Tradiţia imnografică şi liturgică dezvoltă în mod constant o analogie între Chipul Bisericii şi Chipul Maicii Domnului, după cum reiese şi din Axionul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare: „De tine se bucură toată făptura ceea ce eşti Biserică sfinţită şi Rai cuvântător”. De aceea programul iconografic al Bisericii şi Erminia zugravilor o întruchipează pe Maica Domnului chiar pe uşile Împărăteşti ale Sfântului Altar, încât putem spune că Sfânta Liturghie începe cu actualizarea momentului liturgic al Bunei Vestiri.
În acest sens, Proscomidia actualizează permanent evenimentul Bunei Vestiri, după cum ne relatează şi Sfântul Gherman al Constantinopolului (v. „Explicarea Sfintei Liturghii”). Lucrarea Sfântului Arhanghel Gavriil este închipuită aici, printr-o gândire liturgică asociativ-iconică, de către diaconul slujitor, care, până în sec. al XIV-lea, avea dreptul de a săvârşi proscomidia. Iar, pe de altă parte, Maica Domnului este închipuită de Prescura pe care o aducem la altar, fiind binecuvântată de preotul slujitor prin Rugăciunea adresată lui Dumnezeu-Tatăl: „Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce Pâinea cea cerească, hrana a toată lumea, pe Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos...”. Cu momentul Liturgic al Bunei Vestiri se deschide şi Cartea Noului Testament ce are în ea scrise filele Creaţiei şi se sfârşeşte cu naşterea în veşnicie a Bisericii, chipul Maicii Domnului, „Noul Ierusalim”, „cetatea cea sfântă împodobită ca o Mireasă pentru Mirele ei” (Apoc. 21, 2). De asemenea, făgăduinţa făcută Evei, că unul din fiii ei va zdrobi capul şarpelui (protoevanghelia), reprezintă prima profeţie vechitestamentară, precum vesteşte troparul praznicului: „Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac...”. Imnograful Ioan Monahul, autorul Canonului Bunei Vestiri, referindu-se şi el la proorociile mesianice din Vechiul Testament, zice: „Făgăduit-a Dumnezeu strămoşului Avraam să se binecuvinteze întru seminţia lui toate neamurile, Curată; iar prin tine făgăduinţa ia astăzi sfârşit” (cântarea a 6-a). Pe de altă parte, prin heretisirea îngerului Gavriil cerul s-a pogorât pe pământ, iar prin glasul arhanghelului, când va suna trâmbiţa cea de apoi, Însuşi Domnul Se va pogorî din cele de sus” (I Tes. 4, 16), ca să înnoiască toată zidirea. Astfel, imnograful Bunei Vestiri foloseşte un limbaj biblic, menţionând „semnele” şi „chipurile” vechitestamentare, zicând: „În chip tainic se vorbeşte despre tine în Sfintele Scripturi, Maica Celui Preaînalt. Căci Iacob, văzând scara de demult, care de mai înainte te închipuia pe tine, a zis: Cale de mergere a lui Dumnezeu este aceasta...”. Însă tipul vechitestamentar al Evenimentului Bunei Vestiri este reliefat, în mod special, de căderea strămoaşei Eva prin amăgirea şarpelui-diavol. Pentru aceasta, Maica Domnului îl întreabă pe arhanghel cum va fi chipul zămislirii, zicând: „Strămoaşa mea, primind povaţa şarpelui, a fost îndepărtată de la desfătarea dumnezeiască. Pentru aceasta şi eu mă tem de închinarea ta cea neobişnuită, fiindu-mi frică de alunecare” (Cântarea a 3-a). Imnogarafii care au alcătuit slujba Bunei Vestiri menţionează foarte multe imagini sau icoane din Vechiul Testament cu privire la Maica Domnului. Astfel ea este preînchipuită de Rugul ce ardea şi nu se mistuia, de Chivotul Legii vechi, de ploaia cea de pe lână sau toiagul lui Aaron ce a odrăslit, precum cântă Biserica într-unul din imnele sale: „Daniel te-a numit munte înţelegător şi Isaia, Născătoare de Dumnezeu, Ghedeon te-a văzut ca pe o lână, iar David sfinţenie îţi zice, iar în alt loc, uşă. Şi Gavriil îţi strigă: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”. Şi în Acatistul Maicii Domnului care se citeşte la Buna Vestire, Fecioara Maria este văzută ca o „ţarină dulce” (Condacul al 2-lea) care „a odrăslit Spicul cel nearat şi de mântuire lumii”. Revenind acum la proscomidie, putem spune că prescurile pe care le aducem la Altarul Bisericii se unesc, însă, în chip tainic, în Prescura unică a Maicii Domnului din care se scoate Sfântul Agneţ, precum citim în Canonul Sfintei Împărtăşiri: „Cu adevărat, Maica lui Dumnezeu, în pântecele tău s-a copt Pâinea cea dumnezeiască a Vieţii, păzind nevătămat pântecele tău cel nevinovat. Pentru aceasta te lăudăm toţi ca pe hrănitoarea noastră întru toţi vecii” (Cântarea a 8-a).
În Proscomidie, „Fecioara Maria poartă Copilul tăcut în care erau ascunse toate graiurile. Era tăcut ca un Prunc mic şi în acelaşi timp dădea tuturor făpturilor toate Poruncile Sale”, explică Sfântul Efrem Sirul în unul din imnele sale (Lobgesang der Wuste, p. 10). De asemenea, Ioan Monahul pune în gura Îngerului heretisirea: „Ca pe o făclie mult luminată şi ca pe o cămară de Dumnezeu lucrată te văd pe tine. Primeşte acum, ca un chivot de aur, pe Dătătorul Legii, Preacurată, care a binevoit a izbăvi, prin tine, firea oamenilor cea stricată!” (Cântarea a 7-a). Sfântul Nicolae Cabasila e de părere că Proscomidia este „chip” (τύπος) şi „icoană” (εικόνα) a Trupului Bisericii, unde Hristos este prezent cu lucrarea Lui întreagă, precum afirmă Părintele Stăniloae. Aşadar, şi în Icoana Domnului nostru Iisus Hristos şi în Euharistia Sa El este Acelaşi, împărtăşindu-ne nouă toate ale Sale.
Prin această viziune asupra Proscomidiei, se evidenţiază conştiinţa liturgică a credincioşilor în pregătirea darurilor de Jertfă, subliniindu-se totodată lucrarea preoţească universală a trupului Bisericii (femei şi bărbaţi) în Liturghia Ortodoxă. Astfel, femeia-chipul Maicii Domnului şi credincioşii ce aduc darul la altar sunt tot aşa de activi ca şi preoţia însăşi. Aici se poate vorbi de o liturghisire specifică a Creaţiei, care nu îşi ia cinstea preoţiei de la sine ca Datan şi Abiron, ci dă naştere preoţiei, precum spune Părintele Ghelasie de la Frăsinei (Trăirea Mistică a Liturghiei, p. 175).
Silviu Marin este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Patriarhul Justinian", Bucureşti, şi al unui master în Teologie Biblică la aceeaşi Facultate. Este protopsalt al bisericii "Sfinţii Voievozi" din Bucureşti şi imnograf. A alcătuit slujba sfântului Irodion de la Lainici, diortosită de Î.P.S. Acad. Dr. Irineu Popa şi aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
