Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Ca în Icoană, între Dincoace şi Dincolo"

Mulţi ar dori să ştie mai multe amănunte atât despre mine personal, cât şi despre Moş-Avva, căruia i-am fost un „nevrednic şi un zis Ucenic”.
Eu însumi, ca Ucenic, într-o zi, am pus tocmai această întrebare:
– Avva, cum ai ales această Viaţă Duhovnicească şi ce Anume te-a determinat?
Avva s-a încruntat puţin şi apoi cu îngăduinţă mi-a răspuns:
– Fiule, să ţii minte pentru totdeauna şi să spui şi altora, că o astfel de întrebare este „neruşinată, obraznică şi de ispitire drăcească”. În primul rând, un Om Duhovnicesc nu vorbeşte niciodată de Virtuţile lui, cât despre păcatele lui, de asemenea nu vorbeşte ca să nu smintească pe alţii şi să nu producă tot felul de răstălmăciri hulitoare. Omul Duhovnicesc este Taina Lumii şi TAINA Lui DUMNEZEU. Sunt mulţi „vânători de păcate”, care „ucid Duhovnicia” celor Duhovniceşti şi de asemeni sunt „hulitori de HAR” faţă de MINUNEA Lui DUMNEZEU cu cei ce au ieşit din păcate şi s-au ridicat la Cele Sfinte.
Dacă te uiţi în Calendar, trei sferturi din Sfinţi sunt „păcătoşii Lumii”, ce au putut cu HARUL DUMNEZEIESC să devină Sfinţii Lui DUMNEZEU.
Este o Minune că au fost Oameni Aleşi să nu „treacă” prin Stigmatul păcatelor, dar este tot o Minune că au fost „păcătoşi” ce s-au ales şi au ieşit din păcat şi au ajuns alături de Sfinţii ce n-au păcătuit.
De aceea Fiule, să ştii că cine vorbeşte şi huleşte pe careva că are „păcate”, care-i distruge Duhovnicia şi posibilitatea de Duhovnicie, acela este ca un „diavol” ucigător de Om.
Când vrei să vorbeşti cu un Om despre Duhovnicia Sa, să nu-l întrebi de Viaţa sa Personală, ci de Lupta, nevoinţele şi experienţele sale Duhovniceşti.
Sfinţenia Omului nu are voie s-o judece şi s-o evalueze nimeni decât DUMNEZEU, UNICUL JUDECĂTOR al Omului.
Nu se admite „atacul direct la Persoană”, indiferent de „zisele păcate” ale acesteia. Sunt cazuri când trebuie „opriţi” unii păcătoşi periculoşi şi distrugători, dar şi aceştia în sensul „păcatului şi răului” propriu zis ce este „periculos”, nu atât Persoana direct avizată.
Atenţie, Fiule, să nu „Personifici păcatul”, cu Persoana(ele) păcătoase…
Când pui păcatul direct în spatele cuiva, te faci „ucigaşul aceluia”, chiar dacă este păcătos şi ar merita „judecata lui”. DUMNEZEU nu admite judecata păcatului directă cu judecata Omului păcătos…
Să faci o mare deosebire între „păcatul ca atac” şi Omul păcătos ce poate fi „salvat” ca şi tâlharul de pe Cruce.
Trebuie, însă, judecat fără milă păcatul în sine, dar fără „personificarea lui” cu Persoana păcătoasă.
Când trebuie Opriţi „păcătoşii” de la cele sfinte, să fie judecat mai întâi „păcatul în sine” fără Persoana(ele) respectivă şi date remediile necesare şi apoi separat să se „judece în trei şi acoperit” şi Persoana păcătoasă.
A face „gălăgie” cu „păcatul” unei Persoane este cel mai urât fapt.
Ai vrea să vorbeşti despre păcate, dar nu ai vrea să vorbeşti direct de Persoane păcătoase.
Politizarea de a confunda păcatul cu Persoanele păcătoase este „război, ură, răzbunare, ucidere”, ce iese din Duhovnicie.
Blestemat este cel ce face gălăgie şi hulă faţă de păcatul direct şi Personal al cuiva. Creştineşte, Judecata Personală se face doar la Spovedanie şi la Judecătorie, în mod tacit şi acoperit, dar cu „asprimea şi pedeapsa” păcatului în sine (peste Persoana respectivă).
Nu ai voie să pui „peste” chipurile lucrurilor murdăria păcatului. Se zice că diavolul vede toată Creaţia rea şi cu chipul anormal al păcatului, tocmai prin acest fapt.
Nu te uita la păcatul nimănui, ci caută Chipul Curat, cum l-a Creat DUMNEZEU.
Cine se „uită la păcatul cuiva” şi îl vede, se zice că îl preia pe jumătate şi cine îl strigă şi îl arată, cade în ucidere şi blesteme.
Nu trebuie să fii „îngăduitor” cu „păcatul în sine” şi aşa trebuie Oprite Persoanele să păcătuiască şi să fie un „pericol” pentru alţii, dar cu „deosebirea” dintre păcat ca atare şi persoana păcătoasă.
Duhovnicul meu care a fost un timp şi Stareţ de Mănăstire era foarte aspru cu păcatul, dar reţinut cu cei ce păcătuiau.
Dacă a greşit ceva un Frate sau vreun călugăr, striga în gura mare „păcatul”, dar acoperea pe cei ce l-au făcut. Şi la spovedanie le dădea „pedeapsa” în tăcere şi neştiinţă de alţii.
De asemenea, Fiule, să nu întrebi pe cei Duhovniceşti despre Duhovnicia lor, că îi ispiteşti, şi pe unii îi amăgeşti cu „aprecieri” neadmise de smerenia Creştină.
Să te intereseze „lupta” lui cu păcatul, urcuşul său prin piedicile şi hăţişurile „Virtuţilor”.
Cei Duhovniceşti nu vorbesc niciodată de o Virtute direct Personală, ci de Virtutea Altuia, prin care şi el Personal apoi a încercat să treacă.
- Avva, mă iartă! Într-adevăr, am avut şi eu judecată şi hulă faţă de persoana unora, şi i-am „evaluat” prin păcatele ce mi s-au părut mie „de neiertat”, ce le opreşte pentru vecie de la orice Duhovnicie.
Trebuie să mă silesc să „depăşesc” acest „stigmat” al „păcatului veşnic”. Păcatul este un „adaos”, care trebuie dat „la o parte”, altfel te faci părtaş şi tu la el.
Sunt mulţi Mari Duhovnici, care mai întâi au trecut prin „păcate grele”, dar prin MILA DOMNULUI au ieşit din ele şi au devenit Adevăraţi Sfinţi.
- Avva, convorbirile Duhovniceşti sunt foarte folositoare, dar mulţi fac această greşeală de „murdărire” a celor sfinte cu păcatul.
- Fiule, eu nu admit cuiva să-mi spună: Avva, sunt un păcătos. Sau cum răspund majoritatea la:
„–Ce faci?” „ Păcate”… Dacă îmi spui că „faci păcate”, deşi aparent ţi se pare că te smereşti, de fapt mă faci pe mine să te judec ca pe un păcătos şi să te osândesc… Trebuie să-mi răspunzi: "Roagă-te pentru mine. Cer Milostivirea Lui DUMNEZEU".
La Spovedanie se mărturisesc toate păcatele şi Duhovnicul te dezleagă şi-ţi dă iertarea, în condiţia că nu le mai repeţi şi aşa duhovnicul le „uită” şi nu te are în vedere după păcatele tale, ci după chipul tău iertat.
- Dar Avva, ca Istorie, trebuie legate unele evenimente mari şi de Personalităţi deosebite. Deşi, încă nu se ştie clar, dacă Personalităţile produc evenimentele sau evenimentele produc Personalităţile.
- Fiule, Oamenii Mari, Aleşii Lui DUMNEZEU, sunt şi rămân ICOANELE Lucrurilor Mari. Există o „Conlucrare” între „Răspunsul” unor Personalităţi şi declanşarea unor „evenimente” (ca o concentrare Bună sau rea ce se acumulează şi explodează la anumite momente).
DUMNEZEU are LUCRĂRILE Sale şi Alege pe Unii care pot Răspunde acestora. Şi răul demonic alege pe „lucrătorii răului”. Cele Bune au o ORIGINE în CHIPUL DUMNEZEIESC, dar „cele rele” sunt acumulări ucigătoare ale „păcatelor”, ce se acumulează până la declanşarea uciderilor.
La o Virtute Sfântă să vezi mai întâi Darul Divin şi mai puţin Aportul Omului (deşi unii fac unele exagerări, punând pe Om înaintea DARULUI).


(text publicat în volumul "Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Iconarul Iubirii Dumnezeieşti", ed. Platytera, Bucureşti, 2004, pp. 26-29)