duminică, 9 mai 2010
Ierom. Ghelasie Gheorghe: "TESTAMENTUL PUSTNICULUI NEOFIT"
Arsenie Praja Pustnicul
TESTAMENT
Avva Arsenie, unul din cei mai apropiaţi ucenici ai pustnicului Neofit, a lăsat un Testament ucenicului său:
„Fiule, îţi las ca Moştenire Dumnezeiescul Dar al Isihiei, ca Binecuvântare transmisă de la avva Neofit Pustnicul, cel ce s-a învrednicit de Darul Dumnezeiesc al Lucrării celei de Taină a Isihiei. Îţi las ca Moştenire acest Dar ca pe un Talant. Ai grijă să nu-l îngropi, ci să-l dai schimbătorilor ca să-l înmulţeşti şi să câştigi dobândă înzecită, prin care să nu se stingă Văpaia de Taină a Lucrării Isihiei. Ţine Candela Aprinsă a Luminii Isihiei şi nu te îngrijora că pari singur. A proorocit avva Neofit Pustnicul că vor fi cu miile cei ce vor Urma Calea cea de Taină a Isihiei. Grele vor fi schimbările Lumii, dar tot aşa de minunate vor fi şi Renaşterile Spirituale ale multora. Va coborî din Munte şi din Peşteri Lucrarea cea de Taină a Isihiei până în Inima Oraşelor şi mulţi Tineri, aparent neştiutori, se vor Trezi cu tărie la o Viaţă de Duh asemănătoare celei din vechime. Minunată va fi această ÎNVIERE tocmai acolo unde moartea se crede stăpână! Duhul Cel Prea Sfânt îţi va arăta Puterea mai presus de toate. Lucrarea cea de Taină a Isihiei va înflori în pustiul multor Inimi ce vor deveni apoi Ceruri Întrupate. Îţi las Binecuvântarea Isihiei, pe care să o ţii Aprinsă în propria Candelă, ca o Scânteie din care să se Aprindă multe altele. Nu te întreba să desluşeşti cum va fi această minune. Lucrarea cea de Taină a Isihiei va fi Taina Viitorului Lumii noastre. Istoria ce vine va fi cea mai teribilă confruntare dintre Lumină şi întuneric, dintre Duhul Vieţii şi al morţii. Dar Puterea Luminii va fi atât de mare, încât va depăşi toate legile fireşti. Fă-te părtaş la această mare Aprindere Duhovnicească a Lucrării celei de Taină. Îţi las această Binecuvântare şi Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu tine şi cu toţi doritorii de Taina Dumnezeiască. Prea Sfântul Duh să te ocrotească, Amin!“
(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 9-10).
Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.
Etichete:
Isihasm,
Neofit Pustnicul,
Părintele Ghelasie Gheorghe,
Testament
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Cuvinte sfinte f,frumoase,,,amin !!!!Domnul să ne ajute să ne lumineze pe toți ,amin!
Trimiteți un comentariu