Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală și de Nord: "Vremea este să lucreze Domnul", Conferință susținută la ASCOR Cluj, 29.11.2018

Despre Părintele Ghelasie de la Frăsinei, în intervalul 1h.37' 04''- 1h 43' 24''.

Prelegere a Ierom. Neofit, Despre Iconicitate. Iconicitatea limbajului / Limbajul iconic

Cuvânt înainte la volumul "Acatistier. File de Pateric", autori: părintele Ghelasie de la Frăsinei, părintele Valerian de la Pătrunsa (editura Platytera, 2018)

În volumul de față sunt cuprinse o serie de Acatiste alcătuite de părintele Ghelasie Gheorghe și părintele Valerian, precum și Micul Pateric al Sfintei Mânăstiri Frăsinei, al părintelui Ghelasie. Acatistul și Patericul, ca forme de expresie literară a tainei creștine, vizează trezia, pe care o atrag prin rugăciuni scurte, însoțite de evanghelicul Bucură-te!, lăsat nouă de Hristos după Învierea Sa din morți, precum și prin cuvinte ale părinților îmbunătățiți, care concentrează o experiență de viață și au puterea duhovnicească de străpungere a inimii.  

Poezie în stare pură, versurile Acatistelor închipuie o scară a lui Iacob pe care suie și se coboară îngerii, sau pe care Dumnezeu se coboară la om, ca să-l înalțe la Sine. Pe lângă Acatiste închinate Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântului Duh, Maicii Domnului și Sfântului Înger Păzitor, întâlnim în această carte o serie de Acatiste Praznicale, dar și Acatiste ce ne introduc în miezul vieții de contemplație și rugăciune, cum sunt Acatistul împăcării şi iertării celor învrăjbiţi, Acatistul chipului omului, Acatistul rugăciunii neîncetate, Acatistul pocăinței, Acatistul Sfintei Împărtășanii. Am adăugat în completarea acestui volum și două acatiste ale unor sfinți, Eftimie cel Mare și Filimon, reeditate pentru prima oară în colecția de scrieri apărută la editura Platytera. Imnul icoanei Fiului încheie această doxologie poetică, revărsată din preaplinul vieții puse sub semnul Învierii.

În Micul Pateric al Sfintei Mânăstiri Frăsinei, părintele Ghelasie ne introduce în intimitatea unei mânăstiri speciale, numite micul Athos carpatin. Ne sunt prezentate pe scurt câteva modele de cuvioși părinți ce au menținut vie flacăra închinării duhovnicești în acest loc binecuvântat de Dumnezeu: Ilarion și Ștefan, Acachie ieromonahul, Sfântul Ierarh Calinic, Policarp și Lavrentie, Porfirie, Simeon Combei, Neonil Ștefan, Silvestru Duhovnicul.

În centru se desprinde figura sfântului Calinic de la Cernica, ce a instituit regula athonită la mânăstirea Frăsinei, călăuzind pe monahi în urcușul pe treptele scării duhovnicești: dorul duhovnicesc, iubirea adunării frățești și îngerescul chip al iubirii curate.

Vedem realizată o armonioasă împletire între rigorile vieții de obște, cu lepădarea de sine și cuvenita împlinire a făgăduințelor monahale, și duhovnicia de răspuns propriu, ce pune pecetea unui specific aparte. Patericul apare astfel ca icoana de inimă a vieții monahale, în miezul căreia pulsează taina paternității și filiației duhovnicești. Aceasta constituie un adevărat laborator al sfințeniei, care este împlinirea menirii omului sau nunta nașterii sale în veșnicie.

Viața monahală însăși apare ca un legământ la hotarul de taină al întâlnirii lumii cu Dumnezeu. Întreaga carte respiră de bogăția vieții isihaste a alcătuitorilor. Și ce e isihia, decât o așezare în locul dragostei de Dumnezeu și de aproapele, în gest de închinare și slujire jertfelnică, care desființează logica dominației și adversității, instaurată după căderea omului? Hristos Însuși ne-a dăruit bucuria înfierii dumnezeiești, despre care atât Acatistele, cât și Patericul de față mărturisesc cu putere, ca icoane ale ei zugrăvite în cuvânt.

Florin Caragiu

Prezentare a volumului „Biserica în actualitate și actualitatea Bisericii” (editura Academiei, 2018), autor: ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Craiovei (partea a III-a)

Dacă Botezul este „o adevărată renaștere realizată de Sfântul Duh care face din apa botezului modalitatea de comunicare a energiei dumnezeiești”, în taina Mirungerii „Sfântul Duh conferă celui născut din apă și din duh darurile sale” (p. 197), epicleza euharistică, împlinită de asemenea în Sfântul Duh, anticipând deja „plinătatea împărăției în noi”, ca o anticipare a împărtășirii de slava firii dumnezeiești neapropiate, pe care în veacul viitor Dumnezeu Tatăl o va comunica în Duhul Sfânt „prin firea umană îndumnezeită a Mântuitorului Hristos” (p. 198). Darul de iubire dumnezeiesc din taina Sfintei Euharistii depășește „categoriile logicii umane” (p. 223), devenind în noi lucrător „dacă ne pregătim și noi să devenim jertfă prin viața noastră bineplăcută Tatălui ceresc” (p. 226), păzind „chipul sfințeniei Lui” (p. 231).

În continuare, autorul abordează taina Bisericii în perspectivă mariologică. „Constituind Biserica în trupul Său, prin actele mântuirii”, Mântuitorul Hristos „o săvârșește în primul rând în trupul Maicii Domnului, prin voia Tatălui și pogorârea Duhului Sfânt” (p. 232), astfel încât „tot ceea ce este omenesc și luat din Fecioara Maria este îndumnezeit prin lucrarea ipostasului Fiului lui Dumnezeu” (p. 233). Deținând plinătatea dumnezeirii prin trupul lui Hristos cel înviat, Biserica se plinește continuu prin participarea mădularelor sale (p. 235), ce „primesc prin firea umană, luată din Preasfânta Fecioară Maria, harul învierii de la Capul Trupului, fără confuzie și despărțire între ei” (p. 241). Astfel, sfințindu-se prin jertfa sa în Hristos, omul „intră în comunicare cu Viața fără de sfârșit, învingând moartea” (p. 248).

În ultima parte a capitolului al doilea, ÎPS Irineu abordează taina Bisericii în legătură cu eshatologia. Prsupunând împreuna-viețuire cu Preasfânta Treime, desăvârșirea unității Bisericii are un caracter eshatologic (p. 249). Ca Trupul tainic al lui Hristos, Biserica exteriorizează plinirea vremii, împlinită în întruparea lui Hristos și pogorârea Duhului Sfânt, ce „transformă intervalul așteptării Împărăției cerurilor într-o pregustare a veacului viitor” (p. 251). „Experiența antinomică a unității Bisericii” în Hristos e „lămurită prin credința în Sfânta Treime”, ce imprimă credinciosului conștiința identității și a modului perihoretic de existență (p. 252). Noi, oamenii, sporim ca ipostase spre împlinirea deplină ca chip al lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt, ce ne așază față către față cu Hristos, punându-ne în dialog cu El (p. 256). 
În capitolele următoare sunt tratate problematica legată de slujirea femeii ca provocare actuală, perspectiva eclezială asupra autorității ca jertfă și a slujirii autorității, aspecte legate de slujirea episcopului, o evaluare succintă a ecleziologiei așa cum se prezintă în actualitate și, în ultimul capitol, abordări sinodale contemporane ale ecleziologiei.

În concluzie, Biserica are, „prin harul Sfântului Duh, discernământul necesar ca să-și evalueze misiunea și starea duhovnicească cu exigențele lui Dumnezeu”, fiind chemată „să evalueze critic toate stările societății” în lumina dreptei credințe (p. 532), dialogând cu toți oamenii prin modul sobornicității deschise, de care vorbea părintele Dumitru Stăniloae (p. 531).

Cartea Mitropolitului Irineu este o pledoarie, realizată cu o adâncă pătrundere dogmatică și cunoaștere a provocărilor contemporane, pentru o înțelegere autentic ortodoxă a tainei Bisericii, în toate aspectele prezenței ei lucrătoare în lumea de astăzi.

 Florin Caragiu