Ieromonah Ghelasie: Creştinism vs. Iconoclasm

În sens Teologic Creştin, ICOANA de ÎNTRUPARE HRISTICĂ este Taina FIULUI Lui DUMNEZEU CUVÂNTUL care „S-a făcut Trup”. ÎNTRUPAREA este coextensivă cu Planul Veşnic al Lui DUMNEZEU cu privire la Creaţie. FIUL Lui DUMNEZEU în Sine este CHIPUL Născut din DUMNEZEU TATĂL. Prin Naşterea Sa şi într-un Chip de Creaţie, El se face şi Fiul Omului. ICOANA de ÎNTRUPARE este tocmai această Taină a FIULUI Lui DUMNEZEU care se face totodată şi Fiul Omului. Iată ICOANA de ARĂTARE A CHIPULUI Lui DUMNEZEU în ÎNTREGIME. Iată ARĂTAREA CHIPULUI Lui DUMNEZEU care se UNEŞTE mai întâi cu Lumea Sa Creată, ca şi Lumea să se poată UNI cu DUMNEZEU. Iată Practica Isihastă, ca Mistică a UNIRII cu CHIPUL Lui DUMNEZEU Cel ARĂTAT-ÎNTRUPAT.

Iconoclaştii (cei care exclud orice zugrăvire a Chipului) se împiedică cel mai mult de materia Icoanei, considerând că Chipul Spiritual nu se poate reprezenta. Pentru Neofit Pustnicul însă, cel mai important este VIUL ICONIC. Anticii erau obişnuiţi cu „magia” formelor, semnelor şi chipurilor, acestea fiind generatoare de energii de cele mai multe ori nocive. Anticii sunt superstiţioşi faţă de orice formă şi ritualurile lor sunt majoritatea în scopul atenuării negativului acestora.
Şi Ştiinţa de astăzi confirmă multitudinea de „energii” ale formei obiectelor, fiecare formă producând o altă formă de energie. Se încearcă chiar o „manevrare” a energiilor prin specificul formelor respective. Practicile semi-ştiinţifice ale energeticienilor din fizică şi medicină se bazează pe aceste „energii ale formelor”.
Nenorocirea este că Ştiinţa neglijează faptul că Formele mai depind şi de Taina CHIPULUI PERSONAL al acestora. Anticii legau Formele obiectelor de Zei şi spirite, ca cei ce puteau controla energiile Formelor şi Reprezentărilor. Ocultismul de astăzi lucrează tot pe această bază. Moise interzice categoric orice Reprezentare de Chip şi formă, tocmai pentru prevenirea energiilor oculte care pot fi confundate cu HARUL DIVIN (după cum îl confundă şi astăzi mulţi).
Creştinismul Vine, însă, cu Permisiunea CHIPULUI ICONIC, tocmai datorită ARĂTĂRII PERSOANEI CHIPULUI Adevărat care exclude „magia” eronată a CHIPULUI Reprezentat. CHIPUL Reprezentat, dacă nu este legat de PERSOANA CHIPULUI respectiv, produce un „energism rupt de CHIP” care cade în ocultismul magic. Idolatria antică uneşte Zeii şi Spiritele cu energetismul Reprezentării lor. De aceea zic Sfinţii Părinţi că idolii antici sunt „draci”, fiindcă au activul magic ocult.

Mistica ICONICĂ a Pustnicului Neofit este în acest RITUAL Gestic dintre PREZENŢA-VIUL PERSOANEI şi Reprezentarea sa şi într-un Chip Întrupat Zugrăvit. Aşa, Trupul Zugrăvit capătă Sfinţirea SUPRA-VIULUI PREZENŢEI PERSOANEI, care nu transformă materia, ci o face „părtaşă-participantă” la Taina Cea de DINCOLO. De aici şi Practica.

(pasaje extrase din volumul: Ieromonah Ghelasie Gheorghe, "Scrieri Isihaste", ed. Platytera, Bucureşti, 2006, pp. 221, 223-225).

Ava Ghelasie: "Moştenirea păcatului originar şi Destinul Reînvierii"

Răul este o „origine inversă”, care „negativizează ORIGINEA în Sine” prin care astfel se face şi el o „falsă origine”. Răul este „gol” fără Conţinut, dar se „parazitează” pe propriul Conţinut şi se face o „altă formă”.

Noi distingem două „specificuri” de rău-păcat, cel „demonic-spiritual” şi cel „adamic-sacral”. Răul demonic este un „anti-spiritual”, ca falsă „cunoaştere” prin contrastul dualităţii negative; Răul adamic este un „anti-sacral” al „opririi” ÎNTRUPĂRII DIVINULUI prin „auto-întrupare, auto-sacru”. De aceea, păcatul demonic este o „auto-spiritualizare” şi cel adamic este o „auto-întrupare”. Demonii pierd „LUMINA SPIRITUALULUI DIVIN; Omul pierde „Taina TRUPULUI DIVIN”.

Taina TRUPULUI nu este „Corp” al DIVINULUI sau al Creaţiei, ci este Taina UNIRII DIVINO-CREAŢIE şi Creaţie-DIVIN, ca un „SUPRA-CORP (şi peste Suflet şi peste Corp). DUMNEZEU Creează pe Om-Făptură în vederea Destinului de ÎNTRUPARE HRISTICĂ, de aceea EL Modelează direct „TRUPUL Omului” ca Potenţă de Prefigurare a TRUPULUI HRISTIC care avea să se ÎNTRUPEZE prin Om-Făptura.

Omul-Făptura nu este „valoare de Spirit” (ca Îngerii) şi nici de Viaţă (ca Natura), ci este Valoare de „SACRALITATE-TRUP HRISTIC, TRUP Cosmic” (ce UNEŞTE toată Creaţia cu DIVINUL şi DIVINUL cu toată Creaţia). De aceea, „şarpele demon” caută să-l abată pe Om de la SACRALITATEA sa prin „chipul de Spirit-cunoaştere” („veţi cunoaşte”). Şi, prin păcat, Omul pierde în primul rând „TRUPUL-SUPRACORPUL”, pentru că Adam şi Eva se văd cu un „Corp gol”.

Demonii sunt „gol de SPIRITUAL DIVIN în interior” (nu mai pot gândi nimic DIVIN, ci doar în forme negative de creaţie, ca auto-gândire); Omul este „gol corporal”, fără "TRUPUL DIVIN" (i. e. nu mai poate ÎNTRUPA DIVINUL, ci se auto-întrupează, ca auto-simţire).

Aceste distincţii sunt de mare importanţă în Vieţuirea mistică.

În acest context este şi problema „transmiterii-moştenirii” păcatului adamic. Noi, pe considerentul că „răul-păcatul” este „formă”, nu „conţinut” (ca anti-formă goală care deformează Conţinutul propriu de Creaţie), vedem „moştenirea transmiterea” păcatului nu printr-un „fond în sine de rău”, ci prin „Destinul Urmaşilor” de a Reveni la starea iniţială, fără păcat.

Păcatul [originar] nu mai este, astfel, o „condamnare” moştenită, ci [trimite la] o „VIRTUTE HRISTICĂ de Mântuire”. Fiii adamici-urmaşii nu moştenesc „sancţiunea” păcatului, ci „Moştenesc REAMINTIREA TRUPULUI HRISTIC” pierdut prin păcat, ca Destin de Revenire la Chipul de Rai. Paradoxul păcatului este „suferinţa Reamintirii stării fără de păcat”. De aceea se zice, mistic, că „răul este iadul neputinţei de a uita Raiul” sau în altă parafrazare, „neputinţa Iubirii de a se auto-anihila”, încât „suferinţa” este, paradoxal, un fel de „Reînviere a SACRULUI” pierdut care nu poate muri niciodată. Omul nu „moşteneşte, de fapt, păcatul în sine”, ci „Destinul Reînvierii”, care implică totodată rememorarea păcatului şi ieşirea din el. Fiecare Om are Destinul să „Re-întrupeze, să Refacă” TRUPUL SACRU ADAMIC pierdut, ceea ce implică o „nouă confruntare cu memorialul răului adamic”. Deci „Destinul SACRULUI” este Taina fiecărui Om, care implică tot Memorialul Adamic, „Bun şi rău”. Răul-păcatul nu trebuie văzut ca „singular în sine”, ci în cadrul Tainei CHIPULUI SACRU al Omului şi în Destinul Refacerii lui.

(pasaje selectate din volumul Ieromonah Ghelasie, "Scrieri Isihaste", ed. Platytera, Bucureşti, 2006, pp. 40-41, 48-49)

Volumul se poate comanda aici.