George Alexandrescu (n. 11 Noiembrie 1966, Bucureşti)
Liceul Tonitza, Bucureşti (1982-1986);
Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Secţia de Pictură Monumentală, Bucureşti (1993-1998);
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian”, Universitatea din Bucureşti (2001-2005);
Master de Psihosociologie (2005-2007);
A activat în calitate de coordonator artistic la Centrul Naţional de Cultură şi Valorificarea Artei Tradiţionale, Casa Scânteii, Bucureşti.
Expoziţii de pictură în Bucureşti, Braşov, Sighişoara, etc. Ultima dintre ele a avut loc la Palatul Voievodal, „Zilele Bucureştiului. Repere Medievale” (expoziţie de grup).
„L-am văzut de trei ori clar şi distinct pe Părintele Ghelasie, la mânăstirea Frăsinei. Prima oară vorbea unui grup, când un coleg mi-a spus despre el. Altă dată l-am urmărit la Sfânta Liturghie, prin uşile deschise ale altarului. Mi s-a părut fascinant felul cum slujea. A treia oară l-am abordat, întrebându-l o problemă care mă frământa demult, care implica şi sufletul şi trupul. Mi-a vorbit încet, foarte sigur, dar la un moment dat s-a oprit brusc şi a plecat. Am avut sentimentul că aceasta ţinea de o anumită nevoinţă a lui. Mi se părea o apariţie nelumească, străvezie, un om fără de vârstă, care impresiona prin seriozitatea şi deosebita atenţie cu care făcea fiecare pas, cu care săvârşea fiecare gest. În seara când am vorbit, mi-a dat trei cărţi să le citesc... Am simţit impulsul ca această expoziţie dedicată Părintelui Ghelasie să fie o redare în culori a chipului său atipic, a ceea ce oferea prezenţa sa: spirit şi materie, carne şi har şi gând, toate cuprinse într-un gest iconic care ştia să se bucure de copilăria sa şi de noutatea întâlnirii cu celălalt într-o maximă dăruire de sine şi purtare de grijă”.
George Alexandrescu, artist plastic
http://ghelasiegheorghe.blogspot.com/2009/08/portrete-ii-miniexpozitie-virtuala.html
sâmbătă, 14 noiembrie 2009
"Trăirea Mistică a Liturghiei" - lansare de carte la Primul Colocviu Naţional dedicat Părintelui Ghelasie (ASE, 29 Octombrie 2009)
După apariţia, în seria Operelor Complete ale Părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei, a volumelor „Scrieri Isihaste”, „Memoriile unui Isihast” (I, II), „Medicina Isihastă” şi „Dialog în Absolut”, a apărut la Editura Platytera în acest an şi volumul „Trăirea Mistică a Liturghiei”. Este una din cele mai importante tratări existente a problematicii liturgice din perspectivă creştin-ortodoxă, fructificând într-o sinteză de specific carpatin marile „momente” ale teologiei patristice (Sf. Dionisie Areopagitul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Grigorie Palama, Sf. Nicolae Cabasila ş. a.).
Acest volum se aşază la loc de cinste în numărul contribuţiilor la universalitate în câmpul teologiei liturgice ale spaţiului românesc (alături de „Spiritualitate şi Comuniune în Liturghia Ortodoxă” a Pr. Dumitru Stăniloae, spre exemplu), o universalitate care pentru părintele Ghelasie îşi găseşte sensul deplin, de substanţă eshatologică, în comuniunea eclezială cu Sfânta Treime, în Hristos, Fiul şi Logosul dumnezeiesc întrupat.
Este esenţial faptul că, pe de o parte, această tratare vine din partea unui părinte cu o viaţă plină de de nevoinţă şi har, de rugăciune şi liturghisire ce iradiază frumuseţea filocalică şi, pe de alta, demersul lui teologico-mistic traversează cu adâncă şi ascuţită înţelegere problemele timpului nostru, relaţionează critic şi totodată valorizator cu ştiinţa, filosofia şi cultura în genere şi oferă înţelegeri şi deschideri creştine iluminatoare impasurilor actuale. Totul în cuvintele Părintelui Ghelasie are o greutate existenţială şi duhovnicească, şi astfel nu găsim în ele ariditatea unei reflecţii înstrăinate de mediul experierii celor dumnezeieşti.
Volumul se prezintă structurat în trei secţiuni: prima constituie o privire generală asupra ritualului liturgic creştin, a doua cuprinde un amplu comentariu liturgic, iar a treia are în centru problematica ecleziologică, cu implicaţii istorice şi eshatologice. Părintele Ghelasie pleacă de la taina şi revelaţia dumnezeiască, a căror punere în raport cu multitudinea contextelor de viaţă şi gândire descoperă însăşi taina omului în concreteţea desfăşurării istorice. Dacă uitarea chipului duce la scindarea interioară şi exterioară a omului contemporan, aducerea aminte de sursa identităţii umane profunde în taina chipului lui Dumnezeu revelat în Hristos creează acea priză de conştiinţă necesară unei angajări existenţiale liturgice a omului în parcursul spre împlinire.
„Trăirea mistică a Liturghiei” înseamnă calea spre acea viaţă intimă şi comunitară care se hrăneşte din iubirea divină creatoare şi asimilează harul înveşnicirii în iubire. Ea este calea spre părtăşia la sfinţenie şi nu este lipsită de exigenţe ce ţin de metanoia (pocăinţa sau schimbarea minţii) şi întreg modul liturgic-sacramental al vieţii Bisericii (cu treptele purificării, contemplării şi împărtăşirii dumnezeieşti). În contextul unor tendinţe de izolare a trăirii religioase în domeniul privatului, Părintele Ghelasie pune în lumină incompletitudinea, insuficienţa unei pretinse „religii interioare”, arătând că „fără Liturghie sămânţa vieţii se usucă şi nu mai simţi în tine puterea veşniciei”, iar conştiinţa liturgică „este adevărata conştiinţă care stă la baza tuturor stărilor de conştiinţă”. Nevoinţa lăuntrică despre care vorbesc Sfinţii Părinţi nu reprezintă însăşi împlinirea, ci este o pregătire, „o trăire de duh cu dor dumnezeiesc pentru împărtăşirea cu Euharistia”, căci „prefacerea euharistică a Trupului înveşnicirii nu o poate face decât Biserica”.
Consistenţa resurecţională a vieţii mistice liturgice o arată ca hotar al creaturalităţii (Omul – Hotarul de Taină) şi noutate depăşind orice modernitate şi post-modernitate. În atingere cu harul ce o însufleţeşte, toate zbaterile umane îşi schimbă ordinea priorităţilor în direcţia eshatologiei inaugurate de întruparea şi învierea lui Hristos. Omul nu îşi poate afla odihna, isihia, decât regăsindu-şi chipul pierdut. Iar chipul său nu poate fi aflat şi trăit cu adevărat decât în înaintarea în părtăşia cu Dumnezeu. Această trăire dă consistenţă liturgică fiecărui act omenesc, şi astfel viaţa dumnezeiască a Trupului lui Hristos se revarsă tămăduitor, creator şi iluminator în trupul lumii, prin intermediul fiecărui om care se uneşte cu Hristos. Cum frumos spunea Părintele Ghelasie, orice mişcare de întâmpinare a iubirii lui Dumnezeu în „iadul” înstrăinării de El prin păcate face să apară un „colţişor de rai”, a cărui cultivare prin liturghisirea creştină se poate extinde treptat până la o transfigurare a întregii fiinţe şi a celor din jur în sfera comuniunii.
Cultura poate fi astfel înnobilată, responsabilizată, dinamizată calitativ, conectată Vieţii, spre rodirea mai departe în lume a epiclezei liturgice. Dacă evidenţa arată spre un fel de amestecare a limbilor de factură babilonică în multitudinea discursurilor actuale, revelaţia divină arată spre Cuvântul lui Dumnezeu ca Ipostas al trupului comunicării/cuminecării, prin care dezbinarea datorată păcatului şi tirania morţii sunt aneantizate. De aceea, departe de a constitui un discurs autist şi agresiv, cuvântul duhovnicesc exprimă o identitate asumată şi angajată în comunicare, o conştiinţă mişcată de Duhul mângâietor al Adevărului, care nu sileşte ci atrage la Viaţă şi stimulează creativitatea prin frumuseţea filocalică a cuvântului pe care îl insuflă.
Florin Caragiu
Directorul editurii Platytera din Bucureşti
luni, 9 noiembrie 2009
Liviu Bogdan Vlad, cuvânt de deschidere la Colocviul Naţional dedicat Părintelui Ghelasie (ASE, 29 octombrie 2009)
Bună dimineaţa, tăticule!
Deschidem primul colocviu naţional dedicat personalităţii ieromonahului Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei cu formula cu care Părintele ne întâmpina, insuflându-ne putere şi curaj pentru a putea merge mai departe în asumarea destinului propriu.
Astăzi avem privilegiul să ne regăsim în Aula Magna a Academie de Studii Economice, care în ultimii ani a fost gazda unor evenimente remarcabile din punct de vedere ştiinţific şi cultural şi nu numai, deoarece o serie de proiecte manageriale au condus la transformări radicale în peisajul estetic şi funcţional al instituţiei noastre. Acestea sunt vizibile şi nu trebuie precizate, însă permiteţi-mi să vă spun că aceste proiecte au fost coordonate de domnul Rector personal, din a cărui echipă am privilegiul să fac parte, care astăzi este alături de noi.
Îi mulţumesc pentru aceasta!
Împreună am aplicat la un concurs de proiecte iniţiat de Comisia Europeană (CE) pentru înfiinţarea unui Centru de Documentare Europeană (CDE) în Biblioteca Centrală (BC) a universităţii noastre. CDE al BC-ASE a luat fiinţă la începutul acestui an în urma proiectului lansat de bibliotecă şi acceptat de Comisia Europeană. Centrul oferă acces tuturor membrilor comunităţii academice la informaţii economice, politice, sociologice, legislative etc. şi la alte produse informaţionale (publicaţii din întregul spectru al activităţii Uniunii Europene şi politicii de dezvoltare europeană).
Una din priorităţile de comunicare ale UE pentru anul 2009 este reprezentată de împlinirea a douăzeci de ani de la Căderea Cortinei de Fier. Sub auspiciile CDE s-au desfăşurat o serie de conferinţe şi au avut loc evenimente dedicate unor personalităţi din spaţiul românesc, precum Nicolae Steinhardt, Mircea Vulcănescu, Radu Filipescu (disident al anilor ‘80) ş.a. Un eveniment special l-a reprezentat vizita Comisarului European pentru Multilingvism, domnul Leonard Orban.
Toate aceste întâlniri au stârnit un real interes şi, deoarece au reprezentat un succes, ne-am hotărât să încheiem acest an cu un Colocviu Naţional, dedicat unei personalităţi inedite în peisajul spiritual-cultural românesc, în genere, şi creştin-ortodox, în special. Nu este întâmplătoare această alegere întrucât atât mie, cât şi multor prieteni prezenţi aici, Părintele Ghelasie ne-a fost părinte duhovnic. Iscusit duhovnic şi rafinat cunoscător al culturii, Părintele Ghelasie constituie legătura firescă, necesară în această lume, între intelectualitate şi lumea creştină.
Avem bucuria aparte de a avea printre noi Părinţi duhovniceşti veniţi de departe pentru a ne împărtăşi din experienţa lor. Le mulţumim pentru prezenţa lor generoasă astăzi, aici alături de noi.
Sunt convins că în anii care vor urma personalitatea şi opera sa, încă puţin cunoscute, vor constitui o bună rostuire pentru împrospătarea spiritualităţii româneşti.
După editarea a patru volume de mărturii care cuprind relatări venite din partea a numeroase personalităţi, majoritatea oameni de cultură, Editura Platytera reprezentată de domnul Florin Caragiu, a început deja publicarea Operelor Complete ale Părintelui Ghelasie. Ultima apariţie va fi lansată astăzi, în cadrul Colocviului Naţional, ediţia I. De asemenea vom putea urmări imagini documentare cu Părintele Ghelasie, precum şi o expoziţie de pictură a artistului plastic George Alexandrescu.
În speranţa că ne vom bucura împreună de acest eveniment şi vom pleca de aici îmbogăţiţi, astfel încât să putem spune că am câştigat o privire suplimentară asupra propriei noastre cunoaşteri şi înţelegeri, permiteţi-mi să dau cuvântul, în continuarea deschiderii acestui Colocviu, domnului profesor doctor Iulian Costache, unul dintre oamenii de cultură care s-a bucurat de atenţia Părintelui Ghelasie.
Conf. dr. Liviu Bogdan Vlad,
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Deschidem primul colocviu naţional dedicat personalităţii ieromonahului Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei cu formula cu care Părintele ne întâmpina, insuflându-ne putere şi curaj pentru a putea merge mai departe în asumarea destinului propriu.
Astăzi avem privilegiul să ne regăsim în Aula Magna a Academie de Studii Economice, care în ultimii ani a fost gazda unor evenimente remarcabile din punct de vedere ştiinţific şi cultural şi nu numai, deoarece o serie de proiecte manageriale au condus la transformări radicale în peisajul estetic şi funcţional al instituţiei noastre. Acestea sunt vizibile şi nu trebuie precizate, însă permiteţi-mi să vă spun că aceste proiecte au fost coordonate de domnul Rector personal, din a cărui echipă am privilegiul să fac parte, care astăzi este alături de noi.
Îi mulţumesc pentru aceasta!
Împreună am aplicat la un concurs de proiecte iniţiat de Comisia Europeană (CE) pentru înfiinţarea unui Centru de Documentare Europeană (CDE) în Biblioteca Centrală (BC) a universităţii noastre. CDE al BC-ASE a luat fiinţă la începutul acestui an în urma proiectului lansat de bibliotecă şi acceptat de Comisia Europeană. Centrul oferă acces tuturor membrilor comunităţii academice la informaţii economice, politice, sociologice, legislative etc. şi la alte produse informaţionale (publicaţii din întregul spectru al activităţii Uniunii Europene şi politicii de dezvoltare europeană).
Una din priorităţile de comunicare ale UE pentru anul 2009 este reprezentată de împlinirea a douăzeci de ani de la Căderea Cortinei de Fier. Sub auspiciile CDE s-au desfăşurat o serie de conferinţe şi au avut loc evenimente dedicate unor personalităţi din spaţiul românesc, precum Nicolae Steinhardt, Mircea Vulcănescu, Radu Filipescu (disident al anilor ‘80) ş.a. Un eveniment special l-a reprezentat vizita Comisarului European pentru Multilingvism, domnul Leonard Orban.
Toate aceste întâlniri au stârnit un real interes şi, deoarece au reprezentat un succes, ne-am hotărât să încheiem acest an cu un Colocviu Naţional, dedicat unei personalităţi inedite în peisajul spiritual-cultural românesc, în genere, şi creştin-ortodox, în special. Nu este întâmplătoare această alegere întrucât atât mie, cât şi multor prieteni prezenţi aici, Părintele Ghelasie ne-a fost părinte duhovnic. Iscusit duhovnic şi rafinat cunoscător al culturii, Părintele Ghelasie constituie legătura firescă, necesară în această lume, între intelectualitate şi lumea creştină.
Avem bucuria aparte de a avea printre noi Părinţi duhovniceşti veniţi de departe pentru a ne împărtăşi din experienţa lor. Le mulţumim pentru prezenţa lor generoasă astăzi, aici alături de noi.
Sunt convins că în anii care vor urma personalitatea şi opera sa, încă puţin cunoscute, vor constitui o bună rostuire pentru împrospătarea spiritualităţii româneşti.
După editarea a patru volume de mărturii care cuprind relatări venite din partea a numeroase personalităţi, majoritatea oameni de cultură, Editura Platytera reprezentată de domnul Florin Caragiu, a început deja publicarea Operelor Complete ale Părintelui Ghelasie. Ultima apariţie va fi lansată astăzi, în cadrul Colocviului Naţional, ediţia I. De asemenea vom putea urmări imagini documentare cu Părintele Ghelasie, precum şi o expoziţie de pictură a artistului plastic George Alexandrescu.
În speranţa că ne vom bucura împreună de acest eveniment şi vom pleca de aici îmbogăţiţi, astfel încât să putem spune că am câştigat o privire suplimentară asupra propriei noastre cunoaşteri şi înţelegeri, permiteţi-mi să dau cuvântul, în continuarea deschiderii acestui Colocviu, domnului profesor doctor Iulian Costache, unul dintre oamenii de cultură care s-a bucurat de atenţia Părintelui Ghelasie.
Conf. dr. Liviu Bogdan Vlad,
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Iulian Costache - cuvânt de deschidere la Colocviul Naţional dedicat Părintelui Ghelasie (ASE, 29 octombrie 2009)
Părintele Ghelasie – tradiţia în modernitatea Noii Europe
Mulţumim în chip deosebit Centrului de Documentare Europeană pentru iniţiativa de a propune spre meditaţie o temă care a constituit un punct important de reflecţie pe agenda Convenţiei privind viitorul Europei, în urma lucrărilor căreia, în iulie 2003, a fost promovat, în cadrul Consiliului European, proiectul de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa. Iată că astăzi suntem foarte aproape de intrarea în vigoare a acestui Tratat..., după ce, recent, chiar în cursul acestui an, un nou referendum organizat în Irlanda, a deblocat punerea în operă a acestuia.
În acest context, ne amintim că, deşi dezbaterile Convenţiei privind viitorul Europei au fost lansate în februarie 2002, dezbaterea fusese iniţiată, în mediul academic, la Universitatea Humboldt din Berlin, încă din mai 2000, prin conferinţa cu titlul „From Confederacy to Federation. Thoughts on the Finality of European Integration”, susţinută de Joschka Fischer, Ministru al Afacerilor Externe al Germaniei, la acea dată, care exprima, pentru prima dată printr-o voce politică, dilema arhitecturii europene, plasată între principiul federalismului şi cel al inter-guvernamentalismului. Era prefigurată, astfel, tensiunea dintre două opţiuni: pe de o parte în favoarea unei „Europe a cetăţenilor”, pe de alta pentru o „Europă a naţiunilor”. Se confirma, în acest mod, faptul că spaţiul academic a constituit dintotdeauna spaţiul optim de acomodare a gândirii libere, inovative, ce poate avea la un moment dat chiar şi accente neconvenţionale.
Tema de astăzi este dedicată „Spiritualităţii creştine în spaţiul Noii Europe” şi chiar dacă în forma finală din „Preambulul Constituţiei” nu mai figurează referirea la „moştenirea creştină” a culturii europene, se face totuşi trimitere la „moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei din care s-au dezvoltat valorile universale ale drepturilor inalienabile şi inviolabile ale drepturilor omului, libertăţii, democraţiei, egalităţii şi domniei legii”, ceea ce reprezintă un pas înainte faţă de precedentul Tratat al Uniunii Europene (TUE), în al cărui Preambul nu se făcea nicio referire la tradiţia culturală sau religioasă a Europei.
Devine tot mai clar faptul că proiectul societal European reprezintă o suită de (sub)proiecte, fiecare cu un metabolism şi o viteză de croazieră diferită. După lansarea proiectului economic European (iniţiat prin Comunitatea Cărbunelui şi a Oţelului), au venit la rând proiectul Europei sociale, al Europei politice (care atinge un grad de maturare important tocmai prin asumarea „Tratatului Constituţional”), precum şi proiectul cultural European, cu importante reflexe antropologice, acesta din urmă fiind însă mult mai difuz şi mai puţin agregat.
Pe de altă parte, încă de la Convenţia Culturală Europeană a Consiliului Europei (1954) se vorbeşte despre existenţa unui „patrimoniu cultural comun european”, precizând că fiecare stat „va lua măsurile necesare în vederea apărării contribuţiei sale la patrimoniul cultural comun al Europei şi încurajarea sporirii acestei contribuţii”(art.1). Or, în condiţiile inexistenţei unui acquis cultural european, respectarea principiului „diversităţii culturale” nu reprezintă decât un transfer de responsabilitate de la nivelul Uniunii către fiecăre stat membru în privinţa promovării propriei identităţi culturale. În aceste condiţii, acceptând caracterul inevitabil asimetric al unor tratamente de promovare între diferitele state europene, persistă totuşi o întrebare: cât de comun va izbuti să fie „patrimoniul cultural comun european”?
Revenind la tema spiritualităţii creştine în spaţiul Noii Europe, desigur se pune problema valorii adăugate de România la patrimoniul cultural comun European. Una din variantele de răspuns în acest dialog între vestul şi estul european poate fi legată tocmai de experienţa fiinţială parcursă sub comunism deopotrivă de elita laică, cât şi de însăşi viaţa bisericească.
În acest context, alături de memorialul închisorilor comuniste pus în evidenţă de elita societăţii româneşti, un loc special îl ocupă experienţa parcursă de reprezentanţii bisericii, care, fără a atinge pragul anulării, a permis apariţia în spaţiul monahal a unei galaxii de mari duhovnici şi cărturari, precum: Ilie Cleopa, Ilarion Argatu, Arsenie Boca, Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Teofil Părăian sau Nicolae Steinhardt, ieromonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Rafail Noica, Bartolomeu Anania, ori Ioanichie Bălan.
Alături de astfel de destine exemplare, între duhovnicii care au prins rădăcini în humusul pregătit de aceşti mari duhovnici trecuţi prin muceniciile închisorilor comuniste, o generaţie nouă de duhovnici veniţi la rând după prigonirile comuniste s-a ridicat. Între aceştia, având a se confrunta cu noile provocări aduse de diferitele epistemologii contemporane, îl regăsim şi pe Părintele Ghelasie de la mănăstirea Frăsinei, gânditor insolit şi autor al unei serii impresionante de scrieri, cu deschideri în mai multe zone de interes. Dar poate este necesar să ne reamintim, o clipă, ce este „Frăsineiul”, pentru că el însuşi reprezintă o oază atipică în contextul vieţii monahale româneşti. Pentru cei care îl cunosc, nimic nu pare nefiresc în rânduiala sa athonită. Însă pentru cei ce nu îl cunosc, pot apărea şi înţelegeri deraiate. Astfel, o profesoară universitară, sociolog de profesie şi promotor al „epistemei fenimismului”, iritată de limitarea accesului femeilor către mănăstire, prezenta panoul cu legătura de blestem lăsată de Sfântul Calinic drept probă a atitudinii incomprehensive pe care biserica o are faţă de femeie (interpretare în sensul deprecierii femeii şi a instituirii unor practici discriminatorii etc.) Or, dacă este vorba de viziunea bisericii asupra femeii, într-un astfel de caz, precum cel al unei mănăstiri athonite, „păzirea văzului” nu depreciază femeia, ci propune o înălţare a femeii, restituindu-i „chipul de icoană”.
Pe de altă parte, ceea ce nu se vede de către un out sider este faptul că, tot astfel cum unele persoane nu pot intra în „cercul sacralităţii”, la fel sunt şi alte persoane care pur şi simplu nu ies din spaţiul mănăstirii ani sau zeci de ani de zile. Dacă e greu să accepţi o interdicţie de acces, poate şi mai greu de imaginat este o „interdicţie” a ieşirii. Şi, totuşi, se întâmplă să existe la Frăsinei călugări care nu ies din mănăstire chiar şi ani sau zeci de ani, dar care cunosc intim viaţa lumii şi a omului contemporan. Cam la fel cum despre Kant se spune că ar fi părăsit atât de rar oraşul natal, Königsberg, încât aproape că putem spune, fără a greşi prea mult, că nu ar fi ieşit toată viaţa din el, tot astfel despre Frăsinei se poate spune că nu este decât un fel de Königsberg al eremiţilor.
Tocmai un astfel de loc, care în mod normal reprezintă falimentul turismului, intensifică compensator cunoşterea lumii, fiind, cum spune Kant, „adaptat dezvoltării cunoaşterii oamenilor şi a lumii, şi în care, fără a călători, această cunoaştere poate fi însuşită”. Frăsineiul este şi el, prin urmare, o „închidere” care „deschide”, care desmărgineşte.
Părintele Ghelasie, apărut într-un astfel de spaţiu atipic în raport cu protocoalele lumii contemporane, era el însuşi purtătorul unor tabieturi insolite, care câştigau instantaneu empatia tinerilor cu gândire neconvenţională. A devenit deja legendar butoiul din curtea mănăstirii în care locuia, funcţionând deopotrivă ca locuinţă şi ca un „citat cultural” ce trimitea la modelul lui Diogene. În acelaşi timp, evidenţia şi o opţiune pentru un stil de viaţă ce nu mai admitea schizoidia dintre „a spune” şi a „face”. Totodată, asceza aspră nu facuse din părinte un om „uscat”, ci tocmai ceea ce surprindea la el era curiozitatea vie pentru tot ce se scria în lume şi gustul neobosit pentru umor. Un umor pe care îl atribuia însuşi patronului Frăsineiului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Aşezat în cutumele sale de apicultor în curtea Frăsineiului, lângă butoiul său, părintele semăna cu un Robinson Crusoe sau un Noe, care îşi reinventa lumea după potop. În mica sa curte, vegetaţia creştea „neatinsă” şi parcă te aşteptai să apară de după un stup camera de filmat a lui Tarkovski, într-un traveling ce simţeai că acompaniază gesturile călăuzei. Odată pus piciorul „în zonă”, intrai pe nesimţite în rol. Nici nu puteai să nu îl iubeşti. Veneai de fiecare dată cu mâna goală şi plecai plin de mere şi cărţi.
Care este astăzi şansa României de a reveni în actualitatea Europei? Europa propune astăzi provocări inimaginabile altădată. Laboratoarele de la CERN au pus la punct un super-accelerator de particule, cel mai puternic instrument construit vreodată de mâna omului, pentru a recrea, timp de o fracţiune de microsecundă, condiţiile existente în Univers imediat după Big Bang. Se speră astfel să se identifice „particula lui Dumnezeu”, sugerată de cercetătorul scoţian Peter Higgs, încă de acum 3 decenii, când spunea că un „boson”, o particulă infimă ar fi aceea care ar înnobila materia, acordând grăunţelor de substanţă atributul de masă.
Iată însă că şi România revine pe harta cercetării europene, angajând în următorii ani construirea alături de Ungaria şi Cehia, a celui mai puternic laser pe care l-a avut vreodată omenirea. Angajând colaborarea dintre ramuri ale fizicii nucleare, a materialelor şi a laserilor, proiectul ELI (Extreme Light Infrastructure), urmează a oferi un astfel de mega-laser cu puteri comparabile cu cel al acceleratorului de particule de la CERN, dar cu dimensiuni infinit mai mici (cca. 80 cm).
În acelaşi timp, într-o zonă mai ferită de interesul departamentelor de ştiri din televiziuni, România mai are, sub camuflaj, şi câteva „acceleratoare de destine”, între care şi biserica veche din cimitirul Frăsineiului, cu o frumoasă şi originală pictură bizantină, acolo unde veghează în chip neştiut sfinţii trecuţi prin această mănăstire, căci destinul nu este doar o ecuaţie pe termen scurt, ci el bate dincolo de limitele fizicii contemporane.
Iulian Costache,
Facultatea de Litere,
Universitatea din Bucureşti
Mulţumim în chip deosebit Centrului de Documentare Europeană pentru iniţiativa de a propune spre meditaţie o temă care a constituit un punct important de reflecţie pe agenda Convenţiei privind viitorul Europei, în urma lucrărilor căreia, în iulie 2003, a fost promovat, în cadrul Consiliului European, proiectul de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa. Iată că astăzi suntem foarte aproape de intrarea în vigoare a acestui Tratat..., după ce, recent, chiar în cursul acestui an, un nou referendum organizat în Irlanda, a deblocat punerea în operă a acestuia.
În acest context, ne amintim că, deşi dezbaterile Convenţiei privind viitorul Europei au fost lansate în februarie 2002, dezbaterea fusese iniţiată, în mediul academic, la Universitatea Humboldt din Berlin, încă din mai 2000, prin conferinţa cu titlul „From Confederacy to Federation. Thoughts on the Finality of European Integration”, susţinută de Joschka Fischer, Ministru al Afacerilor Externe al Germaniei, la acea dată, care exprima, pentru prima dată printr-o voce politică, dilema arhitecturii europene, plasată între principiul federalismului şi cel al inter-guvernamentalismului. Era prefigurată, astfel, tensiunea dintre două opţiuni: pe de o parte în favoarea unei „Europe a cetăţenilor”, pe de alta pentru o „Europă a naţiunilor”. Se confirma, în acest mod, faptul că spaţiul academic a constituit dintotdeauna spaţiul optim de acomodare a gândirii libere, inovative, ce poate avea la un moment dat chiar şi accente neconvenţionale.
Tema de astăzi este dedicată „Spiritualităţii creştine în spaţiul Noii Europe” şi chiar dacă în forma finală din „Preambulul Constituţiei” nu mai figurează referirea la „moştenirea creştină” a culturii europene, se face totuşi trimitere la „moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei din care s-au dezvoltat valorile universale ale drepturilor inalienabile şi inviolabile ale drepturilor omului, libertăţii, democraţiei, egalităţii şi domniei legii”, ceea ce reprezintă un pas înainte faţă de precedentul Tratat al Uniunii Europene (TUE), în al cărui Preambul nu se făcea nicio referire la tradiţia culturală sau religioasă a Europei.
Devine tot mai clar faptul că proiectul societal European reprezintă o suită de (sub)proiecte, fiecare cu un metabolism şi o viteză de croazieră diferită. După lansarea proiectului economic European (iniţiat prin Comunitatea Cărbunelui şi a Oţelului), au venit la rând proiectul Europei sociale, al Europei politice (care atinge un grad de maturare important tocmai prin asumarea „Tratatului Constituţional”), precum şi proiectul cultural European, cu importante reflexe antropologice, acesta din urmă fiind însă mult mai difuz şi mai puţin agregat.
Pe de altă parte, încă de la Convenţia Culturală Europeană a Consiliului Europei (1954) se vorbeşte despre existenţa unui „patrimoniu cultural comun european”, precizând că fiecare stat „va lua măsurile necesare în vederea apărării contribuţiei sale la patrimoniul cultural comun al Europei şi încurajarea sporirii acestei contribuţii”(art.1). Or, în condiţiile inexistenţei unui acquis cultural european, respectarea principiului „diversităţii culturale” nu reprezintă decât un transfer de responsabilitate de la nivelul Uniunii către fiecăre stat membru în privinţa promovării propriei identităţi culturale. În aceste condiţii, acceptând caracterul inevitabil asimetric al unor tratamente de promovare între diferitele state europene, persistă totuşi o întrebare: cât de comun va izbuti să fie „patrimoniul cultural comun european”?
Revenind la tema spiritualităţii creştine în spaţiul Noii Europe, desigur se pune problema valorii adăugate de România la patrimoniul cultural comun European. Una din variantele de răspuns în acest dialog între vestul şi estul european poate fi legată tocmai de experienţa fiinţială parcursă sub comunism deopotrivă de elita laică, cât şi de însăşi viaţa bisericească.
În acest context, alături de memorialul închisorilor comuniste pus în evidenţă de elita societăţii româneşti, un loc special îl ocupă experienţa parcursă de reprezentanţii bisericii, care, fără a atinge pragul anulării, a permis apariţia în spaţiul monahal a unei galaxii de mari duhovnici şi cărturari, precum: Ilie Cleopa, Ilarion Argatu, Arsenie Boca, Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Teofil Părăian sau Nicolae Steinhardt, ieromonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Rafail Noica, Bartolomeu Anania, ori Ioanichie Bălan.
Alături de astfel de destine exemplare, între duhovnicii care au prins rădăcini în humusul pregătit de aceşti mari duhovnici trecuţi prin muceniciile închisorilor comuniste, o generaţie nouă de duhovnici veniţi la rând după prigonirile comuniste s-a ridicat. Între aceştia, având a se confrunta cu noile provocări aduse de diferitele epistemologii contemporane, îl regăsim şi pe Părintele Ghelasie de la mănăstirea Frăsinei, gânditor insolit şi autor al unei serii impresionante de scrieri, cu deschideri în mai multe zone de interes. Dar poate este necesar să ne reamintim, o clipă, ce este „Frăsineiul”, pentru că el însuşi reprezintă o oază atipică în contextul vieţii monahale româneşti. Pentru cei care îl cunosc, nimic nu pare nefiresc în rânduiala sa athonită. Însă pentru cei ce nu îl cunosc, pot apărea şi înţelegeri deraiate. Astfel, o profesoară universitară, sociolog de profesie şi promotor al „epistemei fenimismului”, iritată de limitarea accesului femeilor către mănăstire, prezenta panoul cu legătura de blestem lăsată de Sfântul Calinic drept probă a atitudinii incomprehensive pe care biserica o are faţă de femeie (interpretare în sensul deprecierii femeii şi a instituirii unor practici discriminatorii etc.) Or, dacă este vorba de viziunea bisericii asupra femeii, într-un astfel de caz, precum cel al unei mănăstiri athonite, „păzirea văzului” nu depreciază femeia, ci propune o înălţare a femeii, restituindu-i „chipul de icoană”.
Pe de altă parte, ceea ce nu se vede de către un out sider este faptul că, tot astfel cum unele persoane nu pot intra în „cercul sacralităţii”, la fel sunt şi alte persoane care pur şi simplu nu ies din spaţiul mănăstirii ani sau zeci de ani de zile. Dacă e greu să accepţi o interdicţie de acces, poate şi mai greu de imaginat este o „interdicţie” a ieşirii. Şi, totuşi, se întâmplă să existe la Frăsinei călugări care nu ies din mănăstire chiar şi ani sau zeci de ani, dar care cunosc intim viaţa lumii şi a omului contemporan. Cam la fel cum despre Kant se spune că ar fi părăsit atât de rar oraşul natal, Königsberg, încât aproape că putem spune, fără a greşi prea mult, că nu ar fi ieşit toată viaţa din el, tot astfel despre Frăsinei se poate spune că nu este decât un fel de Königsberg al eremiţilor.
Tocmai un astfel de loc, care în mod normal reprezintă falimentul turismului, intensifică compensator cunoşterea lumii, fiind, cum spune Kant, „adaptat dezvoltării cunoaşterii oamenilor şi a lumii, şi în care, fără a călători, această cunoaştere poate fi însuşită”. Frăsineiul este şi el, prin urmare, o „închidere” care „deschide”, care desmărgineşte.
Părintele Ghelasie, apărut într-un astfel de spaţiu atipic în raport cu protocoalele lumii contemporane, era el însuşi purtătorul unor tabieturi insolite, care câştigau instantaneu empatia tinerilor cu gândire neconvenţională. A devenit deja legendar butoiul din curtea mănăstirii în care locuia, funcţionând deopotrivă ca locuinţă şi ca un „citat cultural” ce trimitea la modelul lui Diogene. În acelaşi timp, evidenţia şi o opţiune pentru un stil de viaţă ce nu mai admitea schizoidia dintre „a spune” şi a „face”. Totodată, asceza aspră nu facuse din părinte un om „uscat”, ci tocmai ceea ce surprindea la el era curiozitatea vie pentru tot ce se scria în lume şi gustul neobosit pentru umor. Un umor pe care îl atribuia însuşi patronului Frăsineiului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Aşezat în cutumele sale de apicultor în curtea Frăsineiului, lângă butoiul său, părintele semăna cu un Robinson Crusoe sau un Noe, care îşi reinventa lumea după potop. În mica sa curte, vegetaţia creştea „neatinsă” şi parcă te aşteptai să apară de după un stup camera de filmat a lui Tarkovski, într-un traveling ce simţeai că acompaniază gesturile călăuzei. Odată pus piciorul „în zonă”, intrai pe nesimţite în rol. Nici nu puteai să nu îl iubeşti. Veneai de fiecare dată cu mâna goală şi plecai plin de mere şi cărţi.
Care este astăzi şansa României de a reveni în actualitatea Europei? Europa propune astăzi provocări inimaginabile altădată. Laboratoarele de la CERN au pus la punct un super-accelerator de particule, cel mai puternic instrument construit vreodată de mâna omului, pentru a recrea, timp de o fracţiune de microsecundă, condiţiile existente în Univers imediat după Big Bang. Se speră astfel să se identifice „particula lui Dumnezeu”, sugerată de cercetătorul scoţian Peter Higgs, încă de acum 3 decenii, când spunea că un „boson”, o particulă infimă ar fi aceea care ar înnobila materia, acordând grăunţelor de substanţă atributul de masă.
Iată însă că şi România revine pe harta cercetării europene, angajând în următorii ani construirea alături de Ungaria şi Cehia, a celui mai puternic laser pe care l-a avut vreodată omenirea. Angajând colaborarea dintre ramuri ale fizicii nucleare, a materialelor şi a laserilor, proiectul ELI (Extreme Light Infrastructure), urmează a oferi un astfel de mega-laser cu puteri comparabile cu cel al acceleratorului de particule de la CERN, dar cu dimensiuni infinit mai mici (cca. 80 cm).
În acelaşi timp, într-o zonă mai ferită de interesul departamentelor de ştiri din televiziuni, România mai are, sub camuflaj, şi câteva „acceleratoare de destine”, între care şi biserica veche din cimitirul Frăsineiului, cu o frumoasă şi originală pictură bizantină, acolo unde veghează în chip neştiut sfinţii trecuţi prin această mănăstire, căci destinul nu este doar o ecuaţie pe termen scurt, ci el bate dincolo de limitele fizicii contemporane.
Iulian Costache,
Facultatea de Litere,
Universitatea din Bucureşti
Abonați-vă la:
Postări (Atom)