marți, 29 noiembrie 2011

Pr. Jean Nedelea: (Auto)Portretul Părintelui Ghelasie în dialogurile sale (Conferinţa inaugurală la Cel de-al Treilea Colocviu Naţional dedicat părintelui Ghelasie de la Frăsinei, Univ. "Transilvania" Braşov, 24 noiembrie 2011)


Accesul nostru la propria fiinţă, la unicitea ei, e o taină. Şi, ca în cazul oricărei taine, nu participăm la taina unicităţii noastre de făptură, nu o putem contempla şi descoperi altora decât în genunchi, adică în ritual de rugăciune, în dialog cu Dumnezeu. În ritualul iconic şi hristic, la care a răspuns prin gest de nevoinţă, rugă şi închinare, Cuviosul Ghelasie şi-a descoperit propriul chip. Şi desoperindu-şi în Icoana Fiului chipul de fiu, ni l-a făcut cunoscut şi nouă, fiii aceluiaşi Părinte iubitor.
În dialogurile sale „faţă către faţă” sau în cele epistolare, dialoguri înmiresmate adesea de colocvialitatea sa cu Cerul, Părintele ne-a descoperit destul de limpede cine este, ne-a înfăţişat chipul său din afară şi din lăuntru. A simţit că e necesară această autoportretizare, întrucât ştia că e adesea murdărit, compromis şi condamnat şi că, aşa cum îi prevestise Părintele Arsenie Boca, va fi „pricină de tulburare pentru multe duhuri”.
Prezentarea mea nu se adresează întâi de toate celor ce, prin grija şi iubirea lui Dumnezeu, l-au cunoscut în calitate de ucenici pe Părintele Ghelasie. Nici celor ce l-au descoperit întru bucurie în opera sa. Căci toţi aceştia cunosc mai bine decât mine chipul Părintelui. Prezentarea mea se adresează mai ales celor ce nu-l cunosc pe Părintele Ghelasie, celor ce s-au poticnit de ineditul limbajului şi stilului său, celor grăbiţi să judece înainte de a face un minim efort de înţelegere, celor „mai plini de zel”, „mai stricţi” şi „mai răi de gură”. Tuturor acestora, printre care mă număram şi eu până mai ieri, mă adresez acum. Nu înainte însă de a le spune celor ispitiţi de „duhul hipercorectitudini” lingvistice, dogmatice sau morale şi de a le reaminti ucenicilor cu sabia ridicată spre a tăia urechi surde, cuvintele Părintelui Ghelasiei: „lasă mă tăticule, că trebuie şi din aceştia... ca să mai sperie pe cei ce vatămă şi strică vieţuirea în Biserică. Ei sunt pentru organism ca nişte celule de apărare care, chiar dacă uneori mai şi greşesc, urmăresc şi au rolul de a păzi sănătatea organismului şi de a distruge viruşii şi microbii. Intenţia lor o apreciază Dumnezeu, dacă este cu adevărat curată” (Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu, Ed. Platytera, Bucureşti, 2004, p. 61).


* * *


Într-o scrisoare adresată în 2001 arhimandritului Mina Dobzeu, Părintele Ghelasie şi-a prezentat succint viaţa. Pentru că autoportretul interior ne interesează în mod deosebit aici, reţinem din descrierea vieţii sale doar acele note ce ne ajută să înţelegem mai bine omul cel tainic al inimii, însoţindu-le de comentarii proprii.
A venit în existenţă cu o înzestrare genetică deosebită, fiind „Fiu de Preot, dintr-un Neam de Preot, atât după Tata, cât şi după Mama”. În viaţa Părintele Ghelasie va înflori, aşadar, o veche descendenţă preoţească pe linie atât maternă, cât şi paternă. Moştenise, prin urmare, gestul cultic.
„Nebun din naştere”, cum îl numea mama sa, altfel spus atipic de mic, era atras de viaţa Bisericii la care participa alături de tatăl său. Având patima lecturii, a citit încă din liceu „multă literatură şi îndeosebi filosofie şi istorie”. Dar, aşa cum mărturisea, găzduia în sufletul său «un DUH mai tare decât toate: „DUHUL mistic Creştin”. CHIPUL DOMNULUI HRISTOS era aşa TARE în mine, încât niciodată nu s-a şters, chiar dacă am trecut şi eu prin „păcatele mele”... Poate „şirul de Preoţi” din Neam în Neam au strâns în mine un „Ceva” ce nu putea fi distrus».
Ajunge asistent medical în Munţii Apuseni, unde îl cunoaşte pe Pustnicul Arsenie Praja, care îl iniţiază, timp de trei ani, în mistica iconică de nuanţă carpatină.
În 1973 intră în viaţa monahală la mănăstirea Frăsinei, unde din 1990 va sluji în calitate de ieromonah şi duhovnic. Scrie Mistica iconică după tradiţia din Munţii Apuseni şi multe alte lucrări ce redau experienţa sa interioară complexă. Opera sa unifică „iconic” medicina, ştiinţa, metafizica, pe de o parte, cu mistica, ascetica şi liturgica, pe de altă parte. Este o operă extrem de unitară, de incitantă şi de vie, deşi ineditul limbajului o fac până astăzi aproape inaccesibilă. Majusculele din abundenţă, ce sfidează regulile limbii române, sublinierile, cursivele fac din scrisul Părintelui Ghelasie cea mai grea încercare ascetică la care poate fi supus un cititor contemporan ca mine. Dar purtarea crucii lecturii merită din plin, căci înalţă sufletul către zări cereşti. Pe cât de neatractivă este la început slova Părintelui, pe atât de atractive, de surprinzătoare şi de minunate sunt orizonturile duhovniceşti pe care le deschide.
Chiar ucenici ai Părintelui mărturisesc răspicat că întâlnirea cu farmecul personalităţii sale i-a motivat pentru citirea şi aprofundarea scrierilor lui. Ceea ce ar însemna că duhovnicul Ghelasie era mai atrăgător decât autorul omonim. Dar Părintele Ghelasie ţinea la specificul scrisului său, căci socotea că este propriu formei sale de cunoaştere: «Scrisul meu este însă în „forma mea” de „cunoaştere-căutare” generală de la filosofie până la Ritualul Liturgic (ce face pe unii să mă suspecteze de amestecuri şi falsificări)».
Totuşi trebuie mărturisit că „toate preocupările legate de cărţile sale — scrierea, publicarea şi discutarea lor — erau puse, ca importanţă, cu mult în urma îndatoririlor pe care le avea ca preot, ca duhovnic şi ca monah, îndatoriri pe care le îndeplinea ireproşabil” (Cătălin CIOABĂ, „Literă moartă, literă vie”, în vol. Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu, Ed. Platytera, Bucureşti, 2004, p. 205).
A îndrăgit sculptura, pictura şi apicultura. A fost un profund cunoscător al sufletului omenesc, având foarte mulţi fii duhovniceşti dintre oamenii simpli şi învăţaţi. Numeroşi intelectuali îi păstrează şi astăzi o vie recunoştinţă şi sunt mult mai deschişi decât teologii de şcoală spre semnificaţiile adânci ale vieţii şi operei sale.
Nu s-a considerat un teolog. A acceptat cu smerenie criticile ce i se aduceau: „Lăsăm pe fiecare să se folosească sau să respingă, după Duhul propriu al fiecăruia”; „Cei ce vor să mă judece să fie sănătoşi şi isteţi... Prin aceasta voi păstra şi eu Chipul de TAINĂ Călugăresc”.
S-a păstrat mereu în smerenie: „Despre Virtuţile mele n-am ce vorbi. Despre păcatele mele, ce să spun... nu vreau să smintesc pe nimeni cu ele... Nu am nici o pretenţie de scriitor sau de mare duhovnic...”. Îi plăceau călugării statornici. A fost un ascet de vocaţie, cu o profundă cunoaşetere a semnificaţiei hranei pentru sănătatea fizică şi duhovnicească a omului. Îşi făcuse dintr-un butoi, de dimensiuni mai mari, chilie. S-a stins încet din viaţă în 2003, după o suferinţă de trei ani, în urma unei boli ereditare.
De unii a fost considerat sfânt, de alţii alăturea cu drumul.


* * *


Autoportretul lăuntric al Părintelui Ghelasie, oglindit fie şi numai în dialogurile sale, are tuşe numeroase, de mare fineţe, ce trimit către iconicul tainic al fiinţei lui. Reţinem aici însă doar acele contururi şi culori ce ne relevă un minicrez al său şi ne descoperă, pe fundalul universalului ortodox, acele trasături specific carpatine ale chipului său.
Părintele Ghelasie a fost monah ortodox, fidel tradiţiei răsăritene şi tradiţiei mistice iconice carpatine convergente celei dintâi. „Să ştiţi că – în condiţiile unei spiritualităţi foarte contradictorii ca cea de astăzi – noi, creştinii, trebuie să evidenţiem în primul rând modul nostru teologic ortodox [...] Şi eu încerc, prin vorbirea mea, tocmai această încadrare în reperele de bază ale teologicului Sfinţilor Părinţi” („Dialoguri Diogenice cu Părintele Ghelasie”, interviuri realizate, diortosite şi comentate de drd. teol. Gabriel MEMELIS, în vol. Iconarul iubirii dumnezeieşti, Ed. Platytera, Bucureşti, 2004, p. 70).
Părinţii săi călăuzitori au fost deopotrivă Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii de Răsărit în general, dar deopotrivă şi pustinicii români Neofit şi Arsenie Praja. Preocupările de mistică erau rezultatul opţiunii sale pentru viaţa monahală, căci stihia misticii e „aerul” (pneuma) tare – de pe piscurile cel mai înalte şi din vecinătatea abisurilor – inspirat de monahul ortodox.
Statornic şi fidel păstrător al învăţăturii Sfinţilor Părinţi, Cuviosul Ghelasie a fost şi un dinamic interpret al Tradiţiei răsăritene, realizând astfel o minunată întrepătrundere între fidelitatea faţă de Adevăr şi actualizarea hermeneutică a Lui în context (post)modern: „De aceea nu pot spune că am un mesaj special de transmis, ci [încerc] numai o actualizare a mesajului creştin, aşa cum zice Părintele Stăniloae, în contextul general de spiritualitate contemporană” (Ibidem). Acelaşi adevăr este exprimat mai limpede şi mai plastic de Cuviosul de la Frăsinei într-un alt dialog: „Cred că ceea ce au spus Sfinţii Părinţi trebuie spus din nou, adică actualizat, redat înţelegerii noastre, făcut să fie auzit şi de urechile prezentului. […] În ce mă priveşte, eu nu spun absolut nimic nou, dar absolut nimic, nu am nici pe departe vreo pretenţie din asta, nu sunt inventatorul prafului de puşcă şi nici al maşinii cu aburi, ci lucrul pe care mi-l doresc din toată inima este să pun două-trei accente acolo unde lucrurile au rămas atâta vreme nemişcate şi au sfârşit prin a fi uitate. Şi fac acest lucru în felul meu, aşa cum mă pricep eu mai bine, ca un Ghelasie prostănacul ce sunt / subl. mea, JN ” (Cătălin CIOABĂ, art. cit. supra, p. 205).
Fondul comun al spiritualităţii filocalice răsăritene, crede Părintele Ghelasie, se transpune în caractere sau veşminte specifice. Astfel, pe lângă caracterul sinaitic, athonit, slav al spiritualităţii ortodoxe, Părintele vorbeşte şi de un specific carpatin al acestei spiritualităţi ortodoxe comune, lăsând altora însă bucuria aprofundării acestui specific: „Eu însă am găsit în partea Ardealului această tradiţie a pustnicilor din Apuseni care urmează practica eremiţilor din mănăstirile Râmeţului. Am surprins aici un specific pe undeva deosebit, care denotă tocmai partea caracterială autohtonă care nu este în contradicţie cu fondul comun filocalic. Accentuez că fondul Filocaliei rămâne comun, fiind acea duhovnicie a Duhului Sfânt transpusă, îmbrăcată însă în forme proprii, individuale. În acest sens se poate spune că eu încerc să evidenţiez un specific al monahismului nostru românesc, dându-i un fel de formă şi, în acelaşi timp, o distincţie. Să considerăm deci că este o încercare a mea, un fel de atenţionare menită să îndemne la o eventuală continuare a cercetării” („Dialoguri Diogenice cu Părintele Ghelasie”, p. 72).
Intuind, cu fineţea ce-l caracteriza, că pe această temă a specificului naţional a spiritualităţii pot surveni alunecări şi rătăciri grave, Părintele atenţiona: „Trebuie însă evitată extrema de a crede că isihasmul carpatin este superior celorlalte sau că ar aduce ceva în plus, în sensul unei invenţii faţă de fondul comun filocalic; acesta, repet, rămâne acelaşi, numai că este transpus, îmbrăcat în caractere specifice”.
Dar în ce ar consta mai concret acest specific autohton, carpatin al spiritualităţii ortodoxe universale?
Urmând tradiţiei pustnicilor din zona Râmeţilor, Părintele Ghelasie numeşte iconic caracterul specific Ortodoxiei româneşti. Cum se justifică însă această numire istoric şi doctrinar?: „De ce îi spun iconic? Pentru că se zice că eremiţii din munţii Apuseni se numeau ei înşişi iconari; nu în sensul că ar fi fost pictori de icoane, ci pentru că aveau o evlavie extraordinară faţă de icoană, practicând un fel propriu de mistică a icoanei. Erau adevăraţi purtători de icoană, de chip iconic, ceea ce înseamnă că modalitatea lor de mistică teologică creştină era concretizată în acest sens”. Iconicul acesta ar fi dat chiar de mediul natural bogat din munţii Apuseni şi de echilibrul deosebit în care a fost văzută relaţia dintre suflet şi trup la români. Caracterul carpatin, centrat pe o mistică a icoanei, acordă o valoare deosebită şi trupului şi ritualului liturgic, ca limbaj al trupului. Mistica icoanei e mistica Întrupării şi ne descoperă cum se poate întrupa spiritualul, nu doar cum se poate transfigura trupescul, materialul. „În sens iconic carpatin, repet încă o dată, toată taina nu este de a trece de la material la spiritual, de la trupesc la duh; ci, trebuie bine subliniat, taina este aceea a trecerii de la spiritual, de la duh, într-o întrupare care să participe la duhovnicescul propriu-zis. Dacă în sensul obişnuit, tradiţional, al teologicului athonit şi al Sfinţilor Părinţi, ceea ce este trupesc trebuie să se ridice la duhovnicesc, să se înduhovnicească, caracterul carpatin susţine că spiritualul înduhovnicit nu trece la un nivel superior, nu se izolează şi nu caută să antreneze partea corporală, trupească, materială pentru a o ridica la spiritual, ci spiritualul se face un fel de întrupare şi mai evidentă a duhovnicescului, în aşa măsură încât, la un moment dat, partea materială, corporală devine un locaş, un altar, chiar un fel de preînchipuire euharistică”. („Dialoguri Diogenice...”, p. 74). Acest specific iconic al monahismului românesc este modul în care poporul român a păstrat, prin memoria ancestrală de rai, care e un soi de nostalgie a paradisului, imaginea unitară a omului, ca trup şi suflet. Carcterul spiritual traco-getic „s-a concretizat într-un grad foarte mare cu ideea centrală a creştinismului: Întruparea lui Dumnezeu” (Ibidem, 76) Prin Întrupare Dumnezeu ia chip de om pentru a restaura icoana din adâncul său, adică împlineşte un act iconic. Dar fiind deopotrivă dăruire a Fiului lui Dumnezeu lumii (Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe unicul Său fiu L-a dat...), Întruparea este şi împărtăşire. Fiul, icoana Tatălui, devine trup care se frânge spre iertarea păcatelor, adică trup euharistic. Vedem astfel cum se împleteşte în gândirea noastră românească exprimată de Părintele Ghelasie iconicul cu întruparea şi cu euharistia. Iconicul subîntinde şi subînţelege, aşadar, întruparea şi euharistia: „Icoana devine un fel de preînchipuire euharistică în care se arată tocmai această taină a prefacerii nevăzutului în trup de împărtăşire. Pentru specificul carpatin aşadar, icoana nu este o simplă reprezentare, nici doar o modalitate de a trece de la văzut la nevăzut, de la trupesc la duh; ci este altceva, este tocmai această taină în care Divinul se face trup şi se face împărtăşire, putându-se astfel comunica. Iar valoarea împărtăşirii nu este atât aceea că ne face pe noi să ne înduhovnicim, ci stă în faptul de a coborî acest duhovnicesc într-un concret de văzut al nostru pe care putem pur şi simplu să-l consumăm şi care devine parte integrantă din însăşi constituţia fiinţialităţii noastre întregi deopotrivă ca suflet, ca trup şi ca duh”. (Ibidem, p. 77).
Un monah deopotrivă al înălţimilor şi al adâncimilor, Părintele Ghelasie nu a căutat asemenea unui Mircea Eliade, o peşteră în Himalaia pentru o trufaşă autocunoaşte, ci L-a cunoscut pe Bunul şi Milostivul Dumnezeu cotidian şi mai presus de cosmos, în taina butoiului acoperit cu tablă de la Frăsinei.
Reamintindu-mi de cei sceptici cu privire la autenticitatea ortodoxă a personalităţii Părintelui Ghelasie, închei prin înseşi cuvintele sale:
«Cer iertare pentru toate şi primesc acea „certare şi îndreptare”.
Nădăjduiesc astfel să nu fiu un „lepădat”, ci un „sărac” care cere „Milostivenia cea Iubitoare”».


Părintele Jean Nedelea,
Facultatea de Teologie Ortodoxă
Universitatea din Bucureşti

Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul: Cuvânt de binecuvântare la cel de-al Treilea Colocviu Naţional dedicat personalităţii părintelui Ghelasie de la Frăsinei (Universitatea "Transilvania" din Braşov, 24 noiembrie 2011)




Să ne îndreptăm unii pe alţii în taină şi fără „sminteală”,
dar cu grija de a „opri pericolele vătămătoare”
(Ieromonahul Ghelasie de la Frăsinei)


Călugăr râvnitor şi duhovnic încercat şi mult iubit de ucenici, practicant al unei asceze severe, Părintele Ghelasie Gheorghe este autorul unei opere complexe, de înaltă ţinută speculativă, elaborată într-un limbaj inedit. Ineditul limbajului şi stilului său mai ales a provocat însă adesea rezerve şi neînţelegeri chiar din partea unor teologi sau confraţi întru slujire. De aceea, gândirea sa rămâne până azi o permanentă invitaţie la interpretare adresată întâi de toate ucenicilor săi apropiaţi. Le revine, aşadar, lor sarcina de a evidenţia – încă mai limpede şi mai convingător – că Părintele Ghelasie a vestit şi a transmis într-un limbaj teologic nou aceeaşi teologie şi viaţă duhovnicească ce a însufleţit Răsăritul creştin de la Întruparea Domnului şi până azi.
O personalitate e cu atât mai duhovnicească cu cât iradierea ei luminoasă şi cuceritoare depăşeşte cercul ucenicilor direcţi dobândiţi în timpul vieţii. Pe lângă lucrarea duhovniceasacă a unui avvă în timpul petrecerii sale pământeşti, există şi o lucrare a Părintelui Ceresc cu el după trecerea la cele veşnice, lucrare concretizată în cucerirea de noi şi noi suflete pentru Hristos.
Opera Părintelui Ghelasie va putea fi mai roditoare dacă va fi mai citită, mai bine înţeleasă şi mai îndrăgită. Elogiile nesusţinute de o temeinică înţelegere a gândirii Părintelui Ghelasie, ca şi criticile „după scorneli” sunt la fel de vătămătoare.
Să fim sensibili la rugămintea adresată „din inimă” de Cuviosul Ghelasie de a nu ne grăbi să-l trecem cu totul în rândul celor „condamnaţi” şi să cădem în „«presupunerea» unor greşeli doar după ureche, scoase de unii numai ca să te compromită şi să te murdărească”.
Părintele Ghelasie a scris mult, a spovedit mult şi a îndrumat neobosit suflete. „Antropologia iconică” reflectă o faţetă a gândirii sale. Omul, slava lui Dumnezeu, vădeşte o năzuinţă spirituală înaltă şi necesară ca apa, ca aerul, şi – aşa cum arăta părintele – există şi dăinuie numai în şi prin ceea ce îl implică fiinţial. Înveşnicirea fiinţei nu se poate realiza decât printr-o angajare totală a ei în urcuşul spre cer.
Însetat de cunoaştere, având, aşa cum mărturisea, „patima cititului cărţilor”, Părintele Ghelasie a citit mult ca autodidact şi a reflectat atent la problemele timpului nostru pentru a răspunde, în calitate de duhovnic, frământărilor şi rătăcirilor lăuntrice ale omului contemporan. A fost un călugăr ce preţuia virtutea dialogului cu oameni de diferite convingeri şi credinţe, încredinţat fiind că a sluji înseamnă a „umbla pe o coardă întinsă” în căutarea oii celei pierdute, adică a risca pentru a salva. S-a atins de „glodul” omenesc cu mânecile rasei suflecate pentru a descoperi în sufletele adumbrite de păcat icoana luminoasă din adânc. Căci omul, chiar şi în rătăcirile lui, rămâne chip al lui Dumnezeu demn de asemănarea cu El.
Dincolo de forţa sa speculativă, Părintele Ghelasie uimeşte prin simplitatea şi căldura cu care se adresa tuturor celor care îl căutau. Mulţi dintre dumneavoastră cei prezenţi la acest colocviu îi datoraţi Părintelui Ghelasie întâlnirea esenţială a vieţii, cea cu Hristos Domnul nostru. Şi meritul acesta de a naşte întru dureri fii ce slăvesc azi pe Dumnezeu prin viaţa şi petrecerea lor este esenţial şi nepieritor.
Cu aceste gânduri, felicităm pe organizatorii acestui colocviu, ajuns, iată, la a treia ediţie, rugând pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze pe toţi cei prezenţi!

Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

(Cuvântul preasfinţitului Varsanufie a fost citit de părintele Costin Butnar)

Pr. Costin Butnar: "Teologia şi cultura, o întâlnire sub semnul tainei filiaţiei" / Prezentare pe scurt a Colocviului Naţional dedicat părintelui Ghelasie de la Frăsinei (Universitatea "Transilvania" Braşov, 24 noiembrie 2011)


În data de 24 noiembrie 2011 a avut loc, la Universitatea „Transilvania” din Braşov, cel de-al Treilea Colocviu Naţional dedicat personalităţii părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei. Este prima ediţie organizată în afara Bucureştiului, după ce primele două ediţii, cele din 2009 şi 2010 se desfăşuraseră la ASE Bucureşti. Evenimentul a fost organizat de pr. Ovidiu Moceanu şi ASCOR Braşov, ca gazde ale manifestării, alături de conf. dr. Liviu Bogdan Vlad şi Florin Caragiu (directorul editurii Platytera), organizatori ai primelor două ediţii. După rugăciunea de binecuvântare de la început, a fost citit cuvântul preasfinţitului Varsanufie Prahoveanul, care a însufleţit desfăşurarea ulterioară a celor trei sesiuni de prezentări ale Colocviului. Prezenţa în mijlocul participanţilor a cuvântului arhieresc a dat, astfel, un imbold sporit participanţilor, în urmarea îndemnului la acurateţea cercetării şi trezie duhovnicească, spre a evidenţia că „părintele Ghelasie a vestit şi a transmis într-un limbaj teologic nou aceeaşi teologie şi viaţă duhovnicească ce a însufleţit Răsăritul creştin de la Întruparea Domnului şi până astăzi”. „Însetat de cunoaşterea care înveşniceşte”, părintele Ghelasie, autor al unei „opere complexe, de înaltă ţinută speculativă”, a remarcat de asemenea preasfinţitul Varsanufie, „s-a atins de glodul omenesc cu mâinile rasei suflecate pentru a descoperi în sufletele adumbrite de păcat icoana luminoasă din adânc”.
Părintele Jean Nedelea, cadru didactic al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii din Bucureşti, a zugrăvit, la rândul său, un portret duhovnicesc al părintelui Ghelasie. Plecând de la autoportretul care reiese din înseşi dialogurile sale, „înmiresmate de colocvialitatea sa cu Cerul”, părintele Jean Nedelea a subliniat modul în care se împletesc „în gândirea noastră românească exprimată de părintele Ghelasie iconicul cu întruparea şi cu euharistia”. Părintele Arhimandrit Hristofor Bucur, părintele Dan Popovici şi părintele Neofit Linte au subliniat aspecte legate de tradiţia isihastă prezentată de părintele Ghelasie în scrierile sale, privind în special modalităţile terapeutice ascetice, gestul iconic şi raportul dintre chip şi nume în mistica iconică. În prezentarea „Despre Taina Filiaţiei”, Florin Caragiu a exprimat importanţa centrală a tainei filiaţiei, accentuată în mod special de părintele Ghelasie, în scrierile sale, întru luminarea întregului edificiu dogmatic al creştinătăţii ortodoxe şi a întâlnirii dintre teologie şi cultură. Au mai luat cuvântul: pr. prof. dr. Ovidiu Moceanu, pr. Costin Butnar, pr. Ionuţ Ilea, conf. dr. Liviu Bogdan Vlad, prof. dr. Gheorghe Hurduzeu, lect. dr. Iulian Costache, Ştefan Popescu, Silviu Marin, Ninel Vizinteanu, Marius Ciulică, Sarah Tîlvăr, Cătălin Streche, Daniel Samoilă, Alice Butnar. Au fost vizionate, de asemenea, înregistrări video cu părintele Ghelasie şi cu ucenicul său de chilie, părintele Valerian Pâslaru.
Întâlnirea teologiei şi culturii sub semnul tainei filiaţiei, „Taina Filiaţiei” (Platytera, 2011) fiind şi titlul volumului – semnat de părintele Ghelasie Gheorghe – ce s-a lansat cu acest prilej, a fost deosebit de rodnică, concurând la această reuşită calitatea prelegerilor, acrivia mărturiilor şi, în mod excepţional, expresivitatea lecturilor din scrierile de tinereţe şi maturitate ale Cuviosului de la Frăsinei, momente susţinute de actorii Cristi Iacob şi Gabriela Iacob.

Pr. Costin Butnar

Prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu: "Părintele Ghelasie de la Frăsinei şi Întâlnirea Valorilor în Lumina lui Dumnezeu"


Am căzut sub incidenţa Cuviosului Ghelasie de la Frăsinei când un bun coleg şi prieten de la Academia unde sunt profesor mi-a prezentat o serie de cărţi şi, mai mult decât atât, prin cuvântul pe care îl trasmitea, extrem de inspirat, am simţit că personalitatea acestui părinte trebuie să aibă o strălucire mai aparte. Ulterior, m-am apropiat cu interes de această scriere, fără să mă împiedic de modul său special de a scrie, pentru că lumea în care trăim a dărâmat de foarte multe ori multe canoane lingvistice.
Scrierea dânsului şi accentul pe care îl punea pe anumite cuvinte, şi îmi amintesc aici de termeni precum fiinţă, chip, icoană, ş.a.m.d., m-au făcut să îmi dau seama că un cuvânt, şi prin modul în care îl scrii, îţi poate reda o anumită dimensiune spirituală creştină. Pe mine, ca tânăr intelectual, m-a impresionat plăcut acest mod de scriere, şi m-am apropiat cu multă plăcere de cărţile pe care le-am primit de la colegul meu şi de la d-l profesor Florin Caragiu.
Părintele a ştiut să surprindă specificul unic al creştinismului, să descopere isihasmul în toată cuprinderea lui şi să-l readucă astfel în atenţia cugetării contemporane. I-a subliniat valenţele profunde terapeutice, în ce priveşte sufletul şi trupul omului, şi a insistat pe dialogul cu Dumnezeu şi cu întreaga creaţie, ca act fundamental al fiinţei umane, create din iubirea Preasfintei Treimi, întru comuniune.
M-am aplecat către reţetele medicinii isihaste, către antropologia iconică şi psihologia creştină, dezvoltate în duhul autentic al tradiţiei creştine, cu savoarea aparte a specificului carpatin. Contribuţiile sale în aceste domenii nu sunt doar profund ancorate în tradiţie, ci şi profund implicate în problematicile modernităţii, ajungând, astfel, până la a dezbate chestiuni ardente ale actualităţii. Coerenţa excepţională a demersului său provine, negreşit, din însăşi viaţa sa duhovnicească înaltă, încât, călăuzit fiind de Duhul Sfânt, cuvintele sale aduc cu o siguranţă chirurgicală desluşiri în măsură să „pună degetul pe rană”, să lumineze calea spre Dumnezeu celor încurcaţi în hăţişul de idei din câmpul gândirii contemporane.
M-am bucurat de lansarea cărţilor de la editura Platytera, „Reţetele Medicinii Isihaste” şi „Taina Hranei”, de părintele Ghelasie, precum şi a lucrării „Ordinea Trupului şi/în Sfera Juridică”, volum de referinţă în domeniul filosofiei şi teologiei dreptului de la noi, semnat de un ucenic al părintelui Ghelasie. Fiind originar din Armeniş, comună aflată la câteva minute de mânăstirea Piatra Scrisă, unde a slujit părintele Neofit, autorul volumului înainte menţionat, mi-am dat seama de legăturile nevăzute cu care iconomia dumnezeiască ne apropie cu mult înainte chiar de a avea loc o întâlnire semnificativă.
Mă bucur că ne regăsim la Braşov şi că, iată, plecând din contextul universitar al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, unde deja se desfăşuraseră două prime ediţii ale acestui Colocviu Naţional şi părintele devenise deja cunoscut în rândul cadrelor didactice de acolo, demersul cercetării personalităţii şi operei părintelui Ghelasie se extinde.
Întâlnirea dintre teologie şi cultură, îşi are, după părintele Ghelasie, o importanţă a sa aparte, tocmai pentru că, spune el, cultura păstrează nostalgia originii, a chipului originar în care să ne redescoperim pe noi înşine şi menirea noastră. Simţim tot mai acut, după atâtea şi atâtea idolatrizări ale falsului chip al căderii, nevoia de a ne elibera de măştile lui sufocante, ni se spune. „Filosofia şi ştiinţa fără religie sunt seci, moarte”, iar „religia fără cele două este fără mişcare”, remarcă părintele, într-o scrisoare adresată în 1990 organizatorilor Universităţii de Vară din Sibiu, subliniind importanţa unei abordări integrale, ca unire în idealul comun al redescoperirii chipului de Rai, a chipului de fii ai Tatălui Ceresc.
Familia mea a trecut prin momente speciale, şi împreună cu soţia mea ne-am dorit un copil, apelând la rugăciunile părintelui. Cred că avva Ghelasie a fost alături de mine pentru că, după un timp în care am aşteptat cu înfrigurare să avem un semn de la Dumnezeu, am primit o mare bucurie şi ni s-a născut o fetiţă, pe care am botezat-o Anastasia.
Mă simt onorat şi mulţumesc colegilor, prietenilor din această comunitate pentru că m-au invitat să particip cu consemnările mele la acest eveniment. Pentru acesta mă simt emoţionat atât în faţa dumneavoastră, cât în mod special în faţa părintelui, despre care vorbesc pentru prima oară în public şi care, sunt încredinţat, ne veghează din locaşurile cereşti.


Prof. univ. dr. Gheorghe HURDUZEU


(text alcătuit cu prilejul celui de-al Treilea Colocviu Naţional dedicat personalităţii părintelui Ghelasie de la Frăsinei, Universitatea "Transilvania" Braşov, 24 noiembrie 2011)

Conf. dr. Liviu Bogdan Vlad: Cuvânt de deschidere la Colocviul Naţional dedicat părintelui Ghelasie (Univ. "Transilvania" Braşov, 24 noiembrie 2011)


Deschidem acest eveniment cu binecuvântarea pe care Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar patriarhal, a avut bunăvoinţa să ne-o dăruiască. Preasfinţia Sa s-a aplecat cu dragoste şi interes asupra scrierilor şi vieţii Părintelui Ghelasie şi a încuviinţat desfăşurarea aceastei noi ediţii a Colocviului Naţional dedicat personalităţii părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei.
Ne bucurăm din suflet că acest eveniment se desfăşoară pentru a treia oară într-un mediu academic şi că reuneşte reprezentanţi atât din mediul teologic, cât şi din domeniul ştiinţelor socio-umane. De data aceasta însă ne-am hotărât să părăsim Bucureştiul şi să venim la Braşov, în special graţie invitaţiei făcute de Universitatea „Transilvania” din Braşov, prin intermediul părintelui profesor doctor Ovidiu Moceanu, susţinut de A.S.C.O.R. Braşov. Îi mulţumesc pe această cale şi mulţumesc totodată comunităţii studenţilor creştini din Braşov pentru implicarea deosebită în organizarea acestei întruniri.
Amintesc aici că Ardealul era văzut de Părintele Ghelasie ca purtător al tradiţiei de spiritualitate isihastă carpatină şi nu este întâmplătoare, cred, deschiderea pe care Braşovul o arată faţă de personalitatea acestui mare călăuzitor de suflete care a fost Cuviosul Ghelasie, tot aşa cum a arătat-o şi faţă de părintele său duhovnicesc, pustnicul Arsenie Praja.
Mulţumesc deopotrivă cuvioşilor părinţi care, din munţi, au coborât în parte aici, în cetate, iar în parte au rămas acolo, mai aproape de cer, rugându-se pentru noi şi pentru reuşita noastră de aici.
Doresc să vă transmit în mod special preţuirea domnului profesor doctor Ion Gh. Roşca, rectorul Academiei de Studii Economice Bucureşti, care deşi şi-ar fi dorit ca acest eveniment să se desfăşoare tot la A.S.E., în capitală, s-a bucurat pentru desfăşurarea lui şi într-un alt centru de tradiţie cultural-academică.
Mulţumesc colegilor de la Biblioteca Universităţii „Transilvania” din Braşov, şi în special doamnei profesor doctor Elena Helerea, pentru deosebita solicitudine în oferirea cadrului de desfăşurare a unei secţiuni a Colocviului Naţional la care participăm astăzi.
Instituţia Bibliotecii, în genere, are un rol important în promovarea culturii şi spiritualităţii unui neam şi în păstrarea vie a memoriei, fapt extrem de important pentru recuperarea unui sens al istoriei, al dinamicii între vechi şi nou.
Mulţumesc tuturor celor prezenţi la această manifestare şi sunt încredinţat că vom pleca de aici îmbogăţiţi, bucuroşi de a fi parte la o înaltă comuniune în duh şi slovă.
Evocăm personalitatea Cuviosului Ghelasie, dând mărturie atât mireni, cât şi teologi, despre realităţi dragi părintelui, realităţi la care, părtaş fiind, a reflectat profund şi le-a expus în opera sa. Mi-aş permite să amintesc câteva dintre acestea: taina Filiaţiei, taina Persoanei, taina Sfintei Treimi, taina Chipului şi taina Icoanei, taina Liturghiei Creaţiei şi Naşterii, taina Gestului Iconic, taina Dialogului, taina Maternităţii, taina Chipurilor de Bărbat şi Femeie, taina Memorialului de Moştenire părintesc, taina Hranei ş.a.
În cadrul acestui Colocviu se va lansa un nou volum din colecţia de Opere Complete apărută la editura Platytera din Bucureşti, cu titlul Taina Filiaţiei. Pe această cale aş dori să-i mulţumesc domnului Florin Caragiu, directorul editurii Platytera, împreună-organizator al acestui eveniment. Va fi prezentat, de asemenea, un nou număr dintr-o revistă interdisciplinară de înaltă ţinută, Sinapsa, de orientare creştin-ortodoxă.
Faţă de Colocviile naţionale anterioare, Colocviul acesta are trei secţiuni, ultima dintre ele, mai aparte, susţinută de grupul fiilor duhovniceşti ai Părintelui din zona Braşovului (în mod special grupul de la Codlea). Aceştia au hotărât să ne prezinte atât în cuvinte, cât şi în imagini un excurs în opera şi viaţa duhovnicească a Părintelui Ghelasie.
Cultura are nevoie să redescopere taina, să-şi regăsească filiaţia sa în Duh, pentru a-şi împlini menirea de a cultiva nu doar mintea, ci şi inima omului, şi a rodi astfel însutit în ogorul cel bun al sufletului.
Mulţumim tuturor celor prezenţi şi sperăm că atmosfera şi bucuria ce au însoţit ediţiile precedente ale Colocviului Naţional dedicat personalităţii Părintelui Ghelasie să anime şi întâlnirea de astăzi.


Conf. dr. Liviu Bogdan Vlad

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Programul Colocviului Naţional dedicat părintelui Ghelasie Gheorghe (ediţia a III-a, Universitatea "Transilvania" din Braşov, Joi 24 Noiembrie 2011)


„Isihasmul este Liturghie Cerească în Prelungirea Liturghiei Pământeşti Hristice. Noi, din Chipuri-Icoane Perfecte de Rai, prin cădere, am devenit simple Chipuri profane, despărţite de Chipul Dumnezeiesc. Cine ne Redă Chipul de Icoane? Hristos. De aici Liturghia Hristică. Jertfa Sa ne readuce Icoana. Mai mult, Icoana este Chipul Trupului Înviat Hristic, care nu este anihilarea Trupului, ci Transcendentalizarea lui, ca Participare la Cele Dumnezeieşti. ”


Avva Ghelasie


S a l a   d e   C o n f e r i n ţ e


11.00 – 11.15   D e s c h i d e r e a   c o n f e r i n ţ e i -
C u v â n t   d e   b i n e c u v â n t a r e
 Mesajul Preasfinţitului Varsanufie Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

11.15 – 11.30   D e s c h i d e r e a   l u c r ă r i l o r  
c o n f e r i n ţ e i
 Conf. dr. Liviu Bogdan Vlad, Academia de Studii Economice din Bucureşti

11.30 – 12.00  C o n f e r i n ţ a   i n a u g u r a l ă
 Autoportretul Părintelui Ghelasie în corespondenţa cu Arhimandritul Mina Dobzeu
Prezintă părintele Jean Nedelea

12.00– 14.00  
C o n f e r i n ţ e   î n   p l e n,  
p a r t e a   I
 Moderatori – Arhim. Hristofor Bucur, Florin Caragiu

Prezintă:
 Arhim. Hristofor Bucur
 Pr. Dan Popovici
 Ierom. Neofit
 Prof. Ciprian Torockay

M ă r t u r i i   d e s p r e   
P ă r i n t e l e   G h e l a s i e   G h e o r g h e,  
p a r t e a   I

Prezintă:
 Protos. Varsanufie Gherghel
 Prof. dr. Gheorghe Hurduzeu
 Dr. Alexandru Tulai
 Ştefan Popescu

Microrecital de poezie din creaţia lirică a Părintelui Ghelasie – Scrierile din adolescenţă
Moment susţinut de Gabriela şi Cristi Iacob

Lansarea revistei Sinapsa, nr. 9/2011.

14.00 – 14.30  P a u z ă  d e  m a s ă

14.30 – 16.30   C o n f e r i n ţ e   î n   p l e n,   
p a r t e a   a   I I - a
Moderatori – Ieromonah Neofit, conf. dr. Liviu Bogdan Vlad

Prezintă:
 Prof. Virgil Borcan
 Pr. Flaviu Todea
 Silviu Marin
 Florin Caragiu

M ă r t u r i i   d e s p r e   
P ă r i n t e l e   G h e l a s i e   G h e o r g h e,   
p a r t e a   a   I I - a

Prezintă:
 Pr. prof. dr. Ovidiu Moceanu
 Lect. dr. Iulian Costache
 Alexandru Valentin Crăciun
 Nicolae Vizinteanu
 Marius Ciulică

Microrecital de poezie din creaţia lirică a Părintelui Ghelasie - Poemele isihaste
Moment susţinut de Gabriela şi Cristi Iacob

Lansarea volumului: Ierom. Ghelasie Gheorghe, Taina filiaţiei (Platytera, 2011).

16.30 – 16.45  P a u z ă


16.45 – 18.30   C o n f e r i n ţ e   î n   p l e n,  
p a r t e a   a   I I I -a

A v v a   G h e l a s i e   –   u n   t a b l o u   s u c c i n t  
a l   v i e ţ i i   d u h o v n i c e ş t i
Moderatori – pr. prof. dr. Ovidiu Moceanu, prof. dr. Gheorghe Hurduzeu

 Scurtă autobiografie a Părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei. Prezintă pr. Costin Butnar
 Părintele Ghelasie - Chipul Duhovnicului zilelor noastre - scurtă mărturie a monahului Valerian. Prezintă Sarah Tîlvăr
 Secvenţe din filmul realizat de Eugen Serea cu monahul Valerian
 Părintele Ghelasie şi taina „pocăinţei bucuroase”, cu faţa spre viitor - mărturie a pr. Savatie Baştovoi. Prezintă prof. Natalia Diaconescu
 Părintele Ghelasie - un duhovnic prin excelenţă al tinerilor . Prezintă pr. Ionuţ Ilea
 Cum l-am cunoscut pe Părintele Ghelasie. Prezintă Daniel Samoilă
 Secvenţe din filmul Isihasmul Carpatin
 Prezentarea operei Părintelui Ghelasie. Prezintă Alice Butnar

Organizatori:
- Conf. dr. Liviu Bogdan Vlad, Academia de Studii Economice din Bucureşti
- Pr. prof. dr. Ovidiu Moceanu, Universitatea „Transilvania” din Braşov
- Florin Caragiu, Editura Platytera
- A.S.C.O.R., Braşov

vineri, 18 noiembrie 2011

A Treia Ediţie a Colocviului Naţional dedicat personalităţii Părintelui Ghelasie Gheorghe


Colocviul naţional dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe 

ediţia a III-a

va avea loc în data de 24 noiembrie 2011 (orele 11.00-18.30),  în cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov, Bd. Iuliu Maniu nr. 41A, Sala Aula Magna.

Deschiderea conferinţei - Cuvânt de binecuvântare: Mesajul  Preasfinţitului  Varsanufie  Prahoveanul;

Conferinţa inaugurală: Autoportretul Părintelui Ghelasie în corespondenţă cu Arhimandritul Mina Dobzeu, prezintă părintele Jean Nedelea;

Conferinţe în plen;

Avva Ghelasie – un tablou succint al vieţii duhovniceşti;

Mărturii despre Părintele Ghelasie Gheorghe;

Microrecital de poezie din creaţia lirică a Părintelui Ghelasie, momente susţinute de actorii Cristi Iacob şi Gabriela Iacob;

Lansarea revistei interdisciplinare "Sinapsa", nr. 9/2011;

Lansarea cărţii "Taina filiaţiei", de Ierom. Ghelasie Gheorghe (ed. Platytera, 2011);


Organizatori:
Conf. univ. dr. Liviu Bogdan Vlad
Pr. prof. dr. Ovidiu Moceanu
Florin Caragiu, directorul editurii Platytera
ASCOR Braşov

duminică, 6 noiembrie 2011

Cosmogonie şi Cosmologie
















Revelaţia Creştină aduce noi Descoperiri Spiritualităţii Lumii. Istoria este MEMORIA de Fond a Existenţei în Împletire cu Memoriile de Răspuns Propriu. Creaţia are o MEMORIE de ORIGINE (DIVINO-Creaţie), o Memorie de Natură Fiinţială Proprie de Creaţie şi o Memorie strict Individuală. Iată Cosmogonia şi Cosmologia.
Cosmogonia, ca Naşterea Cosmosului, este pe baza MEMORIILOR ARHECHIPALE DIVINE ale LOGOSULUI-FIULUI Lui DUMNEZEU, CUVÂNTUL prin care „toate s-au făcut”. În sens Creştin, Creaţia are deja de la „Naştere-Creaţie” toată „Structura Fiinţială”, nemaifiind nevoie de „evoluţie-devenire de structurare” (cum zic anticii panteişti). Cosmogonia antică este un „Divin în manifestare-structurare de creaţie”. Ca Viziune Creştină, Cosmogonia este „Creaţie faptică”, cu „Structurarea deplină” pe care o face CREATORUL. Şi Fiinţa Creată apoi face şi ea un „Răspuns Propriu”, care este Cosmologia-Manifestarea Naturii Create. Anticii amestecă Cosmogonia şi Cosmologia, pe când în sens Creştin sunt separate.
Cosmogonia Creştină este Însăşi Creaţia LOGOSULUI DIVIN, pe baza „LOGHILOR-CUVINTELOR” CREATOARE ARHECHIPALE. Zisele „Raţiuni Divine”, în sens Creştin, nu sunt simple „Idei Arhetipale” ce fac apoi „structurarea intrării în materie”, ci sunt „ARHECHIPURI-STRUCTURI Depline”, atât ca Spirit cât şi Corporal-material. Anticii spun că întâi au fost Spiritele şi apoi acestea se „încorporează” în „întunericul materiei”, din care trebuie să „iasă din nou”. În sens Creştin, DUMNEZEU Creează „Fiinţa creată, Spirit şi Corp-materie” deodată şi fără antagonism. ARHECHIPUL LOGOSIC DIVIN este „deodată” Spirit şi Corp, încât „Structurarea Corpului este deja o dată cu Spiritul de Creaţie”. Fără aceste distincţii nete, Creştinismul este eronat înţeles.
Iată, astfel, Cele Două ICOANE-ARHEMODELE, ICOANA Cosmogoniei şi ICOANA Cosmologiei, CHIPUL HRISTIC-DIVINUL ce Se Coboară în Creaţie şi Chipul MAICII DOMNULUI-Creaţia ce se URCĂ în DIVIN.
CHIPUL ICONIC HRISTIC este DIVINUL ÎNTRUPAT în Creaţie.
Chipul ICONIC al MAICII DOMNULUI este Creaţia Întrupată în DIVIN.
Această ÎNFĂŢIŞARE Completă este Viziunea Revelaţiei Creştine.
Fiecare suntem Individualităţi Proprii cu PECETEA-MEMORIA Cosmogonică HRISTICĂ, în Împletire cu Pecetea-Memoria Cosmologică de Creaţie.

(fragment din volumul: Ierom. Ghelasie Gheorghe, "Taina Filiaţiei", în curs de publicare la editura Platytera)