Părintele Ioanichie de la Frăsinei, despre Părintele Ghelasie

Un dialog cu Avva Ioanichie de la Sf. M-re Frăsinei, despre Avva Ghelasie

(consemnat de Florin Caragiu şi Florin Ganţă, 26 februarie 2005)











Florin Caragiu: Blagosloviţi şi iertaţi.

Pr. Ioanichie: Domnul!

F. C. Ce frumos e, Părinte, astăzi!

Pr. I. Da, aţi văzut? Ca la munte!

F. C. Mai mult ca la munte, ca la Dumnezeu ne simţim aici, la sfânta mănăstire.

Pr. I. Da, e foarte frumos.

F. C. Vă rugăm, dacă se poate, să ne spuneţi câteva cuvinte despre Părintele Ghelasie.

Pr. I. Părintele Ghelasie era un părinte de o mare asceză. Eu, când îl vedeam aşa slab, îi spuneam: „Mai mănâncă şi tu ceva, ca să te mai îngraşi”. Dar el zicea: „Lasă, bă, sufletul e mai important!”

F. C. L-aţi cunoscut de mult timp pe Părintele Ghelasie?

Pr. I. Da, de mult timp. Păi eu am venit aici prin ’70 şi Părintele Ghelasie în 1973. El a fost mai înainte în Apuseni, ucenic la un Părinte Arsenie, pustnic. Şi de acolo a deprins el asceza asta deosebită. La masă venea, dar mai mult de formă, lua aşa, puţină ciorbă, dar ouă sau peşte nu mânca.

F. C. Eu am înţeles de la dânsul că avea chiar un canon primit de la Părintele său, Arsenie Praja, referitor la hrană, la alimentaţia pustnicească. Un canon pe care i l-a lăsat Părintele lui pentru toată viaţa.

Pr. I. Probabil că da.

F. C. Avea mare bucurie să slujească, nu-i aşa?

Pr. I. Oooo! Da, slujea şi atunci când nu era de rând, împreună cu ceilalţi preoţi slujitori.

F. C. Cum l-aţi cunoscut?

Pr. I. El fusese asistent medical şi făcea injecţii la cei din mănăstire, îi îngrijea pe bolnavi.

F. C. Am auzit că aţi fost odată, împreună cu Părintele Ghelasie, la Părintele Arsenie Boca pentru sfat. Ce i-a spus Părintelui Ghelasie Avva Arsenie?

Pr. I. Da, am fost. I-a zis: „Să ai grijă, bă, că tu întărâţi spiritele cu scrisul tău!”

F. C. Scria deja pe atunci Părintele?

Pr. I. Nu, dar Părintele Arsenie era văzător cu duhul.

F. C. Am înţeles că se ducea şi pe la Techirghiol, pe la cursurile de ghizi.

Pr. I. Da, acolo învăţau mai multe lucruri. Cum să prezinte istoricul mănăstirii, cum să vorbească şi să-i îndrume pe oameni şi alte lucruri. Părintele Ghelasie avea darul acesta deosebit al convingerii. Veneau la el mulţi oameni. Veneau şi securişti şi-i puneau întrebări şi Ghelasie le răspundea şi ei nu aveau ce să mai zică nimic. Cum făcea, cum nu făcea, tot în picioare cădea. Nu aveau ce să-i facă, îi dezarma. Ei încercau să-l prindă în cuvânt, dar le răspundea aşa de bine şi frumos, că-i făcea praf. Le impunea respect, şi îi cucerea. Pe unii dintre ei i-a şi convertit. Unul dintre securişti a zis odată că „dacă îl aveam pe ăsta cu propaganda la noi, eram de neînvins”. Avea o mare putere de convingere. Ştia mai mult decât pregătirea teologică.

F. C. Şi artă, şi filosofie, şi medicină...

Pr. I. Şi multe altele, în multe domenii. Veneau profesori mari, din toate colţurile ţării. Vorbea cu toţi şi-i aducea la credinţă. Au fost şi mulţi yoghini pe care i-a adus la credinţă. Da, avea un dar nemaipomenit al convingerii.

Florin Ganţă: Eu personal am fost unul dintre ei. Mă ocupam cu bioenergia şi numai citindu-i Părintelui Ghelasie cărţile, fără să-l fi cunoscut încă, m-am convins că trebuie să mă las. Ajunsesem să mă simt foarte rău, deşi din punct de vedere metabolic nu mi s-a găsit nimic. Era ceva probabil energetic.
Când am citit din cărţile Părintelui Ghelasie, era scris aşa clar totul, că m-am convins să mă las de practicile bioenergetice. Înainte de a mă desprinde definitiv, în timp ce simţeam efectiv că mă sfârşeam pe picioare, mi-a spus şi duhovnicul meu, Teofil Braşoveanu, că trebuie să fiu eu însumi curat ca să se vindece prin mine şi alţii şi nicidecum să nu încerc aceasta în starea de mizerie în care mă aflu.
Mi-a explicat că energiile tămăduitoare vin de la harul Duhului Sfânt şi nu sunt aşa, manevrabile, cum cred unii. În momentul când mi-a spus Părintele Teofil, în gura bisericii, „te laşi de bioenergii din astea”, şi după ce am răspuns „Da, Părinte!” la întrebarea Părintelui Teofil „Acum?”, mi-a trecut instantaneu starea de rău.
Era o stare morbidă, care mă apropia foarte mult de moarte, şi nimeni nu reuşea să-i dea o explicaţie. Ajunsesem că nu mai puteam să respir normal, orice efort mă apropia parcă de moarte, mă epuiza.
Au mai rămas totuşi nişte urme. Abia după mai multe Sfinte Liturghii problema mi-a trecut definitiv, încât chiar nici nu-mi mai aminteam de starea respectivă, revenisem la normal complet.
Părinte Ioanichie, Acatistele acestea făcute de părintele Ghelasie împreună cu părintele Valerian mi se par extraordinare. M-au ajutat foarte mult. Te ajută să rezolvi probleme de viaţă, să intri în starea aceea de duhovnicie, să fii un adevărat iubitor de Dumnezeu, fără să intenţionezi să fii tu cineva, fără să forţezi. Părintele Ghelasie spunea că acatistele sunt o pregătire pentru rugăciunea inimii.

Pr. I. Da, sunt folositoare. Mă bucur că aţi venit la mănăstire. Eu mă duc acum, că e târziu, dar ne vedem la slujba de noapte.

F. C. Vă mulţumim, Părinte. Ne-aţi făcut o mare bucurie. Blagosloviţi şi iertaţi.

F. G. Iertaţi-ne că v-am reţinut. Blagosloviţi.

Pr. I. Domnul şi Maica Domnului să vă binecuvânteze.



(text publicat în volumul "Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu", Ed. Platytera, Bucureşti, 2005, pp. 11-13)