Ieromonah Ghelasie: Creştinism vs. Iconoclasm

În sens Teologic Creştin, ICOANA de ÎNTRUPARE HRISTICĂ este Taina FIULUI Lui DUMNEZEU CUVÂNTUL care „S-a făcut Trup”. ÎNTRUPAREA este coextensivă cu Planul Veşnic al Lui DUMNEZEU cu privire la Creaţie. FIUL Lui DUMNEZEU în Sine este CHIPUL Născut din DUMNEZEU TATĂL. Prin Naşterea Sa şi într-un Chip de Creaţie, El se face şi Fiul Omului. ICOANA de ÎNTRUPARE este tocmai această Taină a FIULUI Lui DUMNEZEU care se face totodată şi Fiul Omului. Iată ICOANA de ARĂTARE A CHIPULUI Lui DUMNEZEU în ÎNTREGIME. Iată ARĂTAREA CHIPULUI Lui DUMNEZEU care se UNEŞTE mai întâi cu Lumea Sa Creată, ca şi Lumea să se poată UNI cu DUMNEZEU. Iată Practica Isihastă, ca Mistică a UNIRII cu CHIPUL Lui DUMNEZEU Cel ARĂTAT-ÎNTRUPAT.

Iconoclaştii (cei care exclud orice zugrăvire a Chipului) se împiedică cel mai mult de materia Icoanei, considerând că Chipul Spiritual nu se poate reprezenta. Pentru Neofit Pustnicul însă, cel mai important este VIUL ICONIC. Anticii erau obişnuiţi cu „magia” formelor, semnelor şi chipurilor, acestea fiind generatoare de energii de cele mai multe ori nocive. Anticii sunt superstiţioşi faţă de orice formă şi ritualurile lor sunt majoritatea în scopul atenuării negativului acestora.
Şi Ştiinţa de astăzi confirmă multitudinea de „energii” ale formei obiectelor, fiecare formă producând o altă formă de energie. Se încearcă chiar o „manevrare” a energiilor prin specificul formelor respective. Practicile semi-ştiinţifice ale energeticienilor din fizică şi medicină se bazează pe aceste „energii ale formelor”.
Nenorocirea este că Ştiinţa neglijează faptul că Formele mai depind şi de Taina CHIPULUI PERSONAL al acestora. Anticii legau Formele obiectelor de Zei şi spirite, ca cei ce puteau controla energiile Formelor şi Reprezentărilor. Ocultismul de astăzi lucrează tot pe această bază. Moise interzice categoric orice Reprezentare de Chip şi formă, tocmai pentru prevenirea energiilor oculte care pot fi confundate cu HARUL DIVIN (după cum îl confundă şi astăzi mulţi).
Creştinismul Vine, însă, cu Permisiunea CHIPULUI ICONIC, tocmai datorită ARĂTĂRII PERSOANEI CHIPULUI Adevărat care exclude „magia” eronată a CHIPULUI Reprezentat. CHIPUL Reprezentat, dacă nu este legat de PERSOANA CHIPULUI respectiv, produce un „energism rupt de CHIP” care cade în ocultismul magic. Idolatria antică uneşte Zeii şi Spiritele cu energetismul Reprezentării lor. De aceea zic Sfinţii Părinţi că idolii antici sunt „draci”, fiindcă au activul magic ocult.

Mistica ICONICĂ a Pustnicului Neofit este în acest RITUAL Gestic dintre PREZENŢA-VIUL PERSOANEI şi Reprezentarea sa şi într-un Chip Întrupat Zugrăvit. Aşa, Trupul Zugrăvit capătă Sfinţirea SUPRA-VIULUI PREZENŢEI PERSOANEI, care nu transformă materia, ci o face „părtaşă-participantă” la Taina Cea de DINCOLO. De aici şi Practica.

(pasaje extrase din volumul: Ieromonah Ghelasie Gheorghe, "Scrieri Isihaste", ed. Platytera, Bucureşti, 2006, pp. 221, 223-225).

Ava Ghelasie, Despre Logica Trinitară şi Logica Dualistă, Icoană-Chip şi Idol-Mască

Pogorârea la iad (detaliu), frescă de părintele Ilie








Fiul este Descoperirea Icoanei Chipului Tatălui. „Dacă M-aţi văzut pe Mine, aţi văzut pe Tatăl!”, zice Însuşi Fiul. Dar Descoperirea este în Mişcarea Sfântului Duh-Tainei. Creştinismul are o Logică Trinitară, pe care nu o are nici o religie şi nici o filosofie. Logica dualistă este Iconoclastă, nu admite Icoane în cadrul Tainei, considerându-se că Taina în descoperire se distruge ca Taină. Logica dualistă este prin raportare, prin Afirmaţie şi negaţie. Logica Trinitară este Afirmaţie tot prin Afirmaţie şi niciodată prin negare. În Logica dualistă, Afirmaţia, astfel, nu mai este Perfecţiune Absolută, ea putând fi distrusă de negaţie, ceea ce înseamnă, de fapt, că nu există Perfecţiune Absolută. Dar, ca Logică Trinitară este Perfecţiunea absolută, ca Afirmaţie Permanentă în Afirmaţii de Permanenţă. Aşa, negaţia nu există, deşi apare ca parazit al căderii, ca inversare a Afirmaţiei, dar nu ca transformarea Afirmaţiei în negaţie. Răul nu transformă Binele în rău, ci răul se maschează cu un pretins rău, care devine rău prin Participarea la rău. Binele este Chip-Icoană ce nu se poate anihila, dar se poate masca de o Participare rea, care nu Afectează Esenţa, ci doar Mişcarea Esenţei. Astfel, răul nu este o Permanenţă ca Binele, ci este un relativ al Mişcării Binelui. Esenţa este Icoana-Chipul-Permanenţa Absolută. Mişcarea este Taina, Memoria Icoanei, Afirmaţia Icoanei. Prin căderea din Rai, Creaţia face din Mişcarea Tainei tocmai negarea Tainei şi, de aici, pierderea Sfântului Duh şi profanarea-păcătoşenia căderii. Chipul-Icoana nu pot fi distruse şi aşa se acoperă de masca negării-păcatului. Dar păcatul poate fi dat la o parte ca o mască, pentru ca Icoana-Chipul să redevină ceea ce este ca Perfecţiune Nemuritoare. După căderea din Rai noi avem „măşti” de idoli pe Chipul-Icoana de Creaţie şi de aceea interzice Domnul, prin Moise, orice Chip de Creaţie, ca să nu se confunde idolul cu Icoana. Când Vine Hristos cu Chipul cel adevărat, masca idolului cade şi aşa Icoana-Chipul Neîndoielnic se arată la Faţă. Unde este Chipul Lui Hristos nu mai poate fi chip-mască idolească. De aceea, toate Chipurile Hristificate-Creştinate sunt curăţite de masca idolească şi pot fi cu adevărat Chipuri-Icoane. Icoana este greşit asociată cu idolul, căci Icoana este Perfecţiunea Primordială în Sine, iar idolul este negarea Icoanei-Perfecţiunii. Idolul şi Icoana se exclud reciproc, nu se întâlnesc niciodată. Afirmaţia că Icoana este idol este cea mai grosolană confuzie, căci unde este Icoana idolul dispare şi unde este idol, acolo dispare Icoana. Icoana este Perfecţiunea şi idolul este negarea Perfecţiunii. Idolul vrea să fie o Divinizare a imperfecţiunii, de aici frica de idol. Dar Icoana este tocmai Învierea la Perfecţiune prin Hristos şi aşa nu mai este frică de confuzie. Idolul este frica negării de Dumnezeu. Icoana este tocmai Afirmarea Lui Dumnezeu, de aceea nu mai este pericol de negare a Lui.

(în: Ieromonah Ghelasie, "Dialog în Absolut", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 50-52)

Florin Caragiu: "Despre Chipul Bisericii cel dinlăuntru şi din afară" (Prefaţă la "Mystagogia Icoanei", volum în curs de apariţie la ed. Platytera)

„Mystagogia icoanei”, aşa cum este prezentată de autor, face parte dintr-o lucrare mai vastă, care îşi propune să trateze despre Iconicul euharistic.
În „Mic Dicţionar de Isihasm”, cu referire la prezenţa iconică, părintele Ghelasie Gheorghe insistă cu o precizare esenţială pentru gândirea sa teologică. Este vorba de a indica „viul fiinţial” ca pe o realitate a spaţiului „intrafiinţial”, ce nu se confundă cu harul, cu manifestarea în exterior a fiinţei. Astfel, în creştinism persoana – se afirmă – este „perihoreza fiinţialităţii fiinţei în sine”.
Făcând uz de o intuiţie fenomenologică în lumina revelaţiei dumnezeieşti, părintele Ghelasie s-a referit la deschiderea în sine a fiinţei folosind imaginea spaţiului, a unui spaţiu multiplu locuit. Chipul Sfintei Treimi mărturiseşte despre Fiinţa ce îşi este sieşi spaţiu, în chip intrafiinţial. „Taina acestui intrafiinţial este Taina Persoanei, Iconicul Fiinţei”. Pornind de la această afirmaţie, urmează o concluzie importantă: „Treimea Creştină este intrafiinţialul, pe când în celelalte mistici este în afara Fiinţei”. Originea Tainei Iconicului este Paternitatea, ni se spune apoi. Prin aceasta, mystagogia părintelui Ghelasie se acordă cu învăţătura despre Sfânta Treime a Părinţilor Capadocieni, care vedeau în Tatăl „Izvorul Dumnezeirii”.
Cu privire la natura Dumnezeiască, care constituie unitatea Fiinţei Dumnezeieşti, limbajul care poartă asupra acesteia trebuie să evite cu orice preţ sugestia că ar fi vorba de o esenţă impersonală. Astfel, autorul Mystagogiei uzează şi aici de metoda supralogică a numirii, aşa cum însuşi a conceput-o, şi care constă în a iconiciza subînţelesul. Bunăoară, avem cuvinte distincte pentru natură şi pentru ipostas, dar cât priveşte raportul dintre acestea nu există concepte sintetice definitorii, ci doar un univers variat de comentarii şi explicaţii ce ţine de subînţeles.
Demersul iconic al părintelui Ghelasie e menit, însă, să fixeze ideea (altfel volatilă mental) prin cuvânt. Şi astfel propune un concept, un cuvânt pentru tot ceea ce este sugestie nenumită cu potenţial ambiguu şi subversiv. În acest sens, va defini esenţa-substanţa în sine a fiinţei ca fiind „simplul absolut (nici unul absolut, nici treiul absolut)”, adică, o „supraesenţă de trifiinţialitate absolută”.
Trifiinţialitatea supraesenţială nu ţine de matematică, de multiplu, ci de Origine. Această Origine este intuită ca neavând un dincolo, ci doar un dincoace. Mişcarea acestui demers de numire apofatică este contrară procedeului şi intuiţiei comune, care opune verbul ideii vagi, identificând vagul mental cu apofaticul şi acţiunea verbală cu raţionalizarea şi cu simplificarea abstractă.
Dimpotrivă, crede părintele Ghelasie, căderea liberă a unei idei în spaţiul gravitaţional al minţii e un fenomen supus, de regulă, inerţiilor psihologice necontrolabile, astfel încât se întâmplă să gândim şi să simţim abstract nu cuvântând ci mai degrabă necuvântând. De aceea, similară pe un alt plan cu mistica, şi poezia se străduieşte să cuprindă inefabilul prin cuvânt, salvând tot ce-i frumuseţe de la înecul ei în magma trăirilor amorfe. Activul verbal se impune ca o forţă eruptivă cu rădăcini înfipte în apofatic. Verbul curat nu epuizează înţelesurile, ci face posibil ca acestea, în ineditul şi în bogăţia lor ultimă, să apară.
Cuvântul favorizează gândirea, nu doar o exprimă. Ni se descoperă acum relevanţa practică şi imediată pentru om a ideii de existenţă dialogică intrafiinţială. Pentru om, cunoaşterea în semnificaţia sa veritabilă se cuvine să fie un dialog participativ al tuturor facultăţilor sale cu toate modurile de sine şi modalităţile de aprehendare simultan, o „mişcare a totalităţii”, aşa cum se arată.
Posibilitatea de cunoaştere mystagogică presupune aşadar înduhovnicirea, realizarea unităţii lăuntrice a persoanei umane, întemeiată în acordul intrafiinţial. Pe de altă parte, în cultură, remarcăm faptul că tocmai viaţa întrupată în limbaj, această posibilitate a făcut ca filosofia închisă să se mişte spre filosofare, cu intuiţia unei vieţi tainice a cuvântului, ireductibil la un semnificat raţionalizabil fără rest (a se vedea la Heidegger filosofia sa poetică în care gândul nu se epuizează prin cuvânt şi unde tăcerea se dezvăluie paradoxal ca o taină a cuvântului şi a expresiei alese).
În spirit creştin, este identificat Trifiinţialul fără distincţii sau Chipul Dumnezeiesc cu Paternitatea în Sine. Raportul dintre esenţă şi distincţie, dintre impersonal şi personal, constituie o preocupare centrală a teologiei iconice. Clarificarea acestui raport impune gândirea prin cuvânt, iconicizarea astfel a unui conţinut de gândire care se cere puternic nuanţat şi pus în lumină prin acţiunea Majusculei.
Mystagogia continuă cu o hermeneutică creştină aplicată unor elemente de psihologie. Revelaţia paternităţii constituie miezul psihanalizei creştine, axată pe ideea de filiaţie şi cea de ritual pneumatic, în viziunea care ni se propune. Interesant se arată că în genere efortul omului nu se desfăşoară atât în căutarea spiritului pur, cât a „trupului”, înţeles ca o unitate sacră între suflet şi corp, sub pecetea Chipului Dumnezeiesc.
Caracterul teologic al omului, se spune, este „Transcendentul în întrupare”; de aici, necesitatea unei psihologii integrale, aplicată la subiectul creat. Modelul declarat de autor pentru mystagogia sa iconică este Mystagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul, unde găsim tratate corespondenţe între viaţa divină şi cea creată. Aici analogia este întemeiată pe iconicitate şi astfel depăşeşte simpla metodă filosofică a analogiei, care în afara unei întemeieri iconice rămâne nemotivată. Ideea pe care se insistă în volumul de faţă este că interiorul şi exteriorul nu se opun şi că tot ce există în afară este întemeiat şi prefigurat dinlăuntru. Astfel, în „Dialogul Divin intrafiinţial” se întemeiază posibilitatea ca dialogul în genere să existe la toate nivelurile ontologice, fiind împlinit după un „arhechip” liturgic.
Transpunerea antropologică a învăţăturii Sfântului Grigorie Palama despre Fiinţa şi energiile necreate în Dumnezeu – sarcină pe care părintele Dumitru Stăniloae o prezenta ca pe un important deziderat al teologiei creştin-ortodoxe actuale – este dezvoltată de către părintele Ghelasie în mod amplu şi acurat, în acord cu gândirea patristică. Mystagogia icoanei devine posibilă prin această unitate a planurilor de existenţă, fără amestecare şi fără separare. „Astfel”, arată Cuviosul de la Frăsinei, „icoana creştină este Hristicul întrupat”, mai presus de inteligibil, iar spiritualitatea creştină poate fi doar „după chipul Bisericii, Chipul Liturghiei Sale”.

Florin Caragiu

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "REDESCOPERIREA Misticii ICOANEI" (extras din "Mystagogia Icoanei")

Creştinismul, mai ales astăzi, este pus faţă în faţă cu Spiritualitatea generală. „Teologie şi Cultură”, se repetă adesea. Mai ales Mistica este confruntată cu diversitatea formelor ei, de la simplitatea primară până la complicaţiile oculte ulterioare.
În această atmosferă încercăm noi o Regăsire şi totodată o zugrăvire a Unei ICOANE pur reprezentative. Secolul nostru este culmea iconoclasmului şi a destructurării...

Redescoperirea ICOANEI este salvarea şi Restructurarea.
Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost martirizat pentru ÎNCHINAREA la ICOANE şi Mystagogia sa este RODUL TEOLOGIEI ICOANEI.
Şi noi considerăm relatarea noastră tot un ROD, dar al REDESCOPERIRII Misticii ICOANEI. Noi facem Mistica CHIPULUI cu precădere. CHIPUL ca ARHECHIP al ICOANEI.
Sfinţii Părinţi ai primelor veacuri creştine au răspuns „nevoii vremii de a da Raţiunii TAINA CHIPULUI-ICOANEI”, de unde transpunerea Teologică în forma Culturii greceşti. Mintea (nous, n. red.) este adoptată chiar ca Chip al Sufletului. Sufletul este considerat Minte pură. Pentru noi, cei de astăzi, Mintea atât de mult s-a desacralizat, încât nu mai poate reprezenta Chipul Fiinţial. De aceea noi ne Reîntoarcem la Reprezentarea primară, de CHIP-IPOSTAS, de FIINŢĂ şi HAR. Teologia şi mai ales Mistica au nevoie de o Reprezentare, ce nu se poate confunda sau amesteca.
CHIPUL FIINŢIAL prin HAR este Teologia creştină. Noi cei de astăzi trebuie să mai adăugăm: Şi HARUL prin CHIPUL FIINŢEI este Teologia creştină. Noi trebuie să evidenţiem Teologia HARULUI prin FIINŢĂ. Doar aşa creştinismul este actual.
Contextul spiritual antic a fost „panteismul fiinţial”. Cel de astăzi este „panteismul energetic”. Aceasta impune şi o evidenţiere a Teologiei HARULUI PRIN FIINŢĂ. Creştinismul s-a luptat mult cu ereziile „panteismului fiinţial”. Iată că acum trebuie să se lupte cu „ereziile panteismului energetic”. Teologia HARULUI prin FIINŢĂ este rezolvarea. Trebuie făcută o Reîntoarcere la CHIPUL FIINŢEI Cel dincolo de energii, altfel şi creştinismul cade într-un fel de „energetism” care duce chiar la pierderea CHIPULUI FIINŢEI. CHIPUL FIINŢEI TREIMICE este esenţa creştinismului.
Aceasta încercăm noi, o Mystagogie a CHIPULUI FIINŢEI.
Sfinţii Părinţi Filocalici au şi Limbajul Teologiei FIINŢEI prin HAR şi al HARULUI prin CHIPUL FIINŢEI. Noi doar îl preluăm cu evidenţierea respectivă. Încercăm o ieşire din „panteismul energetic” de astăzi. Doar aşa, mai ales Teologia mistică va fi „un creştinism autentic şi actual”.
Toate misticile necreştine sunt mistici ale „panteismului energetic”. Mai nou, acestea consideră astfel că sunt mistici HARICE.
Iată de ce este nevoie de o evidenţiere a unei mistici FIINŢIALE creştine, care însă nu este „panteism fiinţial”, ci veritabilă Mistică HARICĂ, dar HAR prin FIINŢĂ, nu simplă Fiinţă prin HAR.
Filocalia Sfinţilor Părinţi este cu adevărat HAR prin CHIPUL FIINŢIAL, chiar dacă este prezentată ca FIINŢĂ prin HAR.
Cine nu va face aceste distincţii, nu ne va înţelege.

(din volumul Ierom. Ghelasie, "Mystagogia icoanei", ed. Platytera, 2010, în curs de apariţie)

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Memorii Primordiale"

1

TATĂL, FIUL, SFÂNTUL DUH
Sunt DUMNEZEU TREIME,
O FIINŢĂ şi o FIRE,
Absolutul Cel de Sine.

Zice FIUL: „După CHIPUL Nostru
Să mai Dăm Fiinţă
Şi-unui Chip Creat.
EU îi Dau CHIPUL de FIU,
Tu, PĂRINTE, Dăruieşte-i
Fiinţă, ca un FĂCĂTOR,
Şi Tu, DUHULE, de asemeni,
Dăruieşte-i Viaţă".

Şi TREIMEA cea din Sine
Se mai face şi-n Creaţie
Încă o TREIME*.

2

„La Început a fost CUVÂNTUL LITURGHIA“.
În ne-nceput a fost IUBIREA
Cu Taina Sa, TREIMEA,
Ce este NAŞTEREA-CUVÂNTUL,
Ce este LITURGHIA.

Îngenunchează-n FAŢA
ICOANEI DUMNEZEIEŞTI,
Ce este LITURGHIA IUBIRII,
CHIPUL DOMNULUI HRISTOS.

Descalţă-te de toate „afară“,
Pleacă-ţi Fruntea dincolo de „podeaua de carne“,
Intră în Biserica-Bethleem
Unde MIELUL Cel de SUS
Se face şi Liturghie Pământească,
Ca Lumea să se Nască.

BATE INIMA LITURGHIEI în DUMNEZEU,
Bate şi în Cer şi pe Pământ,
ACEEAŞI INIMĂ HRISTOS,
De SUS şi de Jos.

Cine poate împiedica IUBIREA,
Cine-i poate pune hotar?

Iată pe LOGOSUL DIVIN,
care este totodată
LITURGHIA DUMNEZEIRII, în Sine,
şi cea din Creaţie.

Înfricoşată este Taina Creaţiei,
Că Tu Însuţi o Liturghiseşti;
Tu Însuţi Te ÎNTRUPEZI
Şi Lumea întreagă
O faci TRUPUL Tău,
Prin care şi noi putem URCA
Până în DUMNEZEU.

Şi eu şi fiecare suntem
Un CHIP de Liturghie,
Un Anume CUVÂNT-IUBIRE,
CHIP în Veşnicie.

Şi Fiecare suntem
Chip de Creaţie şi CHIP al Lui DUMNEZEU,
Care Se ÎNTÂLNESC
Doar în CHIPUL Liturgic al Tău.

Doar în acest CHIP mă Regăsesc
În ÎNTÂLNIREA cu Tine,
În CHIPUL Tău de Liturghie,
TAINĂ negrăită de IUBIRE.

Niciodată nu se opreşte
LITURGHIA IUBIRII,
De aceea este „INIMA NEMURIRII“,
INIMA în Bătaie neîncetată
Care nu încetează nicodată.

IISUSE, Bate INIMA TA
În DUMNEZEU, în Cer şi pe Pământ,
În toate Inimile Lumii Bate,
POTIR cu SÂNGE
De DUMNEZEU şi de Creaţie,
Care mereu în LITURGHIE
Se fac EUHARISTIE.

DOAMNE IISUSE, Vin şi eu
La ALTARUL LITURGHIEI Tale,
Unde mă aduc ca pe o „Prescure“
Pe care să o LITURGHISEŞTI.

De puţina mea Iubire nu te scârbi.
Tu m-ai Creat din IUBIREA Ta
Şi CHIPUL IUBIRII S-a Pecetluit
În Veşnicie pe Fiinţa mea,
Şi Această PECETE fă-o JERTFELNIC
Pe care mereu LITURGHISEŞTI,
Şi în Fiinţa mea Te Întrupezi.

Eu sunt căzut din Iubire
Prin multe păcate
Şi zac în prăpastie de moarte,
Dar, DOAMNE,
Primeşte-mă ca pe o Prescure
Din care fă LITURGHIE
Şi „Toarnă” în POTIRUL Tău
Şi o „picătură” din Sângele meu,
Ca IUBIREA Ta şi a mea
Iarăşi să se ÎNTÂLNEASCĂ.

Tu mereu, DOAMNE,
Ne Naşti din IUBIREA Ta,
Şi Creaţia Te Naşte
Neîncetat, de asemenea,
Şi IUBIREA ÎNTÂLNITĂ Se face EUHARISTIE,
PÂINE de Cer şi de Pământ,
CUVÂNTUL care TRUP S-a făcut.

DUMNEZEIASCA PÂINE-HRISTOS,
DUMNEZEU şi Creaţie în UNIRE,
Iată ICOANA ce nu este idol,
În care şi Lumea şi Însuşi DUMNEZEU
Deodată se ÎNCHINĂ.

Tu, DOAMNE IISUSE HRISTOASE,
FIUL Lui DUMNEZEU şi Fiu de Creaţie,
Din LITURGHIA IUBIRII
Naşti Biserica-MAMA Lumii,
Creaţia cu DUMNEZEU în Braţe.

O, IUBIRE a Lui DUMNEZEU înfricoşată,
Cum Te faci şi Chip de Făptură,
Ca şi Lumea să primească
DIVINA Măsură!

O, DUMNEZEU ÎNTRUPAT
Ca şi Lumea să URCE în DUMNEZEU,
DOUĂ IUBIRI ce S-au Găsit
„Peste prăpastia de Absolut“.

De aceea niciodată nu se opreşte
LITURGHIA IUBIRII,
INIMA Nemuririi.

Dacă vreodată LITURGHIA s-ar opri,
Dintr-o dată „toate ar pieri“.

IUBIREA este Necontenita LITURGHISIRE,
Este Nesfârşita NAŞTERE de Sine,
IUBIREA este „Absolutul RITUAL“
Ce Se face EUHARISTIE-DAR.

Ce este mai Minunat,
DIVINUL ÎNTRUPAT
Sau IEŞIREA Făpturii „peste“ Sine
În DIVINUL Dincolo de orice Chip Creat?
DIVINUL făcut Trup este HRISTOS,
Peste Trup este DUHUL SFÂNT,
Şi Ei fără despărţire,
Deodată şi UNA Sunt.
HRISTOS face DIVINUL
TRUP de ÎMPĂRTĂŞIRE,
SFÂNTUL DUH face TRUPUL
CHIP de ÎNDUMNEZEIRE,
HRISTOS şi SFÂNTUL DUH –
A BISERICII LITURGHISIRE.

Un ANUME CUVÂNT al Tău
A Creat un Anume Suflet al meu,
Şi cele Două Chipuri stau Faţă în Faţă,
Aceasta fiind a mea Viaţă,
Să mă Văd în Tine
Chip şi Asemănare,
Fără amestecare.

Eu sunt mai Întâi
Un CUVÂNT de-al Tău,
Înscris în Tine, CARTEA VIEŢII,
Pe care apoi îl ROSTEŞTI
Şi mie mi-l Dăruieşti.

BATE în Fiinţa mea
CUVÂNTUL DIVIN,
INIMĂ de DUMNEZEU.

Iar când pe acesta Îl Aud,
Şi Inima mea
Răspunde Asemenea.

O, Taină a ROSTIRII,
Taina NAŞTERII!

Tu m-ai ROSTIT pe mine
Şi eu Te Rostesc pe Tine!

Când voi ajunge să AUD ROSTIREA
Din care m-am Născut,
Atunci şi eu, IISUSE, mă voi face
Cu Tine „ACELAŞI TRUP“.

3

DOAMNE IISUSE HRISTOASE,
ICOANA din Cer şi de pe Pământ,
Tu eşti CHIPUL
Prin care toate s-au făcut.

Taina DUMNEZEIRII
Este Taina NAŞTERII Tale,
Din TATĂL Cel fără început.
Şi Taina Lumii
Este tot Naşterea Ta
Şi într-un Chip de Făptură,
DUMNEZEU şi Creaţie
În aceeaşi măsură.

CHIPUL TATĂLUI DUMNEZEU
Este dincolo de Vederea noastră,
Dar CHIPUL tău de FIU
Ne Deschide şi nouă
O Tainică Fereastră.

O, CHIP de ICOANĂ,
De DUMNEZEU şi de Creaţie,
De Cer şi de Pământ,
CHIP şi ASEMĂNARE,
Ţie se Cuvine
ÎNCHINARE!

4

DUMNEZEIREA Deschide
UŞA spre Lume
Prin CHIPUL FIULUI Său,
Şi Lumea deschide şi ea o Uşă
Prin care Se VEDE DUMNEZEU,
Chipul MAMEI FECIOARE
Cu PRUNCUL DIVIN în Braţe,
TAINA Icoanei de Creaţie.

Acestei ICOANE se ÎNCHINĂ
Şi Cer şi Pământ deodată,
Şi prin ea se ÎNTÂLNESC
Toate laolaltă.

FECIOARA-MAMÃ
Este ICOANA Lumii,
PRUNCUL HRISTOS
Este ICOANA Lui DUMNEZEU
Şi ÎNTÂLNIREA lor de TAINÃ
Dă Lumii DUMNEZEIASCA HAINÃ.

*

În Tine este ICOANA de SUS
Cã Porţi în Braţe
Pe DUMNEZEIESCUL IISUS,
În Tine este Icoana de Jos,
De Pământ,
Şi aşa în ICOANA Ta sunt
Şi DUMNEZEU şi Creaţia, Împreunã.

O, CHIPUL ICOANEI
MAICII DOMNULUI,
Tu îmi deschizi
UŞA spre DUMNEZEU
Care Se ÎNTRUPEAZÃ în Lume
Ca sã mã Întrupez
În DUMNEZEU şi eu.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 97-105).

* Treimea în Sine ni se descoperă în actul Creaţiei ca Treime iconomică, după chipul lui Dumnezeu fiind creat însuşi omul (n.red.).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "La Răscrucea HOTARELOR de TAINĂ"

DOAMNE, TU ai Creat
O Lume
Care să Te poată ÎNTÂLNI,
Să Te poată IUBI
Pe Tine, Cel Care din IUBIRE
Ai Făcut Lumea!

Dar Lumea
Stă Dincoace de Tine,
Că între Lume şi Tine
Este un HOTAR
Ce DEOSEBEŞTE Făptura
De CREATOR,
O Răscruce de TAINĂ
Unde ALTAR
De SFÂNTĂ ÎNCHINARE
Se Face,
Unde Tu Însuţi Vii
Şi CHEMI Lumea
Să Vină la Tine,
Să TREACĂ HOTARUL
Doar în PREFACEREA Ta,
ÎMBRĂCATĂ în HAINA
De TAINĂ.

Însuşi Cerul are un HOTAR
Peste care nu TRECE
Decât în TAINA
NUMELUI Tău,
Ce este DINCOLO
De tot Numele,
Dar care se „ŞOPTEŞTE“
În IUBIREA Ta,
Ce este TAINA
Însăşi a NUMELUI
Căruia Se ÎNCHINĂ
Şi Cântă în
Nespusă Slavă!

Pământul cu toată Făptura
Are HOTARUL de TAINĂ,
Unde toate se OPRESC
Şi fac ALTAR
Pe care Se DĂRUIESC
JERTFE Vii,
Pe care Tu, DOAMNE,
Le PRIMEŞTI
Şi în MISTUIREA
IUBIRII
Le PREFACI,
Şi aşa TRECEREA
DINCOLO peste HOTAR
Poate să „FIE“.

Lumea nu poate
TRECE HOTARUL de TAINĂ,
Că este Făptură Creată,
Dar Tu Însuţi
ÎNTINZI
IUBIREA Ta
Care Se Face
DRUM peste HOTAR
Unde VEŞNICIA
Se Face
ÎNTÂLNIREA,
TAINA dintre
Tine şi Lume,
NUME-ÎNCHINARE,
IUBIRE-
UNIREA peste toate
IUBIREA-OPRIREA
FAŢĂ în FAŢĂ,
Ce nu se mai Sfârşeşte,
Care mereu ÎNCEPE
Şi mereu se Face
TAINĂ şi Răscruce,
ALTAR şi TRECERE,
IUBIRE fără margini
În care toate se ADUNĂ,
DARURI de ÎMPĂRTĂŞIRE,
HOTAR fără OPRIRE,
OPRIRE fără HOTAR,
DUMNEZEU şi Lume
În ÎNTÂLNIRE!

*

DOAMNE, iată-mă şi pe mine,
La HOTARUL-Răscrucea de TAINĂ
Văd DRUMUL Ceresc
Cu NUMELE
Celui ce s-a ÎNTRUPAT,
FIUL Lui DUMNEZEU,
CUVÂNTUL CREATOR,
Care CRUCEA Lumii
La ÎNVIEREA Veşniciei
A Ridicat.

Şi aşa,
Cu NUMELE DUMNEZEIESC,
Cu ÎNCHINAREA Lui,
DINCOLO Pornesc
În LUMINA Cerească
Fără de Seamăn.

Iată-mă, DOAMNE,
Şi la HOTARUL
Unde Universul întreg
Este PLIN de Frumuseţi
Şi de Miresme
Care pe Tine Te MĂRTURISESC.
Nu este voie sa se rupă ceva.
Le Mângâi cu Mâna
Şi în şoapte de TAINĂ
AUD Cântarea DUMNEZEIASCĂ
Ce mă TRECE Peste HOTAR.

Iată-mă şi la Răscrucea
Unde o ICOANĂ
STĂ LUMINATĂ
De o Candelă
Care nu se mai Stinge Niciodată!
Mă OPRESC
Cu Privirea
La CHIPUL de TAINĂ
Şi AŞTEPT
De asemeni să mă PRIVEASCĂ...

NUMELE DUMNEZEIESC
Îmi răsună în Inimă,
În Urechi
Aud Cântarea Întregii Lumi,
PRIVIREA ICOANEI
Le UNEŞTE pe Toate
În CEVA
În Care DUMNEZEU şi Lumea
Se ÎNTÂLNESC
FAŢĂ către FAŢĂ
Şi nu mai contenesc
Să STEA în OPRIREA
Ce se face VEŞNICIE
Şi totodată
TRECERE ne-oprită
În VEŞNICIE.

O, CHIP de IUBIRE
Care le UNEŞTI pe toate!
O, ICOANĂ,
HOTARUL şi RĂSCRUCEA
Unde Toate TAINELE
Se ÎNTÂLNESC
Şi se ÎMPĂRTĂŞESC
La CINA Cea de TAINĂ,
În VEŞNICIA
Unde mereu este HOTAR
Şi mereu TRECERE.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 92-96).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "CHIP şi ASEMĂNARE. Cântarea FIULUI lui DUMNEZEU"

Preasfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus, icoană zugrăvită de părintele Ilie















(DIN MEMORIILE ORIGINILOR)

O, PĂRINTE, CHIPUL Absolut
Cel ce eşti înainte de toate,
Cel NENĂSCUT
Şi în Sine NĂSCĂTOR,
Deplinul în Sine
Ţie Se cuvine
Prima Cinstire
Cu Închinăciune.

În Mine, FIUL Tău, Te Renaşti
Şi eşti PĂRINTE şi TATĂ.
În Mine FIUL Tău eşti Întreg
Şi Infinitul Tău Se Deschide
Într un Infinit ce Infinitul Cuprinde.

PĂRINTE, în Mine eşti
Absoluta IUBIRE
Ce Mă NAŞTE ca FIU,
IUBIRE fără oprire,

PĂRINTE absolut şi TATĂ,
În Mine, FIUL Tău, eşti – încă o dată –
Şi nimeni Adâncul Tău nu-l Cuprinde
Decât FIUL Tău care-L Deschide.

În Mine este toată Viaţa Ta
Şi Viaţa Mea este în Tine,
O, IUBIRE,
Tu eşti UNICUL CHIP-ICOANĂ
În Sine şi în Afară.

**

PĂRINTE, Eu, FIUL Tău,
Sunt TOTUL absolut
Cel din Tine NĂSCUT
Şi nu mai este nevoie
Altceva să fie
Decât DUHUL SFÂNT
Cel tot din Tine Purces,
TREIMEA FIINŢEI absolute,
UNICUL în TREI FEŢE Nedespărţite.
Şi totuşi Eu, Fiul Tău,
Creez şi un Chip de Făptură
După a Mea Măsură,
În care Eu Însumi Mă Întrupez
Şi aşa Mă Înfăţişez
De Două ori FIU:
Cel UNUL NĂSCUT
Şi cel creat şi făcut
În ACEEAŞI PERSOANĂ.

Primeşte, PĂRINTE,
Şi Chipul Meu de Fiu creat,
Pe care Ţi-L pun Înainte
Ca pe un Dar de IUBIRE,
Fără contenire.

Şi mai mult,
Prin acest Chip de Fiu creat
Mai Creez şi o Lume
Ce va Cânta al Tău Nume,
Căruia Se cuvine
Iubire şi Închinăciune.

***

Eu, FIUL, LOGOSUL CREATOR,
Am Originea absolută
În Tine, TATĂL absolut,
Din care sunt NĂSCUT.

Dar ca Fiu de creaţie totodată
Am nevoie şi de o Origine creată
Ce înseamnă Chip de Mamă.

Cântare de FIU în Sine DUMNEZEIESC
Îţi aduc, PĂRINTE,
Şi totodată cântare de Fiu de creaţie
Aduc şi Mamei ce Mă Întrupează,
Două CHIPURI între care Eu sunt,
Două IUBIRI ce Se-NTÂLNESC
Şi în CHIPUL Meu de FIU Se UNESC.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 89-91).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Duhovnicul, Chipul FIULUI în Asemănarea TATĂLUI"

CHIPUL FIULUI este veşnicie
Şi nu se poate schimba
În alt chip,
FIUL se Renaşte veşnic
Tot ca CHIP de Fiu.
Dar FIUL în veşnicia sa
Îl dezveleşte din Sine
Pe TATĂL din care
S-a născut,
Şi îi este Asemănarea,
De unde Taina
TREIMII DUHOVNICEŞTI
În care FIUL
Are Înfăţişarea
Ca şi TATĂL,
Ca şi PREASFÂNTUL DUH.
Dar fiecare
În Propriul Chip
De Adânc
Fără amestecare.
Cine ÎL vede pe FIUL
ÎL vede pe TATĂL
Şi pe FIUL şi pe TATĂL
ÎI Arată
Străluminarea
De DUH PREASFÂNT.

Şi în Lumea Creată,
Omul, Chipul FIULUI
Trebuie să Deschidă
Din Sine, de asemenea
Tot CHIPUL TATĂLUI
Şi aşa FIUL
Mărturiseşte veşnic
Pe TATĂL
Absolutul
Ce Totul a Născut
Şi a Făcut!
Omul CHIP de FIU
Are o Creştere Veşnică,
Ce este Dezvăluirea de Sine,
Asemănarea TATĂLUI.
Omul copil
Ajunge Mare
Când îşi Arată
Tot mai mult înfăţişarea asemeni
Cu a TATĂLUI.

Taina PREOŢIEI FIULUI
Este tocmai acest fapt,
Asemănarea CHIPULUI TATĂLUI,
Prin care FIUL
Primeşte toate ale TATĂLUI
Pe care le face DAR,
De DUMNEZEU ALTAR,
CHIPUL DE FIU
În ÎNCHINARE!

Aşa, FIUL
În CHIPUL de PREOŢIE
Se face PURTĂTORUL
A toate spre TATĂL
Şi mai mult,
PURTĂTORUL TATĂLUI
Spre toate prin FIUL.
Însuşi TATĂL BINECUVÂNTEAZĂ,
MÂNA este a FIULUI,
Doar BINECUVÂNTAREA
Este a TATĂLUI
Şi aşa FIUL
În PREOŢIE şi DUHOVNICIE
Este LUCRAREA TATĂLUI
Ce se face prin FIUL.

O, ICOANĂ de Duhovnicie,
TATĂL LUCRĂTOR
Prin FIUL,
FIUL PURTĂTOR de TATĂL
Şi DARUL Său.
FIUL pe toate le ÎNCHINĂ
Şi în toate
TATĂL Însuşi
BINECUVINTEAZĂ
Şi Duhovnicul
Este FIUL
Ce oglindeşte întru totul
CHIPUL şi LUCRAREA TATĂLUI.
Şi aşa PRIMEŞTE TATĂL
DARUL FIULUI
În cea mai SFÂNTĂ
ÎNCHINARE
Ce Primeşte Absoluta
BINECUVÂNTARE.
Şi nu este BINECUVÂNTAREA Absolută
Decât prin FIUL Duhovnicesc!

*

Avva, Părintele meu,
În genunchi sub Binecuvântarea ta stau.

Prin Mâinile tale coboară mi Cerul,
Prin Ochii tăi HARUL să Strălucească,
Prin Cuvintele tale
Însuşi DUMNEZEU să mi VORBEASCĂ.

Avva, fii Părintele meu,
În care să am Nădejdea de Credinţă
Că şi eu mă voi Mântui.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 85-88).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "AVVA şi Ucenicul"

Răstignirea Domnului, zugrăvită de Georgeta Marioara














AVVA al meu, AVVA al meu.
Tu eşti ASEMĂNAREA HARULUI Lui DUMNEZEU,
Eşti Asemănarea Acelui Sfânt
Prin DARUL căruia m-am Născut.

Prin tine DESCOPĂR pe Sfântul ce m-a PRIMIT
În Braţele sale când m-am Zămislit
Şi m-a făcut Fiul său.

AVVA al meu, în Icoana ta,
DUMNEZEU şi Sfinţii şi Părinţii, împreună
Cu Cerul şi Pământul,
În ÎMPĂRTĂŞIRE de TAINĂ se ADUNĂ.

AVVA Părintele meu,
În genunchi, sub BINECUVÂNTAREA ta stau.

Prin Mâinile tale Cerul se coboară.
Prin Chipul tău, HARUL STRĂLUCEŞTE
Prin CUVINTELE tale
Însuşi DUMNEZEU îmi VORBEŞTE.

AVVA al meu, ce DESTIN Sfânt
Este că te-am GĂSIT!...
Fără tine, mult aş mai fi rătăcit
Fără Nădejdea Împlinirii şi Mântuirii…

AVVA al meu, AVVA al meu,
Tu eşti Sfântul meu PARACLIS,
Unde de şapte ori pe Zi
Îngenunchez cu pocăinţă,
Cu Nădejdea plină de Credinţă
Că şi eu mă voi Mântui.

Tot ce am şi eu ca Dar
Este din DUMNEZEIESCUL HAR,
Este din Moştenirea Părinţilor mei
Şi din Virtuţile Sfântului ce m-a Înfiat,
Este şi din Povăţuirea ta, AVVA Părinte,
Dar din DARUL Celor Sfinte.

*

Într-o Zi fără timp, în DUMNEZEIRE,
FIUL ca Răspuns de IUBIRE,
Împreună cu DUHUL SFÂNT,
Aduc TATĂLUI DUMNEZEU
Un PRINOS de MULŢUMIRE.
– Veşnicule PĂRINTE,
Primeşte această Dăruire,
Ale Tale dintru ale Tale,
Ţi-aducem înainte.
Şi TATĂL Priveşte...
Vede încă o Iubire
De Creaţie.

– PRIMEŞTE CHIPUL IUBIRII,
E CHIPUL Tău, PĂRINTE!

Şi TATĂL BINECUVÂNTEAZĂ!

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 83-84).

Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "ÎNCHINĂCIUNE"

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, icoană zugrăvită de Georgeta Marioara













Sfântul meu, Sfântul meu, mare este Credinţa ta
Că şi eu mă voi Mântui!...

Aşa de mult Crezi că mă voi lăsa de păcate,
Încât şi DUMNEZEU
Pentru că ÎL Iubeşti şi EL te IUBEŞTE,
CREDE Credinţa ta...
Şi de aceea are atâta răbdare cu mine,
Că după Dreptate, de mult aş fi vrednic de moarte.

O, Sfântul meu, Sfântul meu,
Ce DAR mare este să fii Sfânt,
Să ai Credinţa ce ÎNVIAZĂ şi pe cei din mormânt.

*

O, MAICA DOMNULUI,
Tu eşti ÎMPĂRĂTEASA Sfinţilor,
În Tine DARUL Sfinţeniei este cât al tuturor.
Tu ai Născut pe IZVORUL Sfinţeniei,
Tu ai ţinut în Braţe pe FIUL Lui DUMNEZEU
Care Te învredniceşte să fii CHIPUL BISERICII,
Cel mai Sfânt Chip al Făpturii,
MAMA Sfinţeniei din Cer şi de pe Pământ.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 82).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Naşterea, PRIMA LITURGHIE a Vieţii proprii"

Sfântul Mucenic Victor, icoană zugrăvită în tempera de maica Andreea de la Sfânta Mânăstire Nera











1

Unirea unor Părinţi îmi zămisleşte Corpul,
Locaşul unde să se Sălăşluiască
Noul meu Suflet creat.

O, ce Taină este acest Corp,
Apă-Pământ, Carne şi Sânge,
Care mă Înrudeşte cu Lumea!...

În acest Corp se Pecetluieşte Chipul Părinţilor mei,
Cu Moştenirea Unui Neam întreg...

De asemenea mă Înrudesc cu Astrele de Sus,
Cu ultimul firicel şi cea mai mică Făptură.

Carnea este Taina în care se adună
Toată Lumea ca Memorie,
Şi Sângele tot o Taină
Prin care Curge Înrudirea a toate.

De aceea întâi mi se Zămisleşte Corpul,
După cum, DOAMNE,
Şi Tu ai făcut întâi Corpul Lui Adam.
Corpul, Pământ făcut Carne şi Apă făcută Sânge,
Este ADUNAREA întâi a Chipului Lumii,
Ca Sufletul pe care apoi Tu îl Creezi
Să aibă Faţa Făpturii.

Corpul este Pecetea Chipului de Creaţie
Şi prin acesta Tu Însuţi MĂSORI Lumea.

Părinţii mei îmi dau Chipul de Creaţie,
Dar nu-mi pot da Suflet
Şi Taina Fiinţei mele este UNIREA celor două Asemănări
De DUMNEZEU şi de Creaţie

2

Iată ZIUA Zămislirii mele,
Este Ziua LITURGHIEI mele de Naştere.

Zămislirea mea din Părinţi
Este PRESCUREA ce Urcă până SUS
Şi se duce la ALTARUL CERESC
Unde se Slujeşte LITURGHIA Sfinţilor.
Vin multe PRESCURI-Zămisliri
Şi fiecare Sfânt când Slujeşte ia câte Una...

Fiecare Sfânt vede ce Chip este în PRESCURĂ,
Ştiind că Alegând-o îl va ÎNFIA,
Luând asupră-şi şi RĂNILE „păcatelor“ lui...

PRESCUREA Zămislirii mele intră astfel
În BISERICA de SUS, Chipul MAICII DOMNULUI
Care PRIMEŞTE toate PRESCURILE…
EA este PRIMA ce vede Chipul PRESCURII
Cât este şi de păcătos…

O, MAICA DOMNULUI, Tu ai văzut Chipul meu
Şi iată ai început să plângi...
Ai văzut un noian de păcate de moştenire,
Şi pe cele ce eu le voi face în VIAŢA mea,
Dar Tu ai fost Prima care ai MÂNGÂIAT PRESCURA...
Ai SĂRUTAT-O apoi, devenind prin aceasta
CEREASCA MAMĂ a mea.

Tu, MAICA DOMNULUI, ai ales un Înger
Şi cu Ochii în Lacrimi l-ai rugat...
– Te rog, ia această PRESCURĂ,
Du-o la SLUJIRE şi fii PĂZITORUL ei...

Şi a dus Îngerul PRESCURA mea
La ALTARUL LITURGHISIRII
Unde Un Sfânt tocmai SLUJEA.
Acesta a luat-o în Mâini, a privit-o lung,
A vrut s-o refuze de câteva ori...
Dar o Lacrimă i-a căzut pe ea…

„O, Sfântule ce ai luat PRESCURA mea,
Tu m-ai primit ca Fiu al tău, de-a pururea“

3

Şi Sfântul ce mi-a ales PRESCURA
Începe LITURGHISIREA,
O ridică în SUS
Unde o primeşte însăşi DOMNUL HRISTOS,
În MÂINILE Sale DUMNEZEIEŞTI
ZICÂND un CUVÂNT de TAINĂ,
La care Însuşi SFÂNTUL DUH vine
Şi ia PRESCURA în MÂINI
Cu un SUSPIN de MARE MILĂ...

– PĂRINTE DUMNEZEIESC,
Dăruieşte Fiinţă încă Unui Suflet.
CUVÂNTUL Meu l-a Conceput
Şi SFÂNTUL DUH de asemenea,
Doar BINECUVÂNTAREA Ta să mai Fie
Pentru o nouă Fiinţă vie....

Şi Sfântul Liturghisitor Taie AGNEŢUL din PRESCURĂ
Şi din AGNEŢ curge SÂNGE
Pe care în POTIR ÎL pune…

O, ce TAINĂ înfricoşată,
AGNEŢUL e plin de RĂNI
Cu dureri amare...
Sunt Rănile mele, din păcate moştenite,
Sunt Rănile mele, din păcatele ce le voi face,
Care acum se prevăd şi se descoperă...
Şi Rănile acestea RĂNESC şi TRUPUL Lui HRISTOS
Din care Curge SÂNGE DUMNEZEIESC
Ce se amestecă totodată cu Sângele meu
Şi în POTIRUL de TAINĂ
Se UNESC şi se-NRUDESC...

Aici în POTIRUL de TAINĂ
Iată, eu, ca Suflet mă Nasc,
COPIL Nou Născut la Viaţă,
Ce înfricoşător, port TRUPUL Lui HRISTOS
DEODATĂ cu EL care poartă Trupul meu...
Ca o ÎNTRUPARE UNUL în ALTUL,
DEODATĂ Doi ce se Împletesc...

O, TAINĂ a LITURGHIEI VIEŢII!...

FIUL Lui DUMNEZEU, printr-un ANUME CUVÂNT
Sufletul meu l-ai Creat,
PECETLUINDU-L cu acesta în adânc
Ca INIMĂ-CHIP al Lui DUMNEZEU.

O, PREASFINTE DUHULE SFINTE,
O ANUME SUFLARE a Ta
S-a PECETLUIT şi mi-a pus în mişcare INIMA.

O, PĂRINTE, absolută BINECUVÂNTAREA Ta
ÎNTREITA PECETE a UNIT
Şi Noul meu Suflet s-a Zămislit.

Şi prin AGNEŢUL scos din PRESCURĂ,
SÂNGE de DUMNEZEU şi Sânge Creat
Sufletul meu s-a Întrupat.

AGNEŢUL, IUBIRE ÎNTREITĂ de DUMNEZEU,
AGNEŢUL, Iubire şi de Creaţie,
AGNEŢUL, Iubirea BISERICII,
AGNEŢUL, Cer şi Pământ în UNIRE,
AGNEŢUL, Suflet şi Trup în ÎNRUDIRE,
AGNEŢUL, TAINĂ mai presus de Fire,
AGNEŢUL, TAINĂ de LITURGHIE,
AGNEŢUL, TAINA TAINELOR-EUHARISTIE.


4

Ce sunt eu Noul Născut?
Sunt un Corp de Părinţi Zămislit
Ce are Chipul de Creaţie
Şi Înrudirea de Neam
Şi o Moştenire de Virtuţi şi de „păcate“,
În carne şi sânge adunate,
PRESCUREA BISERICII Pământeşti.

Şi această PRESCURĂ are DESTIN să URCE la CER.

La CER unde este BISERICA de SUS.
Unde să se Nască şi un Suflet.

Corpul este Pecetea Chipului de Jos,
Sufletul este Pecetea Chipului de SUS
Şi aşa o UNIRE de CER şi Pământ eu sunt.

Zămislirea Sufletului meu
Este printr-un CUVÂNT CREATOR

Şi printr-o SUFLARE a SFÂNTULUI DUH
În a TATĂLUI BINECUVÂNTARE,
PECETEA CHIPULUI Lui DUMNEZEU

CUVÂNTUL este Chipul INIMII şi SÂNGELUI,
PRESCURII şi POTIRULUI,
Pământului şi Apei.
DUHUL este Chipul VIEŢII-RITUALULUI,
BINECUVÂNTAREA este Chipul Fiinţei.

Aşa Sufletul meu Nou Născut
Are PECETEA-ASEMĂNAREA de CUVÂNT,
Are VIAŢĂ-ASEMĂNAREA de DUH,
În UNIRE de BINECUVÂNTARE.

Şi DESTINUL Fiinţei mele Create
Este Viaţă de Pământ şi Viaţă de CER,
În CÂNTARE de CUVÂNT şi GLAS de DUH
În EUHARISTIE-ÎMPĂRTĂŞIRE adunate.

5

MULŢUMESC Ţie, DOAMNE, că m-ai Creat,
Deşi ai văzut că nu merit VIAŢA...
Tu PRIMUL în JERTFA CRUCII m-ai luat,
MAICA DOMNULUI ca Fiul BISERICII m-a ÎNFIAT,
Un Înger a vrut să-mi fie Păzitor,
Şi un Sfânt mi s-a făcut OCROTITOR...
Iar jos, nişte Părinţi şi un Neam
M-au făcut al TAINEI VIEŢII MOŞTENITOR.

SLAVĂ Ţie DOAMNE, SLAVĂ Ţie
TAINĂ de IUBIRE-EUHARISTIE!


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 74-80).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "LAUDĂ Tuturor Sfinţilor"

Sfântul Apostol Petru, Sf. Mânăstire Slănic, Argeş
Iconograf: părintele Ilie














O, Sfinţilor ce Iubiţi pe DUMNEZEU
Şi nu vă lăsaţi robiţi de rău,
Ce vă arătaţi cu adevărat
Vrednici de Cel ce v-a Creat...

O, Sfinţilor de DUMNEZEU Iubitori,
Sunteţi şi voi tot ca noi pândiţi de slăbiciuni,
Dar CREDEŢI aşa de tare
În IUBIREA cea fără hotare
Încât Firea se face PESTE-FIRE
Şi niciodată nu mai cădeţi din BINE.

O, Sfinţilor, voi sunteţi cei ce nu mai cădeţi din IUBIRE!
Dar MINUNEA cea mai mare
Este că în Sfinţirea voastră LUAŢI
Şi pe cei păcătoşi, ca să-i Mântuiţi...


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 81).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Cântare Sfântului meu"

Sfântul Ioan Botezătorul, icoană zugrăvită de Georgeta Marioara













O, Sfântul meu, Sfântul meu,
Tu eşti Părintele prin care DUMNEZEU
Din DARUL Său mă Creează.

Tot Tu de asemenea eşti
Cel prin care Părinţii mei mă Zămislesc,
Căci dacă Tu nu m-ai înfia primul,
Zămislirea mea nu ar fi.

Tu, Sfântul meu, eşti primul
Care Crezi că eu, păcătosul,
Voi lăsa totuşi păcatul...

O, Sfântul meu, Credinţa Mântuirii mele
Ţi-o CREDE Însuşi DUMNEZEU,
Credinţă pe care ţi-o Cred şi eu!

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 73).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Imnul Sfinţilor"

După METANIA adusă după cuvinţă Lui DUMNEZEU,
CELUI în TREIMEA dincolo de toate,
Cui să mă Închin mai întâi?...
La care Sfânt să mă plec primul?
Toţi au acelaşi Chip de Sfinţi
Deşi fiecare cu Feţe diferite.

Pe SCAUN stă SFÂNTUL Sfinţilor,
EL HRISTOS Cel DUMNEZEU şi Făptură
CHIPUL ARHIERIEI-PREOŢIEI.

Şi în jur toţi ceilalţi, în Cete diferite.
Mai întâi MAICA DOMNULUI
Chipul BISERICII Sfinţilor,

Îngerii în toate Culorile Cerului,
Natura cu toată Mireasma Florilor şi Luminile Astrelor
Şi Sfinţii Oameni, în toate Virtuţile.

Eu umilul şi păcătosul, mă cutremur de atâta SLAVĂ!
Către cine să îndrept Ochii?...

O RANĂ ce mă înfricoşează şi mă doare până în oase
Văd pe TRUPUL Lui HRISTOS.

Este RANA păcatelor mele...

Văd o brazdă adâncă pe Chipul MAICII DOMNULUI,
Pe care curg Lacrimile păcatelor mele...
Din mulţimea nenumărată de Îngeri
Văd un Chip întristat şi totuşi Zâmbitor,
Pe Îngerul meu cel Bun şi Păzitor...

Din mulţimea de Sfinţi văd pe Sfântul meu,
Îl Recunosc după înseşi RĂNILE mele
Ce sunt totodată şi Rănile lui...

O, ce Cântare să aduc înaintea acestei PRIVELIŞTI?
Mă Închin, Privesc şi tac…

Nu merit să mă ÎMPĂRTĂŞESC de această MINUNĂŢIE,

Şi totuşi mi se Dăruieşte...
Doar ÎNCHINÂNDU-MĂ pot aduce Răspunsul meu.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 71-72).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Imnul Vieţii proprii"

O, TAINA mai presus de Fire a Fiinţei mele,
Tu, DUMNEZEUL şi CREATORUL meu.

O, Bucurie a Vieţii mele,
Tu, MAICA DOMNULUI şi Sfântul meu.

O, Cântarea Fiinţei mele,
BISERICA Lui DUMNEZEU şi a Sfinţilor.

O, Sfinţirea Vieţii mele,
Părinţii şi un Anume Pământ
Cu o Anume CRUCE
Prin care spre CER URC.

O, BINECUVÂNTARE de DUMNEZEU
Ce mă CREEZI şi îmi DAI Viaţă.

O, BISERICA Chipului MAICII DOMNULUI,
MAMA mea Cosmică.

O, Paternitatea Unui Sfânt
Ce prin Darul tău mă Zămislesc.

O, Familia unor Părinţi
Ce mă naşteţi pe Pământ.

O, ce ÎNĂLŢIME, să fiu CREAŢIA Lui DUMNEZEU!

O, ce Frumuseţe, să fiu DARUL Unui Sfânt!

O, ce Virtute să fiu şi eu
PURTĂTORUL Unei CRUCI,
Chip de MÂNTUIREA Neamului meu.

*

La Naşterea mea TU, DOAMNE IISUSE HRISTOASE,
Ai fost PRIMUL care m-ai primit,
Deşi, din cauza păcatelor pe care le-ai prevăzut că le fac,
O RANĂ sângerândă Ţi s-a adăugat,
RANA prin care eu PRIMESC Viaţa.

De asemenea, PREASFÂNTUL DUH DUMNEZEU
Un SUSPIN a scos, cu o MILĂ copleşitoare.

Ce să mai spun de MAICA DOMNULUI,
Care cu un Şiroi de Lacrimi în Braţele Sale m-a luat...

Ce să mai zic de Sfântul meu,
Ce Rugăciune a înălţat...

O, Sfântul meu, tu ai nădejde
Că eu, cel păcătos, totuşi voi lăsa păcatul.

Şi aşa, în CREDINŢA aceasta mă iei ca Fiu
Prin care DUMNEZEU îmi dă DREPTUL la Viaţă.

O, Sfântul meu, din Rugăciunea ta mă Nasc!...

„DOAMNE, Inima mea îmi spune
Că acest păcătos va lăsa totuşi păcatul.
În aceasta eu îl primesc, deşi printr-o RANĂ adâncă
Ce mi se adaugă, Dreptul de Viaţă îl plătesc“...

O, DESTIN de Sfinţi,
Să RESFINŢIŢI pe cei păcătoşi,
DESTIN prin care „şi păcătoşii“ totuşi sunt Creaţi,
Ca şi păcătoşii să se facă şi ei Sfinţi.
În acest Ideal de Sfinţenie este Taina Creaţiei
Şi a celor ce nu ar trebui creaţi.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 68-70).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Ca în Icoană, între Dincoace şi Dincolo"

Mulţi ar dori să ştie mai multe amănunte atât despre mine personal, cât şi despre Moş-Avva, căruia i-am fost un „nevrednic şi un zis Ucenic”.
Eu însumi, ca Ucenic, într-o zi, am pus tocmai această întrebare:
– Avva, cum ai ales această Viaţă Duhovnicească şi ce Anume te-a determinat?
Avva s-a încruntat puţin şi apoi cu îngăduinţă mi-a răspuns:
– Fiule, să ţii minte pentru totdeauna şi să spui şi altora, că o astfel de întrebare este „neruşinată, obraznică şi de ispitire drăcească”. În primul rând, un Om Duhovnicesc nu vorbeşte niciodată de Virtuţile lui, cât despre păcatele lui, de asemenea nu vorbeşte ca să nu smintească pe alţii şi să nu producă tot felul de răstălmăciri hulitoare. Omul Duhovnicesc este Taina Lumii şi TAINA Lui DUMNEZEU. Sunt mulţi „vânători de păcate”, care „ucid Duhovnicia” celor Duhovniceşti şi de asemeni sunt „hulitori de HAR” faţă de MINUNEA Lui DUMNEZEU cu cei ce au ieşit din păcate şi s-au ridicat la Cele Sfinte.
Dacă te uiţi în Calendar, trei sferturi din Sfinţi sunt „păcătoşii Lumii”, ce au putut cu HARUL DUMNEZEIESC să devină Sfinţii Lui DUMNEZEU.
Este o Minune că au fost Oameni Aleşi să nu „treacă” prin Stigmatul păcatelor, dar este tot o Minune că au fost „păcătoşi” ce s-au ales şi au ieşit din păcat şi au ajuns alături de Sfinţii ce n-au păcătuit.
De aceea Fiule, să ştii că cine vorbeşte şi huleşte pe careva că are „păcate”, care-i distruge Duhovnicia şi posibilitatea de Duhovnicie, acela este ca un „diavol” ucigător de Om.
Când vrei să vorbeşti cu un Om despre Duhovnicia Sa, să nu-l întrebi de Viaţa sa Personală, ci de Lupta, nevoinţele şi experienţele sale Duhovniceşti.
Sfinţenia Omului nu are voie s-o judece şi s-o evalueze nimeni decât DUMNEZEU, UNICUL JUDECĂTOR al Omului.
Nu se admite „atacul direct la Persoană”, indiferent de „zisele păcate” ale acesteia. Sunt cazuri când trebuie „opriţi” unii păcătoşi periculoşi şi distrugători, dar şi aceştia în sensul „păcatului şi răului” propriu zis ce este „periculos”, nu atât Persoana direct avizată.
Atenţie, Fiule, să nu „Personifici păcatul”, cu Persoana(ele) păcătoase…
Când pui păcatul direct în spatele cuiva, te faci „ucigaşul aceluia”, chiar dacă este păcătos şi ar merita „judecata lui”. DUMNEZEU nu admite judecata păcatului directă cu judecata Omului păcătos…
Să faci o mare deosebire între „păcatul ca atac” şi Omul păcătos ce poate fi „salvat” ca şi tâlharul de pe Cruce.
Trebuie, însă, judecat fără milă păcatul în sine, dar fără „personificarea lui” cu Persoana păcătoasă.
Când trebuie Opriţi „păcătoşii” de la cele sfinte, să fie judecat mai întâi „păcatul în sine” fără Persoana(ele) respectivă şi date remediile necesare şi apoi separat să se „judece în trei şi acoperit” şi Persoana păcătoasă.
A face „gălăgie” cu „păcatul” unei Persoane este cel mai urât fapt.
Ai vrea să vorbeşti despre păcate, dar nu ai vrea să vorbeşti direct de Persoane păcătoase.
Politizarea de a confunda păcatul cu Persoanele păcătoase este „război, ură, răzbunare, ucidere”, ce iese din Duhovnicie.
Blestemat este cel ce face gălăgie şi hulă faţă de păcatul direct şi Personal al cuiva. Creştineşte, Judecata Personală se face doar la Spovedanie şi la Judecătorie, în mod tacit şi acoperit, dar cu „asprimea şi pedeapsa” păcatului în sine (peste Persoana respectivă).
Nu ai voie să pui „peste” chipurile lucrurilor murdăria păcatului. Se zice că diavolul vede toată Creaţia rea şi cu chipul anormal al păcatului, tocmai prin acest fapt.
Nu te uita la păcatul nimănui, ci caută Chipul Curat, cum l-a Creat DUMNEZEU.
Cine se „uită la păcatul cuiva” şi îl vede, se zice că îl preia pe jumătate şi cine îl strigă şi îl arată, cade în ucidere şi blesteme.
Nu trebuie să fii „îngăduitor” cu „păcatul în sine” şi aşa trebuie Oprite Persoanele să păcătuiască şi să fie un „pericol” pentru alţii, dar cu „deosebirea” dintre păcat ca atare şi persoana păcătoasă.
Duhovnicul meu care a fost un timp şi Stareţ de Mănăstire era foarte aspru cu păcatul, dar reţinut cu cei ce păcătuiau.
Dacă a greşit ceva un Frate sau vreun călugăr, striga în gura mare „păcatul”, dar acoperea pe cei ce l-au făcut. Şi la spovedanie le dădea „pedeapsa” în tăcere şi neştiinţă de alţii.
De asemenea, Fiule, să nu întrebi pe cei Duhovniceşti despre Duhovnicia lor, că îi ispiteşti, şi pe unii îi amăgeşti cu „aprecieri” neadmise de smerenia Creştină.
Să te intereseze „lupta” lui cu păcatul, urcuşul său prin piedicile şi hăţişurile „Virtuţilor”.
Cei Duhovniceşti nu vorbesc niciodată de o Virtute direct Personală, ci de Virtutea Altuia, prin care şi el Personal apoi a încercat să treacă.
- Avva, mă iartă! Într-adevăr, am avut şi eu judecată şi hulă faţă de persoana unora, şi i-am „evaluat” prin păcatele ce mi s-au părut mie „de neiertat”, ce le opreşte pentru vecie de la orice Duhovnicie.
Trebuie să mă silesc să „depăşesc” acest „stigmat” al „păcatului veşnic”. Păcatul este un „adaos”, care trebuie dat „la o parte”, altfel te faci părtaş şi tu la el.
Sunt mulţi Mari Duhovnici, care mai întâi au trecut prin „păcate grele”, dar prin MILA DOMNULUI au ieşit din ele şi au devenit Adevăraţi Sfinţi.
- Avva, convorbirile Duhovniceşti sunt foarte folositoare, dar mulţi fac această greşeală de „murdărire” a celor sfinte cu păcatul.
- Fiule, eu nu admit cuiva să-mi spună: Avva, sunt un păcătos. Sau cum răspund majoritatea la:
„–Ce faci?” „ Păcate”… Dacă îmi spui că „faci păcate”, deşi aparent ţi se pare că te smereşti, de fapt mă faci pe mine să te judec ca pe un păcătos şi să te osândesc… Trebuie să-mi răspunzi: "Roagă-te pentru mine. Cer Milostivirea Lui DUMNEZEU".
La Spovedanie se mărturisesc toate păcatele şi Duhovnicul te dezleagă şi-ţi dă iertarea, în condiţia că nu le mai repeţi şi aşa duhovnicul le „uită” şi nu te are în vedere după păcatele tale, ci după chipul tău iertat.
- Dar Avva, ca Istorie, trebuie legate unele evenimente mari şi de Personalităţi deosebite. Deşi, încă nu se ştie clar, dacă Personalităţile produc evenimentele sau evenimentele produc Personalităţile.
- Fiule, Oamenii Mari, Aleşii Lui DUMNEZEU, sunt şi rămân ICOANELE Lucrurilor Mari. Există o „Conlucrare” între „Răspunsul” unor Personalităţi şi declanşarea unor „evenimente” (ca o concentrare Bună sau rea ce se acumulează şi explodează la anumite momente).
DUMNEZEU are LUCRĂRILE Sale şi Alege pe Unii care pot Răspunde acestora. Şi răul demonic alege pe „lucrătorii răului”. Cele Bune au o ORIGINE în CHIPUL DUMNEZEIESC, dar „cele rele” sunt acumulări ucigătoare ale „păcatelor”, ce se acumulează până la declanşarea uciderilor.
La o Virtute Sfântă să vezi mai întâi Darul Divin şi mai puţin Aportul Omului (deşi unii fac unele exagerări, punând pe Om înaintea DARULUI).


(text publicat în volumul "Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Iconarul Iubirii Dumnezeieşti", ed. Platytera, Bucureşti, 2004, pp. 26-29)

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Isihasm, TAINA Sfinţilor"

Fiecare Sfânt are Destin de a fi Părintele RESFINŢlTOR al multor „nesfinţi“. Aici este Taina Cultului Sfinţilor. Noi, cei „păcătoşi“, ne naştem datorită HARULUI-DARULUI lui DUMNEZEU, în totodată Darul Sfinţilor, ce ne „iau în garanţia lor“. DARUL DUMNEZEIESC şi Darul Sfinţilor sunt de o importanţă capitală.

MOTTO:
O, Sfântul meu, CREDINŢA Mântuirii mele
Ţi-o CREDE Însuşi DUMNEZEU,
CREDINŢĂ ce ţi-o Cred şi eu.

Într-o Zi fără timp, în DUMNEZEIRE,
FIUL ca Răspuns de IUBIRE,
Împreună cu DUHUL SFÂNT,
Aduc TATĂLUI DUMNEZEU
Un PRINOS de MULŢUMIRE.
– Veşnicule PĂRINTE,
Primeşte această Dăruire,
Ale Tale dintru ale Tale,
Ţi-aducem înainte.
Şi TATĂL Priveşte...
Vede încă o Iubire
De Creaţie.

– PRIMEŞTE CHIPUL IUBIRII,
E CHIPUL Tău, PĂRINTE!

Şi TATĂL BINECUVÂNTEAZĂ!

*

– Iată, PĂRINTE, odată
Cu Prinosul meu de IUBIRE
Şi un Chip de Creaţie,
În care Eu Mă Revărs pe Mine
Şi prin Mine
Revărsarea Însăşi de Tine.

Eu sunt Însăşi IUBIREA Ta,
Şi după CHIPUL acesta Eu mai Creez
Şi un Chip de Iubire Creată,
Ce Te va Iubi pe Tine
ASEMENEA ca Mine.

Tu, PĂRINTE, eşti CHIPUL IUBIRII
Şi în FAŢA Ta stă
Doar tot un Chip de Iubire.

Şi vede DUMNEZEU TATĂL
Un Chip de Iubire Creată.
Dar mai vede Şi un „anti-chip de rău“...

– PĂRINTE, zice FIUL,
Pe Cei ce Te IUBESC
Îi Priveşte,
Aceştia sunt Sfinţii Tăi
Cărora le dai VIAŢĂ.
BINECUVÂNTAREA Ta
Este doar asupra celor Sfinţi,
Pe aceştia Ţi-i aduc
Ca Prinos de IUBIRE.

*

FIUL aduce înainte
Conceperea de Creaţie,
„Cartea Vieţii“.
DUMNEZEU TATĂL citeşte
Toate Numele Făpturilor,
Pe cele Sfinte le lasă,
Pe cele păcătoase le „şterge“.

– PĂRINTE, doar Sfinţii
Pot într-adevăr fi Scrişi
În Cartea Vieţii...
Dar Fiecare Sfânt
Este ca un Părinte de Creaţie
Şi cum „să moară Fiii lor“
Chiar dacă vor fi nişte păcătoşi?

– Da, zice TATĂL,
Pe toţi Fiii Sfinţilor, oricum ar fi
Nu-i şterg,
Dar numai
Pe cei ACOPERIŢI de Sfinţi.
Cei Sfinţi să facă
O Sfinţenie în plus
Şi pentru cei ce nu o fac.
Nu poate exista şi o Lume Creată,
Decât dacă este Sfântă.

– PĂRINTE, pentru că este Conceperea Mea
Am să Mă ÎNTRUPEZ Eu
Ca PRIMUL SFÂNT de Creaţie
Şi sub ACOPERĂMÂNTUL MEU
Să se nască toţi Fiii de Creaţie,
Pentru că „moartea nu există“...
Şi dacă păcatul o „inventează“,
EU am să ÎNVIEZ pe toţi morţii.

Şi TATĂL BINECUVINTEAZĂ.

*

DOAMNE, eu cel păcătos
Trebuia să nu fiu Creat,
Nu trebuia să mă nască
Părinţii mei...

O, VIAŢĂ, ce BUCURIE,
O, VIAŢĂ, ce TAINĂ DUMNEZEIASCĂ
Eu ca păcătos
Nu pot avea dreptul la VIAŢĂ...
Păcatul este „oprirea“ de la VIAŢĂ.

O, ce Taină, ca totuşi
Eu cel ce nu merit
Să fiu totuşi Creat şi născut...
Este Taina de Sfânt.

*

DOAMNE, în mine în primul rând este MILOSTIVIREA Ta
Este apoi Rugăciunea MAICII DOMNULUI şi a Sfinţilor,
Şi mai ales a Sfântului meu şi a Îngerului Păzitor.
În Darul cărora am fost Creat şi născut.
Este de asemenea suspinul neamului meu pământesc
Şi mai ales a unor Părinţi, cu Destin să-i Mântuiesc.

În mine este CHIPUL Tău ca un SOARE DUMNEZEIESC,
Este o Candelă, Chipul MAICII DOMNULUI,
Este şi un Sfeşnic de Sfânt şi o Făclie a Părinţilor
Şi în aceste Lumini este Viaţa mea.

CHIPULUI Tău trebuie să mă Închin,
În Candelă trebuie să pun Uleiul Credincioşiei mele,
În Sfeşnic trebuie să aprind mereu Făclia
Şi în această Slujire să fiu permanent eu.

Eu trebuie să fiu ca o Biserică proprie
Cu ALTARUL PREOŢIEI CHIPULUI Tău

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 63-67).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Isihasm, Întreitul Acatist al Inimii"

Icoană a Sf. Arhanghel Mihail,
zugrăvită de Georgeta Marioara















În Inimă Sufletul se arată la Chip şi stă ca într-o barcă,
Din Inimă Sufletul îşi răspândeşte „Razele“ sale ca Trup,
În Inimă Sufletul Cântă Dumnezeiasca Laudă Creatorului.

Din Inimă Sufletul se întinde şi se Întâlneşte cu celelalte Suflete,
Din Inimă Sufletul se deschide şi se revarsă peste Inimă, la infinit,
În Inimă Sufletul Primeşte ca într-o Biserică pe Însuşi Dumnezeu.

Sufletul este Substanţa noastră Fiinţială Creată,
Care are totodată şi o Energie ce se face Corp,
Noi fiind o Unitate Fiinţială Creată cu Energiile sale Create.

Căderea din Rai cu păcatul diavolesc ne „rupe în două“,
Ne contrariază şi ne înstrăinează Fiinţa Suflet de Energiile sale Corp
Şi aşa părem două realităţi ce se duşmănesc de moarte...

La fel, ne rupe de Creator şi ne face orbi şi muţi fără Cântarea Sfântă
Şi suferinţa morţii şi a întunericului ne îngrozeşte continuu
Şi dorim să recâştigăm Pacea şi Odihna Vieţii nemuritoare.

Mintea Corpului trebuie Sacralizată prin Rugăciune Hristică,
Simţirea Corpului trebuie Sacralizată prin Pocăinţă şi Post
Şi Duhul Sufletului trebuie trezit prin Venirea în Inimă a Domnului Iisus.

Isihasmul este un „Întreit Acatist“ de Sfântă Rugăciune,
Rugăciunea Minţii în Cântarea Numelui Dumnezeiesc fără contenire,
Rugăciunea Simţirii prin Post şi a Duhului prin Pocăinţa directă de Suflet.

Vino, Doamne Iisuse, în Inima mea şi trezeşte-mi Sufletul,
Vino în Inima mea şi dă Vedere Ochilor orbiţi de păcat,
Vino în Inima mea, Doamne Iisuse, ca Sufletul meu să te „Întâlnească“!

Mintea mea o fac Rugăciune Cuvântătoare,
Simţirea mea o fac pocăinţă-Rugăciune simţitoare,
Sufletul meu îl fac Vorbire-Împărtăşire directă cu Tine.

Doamne Absolutule Părinte miluieşte-mă!, a Creaţiei căzute Iertare,
Doamne Duhule Preasfinte miluieşte-mă!, Duhul Inimii Rugătoare,
Doamne Iisuse miluieşte-mă!, neîncetata Inimii Rugăciune...


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 61-62).

Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.
Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "RITUALUL Iconic"

O, MAICA DOMNULUI, din Chipul Tău,
Un DUH de Taină se Naşte.
În Tine este ICOANA de SUS,
Că Porţi în Braţe pe DUMNEZEIESCUL IISUS,
În Tine este Icoana de Jos, de Pământ,
Că eşti Chip de Făptură,
Şi aşa în ICOANA Ta sunt
Şi DUMNEZEU şi Creaţia, Împreună.

O, DUH de Isihie,
Ce Făptură se arată,
Dar cu DUMNEZEIREA Întrupată.

În genunchi în faţa ICOANEI,
A Chipului de Taină,
În mine Intră DUHUL Mistuitor
Cu Focul cel mai Curăţitor.

DUMNEZEU Se face în Lume Făptură
Şi eu cel din Lume
Mă URC în DUMNEZEU.

Iată TAINA DESTINULUI meu.

O, CHIPUL ICOANEI MAICII DOMNULUI,
Tu îmi deschizi UŞA spre DUMNEZEU,
Care Se ÎNTRUPEAZĂ în Lume
Ca să mă Întrupez în DUMNEZEU şi eu.

Încep să înţeleg şi eu PRIMA TAINĂ a VIEŢII Isihaste:
Să URCI spre DUMNEZEU, este CALEA Isihiei
Şi ICOANA Chipului MAICII DOMNULUI
Este PRESCUREA LITURGHIEI
Ce deschide UŞILE Cerului.

O, ACATISTUL ICOANEI,
Cânţi în mine mereu, ca o LITURGHIE,
Prin care mă fac şi eu
O Biserică VIE.

Şi începe în mine TAINICUL RITUAL
Ce naşte DUH de Isihie.

*

ÎNCHINAREA la ICOANĂ
Este DUH de mare TAINĂ.

ÎNCHINAREA este ZBOR
Pentru Inima cu DOR,
Care cade la picioare,
Ca-n Văzduh apoi să ZBOARE
În CÂNTARE.

*

Stau în genunchi în faţa ICOANEI
Şi PRUNCUL HRISTOS pe care-L ţine în Braţe
Lumea întreagă în ICOANA Sa o PREFACE.

FECIOARA MAMĂ este ICOANA Lumii,
PRUNCUL HRISTOS este ICOANA Lui DUMNEZEU
Şi ÎNTÂLNIREA lor de TAINĂ
Dă Lumii DUMNEZEIASCA HAINĂ.

*

Unde să găsesc CHIPUL SOARELUI
În care Mintea să-mi ODIHNESC?
Este în Braţele ICOANEI MAICII DOMNULUI,
În HRISTOS, PRUNCUL DUMNEZEIESC.

O, SOARE de Mare TAINĂ,
Un PRUNC-MIEL Nevinovat,
În care toată LUMINA
CERULUI şi Pământului s-a ADUNAT.

Isihie, LUMINĂ de SOARE DUMNEZEIESC ÎNTRUPAT,
TAINĂ de ICOANĂ, Isihie,
DUHUL Tău şi în mine să VIE...

Cine să spună CHIPUL TATĂLUI?
Singurul care poate
Este CHIPUL FIULUI.

FIUL este CUVÂNTUL ASEMĂNAREA
Ce din TATĂL Se NAŞTE,
LUMINA ARĂTAREA.

Şi tot din TATĂL
PURCEDE CĂLDURA CHIPUL DUHULUI,
Iar Împreună cu LUMINA
SUNT Însuşi TREIMEA.

FIUL CHIPULUI TATĂLUI Cântă,
DUHUL CHIPULUI TATĂLUI Pecetluieşte
Şi în FIUL şi în DUHUL
TATĂL Se ODIHNEŞTE
Şi TATĂL, FIUL şi DUHUL
Sunt TREIMEA UNITĂ.

TATĂL, NUME Cel mai MARE,
FIUL, NUME Cel mai SCUMP,
DUHUL, NUME Cel mai SFÂNT,

Ţie, DUMNEZEU TREIME,
ÎNCHINARE.

*

Fă-ţi Mintea Prunc,
Fă-ţi Inima Prunc,
Fă-ţi toate Simţurile Prunc,
Asemenea PRUNCULUI HRISTOS
Şi CU PRUNCUL DUMNEZEIESC
ZI RUGĂCIUNEA TATĂLUI CERESC.

Cine IUBIREA Lui DUMNEZEU să o cuprindă?...
Doar FIUL Său o poate.

Şi IUBIREA FIULUI, doar Chipul Tău de MAICĂ.

O Chip de Mare TAINĂ,
Tu, Chipul cel mai ALES,
Deşi Chip de Creaţie,
Având pe FIUL Dumnezeiesc în Braţe,
Te faci ICOANĂ de Închinare:
Bucură te, ICOANĂ de Dumnezeiească Întrupare.

*

O, Tu DOAMNE DUMNEZEU,
Când Te ARĂŢI Sufletului meu
Toate luminile se „umbresc“
Şi Tu doar, Cel PERSONAL,
Eşti PREZENT şi în lăuntru şi în afar’.

Ochii Minţii se închid
Ochii trupului de asemenea.
Prin CHIPUL de IPOSTAS
Te Văd şi eu pe Tine.

Ochi de Minte, plecaţi genele de gând,
Lumină, intră în culcuşul de „dincolo“,
Un VIU prin El Însuşi,
Care poate să Izvorască totul,
În care se „întorc şi se odihnesc“ toate,
EL – IPOSTASUL faţă de care
Toate trec în UMBRA SA.

ICOANĂ, OCHI de Taină
Prin care se UITĂ IPOSTASUL FIINŢIAL,
Din care izvorăşte apoi LUMINA,
Prin care se Văd cele NEVĂZUTE.

ICOANĂ, CHIPUL Ieşit în Afară,
Care te faci LOCUL de Taină
Unde FIINŢA poate să Se ARATE,
Ca PÂINE-EUHARISTIE.

OCHI de ICOANĂ,
În Tine DUMNEZEU se VEDE
Şi totodată noi, Creaţia, ne putem Vedea
Alături de DUMNEZEU.

OCHI de ICOANĂ,
Eşti BISERICA de Taină,
Unde Mintea îngenunchează şi tace,
Ca într o SUPRAINIMĂ,
Unde INIMA Lui DUMNEZU BATE
Şi unde Inimile tuturor
Bat de asemenea Îngenuncheate.

LOC Suprafiresc de ICOANĂ,
De aici Se poate AUZI CUVÂNTUL DUMNEZEIESC
Pe care Îl SCRII ca într o CARTE,
CHIVOT al DEGETULUI Lui DUMNEZEU.

ICOANĂ, CHIP şi LOC de Taină,
Prin tine Ne putem ÎNTÂLNI cu DUMNEZEU.

*

Într-un moment dincolo de timp
FIUL Creează şi un Chip de Fiu de Creaţie
În care EL Însuşi se Întrupează
Şi vine înaintea TATĂLUI DUMNEZEU:
– PĂRINTE, iată-Mă pe Mine FIUL Tău
Deodată în DOUĂ CHIPURI,
Ca FIUL FIINŢIAL absolut pe care L-ai NĂSCUT
Şi ca Fiu de Creaţie pe care Eu l-am Conceput.
Două CHIPURI neamestecate, dar UNITE
În UNICUL Meu IPOSTAS de FIUL Tău.

Şi TATĂL BINECUVINTEAZĂ,
Şi Chipul Lumii se „Fiinţează“.

*

Nu mai pot sta în întuneric,
Fantomele mă chinuiesc...

LUMINĂ, unde eşti?

Sunt eu orb cu adevărat,
Sau afară este noapte?

Din lumea aceasta plină de păcat
SOARELE s-a luat
Şi trebuie să mergi pe „Tărâmul Celălalt“
Să-L IEI într un VAS
Şi să-L ADUCI Acasă.

Este un LOC unde este o SCARĂ,
LOCUL din ICOANĂ,
Ce are un capăt agăţat de Cer
Şi unul jos de Pământ,
Pe care SOARELE Coboară
Şi tu de la Piciorul SCĂRII
Trebuie să-L PRINZI într-un ANUME VAS,
Că altfel curge fără oprire.

Ai grijă să-ţi „fereşti“ Capul şi Ochii,
Mintea să nu scoată vreun gând
Iar Ochii să-i închizi,
Că o Mare PUTERE
Iese din SOARE
Şi-ţi va „sfărâma“ Mintea şi Capul,
Şi prin Ochi îţi va „arde“ Corpul...

Stai plecat şi cu Palmele la Piept,
Înfundă-ţi Urechile să nu L Auzi,
Că aşa de tare fulgeră şi trăsneşte,
De nu mai rămâi întreg.

O, ce minune, UN PRUNC DUMNEZEIESC
Este SOARELE Ceresc!
Pe SCARA din ICOANĂ
EL Senin Coboară,
Cu Mâini de LUMINĂ
Şi cu un GLAS Înduioşător
Ce Cântă înfricoşător:
– „TATĂL Nostru al tuturor
TU EŞTI DOMNUL DOMNILOR
TATĂL, NUMELE PREASFÂNT,
De la TINE toate SUNT“.
Şi Coboară tot Cântând
Până VINE jos de tot
Şi de Pieptul tău Se-atinge...
Vrea în Inimă să INTRE,
Dar nu-ncape, şi Rămâne
În căuşul Palmelor...

Stai aşa de nemişcat..
Îţi e frică să nu-L Pierzi,
Că te arzi îţi este frică,
GLASUL Său te face parcă
Şi tu să începi să Cânţi,
„TATĂL Nostru Cel din CERURI“...

*

Pe SCARA ICOANEI a Coborât
CUVÂNTUL Întrupat
Şi S-a OPRIT...
Şi tu eşti Bucuros şi necăjit
Că a VENIT la tine, dar nu poţi
Să-L Primeşti în Inima ta strâmtă şi murdară,

O, Bucurie DIVINĂ şi plâns de păcătos,
O, Rai cu iadul deodată,
Nu mai aveţi „prăpastia“ despărţitoare,
Este SCARA CUVÂNTULUI între voi.

Tu, DOAMNE, m-ai Creat ca Făptură
Peste care ai SUFLAT PECETEA CHIPULUI Tău,
Dar eu sunt „dincolo“ de Tine
Şi Tu trebuie APOI să INTRI în mine
Şi eu Apoi să Te Primesc pe Tine,
Altfel rămân „fără“ Asemănare,
Pe care doar Tu mi-o DAI
Ca EUHARISTIE,
Veşnica Ta ÎMPĂRĂŢIE.

DOAMNE, Tu ai SUFLAT CHIPUL Tău în mine,
Care S-a SCRIS ca pe Piatra lui Moise,
Dar nu eşti Tu însuţi Acesta,
Ci doar UMBRA Ta.

Această PECETE Divină
Are în ea DORUL după Tine,
Pe Tine Însuţi Să Te ÎNTÂLNESC,
Să INTRI apoi în toată Fiinţa mea,
În Inimă, Cămara mea cea mai împodobită.

*

Nu îndrăzni să priveşti în Sus,
Nu îndrăzni să ridici Mintea la Cer,
Vezi pe HRISTOS Cel ce Coboară
Pe Pământ ca o SCARĂ,
Stai cu Capul plecat,
Stai cu Mintea în metanie,
Pune Mâinile la Piept
Şi prinde-te de SCARĂ,
Ce are Piciorul ei pe Inima ta.

SCARA HRISTOS Leagă Cerul de Pământ.

El coboară pe SCARĂ,
Inima ta este prea strâmtă,
Nu poate Intra în ea,
Stă în dreptul Pieptului tău
Ca o ICOANĂ atârnată de Gât.

O, ICOANĂ a Lui HRISTOS
Lipită de Pieptul meu,
Inima mea începe să audă
Taina Ta de FIU al Lui DUMNEZEU,
Aude cum Tu Te Rogi TATĂLUI,
Şi trezeşti şi în mine
DORUL de Rugăciune.

Eu nu îndrăznesc să fac altceva
Decât RITUALUL ICOANEI,
Să mă închin Ei,
Să plec Mintea în metanie,
Să strâng SCARA la Piept,
Să mă agăţ cu disperare de ea
Când „valurile“ patimilor din mine
Şi prăpăstiile lumii vor să mă înghită.

O, ICOANĂ, SCARA Lui HRISTOS,
O, IUBIREA Lui DUMNEZEU
Te Port ca pe o COMOARĂ de mare preţ
Şi aştept până când Inima mea să poată
Să se Deschidă ca un Chivot-Raclă
În care să Te PRIMESC
Şi să nu te mai pierd vreodată.

ICOANĂ, ICOANĂ,
De la Cer la Pământ SCARĂ,
Te agăţ la Pieptul meu,
În care este HRISTOS Cel de TAINĂ.

*

Doamne Iisuse, „Un Anume Cuvânt al Tău“
Este „Sfânta Masă şi Evanghelie“ în Fiinţa-Sufletul meu,
Cuvânt pe care L-ai Zis când M-ai Creat, Cuvânt-Altar-Chip de Dumnezeu.
Şi „Acest Cuvânt de Taină“ prin Chemarea-Rugăciunea Numelui Tău
Se „Face Liturghie-Euharistie“ în Biserica Fiinţei mele,
Împărtăşirea Dumnezeieştii Treimi al cărei Mare Preot eşti.


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 49-60).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Rugăciunea ICONICĂ"

I

DOAMNE,
STAU înaintea Ta
Cu ÎNCHINARE!
Nu Te VĂD,
Căci sunt orb de păcat.

Încerc să Te PRIVESC
Cu Mintea,
Dar mă feresc
Să te Gândesc,
Să nu cad în închipuire.

Încerc să te simt
Dar mă tem
De simţurile mele pătimaşe.

STAU în FAŢA Ta
Te Chem cu RUGĂMINTE...

Aş dori să întind Mâna,
Să Te ATING.
Să-mi plec Capul,
Să Te ŞTIU PREZENT
Pentru totdeauna.

II

Deodată mă sperii...
Parcă în Tine
Mi se OGLINDEŞTE Chipul
Şi totodată în mine
CHIPUL Tău...
Fără confundare,
Tot FAŢĂ în FAŢĂ,
Eu cu ÎNCHINARE
Şi nemişcat,
De PREZENŢA Ta înfricoşat.

Mintea şi simţirea
Mi s-au OPRIT pe loc...

Unde EŞTI Tu, DOAMNE,
În mine
Sau în „afara“ mea?
Unde sunt şi eu?...
Atâta ŞTIU:
Că STĂM FAŢĂ în FAŢĂ,
Şi între NOI
SUNTEM AMÂNDOI.

Eu Te am PECETLUIT
Pe Chipul meu,
În care eşti Tu
Însuţi ZUGRĂVIT,
În care şi eu mă Oglindesc,
Ca o CRUCE de ÎNTÂLNIRE,
ICOANĂ de ARGINT,
LUMINĂ de HAR
Ce între NOI s-a APRINS.

III

Aş dori să STAU
Aşa o VEŞNICIE.
Ca în ICOANĂ
Nemişcat,
Cu Mintea şi simţirea
OPRITE pe loc,
Doar în ÎNCHINARE.
RĂSTIGNIT PE CRUCEA
Dintre NOI,
Ca O ÎMBRĂŢIŞARE
De IUBIRE.
TAINĂ de ICOANĂ
Şi de RUGĂCIUNE,
Peste HOTARUL
De netrecut,
ÎNTÂLNIREA
În NEVĂZUT
Şi VEDEREA
Într-un TAINIC TĂCUT,
ALTARUL ÎMPĂRTĂŞIRII
CINEI de TAINĂ!

IV

O, INIMĂ de DUH
PREA SFÂNT,
O, ÎNCHINARE
De FIU.
O, ÎMBRĂŢIŞARE
De PĂRINTE.
O, Lume RĂSTIGNITĂ
Pe CRUCEA IUBIRII,
ICOANĂ
În Negrăită
TAINĂ!

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 45-48).

Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.
Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.