Ierom. Ghelasie Gheorghe: "PRACTICA Rugăciunii ICONICE"

*
Din cele anterioare s-a văzut evidenţa ce o face Tradiţionalul Pustnicului Neofit Carpatinul. Modul său de percepere este ICONIC, direct Personalist. Lumea Creată nu este simpla Gândire a Lui DUMNEZEU (cum se zice de obicei), ci este un „Alt” Chip de FIU de Creaţie, Asemănarea Creată a CHIPULUI FIULUI Lui DUMNEZEU. Şi Creaţia are un fond „Fiinţial de Creaţie”, nu este doar un complex de fenomene ce se configurează apoi. Creaţia are şi ea deja prin Naştere-Creaţie, un Chip de Creaţie şi acest Chip este CHIPUL de Fiu, ca „Centrul Fiinţial” de Creaţie. Chipul de Fiu de Creaţie este „Asemănarea” CHIPULUI Lui DUMNEZEU din Lume.
Acest conceptual de Chip de Fiu este începutul şi sfârşitul Viziunii Teologico-mistice ICONICE a tradiţionalului Carpatin.
Logica Pustnicului este astfel în acest sens ICONIC.
Manifestarea-Viaţa Lumii este „RITUALUL SACRU” al RĂSPUNSULUI INTER-relaţional al Chipului de Filiaţie.
DIVINUL CREATOR a Creat Lumea ca Fiinţă-Chip de Filiaţie de Creaţie (Facerea lumii), dar aceasta nu este „manifestarea lumii”, ci RĂSPUNSUL Chipului de Filiaţie al Creaţiei este „manifestarea propriu-zisă”. Aici se încurcă anticii, confundând Facerea lumii cu Răspunsul Fiinţei lumii.
Lumea Creată este TEO-centrică-FILO-centrică. CHIPUL Lui DUMNEZEU în Sine este apofatic-inaccesibil, dar CHIPUL de FIU-ASEMĂNAREA CHIPULUI DUMNEZEIESC este accesibil şi COMUNICABIL.
ACTUL DIVIN de Creaţie are Taina „ÎNTRUPĂRII-Naşterii” FIULUI Lui DUMNEZEU şi în Chipul Lumii. Anticii văd o simplă manifestare de spiritual DIVIN, cu o diversificare de fenomene ale acesteia. ÎNTRUPAREA FIULUI Lui DUMNEZEU este de altă modalitate şi în altă Logică. Lumea nu este o „manifestare”, este un ACT de NAŞTERE, din care apoi iese manifestarea.
Fără această bază, nu se înţelege viziunea ICONICĂ a Pustnicului Neofit Carpatinul.
De aici şi specificul Misticii ICONICE, ca ACTUALIZAREA Permanentă a MEMORIALULUI de NAŞTERE.
LITURGHIA Creştină HRISTICĂ este ICONICĂ tocmai în acest sens, că REMEMOREAZĂ în primul rând NAŞTEREA Neîntreruptă a FIULUI Lui DUMNEZEU în Lumea Sa Creată (care şi mai mult, face o ÎNTRUPARE de FIU ÎNVIAT şi MÂNTUITOR de păcat).
Rugăciunea ICONICĂ a Pustnicului Neofit este un „Chip Preliturgic”, pe care trebuie să-l facă fiecare din Făpturile Create.
LITURGHIA în Sine o poate face doar FIUL Lui DUMNEZEU, ca ACT de Naştere-ÎNTRUPAREA DIVINULUI şi în Chipul Lumii. Noi, Făpturile, însă facem o „Asemănare proprie de Preliturghisire tot proprie”, prin care ne putem încadra în „LITURGICUL DIVIN”.
Aceasta este Rugăciunea Personal-Individuală.
„Mobilul Vieţii” Create este MEMORIALUL de Naştere Permanentă a FIULUI Lui DUMNEZEU în Lume şi totodată RĂSPUNSUL Lumii, ca Act de Memorial al Propriei Naşteri de Creaţie.
Şi noi trebuie să facem ASEMĂNAREA ACTULUI DIVIN, de Permanentă ACTUALIZARE a ÎNTRUPĂRII DIVINE, să facem Actualizarea proprie a „Propriei Naşteri de Creaţie”. Şi aceasta este Taina Rugăciunii.
Viaţa Creştină este o Permanentă LITURGHISIRE HRISTICĂ, Neîntrerupta ACTUALIZARE a ÎNTRUPĂRII FIULUI Lui DUMNEZEU în Lume, fără de care Lumea nu ar mai putea exista. Sistarea LITURGHIEI DIVINE ar însemna sistarea Vieţii Lumii. La fel, sistarea „Rugăciunii proprii” înseamnă sistarea propriei Vieţi, de unde boala şi moartea.
În sens Creştin, CHIPUL DIVIN din Lume este LITURGHIA DIVINĂ şi Chipul Omului este Chipul Rugăciunii Proprii.
Pustnicul Neofit merge concret, identificând Memorialul Vieţii Lumii în Chipul de Filiaţie şi Chipul de Filiaţie Identificându-l în Chipul Actualizării Proprii ca Rugăciune.
Iată cum Rugăciunea nu mai este doar o simplă atitudine faţă de DIVIN, ci este „ACTUL de Viaţă” neîncetat şi însăşi CONŞTIINŢA Propriei Identităţi.
CONŞTIINŢA Creştinului este în Chipul RUGĂCIUNII sale şi SUPRACONŞTIINŢA Rugăciunii Proprii este LITURGHIA DIVINĂ HRISTICĂ. Legătura acestora este strictă.

**
Iată primul fapt al Tradiţionalului ICONIC Carpatin, RUGĂCIUNEA, ca Ritual Propriu de RĂSPUNS faţă de RITUALUL DIVIN.
Redăm câteva repere ale „Pravilei Pustnicului Neofit Carpatinul”.

– Viaţa noastră este Chipul de Filiaţie.
– Chipul Filiaţiei noastre este în „Chipul Gestului de ÎNCHINARE”, ca Dar-Jertfă ce se cuvine Lui DUMNEZEU CREATORUL.
– Actualizarea Chipului de Filiaţie este RE-memorarea ORIGINILOR ca: ACTUL DIVIN de proprie Creaţie; actul de Naştere din NATURA CREATĂ (Părinţi).
– Ritualul de RĂSPUNS propriu al acestor ACTUALIZĂRI, care este RUGĂCIUNEA Personal-Individuală.

Rugăciunea ICONICĂ a Pustnicului Neofit Carpatinul este o Rugăciune RITUALICĂ. Şi RITUALUL în sens tot ICONIC, adică RITUALUL ca RE-memorialul Naşterii de VEŞNIC Chip de Filiaţie.

RITUALUL Cosmic al Lumii îl face direct FIUL Lui DUMNEZEU, prin LITURGHIA HRISTICĂ, dar Ritualul propriu îl face Fiecare în parte, ca o „Pregătire de Integrare” în cel Cosmic.
Nimeni nu poate face ACTUL DIVIN al LITURGICULUI în Sine, decât FIUL Lui DUMNEZEU, iar Rugăciunea noastră este un „Pre-liturgic”, o pregătire de Intrare-Integrare în LITURGICUL HRISTIC. LITURGICUL şi Rugăciunea sunt în Înrudire şi Legătură nedespărţită. Şi fondul ambelor, este Taina RITUALULUI MEMORIALULUI de NAŞTEREA VEŞNICEI FILIAŢII.
Pe acest fapt este toată Practica Rugăciunii ICONICE, după Tradiţionalul Pustnicului Neofit Carpatinul.
Fiecare ZI este o „NAŞTERE din NOU” şi Viaţa este o VEŞNICIE de NAŞTERI din NOU. Taina PERMANENŢEI şi Neschimbării eterne este VEŞNICA NAŞTERE (De aici pesemne şi mitizarea anticilor, ca metempsihoză şi reîncarnare, ca o denaturare a Tainei NAŞTERII din NOU).
Se spune, Teologic Creştin, că TATĂL DUMNEZEU NAŞTE Permanent pe FIUL, şi FIUL Permanent ACTUALIZEAZĂ NAŞTEREA de FILIAŢIE, ca RĂSPUNS Propriu. Şi aici este Originea şi în Creaţie, a LITURGICULUI şi RITUALULUI de Rugăciune. În DUMNEZEIREA TREIMICĂ FIINŢIALĂ în Sine, TATĂL este ALTARUL-NĂSCĂTORUL şi FIUL este LITURGICUL-RITUALUL NAŞTERII Sale.

***
Rugăciunea Filocalică are treapta Orală, Mentală, a Inimii şi a Duhului cu Intrarea în cea HARICĂ. Şi cea mai importantă este „Atenţia”, care este ori pe Cuvintele Rugăciunii, ori pe imaginaţia PREZENŢEI Lui DUMNEZEU, ori pe Înţelesurile Minţii, ori pe Credinţa fără orice imaginaţie a Duhului. Să nu fii orientat pe sentiment, nici pe raţional, nici pe contemplativ, ci pe IUBIREA Lui DUMNEZEU cea peste şi dincolo de toate sentimentele şi înţelesurile. Cea mai grea luptă a celui ce se Roagă este cu „patimile trupului”, cu gândurile-memoriile şi imaginaţiile raţionale şi sentimentele, şi chiar materiale. Sfinţii Părinţi recomandă „Strâmtorarea Minţii”, prin „puterea Minţii de a se opune la toate, atât materiale, cât şi imaginativ-raţionale”. Cea mai grea „nevoinţă” este această „Strâmtorare” a Minţii, pe care cei mai mulţi o abandonează şi chiar renunţă la Lucrarea de Taină a Rugăciunii Curate, fără gânduri şi imaginaţii.
Cea mai mare ispită a Rugăciunii este „autogustarea” Rugăciunii, ce devine o „autoplăcere” dubioasă până la „autodesfrâu mistic”, foarte periculos, ce duce chiar la îndrăcire.

Cum este în Rugăciunea ICONICĂ, ce are Gestul ICONIC?
„Gestul ICONIC” al Pustnicului Neofit este un Gest specific, adică „Gest STATIC”, nu mobil. Atenţie pe această menţiune, de care depinde toată Practica ICONICĂ. ICOANA pur Creştină are tocmai acest specific, este „STATICĂ într-un GEST imobil”, faţă de Icoana occidentală, căreia i se dă „mobilitate-carnaţie şi imagine”.
„STATICUL ICONIC” nu înseamnă „închidere şi limitare”, ci o Tainică „CENTRARE de DESCHIDERE-Adâncire”. Este o Deschidere în expansiune, dar şi o Deschidere în cealaltă Orientare, de Adâncire-Centrare. Atenţie, să nu se confunde Centrarea aceasta cu zisa concentrare-esenţializare sau cu închiderea şi autoabsorbirea. Dacă Deschiderea în „dilatare-întindere” este „Dezvelirea şi Revărsarea” ESENŢEI, Deschiderea în „Centrare” este IDENTIFICAREA ESENŢEI FIINŢIALE. ABSOLUTUL DIVIN FIINŢIAL este în CHIPUL TATĂLUI, care este NECUPRINSUL în infinita sa DESCHIDERE de REVĂRSARE-expansiune. TATĂL NAŞTE pe FIUL Său FIINŢIAL ca „CENTRARE”, ca IDENTIFICAREA ESENŢEI ABSOLUTULUI TATĂ, care nu este „absorbire-esenţializare”, ci „ASEMĂNAREA” de cealaltă Orientare. Dacă ar fi doar o „singură orientare”, ABSOLUTUL, chiar în expansiunea Sa infinită, ar fi „incomplet” şi nu ar mai fi de fapt absolutul. TATĂL-SUPRACHIPUL-NECUPRINSUL ABSOLUT îşi IDENTIFICĂ CHIPUL nu prin esenţializare-autoabsorbire, ci prin „CENTRARE-DESCHIDERE-ASEMĂNARE”, ca „ACELAŞI ABSOLUT”. Dacă ABSOLUTUL nu şi-ar avea IDENTIFICAREA CHIPULUI Său, ar fi insuficient, că ar trebui să se Identifice în „afara” sa, ca o „manifestare” ce nu mai este „FIINŢIALĂ”, ci de reflectare tot incompletă (ne-esenţială)”. Aici se încurcă anticii şi filosofii. ABSOLUTUL fără o AUTOIDENTIFICARE în Însăşi FIINŢA Sa directă nu mai este ABSOLUT. TREIMEA FIINŢIALĂ Creştină este tocmai „ABSOLUTUL Complet”.
Şi de aici, orice lucru fără „centrare-identificare proprie” nu este complet. Mistica pune accent tocmai pe această „IDENTIFICARE-CHIP”, care paradoxal pare o „fixare”; de fapt este o „DESCHIDERE-Identificare” a ceea ce este „Esenţa”. În NECUPRINSUL Său, ABSOLUTUL are CHIPUL de Taină, dar în „IDENTITATEA-CENTRAREA” Sa Taina îşi descoperă CHIPUL. TATĂL este TATĂ prin IDENTIFICAREA CHIPULUI FIULUI Său.

În Practica Mistică, cea mai grea problemă este „Suportul-Chipul” Vieţii mistice. Fiecare Făptură a noastră are „suportul” său ca „Identitatea proprie”, dar care este „Suportul DIVINULUI”? Dacă îl amesteci sau îl confunzi cu propriul suport, este o falsificare. Dar nici un „gol de suport DIVIN” nu este admis.
Rugăciunea curată, fără nici un chip, este Rugăciunea Filocalică, doar în „Credinţa şi Aşteptarea” ARĂTĂRII Sale dincolo de toate chipurile. Este o „centrare-suport pe un Activ” al tău, de „Credinţă şi Aşteptare”.
În Practica ICONICĂ a Pustnicului Neofit, „centrarea-suportul” atît propriu, cît şi al DIVINULUI, este CHIPUL ICONIC de FIU, care este „ÎNRUDIREA DIVINO-Creaţie”.
Dacă Filocalic, între Creaţie şi DIVIN nu există nici o „punte” (ca apofatic-excluderea oricărui chip), în specificul ICONIC, CHIPUL ICONIC de FIU este o „PUNTE”, ca ICONIC deja „ÎNTÂLNIRE de DIVIN şi Creaţie”.
În CHIPUL ICONIC este o „ÎNTÂLNIRE Mistică” a DIVINULUI ÎNTRUPAT, cu Trupul de Creaţie, care nu se mai exclud, ci fac un „COMUN-ACELAŞI TRUP”.
Filocalic, „COMUNUL” nu este în „ÎNTRUPARE”, ci în „De-corporalizare” (în apofatic-dincolo de orice chip al trupului), ca „Împărăţia DUHULUI”.
Misticul Filocalic este o treaptă „Înaltă”, de „Pre-Intrare în CHIPUL VIITOR al DUHULUI”, al Veşniciei şi trecerii în condiţia de „Îndumnezeire”.
ICONICUL nu este „Îndumnezeirea” (CHIPUL direct al DUHULUI), ci este „EUHARISTICUL-TRUPUL DIVINULUI care coboară încă în Lume şi care face „HRISTIFICAREA”.
Filocalicul clasic este „Duhovnicirea prin DUH” (trecerea Creaţiei dincolo, în cele DIVINE), şi Filocalicul ICONIC este „DUHOVNICIREA prin ÎNTRUPAREA Lui HRISTOS” (Venirea DIVINULUI în cele create).
Filocalicul are Orientarea Creaţiei spre DIVIN, iar ICONIC este Orientarea DIVINULUI spre Creaţie.
Filocalic, prin HRISTOS Cel ÎNTRUPAT, se poate „trece” şi dincolo în DIVIN, în DUHUL. ICONIC, prin DUHUL se face o continuă ÎNTRUPARE-Coborâre a Lui HRISTOS în Creaţie.
Pentru Neofit Pustnicul, Coborârea-ÎNTRUPAREA DIVINULUI este „Centrarea-Identificarea” noastră, ca apoi să facem „INTRAREA” în DUH. Păcatul ne-a atins Chipul-centrarea-Identitatea-Persoana, şi recâştigarea acestuia ne este de primă necesitate.
Practica Mistică Iconică este o Mistică cu precădere HRISTICĂ, iar cea Filocalică este o Mistică cu precădere a DUHULUI SFÂNT. În ambele modalităţi, HRISTOS şi DUHUL sunt în acelaşi ACTIV, dar în Orientări diferite, ca „DUH spre HRISTOS” (ICONICUL) şi ca Hristic spre DUH (Filocalicul apofatic).
În ICONIC DUHUL SFÂNT evidenţiază ÎNTRUPAREA DIVINULUI, ca la BUNAVESTIRE şi la Botez; în Filocalic, HRISTOS evidenţiază pe DUHUL SFÎNT, ca la SCHIMBAREA la Faţă în LUMINA Taborică.
Cele două modalităţi de Mistică sunt de fapt nedespărţite, dar în evidenţe proprii.

****
Pravila de Rugăciune ICONICĂ a Pustnicului Neofit este deci în specific de Orientare a DUHULUI spre VEŞNICA ÎNTRUPARE-NAŞTERE a CHIPULUI de FILIAŢIE, atât DIVIN, cât şi de Creaţie, ca ÎNRUDIRE-COMUN (ICONICUL). Este o Mistică pregnant LITURGICĂ EUHARISTICĂ.
În Practica ICONICĂ DUHUL SFÂNT face ACTIVUL de a ÎNTRUPA pe HRISTOS în noi, ca la Buna Vestire, de ÎNTRUPARE a Lui HRISTOS în FECIOARA MARIA.
Fă Gest de ÎNCHINARE-CHIPUL FIULUI, şi se Actualizează-rememorează în tine Taina veşnicei NAŞTERI a DIVINULUI în tine şi a ta în El, şi mai mult a Naşterii tale în lume şi a Lumii în tine. Gestul ÎNCHINĂRII este „LEAGĂN de NAŞTERE”, nu contemplaţie a DUHULUI, este CHIPUL Lui HRISTOS ÎNTRUPAT prin DUHUL SFÂNT.

Într-un Leagăn de COPIL
DIVINUL S-a Coborât,
Într-un CHIP de ÎNCHINARE
ABSOLUTUL
CHIPUL şi-a NĂSCUT.

De aici, ICOANA Practicii ICONICE a Pustnicului Neofit este ICOANA MAICII DOMNULUI cu PRUNCUL DIVIN în Braţe.

Fă Rugăciunea ICONICĂ a Gestului ÎNCHINĂRII în Faţa ICOANEI MAICII DoMNULUI cu DIVINUL PRUNC, ca o Re-memorare a NAŞTERII DIVINE în Lume şi a Naşterii proprii. Cântă zilnic IMNUL NAŞTERII lui HRISTOS, care este însuşi Gestul de ÎNCHINARE. Iată începutul Rugăciunii ICONICE.

Fă această Practică Zilnic a Gestului ÎNCHINĂRII, nu numai în Faţa ICOANEI de NAŞTERE, ci şi în toate împrejurările, ca o Rugăciune de toată vremea. Gestul ÎNCHINĂRII este „ICONIZAREA-HRISTIFICAREA-Naşterea permanentă din NOU” a Vieţii.

IUBIREA Lui DUMNEZEU este să Coboare mereu în Lume, şi Iubirea Lumii este să PRIMEASCĂ mereu ÎNTRUPAREA DIVINULUI în sine, şi aceasta este VEŞNICA NAŞTERE din NOU, este Rugăciunea-LITURGHIA.

Practică Gestul ÎNCHINĂRII neîncetate şi acesta este CHIPUL Rugăciunii LITURGICE. Fiecare Zi este o „NAŞTERE din NOU” atât a DIVINULUI în Lume, cât şi a Lumii în Sine şi în DIVIN.

Pleacă Capul, Mintea şi orice simţire în Gestul ÎNCHINĂRII, orice formă şi orice chip fă-l să se ÎNCHINE, şi aşa totul se face „ICOANĂ-CHIPUL” unde se ÎNTÂLNEŞTE DUMNEZEU cu Lumea şi Lumea cu DUMNEZEU şi se face „ACELAŞI TRUP-ICOANĂ”.

ÎNCHINARE-ICOANĂ
LEAGĂN de NAŞTERE,
ALTAR de Taină.

*****
Neofit Pustnicul insistă pe Practica unui Gest de ÎNCHINARE de specific Personal. Fiecare are un anume comportament, unele calităţi şi unele slăbiciuni, şi pe acestea trebuie acţionat. Să ai un Gest care să te caracterizeze, să te Deschidă, să te mobilizeze şi totodată să te Centreze-Adune, în care să Acţionezi şi să te Odihneşti.
Gestul ICONIC este o anume poziţie a Corpului, a Minţii şi a Duhului, ca Gest al Integralităţii Fiinţiale proprii, dar cu sens de SACRALITATE, care se face prin CHIPUL de ÎNCHINARE (care are o gamă întreagă de forme, de la simpla plecăciune, înclinare, până la metania cu atingerea capului de pământ).
RITUALUL, „Limbaj GESTIC” (care nu se confundă cu Limbajul Psiho-organic pe care-l avem noi în mod obişnuit), ca o „Umbră a VORBIRII DIVINE”. Acest Limbaj GESTIC se „Aude prin toată Fiinţa”, ca Limbaj al Memoriilor şi totodată al COMUNICĂRII. „CUVÂNTUL DIRECT” este Limbajul GESTIC, de aceea „DUMNEZEU ZICE şi se Face”.
Începi să te „Rogi” cu „GESTURI RITUALICE”, care ne „Rememorează” SACRUL din noi. Ridică Mâinile în sus cu Rugăciune către DUMNEZEU Cel din „Înălţime”, din care „curge” Viaţa lumii. Pleacă în Închinare Capul în jos, prin care „recunoşti” pe DUMNEZEU ca DĂTĂTORUL Vieţii. Pune Mâinile la Piept în dreptul Inimii şi fă-te ca un „ALTAR” propriu, pe care să VINĂ DUMNEZEU şi la tine. Desfă Braţele lateral, ca preînchipuire că DIVINUL Se „ÎNTRUPEAZĂ” în toată Fiinţa ta, Suflet şi Corp. Faceţi aceste simple „GESTURI SACRE” şi „MEMORIILE SACRE” se vor „trezi”.
Şi Sufletul are în primul rând „Primirea”, de unde Participarea sa la toate. Sufletul trebuie să-şi „reia” „Stăpânirea Conştientă” asupra Memoriilor. Sufletul nu trebuie să fie „robul” Memoriilor sale. Nu fă auto-sugestie, nici logică-raţiune, ci VOLUTIV autoimpus, ca „AUTO-STĂPÂNIRE” şi auto-orientare în Sine, prin care să se „orienteze” tot Memorialul său. Nu „admite” Psihic o „memorie rea şi anormală”, ci respinge-o şi înlocuieşte-o cu una Bună. Iată câteva „repere”:
Nu fi fixist (adică să faci doar ce crezi tu); cu voinţă ascultă şi de alţii. Astfel te vei vindeca de propriile iluzii şi încăpăţînare. Te vei bucura de Unire şi Comunicare. Nu fi izolat şi însingurat, ci în dialog cu toţi şi cu toate (păcatul demonic face tocmai un gol de dialog). Viaţa este Comunicabilitate. Fii comunicabil chiar dacă te forţezi. Fii Vesel chiar dacă nu te simţi bine, pentru că fondul Vieţii este Bucuria-Lumina. Nimic nu poate copleşi Bucuria Vieţii în sine, tu trebuie s-o cultivi şi peste propriile suferinţe. Impune-ţi un zâmbet permanent. Suportă şi ce nu-ţi place la alţii şi treci peste toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu). Nu mustra direct, nu spune greşelile, fii delicat când faci totuşi câte o observaţie. Nu te enerva că alţii nu sunt ca tine şi-ţi stau chiar împotrivă. Astfel te vei vindeca de contrarietate şi te vei bucura de convieţuire în tot momentul. Încearcă să ai afecţiunea mai tare ca respingerea. Nu admite frica, timorarea, grija zilei de mâine; nu-ţi fă iluzii, lasă totul la momentele lor. Timorarea este slăbănogirea Sufletului. Fii optimist, chiar dacă lucrurile par total încurcate; crezi în rezolvarea miraculoasă. Toate simptomele de boală, toate certurile, toate contradicţiile, greşelile tale şi ale altora, consideră-le trecătoare şi tu astfel vei rămâne neatins. Chiar dacă ai avut şi mai ai crize violente, toate vor trece; nu admite teama că va fi mai rău, ci mai bine. Nu admite tristeţea după greşeli şi conflicte, lasă-le la momentul când te vei analiza pe tine (la spovedanie mai ales). Mulţi fac o scrupulozitate patologică din toate. Nu abandona activitatea, chiar dacă nu te simţi bine şi dai randament puţin. Cât ai fi de bolnav, nu renunţa la un ceva activ, cât de cât. ODIHNEŞTE-te! Viaţa are o Supralege, a ODIHNEI SACRE, indiferent de stare. În această ODIHNĂ nu mai contează nici o evaluare, este DARUL Lui DUMNEZEU peste toate considerentele. Bucură-te şi tu cu adevărat de acest miracol.
Sunt mulţi debili fizic, sclerozaţi, intelectuali anemici, tocmai din lipsa de Mobilitate-mişcare. Mai mult, sunt împiedicări şi înfundări energetice pe diferite zone organice şi funcţionale, ce produc scurgeri şi explozii energetice pemanente, care secătuiesc şi ultimele rezerve. Unii au nişte hiperfuncţii (sau hipofuncţii) în anumite organe, tot din această cauză. Datorită sedentarismului, noi avem părţi ale Corpului aproape fără mişcare, unde se depun majoritatea reziduurilor alimentare. Mobilitatea este pentru noi ca şi Respiraţia, în activul Vieţii. Noi, Creştinii, suntem învinuiţi că neglijăm „îngrijirea” Corpului. În sensul nostru, Mişcarea este o „capacitate” a Vieţii, ce nu are „scop” în sine, ci este doar o modalitate de activ. Nu are scop de a „stăpâni funcţii şi organe”, ci ca să fie o trecere liberă a Mişcării prin tot Corpul. Nu faceţi din Mişcările Corpului „religie”, că este patologic, ci consideraţi-le propriile dumneavoastră mişcări, ce nu au de-a face cu Religiosul. RITUALUL nu este „mişcare”, ci „GEST SACRU”, care înseamnă altceva. Mişcarea este o „dăruire de hrană” organelor izolate şi blocate de boli, care singure nu mai pot primi. Unii prea „religioşi” resping aceasta, ceea ce este o „refuzare de ajutor celor ce nu se mai pot mişca”. Celor fără mâini şi picioare le dai posibilităţi de mişcare sau îi poartă altcineva. Mişcarea este tot aşa de necesară şi „terapeutică” precum „hrana alimentară”. „Energiile corporale”, în natura lor, nu pot fi SACRALIZATE”, ci doar folosite în vederea RITUALULUI SACRU. Nu vă concentraţi pe trasee energetice, că este periculos, noi nu avem în vedere decât „mişcarea ca atare”, restul să se facă după fiziologia propriu-zisă; noi trebuie să păstrăm cu atenţie doar „capacitatea de mişcare”, doar aşa „Memorialul în sine” se va trezi (de intervenim noi cu diferite concentrări, putem preface şi denatura şi mai rău „memorialul fiziologic adevărat”). Nu introduceţi „alt” Memorial în Mobilitatea energetică.
Noi vedem Mobilitatea în trei moduri: – Stoarcere-presare-spălare; – dilatare-întindere; – creştere-acumulare, pe „zonele Corpului”, Cap, Trunchi, Membre (fiecare cu anexele lor). Obişnuiţi-vă să aveţi o „Poziţie de Rememorare mobilă permanentă”, după propriul specific şi boală (de cap, de trunchi sau de membre). Sunt forme de „mobilitate din stare statică” (poziţii diferite fixe ale unor părţi organice); „mobilitate semistatică”; „mobilitatea activă”, prin mişcări directe şi repetative (cum sunt mişcările forţate). Mai este o mobilitate „psiho-mentală directă”, prin concentrări mentale directe. Noi ne ferim de „pericolul magic” al „mobilităţilor energetice”, dar nu excludem „normalul mobil” al energiilor, care este „mişcarea obişnuită” a noastră. Folosiţi Mişcarea în Practica Gestului, ca mobilitatea Memorialului propriu. Ridicarea Capului, plecarea, întinderea mâinilor-braţelor, închiderea sau deschiderea Ochilor, etc. sunt des folosite în Rugăciune. Aplecaţi-vă cu Fruntea la podea, şi staţi aşa un timp, este modul de Rugăciune al Sfântului Moise arapul. Sfântul Pahomie cel Mare se Ruga doar cu Mâinile în sus. Alţii în genunchi, după specific propriu.
În Rugăciune unii folosesc Respiraţia. Şi unii Sfinţi Filocalici o recomandă. Pentru lumea de astăzi, cu atâtea „păcate corporale”, Respiraţia este un punct de mare valoare. Respiraţia deschide, desface şi uşurează mişcarea Memorialului atît corporal, cât şi sufletesc. Respiraţia este corespondenţa „mişcării neîncetate” a Vieţii în general. Respiră adânc mai ales dimineaţa şi seara (pe nemâncate), cu încordarea Diafragmei abdominale şi dilatarea întregii zone viscerale (cât mai mult timp) şi foloseşte această stare în Gestul tău. Isihaştii filocalici erau învinuiţi că se con¬centrează în „buric”. Trebuie înţeles că nu este o concentrare pe zone organice, ci o „mobilitate” folosită de Gest, pentru adâncirea lui. Abdomenul este „locul patimilor” şi al „stricăciunii”, şi de aceea trebuie „spălat” zilnic, deci ca mobilitate, nu ca scop în sine. Intrarea Minţii în Inimă, de asemenea, este o „mobilitate” a „locului gîndurilor rele”, că Inima este „Memorialul Minţii”, care trebuie „spălat şi curăţat” pentru a te putea Ruga „CURAT”. La fel, desfacerea şi dilatarea zonei pieptului, ca şi întinderea membrelor, sau îndreptarea coloanei vertebrale, toate ca „mobilităţi” de „igienizare”, folosite în Gestul ICONIC, pentru facilizarea lui.
Pustnicul Neofit, se zice că şi la bătrâneţe făcea închinăciuni şi metanii şi le indica Ucenicilor săi această Practică de mare importanţă.
Noi pe această bază facem şi o „Medicină Isihastă”, cu includerea unei Terapii cu Pâinea Pustnicească, Mâncarea fiind de asemenea de mare importanţă pentru „curăţirea” Gestului SACRU.
Spălarea cu Apă este importantă nouă celor de astăzi, intoxicaţi de toate murdăriile. Pustnicii care aveau aer curat şi mîncarea naturală şi Minte tot curată, nu „miroseau a hoit”. Noi dacă nu ne spălăm, mirosim a „mort”.
Atenţie, acestea nu se fac în „văzul lumii”, ci intim şi strict particular. Unii caută zise „practici în comun”, care nu sunt creştineşti. În sens Creştin, doar în Biserică se face „RITUALUL COMUN”, în rest este o „proprie intimitate”. Te poate „învăţa” cineva cum să faci, dar tu doar în particular trebuie să le îndeplineşti (mai pe larg, în „Reţetele Medicinii Isihaste”).

Pe baza acestor „repere”, sub îndrumarea Duhovnicului, alegeţi specificul propriu, ca mobilitatea corpului, ca atitudinea Minţii şi ca tinderea de adâncire a Duhului.
Gestul tău Zilnic să fie cu Integralitatea Corp şi Suflet, cu Actualizarea şi Rememorarea fondului DIVIN şi de Creaţie în armonie şi fără contrarieri.
Practica nu e uşoară, dar cei ce „muncesc” vor şi „avea”.
Neofit Pustnicul repeta mereu Ucenicilor săi: „Practica Lucrării Sfinte este doar a celor ce muncesc ziua şi noaptea, fără încetare, peste toate piedicile şi slăbiciunile şi care se învăpăiază mereu de DUMNEZEIESCUL DOR”.

DOAMNE IISUSE, Vin şi eu
La ALTARUL LITURGHIEI Tale,
Unde mă aduc ca pe o „Prescure”,
Pe care să o LITURGHISEŞTI.

Tu m-ai Creat din IUBIREA Ta
Şi Această PECETE fă-o
JERTFELNIC
Pe care mereu LITURGHISEŞTI,
Şi în Fiinţa mea Te Întrupezi.
Eu sunt căzut din Iubire,
Prin multe păcate,
Şi zac în prăpastie de moarte,
Dar, DOAMNE,
Primeşte-mă ca pe o Prescure
Din care fă LITURGHIE,
Şi „Toarnă” în POTIRUL Tău
Şi o „picătură” de Sânge de-al meu,
Ca IUBIREA Ta şi a mea
Iarăşi să se ÎNTÂLNEASCĂ.

Tu mereu, DOAMNE,
Ne Naşti din IUBIREA Ta,
Şi Creaţia
Te Naşte neîncetat, de asemenea
Şi IUBIREA ÎNTÂLNITĂ
Se face EUHARISTIE,
PÂINE de Cer şi de Pământ,
CUVÎNTUL ce TRUP S-a făcut.

Tu, DOAMNE IISUSE HRISTOASE,
FIUL Lui DUMNEZEU
Şi Fiu de Creaţie,
Din LITURGHIA IUBIRII
Naşti Biserica-MAMA Lumii,
Creaţia cu DUMNEZEU în Braţe.
O, IUBIRE
A Lui DUMNEZEU înfricoşată,
Cum Te faci şi Chip de Făptură
Ca şi Lumea să primească
DIVINA Măsură!

O, DUMNEZEU ÎNTRUPAT
Ca şi Lumea să URCE în DUMNEZEU,
DOUĂ IUBIRI ce S-au Găsit
„Peste prăpastia de Absolut”.
De aceea niciodată
Nu se opreşte LITURGHIA IUBIRII,
INIMA Nemuririi.
Dacă vreodată LITURGHIA s-ar opri,
Dintr-o dată „toate ar pieri”.

IUBIREA este
Necontenita LITURGHISIRE,
Nesfârşita NAŞTERE,
IUBIREA, „Absolutul RITUAL”
Ce Se face EUHARISTIE-DAR.

(text apărut în revista "Sinapsa", nr. 4/2009, pp. 216-225)

Florin Caragiu: "Despre Chipul Bisericii cel dinlăuntru şi din afară" (Prefaţă la "Mystagogia Icoanei", volum în curs de apariţie la ed. Platytera)

„Mystagogia icoanei”, aşa cum este prezentată de autor, face parte dintr-o lucrare mai vastă, care îşi propune să trateze despre Iconicul euharistic.
În „Mic Dicţionar de Isihasm”, cu referire la prezenţa iconică, părintele Ghelasie Gheorghe insistă cu o precizare esenţială pentru gândirea sa teologică. Este vorba de a indica „viul fiinţial” ca pe o realitate a spaţiului „intrafiinţial”, ce nu se confundă cu harul, cu manifestarea în exterior a fiinţei. Astfel, în creştinism persoana – se afirmă – este „perihoreza fiinţialităţii fiinţei în sine”.
Făcând uz de o intuiţie fenomenologică în lumina revelaţiei dumnezeieşti, părintele Ghelasie s-a referit la deschiderea în sine a fiinţei folosind imaginea spaţiului, a unui spaţiu multiplu locuit. Chipul Sfintei Treimi mărturiseşte despre Fiinţa ce îşi este sieşi spaţiu, în chip intrafiinţial. „Taina acestui intrafiinţial este Taina Persoanei, Iconicul Fiinţei”. Pornind de la această afirmaţie, urmează o concluzie importantă: „Treimea Creştină este intrafiinţialul, pe când în celelalte mistici este în afara Fiinţei”. Originea Tainei Iconicului este Paternitatea, ni se spune apoi. Prin aceasta, mystagogia părintelui Ghelasie se acordă cu învăţătura despre Sfânta Treime a Părinţilor Capadocieni, care vedeau în Tatăl „Izvorul Dumnezeirii”.
Cu privire la natura Dumnezeiască, care constituie unitatea Fiinţei Dumnezeieşti, limbajul care poartă asupra acesteia trebuie să evite cu orice preţ sugestia că ar fi vorba de o esenţă impersonală. Astfel, autorul Mystagogiei uzează şi aici de metoda supralogică a numirii, aşa cum însuşi a conceput-o, şi care constă în a iconiciza subînţelesul. Bunăoară, avem cuvinte distincte pentru natură şi pentru ipostas, dar cât priveşte raportul dintre acestea nu există concepte sintetice definitorii, ci doar un univers variat de comentarii şi explicaţii ce ţine de subînţeles.
Demersul iconic al părintelui Ghelasie e menit, însă, să fixeze ideea (altfel volatilă mental) prin cuvânt. Şi astfel propune un concept, un cuvânt pentru tot ceea ce este sugestie nenumită cu potenţial ambiguu şi subversiv. În acest sens, va defini esenţa-substanţa în sine a fiinţei ca fiind „simplul absolut (nici unul absolut, nici treiul absolut)”, adică, o „supraesenţă de trifiinţialitate absolută”.
Trifiinţialitatea supraesenţială nu ţine de matematică, de multiplu, ci de Origine. Această Origine este intuită ca neavând un dincolo, ci doar un dincoace. Mişcarea acestui demers de numire apofatică este contrară procedeului şi intuiţiei comune, care opune verbul ideii vagi, identificând vagul mental cu apofaticul şi acţiunea verbală cu raţionalizarea şi cu simplificarea abstractă.
Dimpotrivă, crede părintele Ghelasie, căderea liberă a unei idei în spaţiul gravitaţional al minţii e un fenomen supus, de regulă, inerţiilor psihologice necontrolabile, astfel încât se întâmplă să gândim şi să simţim abstract nu cuvântând ci mai degrabă necuvântând. De aceea, similară pe un alt plan cu mistica, şi poezia se străduieşte să cuprindă inefabilul prin cuvânt, salvând tot ce-i frumuseţe de la înecul ei în magma trăirilor amorfe. Activul verbal se impune ca o forţă eruptivă cu rădăcini înfipte în apofatic. Verbul curat nu epuizează înţelesurile, ci face posibil ca acestea, în ineditul şi în bogăţia lor ultimă, să apară.
Cuvântul favorizează gândirea, nu doar o exprimă. Ni se descoperă acum relevanţa practică şi imediată pentru om a ideii de existenţă dialogică intrafiinţială. Pentru om, cunoaşterea în semnificaţia sa veritabilă se cuvine să fie un dialog participativ al tuturor facultăţilor sale cu toate modurile de sine şi modalităţile de aprehendare simultan, o „mişcare a totalităţii”, aşa cum se arată.
Posibilitatea de cunoaştere mystagogică presupune aşadar înduhovnicirea, realizarea unităţii lăuntrice a persoanei umane, întemeiată în acordul intrafiinţial. Pe de altă parte, în cultură, remarcăm faptul că tocmai viaţa întrupată în limbaj, această posibilitate a făcut ca filosofia închisă să se mişte spre filosofare, cu intuiţia unei vieţi tainice a cuvântului, ireductibil la un semnificat raţionalizabil fără rest (a se vedea la Heidegger filosofia sa poetică în care gândul nu se epuizează prin cuvânt şi unde tăcerea se dezvăluie paradoxal ca o taină a cuvântului şi a expresiei alese).
În spirit creştin, este identificat Trifiinţialul fără distincţii sau Chipul Dumnezeiesc cu Paternitatea în Sine. Raportul dintre esenţă şi distincţie, dintre impersonal şi personal, constituie o preocupare centrală a teologiei iconice. Clarificarea acestui raport impune gândirea prin cuvânt, iconicizarea astfel a unui conţinut de gândire care se cere puternic nuanţat şi pus în lumină prin acţiunea Majusculei.
Mystagogia continuă cu o hermeneutică creştină aplicată unor elemente de psihologie. Revelaţia paternităţii constituie miezul psihanalizei creştine, axată pe ideea de filiaţie şi cea de ritual pneumatic, în viziunea care ni se propune. Interesant se arată că în genere efortul omului nu se desfăşoară atât în căutarea spiritului pur, cât a „trupului”, înţeles ca o unitate sacră între suflet şi corp, sub pecetea Chipului Dumnezeiesc.
Caracterul teologic al omului, se spune, este „Transcendentul în întrupare”; de aici, necesitatea unei psihologii integrale, aplicată la subiectul creat. Modelul declarat de autor pentru mystagogia sa iconică este Mystagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul, unde găsim tratate corespondenţe între viaţa divină şi cea creată. Aici analogia este întemeiată pe iconicitate şi astfel depăşeşte simpla metodă filosofică a analogiei, care în afara unei întemeieri iconice rămâne nemotivată. Ideea pe care se insistă în volumul de faţă este că interiorul şi exteriorul nu se opun şi că tot ce există în afară este întemeiat şi prefigurat dinlăuntru. Astfel, în „Dialogul Divin intrafiinţial” se întemeiază posibilitatea ca dialogul în genere să existe la toate nivelurile ontologice, fiind împlinit după un „arhechip” liturgic.
Transpunerea antropologică a învăţăturii Sfântului Grigorie Palama despre Fiinţa şi energiile necreate în Dumnezeu – sarcină pe care părintele Dumitru Stăniloae o prezenta ca pe un important deziderat al teologiei creştin-ortodoxe actuale – este dezvoltată de către părintele Ghelasie în mod amplu şi acurat, în acord cu gândirea patristică. Mystagogia icoanei devine posibilă prin această unitate a planurilor de existenţă, fără amestecare şi fără separare. „Astfel”, arată Cuviosul de la Frăsinei, „icoana creştină este Hristicul întrupat”, mai presus de inteligibil, iar spiritualitatea creştină poate fi doar „după chipul Bisericii, Chipul Liturghiei Sale”.

Florin Caragiu

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Bărbat şi femeie"

Maica Domnului pe tron cu Pruncul Iisus. Iconograf: Manuil Panselinos














UN ANUME CUVÂNT al Tău,
CHIP de FIU al Lui DUMNEZEU,
Din „COASTA FIREA“ Sa
Creează şi un Anume Chip al Sufletului meu,
Chip de Fiinţă Creată.

Şi dacă Chipul de FIU al Lui DUMNEZEU
Este în faţă,
Se Naşte Chipul de Adam Bărbat;
Şi dacă Chipul de Creaţie este înainte
Se Naşte Chipul de Eva Femeie.

Astfel noi avem şi Chip de DIVIN şi de Creaţie
Ce sunt Arhechipurile Fiinţei noastre,
Care apoi ne Configurează
Ca Centre de Personalitate,
Bărbat sau Femeie ce sunt în egalitate.

Iubirea este Chipul de Icoană în Sine,
Icoana Lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său
Prin Sfântul Duh, Dragostea tot pentru Fiul Său.

Viaţa Dumnezeiască este în Iubirea Lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul
Şi Inima Fiului şi a Sf. Duh Bat Odată cu a Tatălui
Şi Icoana Iubirii Tatălui este Unica Icoană a Lor.

Viaţa de Creaţie este în Inima Mamei tot pentru Fiul,
Inima Mamei fiind Asemănare de Inima Tatălui,
Închinare ce Coboară şi Urcă fără încetare...

Adam este Chipul peste Chipul de Creaţie,
Eva ieşind din coasta lui, Copilul Inimii lui Adam,
De unde Eva are în Inima sa Coasta-Copilul lui Adam.

Adam nu face nunta de desfătare cu Eva,
Adam Dăruieşte din Chipul Tatălui pe Fiul său
Şi Eva primeşte în Inima sa pe Fiul prin Adam.

Bucuria Întâlnirii dintre Adam şi Eva nu este o simplă plăcere,
Este Ritualul Sacerdotal al Coborârii Fiului în Întrupare,
Prin Adam Preotul, în Biserica Eva Născându-se Fiul-Euharistia.

Prin Fiul-Euharistia se Întâlnesc Adam şi Eva ca Împărtăşire,
Nu fiecare se absoarbe în Inima sa singulară,
Ce înseamnă omorârea a Însăşi Euharistiei-Fiului.

Adam este Sacerdotul ce are în Sine Puterea-Sămânţa Euharistiei
Şi Eva este Biserica-Potirul, Inima Altar al Fiului Euharistic
Şi Adam şi Eva Slujesc Împreună Întrupării Fiului Euharistic.

Adam nu este „bărbatul Evei“ ci Preotul Chipul direct de Dumnezeu
Şi Eva nu este „femeia“ lui Adam, ci Biserica întrupării Lui Dumnezeu,
Iar amândoi nu fac desfrânare, ci Liturghia Euharistiei Fiului.

De aceea, după căderea din Rai, Adam cade din Preoţie
Şi Eva cade din Chipul de Icoană-Biserică
Şi Slujirea lor se face un joc descralizat fără Fiul Euharistic, ce este uitat.

Bietul Adam, din Preot se face un actor de teatru
Şi Eva se face o vrăjitoare ce fură Preoţia lui Adam,
Făcându-se pe sine preoteasa unei magii ce junghie Copilul Euharistic.

Oribilă transformare a Liturghiei Dumnezeieşti în omorârea Fiului!...
Când Eva este preoteasa, însăşi Viaţa lui Adam este Sacrificată,
Şi Fiul lui Adam este omorât, şi sângele este aruncat la gu¬noi...

De aceea, după cădere, Vine Marele Preot Hristos
Şi restabileşte adevărata Preoţie ce este Semnul Fiului,
Restabilind, totodată, şi adevărata Biserică Icoană de Maica Domnului.

Odată cu Restabilirea Bisericii Ca Icoană a Maicii Domnului,
Vrăjitoria preotesei-magiei este desfiinţată
Şi adevărata Liturghie Euharistică, prin Hristos Cel Înviat se săvârşeşte.

Liturghia Hristică nu mai este Jertfa Sângeroasă,
Eva nu mai omoară pe Fiul Lui Dumnezeu,
Ci Fiul Lui Dumnezeu Învie pe Însăşi Mama Biserică.

Dacă Eva are Menire să Nască pe Fiul Lui Dumnezeu
Şi căderea o face omorâtoare de această Menire,
Vine Însuşi Fiul Lui Dumnezeu să o renască pe Eva, ca Maică a Domnului.

„Maica Domnului, prin Tine se face Restabilirea Creaţiei,
Prin Întruparea Hristică ai redevenit Mama Cerească-Biserica,
Ce Renaşte Creaţia la Viaţa veşnică!“

„Maica Domnului, Tu ai Renăscut Icoana-Chipul pierdut,
Tu ai Renăscut Biserica Fiului Lui Dumnezeu,
Mă Închin Icoanei Tale că Porţi cu adevărat în Braţe pe Dumnezeu''.

Femeie, tu eşti Biserica Preoţiei lui Adam,
Menirea Întrupării Fiului Lui Dumnezeu prin Adam,
Nu fi ucigaşa Bisericii proprii şi a Lui Dumnezeu şi a lui
Adam,
Femeie, nu ucide Preoţia lui Adam prin vrăjitoria ta,
Adame, nu ucide Biserica Evei prin desacralizarea ta,
Amândoi fiţi Biserică şi Preoţie Întrupării Fiului!

Plinătatea Iubirii femeii nu este bărbatul, ci Fiul
Şi plinătatea Iubirii bărbatului, de asemenea, tot Fiul.
În „golul“ de Fiul este ucidere şi desfrânare.

Iar Deplinul Creaţiei este Iubirea Lui Dumnezeu
Şi în „golul“ de Iubirea lui Dumnezeu apare ura-negarea,
În „golul“ de Dumnezeu Creaţia se Auto-desfiinţează.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 106-111).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Memorii Primordiale"

1

TATĂL, FIUL, SFÂNTUL DUH
Sunt DUMNEZEU TREIME,
O FIINŢĂ şi o FIRE,
Absolutul Cel de Sine.

Zice FIUL: „După CHIPUL Nostru
Să mai Dăm Fiinţă
Şi-unui Chip Creat.
EU îi Dau CHIPUL de FIU,
Tu, PĂRINTE, Dăruieşte-i
Fiinţă, ca un FĂCĂTOR,
Şi Tu, DUHULE, de asemeni,
Dăruieşte-i Viaţă".

Şi TREIMEA cea din Sine
Se mai face şi-n Creaţie
Încă o TREIME*.

2

„La Început a fost CUVÂNTUL LITURGHIA“.
În ne-nceput a fost IUBIREA
Cu Taina Sa, TREIMEA,
Ce este NAŞTEREA-CUVÂNTUL,
Ce este LITURGHIA.

Îngenunchează-n FAŢA
ICOANEI DUMNEZEIEŞTI,
Ce este LITURGHIA IUBIRII,
CHIPUL DOMNULUI HRISTOS.

Descalţă-te de toate „afară“,
Pleacă-ţi Fruntea dincolo de „podeaua de carne“,
Intră în Biserica-Bethleem
Unde MIELUL Cel de SUS
Se face şi Liturghie Pământească,
Ca Lumea să se Nască.

BATE INIMA LITURGHIEI în DUMNEZEU,
Bate şi în Cer şi pe Pământ,
ACEEAŞI INIMĂ HRISTOS,
De SUS şi de Jos.

Cine poate împiedica IUBIREA,
Cine-i poate pune hotar?

Iată pe LOGOSUL DIVIN,
care este totodată
LITURGHIA DUMNEZEIRII, în Sine,
şi cea din Creaţie.

Înfricoşată este Taina Creaţiei,
Că Tu Însuţi o Liturghiseşti;
Tu Însuţi Te ÎNTRUPEZI
Şi Lumea întreagă
O faci TRUPUL Tău,
Prin care şi noi putem URCA
Până în DUMNEZEU.

Şi eu şi fiecare suntem
Un CHIP de Liturghie,
Un Anume CUVÂNT-IUBIRE,
CHIP în Veşnicie.

Şi Fiecare suntem
Chip de Creaţie şi CHIP al Lui DUMNEZEU,
Care Se ÎNTÂLNESC
Doar în CHIPUL Liturgic al Tău.

Doar în acest CHIP mă Regăsesc
În ÎNTÂLNIREA cu Tine,
În CHIPUL Tău de Liturghie,
TAINĂ negrăită de IUBIRE.

Niciodată nu se opreşte
LITURGHIA IUBIRII,
De aceea este „INIMA NEMURIRII“,
INIMA în Bătaie neîncetată
Care nu încetează nicodată.

IISUSE, Bate INIMA TA
În DUMNEZEU, în Cer şi pe Pământ,
În toate Inimile Lumii Bate,
POTIR cu SÂNGE
De DUMNEZEU şi de Creaţie,
Care mereu în LITURGHIE
Se fac EUHARISTIE.

DOAMNE IISUSE, Vin şi eu
La ALTARUL LITURGHIEI Tale,
Unde mă aduc ca pe o „Prescure“
Pe care să o LITURGHISEŞTI.

De puţina mea Iubire nu te scârbi.
Tu m-ai Creat din IUBIREA Ta
Şi CHIPUL IUBIRII S-a Pecetluit
În Veşnicie pe Fiinţa mea,
Şi Această PECETE fă-o JERTFELNIC
Pe care mereu LITURGHISEŞTI,
Şi în Fiinţa mea Te Întrupezi.

Eu sunt căzut din Iubire
Prin multe păcate
Şi zac în prăpastie de moarte,
Dar, DOAMNE,
Primeşte-mă ca pe o Prescure
Din care fă LITURGHIE
Şi „Toarnă” în POTIRUL Tău
Şi o „picătură” din Sângele meu,
Ca IUBIREA Ta şi a mea
Iarăşi să se ÎNTÂLNEASCĂ.

Tu mereu, DOAMNE,
Ne Naşti din IUBIREA Ta,
Şi Creaţia Te Naşte
Neîncetat, de asemenea,
Şi IUBIREA ÎNTÂLNITĂ Se face EUHARISTIE,
PÂINE de Cer şi de Pământ,
CUVÂNTUL care TRUP S-a făcut.

DUMNEZEIASCA PÂINE-HRISTOS,
DUMNEZEU şi Creaţie în UNIRE,
Iată ICOANA ce nu este idol,
În care şi Lumea şi Însuşi DUMNEZEU
Deodată se ÎNCHINĂ.

Tu, DOAMNE IISUSE HRISTOASE,
FIUL Lui DUMNEZEU şi Fiu de Creaţie,
Din LITURGHIA IUBIRII
Naşti Biserica-MAMA Lumii,
Creaţia cu DUMNEZEU în Braţe.

O, IUBIRE a Lui DUMNEZEU înfricoşată,
Cum Te faci şi Chip de Făptură,
Ca şi Lumea să primească
DIVINA Măsură!

O, DUMNEZEU ÎNTRUPAT
Ca şi Lumea să URCE în DUMNEZEU,
DOUĂ IUBIRI ce S-au Găsit
„Peste prăpastia de Absolut“.

De aceea niciodată nu se opreşte
LITURGHIA IUBIRII,
INIMA Nemuririi.

Dacă vreodată LITURGHIA s-ar opri,
Dintr-o dată „toate ar pieri“.

IUBIREA este Necontenita LITURGHISIRE,
Este Nesfârşita NAŞTERE de Sine,
IUBIREA este „Absolutul RITUAL“
Ce Se face EUHARISTIE-DAR.

Ce este mai Minunat,
DIVINUL ÎNTRUPAT
Sau IEŞIREA Făpturii „peste“ Sine
În DIVINUL Dincolo de orice Chip Creat?
DIVINUL făcut Trup este HRISTOS,
Peste Trup este DUHUL SFÂNT,
Şi Ei fără despărţire,
Deodată şi UNA Sunt.
HRISTOS face DIVINUL
TRUP de ÎMPĂRTĂŞIRE,
SFÂNTUL DUH face TRUPUL
CHIP de ÎNDUMNEZEIRE,
HRISTOS şi SFÂNTUL DUH –
A BISERICII LITURGHISIRE.

Un ANUME CUVÂNT al Tău
A Creat un Anume Suflet al meu,
Şi cele Două Chipuri stau Faţă în Faţă,
Aceasta fiind a mea Viaţă,
Să mă Văd în Tine
Chip şi Asemănare,
Fără amestecare.

Eu sunt mai Întâi
Un CUVÂNT de-al Tău,
Înscris în Tine, CARTEA VIEŢII,
Pe care apoi îl ROSTEŞTI
Şi mie mi-l Dăruieşti.

BATE în Fiinţa mea
CUVÂNTUL DIVIN,
INIMĂ de DUMNEZEU.

Iar când pe acesta Îl Aud,
Şi Inima mea
Răspunde Asemenea.

O, Taină a ROSTIRII,
Taina NAŞTERII!

Tu m-ai ROSTIT pe mine
Şi eu Te Rostesc pe Tine!

Când voi ajunge să AUD ROSTIREA
Din care m-am Născut,
Atunci şi eu, IISUSE, mă voi face
Cu Tine „ACELAŞI TRUP“.

3

DOAMNE IISUSE HRISTOASE,
ICOANA din Cer şi de pe Pământ,
Tu eşti CHIPUL
Prin care toate s-au făcut.

Taina DUMNEZEIRII
Este Taina NAŞTERII Tale,
Din TATĂL Cel fără început.
Şi Taina Lumii
Este tot Naşterea Ta
Şi într-un Chip de Făptură,
DUMNEZEU şi Creaţie
În aceeaşi măsură.

CHIPUL TATĂLUI DUMNEZEU
Este dincolo de Vederea noastră,
Dar CHIPUL tău de FIU
Ne Deschide şi nouă
O Tainică Fereastră.

O, CHIP de ICOANĂ,
De DUMNEZEU şi de Creaţie,
De Cer şi de Pământ,
CHIP şi ASEMĂNARE,
Ţie se Cuvine
ÎNCHINARE!

4

DUMNEZEIREA Deschide
UŞA spre Lume
Prin CHIPUL FIULUI Său,
Şi Lumea deschide şi ea o Uşă
Prin care Se VEDE DUMNEZEU,
Chipul MAMEI FECIOARE
Cu PRUNCUL DIVIN în Braţe,
TAINA Icoanei de Creaţie.

Acestei ICOANE se ÎNCHINĂ
Şi Cer şi Pământ deodată,
Şi prin ea se ÎNTÂLNESC
Toate laolaltă.

FECIOARA-MAMÃ
Este ICOANA Lumii,
PRUNCUL HRISTOS
Este ICOANA Lui DUMNEZEU
Şi ÎNTÂLNIREA lor de TAINÃ
Dă Lumii DUMNEZEIASCA HAINÃ.

*

În Tine este ICOANA de SUS
Cã Porţi în Braţe
Pe DUMNEZEIESCUL IISUS,
În Tine este Icoana de Jos,
De Pământ,
Şi aşa în ICOANA Ta sunt
Şi DUMNEZEU şi Creaţia, Împreunã.

O, CHIPUL ICOANEI
MAICII DOMNULUI,
Tu îmi deschizi
UŞA spre DUMNEZEU
Care Se ÎNTRUPEAZÃ în Lume
Ca sã mã Întrupez
În DUMNEZEU şi eu.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 97-105).

* Treimea în Sine ni se descoperă în actul Creaţiei ca Treime iconomică, după chipul lui Dumnezeu fiind creat însuşi omul (n.red.).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "La Răscrucea HOTARELOR de TAINĂ"

DOAMNE, TU ai Creat
O Lume
Care să Te poată ÎNTÂLNI,
Să Te poată IUBI
Pe Tine, Cel Care din IUBIRE
Ai Făcut Lumea!

Dar Lumea
Stă Dincoace de Tine,
Că între Lume şi Tine
Este un HOTAR
Ce DEOSEBEŞTE Făptura
De CREATOR,
O Răscruce de TAINĂ
Unde ALTAR
De SFÂNTĂ ÎNCHINARE
Se Face,
Unde Tu Însuţi Vii
Şi CHEMI Lumea
Să Vină la Tine,
Să TREACĂ HOTARUL
Doar în PREFACEREA Ta,
ÎMBRĂCATĂ în HAINA
De TAINĂ.

Însuşi Cerul are un HOTAR
Peste care nu TRECE
Decât în TAINA
NUMELUI Tău,
Ce este DINCOLO
De tot Numele,
Dar care se „ŞOPTEŞTE“
În IUBIREA Ta,
Ce este TAINA
Însăşi a NUMELUI
Căruia Se ÎNCHINĂ
Şi Cântă în
Nespusă Slavă!

Pământul cu toată Făptura
Are HOTARUL de TAINĂ,
Unde toate se OPRESC
Şi fac ALTAR
Pe care Se DĂRUIESC
JERTFE Vii,
Pe care Tu, DOAMNE,
Le PRIMEŞTI
Şi în MISTUIREA
IUBIRII
Le PREFACI,
Şi aşa TRECEREA
DINCOLO peste HOTAR
Poate să „FIE“.

Lumea nu poate
TRECE HOTARUL de TAINĂ,
Că este Făptură Creată,
Dar Tu Însuţi
ÎNTINZI
IUBIREA Ta
Care Se Face
DRUM peste HOTAR
Unde VEŞNICIA
Se Face
ÎNTÂLNIREA,
TAINA dintre
Tine şi Lume,
NUME-ÎNCHINARE,
IUBIRE-
UNIREA peste toate
IUBIREA-OPRIREA
FAŢĂ în FAŢĂ,
Ce nu se mai Sfârşeşte,
Care mereu ÎNCEPE
Şi mereu se Face
TAINĂ şi Răscruce,
ALTAR şi TRECERE,
IUBIRE fără margini
În care toate se ADUNĂ,
DARURI de ÎMPĂRTĂŞIRE,
HOTAR fără OPRIRE,
OPRIRE fără HOTAR,
DUMNEZEU şi Lume
În ÎNTÂLNIRE!

*

DOAMNE, iată-mă şi pe mine,
La HOTARUL-Răscrucea de TAINĂ
Văd DRUMUL Ceresc
Cu NUMELE
Celui ce s-a ÎNTRUPAT,
FIUL Lui DUMNEZEU,
CUVÂNTUL CREATOR,
Care CRUCEA Lumii
La ÎNVIEREA Veşniciei
A Ridicat.

Şi aşa,
Cu NUMELE DUMNEZEIESC,
Cu ÎNCHINAREA Lui,
DINCOLO Pornesc
În LUMINA Cerească
Fără de Seamăn.

Iată-mă, DOAMNE,
Şi la HOTARUL
Unde Universul întreg
Este PLIN de Frumuseţi
Şi de Miresme
Care pe Tine Te MĂRTURISESC.
Nu este voie sa se rupă ceva.
Le Mângâi cu Mâna
Şi în şoapte de TAINĂ
AUD Cântarea DUMNEZEIASCĂ
Ce mă TRECE Peste HOTAR.

Iată-mă şi la Răscrucea
Unde o ICOANĂ
STĂ LUMINATĂ
De o Candelă
Care nu se mai Stinge Niciodată!
Mă OPRESC
Cu Privirea
La CHIPUL de TAINĂ
Şi AŞTEPT
De asemeni să mă PRIVEASCĂ...

NUMELE DUMNEZEIESC
Îmi răsună în Inimă,
În Urechi
Aud Cântarea Întregii Lumi,
PRIVIREA ICOANEI
Le UNEŞTE pe Toate
În CEVA
În Care DUMNEZEU şi Lumea
Se ÎNTÂLNESC
FAŢĂ către FAŢĂ
Şi nu mai contenesc
Să STEA în OPRIREA
Ce se face VEŞNICIE
Şi totodată
TRECERE ne-oprită
În VEŞNICIE.

O, CHIP de IUBIRE
Care le UNEŞTI pe toate!
O, ICOANĂ,
HOTARUL şi RĂSCRUCEA
Unde Toate TAINELE
Se ÎNTÂLNESC
Şi se ÎMPĂRTĂŞESC
La CINA Cea de TAINĂ,
În VEŞNICIA
Unde mereu este HOTAR
Şi mereu TRECERE.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 92-96).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "CHIP şi ASEMĂNARE. Cântarea FIULUI lui DUMNEZEU"

Preasfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus, icoană zugrăvită de părintele Ilie















(DIN MEMORIILE ORIGINILOR)

O, PĂRINTE, CHIPUL Absolut
Cel ce eşti înainte de toate,
Cel NENĂSCUT
Şi în Sine NĂSCĂTOR,
Deplinul în Sine
Ţie Se cuvine
Prima Cinstire
Cu Închinăciune.

În Mine, FIUL Tău, Te Renaşti
Şi eşti PĂRINTE şi TATĂ.
În Mine FIUL Tău eşti Întreg
Şi Infinitul Tău Se Deschide
Într un Infinit ce Infinitul Cuprinde.

PĂRINTE, în Mine eşti
Absoluta IUBIRE
Ce Mă NAŞTE ca FIU,
IUBIRE fără oprire,

PĂRINTE absolut şi TATĂ,
În Mine, FIUL Tău, eşti – încă o dată –
Şi nimeni Adâncul Tău nu-l Cuprinde
Decât FIUL Tău care-L Deschide.

În Mine este toată Viaţa Ta
Şi Viaţa Mea este în Tine,
O, IUBIRE,
Tu eşti UNICUL CHIP-ICOANĂ
În Sine şi în Afară.

**

PĂRINTE, Eu, FIUL Tău,
Sunt TOTUL absolut
Cel din Tine NĂSCUT
Şi nu mai este nevoie
Altceva să fie
Decât DUHUL SFÂNT
Cel tot din Tine Purces,
TREIMEA FIINŢEI absolute,
UNICUL în TREI FEŢE Nedespărţite.
Şi totuşi Eu, Fiul Tău,
Creez şi un Chip de Făptură
După a Mea Măsură,
În care Eu Însumi Mă Întrupez
Şi aşa Mă Înfăţişez
De Două ori FIU:
Cel UNUL NĂSCUT
Şi cel creat şi făcut
În ACEEAŞI PERSOANĂ.

Primeşte, PĂRINTE,
Şi Chipul Meu de Fiu creat,
Pe care Ţi-L pun Înainte
Ca pe un Dar de IUBIRE,
Fără contenire.

Şi mai mult,
Prin acest Chip de Fiu creat
Mai Creez şi o Lume
Ce va Cânta al Tău Nume,
Căruia Se cuvine
Iubire şi Închinăciune.

***

Eu, FIUL, LOGOSUL CREATOR,
Am Originea absolută
În Tine, TATĂL absolut,
Din care sunt NĂSCUT.

Dar ca Fiu de creaţie totodată
Am nevoie şi de o Origine creată
Ce înseamnă Chip de Mamă.

Cântare de FIU în Sine DUMNEZEIESC
Îţi aduc, PĂRINTE,
Şi totodată cântare de Fiu de creaţie
Aduc şi Mamei ce Mă Întrupează,
Două CHIPURI între care Eu sunt,
Două IUBIRI ce Se-NTÂLNESC
Şi în CHIPUL Meu de FIU Se UNESC.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 89-91).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Duhovnicul, Chipul FIULUI în Asemănarea TATĂLUI"

CHIPUL FIULUI este veşnicie
Şi nu se poate schimba
În alt chip,
FIUL se Renaşte veşnic
Tot ca CHIP de Fiu.
Dar FIUL în veşnicia sa
Îl dezveleşte din Sine
Pe TATĂL din care
S-a născut,
Şi îi este Asemănarea,
De unde Taina
TREIMII DUHOVNICEŞTI
În care FIUL
Are Înfăţişarea
Ca şi TATĂL,
Ca şi PREASFÂNTUL DUH.
Dar fiecare
În Propriul Chip
De Adânc
Fără amestecare.
Cine ÎL vede pe FIUL
ÎL vede pe TATĂL
Şi pe FIUL şi pe TATĂL
ÎI Arată
Străluminarea
De DUH PREASFÂNT.

Şi în Lumea Creată,
Omul, Chipul FIULUI
Trebuie să Deschidă
Din Sine, de asemenea
Tot CHIPUL TATĂLUI
Şi aşa FIUL
Mărturiseşte veşnic
Pe TATĂL
Absolutul
Ce Totul a Născut
Şi a Făcut!
Omul CHIP de FIU
Are o Creştere Veşnică,
Ce este Dezvăluirea de Sine,
Asemănarea TATĂLUI.
Omul copil
Ajunge Mare
Când îşi Arată
Tot mai mult înfăţişarea asemeni
Cu a TATĂLUI.

Taina PREOŢIEI FIULUI
Este tocmai acest fapt,
Asemănarea CHIPULUI TATĂLUI,
Prin care FIUL
Primeşte toate ale TATĂLUI
Pe care le face DAR,
De DUMNEZEU ALTAR,
CHIPUL DE FIU
În ÎNCHINARE!

Aşa, FIUL
În CHIPUL de PREOŢIE
Se face PURTĂTORUL
A toate spre TATĂL
Şi mai mult,
PURTĂTORUL TATĂLUI
Spre toate prin FIUL.
Însuşi TATĂL BINECUVÂNTEAZĂ,
MÂNA este a FIULUI,
Doar BINECUVÂNTAREA
Este a TATĂLUI
Şi aşa FIUL
În PREOŢIE şi DUHOVNICIE
Este LUCRAREA TATĂLUI
Ce se face prin FIUL.

O, ICOANĂ de Duhovnicie,
TATĂL LUCRĂTOR
Prin FIUL,
FIUL PURTĂTOR de TATĂL
Şi DARUL Său.
FIUL pe toate le ÎNCHINĂ
Şi în toate
TATĂL Însuşi
BINECUVINTEAZĂ
Şi Duhovnicul
Este FIUL
Ce oglindeşte întru totul
CHIPUL şi LUCRAREA TATĂLUI.
Şi aşa PRIMEŞTE TATĂL
DARUL FIULUI
În cea mai SFÂNTĂ
ÎNCHINARE
Ce Primeşte Absoluta
BINECUVÂNTARE.
Şi nu este BINECUVÂNTAREA Absolută
Decât prin FIUL Duhovnicesc!

*

Avva, Părintele meu,
În genunchi sub Binecuvântarea ta stau.

Prin Mâinile tale coboară mi Cerul,
Prin Ochii tăi HARUL să Strălucească,
Prin Cuvintele tale
Însuşi DUMNEZEU să mi VORBEASCĂ.

Avva, fii Părintele meu,
În care să am Nădejdea de Credinţă
Că şi eu mă voi Mântui.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 85-88).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "AVVA şi Ucenicul"

Răstignirea Domnului, zugrăvită de Georgeta Marioara














AVVA al meu, AVVA al meu.
Tu eşti ASEMĂNAREA HARULUI Lui DUMNEZEU,
Eşti Asemănarea Acelui Sfânt
Prin DARUL căruia m-am Născut.

Prin tine DESCOPĂR pe Sfântul ce m-a PRIMIT
În Braţele sale când m-am Zămislit
Şi m-a făcut Fiul său.

AVVA al meu, în Icoana ta,
DUMNEZEU şi Sfinţii şi Părinţii, împreună
Cu Cerul şi Pământul,
În ÎMPĂRTĂŞIRE de TAINĂ se ADUNĂ.

AVVA Părintele meu,
În genunchi, sub BINECUVÂNTAREA ta stau.

Prin Mâinile tale Cerul se coboară.
Prin Chipul tău, HARUL STRĂLUCEŞTE
Prin CUVINTELE tale
Însuşi DUMNEZEU îmi VORBEŞTE.

AVVA al meu, ce DESTIN Sfânt
Este că te-am GĂSIT!...
Fără tine, mult aş mai fi rătăcit
Fără Nădejdea Împlinirii şi Mântuirii…

AVVA al meu, AVVA al meu,
Tu eşti Sfântul meu PARACLIS,
Unde de şapte ori pe Zi
Îngenunchez cu pocăinţă,
Cu Nădejdea plină de Credinţă
Că şi eu mă voi Mântui.

Tot ce am şi eu ca Dar
Este din DUMNEZEIESCUL HAR,
Este din Moştenirea Părinţilor mei
Şi din Virtuţile Sfântului ce m-a Înfiat,
Este şi din Povăţuirea ta, AVVA Părinte,
Dar din DARUL Celor Sfinte.

*

Într-o Zi fără timp, în DUMNEZEIRE,
FIUL ca Răspuns de IUBIRE,
Împreună cu DUHUL SFÂNT,
Aduc TATĂLUI DUMNEZEU
Un PRINOS de MULŢUMIRE.
– Veşnicule PĂRINTE,
Primeşte această Dăruire,
Ale Tale dintru ale Tale,
Ţi-aducem înainte.
Şi TATĂL Priveşte...
Vede încă o Iubire
De Creaţie.

– PRIMEŞTE CHIPUL IUBIRII,
E CHIPUL Tău, PĂRINTE!

Şi TATĂL BINECUVÂNTEAZĂ!

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 83-84).

Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "ÎNCHINĂCIUNE"

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, icoană zugrăvită de Georgeta Marioara













Sfântul meu, Sfântul meu, mare este Credinţa ta
Că şi eu mă voi Mântui!...

Aşa de mult Crezi că mă voi lăsa de păcate,
Încât şi DUMNEZEU
Pentru că ÎL Iubeşti şi EL te IUBEŞTE,
CREDE Credinţa ta...
Şi de aceea are atâta răbdare cu mine,
Că după Dreptate, de mult aş fi vrednic de moarte.

O, Sfântul meu, Sfântul meu,
Ce DAR mare este să fii Sfânt,
Să ai Credinţa ce ÎNVIAZĂ şi pe cei din mormânt.

*

O, MAICA DOMNULUI,
Tu eşti ÎMPĂRĂTEASA Sfinţilor,
În Tine DARUL Sfinţeniei este cât al tuturor.
Tu ai Născut pe IZVORUL Sfinţeniei,
Tu ai ţinut în Braţe pe FIUL Lui DUMNEZEU
Care Te învredniceşte să fii CHIPUL BISERICII,
Cel mai Sfânt Chip al Făpturii,
MAMA Sfinţeniei din Cer şi de pe Pământ.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 82).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Naşterea, PRIMA LITURGHIE a Vieţii proprii"

Sfântul Mucenic Victor, icoană zugrăvită în tempera de maica Andreea de la Sfânta Mânăstire Nera











1

Unirea unor Părinţi îmi zămisleşte Corpul,
Locaşul unde să se Sălăşluiască
Noul meu Suflet creat.

O, ce Taină este acest Corp,
Apă-Pământ, Carne şi Sânge,
Care mă Înrudeşte cu Lumea!...

În acest Corp se Pecetluieşte Chipul Părinţilor mei,
Cu Moştenirea Unui Neam întreg...

De asemenea mă Înrudesc cu Astrele de Sus,
Cu ultimul firicel şi cea mai mică Făptură.

Carnea este Taina în care se adună
Toată Lumea ca Memorie,
Şi Sângele tot o Taină
Prin care Curge Înrudirea a toate.

De aceea întâi mi se Zămisleşte Corpul,
După cum, DOAMNE,
Şi Tu ai făcut întâi Corpul Lui Adam.
Corpul, Pământ făcut Carne şi Apă făcută Sânge,
Este ADUNAREA întâi a Chipului Lumii,
Ca Sufletul pe care apoi Tu îl Creezi
Să aibă Faţa Făpturii.

Corpul este Pecetea Chipului de Creaţie
Şi prin acesta Tu Însuţi MĂSORI Lumea.

Părinţii mei îmi dau Chipul de Creaţie,
Dar nu-mi pot da Suflet
Şi Taina Fiinţei mele este UNIREA celor două Asemănări
De DUMNEZEU şi de Creaţie

2

Iată ZIUA Zămislirii mele,
Este Ziua LITURGHIEI mele de Naştere.

Zămislirea mea din Părinţi
Este PRESCUREA ce Urcă până SUS
Şi se duce la ALTARUL CERESC
Unde se Slujeşte LITURGHIA Sfinţilor.
Vin multe PRESCURI-Zămisliri
Şi fiecare Sfânt când Slujeşte ia câte Una...

Fiecare Sfânt vede ce Chip este în PRESCURĂ,
Ştiind că Alegând-o îl va ÎNFIA,
Luând asupră-şi şi RĂNILE „păcatelor“ lui...

PRESCUREA Zămislirii mele intră astfel
În BISERICA de SUS, Chipul MAICII DOMNULUI
Care PRIMEŞTE toate PRESCURILE…
EA este PRIMA ce vede Chipul PRESCURII
Cât este şi de păcătos…

O, MAICA DOMNULUI, Tu ai văzut Chipul meu
Şi iată ai început să plângi...
Ai văzut un noian de păcate de moştenire,
Şi pe cele ce eu le voi face în VIAŢA mea,
Dar Tu ai fost Prima care ai MÂNGÂIAT PRESCURA...
Ai SĂRUTAT-O apoi, devenind prin aceasta
CEREASCA MAMĂ a mea.

Tu, MAICA DOMNULUI, ai ales un Înger
Şi cu Ochii în Lacrimi l-ai rugat...
– Te rog, ia această PRESCURĂ,
Du-o la SLUJIRE şi fii PĂZITORUL ei...

Şi a dus Îngerul PRESCURA mea
La ALTARUL LITURGHISIRII
Unde Un Sfânt tocmai SLUJEA.
Acesta a luat-o în Mâini, a privit-o lung,
A vrut s-o refuze de câteva ori...
Dar o Lacrimă i-a căzut pe ea…

„O, Sfântule ce ai luat PRESCURA mea,
Tu m-ai primit ca Fiu al tău, de-a pururea“

3

Şi Sfântul ce mi-a ales PRESCURA
Începe LITURGHISIREA,
O ridică în SUS
Unde o primeşte însăşi DOMNUL HRISTOS,
În MÂINILE Sale DUMNEZEIEŞTI
ZICÂND un CUVÂNT de TAINĂ,
La care Însuşi SFÂNTUL DUH vine
Şi ia PRESCURA în MÂINI
Cu un SUSPIN de MARE MILĂ...

– PĂRINTE DUMNEZEIESC,
Dăruieşte Fiinţă încă Unui Suflet.
CUVÂNTUL Meu l-a Conceput
Şi SFÂNTUL DUH de asemenea,
Doar BINECUVÂNTAREA Ta să mai Fie
Pentru o nouă Fiinţă vie....

Şi Sfântul Liturghisitor Taie AGNEŢUL din PRESCURĂ
Şi din AGNEŢ curge SÂNGE
Pe care în POTIR ÎL pune…

O, ce TAINĂ înfricoşată,
AGNEŢUL e plin de RĂNI
Cu dureri amare...
Sunt Rănile mele, din păcate moştenite,
Sunt Rănile mele, din păcatele ce le voi face,
Care acum se prevăd şi se descoperă...
Şi Rănile acestea RĂNESC şi TRUPUL Lui HRISTOS
Din care Curge SÂNGE DUMNEZEIESC
Ce se amestecă totodată cu Sângele meu
Şi în POTIRUL de TAINĂ
Se UNESC şi se-NRUDESC...

Aici în POTIRUL de TAINĂ
Iată, eu, ca Suflet mă Nasc,
COPIL Nou Născut la Viaţă,
Ce înfricoşător, port TRUPUL Lui HRISTOS
DEODATĂ cu EL care poartă Trupul meu...
Ca o ÎNTRUPARE UNUL în ALTUL,
DEODATĂ Doi ce se Împletesc...

O, TAINĂ a LITURGHIEI VIEŢII!...

FIUL Lui DUMNEZEU, printr-un ANUME CUVÂNT
Sufletul meu l-ai Creat,
PECETLUINDU-L cu acesta în adânc
Ca INIMĂ-CHIP al Lui DUMNEZEU.

O, PREASFINTE DUHULE SFINTE,
O ANUME SUFLARE a Ta
S-a PECETLUIT şi mi-a pus în mişcare INIMA.

O, PĂRINTE, absolută BINECUVÂNTAREA Ta
ÎNTREITA PECETE a UNIT
Şi Noul meu Suflet s-a Zămislit.

Şi prin AGNEŢUL scos din PRESCURĂ,
SÂNGE de DUMNEZEU şi Sânge Creat
Sufletul meu s-a Întrupat.

AGNEŢUL, IUBIRE ÎNTREITĂ de DUMNEZEU,
AGNEŢUL, Iubire şi de Creaţie,
AGNEŢUL, Iubirea BISERICII,
AGNEŢUL, Cer şi Pământ în UNIRE,
AGNEŢUL, Suflet şi Trup în ÎNRUDIRE,
AGNEŢUL, TAINĂ mai presus de Fire,
AGNEŢUL, TAINĂ de LITURGHIE,
AGNEŢUL, TAINA TAINELOR-EUHARISTIE.


4

Ce sunt eu Noul Născut?
Sunt un Corp de Părinţi Zămislit
Ce are Chipul de Creaţie
Şi Înrudirea de Neam
Şi o Moştenire de Virtuţi şi de „păcate“,
În carne şi sânge adunate,
PRESCUREA BISERICII Pământeşti.

Şi această PRESCURĂ are DESTIN să URCE la CER.

La CER unde este BISERICA de SUS.
Unde să se Nască şi un Suflet.

Corpul este Pecetea Chipului de Jos,
Sufletul este Pecetea Chipului de SUS
Şi aşa o UNIRE de CER şi Pământ eu sunt.

Zămislirea Sufletului meu
Este printr-un CUVÂNT CREATOR

Şi printr-o SUFLARE a SFÂNTULUI DUH
În a TATĂLUI BINECUVÂNTARE,
PECETEA CHIPULUI Lui DUMNEZEU

CUVÂNTUL este Chipul INIMII şi SÂNGELUI,
PRESCURII şi POTIRULUI,
Pământului şi Apei.
DUHUL este Chipul VIEŢII-RITUALULUI,
BINECUVÂNTAREA este Chipul Fiinţei.

Aşa Sufletul meu Nou Născut
Are PECETEA-ASEMĂNAREA de CUVÂNT,
Are VIAŢĂ-ASEMĂNAREA de DUH,
În UNIRE de BINECUVÂNTARE.

Şi DESTINUL Fiinţei mele Create
Este Viaţă de Pământ şi Viaţă de CER,
În CÂNTARE de CUVÂNT şi GLAS de DUH
În EUHARISTIE-ÎMPĂRTĂŞIRE adunate.

5

MULŢUMESC Ţie, DOAMNE, că m-ai Creat,
Deşi ai văzut că nu merit VIAŢA...
Tu PRIMUL în JERTFA CRUCII m-ai luat,
MAICA DOMNULUI ca Fiul BISERICII m-a ÎNFIAT,
Un Înger a vrut să-mi fie Păzitor,
Şi un Sfânt mi s-a făcut OCROTITOR...
Iar jos, nişte Părinţi şi un Neam
M-au făcut al TAINEI VIEŢII MOŞTENITOR.

SLAVĂ Ţie DOAMNE, SLAVĂ Ţie
TAINĂ de IUBIRE-EUHARISTIE!


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 74-80).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "LAUDĂ Tuturor Sfinţilor"

Sfântul Apostol Petru, Sf. Mânăstire Slănic, Argeş
Iconograf: părintele Ilie














O, Sfinţilor ce Iubiţi pe DUMNEZEU
Şi nu vă lăsaţi robiţi de rău,
Ce vă arătaţi cu adevărat
Vrednici de Cel ce v-a Creat...

O, Sfinţilor de DUMNEZEU Iubitori,
Sunteţi şi voi tot ca noi pândiţi de slăbiciuni,
Dar CREDEŢI aşa de tare
În IUBIREA cea fără hotare
Încât Firea se face PESTE-FIRE
Şi niciodată nu mai cădeţi din BINE.

O, Sfinţilor, voi sunteţi cei ce nu mai cădeţi din IUBIRE!
Dar MINUNEA cea mai mare
Este că în Sfinţirea voastră LUAŢI
Şi pe cei păcătoşi, ca să-i Mântuiţi...


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 81).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Cântare Sfântului meu"

Sfântul Ioan Botezătorul, icoană zugrăvită de Georgeta Marioara













O, Sfântul meu, Sfântul meu,
Tu eşti Părintele prin care DUMNEZEU
Din DARUL Său mă Creează.

Tot Tu de asemenea eşti
Cel prin care Părinţii mei mă Zămislesc,
Căci dacă Tu nu m-ai înfia primul,
Zămislirea mea nu ar fi.

Tu, Sfântul meu, eşti primul
Care Crezi că eu, păcătosul,
Voi lăsa totuşi păcatul...

O, Sfântul meu, Credinţa Mântuirii mele
Ţi-o CREDE Însuşi DUMNEZEU,
Credinţă pe care ţi-o Cred şi eu!

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 73).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Imnul Sfinţilor"

După METANIA adusă după cuvinţă Lui DUMNEZEU,
CELUI în TREIMEA dincolo de toate,
Cui să mă Închin mai întâi?...
La care Sfânt să mă plec primul?
Toţi au acelaşi Chip de Sfinţi
Deşi fiecare cu Feţe diferite.

Pe SCAUN stă SFÂNTUL Sfinţilor,
EL HRISTOS Cel DUMNEZEU şi Făptură
CHIPUL ARHIERIEI-PREOŢIEI.

Şi în jur toţi ceilalţi, în Cete diferite.
Mai întâi MAICA DOMNULUI
Chipul BISERICII Sfinţilor,

Îngerii în toate Culorile Cerului,
Natura cu toată Mireasma Florilor şi Luminile Astrelor
Şi Sfinţii Oameni, în toate Virtuţile.

Eu umilul şi păcătosul, mă cutremur de atâta SLAVĂ!
Către cine să îndrept Ochii?...

O RANĂ ce mă înfricoşează şi mă doare până în oase
Văd pe TRUPUL Lui HRISTOS.

Este RANA păcatelor mele...

Văd o brazdă adâncă pe Chipul MAICII DOMNULUI,
Pe care curg Lacrimile păcatelor mele...
Din mulţimea nenumărată de Îngeri
Văd un Chip întristat şi totuşi Zâmbitor,
Pe Îngerul meu cel Bun şi Păzitor...

Din mulţimea de Sfinţi văd pe Sfântul meu,
Îl Recunosc după înseşi RĂNILE mele
Ce sunt totodată şi Rănile lui...

O, ce Cântare să aduc înaintea acestei PRIVELIŞTI?
Mă Închin, Privesc şi tac…

Nu merit să mă ÎMPĂRTĂŞESC de această MINUNĂŢIE,

Şi totuşi mi se Dăruieşte...
Doar ÎNCHINÂNDU-MĂ pot aduce Răspunsul meu.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 71-72).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Imnul Vieţii proprii"

O, TAINA mai presus de Fire a Fiinţei mele,
Tu, DUMNEZEUL şi CREATORUL meu.

O, Bucurie a Vieţii mele,
Tu, MAICA DOMNULUI şi Sfântul meu.

O, Cântarea Fiinţei mele,
BISERICA Lui DUMNEZEU şi a Sfinţilor.

O, Sfinţirea Vieţii mele,
Părinţii şi un Anume Pământ
Cu o Anume CRUCE
Prin care spre CER URC.

O, BINECUVÂNTARE de DUMNEZEU
Ce mă CREEZI şi îmi DAI Viaţă.

O, BISERICA Chipului MAICII DOMNULUI,
MAMA mea Cosmică.

O, Paternitatea Unui Sfânt
Ce prin Darul tău mă Zămislesc.

O, Familia unor Părinţi
Ce mă naşteţi pe Pământ.

O, ce ÎNĂLŢIME, să fiu CREAŢIA Lui DUMNEZEU!

O, ce Frumuseţe, să fiu DARUL Unui Sfânt!

O, ce Virtute să fiu şi eu
PURTĂTORUL Unei CRUCI,
Chip de MÂNTUIREA Neamului meu.

*

La Naşterea mea TU, DOAMNE IISUSE HRISTOASE,
Ai fost PRIMUL care m-ai primit,
Deşi, din cauza păcatelor pe care le-ai prevăzut că le fac,
O RANĂ sângerândă Ţi s-a adăugat,
RANA prin care eu PRIMESC Viaţa.

De asemenea, PREASFÂNTUL DUH DUMNEZEU
Un SUSPIN a scos, cu o MILĂ copleşitoare.

Ce să mai spun de MAICA DOMNULUI,
Care cu un Şiroi de Lacrimi în Braţele Sale m-a luat...

Ce să mai zic de Sfântul meu,
Ce Rugăciune a înălţat...

O, Sfântul meu, tu ai nădejde
Că eu, cel păcătos, totuşi voi lăsa păcatul.

Şi aşa, în CREDINŢA aceasta mă iei ca Fiu
Prin care DUMNEZEU îmi dă DREPTUL la Viaţă.

O, Sfântul meu, din Rugăciunea ta mă Nasc!...

„DOAMNE, Inima mea îmi spune
Că acest păcătos va lăsa totuşi păcatul.
În aceasta eu îl primesc, deşi printr-o RANĂ adâncă
Ce mi se adaugă, Dreptul de Viaţă îl plătesc“...

O, DESTIN de Sfinţi,
Să RESFINŢIŢI pe cei păcătoşi,
DESTIN prin care „şi păcătoşii“ totuşi sunt Creaţi,
Ca şi păcătoşii să se facă şi ei Sfinţi.
În acest Ideal de Sfinţenie este Taina Creaţiei
Şi a celor ce nu ar trebui creaţi.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 68-70).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Isihasm, TAINA Sfinţilor"

Fiecare Sfânt are Destin de a fi Părintele RESFINŢlTOR al multor „nesfinţi“. Aici este Taina Cultului Sfinţilor. Noi, cei „păcătoşi“, ne naştem datorită HARULUI-DARULUI lui DUMNEZEU, în totodată Darul Sfinţilor, ce ne „iau în garanţia lor“. DARUL DUMNEZEIESC şi Darul Sfinţilor sunt de o importanţă capitală.

MOTTO:
O, Sfântul meu, CREDINŢA Mântuirii mele
Ţi-o CREDE Însuşi DUMNEZEU,
CREDINŢĂ ce ţi-o Cred şi eu.

Într-o Zi fără timp, în DUMNEZEIRE,
FIUL ca Răspuns de IUBIRE,
Împreună cu DUHUL SFÂNT,
Aduc TATĂLUI DUMNEZEU
Un PRINOS de MULŢUMIRE.
– Veşnicule PĂRINTE,
Primeşte această Dăruire,
Ale Tale dintru ale Tale,
Ţi-aducem înainte.
Şi TATĂL Priveşte...
Vede încă o Iubire
De Creaţie.

– PRIMEŞTE CHIPUL IUBIRII,
E CHIPUL Tău, PĂRINTE!

Şi TATĂL BINECUVÂNTEAZĂ!

*

– Iată, PĂRINTE, odată
Cu Prinosul meu de IUBIRE
Şi un Chip de Creaţie,
În care Eu Mă Revărs pe Mine
Şi prin Mine
Revărsarea Însăşi de Tine.

Eu sunt Însăşi IUBIREA Ta,
Şi după CHIPUL acesta Eu mai Creez
Şi un Chip de Iubire Creată,
Ce Te va Iubi pe Tine
ASEMENEA ca Mine.

Tu, PĂRINTE, eşti CHIPUL IUBIRII
Şi în FAŢA Ta stă
Doar tot un Chip de Iubire.

Şi vede DUMNEZEU TATĂL
Un Chip de Iubire Creată.
Dar mai vede Şi un „anti-chip de rău“...

– PĂRINTE, zice FIUL,
Pe Cei ce Te IUBESC
Îi Priveşte,
Aceştia sunt Sfinţii Tăi
Cărora le dai VIAŢĂ.
BINECUVÂNTAREA Ta
Este doar asupra celor Sfinţi,
Pe aceştia Ţi-i aduc
Ca Prinos de IUBIRE.

*

FIUL aduce înainte
Conceperea de Creaţie,
„Cartea Vieţii“.
DUMNEZEU TATĂL citeşte
Toate Numele Făpturilor,
Pe cele Sfinte le lasă,
Pe cele păcătoase le „şterge“.

– PĂRINTE, doar Sfinţii
Pot într-adevăr fi Scrişi
În Cartea Vieţii...
Dar Fiecare Sfânt
Este ca un Părinte de Creaţie
Şi cum „să moară Fiii lor“
Chiar dacă vor fi nişte păcătoşi?

– Da, zice TATĂL,
Pe toţi Fiii Sfinţilor, oricum ar fi
Nu-i şterg,
Dar numai
Pe cei ACOPERIŢI de Sfinţi.
Cei Sfinţi să facă
O Sfinţenie în plus
Şi pentru cei ce nu o fac.
Nu poate exista şi o Lume Creată,
Decât dacă este Sfântă.

– PĂRINTE, pentru că este Conceperea Mea
Am să Mă ÎNTRUPEZ Eu
Ca PRIMUL SFÂNT de Creaţie
Şi sub ACOPERĂMÂNTUL MEU
Să se nască toţi Fiii de Creaţie,
Pentru că „moartea nu există“...
Şi dacă păcatul o „inventează“,
EU am să ÎNVIEZ pe toţi morţii.

Şi TATĂL BINECUVINTEAZĂ.

*

DOAMNE, eu cel păcătos
Trebuia să nu fiu Creat,
Nu trebuia să mă nască
Părinţii mei...

O, VIAŢĂ, ce BUCURIE,
O, VIAŢĂ, ce TAINĂ DUMNEZEIASCĂ
Eu ca păcătos
Nu pot avea dreptul la VIAŢĂ...
Păcatul este „oprirea“ de la VIAŢĂ.

O, ce Taină, ca totuşi
Eu cel ce nu merit
Să fiu totuşi Creat şi născut...
Este Taina de Sfânt.

*

DOAMNE, în mine în primul rând este MILOSTIVIREA Ta
Este apoi Rugăciunea MAICII DOMNULUI şi a Sfinţilor,
Şi mai ales a Sfântului meu şi a Îngerului Păzitor.
În Darul cărora am fost Creat şi născut.
Este de asemenea suspinul neamului meu pământesc
Şi mai ales a unor Părinţi, cu Destin să-i Mântuiesc.

În mine este CHIPUL Tău ca un SOARE DUMNEZEIESC,
Este o Candelă, Chipul MAICII DOMNULUI,
Este şi un Sfeşnic de Sfânt şi o Făclie a Părinţilor
Şi în aceste Lumini este Viaţa mea.

CHIPULUI Tău trebuie să mă Închin,
În Candelă trebuie să pun Uleiul Credincioşiei mele,
În Sfeşnic trebuie să aprind mereu Făclia
Şi în această Slujire să fiu permanent eu.

Eu trebuie să fiu ca o Biserică proprie
Cu ALTARUL PREOŢIEI CHIPULUI Tău

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 63-67).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Isihasm, Întreitul Acatist al Inimii"

Icoană a Sf. Arhanghel Mihail,
zugrăvită de Georgeta Marioara















În Inimă Sufletul se arată la Chip şi stă ca într-o barcă,
Din Inimă Sufletul îşi răspândeşte „Razele“ sale ca Trup,
În Inimă Sufletul Cântă Dumnezeiasca Laudă Creatorului.

Din Inimă Sufletul se întinde şi se Întâlneşte cu celelalte Suflete,
Din Inimă Sufletul se deschide şi se revarsă peste Inimă, la infinit,
În Inimă Sufletul Primeşte ca într-o Biserică pe Însuşi Dumnezeu.

Sufletul este Substanţa noastră Fiinţială Creată,
Care are totodată şi o Energie ce se face Corp,
Noi fiind o Unitate Fiinţială Creată cu Energiile sale Create.

Căderea din Rai cu păcatul diavolesc ne „rupe în două“,
Ne contrariază şi ne înstrăinează Fiinţa Suflet de Energiile sale Corp
Şi aşa părem două realităţi ce se duşmănesc de moarte...

La fel, ne rupe de Creator şi ne face orbi şi muţi fără Cântarea Sfântă
Şi suferinţa morţii şi a întunericului ne îngrozeşte continuu
Şi dorim să recâştigăm Pacea şi Odihna Vieţii nemuritoare.

Mintea Corpului trebuie Sacralizată prin Rugăciune Hristică,
Simţirea Corpului trebuie Sacralizată prin Pocăinţă şi Post
Şi Duhul Sufletului trebuie trezit prin Venirea în Inimă a Domnului Iisus.

Isihasmul este un „Întreit Acatist“ de Sfântă Rugăciune,
Rugăciunea Minţii în Cântarea Numelui Dumnezeiesc fără contenire,
Rugăciunea Simţirii prin Post şi a Duhului prin Pocăinţa directă de Suflet.

Vino, Doamne Iisuse, în Inima mea şi trezeşte-mi Sufletul,
Vino în Inima mea şi dă Vedere Ochilor orbiţi de păcat,
Vino în Inima mea, Doamne Iisuse, ca Sufletul meu să te „Întâlnească“!

Mintea mea o fac Rugăciune Cuvântătoare,
Simţirea mea o fac pocăinţă-Rugăciune simţitoare,
Sufletul meu îl fac Vorbire-Împărtăşire directă cu Tine.

Doamne Absolutule Părinte miluieşte-mă!, a Creaţiei căzute Iertare,
Doamne Duhule Preasfinte miluieşte-mă!, Duhul Inimii Rugătoare,
Doamne Iisuse miluieşte-mă!, neîncetata Inimii Rugăciune...


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 61-62).

Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.
Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "RITUALUL Iconic"

O, MAICA DOMNULUI, din Chipul Tău,
Un DUH de Taină se Naşte.
În Tine este ICOANA de SUS,
Că Porţi în Braţe pe DUMNEZEIESCUL IISUS,
În Tine este Icoana de Jos, de Pământ,
Că eşti Chip de Făptură,
Şi aşa în ICOANA Ta sunt
Şi DUMNEZEU şi Creaţia, Împreună.

O, DUH de Isihie,
Ce Făptură se arată,
Dar cu DUMNEZEIREA Întrupată.

În genunchi în faţa ICOANEI,
A Chipului de Taină,
În mine Intră DUHUL Mistuitor
Cu Focul cel mai Curăţitor.

DUMNEZEU Se face în Lume Făptură
Şi eu cel din Lume
Mă URC în DUMNEZEU.

Iată TAINA DESTINULUI meu.

O, CHIPUL ICOANEI MAICII DOMNULUI,
Tu îmi deschizi UŞA spre DUMNEZEU,
Care Se ÎNTRUPEAZĂ în Lume
Ca să mă Întrupez în DUMNEZEU şi eu.

Încep să înţeleg şi eu PRIMA TAINĂ a VIEŢII Isihaste:
Să URCI spre DUMNEZEU, este CALEA Isihiei
Şi ICOANA Chipului MAICII DOMNULUI
Este PRESCUREA LITURGHIEI
Ce deschide UŞILE Cerului.

O, ACATISTUL ICOANEI,
Cânţi în mine mereu, ca o LITURGHIE,
Prin care mă fac şi eu
O Biserică VIE.

Şi începe în mine TAINICUL RITUAL
Ce naşte DUH de Isihie.

*

ÎNCHINAREA la ICOANĂ
Este DUH de mare TAINĂ.

ÎNCHINAREA este ZBOR
Pentru Inima cu DOR,
Care cade la picioare,
Ca-n Văzduh apoi să ZBOARE
În CÂNTARE.

*

Stau în genunchi în faţa ICOANEI
Şi PRUNCUL HRISTOS pe care-L ţine în Braţe
Lumea întreagă în ICOANA Sa o PREFACE.

FECIOARA MAMĂ este ICOANA Lumii,
PRUNCUL HRISTOS este ICOANA Lui DUMNEZEU
Şi ÎNTÂLNIREA lor de TAINĂ
Dă Lumii DUMNEZEIASCA HAINĂ.

*

Unde să găsesc CHIPUL SOARELUI
În care Mintea să-mi ODIHNESC?
Este în Braţele ICOANEI MAICII DOMNULUI,
În HRISTOS, PRUNCUL DUMNEZEIESC.

O, SOARE de Mare TAINĂ,
Un PRUNC-MIEL Nevinovat,
În care toată LUMINA
CERULUI şi Pământului s-a ADUNAT.

Isihie, LUMINĂ de SOARE DUMNEZEIESC ÎNTRUPAT,
TAINĂ de ICOANĂ, Isihie,
DUHUL Tău şi în mine să VIE...

Cine să spună CHIPUL TATĂLUI?
Singurul care poate
Este CHIPUL FIULUI.

FIUL este CUVÂNTUL ASEMĂNAREA
Ce din TATĂL Se NAŞTE,
LUMINA ARĂTAREA.

Şi tot din TATĂL
PURCEDE CĂLDURA CHIPUL DUHULUI,
Iar Împreună cu LUMINA
SUNT Însuşi TREIMEA.

FIUL CHIPULUI TATĂLUI Cântă,
DUHUL CHIPULUI TATĂLUI Pecetluieşte
Şi în FIUL şi în DUHUL
TATĂL Se ODIHNEŞTE
Şi TATĂL, FIUL şi DUHUL
Sunt TREIMEA UNITĂ.

TATĂL, NUME Cel mai MARE,
FIUL, NUME Cel mai SCUMP,
DUHUL, NUME Cel mai SFÂNT,

Ţie, DUMNEZEU TREIME,
ÎNCHINARE.

*

Fă-ţi Mintea Prunc,
Fă-ţi Inima Prunc,
Fă-ţi toate Simţurile Prunc,
Asemenea PRUNCULUI HRISTOS
Şi CU PRUNCUL DUMNEZEIESC
ZI RUGĂCIUNEA TATĂLUI CERESC.

Cine IUBIREA Lui DUMNEZEU să o cuprindă?...
Doar FIUL Său o poate.

Şi IUBIREA FIULUI, doar Chipul Tău de MAICĂ.

O Chip de Mare TAINĂ,
Tu, Chipul cel mai ALES,
Deşi Chip de Creaţie,
Având pe FIUL Dumnezeiesc în Braţe,
Te faci ICOANĂ de Închinare:
Bucură te, ICOANĂ de Dumnezeiească Întrupare.

*

O, Tu DOAMNE DUMNEZEU,
Când Te ARĂŢI Sufletului meu
Toate luminile se „umbresc“
Şi Tu doar, Cel PERSONAL,
Eşti PREZENT şi în lăuntru şi în afar’.

Ochii Minţii se închid
Ochii trupului de asemenea.
Prin CHIPUL de IPOSTAS
Te Văd şi eu pe Tine.

Ochi de Minte, plecaţi genele de gând,
Lumină, intră în culcuşul de „dincolo“,
Un VIU prin El Însuşi,
Care poate să Izvorască totul,
În care se „întorc şi se odihnesc“ toate,
EL – IPOSTASUL faţă de care
Toate trec în UMBRA SA.

ICOANĂ, OCHI de Taină
Prin care se UITĂ IPOSTASUL FIINŢIAL,
Din care izvorăşte apoi LUMINA,
Prin care se Văd cele NEVĂZUTE.

ICOANĂ, CHIPUL Ieşit în Afară,
Care te faci LOCUL de Taină
Unde FIINŢA poate să Se ARATE,
Ca PÂINE-EUHARISTIE.

OCHI de ICOANĂ,
În Tine DUMNEZEU se VEDE
Şi totodată noi, Creaţia, ne putem Vedea
Alături de DUMNEZEU.

OCHI de ICOANĂ,
Eşti BISERICA de Taină,
Unde Mintea îngenunchează şi tace,
Ca într o SUPRAINIMĂ,
Unde INIMA Lui DUMNEZU BATE
Şi unde Inimile tuturor
Bat de asemenea Îngenuncheate.

LOC Suprafiresc de ICOANĂ,
De aici Se poate AUZI CUVÂNTUL DUMNEZEIESC
Pe care Îl SCRII ca într o CARTE,
CHIVOT al DEGETULUI Lui DUMNEZEU.

ICOANĂ, CHIP şi LOC de Taină,
Prin tine Ne putem ÎNTÂLNI cu DUMNEZEU.

*

Într-un moment dincolo de timp
FIUL Creează şi un Chip de Fiu de Creaţie
În care EL Însuşi se Întrupează
Şi vine înaintea TATĂLUI DUMNEZEU:
– PĂRINTE, iată-Mă pe Mine FIUL Tău
Deodată în DOUĂ CHIPURI,
Ca FIUL FIINŢIAL absolut pe care L-ai NĂSCUT
Şi ca Fiu de Creaţie pe care Eu l-am Conceput.
Două CHIPURI neamestecate, dar UNITE
În UNICUL Meu IPOSTAS de FIUL Tău.

Şi TATĂL BINECUVINTEAZĂ,
Şi Chipul Lumii se „Fiinţează“.

*

Nu mai pot sta în întuneric,
Fantomele mă chinuiesc...

LUMINĂ, unde eşti?

Sunt eu orb cu adevărat,
Sau afară este noapte?

Din lumea aceasta plină de păcat
SOARELE s-a luat
Şi trebuie să mergi pe „Tărâmul Celălalt“
Să-L IEI într un VAS
Şi să-L ADUCI Acasă.

Este un LOC unde este o SCARĂ,
LOCUL din ICOANĂ,
Ce are un capăt agăţat de Cer
Şi unul jos de Pământ,
Pe care SOARELE Coboară
Şi tu de la Piciorul SCĂRII
Trebuie să-L PRINZI într-un ANUME VAS,
Că altfel curge fără oprire.

Ai grijă să-ţi „fereşti“ Capul şi Ochii,
Mintea să nu scoată vreun gând
Iar Ochii să-i închizi,
Că o Mare PUTERE
Iese din SOARE
Şi-ţi va „sfărâma“ Mintea şi Capul,
Şi prin Ochi îţi va „arde“ Corpul...

Stai plecat şi cu Palmele la Piept,
Înfundă-ţi Urechile să nu L Auzi,
Că aşa de tare fulgeră şi trăsneşte,
De nu mai rămâi întreg.

O, ce minune, UN PRUNC DUMNEZEIESC
Este SOARELE Ceresc!
Pe SCARA din ICOANĂ
EL Senin Coboară,
Cu Mâini de LUMINĂ
Şi cu un GLAS Înduioşător
Ce Cântă înfricoşător:
– „TATĂL Nostru al tuturor
TU EŞTI DOMNUL DOMNILOR
TATĂL, NUMELE PREASFÂNT,
De la TINE toate SUNT“.
Şi Coboară tot Cântând
Până VINE jos de tot
Şi de Pieptul tău Se-atinge...
Vrea în Inimă să INTRE,
Dar nu-ncape, şi Rămâne
În căuşul Palmelor...

Stai aşa de nemişcat..
Îţi e frică să nu-L Pierzi,
Că te arzi îţi este frică,
GLASUL Său te face parcă
Şi tu să începi să Cânţi,
„TATĂL Nostru Cel din CERURI“...

*

Pe SCARA ICOANEI a Coborât
CUVÂNTUL Întrupat
Şi S-a OPRIT...
Şi tu eşti Bucuros şi necăjit
Că a VENIT la tine, dar nu poţi
Să-L Primeşti în Inima ta strâmtă şi murdară,

O, Bucurie DIVINĂ şi plâns de păcătos,
O, Rai cu iadul deodată,
Nu mai aveţi „prăpastia“ despărţitoare,
Este SCARA CUVÂNTULUI între voi.

Tu, DOAMNE, m-ai Creat ca Făptură
Peste care ai SUFLAT PECETEA CHIPULUI Tău,
Dar eu sunt „dincolo“ de Tine
Şi Tu trebuie APOI să INTRI în mine
Şi eu Apoi să Te Primesc pe Tine,
Altfel rămân „fără“ Asemănare,
Pe care doar Tu mi-o DAI
Ca EUHARISTIE,
Veşnica Ta ÎMPĂRĂŢIE.

DOAMNE, Tu ai SUFLAT CHIPUL Tău în mine,
Care S-a SCRIS ca pe Piatra lui Moise,
Dar nu eşti Tu însuţi Acesta,
Ci doar UMBRA Ta.

Această PECETE Divină
Are în ea DORUL după Tine,
Pe Tine Însuţi Să Te ÎNTÂLNESC,
Să INTRI apoi în toată Fiinţa mea,
În Inimă, Cămara mea cea mai împodobită.

*

Nu îndrăzni să priveşti în Sus,
Nu îndrăzni să ridici Mintea la Cer,
Vezi pe HRISTOS Cel ce Coboară
Pe Pământ ca o SCARĂ,
Stai cu Capul plecat,
Stai cu Mintea în metanie,
Pune Mâinile la Piept
Şi prinde-te de SCARĂ,
Ce are Piciorul ei pe Inima ta.

SCARA HRISTOS Leagă Cerul de Pământ.

El coboară pe SCARĂ,
Inima ta este prea strâmtă,
Nu poate Intra în ea,
Stă în dreptul Pieptului tău
Ca o ICOANĂ atârnată de Gât.

O, ICOANĂ a Lui HRISTOS
Lipită de Pieptul meu,
Inima mea începe să audă
Taina Ta de FIU al Lui DUMNEZEU,
Aude cum Tu Te Rogi TATĂLUI,
Şi trezeşti şi în mine
DORUL de Rugăciune.

Eu nu îndrăznesc să fac altceva
Decât RITUALUL ICOANEI,
Să mă închin Ei,
Să plec Mintea în metanie,
Să strâng SCARA la Piept,
Să mă agăţ cu disperare de ea
Când „valurile“ patimilor din mine
Şi prăpăstiile lumii vor să mă înghită.

O, ICOANĂ, SCARA Lui HRISTOS,
O, IUBIREA Lui DUMNEZEU
Te Port ca pe o COMOARĂ de mare preţ
Şi aştept până când Inima mea să poată
Să se Deschidă ca un Chivot-Raclă
În care să Te PRIMESC
Şi să nu te mai pierd vreodată.

ICOANĂ, ICOANĂ,
De la Cer la Pământ SCARĂ,
Te agăţ la Pieptul meu,
În care este HRISTOS Cel de TAINĂ.

*

Doamne Iisuse, „Un Anume Cuvânt al Tău“
Este „Sfânta Masă şi Evanghelie“ în Fiinţa-Sufletul meu,
Cuvânt pe care L-ai Zis când M-ai Creat, Cuvânt-Altar-Chip de Dumnezeu.
Şi „Acest Cuvânt de Taină“ prin Chemarea-Rugăciunea Numelui Tău
Se „Face Liturghie-Euharistie“ în Biserica Fiinţei mele,
Împărtăşirea Dumnezeieştii Treimi al cărei Mare Preot eşti.


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 49-60).

Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.