luni, 31 mai 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "CHIP şi ASEMĂNARE. Cântarea FIULUI lui DUMNEZEU"


Preasfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus, icoană zugrăvită de părintele Ilie















(DIN MEMORIILE ORIGINILOR)

O, PĂRINTE, CHIPUL Absolut
Cel ce eşti înainte de toate,
Cel NENĂSCUT
Şi în Sine NĂSCĂTOR,
Deplinul în Sine
Ţie Se cuvine
Prima Cinstire
Cu Închinăciune.

În Mine, FIUL Tău, Te Renaşti
Şi eşti PĂRINTE şi TATĂ.
În Mine FIUL Tău eşti Întreg
Şi Infinitul Tău Se Deschide
Într un Infinit ce Infinitul Cuprinde.

PĂRINTE, în Mine eşti
Absoluta IUBIRE
Ce Mă NAŞTE ca FIU,
IUBIRE fără oprire,

PĂRINTE absolut şi TATĂ,
În Mine, FIUL Tău, eşti – încă o dată –
Şi nimeni Adâncul Tău nu-l Cuprinde
Decât FIUL Tău care-L Deschide.

În Mine este toată Viaţa Ta
Şi Viaţa Mea este în Tine,
O, IUBIRE,
Tu eşti UNICUL CHIP-ICOANĂ
În Sine şi în Afară.

**

PĂRINTE, Eu, FIUL Tău,
Sunt TOTUL absolut
Cel din Tine NĂSCUT
Şi nu mai este nevoie
Altceva să fie
Decât DUHUL SFÂNT
Cel tot din Tine Purces,
TREIMEA FIINŢEI absolute,
UNICUL în TREI FEŢE Nedespărţite.
Şi totuşi Eu, Fiul Tău,
Creez şi un Chip de Făptură
După a Mea Măsură,
În care Eu Însumi Mă Întrupez
Şi aşa Mă Înfăţişez
De Două ori FIU:
Cel UNUL NĂSCUT
Şi cel creat şi făcut
În ACEEAŞI PERSOANĂ.

Primeşte, PĂRINTE,
Şi Chipul Meu de Fiu creat,
Pe care Ţi-L pun Înainte
Ca pe un Dar de IUBIRE,
Fără contenire.

Şi mai mult,
Prin acest Chip de Fiu creat
Mai Creez şi o Lume
Ce va Cânta al Tău Nume,
Căruia Se cuvine
Iubire şi Închinăciune.

***

Eu, FIUL, LOGOSUL CREATOR,
Am Originea absolută
În Tine, TATĂL absolut,
Din care sunt NĂSCUT.

Dar ca Fiu de creaţie totodată
Am nevoie şi de o Origine creată
Ce înseamnă Chip de Mamă.

Cântare de FIU în Sine DUMNEZEIESC
Îţi aduc, PĂRINTE,
Şi totodată cântare de Fiu de creaţie
Aduc şi Mamei ce Mă Întrupează,
Două CHIPURI între care Eu sunt,
Două IUBIRI ce Se-NTÂLNESC
Şi în CHIPUL Meu de FIU Se UNESC.


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 89-91).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

vineri, 28 mai 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Duhovnicul, Chipul FIULUI în Asemănarea TATĂLUI"














CHIPUL FIULUI este veşnicie
Şi nu se poate schimba
În alt chip,
FIUL se Renaşte veşnic
Tot ca CHIP de Fiu.
Dar FIUL în veşnicia sa
Îl dezveleşte din Sine
Pe TATĂL din care
S-a născut,
Şi îi este Asemănarea,
De unde Taina
TREIMII DUHOVNICEŞTI
În care FIUL
Are Înfăţişarea
Ca şi TATĂL,
Ca şi PREASFÂNTUL DUH.
Dar fiecare
În Propriul Chip
De Adânc
Fără amestecare.
Cine ÎL vede pe FIUL
ÎL vede pe TATĂL
Şi pe FIUL şi pe TATĂL
ÎI Arată
Străluminarea
De DUH PREASFÂNT.

Şi în Lumea Creată,
Omul, Chipul FIULUI
Trebuie să Deschidă
Din Sine, de asemenea
Tot CHIPUL TATĂLUI
Şi aşa FIUL
Mărturiseşte veşnic
Pe TATĂL
Absolutul
Ce Totul a Născut
Şi a Făcut!
Omul CHIP de FIU
Are o Creştere Veşnică,
Ce este Dezvăluirea de Sine,
Asemănarea TATĂLUI.
Omul copil
Ajunge Mare
Când îşi Arată
Tot mai mult înfăţişarea asemeni
Cu a TATĂLUI.

Taina PREOŢIEI FIULUI
Este tocmai acest fapt,
Asemănarea CHIPULUI TATĂLUI,
Prin care FIUL
Primeşte toate ale TATĂLUI
Pe care le face DAR,
De DUMNEZEU ALTAR,
CHIPUL DE FIU
În ÎNCHINARE!

Aşa, FIUL
În CHIPUL de PREOŢIE
Se face PURTĂTORUL
A toate spre TATĂL
Şi mai mult,
PURTĂTORUL TATĂLUI
Spre toate prin FIUL.
Însuşi TATĂL BINECUVÂNTEAZĂ,
MÂNA este a FIULUI,
Doar BINECUVÂNTAREA
Este a TATĂLUI
Şi aşa FIUL
În PREOŢIE şi DUHOVNICIE
Este LUCRAREA TATĂLUI
Ce se face prin FIUL.

O, ICOANĂ de Duhovnicie,
TATĂL LUCRĂTOR
Prin FIUL,
FIUL PURTĂTOR de TATĂL
Şi DARUL Său.
FIUL pe toate le ÎNCHINĂ
Şi în toate
TATĂL Însuşi
BINECUVINTEAZĂ
Şi Duhovnicul
Este FIUL
Ce oglindeşte întru totul
CHIPUL şi LUCRAREA TATĂLUI.
Şi aşa PRIMEŞTE TATĂL
DARUL FIULUI
În cea mai SFÂNTĂ
ÎNCHINARE
Ce Primeşte Absoluta
BINECUVÂNTARE.
Şi nu este BINECUVÂNTAREA Absolută
Decât prin FIUL Duhovnicesc!

*

Avva, Părintele meu,
În genunchi sub Binecuvântarea ta stau.

Prin Mâinile tale coboară mi Cerul,
Prin Ochii tăi HARUL să Strălucească,
Prin Cuvintele tale
Însuşi DUMNEZEU să mi VORBEASCĂ.

Avva, fii Părintele meu,
În care să am Nădejdea de Credinţă
Că şi eu mă voi Mântui.


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 85-88).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

joi, 27 mai 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "AVVA şi Ucenicul"


Răstignirea Domnului, zugrăvită de Georgeta Marioara














AVVA al meu, AVVA al meu.
Tu eşti ASEMĂNAREA HARULUI Lui DUMNEZEU,
Eşti Asemănarea Acelui Sfânt
Prin DARUL căruia m-am Născut.

Prin tine DESCOPĂR pe Sfântul ce m-a PRIMIT
În Braţele sale când m-am Zămislit
Şi m-a făcut Fiul său.

AVVA al meu, în Icoana ta,
DUMNEZEU şi Sfinţii şi Părinţii, împreună
Cu Cerul şi Pământul,
În ÎMPĂRTĂŞIRE de TAINĂ se ADUNĂ.

AVVA Părintele meu,
În genunchi, sub BINECUVÂNTAREA ta stau.

Prin Mâinile tale Cerul se coboară.
Prin Chipul tău, HARUL STRĂLUCEŞTE
Prin CUVINTELE tale
Însuşi DUMNEZEU îmi VORBEŞTE.

AVVA al meu, ce DESTIN Sfânt
Este că te-am GĂSIT!...
Fără tine, mult aş mai fi rătăcit
Fără Nădejdea Împlinirii şi Mântuirii…

AVVA al meu, AVVA al meu,
Tu eşti Sfântul meu PARACLIS,
Unde de şapte ori pe Zi
Îngenunchez cu pocăinţă,
Cu Nădejdea plină de Credinţă
Că şi eu mă voi Mântui.

Tot ce am şi eu ca Dar
Este din DUMNEZEIESCUL HAR,
Este din Moştenirea Părinţilor mei
Şi din Virtuţile Sfântului ce m-a Înfiat,
Este şi din Povăţuirea ta, AVVA Părinte,
Dar din DARUL Celor Sfinte.

*

Într-o Zi fără timp, în DUMNEZEIRE,
FIUL ca Răspuns de IUBIRE,
Împreună cu DUHUL SFÂNT,
Aduc TATĂLUI DUMNEZEU
Un PRINOS de MULŢUMIRE.
– Veşnicule PĂRINTE,
Primeşte această Dăruire,
Ale Tale dintru ale Tale,
Ţi-aducem înainte.
Şi TATĂL Priveşte...
Vede încă o Iubire
De Creaţie.

– PRIMEŞTE CHIPUL IUBIRII,
E CHIPUL Tău, PĂRINTE!

Şi TATĂL BINECUVÂNTEAZĂ!


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 83-84).

Versiunea în limba germană
poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "ÎNCHINĂCIUNE"


Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, icoană zugrăvită de Georgeta Marioara













Sfântul meu, Sfântul meu, mare este Credinţa ta
Că şi eu mă voi Mântui!...

Aşa de mult Crezi că mă voi lăsa de păcate,
Încât şi DUMNEZEU
Pentru că ÎL Iubeşti şi EL te IUBEŞTE,
CREDE Credinţa ta...
Şi de aceea are atâta răbdare cu mine,
Că după Dreptate, de mult aş fi vrednic de moarte.

O, Sfântul meu, Sfântul meu,
Ce DAR mare este să fii Sfânt,
Să ai Credinţa ce ÎNVIAZĂ şi pe cei din mormânt.

*

O, MAICA DOMNULUI,
Tu eşti ÎMPĂRĂTEASA Sfinţilor,
În Tine DARUL Sfinţeniei este cât al tuturor.
Tu ai Născut pe IZVORUL Sfinţeniei,
Tu ai ţinut în Braţe pe FIUL Lui DUMNEZEU
Care Te învredniceşte să fii CHIPUL BISERICII,
Cel mai Sfânt Chip al Făpturii,
MAMA Sfinţeniei din Cer şi de pe Pământ.


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 82).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

miercuri, 26 mai 2010

Părintele Johannes din Buchhagen despre mânăstirea Frăsinei şi scrierile părintelui Ghelasie














“Mă socotesc foarte fericit că am vizitat, împreună cu alţi trei părinţi cu câţiva ani în urmă Mânăstirea Frăsinei. Chiar dacă vizita a fost foarte scurtă, a fost cu toate acestea de neuitat, căci acolo Taina Monahismului stă atât de puternic în centru şi într-un mod cât se poate de firesc. Ne simţim profund legaţi de Frăsinei şi ne rugăm mereu pentru părinţii şi lăcaşul de acolo. Fericit poporul care posedă un asemenea loc!
Textele părintelui Ghelasie trimise de dvs. reflectă în mod minunat o foarte autentică spiritualitate monahală. Ceea ce el descrie poetic corespunde deplin Sfintei Predanii vii, aşa cum eu însumi am putut s-o învăţ de la marii părinţi din Sfântul Munte Athos şi cum o transmitem la rândul nostru mai departe aici, în mica noastră mânăstire”

Arhimandritul Johannes şi părinţii cei împreună cu mine

Mânăstirea Sfintei Treimi
Buchhagen, Germania


(textul a fost tradus din limba germană, fiind conţinut într-o scrisoare adresată de arhimandritul Johannes d-nei Monica Lassaren, traducătoarea în limba germană a volumului Ierom. Ghelasie Gheorghe, "Isihasm", Ed. Platytera, Bucureşti, 2008. Varianta originală în limba germană se găseşte aici)

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Naşterea, PRIMA LITURGHIE a Vieţii proprii"



Sfântul Mucenic Victor, icoană zugrăvită în tempera de maica Andreea de la Sfânta Mânăstire Nera











1

Unirea unor Părinţi îmi zămisleşte Corpul,
Locaşul unde să se Sălăşluiască
Noul meu Suflet creat.

O, ce Taină este acest Corp,
Apă-Pământ, Carne şi Sânge,
Care mă Înrudeşte cu Lumea!...

În acest Corp se Pecetluieşte Chipul Părinţilor mei,
Cu Moştenirea Unui Neam întreg...

De asemenea mă Înrudesc cu Astrele de Sus,
Cu ultimul firicel şi cea mai mică Făptură.

Carnea este Taina în care se adună
Toată Lumea ca Memorie,
Şi Sângele tot o Taină
Prin care Curge Înrudirea a toate.

De aceea întâi mi se Zămisleşte Corpul,
După cum, DOAMNE,
Şi Tu ai făcut întâi Corpul Lui Adam.
Corpul, Pământ făcut Carne şi Apă făcută Sânge,
Este ADUNAREA întâi a Chipului Lumii,
Ca Sufletul pe care apoi Tu îl Creezi
Să aibă Faţa Făpturii.

Corpul este Pecetea Chipului de Creaţie
Şi prin acesta Tu Însuţi MĂSORI Lumea.

Părinţii mei îmi dau Chipul de Creaţie,
Dar nu-mi pot da Suflet
Şi Taina Fiinţei mele este UNIREA celor două Asemănări
De DUMNEZEU şi de Creaţie

2

Iată ZIUA Zămislirii mele,
Este Ziua LITURGHIEI mele de Naştere.

Zămislirea mea din Părinţi
Este PRESCUREA ce Urcă până SUS
Şi se duce la ALTARUL CERESC
Unde se Slujeşte LITURGHIA Sfinţilor.
Vin multe PRESCURI-Zămisliri
Şi fiecare Sfânt când Slujeşte ia câte Una...

Fiecare Sfânt vede ce Chip este în PRESCURĂ,
Ştiind că Alegând-o îl va ÎNFIA,
Luând asupră-şi şi RĂNILE „păcatelor“ lui...

PRESCUREA Zămislirii mele intră astfel
În BISERICA de SUS, Chipul MAICII DOMNULUI
Care PRIMEŞTE toate PRESCURILE…
EA este PRIMA ce vede Chipul PRESCURII
Cât este şi de păcătos…

O, MAICA DOMNULUI, Tu ai văzut Chipul meu
Şi iată ai început să plângi...
Ai văzut un noian de păcate de moştenire,
Şi pe cele ce eu le voi face în VIAŢA mea,
Dar Tu ai fost Prima care ai MÂNGÂIAT PRESCURA...
Ai SĂRUTAT-O apoi, devenind prin aceasta
CEREASCA MAMĂ a mea.

Tu, MAICA DOMNULUI, ai ales un Înger
Şi cu Ochii în Lacrimi l-ai rugat...
– Te rog, ia această PRESCURĂ,
Du-o la SLUJIRE şi fii PĂZITORUL ei...

Şi a dus Îngerul PRESCURA mea
La ALTARUL LITURGHISIRII
Unde Un Sfânt tocmai SLUJEA.
Acesta a luat-o în Mâini, a privit-o lung,
A vrut s-o refuze de câteva ori...
Dar o Lacrimă i-a căzut pe ea…

„O, Sfântule ce ai luat PRESCURA mea,
Tu m-ai primit ca Fiu al tău, de-a pururea“

3

Şi Sfântul ce mi-a ales PRESCURA
Începe LITURGHISIREA,
O ridică în SUS
Unde o primeşte însăşi DOMNUL HRISTOS,
În MÂINILE Sale DUMNEZEIEŞTI
ZICÂND un CUVÂNT de TAINĂ,
La care Însuşi SFÂNTUL DUH vine
Şi ia PRESCURA în MÂINI
Cu un SUSPIN de MARE MILĂ...

– PĂRINTE DUMNEZEIESC,
Dăruieşte Fiinţă încă Unui Suflet.
CUVÂNTUL Meu l-a Conceput
Şi SFÂNTUL DUH de asemenea,
Doar BINECUVÂNTAREA Ta să mai Fie
Pentru o nouă Fiinţă vie....

Şi Sfântul Liturghisitor Taie AGNEŢUL din PRESCURĂ
Şi din AGNEŢ curge SÂNGE
Pe care în POTIR ÎL pune…

O, ce TAINĂ înfricoşată,
AGNEŢUL e plin de RĂNI
Cu dureri amare...
Sunt Rănile mele, din păcate moştenite,
Sunt Rănile mele, din păcatele ce le voi face,
Care acum se prevăd şi se descoperă...
Şi Rănile acestea RĂNESC şi TRUPUL Lui HRISTOS
Din care Curge SÂNGE DUMNEZEIESC
Ce se amestecă totodată cu Sângele meu
Şi în POTIRUL de TAINĂ
Se UNESC şi se-NRUDESC...

Aici în POTIRUL de TAINĂ
Iată, eu, ca Suflet mă Nasc,
COPIL Nou Născut la Viaţă,
Ce înfricoşător, port TRUPUL Lui HRISTOS
DEODATĂ cu EL care poartă Trupul meu...
Ca o ÎNTRUPARE UNUL în ALTUL,
DEODATĂ Doi ce se Împletesc...

O, TAINĂ a LITURGHIEI VIEŢII!...

FIUL Lui DUMNEZEU, printr-un ANUME CUVÂNT
Sufletul meu l-ai Creat,
PECETLUINDU-L cu acesta în adânc
Ca INIMĂ-CHIP al Lui DUMNEZEU.

O, PREASFINTE DUHULE SFINTE,
O ANUME SUFLARE a Ta
S-a PECETLUIT şi mi-a pus în mişcare INIMA.

O, PĂRINTE, absolută BINECUVÂNTAREA Ta
ÎNTREITA PECETE a UNIT
Şi Noul meu Suflet s-a Zămislit.

Şi prin AGNEŢUL scos din PRESCURĂ,
SÂNGE de DUMNEZEU şi Sânge Creat
Sufletul meu s-a Întrupat.

AGNEŢUL, IUBIRE ÎNTREITĂ de DUMNEZEU,
AGNEŢUL, Iubire şi de Creaţie,
AGNEŢUL, Iubirea BISERICII,
AGNEŢUL, Cer şi Pământ în UNIRE,
AGNEŢUL, Suflet şi Trup în ÎNRUDIRE,
AGNEŢUL, TAINĂ mai presus de Fire,
AGNEŢUL, TAINĂ de LITURGHIE,
AGNEŢUL, TAINA TAINELOR-EUHARISTIE.


4

Ce sunt eu Noul Născut?
Sunt un Corp de Părinţi Zămislit
Ce are Chipul de Creaţie
Şi Înrudirea de Neam
Şi o Moştenire de Virtuţi şi de „păcate“,
În carne şi sânge adunate,
PRESCUREA BISERICII Pământeşti.

Şi această PRESCURĂ are DESTIN să URCE la CER.

La CER unde este BISERICA de SUS.
Unde să se Nască şi un Suflet.

Corpul este Pecetea Chipului de Jos,
Sufletul este Pecetea Chipului de SUS
Şi aşa o UNIRE de CER şi Pământ eu sunt.

Zămislirea Sufletului meu
Este printr-un CUVÂNT CREATOR

Şi printr-o SUFLARE a SFÂNTULUI DUH
În a TATĂLUI BINECUVÂNTARE,
PECETEA CHIPULUI Lui DUMNEZEU

CUVÂNTUL este Chipul INIMII şi SÂNGELUI,
PRESCURII şi POTIRULUI,
Pământului şi Apei.
DUHUL este Chipul VIEŢII-RITUALULUI,
BINECUVÂNTAREA este Chipul Fiinţei.

Aşa Sufletul meu Nou Născut
Are PECETEA-ASEMĂNAREA de CUVÂNT,
Are VIAŢĂ-ASEMĂNAREA de DUH,
În UNIRE de BINECUVÂNTARE.

Şi DESTINUL Fiinţei mele Create
Este Viaţă de Pământ şi Viaţă de CER,
În CÂNTARE de CUVÂNT şi GLAS de DUH
În EUHARISTIE-ÎMPĂRTĂŞIRE adunate.

5

MULŢUMESC Ţie, DOAMNE, că m-ai Creat,
Deşi ai văzut că nu merit VIAŢA...
Tu PRIMUL în JERTFA CRUCII m-ai luat,
MAICA DOMNULUI ca Fiul BISERICII m-a ÎNFIAT,
Un Înger a vrut să-mi fie Păzitor,
Şi un Sfânt mi s-a făcut OCROTITOR...
Iar jos, nişte Părinţi şi un Neam
M-au făcut al TAINEI VIEŢII MOŞTENITOR.

SLAVĂ Ţie DOAMNE, SLAVĂ Ţie
TAINĂ de IUBIRE-EUHARISTIE!



(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 74-80).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Răspuns adresat d-lui Gheorghe Fedorovici

Mă bucur că d-l Gheorghe Fedorovici a afirmat, într-o intervenţie pe blogul său următoarele:

Ca unul care a avut şansa de a-l întîlni pe părintele Ghelasie de la Frăsinei, nu pot decît să confirm descrierea făcută de dl. Florin Caragiu, atunci cînd spune că „Părintele Ghelasie a îndemnat mereu pe toţi să fie oameni cu conştiinţă eclezială şi liturgică, în comuniune cu întreaga Biserică, dezvoltându-se, în specificul tradiţional propriu, în consonanţă cu Sfinţii Părinţi.”

***

După această mărturisire apreciativă la adresa părintelui Ghelasie, de care nu pot să nu mă bucur, d-l Gheorghe Fedorovici interpretează greşit o afirmaţie a mea că Părintele Stăniloae nu a citit decât foarte puţin din părintele Ghelasie şi nu a fost în măsură să dea un verdict argumentat asupra scrierilor lui. D-l Fedorovici vede în asta o atitudine ofensatoare la adresa capacităţii Pr. Stăniloae, amintind de vastele sale tratate şi studii patristice. Nimic mai greşit decât această interpretare tendenţioasă. Ştiu foarte bine ce a scris pr. Stăniloae, nu era nevoie să-mi amintească. Mă uimeşte uşurinţa cu care trage această concluzie.
Evident, cum singur recunoaşte că nu a citit nimic din ce am scris, îi este poate necunoscut faptul că am scris o carte despre opera părintelui Stăniloae, anume "Antropologia iconică reflectată în opera Părintelui Stăniloae" (Sophia, 2008). Aprecierea mea faţă de capacitatea pr. Stăniloae e una superlativă. Pentru mine, pr. Dumitru e un sfânt teolog, chiar dacă încă necanonizat, al Bisericii. Va fi cu siguranţă, pentru că zestrea pe care a lăsat-o Bisericii este inestimabilă. Numai că unele aprecieri negative ale sfinţiei sale la adresa pr. Ghelasie, aprecieri care circulă zvonistic pe ici colo şi provin din spusele unor terţi, nu au fost argumentate. Nefiind argumentate, nu au decât valoarea de a invita la cercetarea scrierilor părintelui Ghelasie. Părintele Stăniloae avea în jur de 90 de ani când a apărut volumul "Memoriile unui isihast" şi, după cum a mărturisit un cunoscut, nu a citit decât câteva pagini şi a obosit, nemaicontinuând. Trebuie să amintesc faptul că acest volum era tipărit cu fontul 8 sau 9, fiind aproape de necitit.
Părintele Stăniloae rămâne o flacără vie a Bisericii, la fel ca şi părintele Ghelasie. Astea sunt faptele, concret. Pentru mine, o poziţie neargumentată, indiferent de cine o susţine, are nevoie de cercetare ulterioară. Şi la asta invit. Îl invit şi pe d-l Fedorovici să cerceteze scrierile Părintelui Ghelasie, cu toată deschiderea, şi chiar să intrăm într-un schimb de idei fertil. Nu cred că ofensez pe nimeni când spun că o simplă afirmaţie (neargumentată) a unui părinte foarte capabil duhovniceşte nu este suficientă pentru a da un verdict asupra altuia, mai ales că nu eu (care nu cred că sunt în măsură să îmbogăţesc pe nimeni duhovniceşte, cum mă "gratulează" d-l Fedorovici), ci ierarhi, preoţi şi pustnici, intelectuali şi oameni simpli, şi însuşi d-l Fedorovici, au mărturisit la superlativ despre duhovnicia pr. Ghelasie. Cred că folosul în urma cercetării acestor scrieri nu va fi deloc unul neînsemnat. Sper ca aceste lămuriri să elimine confuziile posibile. Probabil că d-l Fedorovici a vrut să sancţioneze ceea ce i s-a părut a fi o lipsă de smerenie din partea mea, cer iertare dacă a părut că vreau să minimalizez în vreun fel persoana pr. Stăniloae, îl asigur că nu este deloc vorba de aşa ceva. Îi iubesc şi îi cinstesc deopotrivă pe Pr. Stăniloae şi Pr. Ghelasie, şi am avut bucuria de a descoperi foarte multe afinităţi de substanţă în gândirea lor. De asemeni, intervenţia mea de acum nu afectează cu nimic părerea mea apreciativă faţă de d-l Fedorovici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "LAUDĂ Tuturor Sfinţilor"


Sfântul Apostol Petru, Sf. Mânăstire Slănic, Argeş
Iconograf: părintele Ilie














O, Sfinţilor ce Iubiţi pe DUMNEZEU
Şi nu vă lăsaţi robiţi de rău,
Ce vă arătaţi cu adevărat
Vrednici de Cel ce v-a Creat...

O, Sfinţilor de DUMNEZEU Iubitori,
Sunteţi şi voi tot ca noi pândiţi de slăbiciuni,
Dar CREDEŢI aşa de tare
În IUBIREA cea fără hotare
Încât Firea se face PESTE-FIRE
Şi niciodată nu mai cădeţi din BINE.

O, Sfinţilor, voi sunteţi cei ce nu mai cădeţi din IUBIRE!
Dar MINUNEA cea mai mare
Este că în Sfinţirea voastră LUAŢI
Şi pe cei păcătoşi, ca să-i Mântuiţi...



(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 81).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

marți, 25 mai 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Cântare Sfântului meu"


Sfântul Ioan Botezătorul, icoană zugrăvită de Georgeta Marioara













O, Sfântul meu, Sfântul meu,
Tu eşti Părintele prin care DUMNEZEU
Din DARUL Său mă Creează.

Tot Tu de asemenea eşti
Cel prin care Părinţii mei mă Zămislesc,
Căci dacă Tu nu m-ai înfia primul,
Zămislirea mea nu ar fi.

Tu, Sfântul meu, eşti primul
Care Crezi că eu, păcătosul,
Voi lăsa totuşi păcatul...

O, Sfântul meu, Credinţa Mântuirii mele
Ţi-o CREDE Însuşi DUMNEZEU,
Credinţă pe care ţi-o Cred şi eu!


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 73).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Imnul Sfinţilor"



















După METANIA adusă după cuvinţă Lui DUMNEZEU,
CELUI în TREIMEA dincolo de toate,
Cui să mă Închin mai întâi?...
La care Sfânt să mă plec primul?
Toţi au acelaşi Chip de Sfinţi
Deşi fiecare cu Feţe diferite.

Pe SCAUN stă SFÂNTUL Sfinţilor,
EL HRISTOS Cel DUMNEZEU şi Făptură
CHIPUL ARHIERIEI-PREOŢIEI.

Şi în jur toţi ceilalţi, în Cete diferite.
Mai întâi MAICA DOMNULUI
Chipul BISERICII Sfinţilor,

Îngerii în toate Culorile Cerului,
Natura cu toată Mireasma Florilor şi Luminile Astrelor
Şi Sfinţii Oameni, în toate Virtuţile.

Eu umilul şi păcătosul, mă cutremur de atâta SLAVĂ!
Către cine să îndrept Ochii?...

O RANĂ ce mă înfricoşează şi mă doare până în oase
Văd pe TRUPUL Lui HRISTOS.

Este RANA păcatelor mele...

Văd o brazdă adâncă pe Chipul MAICII DOMNULUI,
Pe care curg Lacrimile păcatelor mele...
Din mulţimea nenumărată de Îngeri
Văd un Chip întristat şi totuşi Zâmbitor,
Pe Îngerul meu cel Bun şi Păzitor...

Din mulţimea de Sfinţi văd pe Sfântul meu,
Îl Recunosc după înseşi RĂNILE mele
Ce sunt totodată şi Rănile lui...

O, ce Cântare să aduc înaintea acestei PRIVELIŞTI?
Mă Închin, Privesc şi tac…

Nu merit să mă ÎMPĂRTĂŞESC de această MINUNĂŢIE,

Şi totuşi mi se Dăruieşte...
Doar ÎNCHINÂNDU-MĂ pot aduce Răspunsul meu.


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 71-72).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

luni, 24 mai 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Imnul Vieţii proprii"













O, TAINA mai presus de Fire a Fiinţei mele,
Tu, DUMNEZEUL şi CREATORUL meu.

O, Bucurie a Vieţii mele,
Tu, MAICA DOMNULUI şi Sfântul meu.

O, Cântarea Fiinţei mele,
BISERICA Lui DUMNEZEU şi a Sfinţilor.

O, Sfinţirea Vieţii mele,
Părinţii şi un Anume Pământ
Cu o Anume CRUCE
Prin care spre CER URC.

O, BINECUVÂNTARE de DUMNEZEU
Ce mă CREEZI şi îmi DAI Viaţă.

O, BISERICA Chipului MAICII DOMNULUI,
MAMA mea Cosmică.

O, Paternitatea Unui Sfânt
Ce prin Darul tău mă Zămislesc.

O, Familia unor Părinţi
Ce mă naşteţi pe Pământ.

O, ce ÎNĂLŢIME, să fiu CREAŢIA Lui DUMNEZEU!

O, ce Frumuseţe, să fiu DARUL Unui Sfânt!

O, ce Virtute să fiu şi eu
PURTĂTORUL Unei CRUCI,
Chip de MÂNTUIREA Neamului meu.

*

La Naşterea mea TU, DOAMNE IISUSE HRISTOASE,
Ai fost PRIMUL care m-ai primit,
Deşi, din cauza păcatelor pe care le-ai prevăzut că le fac,
O RANĂ sângerândă Ţi s-a adăugat,
RANA prin care eu PRIMESC Viaţa.

De asemenea, PREASFÂNTUL DUH DUMNEZEU
Un SUSPIN a scos, cu o MILĂ copleşitoare.

Ce să mai spun de MAICA DOMNULUI,
Care cu un Şiroi de Lacrimi în Braţele Sale m-a luat...

Ce să mai zic de Sfântul meu,
Ce Rugăciune a înălţat...

O, Sfântul meu, tu ai nădejde
Că eu, cel păcătos, totuşi voi lăsa păcatul.

Şi aşa, în CREDINŢA aceasta mă iei ca Fiu
Prin care DUMNEZEU îmi dă DREPTUL la Viaţă.

O, Sfântul meu, din Rugăciunea ta mă Nasc!...

„DOAMNE, Inima mea îmi spune
Că acest păcătos va lăsa totuşi păcatul.
În aceasta eu îl primesc, deşi printr-o RANĂ adâncă
Ce mi se adaugă, Dreptul de Viaţă îl plătesc“...

O, DESTIN de Sfinţi,
Să RESFINŢIŢI pe cei păcătoşi,
DESTIN prin care „şi păcătoşii“ totuşi sunt Creaţi,
Ca şi păcătoşii să se facă şi ei Sfinţi.
În acest Ideal de Sfinţenie este Taina Creaţiei
Şi a celor ce nu ar trebui creaţi.


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 68-70).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Ca în Icoană, între Dincoace şi Dincolo"













Mulţi ar dori să ştie mai multe amănunte atât despre mine personal, cât şi despre Moş-Avva, căruia i-am fost un „nevrednic şi un zis Ucenic”.
Eu însumi, ca Ucenic, într-o zi, am pus tocmai această întrebare:
– Avva, cum ai ales această Viaţă Duhovnicească şi ce Anume te-a determinat?
Avva s-a încruntat puţin şi apoi cu îngăduinţă mi-a răspuns:
– Fiule, să ţii minte pentru totdeauna şi să spui şi altora, că o astfel de întrebare este „neruşinată, obraznică şi de ispitire drăcească”. În primul rând, un Om Duhovnicesc nu vorbeşte niciodată de Virtuţile lui, cât despre păcatele lui, de asemenea nu vorbeşte ca să nu smintească pe alţii şi să nu producă tot felul de răstălmăciri hulitoare. Omul Duhovnicesc este Taina Lumii şi TAINA Lui DUMNEZEU. Sunt mulţi „vânători de păcate”, care „ucid Duhovnicia” celor Duhovniceşti şi de asemeni sunt „hulitori de HAR” faţă de MINUNEA Lui DUMNEZEU cu cei ce au ieşit din păcate şi s-au ridicat la Cele Sfinte.
Dacă te uiţi în Calendar, trei sferturi din Sfinţi sunt „păcătoşii Lumii”, ce au putut cu HARUL DUMNEZEIESC să devină Sfinţii Lui DUMNEZEU.
Este o Minune că au fost Oameni Aleşi să nu „treacă” prin Stigmatul păcatelor, dar este tot o Minune că au fost „păcătoşi” ce s-au ales şi au ieşit din păcat şi au ajuns alături de Sfinţii ce n-au păcătuit.
De aceea Fiule, să ştii că cine vorbeşte şi huleşte pe careva că are „păcate”, care-i distruge Duhovnicia şi posibilitatea de Duhovnicie, acela este ca un „diavol” ucigător de Om.
Când vrei să vorbeşti cu un Om despre Duhovnicia Sa, să nu-l întrebi de Viaţa sa Personală, ci de Lupta, nevoinţele şi experienţele sale Duhovniceşti.
Sfinţenia Omului nu are voie s-o judece şi s-o evalueze nimeni decât DUMNEZEU, UNICUL JUDECĂTOR al Omului.
Nu se admite „atacul direct la Persoană”, indiferent de „zisele păcate” ale acesteia. Sunt cazuri când trebuie „opriţi” unii păcătoşi periculoşi şi distrugători, dar şi aceştia în sensul „păcatului şi răului” propriu zis ce este „periculos”, nu atât Persoana direct avizată.
Atenţie, Fiule, să nu „Personifici păcatul”, cu Persoana(ele) păcătoase…
Când pui păcatul direct în spatele cuiva, te faci „ucigaşul aceluia”, chiar dacă este păcătos şi ar merita „judecata lui”. DUMNEZEU nu admite judecata păcatului directă cu judecata Omului păcătos…
Să faci o mare deosebire între „păcatul ca atac” şi Omul păcătos ce poate fi „salvat” ca şi tâlharul de pe Cruce.
Trebuie, însă, judecat fără milă păcatul în sine, dar fără „personificarea lui” cu Persoana păcătoasă.
Când trebuie Opriţi „păcătoşii” de la cele sfinte, să fie judecat mai întâi „păcatul în sine” fără Persoana(ele) respectivă şi date remediile necesare şi apoi separat să se „judece în trei şi acoperit” şi Persoana păcătoasă.
A face „gălăgie” cu „păcatul” unei Persoane este cel mai urât fapt.
Ai vrea să vorbeşti despre păcate, dar nu ai vrea să vorbeşti direct de Persoane păcătoase.
Politizarea de a confunda păcatul cu Persoanele păcătoase este „război, ură, răzbunare, ucidere”, ce iese din Duhovnicie.
Blestemat este cel ce face gălăgie şi hulă faţă de păcatul direct şi Personal al cuiva. Creştineşte, Judecata Personală se face doar la Spovedanie şi la Judecătorie, în mod tacit şi acoperit, dar cu „asprimea şi pedeapsa” păcatului în sine (peste Persoana respectivă).
Nu ai voie să pui „peste” chipurile lucrurilor murdăria păcatului. Se zice că diavolul vede toată Creaţia rea şi cu chipul anormal al păcatului, tocmai prin acest fapt.
Nu te uita la păcatul nimănui, ci caută Chipul Curat, cum l-a Creat DUMNEZEU.
Cine se „uită la păcatul cuiva” şi îl vede, se zice că îl preia pe jumătate şi cine îl strigă şi îl arată, cade în ucidere şi blesteme.
Nu trebuie să fii „îngăduitor” cu „păcatul în sine” şi aşa trebuie Oprite Persoanele să păcătuiască şi să fie un „pericol” pentru alţii, dar cu „deosebirea” dintre păcat ca atare şi persoana păcătoasă.
Duhovnicul meu care a fost un timp şi Stareţ de Mănăstire era foarte aspru cu păcatul, dar reţinut cu cei ce păcătuiau.
Dacă a greşit ceva un Frate sau vreun călugăr, striga în gura mare „păcatul”, dar acoperea pe cei ce l-au făcut. Şi la spovedanie le dădea „pedeapsa” în tăcere şi neştiinţă de alţii.
De asemenea, Fiule, să nu întrebi pe cei Duhovniceşti despre Duhovnicia lor, că îi ispiteşti, şi pe unii îi amăgeşti cu „aprecieri” neadmise de smerenia Creştină.
Să te intereseze „lupta” lui cu păcatul, urcuşul său prin piedicile şi hăţişurile „Virtuţilor”.
Cei Duhovniceşti nu vorbesc niciodată de o Virtute direct Personală, ci de Virtutea Altuia, prin care şi el Personal apoi a încercat să treacă.
- Avva, mă iartă! Într-adevăr, am avut şi eu judecată şi hulă faţă de persoana unora, şi i-am „evaluat” prin păcatele ce mi s-au părut mie „de neiertat”, ce le opreşte pentru vecie de la orice Duhovnicie.
Trebuie să mă silesc să „depăşesc” acest „stigmat” al „păcatului veşnic”. Păcatul este un „adaos”, care trebuie dat „la o parte”, altfel te faci părtaş şi tu la el.
Sunt mulţi Mari Duhovnici, care mai întâi au trecut prin „păcate grele”, dar prin MILA DOMNULUI au ieşit din ele şi au devenit Adevăraţi Sfinţi.
- Avva, convorbirile Duhovniceşti sunt foarte folositoare, dar mulţi fac această greşeală de „murdărire” a celor sfinte cu păcatul.
- Fiule, eu nu admit cuiva să-mi spună: Avva, sunt un păcătos. Sau cum răspund majoritatea la:
„–Ce faci?” „ Păcate”… Dacă îmi spui că „faci păcate”, deşi aparent ţi se pare că te smereşti, de fapt mă faci pe mine să te judec ca pe un păcătos şi să te osândesc… Trebuie să-mi răspunzi: "Roagă-te pentru mine. Cer Milostivirea Lui DUMNEZEU".
La Spovedanie se mărturisesc toate păcatele şi Duhovnicul te dezleagă şi-ţi dă iertarea, în condiţia că nu le mai repeţi şi aşa duhovnicul le „uită” şi nu te are în vedere după păcatele tale, ci după chipul tău iertat.
- Dar Avva, ca Istorie, trebuie legate unele evenimente mari şi de Personalităţi deosebite. Deşi, încă nu se ştie clar, dacă Personalităţile produc evenimentele sau evenimentele produc Personalităţile.
- Fiule, Oamenii Mari, Aleşii Lui DUMNEZEU, sunt şi rămân ICOANELE Lucrurilor Mari. Există o „Conlucrare” între „Răspunsul” unor Personalităţi şi declanşarea unor „evenimente” (ca o concentrare Bună sau rea ce se acumulează şi explodează la anumite momente).
DUMNEZEU are LUCRĂRILE Sale şi Alege pe Unii care pot Răspunde acestora. Şi răul demonic alege pe „lucrătorii răului”. Cele Bune au o ORIGINE în CHIPUL DUMNEZEIESC, dar „cele rele” sunt acumulări ucigătoare ale „păcatelor”, ce se acumulează până la declanşarea uciderilor.
La o Virtute Sfântă să vezi mai întâi Darul Divin şi mai puţin Aportul Omului (deşi unii fac unele exagerări, punând pe Om înaintea DARULUI).



(text publicat în volumul "Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Iconarul Iubirii Dumnezeieşti", ed. Platytera, Bucureşti, 2004, pp. 26-29)

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Isihasm, TAINA Sfinţilor"















Fiecare Sfânt are Destin de a fi Părintele RESFINŢlTOR al multor „nesfinţi“. Aici este Taina Cultului Sfinţilor. Noi, cei „păcătoşi“, ne naştem datorită HARULUI-DARULUI lui DUMNEZEU, în totodată Darul Sfinţilor, ce ne „iau în garanţia lor“. DARUL DUMNEZEIESC şi Darul Sfinţilor sunt de o importanţă capitală.

MOTTO:
O, Sfântul meu, CREDINŢA Mântuirii mele
Ţi-o CREDE Însuşi DUMNEZEU,
CREDINŢĂ ce ţi-o Cred şi eu.


Într-o Zi fără timp, în DUMNEZEIRE,
FIUL ca Răspuns de IUBIRE,
Împreună cu DUHUL SFÂNT,
Aduc TATĂLUI DUMNEZEU
Un PRINOS de MULŢUMIRE.
– Veşnicule PĂRINTE,
Primeşte această Dăruire,
Ale Tale dintru ale Tale,
Ţi-aducem înainte.
Şi TATĂL Priveşte...
Vede încă o Iubire
De Creaţie.

– PRIMEŞTE CHIPUL IUBIRII,
E CHIPUL Tău, PĂRINTE!

Şi TATĂL BINECUVÂNTEAZĂ!

*

– Iată, PĂRINTE, odată
Cu Prinosul meu de IUBIRE
Şi un Chip de Creaţie,
În care Eu Mă Revărs pe Mine
Şi prin Mine
Revărsarea Însăşi de Tine.

Eu sunt Însăşi IUBIREA Ta,
Şi după CHIPUL acesta Eu mai Creez
Şi un Chip de Iubire Creată,
Ce Te va Iubi pe Tine
ASEMENEA ca Mine.

Tu, PĂRINTE, eşti CHIPUL IUBIRII
Şi în FAŢA Ta stă
Doar tot un Chip de Iubire.

Şi vede DUMNEZEU TATĂL
Un Chip de Iubire Creată.
Dar mai vede Şi un „anti-chip de rău“...

– PĂRINTE, zice FIUL,
Pe Cei ce Te IUBESC
Îi Priveşte,
Aceştia sunt Sfinţii Tăi
Cărora le dai VIAŢĂ.
BINECUVÂNTAREA Ta
Este doar asupra celor Sfinţi,
Pe aceştia Ţi-i aduc
Ca Prinos de IUBIRE.

*

FIUL aduce înainte
Conceperea de Creaţie,
„Cartea Vieţii“.
DUMNEZEU TATĂL citeşte
Toate Numele Făpturilor,
Pe cele Sfinte le lasă,
Pe cele păcătoase le „şterge“.

– PĂRINTE, doar Sfinţii
Pot într-adevăr fi Scrişi
În Cartea Vieţii...
Dar Fiecare Sfânt
Este ca un Părinte de Creaţie
Şi cum „să moară Fiii lor“
Chiar dacă vor fi nişte păcătoşi?

– Da, zice TATĂL,
Pe toţi Fiii Sfinţilor, oricum ar fi
Nu-i şterg,
Dar numai
Pe cei ACOPERIŢI de Sfinţi.
Cei Sfinţi să facă
O Sfinţenie în plus
Şi pentru cei ce nu o fac.
Nu poate exista şi o Lume Creată,
Decât dacă este Sfântă.

– PĂRINTE, pentru că este Conceperea Mea
Am să Mă ÎNTRUPEZ Eu
Ca PRIMUL SFÂNT de Creaţie
Şi sub ACOPERĂMÂNTUL MEU
Să se nască toţi Fiii de Creaţie,
Pentru că „moartea nu există“...
Şi dacă păcatul o „inventează“,
EU am să ÎNVIEZ pe toţi morţii.

Şi TATĂL BINECUVINTEAZĂ.

*

DOAMNE, eu cel păcătos
Trebuia să nu fiu Creat,
Nu trebuia să mă nască
Părinţii mei...

O, VIAŢĂ, ce BUCURIE,
O, VIAŢĂ, ce TAINĂ DUMNEZEIASCĂ
Eu ca păcătos
Nu pot avea dreptul la VIAŢĂ...
Păcatul este „oprirea“ de la VIAŢĂ.

O, ce Taină, ca totuşi
Eu cel ce nu merit
Să fiu totuşi Creat şi născut...
Este Taina de Sfânt.

*

DOAMNE, în mine în primul rând este MILOSTIVIREA Ta
Este apoi Rugăciunea MAICII DOMNULUI şi a Sfinţilor,
Şi mai ales a Sfântului meu şi a Îngerului Păzitor.
În Darul cărora am fost Creat şi născut.
Este de asemenea suspinul neamului meu pământesc
Şi mai ales a unor Părinţi, cu Destin să-i Mântuiesc.

În mine este CHIPUL Tău ca un SOARE DUMNEZEIESC,
Este o Candelă, Chipul MAICII DOMNULUI,
Este şi un Sfeşnic de Sfânt şi o Făclie a Părinţilor
Şi în aceste Lumini este Viaţa mea.

CHIPULUI Tău trebuie să mă Închin,
În Candelă trebuie să pun Uleiul Credincioşiei mele,
În Sfeşnic trebuie să aprind mereu Făclia
Şi în această Slujire să fiu permanent eu.

Eu trebuie să fiu ca o Biserică proprie
Cu ALTARUL PREOŢIEI CHIPULUI Tău


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 63-67).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

sâmbătă, 22 mai 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Isihasm, Întreitul Acatist al Inimii"


Icoană a Sf. Arhanghel Mihail,
zugrăvită de Georgeta Marioara















În Inimă Sufletul se arată la Chip şi stă ca într-o barcă,
Din Inimă Sufletul îşi răspândeşte „Razele“ sale ca Trup,
În Inimă Sufletul Cântă Dumnezeiasca Laudă Creatorului.

Din Inimă Sufletul se întinde şi se Întâlneşte cu celelalte Suflete,
Din Inimă Sufletul se deschide şi se revarsă peste Inimă, la infinit,
În Inimă Sufletul Primeşte ca într-o Biserică pe Însuşi Dumnezeu.

Sufletul este Substanţa noastră Fiinţială Creată,
Care are totodată şi o Energie ce se face Corp,
Noi fiind o Unitate Fiinţială Creată cu Energiile sale Create.

Căderea din Rai cu păcatul diavolesc ne „rupe în două“,
Ne contrariază şi ne înstrăinează Fiinţa Suflet de Energiile sale Corp
Şi aşa părem două realităţi ce se duşmănesc de moarte...

La fel, ne rupe de Creator şi ne face orbi şi muţi fără Cântarea Sfântă
Şi suferinţa morţii şi a întunericului ne îngrozeşte continuu
Şi dorim să recâştigăm Pacea şi Odihna Vieţii nemuritoare.

Mintea Corpului trebuie Sacralizată prin Rugăciune Hristică,
Simţirea Corpului trebuie Sacralizată prin Pocăinţă şi Post
Şi Duhul Sufletului trebuie trezit prin Venirea în Inimă a Domnului Iisus.

Isihasmul este un „Întreit Acatist“ de Sfântă Rugăciune,
Rugăciunea Minţii în Cântarea Numelui Dumnezeiesc fără contenire,
Rugăciunea Simţirii prin Post şi a Duhului prin Pocăinţa directă de Suflet.

Vino, Doamne Iisuse, în Inima mea şi trezeşte-mi Sufletul,
Vino în Inima mea şi dă Vedere Ochilor orbiţi de păcat,
Vino în Inima mea, Doamne Iisuse, ca Sufletul meu să te „Întâlnească“!

Mintea mea o fac Rugăciune Cuvântătoare,
Simţirea mea o fac pocăinţă-Rugăciune simţitoare,
Sufletul meu îl fac Vorbire-Împărtăşire directă cu Tine.

Doamne Absolutule Părinte miluieşte-mă!, a Creaţiei căzute Iertare,
Doamne Duhule Preasfinte miluieşte-mă!, Duhul Inimii Rugătoare,
Doamne Iisuse miluieşte-mă!, neîncetata Inimii Rugăciune...



(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 61-62).

Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.
Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.

vineri, 21 mai 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "RITUALUL Iconic"















O, MAICA DOMNULUI, din Chipul Tău,
Un DUH de Taină se Naşte.
În Tine este ICOANA de SUS,
Că Porţi în Braţe pe DUMNEZEIESCUL IISUS,
În Tine este Icoana de Jos, de Pământ,
Că eşti Chip de Făptură,
Şi aşa în ICOANA Ta sunt
Şi DUMNEZEU şi Creaţia, Împreună.

O, DUH de Isihie,
Ce Făptură se arată,
Dar cu DUMNEZEIREA Întrupată.

În genunchi în faţa ICOANEI,
A Chipului de Taină,
În mine Intră DUHUL Mistuitor
Cu Focul cel mai Curăţitor.

DUMNEZEU Se face în Lume Făptură
Şi eu cel din Lume
Mă URC în DUMNEZEU.

Iată TAINA DESTINULUI meu.

O, CHIPUL ICOANEI MAICII DOMNULUI,
Tu îmi deschizi UŞA spre DUMNEZEU,
Care Se ÎNTRUPEAZĂ în Lume
Ca să mă Întrupez în DUMNEZEU şi eu.

Încep să înţeleg şi eu PRIMA TAINĂ a VIEŢII Isihaste:
Să URCI spre DUMNEZEU, este CALEA Isihiei
Şi ICOANA Chipului MAICII DOMNULUI
Este PRESCUREA LITURGHIEI
Ce deschide UŞILE Cerului.

O, ACATISTUL ICOANEI,
Cânţi în mine mereu, ca o LITURGHIE,
Prin care mă fac şi eu
O Biserică VIE.

Şi începe în mine TAINICUL RITUAL
Ce naşte DUH de Isihie.

*

ÎNCHINAREA la ICOANĂ
Este DUH de mare TAINĂ.

ÎNCHINAREA este ZBOR
Pentru Inima cu DOR,
Care cade la picioare,
Ca-n Văzduh apoi să ZBOARE
În CÂNTARE.

*

Stau în genunchi în faţa ICOANEI
Şi PRUNCUL HRISTOS pe care-L ţine în Braţe
Lumea întreagă în ICOANA Sa o PREFACE.

FECIOARA MAMĂ este ICOANA Lumii,
PRUNCUL HRISTOS este ICOANA Lui DUMNEZEU
Şi ÎNTÂLNIREA lor de TAINĂ
Dă Lumii DUMNEZEIASCA HAINĂ.

*

Unde să găsesc CHIPUL SOARELUI
În care Mintea să-mi ODIHNESC?
Este în Braţele ICOANEI MAICII DOMNULUI,
În HRISTOS, PRUNCUL DUMNEZEIESC.

O, SOARE de Mare TAINĂ,
Un PRUNC-MIEL Nevinovat,
În care toată LUMINA
CERULUI şi Pământului s-a ADUNAT.

Isihie, LUMINĂ de SOARE DUMNEZEIESC ÎNTRUPAT,
TAINĂ de ICOANĂ, Isihie,
DUHUL Tău şi în mine să VIE...

Cine să spună CHIPUL TATĂLUI?
Singurul care poate
Este CHIPUL FIULUI.

FIUL este CUVÂNTUL ASEMĂNAREA
Ce din TATĂL Se NAŞTE,
LUMINA ARĂTAREA.

Şi tot din TATĂL
PURCEDE CĂLDURA CHIPUL DUHULUI,
Iar Împreună cu LUMINA
SUNT Însuşi TREIMEA.

FIUL CHIPULUI TATĂLUI Cântă,
DUHUL CHIPULUI TATĂLUI Pecetluieşte
Şi în FIUL şi în DUHUL
TATĂL Se ODIHNEŞTE
Şi TATĂL, FIUL şi DUHUL
Sunt TREIMEA UNITĂ.

TATĂL, NUME Cel mai MARE,
FIUL, NUME Cel mai SCUMP,
DUHUL, NUME Cel mai SFÂNT,

Ţie, DUMNEZEU TREIME,
ÎNCHINARE.

*

Fă-ţi Mintea Prunc,
Fă-ţi Inima Prunc,
Fă-ţi toate Simţurile Prunc,
Asemenea PRUNCULUI HRISTOS
Şi CU PRUNCUL DUMNEZEIESC
ZI RUGĂCIUNEA TATĂLUI CERESC.

Cine IUBIREA Lui DUMNEZEU să o cuprindă?...
Doar FIUL Său o poate.

Şi IUBIREA FIULUI, doar Chipul Tău de MAICĂ.

O Chip de Mare TAINĂ,
Tu, Chipul cel mai ALES,
Deşi Chip de Creaţie,
Având pe FIUL Dumnezeiesc în Braţe,
Te faci ICOANĂ de Închinare:
Bucură te, ICOANĂ de Dumnezeiească Întrupare.

*

O, Tu DOAMNE DUMNEZEU,
Când Te ARĂŢI Sufletului meu
Toate luminile se „umbresc“
Şi Tu doar, Cel PERSONAL,
Eşti PREZENT şi în lăuntru şi în afar’.

Ochii Minţii se închid
Ochii trupului de asemenea.
Prin CHIPUL de IPOSTAS
Te Văd şi eu pe Tine.

Ochi de Minte, plecaţi genele de gând,
Lumină, intră în culcuşul de „dincolo“,
Un VIU prin El Însuşi,
Care poate să Izvorască totul,
În care se „întorc şi se odihnesc“ toate,
EL – IPOSTASUL faţă de care
Toate trec în UMBRA SA.

ICOANĂ, OCHI de Taină
Prin care se UITĂ IPOSTASUL FIINŢIAL,
Din care izvorăşte apoi LUMINA,
Prin care se Văd cele NEVĂZUTE.

ICOANĂ, CHIPUL Ieşit în Afară,
Care te faci LOCUL de Taină
Unde FIINŢA poate să Se ARATE,
Ca PÂINE-EUHARISTIE.

OCHI de ICOANĂ,
În Tine DUMNEZEU se VEDE
Şi totodată noi, Creaţia, ne putem Vedea
Alături de DUMNEZEU.

OCHI de ICOANĂ,
Eşti BISERICA de Taină,
Unde Mintea îngenunchează şi tace,
Ca într o SUPRAINIMĂ,
Unde INIMA Lui DUMNEZU BATE
Şi unde Inimile tuturor
Bat de asemenea Îngenuncheate.

LOC Suprafiresc de ICOANĂ,
De aici Se poate AUZI CUVÂNTUL DUMNEZEIESC
Pe care Îl SCRII ca într o CARTE,
CHIVOT al DEGETULUI Lui DUMNEZEU.

ICOANĂ, CHIP şi LOC de Taină,
Prin tine Ne putem ÎNTÂLNI cu DUMNEZEU.

*

Într-un moment dincolo de timp
FIUL Creează şi un Chip de Fiu de Creaţie
În care EL Însuşi se Întrupează
Şi vine înaintea TATĂLUI DUMNEZEU:
– PĂRINTE, iată-Mă pe Mine FIUL Tău
Deodată în DOUĂ CHIPURI,
Ca FIUL FIINŢIAL absolut pe care L-ai NĂSCUT
Şi ca Fiu de Creaţie pe care Eu l-am Conceput.
Două CHIPURI neamestecate, dar UNITE
În UNICUL Meu IPOSTAS de FIUL Tău.

Şi TATĂL BINECUVINTEAZĂ,
Şi Chipul Lumii se „Fiinţează“.

*

Nu mai pot sta în întuneric,
Fantomele mă chinuiesc...

LUMINĂ, unde eşti?

Sunt eu orb cu adevărat,
Sau afară este noapte?

Din lumea aceasta plină de păcat
SOARELE s-a luat
Şi trebuie să mergi pe „Tărâmul Celălalt“
Să-L IEI într un VAS
Şi să-L ADUCI Acasă.

Este un LOC unde este o SCARĂ,
LOCUL din ICOANĂ,
Ce are un capăt agăţat de Cer
Şi unul jos de Pământ,
Pe care SOARELE Coboară
Şi tu de la Piciorul SCĂRII
Trebuie să-L PRINZI într-un ANUME VAS,
Că altfel curge fără oprire.

Ai grijă să-ţi „fereşti“ Capul şi Ochii,
Mintea să nu scoată vreun gând
Iar Ochii să-i închizi,
Că o Mare PUTERE
Iese din SOARE
Şi-ţi va „sfărâma“ Mintea şi Capul,
Şi prin Ochi îţi va „arde“ Corpul...

Stai plecat şi cu Palmele la Piept,
Înfundă-ţi Urechile să nu L Auzi,
Că aşa de tare fulgeră şi trăsneşte,
De nu mai rămâi întreg.

O, ce minune, UN PRUNC DUMNEZEIESC
Este SOARELE Ceresc!
Pe SCARA din ICOANĂ
EL Senin Coboară,
Cu Mâini de LUMINĂ
Şi cu un GLAS Înduioşător
Ce Cântă înfricoşător:
– „TATĂL Nostru al tuturor
TU EŞTI DOMNUL DOMNILOR
TATĂL, NUMELE PREASFÂNT,
De la TINE toate SUNT“.
Şi Coboară tot Cântând
Până VINE jos de tot
Şi de Pieptul tău Se-atinge...
Vrea în Inimă să INTRE,
Dar nu-ncape, şi Rămâne
În căuşul Palmelor...

Stai aşa de nemişcat..
Îţi e frică să nu-L Pierzi,
Că te arzi îţi este frică,
GLASUL Său te face parcă
Şi tu să începi să Cânţi,
„TATĂL Nostru Cel din CERURI“...

*

Pe SCARA ICOANEI a Coborât
CUVÂNTUL Întrupat
Şi S-a OPRIT...
Şi tu eşti Bucuros şi necăjit
Că a VENIT la tine, dar nu poţi
Să-L Primeşti în Inima ta strâmtă şi murdară,

O, Bucurie DIVINĂ şi plâns de păcătos,
O, Rai cu iadul deodată,
Nu mai aveţi „prăpastia“ despărţitoare,
Este SCARA CUVÂNTULUI între voi.

Tu, DOAMNE, m-ai Creat ca Făptură
Peste care ai SUFLAT PECETEA CHIPULUI Tău,
Dar eu sunt „dincolo“ de Tine
Şi Tu trebuie APOI să INTRI în mine
Şi eu Apoi să Te Primesc pe Tine,
Altfel rămân „fără“ Asemănare,
Pe care doar Tu mi-o DAI
Ca EUHARISTIE,
Veşnica Ta ÎMPĂRĂŢIE.

DOAMNE, Tu ai SUFLAT CHIPUL Tău în mine,
Care S-a SCRIS ca pe Piatra lui Moise,
Dar nu eşti Tu însuţi Acesta,
Ci doar UMBRA Ta.

Această PECETE Divină
Are în ea DORUL după Tine,
Pe Tine Însuţi Să Te ÎNTÂLNESC,
Să INTRI apoi în toată Fiinţa mea,
În Inimă, Cămara mea cea mai împodobită.

*

Nu îndrăzni să priveşti în Sus,
Nu îndrăzni să ridici Mintea la Cer,
Vezi pe HRISTOS Cel ce Coboară
Pe Pământ ca o SCARĂ,
Stai cu Capul plecat,
Stai cu Mintea în metanie,
Pune Mâinile la Piept
Şi prinde-te de SCARĂ,
Ce are Piciorul ei pe Inima ta.

SCARA HRISTOS Leagă Cerul de Pământ.

El coboară pe SCARĂ,
Inima ta este prea strâmtă,
Nu poate Intra în ea,
Stă în dreptul Pieptului tău
Ca o ICOANĂ atârnată de Gât.

O, ICOANĂ a Lui HRISTOS
Lipită de Pieptul meu,
Inima mea începe să audă
Taina Ta de FIU al Lui DUMNEZEU,
Aude cum Tu Te Rogi TATĂLUI,
Şi trezeşti şi în mine
DORUL de Rugăciune.

Eu nu îndrăznesc să fac altceva
Decât RITUALUL ICOANEI,
Să mă închin Ei,
Să plec Mintea în metanie,
Să strâng SCARA la Piept,
Să mă agăţ cu disperare de ea
Când „valurile“ patimilor din mine
Şi prăpăstiile lumii vor să mă înghită.

O, ICOANĂ, SCARA Lui HRISTOS,
O, IUBIREA Lui DUMNEZEU
Te Port ca pe o COMOARĂ de mare preţ
Şi aştept până când Inima mea să poată
Să se Deschidă ca un Chivot-Raclă
În care să Te PRIMESC
Şi să nu te mai pierd vreodată.

ICOANĂ, ICOANĂ,
De la Cer la Pământ SCARĂ,
Te agăţ la Pieptul meu,
În care este HRISTOS Cel de TAINĂ.

*

Doamne Iisuse, „Un Anume Cuvânt al Tău“
Este „Sfânta Masă şi Evanghelie“ în Fiinţa-Sufletul meu,
Cuvânt pe care L-ai Zis când M-ai Creat, Cuvânt-Altar-Chip de Dumnezeu.
Şi „Acest Cuvânt de Taină“ prin Chemarea-Rugăciunea Numelui Tău
Se „Face Liturghie-Euharistie“ în Biserica Fiinţei mele,
Împărtăşirea Dumnezeieştii Treimi al cărei Mare Preot eşti.


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 49-60).


Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

joi, 20 mai 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Rugăciunea ICONICĂ"















I

DOAMNE,
STAU înaintea Ta
Cu ÎNCHINARE!
Nu Te VĂD,
Căci sunt orb de păcat.

Încerc să Te PRIVESC
Cu Mintea,
Dar mă feresc
Să te Gândesc,
Să nu cad în închipuire.

Încerc să te simt
Dar mă tem
De simţurile mele pătimaşe.

STAU în FAŢA Ta
Te Chem cu RUGĂMINTE...

Aş dori să întind Mâna,
Să Te ATING.
Să-mi plec Capul,
Să Te ŞTIU PREZENT
Pentru totdeauna.

II

Deodată mă sperii...
Parcă în Tine
Mi se OGLINDEŞTE Chipul
Şi totodată în mine
CHIPUL Tău...
Fără confundare,
Tot FAŢĂ în FAŢĂ,
Eu cu ÎNCHINARE
Şi nemişcat,
De PREZENŢA Ta înfricoşat.

Mintea şi simţirea
Mi s-au OPRIT pe loc...

Unde EŞTI Tu, DOAMNE,
În mine
Sau în „afara“ mea?
Unde sunt şi eu?...
Atâta ŞTIU:
Că STĂM FAŢĂ în FAŢĂ,
Şi între NOI
SUNTEM AMÂNDOI.

Eu Te am PECETLUIT
Pe Chipul meu,
În care eşti Tu
Însuţi ZUGRĂVIT,
În care şi eu mă Oglindesc,
Ca o CRUCE de ÎNTÂLNIRE,
ICOANĂ de ARGINT,
LUMINĂ de HAR
Ce între NOI s-a APRINS.

III

Aş dori să STAU
Aşa o VEŞNICIE.
Ca în ICOANĂ
Nemişcat,
Cu Mintea şi simţirea
OPRITE pe loc,
Doar în ÎNCHINARE.
RĂSTIGNIT PE CRUCEA
Dintre NOI,
Ca O ÎMBRĂŢIŞARE
De IUBIRE.
TAINĂ de ICOANĂ
Şi de RUGĂCIUNE,
Peste HOTARUL
De netrecut,
ÎNTÂLNIREA
În NEVĂZUT
Şi VEDEREA
Într-un TAINIC TĂCUT,
ALTARUL ÎMPĂRTĂŞIRII
CINEI de TAINĂ!

IV

O, INIMĂ de DUH
PREA SFÂNT,
O, ÎNCHINARE
De FIU.
O, ÎMBRĂŢIŞARE
De PĂRINTE.
O, Lume RĂSTIGNITĂ
Pe CRUCEA IUBIRII,
ICOANĂ
În Negrăită
TAINĂ!


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 45-48).

Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.
Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.

duminică, 16 mai 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Trăirea Mistică a LITURGHIEI"















Motto :
Niciodată nu se opreşte LITURGHIA IUBIRII,
De aceea este INIMĂ NEMURIRII,
De aceea este INIMĂ în „bătaie neîncetată“,
LITURGHIA IUBIRII nu se opreşte niciodată.


IISUSE, bate IUBIREA Ta în Inima Mea.
Şi nu poate Inima în loc vreodată să stea.
Bucură-te, Isihie,
Taină de necontenită LITURGHIE,
Bucură-te, Isihie,
Ce în POTIRUL Inimii te faci DUMNEZEIASCĂ
EUHARISTIE.

*

Doamne IISUSE, ce mare DAR ne-ai dat
Să ne putem zilnic curăţi de „păcat“
În Biserica TA unde TU LITURGHISEŞTI,
Prin care ne Menţii în Viată şi ne ÎMPĂRTĂŞEŞTI.
Cum să mă „lipsesc“ de Acest IZVOR DUMNEZEIESC?...
DOAMNE IISUSE, cu toată Fiinţa mea mă închin şi-Ţi Mulţumesc.
DOAMNE, m-ai Creat din a TA IUBIRE,
DOAMNE, m-ai Născut din a TA LITURGHIE,
Iată-mă în genunchi cu Mulţumire înaintea IUBIRII TALE,
LITURGHIA IUBIRII fiind şi în mine fără încetare.
Cu evlavie şi cutremur vin înaintea SFÂNTULUI ALTAR,
De unde se revarsă fără oprire IUBIREA TA în Dar.

*

Nimeni la ALTAR cu „mâinile goale“ să nu vină,
LITURGHIA IUBIRII este de DARURI Plină.
LITURGHIA IUBIRII este „totală“ DĂRUIRE,
Este Plină de DARURI de Mulţumire.

DOAMNE, aduc şi eu în DAR a Fiinţei mele „PRESCURĂ“.
Scoate din „ea“ pe MIELUL-CUVÂNTUL,
AGNEŢUL JERTFELNIC ce ÎNVIAZĂ „pământul“,
Ce-l ridică la Cântare şi la Lumină,
AGNEŢUL-CUVÂNTUL Scoate-L din „tină“.
De puţina mea Iubire nu te scârbi,
De LITURGHIA IUBIRII TALE nu mă lipsi.

Fiinţa mea este o „SCÂNTEIE din IUBIREA TA ÎNTRUPATĂ“
Ce m-a „Născut“ pe mine, „o Iubire Creată“,
Pe care Ţi-o Aduc şi eu în DAR,
Fă-mă Părtaş DUMNEZEIESCULUI TĂU HAR.

Primeşte-mă, DOAMNE, ca pe o PRESCURĂ,
Fă şi din mine a TA LITURGHISIRE,
AGNEŢUL-MIELUL JERTFELNIC pe care mereu ÎL ÎNTRUPEZI
Şi din PRESCURA mea să-L ÎNVIEZI,
Să mă Împărtăşesc şi eu cu TINE,
Să fiu şi eu IUBIRE-LITURGHISIRE.

Eu sunt „căzut“ din IUBIRE prin multe păcate
Şi zac în „prăpastie şi moarte“,
Dar, DOAMNE IISUSE, Primeşte-mă ca pe o PRESCURĂ,
Din ea pe MIELUL AGNEŢUL TĂU îl Scoate,
Fă-mă şi pe mine a TA LITURGHISIRE.

DOAMNE IISUSE, IUBIRE-LITURGHISIRE,
Plânge DUHUL în mine de a TA „lipsire“,
Dar primindu-mă ca pe o PRESCURĂ
În care TU, MIELUL JERTFELNIC, Te ÎNTRUPEZI,
Prin care din „moarte“ să mă ÎNVIEZI,
Iarăşi voi Primi a TA ÎMPĂRTĂŞIRE.
PÂINEA este NUMELE Chipului de Viaţă,
Este „arătarea“ Vieţii la Faţă,
Este NUMELE Chipului Împărtăşirii,
Este Taina IUBIRII-DĂRUIRII.

Două IUBIRI se ÎNTÂLNESC în Sacră Vorbire,
Se fac Împărtăşire,
Se fac PÂINE-IUBIRE în LITURGHISIRE.

Şi CUVÂNTUL Trup S-a făcut,
PÂINEA cu Fiinţa în CUVÂNT.

Din Cer „coboară“ LUMINILE în Şoapte,
Ridică Pământul din „tină şi noapte“,
Îl fac GRÂU, Seminţe de Soare,
CER şi Pământ cu Îngemănare.

PÂINEA, CER şi Pământ în ÎNTÂLNIRE,
DUMNEZEU şi Creaţie în ÎMPĂRTĂŞIRE,
PÂINEA ce are în Sine CUVÂNTUL,
PÂINEA ce are în Sine Pământul,
PÂINEA, DUMNEZEIASCĂ LITURGHISIRE.

*

Mielule Dumnezeiesc, Cel mai Nevinovat Miel,
Miel Pământesc ce Întrupezi pe Cel din Cer,
O, Cel mai Frumos Miel Vreodată Născut,
TU eşti CUVÂNTUL ce Trup S-a făcut.

O, MIEL cu Ochii de un Senin Dumnezeiesc,
De ce de vânătăi se încercuiesc?...
De ce îţi curg Lacrimi cu Sânge amestecate,
De ce ai pe Faţă Răni însângerate?...

O, PRUNC de Creaţie şi MIEL de JERTFIRE
O, Pământ şi Cer în deodată IUBIRE,
O, Creaţie şi DUMNEZEU în LITURGHISIRE...

O, PRUNC-MIEL Nevinovat ce vei fi JERTFIT,
TU ÎNSUŢI Te apropii de CRUCEA pe care vei fi Răstignit,
TU ÎNSUŢI Îţi desfaci Pieptul în care vei fi împuns,
O, JERTFĂ a IUBIRII, DUMNEZEIESCUL MIEL IISUS.

O, PRUNC Nevinovat din MIELUŞEAUA Nevinovată Născut,
O, DUMNEZEU Întrupat pe Pământ,
O, Taină mai presus de grăire,
O, IUBIRE în DUMNEZEIASCĂ LITURGHISIRE.

*

O, Taină a FECIOAREI MAME, Însăşi Taina Creaţiei,
Care NAŞTI PREOŢIA – Taina Coborârii Lui DUMNEZEU în Creaţie,
O, ÎMPĂRĂTEASĂ ce Te Faci LITURGHISIREA PREOŢIEI!

Dacă nu ai fi Tu, MAICA DOMNULUI,
Nu S-ar Coborî FIUL LUI DUMNEZEU pe Pământ,
Doar prin Tine Fiica-Pururea FECIOARĂ a Creaţiei
Se DĂ TRUP DUMNEZEIESCULUI CUVÂNT.

Este o Iubire de Creaţie care şi pe DUMNEZEU Îl Coboară de Sus,
Este IUBIREA MAICII DOMNULUI ce ÎNTRUPEAZĂ pe DOMNUL IISUS.
Este Iubirea ce de asemenea Ridică şi Creaţia în Sus,
Este „tot a MAICII DOMNULUI“, ce ne face „FRAŢII LUI IISUS“.
O, MAICA DOMNULUI-Biserică, Taină negrăită,
Prin Tine PREOŢIA DUMNEZEIASCĂ LITURGHISEŞTE,
Prin Tine Creaţia cu DUMNEZEU se ÎNTÂLNEŞTE.

*

Ne-ai Creat, DOAMNE, din DĂRUIREA IUBIRII TALE
Şi noi Trăim din ACEASTĂ ÎMPĂRTĂŞIRE
Pe care ne-o DĂRUIEŞTI mereu prin a TA LITURGHISIRE.

Dacă vreodată LITURGHISIREA IUBIRII TALE S-ar „opri“,
Atunci Viaţa noastră de Creaţie „ar muri“.

De aceea nu se poate Viaţă fără a IUBIRII LITURGHISIRE,
Nu există TRĂIRE fără ÎMPĂRTĂŞIRE.

Niciodată nu se „opreşte“ LITURGHIA IUBIRII,
De aceea este INIMA NEMURIRII,
De aceea este INIMĂ în BĂTAIE Neîncetată,
LITURGHIA IUBIRII nu se opreşte niciodată.

Dacă vreodată LITURGHIA S-ar „opri“,
Dintr-o dată „toate ar pieri“.

*

O, MAICA DOMNULUI, în Tine ne punem toată Fiinţialitatea,
Prin Tine noi ne ADUCEM DAR la ALTAR,
Pe care MARELE PREOT HRISTOS să-L LITURGHISEASCĂ.

Noi Credincioşii Te „Naştem“ pe Tine Fiica-FECIOARA PREACURATĂ
Şi pe Tine Te ALEGE FIUL DUMNEZEIESC ÎMPĂRĂTEASĂ-MAICA SA
CHIP ce Te face totodată Însăşi MAMA noastră DUMNEZEIASCĂ.
Prin Tine noi ne facem „Rude-Fraţi“ cu FIUL DUMNEZEIESC,
Prin Tine TRUPUL Nostru se face TRUPUL LUI HRISTOS,
În care EL LITURGHISEŞTE JERTFA IERTĂRII şi MÂNTUIRII.

*

Doamne IISUSE, vin şi eu la a Ta LITURGHISIRE
Şi-Ţi Aduc Darul Meu de Iubire
Ce are însă şi multe „păcate de răstignire“...

În mine Mlădiţa ce se „întoarce“ în Tine,
Se Redeschide Suferinţa ta de Răstignire,
Se Redeschid Aceleaşi Răni, şi Acelaşi Sânge
Ca în Fiinţa mea în FIINŢA Ta Curge...

*

IUBIREA este Necontenită LITURGHISIRE,
Este în Nesfârşită Revărsare de Sine.
IUBIREA este în al DRAGOSTEI RITUAL,
Este în EUHARISTIA CUVÂNTULUI DAR,

O, DUHULE PREASFINTE, Tu eşti CEL ce LITURGHISEŞTI,
În RITUALUL TĂU TU ÎNSUŢI SLUJEŞTI,
Tu eşti de asemenea DUMNEZEIASCA PREOŢIE
Cu PREOŢIA LUI HRISTOS deodată în SLUJIRE,
În PREOŢIA RITUALULUI TĂU HRISTOS Se Adevereşte,
În CHIPUL RITUALULUI TĂU CUVÂNTUL LITURGHISEŞTE.
CHIPUL CUVÂNTULUI este deodată în CHIPUL RITUALULUI TĂU,
Tu, DUHULE PREASFINTE, eşti ADÂNCUL TATĂLUI DUMNEZEU.

RITUALUL este VĂPAIA LITURGICĂ, Trăirea este prin
VĂPAIA RITUALULUI SFÂNTULUI DUH.

În RITUALUL TĂU, PREASFINTE DUHULE, 

Toate celelalte chipuri se opresc,
În FAŢA TA toate încremenesc,
Doar în CHIPUL TĂU totul se Mişcă şi se Sâvârşeşte,
Doar în CHIPUL TĂU JERTFA LITURGHIEI se SLUJEŞTE.

*

DUHULE PREASFINTE, DUMNEZEIASCĂ MAIESTATE,
ŢIE ne Închinăm, DUMNEZEULE ÎMPĂRATE.
Nu ne arde cu VĂPAIA TA Mistuitoare,
TE Rugăm, Dăruieşte-ne BINECUVÂNTARE,
Să ne învrednicim de a LUI HRISTOS LITURGHIE,
Să ne ÎMPĂRTĂŞIM de DUMNEZEIASCA EUHARISTIE.

DUHULE PREASFINTE, DUMNEZEIASCĂ MAIESTATE,
DUHUL ADEVĂRULUI, DUMNEZEULE ÎMPĂRATE,
TU ÎNSUŢI LITURGHIA LUI HRISTOS Slujeşti.
TE Rugăm şi pe noi să ne învredniceşti,
În RITUALUL TĂU să Liturghisim JERTFA MÂNTUIRII,
Prin TINE să Gustăm din EUHARISTIA ÎNVIERII.

*

TOTUL este CUVÂNT, RITUAL şi BINECUVÂNTARE,
Totul este SACRU, OFERIRE şi CÂNTARE,
Totul este Revărsare de Absolută IUBIRE,
Totul este DUMNEZEIASCĂ LITURGHISIRE.

UN ANUME CUVÂNT DUMNEZEIESC Sufletul ne Creează,
Un ANUME RITUAL al SFÂNTULUI DUH ne Viază,
O ANUME BINECUVÂNTARE din ACESTEA ne NAŞTE.

Creaţia Luminii este CUVÂNT în al SFÂNTULUI DUH RITUAL,
Zilele Creaţiei sunt CHIPUL DUMNEZEIESCULUI HAR
Şi toate sunt RITUAL în Cântare de CUVÂNT,
În BINECUVÂNTAREA TATĂLUI toate sunt.

Fiecare zi de Creaţie este „Cât“ Un CUVÂNT şi Un RITUAL.
Fiecare zi este al BINECUVINTĂRII DAR
Fiecare zi este „cât“ o LITURGHIE a IUBIRII,
De aceea Ziua este în CHIPUL LITURGHISIRII.

Nu poate LITURGHIA IUBIRII să se „oprească“,
Nu poate CUVÂNTUL şi RITUALUL să nu LITURGHISEASCĂ
Nu poate BINECUVÂNTAREA să nu Se ÎMPĂRTĂŞEASCĂ.

O, de ai Şti cu câtă DRAGOSTE SFÂNTUL DUH ne Viază,
Dacă ai Şti că Datorită SFÂNTULUI DUH Respirăm...
Seara şi Dimineaţa sunt RITUALUL SFÂNTULUI DUH,
ZIUA este tot RITUALUL SĂU în Mişcare de Lumină
Tot ce Trăieşte este SUFLUL RITUALULUI SĂU.
RITUALUL este tot LITURGHISIRE a IUBIRII şi RECUNOŞTINŢEI
Şi fără RITUAL orice Mişcare s-ar „opri“.

Bat Clopotele Bisericii şi la DUMNEZEU ne Cheamă,
Suflete al meu, nu fi „surd“, te scoală şi la El aleargă,

În Biserică LITURGHISEŞTE ÎNSUŞI DOMNUL IISUS,
Se Coboară toate Cetele îngereşti de SUS,
Toţi Sfinţii Cântă LITURGHIA IUBIRII,
Toată Făptura Cântă DĂRUIREA ÎMPĂRTĂŞIRII.

Se Coboară SFÂNTUL DUH peste FECIOARA-Biserică,
Se DESCHID UŞILE de Creaţie să INTRE DUMNEZEU,
Se DESCHID UŞILE ALTARULUI ca Fiii Bisericii
Să ÎNTÂLNEASCĂ pe ÎNSUŞI CREATORUL lor.

Suflete al meu, DESCHIDE-ŢI Uşile, nu mai sta,
DUMNEZEU Coboară în Lume,
Coboară şi pentru tine prin LITURGHIA SA.

O, DAR ce nu se poate grăi,
Cum TU, DOAMNE, la noi să VII,
Să ne SPUI nouă CUVINTELE Negrăite DUMNEZEIEŞTI...

Prin CUVÂNTUL DUMNEZEIESC toate s-au Făcut,
Toate sunt ÎNTRUPARE de CUVÂNT.
La început a fost CUVÂNTUL ce nouă ni Se DĂRUIEŞTE,
ÎNTOTDEAUNA este CUVÂNTUL care LITURGHISEŞTE.

Suflete al meu, AUZI CUVÂNTUL care te-a Creat,
ÎNCHINĂ-TE CUVÂNTULUI ce la VIAŢĂ te-a CHEMAT.
Este CUVÂNTUL DUMNEZEIESC CEL PURUREA din tine
Datorită CĂRUIA poţi şi tu VORBI în Sine.

SF. EVANGHELIE, se AUD din TINE NEGRĂITELE CUVINTE,
Ce Se Fac în noi Graiurile Vorbite.
Cerul şi Pământul sunt în FILELE TALE SCRISE,
În Sufletele noastre ACESTEA sunt CANDELELE APRINSE.

Cerul şi Pământul împreună LITURGHISESC,
Creaţia cu DUMNEZEU Faţă către Faţă se ÎNTÂLNESC,
Îngerii cu Oamenii împreună Slujesc,
Toate în HRISTOS Acum se ÎNTÂLNESC.

*

Doamne, TU GRAI EŞTI prin CUVÂNTUL TĂU ÎNSUŢI
Şi CUVÂNTUL TĂU se AUDE şi „dincolo“ de TINE,
Şi pe „Acest Dincolo“ CUVÂNTUL TĂU îl face Creaţie.

Suflete al meu „trezeşte-te“ la TUNETUL CUVÂNTULUI,
Reaminteşte-ţi CUVÂNTUL care în tine S-a „Oprit“,
Grăieşte CUVÂNTUL care la „Naştere“ ţi s-a DĂRUIT.

*

CUVÂNTUL este PUTEREA ce a făcut „nefiinţa“ Creaţie,
CUVÂNTUL este PUTEREA ce ŢINE Fiinţa Creaţiei,
CUVÂNTUL este LITURGHIE şi ÎMPĂRTĂŞIRE,
CUVÂNTUL este IUBIRE şi ÎNTÂLNIRE.

CUVÂNTUL se poate „răni“,
Dar CUVÂNTUL nu poate niciodată „muri“.
CUVÂNTUL poate să fie „închis“,
Dar niciodată nu poate să fie „ucis“.

CUVÂNTUL poate de „întuneric“ să fie „ascuns“.
Dar niciodată nu poate să fie „distrus“.
CUVÂNTUL poate să fie „uitat“,
Dar întotdeauna El este ÎNVIAT.

Păcatul „încearcă“ o distrugere de CUVÂNT,
Îl Răstigneşte şi-L îngroapă în pământ,
Dar CUVÂNTUL şi mai Strălucitor ÎNVIAZĂ,
Minciuna pe sine însăşi se trădează.

*

DOAMNE, cu „păcatele“ mele eu Te-am Răstignit,
Cu „păcatele“ mele te-am rănit...

Mă înfricoşez să văd Sângele Tău curgând...
Cum să nu mă cutremur plângând...
Eu Te-am batjocorit, Te-am scuipat,
Mi-e ruşine şi mă simt vinovat...

OCHII TĂI sunt însă Blânzi şi IERTĂTORI,
Deşi plâng cu Lacrimi de sânge...
De pe Crucea mea Cobori,
Inima în mine se frânge...

Doamne opreşte Răstignirea Ta în mine,
Este o suferinţă „peste fire“...

*

DOAMNE, şi eu Vreau să fiu un URMĂTOR al TĂU,
Mă Răstignesc cu DĂRUIRE Asemenea şi eu,
Primeşte şi Crucea mea Alături de CRUCEA TA,
Alături Răstignit cu TINE orice „chin“ voi suporta.
Ca pe „tâlharul“ păcatele mele mă răstignesc.
Dar ca tâlharul Asemenea grăiesc:
„Primeşte-mi, DOAMNE, Crucea ALĂTURI de a TA“.

DOAMNE, Crucea mea are în sine PUTEREA CRUCII TALE,
Prin RĂSTIGNIREA TA şi eu „pot“ să mă răstignesc,
Prin BIRUINŢA TA şi eu pot să „biruiesc“.

DOAMNE, Plânge Fiinţa mea de păcat şi vină,
Este însă de NĂDEJDEA ÎNVIERII TALE plină.
Eu încă Te Răstignesc în Fiinţa mea,
Dar Tu ÎNVIEZI în Răstignirea TA.
O, Lacrimi de căinţă în LACRIMI de IUBIRE,
IERTARE şi-NVIERE în TAINICĂ-NTÂLNIRE.

*

Moartea şi ÎNVIEREA se întâlnesc pe CRUCEA LUI HRISTOS
Vina şi IERTAREA se UNESC pe CRUCE,
Din CER S-a Coborât DUMNEZEU în jos.


O DUMNEZEULE PĂRINTE, ce Vezi?...
Vezi pe FIUL TĂU răstignit, plin de sânge, omorât...
Nu se poate... aceasta este prea mult...
Vrei să Ridici MÂNA TA cu „blestem“...
Dar LACRIMI ÎŢI Curg pe TRUPUL SCUMP fără suflare,
IERTAREA şi Dreptatea acum se-ncrâncenează...

Dincolo de „moarte“, FIUL Te ROAGĂ cu GLAS cutremurător,
„PREABUNULE PĂRINTE“ pentru MINE FII IERTĂTOR,
Pe Fraţii mei de Creaţie în RĂSTIGNIREA MEA îi IERT,
TU în IUBIREA MEA FII DUMNEZEU CEL DREPT...
IUBIREA MEA de IERTARE şi ÎNVIERE
Să Fie a DOUA Naştere şi Creare.
PREABUNULE PĂRINTE BINECUVÂNTEAZĂ JERTFA MEA,
IUBIREA MEA şi a CREAŢIEI să Fie în IUBIREA TA.

*

O, TRUP-JERTFĂ „Înfricoşătoare“ şi negrăită,
ÎNSĂŞI PREA SFÂNTA TREIME VINE şi TE SĂRUTĂ.
VINE şi TE Îmbrăţişează TATĂL DUMNEZEIESC,
VINE SFÂNTUL DUH cu HARUL-FOCUL Ceresc,
În TRUPUL-JERTFA TA „păcatele lumii“
Acum se IARTĂ şi se „topesc“...

Cetele Îngereşti cu toate Te înconjoară,
Cetele Sfinţilor îşi pleacă Fruntea...
O, CEA MAI DUMNEZEIASCĂ JERTFĂ-COMOARĂ,
În TINE este VREDNICIA şi Virtutea.

MAICA DOMNULUI Stă Căzută la PICIOARE,
Până în ADÂNCUL Fiinţei totul o DOARE...
Tot Cerul şi Pământul AICI SE ÎNTÂLNESC,
DUMNEZEU şi Creaţia AICI SE UNESC.

PREA SFÂNTĂ TREIME cu FOCUL DUMNEZEIRII,
Pentru JERTFA IERTĂRII şi IUBIRII,
Iarăşi şi iarăşi şi Pururi ne IARTĂ!

O, CRUCE, NUMIRE Înfricoşată,
Dacă este HRISTOS pe TINE Răstignit,
Teama „piere“ dintr-o dată:
Chinul Crucii de El e Biruit.
O, CRUCE cel mai cutremurător SEMN,
Dacă este DOMNUL HRISTOS pe TINE
Te Face CEL MAI MARE DAR de IUBIRE.

Cine a putut mai mult să DĂRUIASCĂ
Decât CRUCEA LUI HRISTOS?...
O, CRUCE, LITURGHIE DUMNEZEIASCĂ.

Toată LITURGHIA IUBIRII şi IERTĂRII
Este în DĂRUIREA CRUCII Răstignirii.
O, CRUCE SEMN şi PUTERE Înfricoşată,
În TINE este DREPTATEA Judecată
De IERTAREA şi IUBIREA fără Oprire
Ce ÎMPĂRTĂŞEŞTE DREPTATEA în SUPRAIUBIRE.

„SUS să Avem INIMILE“, pe CRUCEA IUBIRII,
Să MULŢUMIM prin CRUCEA BIRUIRII.

CRUCEA TA, DOAMNE IISUSE, nu mai este „condamnare“,
Este IUBIRE şi totală IERTARE.
Cine nu poartă CHIPUL CRUCII pe el
Nu are CHIPUL ca SEMN.
Prin CHIPUL CRUCII toate se „FAC“ IUBIRE şi IERTARE,
Prin CHIPUL CRUCII LUI HRISTOS
DUMNEZEU Însuşi Coboară
Şi Creaţia se ÎNALŢĂ ca pe o SCARĂ.

*

O, ÎNTÂLNIRE înfricoşată şi cutremurătoare
Ce mai mult decât toate te doare,
O, ÎNTÂLNIRE. dintre „vinovăţie“ şi IERTARE...

„Veniţi“ toţi, din TRUPUL MEU Mâncaţi,
Nu fugiţi, Eu nu vă cer „vina“,
EU vă DĂRUIESC şi mai mult IUBIREA.

Nimic mai mult EU nu vă cer,
Veniţi în IUBIREA MEA când vă CHEM...

În IUBIREA MEA găsiţi
ODIHNA tuturor celor „osteniţi“,
Liniştea celor în chinuri şi suferinţă,
Mângâierea celor în umilinţă,
IERTAREA ce Readuce IUBIREA,
ÎNTÂLNIREA cu ÎMPĂRTĂŞIREA...


TRUPUL şi SÂNGELE LUI HRISTOS de pe „pomul căderii“
Prefac „şarpele morţii“ în CHIPUL ÎNVIERII.
Din „blestemul“ păcatului reintri în IUBIRE,
E CINA cea de TAINĂ, Cereasca-Împărtăşire.

În CINA cea de TAINĂ Legea se Preface
În TAINICA IERTARE şi negrăita PACE
În CINA cea de TAINĂ se împlineşte DESĂVÂRŞIREA
Aici există doar IUBIREA.

*

DOAMNE IISUSE, TU ne DAI IERTAREA să o Mâncăm,
Şi în Aceasta Iubirea noastră o Înviem.
În mine DOAMNE toate se „răscolesc“,
Tună în mine GLASUL TĂU DUMNEZEIESC...
Înfricoşător fapt cu TINE Direct să mă ÎNTÂLNESC...

*

Ce să Fericim mai întâi în EUHARISTIA DUMNEZEIASCĂ,
Coborârea LUI DUMNEZEU sau URCAREA în EL?...
Cum Această TAINA să se „grăiască“?...
Şi CUVÂNTUL Trup-Creaţie S-a Făcut (Ioan 1, 14).
Acum Trupul se Face CUVÂNT.
O Taină de DUMNEZEIASCĂ LITURGHIE,
Acum se ÎMPLINESC Cele ce „Vor să Fie“.

O, înfricoşată LITURGHISIRE,
O, cutremurătoare DĂRUIRE de IUBIRE,
O, DUMNEZEIASCĂ BUCURIE.

IUBIREA FIULUI TĂU, PĂRINTE DUMNEZEIESC,
Cu „puţina“ noastră Iubire se ÎNTÂLNEŞTE,
Şi se ADUC ŢIE ca JERTFĂ şi PRINOS...
Fă-ne şi pe noi TRUPUL LUI HRISTOS,
Prin care să URCĂM şi noi „până la TINE“,
O, PREA SFÂNTĂ TREIME.

PREA SFINTE DUHULE, DUMNEZEIASCĂ MAIESTATE,
Te Rugăm Iartă-ne nouă toate,
FOCUL TĂU HARIC fără să ne Arzi ÎL Coboară,
PREFĂ-ne în TRUPUL LUI HRISTOS cum odinioară
AI Făcut la ÎNTRUPAREA în FECIOARĂ.

Atunci CUVÂNTUL Trup S-a Făcut,
Acum Trupul CUVÂNT să se Facă,
Atunci DUMNEZEU S-a Coborât pe Pământ,
Acum Pământul în DUMNEZEU se URCĂ.

O, DUMNEZEIASCA LITURGHISIRE
Acum este ÎMPLINIRE, DESĂVÂRŞIRE,
Mărire Ţie, PREA SFÂNTĂ TREIME, Mărire, Mărire.

*

Păcatul „adusese moartea şi suferinţa“,
TU ne DĂRUIEŞTI Acum, IISUSE, ÎNVIEREA.

*

Maica Domnului se Roagă:
O, DUMNEZEIESCULE FIU şi MARE PREOT,
Ca MAMA Acestei Biserici pe toţi Ţi-i aduc,
Nu te „scârbi“ de nici unul,
Să nu se „piardă“ vreunul,
Toţi sunt Fiii Mei şi Fraţii TĂI,
ÎN POTIRUL TĂU ÎNVIAZĂ-i.

*

DUMNEZEIASCĂ, PREA SFÂNTĂ TREIME,
Îţi MULŢUMESC că m-ai Creat.
Îţi MULŢUMESC, O, MÂNTUITORULE IISUSE
Că ne-ai DĂRUIT Taina LITURGHIEI,
Prin care ne „curăţim“ de păcat.

Îţi MULŢUMESC, PREA SFINTE DUHULE DUMNEZEU.
Îţi MULŢUMESC, DUMNEZEULE PĂRINTE
Că mă „Primeşti“ şi pe mine ca pe „un Fiu“ al Tău.
DUMNEZEIASCĂ, PREASFÂNTĂ TREIME, Îţi MULŢUMESC.
LITURGHIA IUBIRII Pururea să Fie.

O, LITURGHIE, INIMĂ fără oprire în VEŞNICIE!



(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 25-44).

Versiunea în limba engleză se găseşte aici.
Versiunea în limba germană se găseşte aici.

sâmbătă, 15 mai 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Taina LITURGHIEI"















Doamne IISUSE, Bate Inima mea în RITUALUL DORULUI după Tine.
ÎN LITURGHISIRE-EUHARISTIE.
Vino, Dumnezeiescule DUH, în Mine cu DORUL Lui Dumnezeu,
Vino, IISUSE, în mine unde să-ţi cânt şi eu,
Vino, Dumnezeiescule PĂRINTE, să cad în BRAŢELE TALE,
Să mă pot împărtăşi din CINA CEA DE TAINĂ.

Bucură-te, ISIHIE,
Taina LITURGHIEI IUBIRII Lui Hristos.
Inimă învăpăiată de Dumnezeul DOR,
deschide-ţi Adâncul,
Deschide Uşa Lui Dumnezeu CUVÂNTUL,
Aprinde-te, Inimă, de Venirea de Taină
a Celui ce este LITURGHIE,
Fă-te POTIR în care coboară Dumnezeiasca EUHARISTIE,
Fă-te Sf. Masă a CHIPULUI de Sus,
ca să Slujească LITURGHIA IUBIRII Dumnezeieşti
Marele PREOT IISUS.

Vino, Minte, şi îngenunchează în Inimă
Şi ascultă LITURGHIA IUBIRII.
Descalţă-te afară de toate „mişcările firii“
Pleacă-ţi fruntea dincolo de podeaua de carne,
Intră în Inima Vistieriei de Taine.
Inimă, Biserică de Creaţie,
Fă-te Staul de Bethleem,
Fă-te Templu unde se jertfeşte MIELUL Iertător
de blestem,
Fă-te mormânt al Celui Răstignit
Ca să Înviezi cu Cel ce păcatul a biruit.

IISUSE, Cântarea IUBIRII Dumnezeieşti,
IISUSE, Vino în Inima mea să LITURGHISEŞTI,
IISUSE, coboară Pacea Ta în cele de jos,
Bucură-te, ISIHIE,
Taina LITURGHIEI IUBIRII Lui Hristos.

*

Un anume Cuvânt al Tău Se ÎNTRUPEAZĂ Creând Fiinţa mea,
Şi acest Cuvânt este scânteia ce mă Creează
Icoană de Dumnezeu Întrupată în Icoană de Creaţie.
Un anume Cuvânt-Icoană al Tău m-a Creat,
Fiinţa mea este Chip-Icoană al acestui Cuvânt al Tău
Şi în Această ICOANĂ ne ÎNTÂLNIM şi ne regăsim reciproc.

*

Doamne, înfricoşată este taina mea de Creaţie.
Un Chip-Cuvânt al Tău
Îmi Creează şi un Chip de Creaţie al meu.
Tu Însuţi Te faci cu mine Frate
Şi Viaţa mea este cu VIAŢA TA deodată,
Şi Viaţa mea de a Ta nu se mai desparte.
Viaţa mea de Creaţie trebuie să fie alături de VIAŢA TA
Că Tu cobori în mine Creând Viaţa mea
Şi eu mă urc în Tine Împărtăşindu-mă de VIAŢA TA.
Tu ÎNSUŢl TRĂIEŞTI VIAŢA TA şi a mea
Şi eu trebuie să trăiesc de asemenea,
Tu Te Întrupezi în mine pentru Veşnicie.
Şi eu la fel mă „Urc“ fără sfârşit în Tine.

*

În Faţa Lui Dumnezeu TATĂL totul trebuie să fie Perfect.
Perfecţiunea Creaţiei este Însuşi Chipul Lui Hristos,
Prin Veşmântul CHIPULUI LUI ridicându-se la perfecţiune cele de jos.

Imperfecţiunea păcatului aduce „Strigătul durerii“
Aduce suferinţa morţii-contrarierii.
IUBIREA se zbate între Viaţă şi moarte,
Dar IUBIREA niciodată să moară nu poate.

Neputinţa IUBIRII de a muri
Se face Jertfelnicul LITURGHIEI-ÎNVIERII,
Renaşterii la VIAŢĂ a Nemuririi.
IUBIREA JERTFITĂ pe Altarul Durerii
Scoală cu Sine din mormântul căderii
Iarăşi la VIAŢĂ CHIPUL IUBIRII.

Doamne, IUBIREA este VIAŢĂ în Neîncetată IUBIRE,
IUBIREA şi VIAŢA sunt Necontenita LITURGHISIRE
Ce se ÎNTÂLNESC în Reciprocă ÎMPĂRTĂŞIRE.
Nu poate o clipă LITURGHIA IUBIRII să se oprească...

Deşi ai ÎNVIAT de pe Crucea Răstignirii,
Păcatele noastre încă „aduc suferinţă“ IUBIRII
Şi „deschid Rănile pătimirii“...

O, DOAMNE, IUBIRE nespusă DUMNEZEIASCĂ,
Prin Neîncetata TA LITURGHISIRE
Ne „readuci“ iarăşi din „păcat“ la IUBIRE.

*

LITURGHIA este ÎNVIERE Necontenită,
IUBIREA este Nesfârşită „deschidere“ de VIAŢĂ
Ce dau Chipul INIMII şi RESPIRAŢIEI,
Fiind deodată în Aceeaşi LITURGHISIRE,
Veşnica VIAŢĂ şi Eterna IUBIRE.



(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 21-24).

Versiunea în limba engleză se găseşte aici.
Versiunea în limba germană se găseşte aici.

vineri, 14 mai 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Psalmul IUBIRII de DUMNEZEU"


tablou de George Alexandrescu
















DOAMNE, aş vrea să-mi arăt
IUBIREA mea de TINE,
Dar toate se frâng
În ÎNCHINĂCIUNE!

Toate se pot spune,
Doar IUBIREA se TACE,
IUBIREA se ASCUNDE,
Şi nimeni nu o ştie,
IUBIREA – ÎNCHINAREA de Taină,
IUBIREA – DUMNEZEIASCA ICOANĂ.

DOINIREA IUBIRII
Este singura Cântare,
IUBIREA ce se CHEAMĂ,
IUBIREA ce se AŞTEAPTĂ,
IUBIREA ce nu se poate uita,
IUBIREA ce nu poate muri,
IUBIREA ce nu se poate ucide,
IUBIREA ce în sine PLÂNGE,
IUBIREA, CRUCEA VEŞNICIEI!



(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 19).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.

Versiunea în limba germană
poate fi accesată aici.

Romulus Narita, Scrisoare către Monahul Valerian (Dragoş) Pâslaru


D-lui Monah Valerian Dragoş,


Nu mă pricep la scris, dar încerc să scriu câteva rânduri, relatând cât se poate mai exact, anii, lunile şi zilele, în amintirea celui ce a fost şi este în eternitate… Părintele POPESCU GHELASIE. Îmi cer scuze de la început de greşelile de ortografie şi frazele compuse. Dumneavoastră alegeţi numai ce trebuie şi ce consideraţi din ceea ce vă scriu.
Mă numesc Romulus, actualmente cu domiciliul în Alba Iulia str. Apulum, nr. 7, Bl. Ac 24, apt. 4, jud. Alba.
L-am (cunoscut) pe părintele Popescu Gheorghe între anii 1967-1970, fiind angajaţi amândoi la acelaşi spital – Spitalul Unificat Abrud, unde lucrasem ca asistent medical la Secţia de boli contagioase, iar tânărul Popescu Gheorghe lucra ca asistent medical la laboratorul spitalului.
Tânărul Gheorghiţă era cu totul aparte, era un bun profesionist, foarte amabil cu toată lumea, foarte inteligent şi tot odată foarte isteţ. Locuia pe o vale numită Bâdea, cam 600 m distanţă de spital sau poate chiar mai mult, la o femeie cu numele Maria. Se spunea că a fost călugăriţă. Locuia într-o cămăruţă sărăcăcioasă, dar foarte curată, avea o candelă aprinsă tot timpul şi icoane cu Maica Domnului şi cu Domnul Iisus, care-i împodobeau locuinţa. Avea multe cărţi cu rugăciuni. În vizitele pe care i le făceam (mergeam de multe ori de la serviciu împreună) acasă, mă servea cu ardei copţi, ciorbă de urzici, sau ceva fructe. Postea tot timpul. De multe ori îl întrebam cum poate să postească tot timpul, la care îmi zicea că este foarte simplu pentru el. „Ce ştii tu, păcătosule?”
Ţin să menţionez că m-am împrietenit cu el din prima zi când l-am cunoscut. Eram un tânăr mai retras, îmbrăcat simplu, orfan (tata decedat în timpul războiului). Poate şi de aceea a acceptat prietenia mea.
Cu toate că tânărul Popescu era de o corectitudine ireproşabilă, organele de partid, probabil, şi securitatea au început să-i facă şicane, întrebându-l de ce posteşte, de ce nu se căsătoreşte, trimiţând tot felul de tinere la el în laborator pentru a-l corupe sau a-l acosta pe stradă. I s-a propus să se mute de la acea femeie, oferindu-i-se o locuinţă în oraş, dar a refuzat toate aceste oferte şi a rămas în continuare la acea femeie, care era şi infirmieră la spital.
Pe atunci, directorul spitalului era un conferenţiar venit din Cluj pe numele Borza Zena, un mare chirurg (fără partid). Auzind de cele ce i se întâmplă tânărului Popescu, a interzis tuturor organelor să-i mai facă vreun rău şi aşa a fost lăsat în pace o perioadă de timp. Dar mereu îmi spunea că este urmărit.
În concluzie vreau să spun că tânărul Popescu era iubit şi stimat de toţi medicii şi aproape de întreg personalul spitalului. În continuare vreau să arăt că m-am ataşat foarte mult de el, orice probleme aveam chiar şi intime i le spuneam lui, la care ştia să mă îndrume sau să-mi dea un sfat înţelept, şi am început să-l iubesc ca pe un frate.
În zilele libere mă lua cu el, pe ascuns, să nu ne ştie nimeni şi plecam 2-3 zile la Sfânta Mănăstire de la Râmeţ. Acolo l-am cunoscut şi pe părintele Arsenie. Menţionez că tot timpul cât stăteam la Sfânta Mănăstire nu îl mai vedeam pe tânărul Popescu, ci doar în ziua când trebuia să ne întoarcem la spital. Acolo mi-a mărturisit că de mic copil visul lui este să ajungă călugăr.
De atunci viaţa mea s-a schimbat, m-am căsătorit cu o femeie credincioasă, am început să fac numai progrese de la un an la altul. Am lucrat împreună cu soţia în străinătate, unde am câştigat foarte bine, mi-am construit casă, maşină etc. Tot ce am cerut de la Dumnezeu am primit, sau chiar mai mult. Tânărul Popescu mi-a zis că nu mă uită şi mă pomeneşte în rugăciunile lui.
O perioadă de timp nu am mai ştiut de el, eu am plecat în străinătate, iar el a plecat de la Spitalul din Abrud.
La venirea mea în ţară într-un concediu, m-am spovedit şi împărtăşit la Catedrala din Alba Iulia, la Părintele Romică actualmente Î.P.S. Serafim, care mi-a spus că îl cunoaşte bine pe părintele Popescu şi este la Sfânta Mănăstire Frăsinei. I-am mulţumit din inimă părintelui şi am plecat la Sf. Mănăstire Frăsinei unde l-am găsit pe ieromonahul Ghelasie Gheorghe. Mărturisesc că părintele Romică mi-a vorbit cu mult drag de Părintele Popescu. Era pe timpul comunismului şi ştiam că sunt urmărit la tot pasul, mai ales că lucram şi în străinătate.
În urmă cu 3 ani, mi s-a făcut o plagă la urechea dreaptă, am făcut o biopsie la care a reieşit că este cancer. Am fost la Spitalul Militar din Bucureşti, unde mi s-a zis că trebuie să mi se facă ablaţia urechii, adică să-mi taie o parte din ureche. Nu m-am lăsat şi am plecat la Constanţa. Gândul meu era să ajung cât mai repede la părintele Ghelasie, să-i povestesc ce am păţit. Şi cu acest gând am ajuns la Spitalul Militar din Constanţa, unde am dat peste un medic extraordinar, pe nume Dr. Novicin Daniel – dermatolog. Acesta mi-a extirpat cu laser partea bolnavă, adică foarte puţin din ureche, după care am plecat la Sf. Mănăstire Frăsinei, la Părintele Ghelasie. Era coadă la uşa dânsului şi a trebuit să aştept cam 15-20 minute. Am bătut la uşă, la care mi-a zis să intru, după care mi-a zis următoarele: Am ştiut că eşti tu. M-am spovedit şi i-am spus şi de boala mea, la care mi-a spus să stau liniştit, că nu m-a uitat, mi-a dat binecuvântarea. Vreau să arăt aicea că m-am vindecat complet, şi am rămas cu urechea netăiată.
Prin urmare, vreau să spun că orice problemă a vieţii am avut, am alergat la Părintele Ghelasie, poate şi de două-trei ori pe an. La întâlnirea cu el eram un alt om, adică mă simţeam uşurat, simţeam nevoia să-l ating şi ştiam că îmi va merge foarte bine.
Ultima binecuvântare a Sfântului Părinte Ghelasie Gheorghe a fost la începutul lunii aprilie 2003.
Pentru mine şi familia mea a fost un adevărat sfânt – un om al lui Dumnezeu şi va rămâne veşnic Sfântul Ghelasie de la Sfânta Mănăstire Frăsinei, la mormântul căruia mă voi închina şi ruga de câte ori voi merge la Sfânta Mănăstire.
Mărturisesc că tot timpul cât am scris aceste rânduri am fost cu lacrimă în ochi, de aceea îmi cer scuze de greşelile făcute.

Romulus Narita,
20 decembrie 2003


(text apărut în volumul "Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Iconarul Iubirii Dumnezeieşti", ed. Platytera, Bucureşti, 2004, pp. 185-187).

Ştefan Popescu: "Amintiri despre fratele meu, Ieromonahul Ghelasie"












Eu sunt Ştefan Popescu, fratele celui care a fost un adevărat sfânt, după părerea mea, pentru că şi-a consacrat întreaga sa viaţă binelui, a adunat lângă sufletul său sufletele celor neputincioşi, le-a îndrumat a face bine şi a îndeplini poruncile Domnului. Acesta a fost părintele Ghelasie.
Ne-am născut dintr-o familie de preoţi în Comuna Sălătrucel, satul Şerbăneşti, jud. Vâlcea. Îmi amintesc cu multă plăcere de anii copilăriei petrecuţi în satul natal. Imediat după ce a terminat şcoala primară, ciclul II 5-7 a fost urmat la şcoala din oraşul Călimăneşti. Fratele Ghelasie, fiind cu doar 1 an şi câteva luni mai mare ca mine, a fost un adevărat sprijin pentru mine, pentru că imediat după un an am urmat şi eu celelalte 3 clase tot la Călimăneşti. Am stat împreună la internatul şcolii, am dormit în acelaşi pat, şi eram împreună mereu, la meditaţii, la masă şi în multe alte activităţi şcolare.
Veneam deseori sâmbăta acasă, în satul natal. Îmi amintesc că în fiecare duminică mergeam la biserică şi ascultam sfânta slujbă. Fratele meu totdeauna mă atenţiona când observa că nu sunt întru totul de acord cu el. în anii 1957-1958 a fost admis la liceul teoretic din Rm. Vâlcea. Cu un an mai târziu, am dat şi eu examen de admitere tot la acelaşi liceu, mai ales că şi sora mea şi fratele erau deja admişi. Din nefericire, datorită legilor din timpul acela, deşi obţinusem media de admitere 9.50, am fost respins ca şi alţi 10 candidaţi, fiind fiu de preot. Acum, destinul ne-a despărţit oarecum.
Am putut observa adeseori în vacanţe, pentru că de la această dată atunci stăteam împreună, că dorinţa lui cea mai mare era de a scrie, de a merge la diferite mănăstiri. Era un suflet cu mare frică de Dumnezeu. Posteam împreună cu el postul Sf. Marii din August, iar miercurea şi vinerea nici nu încăpea discuţie. E adevărat că tatăl nostru ne insufla acest lucru, mai ales că era preot. Multe scrieri de ale sale le citeam deseori. A scris chiar din fragedă copilărie chiar de la vârsta de 15 ani, scrieri destul de valoroase, despre tot ce înseamnă Dumnezeu, pentru noi oamenii, despre sfinţi, şi ce trebuie să facem ca să îndeplinim Voia Domnului. La terminarea liceului, fratele Ghelasie a vrut mult să se facă preot, mai ales că dorinţa tatălui era foarte mare. Dar mama noastră s-a împotrivit, dat fiind faptul că am fost persecutaţi mult în acele vremuri din cauza originii sociale. A vrut apoi să urmeze medicina, dar un eşec l-a făcut să urmeze doar şcoala tehnică sanitară din oraşul Cluj. După teminarea şcolii, a funcţionat ca asistent medical în Abrud, apoi la Brezoi, foarte puţin timp ca profesor suplinitor la Şerbăneşti, satul natal, apoi şi-a urmat orientarea lui, care cu mulţi ani înainte era stabilită: şi-a ales calea mântuirii – Mănăstirea Frăsinei. Din 1973 fiind la această mănăstire, am început să-l vizitez în permanenţă, aproape lunar.
Lucrând în industria lemnului ca maistru, deseori îi aduceam lemn de esenţă moale (tei), după dimensiunile pe care mi le dădea, îi făceam rost de diferite scule, şi îmi arăta o serie de cruci sculptate de el. Mare îmi era bucuria când vedeam că şi eu contribui cu ceva la aceste lucruri sfinte, făcute cu mâna lui. Apoi s-a îndeletnicit cu apicultura. De asemenea îi aduceam rame, sârmă, faguri, lăzi de stupi şi tot ce dorea el.
Nu-mi amintesc să-i fi frânt voia cu ceva. I-am făcut chiar şi 2 cabane din placaj tego, unde în mijlocul stupilor îşi petrecea o parte din timpul său. Ne-am înţeles minunat. În fiecare an, veneam vara cu maşina şi mergeam împreună la părinţi în Zimnicea, pentru că ultimii ani de viaţă ai părinţilor noştri au fost în acest oraş, unde era căsătorită sora noastră. Ultima dată când fratele Ghelasie a mai venit în satul natal a fost în anul 2000, luna iunie 12, la moartea mamei noastre. De atunci am observat că el este mult schimbat. În aceşti ultimi 3 ani din viaţa sa, a fost foarte lucid, îmi dădea sfaturi utile pentru viaţa mea în continuare, spunându-mi că el în curând o să mă părăsească.
Am fost mult ajutat de el, chiar şi material, chiar ultimele cuvinte pe care mi le-a spus, cu doar 3 zile înainte de a muri, au fost: „Am să primesc nişte bani pe cărţi, şi am să-ţi dau ţie. Ştiu că ai 4 fete şi ai nevoie. Dar nu a mai apucat. Mila Domnului se va revărsa peste mine la rugămintea fratelui meu de sus spre bunul Dumnezeu. M-aş bucura nespus de mult ca într-adevăr, mulţi, dacă nu toţi cei care l-au iubit şi al căror duhovnic a fost fratele Ghelasie să vină în satul lui natal, să vadă unde s-a născut, a copilărit şi a trăit aproape 30 de ani. Satul Şerbăneşti, Comuna Sălătrucel, jud. Vâlcea, la casa părintească.



(text apărut în volumul "Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Iconarul Iubirii Dumnezeieşti", ed. Platytera, Bucureşti, 2004, pp. 183-184)