Să ne îndreptăm unii pe alţii în taină şi fără „sminteală”,
dar cu grija de a „opri pericolele vătămătoare”
(Ieromonahul Ghelasie de la Frăsinei)
Călugăr râvnitor şi duhovnic încercat şi mult iubit de ucenici, practicant al unei asceze severe, Părintele Ghelasie Gheorghe este autorul unei opere complexe, de înaltă ţinută speculativă, elaborată într-un limbaj inedit. Ineditul limbajului şi stilului său mai ales a provocat însă adesea rezerve şi neînţelegeri chiar din partea unor teologi sau confraţi întru slujire. De aceea, gândirea sa rămâne până azi o permanentă invitaţie la interpretare adresată întâi de toate ucenicilor săi apropiaţi. Le revine, aşadar, lor sarcina de a evidenţia – încă mai limpede şi mai convingător – că Părintele Ghelasie a vestit şi a transmis într-un limbaj teologic nou aceeaşi teologie şi viaţă duhovnicească ce a însufleţit Răsăritul creştin de la Întruparea Domnului şi până azi.
O personalitate e cu atât mai duhovnicească cu cât iradierea ei luminoasă şi cuceritoare depăşeşte cercul ucenicilor direcţi dobândiţi în timpul vieţii. Pe lângă lucrarea duhovniceasacă a unui avvă în timpul petrecerii sale pământeşti, există şi o lucrare a Părintelui Ceresc cu el după trecerea la cele veşnice, lucrare concretizată în cucerirea de noi şi noi suflete pentru Hristos.
Opera Părintelui Ghelasie va putea fi mai roditoare dacă va fi mai citită, mai bine înţeleasă şi mai îndrăgită. Elogiile nesusţinute de o temeinică înţelegere a gândirii Părintelui Ghelasie, ca şi criticile „după scorneli” sunt la fel de vătămătoare.
Să fim sensibili la rugămintea adresată „din inimă” de Cuviosul Ghelasie de a nu ne grăbi să-l trecem cu totul în rândul celor „condamnaţi” şi să cădem în „«presupunerea» unor greşeli doar după ureche, scoase de unii numai ca să te compromită şi să te murdărească”.
Părintele Ghelasie a scris mult, a spovedit mult şi a îndrumat neobosit suflete. „Antropologia iconică” reflectă o faţetă a gândirii sale. Omul, slava lui Dumnezeu, vădeşte o năzuinţă spirituală înaltă şi necesară ca apa, ca aerul, şi – aşa cum arăta părintele – există şi dăinuie numai în şi prin ceea ce îl implică fiinţial. Înveşnicirea fiinţei nu se poate realiza decât printr-o angajare totală a ei în urcuşul spre cer.
Însetat de cunoaştere, având, aşa cum mărturisea, „patima cititului cărţilor”, Părintele Ghelasie a citit mult ca autodidact şi a reflectat atent la problemele timpului nostru pentru a răspunde, în calitate de duhovnic, frământărilor şi rătăcirilor lăuntrice ale omului contemporan. A fost un călugăr ce preţuia virtutea dialogului cu oameni de diferite convingeri şi credinţe, încredinţat fiind că a sluji înseamnă a „umbla pe o coardă întinsă” în căutarea oii celei pierdute, adică a risca pentru a salva. S-a atins de „glodul” omenesc cu mânecile rasei suflecate pentru a descoperi în sufletele adumbrite de păcat icoana luminoasă din adânc. Căci omul, chiar şi în rătăcirile lui, rămâne chip al lui Dumnezeu demn de asemănarea cu El.
Dincolo de forţa sa speculativă, Părintele Ghelasie uimeşte prin simplitatea şi căldura cu care se adresa tuturor celor care îl căutau. Mulţi dintre dumneavoastră cei prezenţi la acest colocviu îi datoraţi Părintelui Ghelasie întâlnirea esenţială a vieţii, cea cu Hristos Domnul nostru. Şi meritul acesta de a naşte întru dureri fii ce slăvesc azi pe Dumnezeu prin viaţa şi petrecerea lor este esenţial şi nepieritor.
Cu aceste gânduri, felicităm pe organizatorii acestui colocviu, ajuns, iată, la a treia ediţie, rugând pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze pe toţi cei prezenţi!
Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
(Cuvântul preasfinţitului Varsanufie a fost citit de părintele Costin Butnar)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu