Eu sunt Ştefan Popescu, fratele celui care a fost un adevărat sfânt, după părerea mea, pentru că şi-a consacrat întreaga sa viaţă binelui, a adunat lângă sufletul său sufletele celor neputincioşi, le-a îndrumat a face bine şi a îndeplini poruncile Domnului. Acesta a fost părintele Ghelasie.
Ne-am născut dintr-o familie de preoţi în Comuna Sălătrucel, satul Şerbăneşti, jud. Vâlcea. Îmi amintesc cu multă plăcere de anii copilăriei petrecuţi în satul natal. Imediat după ce a terminat şcoala primară, ciclul II 5-7 a fost urmat la şcoala din oraşul Călimăneşti. Fratele Ghelasie, fiind cu doar 1 an şi câteva luni mai mare ca mine, a fost un adevărat sprijin pentru mine, pentru că imediat după un an am urmat şi eu celelalte 3 clase tot la Călimăneşti. Am stat împreună la internatul şcolii, am dormit în acelaşi pat, şi eram împreună mereu, la meditaţii, la masă şi în multe alte activităţi şcolare.
Veneam deseori sâmbăta acasă, în satul natal. Îmi amintesc că în fiecare duminică mergeam la biserică şi ascultam sfânta slujbă. Fratele meu totdeauna mă atenţiona când observa că nu sunt întru totul de acord cu el. în anii 1957-1958 a fost admis la liceul teoretic din Rm. Vâlcea. Cu un an mai târziu, am dat şi eu examen de admitere tot la acelaşi liceu, mai ales că şi sora mea şi fratele erau deja admişi. Din nefericire, datorită legilor din timpul acela, deşi obţinusem media de admitere 9.50, am fost respins ca şi alţi 10 candidaţi, fiind fiu de preot. Acum, destinul ne-a despărţit oarecum.
Am putut observa adeseori în vacanţe, pentru că de la această dată atunci stăteam împreună, că dorinţa lui cea mai mare era de a scrie, de a merge la diferite mănăstiri. Era un suflet cu mare frică de Dumnezeu. Posteam împreună cu el postul Sf. Marii din August, iar miercurea şi vinerea nici nu încăpea discuţie. E adevărat că tatăl nostru ne insufla acest lucru, mai ales că era preot. Multe scrieri de ale sale le citeam deseori. A scris chiar din fragedă copilărie chiar de la vârsta de 15 ani, scrieri destul de valoroase, despre tot ce înseamnă Dumnezeu, pentru noi oamenii, despre sfinţi, şi ce trebuie să facem ca să îndeplinim Voia Domnului. La terminarea liceului, fratele Ghelasie a vrut mult să se facă preot, mai ales că dorinţa tatălui era foarte mare. Dar mama noastră s-a împotrivit, dat fiind faptul că am fost persecutaţi mult în acele vremuri din cauza originii sociale. A vrut apoi să urmeze medicina, dar un eşec l-a făcut să urmeze doar şcoala tehnică sanitară din oraşul Cluj. După teminarea şcolii, a funcţionat ca asistent medical în Abrud, apoi la Brezoi, foarte puţin timp ca profesor suplinitor la Şerbăneşti, satul natal, apoi şi-a urmat orientarea lui, care cu mulţi ani înainte era stabilită: şi-a ales calea mântuirii – Mănăstirea Frăsinei. Din 1973 fiind la această mănăstire, am început să-l vizitez în permanenţă, aproape lunar.
Lucrând în industria lemnului ca maistru, deseori îi aduceam lemn de esenţă moale (tei), după dimensiunile pe care mi le dădea, îi făceam rost de diferite scule, şi îmi arăta o serie de cruci sculptate de el. Mare îmi era bucuria când vedeam că şi eu contribui cu ceva la aceste lucruri sfinte, făcute cu mâna lui. Apoi s-a îndeletnicit cu apicultura. De asemenea îi aduceam rame, sârmă, faguri, lăzi de stupi şi tot ce dorea el.
Nu-mi amintesc să-i fi frânt voia cu ceva. I-am făcut chiar şi 2 cabane din placaj tego, unde în mijlocul stupilor îşi petrecea o parte din timpul său. Ne-am înţeles minunat. În fiecare an, veneam vara cu maşina şi mergeam împreună la părinţi în Zimnicea, pentru că ultimii ani de viaţă ai părinţilor noştri au fost în acest oraş, unde era căsătorită sora noastră. Ultima dată când fratele Ghelasie a mai venit în satul natal a fost în anul 2000, luna iunie 12, la moartea mamei noastre. De atunci am observat că el este mult schimbat. În aceşti ultimi 3 ani din viaţa sa, a fost foarte lucid, îmi dădea sfaturi utile pentru viaţa mea în continuare, spunându-mi că el în curând o să mă părăsească.
Am fost mult ajutat de el, chiar şi material, chiar ultimele cuvinte pe care mi le-a spus, cu doar 3 zile înainte de a muri, au fost: „Am să primesc nişte bani pe cărţi, şi am să-ţi dau ţie. Ştiu că ai 4 fete şi ai nevoie. Dar nu a mai apucat. Mila Domnului se va revărsa peste mine la rugămintea fratelui meu de sus spre bunul Dumnezeu. M-aş bucura nespus de mult ca într-adevăr, mulţi, dacă nu toţi cei care l-au iubit şi al căror duhovnic a fost fratele Ghelasie să vină în satul lui natal, să vadă unde s-a născut, a copilărit şi a trăit aproape 30 de ani. Satul Şerbăneşti, Comuna Sălătrucel, jud. Vâlcea, la casa părintească.
(text apărut în volumul "Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Iconarul Iubirii Dumnezeieşti", ed. Platytera, Bucureşti, 2004, pp. 183-184)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu