Primul Colocviu Naţional dedicat Părintelui Ghelasie (Bucureşti, ASE, 29 Octombrie 2009)

În data de joi, 29 Octombrie 2009, începând cu ora 10 a avut loc în Aula Magna, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Piaţa Romană, nr. 6, Ciclul de conferinţe: 20 de ani de la Căderea Cortinei de Fier, Colocviul Naţional: „Spiritualitatea Creştină în Spaţiul Noii Europe. Personalitatea Părintelui Ghelasie Gheorghe” (Ediţia I). Manifestarea a fost organizată de Conf. univ. dr. Liviu Bogdan Vlad, Biblioteca Centrală şi Centrul de Documentare Europeană, având ca partener Editura Platytera din Bucureşti.

Evenimentul a fost deschis de Protos. Varsanufie de la Mânăstirea Pătrunsa, printr-o scurtă rugăciune şi binecuvântare a întâlnirii, în acelaşi timp cu o pomenire în rugăciune a Părintelui Teofil Pârâianu, mare duhovnic român, care în zorii aceleiaşi zile a trecut la Domnul.

Invitat special a fost Prof. Dr. Ion Gh. Roşca, Rector al Academiei de Studii Economice, care a ţinut un discurs de întâmpinare. Cuvântul de deschidere a aparţinut Conf. dr. Liviu Bogdan Vlad. Conf. dr. Iulian Costache a vorbit în continuare despre Părintele Ghelasie şi tradiţia în modernitatea Noii Europe. A fost apoi prezentat un film de scurt metraj realizat de clasa de la UNATC a regizoarei Elisabeta Bostan. După aceasta, au luat cuvântul, în ordine, în prima parte a Colocviului: Protos. Varsanufie (stareţul Μânăstirii Pătrunsa), Monahul Valerian (ucenicul de chilie al Pr. Ghelasie), Ierom. Neofit Linte, Protos. Hristofor Bucur (stareţul mânăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Poiana Braşov), Ştefan Popescu (fratele Părintelui Ghelasie), Florin Caragiu (directorul editurii Platytera din Bucureşti).

A urmat, în holul Bibliotecii Centrale, vernisajul expoziţiei de pictură dedicate Părintelui Ghelasie Gheorghe, expoziţie realizată de artistul plastic George Alexandrescu.

Ilinca Sandu, de la TVR Cultural, a intervievat, în pauza întâlnirii, pe Părintele Stareţ Varsanufie, Monahul Valerian, Liviu Bogdan Vlad, Florin Caragiu şi George Alexandrescu, reportajul cuprinzând interviurile şi imagini cu expoziţia fiind difuzat la ediţiile Jurnalului Cultural de la TVR Cultural din 29.10 2009 (ora 19) şi 30. 10. 2009 (orele 1, 7 si 12).

În partea a doua a Colocviului Naţional, tot în Aula Magna, au luat cuvântul Pr. Costin Butnar, Prof. Ioan Bruss, Prof. Natalia Diaconescu, Alexandru Tulai, Ioan Gheorghian, Alexandru Valentin Crăciun şi Alexandru Bogdan Duca.

A urmat lansarea volumului "Trăirea Mistică a Liturghiei", de Ierom. Ghelasie Gheorghe, lucrare prezentată de către directorul editurii Platytera, Florin Caragiu.

În final, participanţii au vizionat secvenţe dintr-un interviu luat de Răzvan Bucuroiu Părintelui Ghelasie, chiar în incinta Sfintei Mânăstiri Frăsinei.

În continuarea Colocviului, cei prezenţi au vizitat Biblioteca Centrală a ASE şi paraclisul din incinta instituţiei, unde s-a săvârşit o rugăciune de mulţumire.

Scrisoare adresată de Părintele Ghelasie organizatorilor Universităţii de Vară Sibiu, care în 1990 se afla la cea de-a V-a ediţie.

Existenţa în sine este Comuniune-Comunicare-Dialog, este treime – Familie. Şi aceasta este aşa de adânc întipărită, încât chiar şi creaţia în cele mai decăzute forme are nostalgia şi tinderea ei către reîntoarcerea la origini şi esenţă.
Noi am pierdut starea de adevărată creaţie, aşa cum a ieşit din mâna lui Dumnezeu. După căderea din Rai, Creaţia intră într-un proces de autodistrugere-falsificare. Şi aşa Creaţia are două „chipuri” pe care tot încercăm să le raportăm unul la altul. Chipul de Rai s-a uitat, iar chipul decăzut-falsificat a devenit aşa de obişnuit încât chiar ne este „simpatic” şi refuzul nostru de a-l întoarce la chipul originar este mai mult decât îndărătnicie, este de-a dreptul patimă şi păcat, un adevărat desfrâu spiritual ce uneori ajunge până la Extremismul demonic. Chipul Creaţiei căzute a devenit chipul real al nostru şi tot încercăm să-l înfrumuseţăm cu trăsăturile chiăpului Ancestral, să-i potolim astfel nostalgiile originii. Dar cu toată idolatrizarea chipului căzut, el singur îşi demască falsitatea, până la surâsul îngheţat şi înspăimântător al morţii, până la privirea sticloasă, pierdută în gol, până la otrava râsului dement de mimică idioată şi posedată a Sinucigaşului.
A devenit un adevărat eroism suportarea acestui fals chip, luat drept cel adevărat. A devenit o beţie de autosadism mergerea semiconştientă la moarte.
Mai curând sau mai târziu, toţi refuzăm însă spasmele înfricoşătoarei agonii. Dar neputinţa ne dă un plus de tragism. Vremurile noastre aspiră mai mult ca oricând la reîntoarcerea la origini. Aşa se observă, o nostalgie după chipul cel adevărat, să redevenim ce am fost înainte de căderea din Rai. Chipul primordial în care să ne oglindim, să ne redescoperim.
Filosofia şi ştiinţa fără religie este seacă, fără viaţă. Religia la fel, fără cele două este fără mişcare.
Realitatea în sine este viaţă şi mişcare. Ruperea celor două este mutilare şi falsificare de realitate. Aşa, în vremurile noastre mai mult ca oricând, este o demnitate pentru filosofie şi ştiinţă, să fie şi religioasă.
Aşa, suntem în adevăratul context al vremii, dacă ne unim în idealul comun al redescoperirii Chipului de Rai, ce este esenţa şi sensul trăirii isihaste, căzând în genunchi în faţa Tatălui-Dumnezeu. Iată rugăciunea!
Creaţia căzută are o astfel de rugăciune!
Aşa Rugăciunea este „tot complexul Existenţei”.
Isihasmul este această rugăciune integrală.
Isihasmul nu este doar o simplă tehnică de rugăciune. S-a încercat o individualizare a Rugăciunii ca ceva de la Sine, care să producă totul, fără să mai fie nevoie de ceva.
Rugăciunea isihastă, dacă este înţeleasă în specificul ei pur, are acest miracol-taină. Rugăciunea nu este doar o poziţie-tehnică- repetare-ridicare a minţii spre Cer.
Rugăciunea este o atitudine generală a Existenţei, o anumită atitudine, din care apoi decurge totul, de la legătura cu cele sfinte până la Transfigurare (extaz-iluminare).
Aceasta ni se pare nouă greu de înţeles. „Secretul” care se tot caută este tocmai acesta: „taina atitudinii integrale”. Isihasmul este „Rugăciunea integrală creştină”. Esenţa Creştinismului este realitatea integrală, trup şi suflet, Creaţie-Creator, creaţia în toată creaţia, unitate în suflet şi unitate în corp, unitate în toate formele de creaţie. Aceasta este „taina Isihiei” – Unitate între minte-inimă şi acţiune; unitate între voinţă-simţire şi gândire, unitate între Conştiinţă-Fiinţă-Sine; unitate între Dumnezeu şi Creaţie, împărtăşire integrală.
Să fie totul una precum Tatăl şi Fiul una sunt. De am defini Isihasmul doar într-un cuvânt, am zice: Împărtăşire.
Aceasta spune totul. Rugăciunea era în Rai chip de împărtăşanie. Noi cei căzuţi facem în rugăciune o revenire la împărăţie.

Părintele Gheorghe I. Popescu, tatăl Părintelui Ghelasie de la Frăsinei, şi presvitera Marcela

Părintele Gheorghe I. Popescu, parohul bisericii din Şerbăneşti-Păţeşti şi presvitera Marcela (părinţii Avvei Ghelasie).

Semnal editorial: „Trăirea mistică a Liturghiei”, de Ierom. Ghelasie Gheorghe (ed. Platytera, 2009)

În rândul recentelor apariţii la editura Platytera se numără volumul „Trăirea mistică a Liturghiei” scris de părintele Ghelasie Gheorghe. Volumul se prezintă structurat în trei secţiuni: prima constituie o privire generală asupra ritualului liturgic creştin, a doua cuprinde un amplu comentariu liturgic, iar a treia are în centru problematica ecleziologică, cu implicaţii istorice şi eshatologice.
În contextul unor tendinţe de izolare a trăirii religioase în domeniul privatului, Părintele Ghelasie pune în lumină incompletitudinea, insuficienţa unei pretinse „religii interioare” , arătând că „fără Liturghie sămânţa vieţii se usucă şi nu mai simţi în tine puterea veşniciei”, iar conştiinţa liturgică „este adevărata conştiinţă care stă la baza tuturor stărilor de conştiinţă”. Nevoinţa lăuntrică despre care vorbesc Sfinţii Părinţi nu reprezintă însăşi împlinirea, ci este o pregătire, „o trăire de duh cu dor dumnezeiesc pentru împărtăşirea cu Euharistia”, căci „prefacerea euharistică a Trupului înveşnicirii nu o poate face decât Biserica”.
Raportându-se la o lume care cunoaşte tendinţa marcantă spre devalorizarea cultului religios, năzuinţa fundamentală a cărţii este întemeierea conceptului de liturghie într-o amplă metafizică şi o fenomenologie nutrite de trăirea mistică a liturghiei. Această trăire constituie miezul antropologiei iconice la care cu insistenţă se referă autorul lucrării. Admiţând că se poate vorbi de o mistică autentic creştină, condiţia ei de posibilitate sine qua non este dată de actul revelării de Sine a lui Dumnezeu.
Liturghia porneşte de la acea posibilitate care i s-a oferit omului de a se întâlni faţă în faţă cu Dumnezeu Întrupat. Ritualul desfăşoară această taină în procesul de actualizare a „chipurilor liturgice”, dintre care prefacerea euharistică reprezintă momentul culminativ. Distincţia şi cuprinderera reciprocă dintre fiinţă şi energii este o judecată necesar prealabilă înţelegerii ritualului ca Act, ca o succesiune de „chipuri liturgice” ce reclamă o participare comunională la această prezenţă efectivă. Întinderea pe o durată considerabilă de timp a ritualului aduce cu sine această sugestie de desfăşurare a unui veritabil act comunional în toată amploarea sa. Însuşi modul verbal de a se adresa ucenicilor, când Domnul Iisus le-a spus acestora neuitatele cuvinte: „Luaţi, mâncaţi...” trădează o chemare îndoit articulată, o dată în sensul de implicare cu întreaga fiinţă pe întreaga durată a unui gest (luaţi), apoi în vederea săvârşirii actului (mâncaţi).
Părintele Ghelasie însuşi pledează pentru o valorizare liturgică a gestului. Actul dublat de un dialog real şi nu ca un simplu consum, iată cums e cere înţeles ritualul creştin. Spre deosebire de acest mod liturgic de a înţelege raportarea la realitatea divină, există, afirmă părintele Ghelasie, şi alt tip de practici religioase, autointitulate mistice, însă care pot fi mai degrabă asimilate unei modalităţi de operare magică. În acest context se urmăreşte depistarea unor mecanisme secrete în natură (cu substrat ocult), prin care pot fi manipulate energii fizice sau/şi mentale.
Trebuie semnalat faptul că în filosofia creştină contemporană, şi ne referim la spaţiul catolic, au existat demersuri – nu multe la număr, ce-i drept – ce şi-au propus să reorienteze mai vechi sau mai noi viziuni filosofice în funcţie de noţiunea centrală de liturghie. „Fenomenologia liturgicului” gândită de Jean Yves Lacoste reprezintă un exemplu reuşit de acest fel. Lacoste apreciază că noţiunea de liturgic e pregătită să desemneze, pe lângă ideea de cult religios, şi un mod de a fi specific al omului în lume, descris din perspectiva unei antropologii chenotice (precizăm că în viziunea părintelui Ghelasie, accentuată în sens creştin ortodox, antropologia chenotică este numai unul din modurile fenomenologice pe care le poate îmbrăca o antropologie iconică).
Prin cuvântul „liturghie”, afirmă Lacoste, se poate lua distanţă în raport cu raţiunile şi dispozitivele conceptuale ale filosofiei religiei, astfel încât liturghie nu înseamnă nici religia sentimentului pur, ca la Schleiermacher, nici „sacrul inerent lumii şi pământului” (acel „păgânism ontologic” la care făcuse referire Heidegger).
Opunând liturghia relaţiei cu „zeii pământului”, Lacoste subscrie aici aceleiaşi viziuni, prezente la Părintele Ghelasie, care opune mistica fiinţei-şi-energiilor (Liturghia, sau actul de părtăşie a omului cu Dumnezeul revelat) unei practici de tip magic, axată pe iluzoriul control al energiilor cu substrat necunoscut.
Ampla dezbatere asupra semnificaţiilor liturghiei înţeleasă în sensul cel mai larg posibil al cuvântului face din acest volum semnat de Părintele Ghelasie Gheorghe prilejul unei lecturi dense şi incitante, şi totodată oferă ocazia de a ne redescoperi pe noi înşine într-o relaţie cu Absolutul, cu Dumnezeul revelat în Iisus Hristos.


Florin Caragiu


(apărut în cotidianul "Lumina", 1 Octombrie 2009
http://www.ziarullumina.ro/articole%3B1035%3B1%3B28784%3B0%3BSemnal-editorial-Trairea-mistica-a-Liturghiei.html)