marți, 29 noiembrie 2016

Apariție editorială: Doina Mihăilescu, Marius Dumitru Linte, „Întruchipări. Gestul”, ed. Brumar, 2016 (texte de Ieromonah Ghelasie Gheorghe).


Volumul poate fi accesat în format pdf la adresa:  

E un volum de excepție la întâlnirea dintre chipul teologic și întruchipările artistice, pe marginea scrierilor isihaste ale părintelui Ghelasie de la Frăsinei.

luni, 28 noiembrie 2016

În curs de apariție: Ierom Ghelasie Gheorghe, "Răspuns de apărare" (ed. Platytera, 2016)




Răspunsul de apărare al părintelui Ghelasie precizează acuratețea respectării spiritului revelației biblice și patristice în isihasmul iconic carpatin, tocmai prin această așezare în centru a tainei chipului ce conferă o profundă consistență iconică, dialogică și liturgică ontologiei umanului și creației în ansamblul ei. Numai în lumina chipului Fiului lui Dumnezeu pecetluit în creație putem întrezări posibilitatea eshatologică a înaintării infinite a creației în taina dumnezeiască (epectasis), de care ne vorbește Sfântul Grigorie de Nyssa.

Florin Caragiu

miercuri, 16 noiembrie 2016

Serile Sinapsa. Lansarea volumului "Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi" (Platytera, 2016), autor: părintele Ghelasie Gheorghe

Rugăciunea Vieţii

Medicina Isihastă fiind o Medicină de Orientare direct Creştină, începe, astfel, cu specificul Creştin: RUGĂCIUNEA.
.
Rugăciunea VIEŢII

În NUMELE TATĂLUI şi al FIULUI şi al SFÂNTULUI DUH.
VIAŢA este DARUL Tău, DOAMNE. Noi prin păcat l-am rupt şi l-am distrus. Revarsă-L din nou, ca să nu piară CHIPUL Tău din Făpturile Tale.
Nu există moarte, ci doar VIAŢĂ. Făptura noastră este ca un „Vas”, care dacă este spart nu mai poate ţine DARUL VIEŢII în el. Noi încercăm să „reparăm” Vasul, dar fără o încă Readucere a DARULUI Tău, VIAŢA ne lipseşte.
DOAMNE, Cel în TREIME IUBIRE şi VIAŢĂ, Miluieşte Zidirea Ta cu Mângâierea PALMEI Tale. Binecuvintează-ne, PĂRINTE DUMNEZEU, Iartă-ne, FIULE MÂNTUITOR şi Tămăduieşte-ne, DUMNEZEULE, DUHULE PREASFINTE.
Sfinţii Tăi sunt Mărturia DARULUI VIEŢII. Fă-ne şi pe noi Părtaşi acestora. Pentru Rugăciunile Preacuratei MAICII Tale îndeosebi, dă-ne şi nouă SĂNĂTATEA VIEŢII.
IUBIREA cea ÎNTREITĂ şi absolută, Miluieşte-ne şi pe noi, păcătoşii, ca iarăşi să căpătăm ASEMĂNAREA CHIPULUI Tău, care este VIAŢA cea nepieritoare. Amin.

(Părintele Ghelasie Gheorghe, “Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi”, ed. Platytera, 2016, p. 7.)

Ce este boala? Este efectul „păcatului”. Dar celui bolnav nu i se mai impută direct păcatul, că însăşi boala este o „Răstignire”, cu tinderea spre „ÎNVIERE-tămăduirea”.
În boală trebuie să „treci” prin „răstignire-suferinţă”, dar cu Nădejdea nestrămutată a ÎNVIERII. Cine nu are această Nădejde este un „condamnat”...
A „Nădăjdui” este o „PORUNCĂ” a Lui DUMNEZEU, „care nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui ca să fie Viu”. Nu te speria de „suferinţă”, dar caută alinarea şi chiar vindecarea ei. Pentru creştini, CRUCEA este „Biruinţa suferinţei”, nu însăşi suferinţa.
Ca Medicină Isihastă, noi indicăm o dublă terapie, atât a sufletului,
cât şi a trupului, în integralitate.


(Părintele Ghelasie Gheorghe, “Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi”, ed. Platytera, 2016, p. 8.)

Fiindcă trupul este un „comun” al sufletului şi al materiei, trebuie, deci, o mâncare sufletească sfântă şi o mâncare materială nedistructivă-sănătoasă. Să se treacă urgent la o „mâncare sufletească şi materială” sănătoasă este condiţia tratării bolilor.

(Părintele Ghelasie Gheorghe, “Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi”, ed. Platytera, 2016, p. 9.)

"Condiţia de făpturi create este să fim mereu în „COMUNICARE” cu DUMNEZEU CREATORUL, Comunicare ce se face spiritual şi trupeşte în acelaşi timp. Sufleteşte, ne „HRĂNIM” din cele DUMNEZEIEŞTI prin CHIPUL CUVÂNTULUI şi DUHULUI, iar trupeşte, prin chipul mâncării" (Părintele Ghelasie Gheorghe, “Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi”, ed. Platytera, 2016, p. 92).

Atenţie la acest „fond de auto-toxicitate”, pe care medicina îl consideră „fond psihic”, dar care are şi o prelungire fiziologică fizico-chimică. A nu ţine supărare, a nu duşmăni, a avea credinţă în Binele DIVIN, a ierta, a nu mai face fapte ce vatămă pe alţii, etc. nu sunt simple „formule” psiho-terapeutice, ci reale „dezintoxicări”, atât sufleteşti, cât şi biologice.
(Părintele Ghelasie Gheorghe, “Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi”, ed. Platytera, 2016, p. 92).

Boala blochează mişcarea şi de aceea trebuie să o restabilim. Degeaba mănânci dacă nu va circula armonios în tot organismul. Mişcarea aceasta să nu fie confundată cu sportul sau alte practici oculte. Este o mişcare normală a funcţiunilor organice, ce trebuie mereu restabilită, păcatul fiind acela care adaugă mişcări negative şi distructive. După cum te speli şi faci toaleta normală, aşa trebuie să devină şi mobiloterapia, mişcarea. Cine nu se spală se împute şi cine nu se mişcă, la fel, se „strică”.
(Părintele Ghelasie Gheorghe, “Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi”, ed. Platytera, 2016, p. 29).
Nu fi fixist (adică să faci doar ce crezi tu); cu voinţă ascultă şi de alţii. Astfel, te vei vindeca de propriile iluzii şi încăpăţânare. Nu fi izolat şi însingurat, ci în dialog cu toţi şi cu toate (păcatul demonic face tocmai un gol de dialog). Viaţa este comunicabilitate. Fii comunicabil, chiar dacă te forţezi. Fii vesel, chiar dacă nu te simţi bine, pentru că fondul vieţii este bucuria-lumina. Impune-ţi un zâmbet permanent. Suportă şi ce nu-ţi place la alţii şi treci peste toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu). Nu mustra direct, nu spune greşelile, fii delicat când faci, totuşi, câte o observaţie. Nu te enerva că alţii nu sunt ca tine, ci-ţi stau chiar împotrivă. Astfel, te vei vindeca de contrarietate şi te vei bucura de convieţuire în tot momentul. Încearcă să ai afecţiunea mai tare decât respingerea. Nu admite frica, timorarea, grija zilei de mâine; nu-ţi fă iluzii, lasă totul la momentele lor. Timorarea este slăbănogirea sufletului. Fii optimist, chiar dacă lucrurile par total încurcate; crezi în rezolvarea miraculoasă. Toate simptomele de boală, toate certurile, toate contradicţiile, greşelile tale şi ale altora, consideră-le trecătoare şi tu, astfel, vei rămâne neatins. Chiar dacă ai avut şi mai ai crize violente, toate vor trece; nu admite teama că va fi mai rău, ci mai bine. Nu admite tristeţea după greşeli şi conflicte, lasă-le la momentul când te vei analiza pe tine (la spovedanie, mai ales). Nu fă o scrupulozitate patologică. Nu abandona activitatea, chiar dacă nu te simţi bine şi dai randament puţin. Cât ai fi de bolnav, nu renunţa la un anume activ, cât de cât. Este ODIHNA pentru toate. Bucură-te, chiar dacă ţi se pare că nu ai progresat deloc. Viaţa are o supralege, a ODIHNEI SACRE, indiferent de stare. În această ODIHNĂ nu mai contează nici o evaluare, este DARUL Lui DUMNEZEU peste toate considerentele. Bucură-te şi tu cu adevărat de acest miracol.
(Părintele Ghelasie Gheorghe, “Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi”, ed. Platytera, 2016, pp. 27-28).

Dietoterapia este refacerea memorialului organic; mobiloterapia este refacerea memorialului energetic; psihoterapia reface memorialul de suflet, iar sacroterapia pe cel DIVIN.Toate sunt în „legătură” şi în egalitate, încât nici unul nu poate fi neglijat.
(Părintele Ghelasie Gheorghe, “Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi”, ed. Platytera, 2016, p. 71).

Cei grav bolnavi, cei care nu mai aveţi poftă de mâncare, cei cărora nu vă mai primeşte stomacul aproape nimic, încă nu disperaţi. Hrana cu „picătura” face cât cea cu „îmbucătura”, zice proverbul. Insistaţi pe meniurile expuse, în cantităţi foarte mici, dar des. Dacă este de la DUMNEZEU încă Viaţă, cu Rugăciunea proprie, lucrurile se pot schimba.
(Părintele Ghelasie Gheorghe, “Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi”, ed. Platytera, 2016, p. 75).

Unii, când mănâncă, se gândesc la tot felul de „fantasmagorii”, cu tendinţe contrare, negative. Nu admiteţi decât gânduri pozitive, vesele şi fără nimic contrar. Orice contrar este o „distrugere” şi când mâncaţi trebuie să aveţi „construcţie”, nu distrugere. Gândiţi-vă la DARUL Lui DUMNEZEU şi iertaţi totul tuturor!
(Părintele Ghelasie Gheorghe, “Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi”, ed. Platytera, 2016, p. 75).

Orice păcat produce în noi o „mâhnire de moarte", ce secretă otrava morții, de unde suportul multor boli.
(Părintele Ghelasie Gheorghe, “Rețetele Medicinii Isihaste pentru cei grav bolnavi”, ed. Platytera, 2016, p. 55).


Medicina Isihastă prezentată de părintele Ghelasie de la Frăsinei are caracteristicile unei tratări cuprinzătoare a problemelor omului contemporan, în varietatea planurilor lor de manifestare. Putem astfel vedea un demers terapeutic de refacere a memorialului comunicării cu Dumnezeu prin alipirea la Trupul lui Hristos, prin împărtășirea cu Sfintele Taine ale Bisericii și dialogul viu cu Sfânta Treime și cu toți sfinții (sacroterapia), în împletire cu un demers de tămăduire a puterilor sufletului afectate de patimi și de cultivare a virtuților (psihoterapia), un demers de recuperare prin dinamismul mișcărilor fizice a energiilor blocate (mobiloterapia) și un demers de regândire a hranei dintr-o perspectivă iconică (dietoterapia), în care primează aspectul comunicărilor între memorialuri vii, cu finalitatea asumării de către om a naturii spre a o aduce ca dar și a o asimila euharistic în taina Împărăției lui Dumnezeu. 

Florin Caragiu

duminică, 16 octombrie 2016

Apariție editorială: Ieromonah Ghelasie, Imnografie II. Acatistier, ed. Platytera, 2016


Prefață


„Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă!” (Mt. 28, 8). Acatistul este o expresie a bucuriei creștine înaintea veștii celei bune a Învierii lui Hristos, ca o încununare a bucuriei ce se revarsă din conștientizarea tainei întrupării dumnezeiești ce stă la temelia vieții create.
Întruparea lui Hristos la plinirea vremii a prilejuit iruperea în lume a unui nesecat izvor de apă vie. Modelul iconic al versurilor din acatistele sfinților și ale sărbătorilor creștine este dat de însăși grăirea îngerului Gavriil către Preasfânta Fecioară Maria: „Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei” (Lc. 1, 28).
Cinstirea sfinților este o punte luminoasă durată peste prăpastia morții între cele vremelnice și cele veșnice. În modul de a fi al sfințeniei, orice act încărcat de intenționalitate euharistică implică reciprocitate. De aceea, orice gând cuvenit îndreptat de noi către sfinți e întâmpinat (și chiar anticipat) de dragostea, binecuvântarea și ajutorul lor, al celor ce locuiesc întru plinătatea harului dumnezeiesc.
Nu întâmplător, pe lângă substanța lor doxologică, în țesătura acatistelor e împletit permanent firul mulțumirii și recunoștinței pentru cei ce ne veghează și participă în mod nevăzut la viața noastră, și cel al bucuriei pentru sporirea în noi a simțământului prezenței lucrătoare a lui Dumnezeu și a sfinților în toate cele ce se întâmplă.
Acatistul exprimă o percepție a istoriei străluminată de sesizarea iconomiei divine, ce atrage timpul spre limanurile eshatologice ale veșniciei. Viețile sfinților ne oferă prilejul unei inversări de perspectivă în raport cu logica luptei antagoniste a conflictului finalităților, expresie a căderii generatoare de stări conflictuale ce macină o ființă în sine însăși și în raporturile ei cu alteritatea.
Umplându-se de harul lui Dumnezeu, sfinții au realizat că alimentarea conflictualității interne și externe nu face decât să perpetueze și să adâncească starea de cădere, și au tins din toată ființa și inima, cu tot cugetul și puterile, spre actualizarea condiției euharistice a creației, după asemănarea iubirii dumnezeiești.
Rodirea sfinților ca mlădițe ale Trupului lui Hristos ne pune înainte faptul că viața străluminată de har sfărâmă în cele din urmă boldul păcatului și al morții și ne așază liberi în fața orizontului infinit al dragostei dumnezeiești, care ne face părtași la un mod de a fi cu adevărat fericit.
În acatistele îngrijite de Părintele Ghelasie de la Frăsinei și Părintele Valerian Dragoș Pâslaru se împletesc ca într-o icoană trăirea liturgică, râvna mistică, simțirea isihastă și lucrarea virtuților, înălțimea contemplației, adâncimea smereniei și lărgimea dragostei, frumusețea versului și puterea lui de străpungere a inimii, cinstirea, lauda și mulțumirea ce ne introduc în intimitatea vieții dumnezeiești.
Rugăciunea apare aici ca o bătaie de inimă a sufletului, o fluturare de aripă a spiritului, rod al tainei Sfintei Liturghii celei mai presus de fire, prin care pregustăm viața cu și în Dumnezeu.

Florin Caragiu