VIDEO: Colocviul Naţional dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe (Academia de Studii Economice, Aula Magna, Bucureşti, 29. X. 2009)

1. Introducere




2. Prof. dr. Ion Gh. Roşca, Rectorul A.S.E., Prof. dr. Liviu Bogdan Vlad (Coordonator al Colocviului)




3. Lect. dr. Iulian Costache, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti (I)




4. Lect. dr. Iulian Costache, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti (II)




5. Film Documentar




6. Părintele Valerian (Dragoş Pâslaru), Monah, Mânăstirea Pătrunsa, Vâlcea (I)




7. Părintele Protos. Varsanufie, Stareţul Mânăstirii Pătrunsa, Vâlcea




8. Părintele Protos. Hristofor (Bucur), Stareţul Mânăstirii "Sfântul Ioan Botezătorul", Poiana Braşov




9. Părintele Neofit, Glimboca, Caraş-Severin (I)




10. Părintele Neofit, Glimboca, Caraş-Severin (II)




11. Florin Caragiu, Editura Platytera, Bucureşti




12. Ştefan Popescu, fratele părintelui Ghelasie, Vâlcea




13. Părintele Valerian (Dragoş Pâslaru), Monah, Mânăstirea Pătrunsa, Vâlcea (II)




14. Prof. Ioan Bruss, Bucureşti




15. Dr. Alexandru Tulai, cercetător IT, Cluj-Napoca




16. Prof. Natalia Diaconescu, Codlea




17. Ioan Gheorghian, poet, Bucureşti




18. Alexandru Valentin Crăciun, filosof, Bucureşti




19. Alexandru Bogdan Duca, filosof, Constanţa




20. Părintele Costin Butnar, Teliu, jud. Braşov




21. Încheiere

Al Doilea Colocviu Naţional dedicat părintelui Ghelasie - Comunicat de presă, Program

fotografie realizată de Ioan-Mircea Popovici, Sf. M-re Frăsinei, 1995














Academia de Studii Economice, sub auspiciile Centrului de Documentare Europeană din cadrul Bibliotecii Centrale organizează, în data de 7 octombrie 2010, orele 900-1800, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Colocviul naţional dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe.
Evenimentul se află la a doua ediţie şi se înscrie în seria conferinţelor Solidaritatea intelectuală şi culturală între generaţii, una din priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene în anul 2010.
Sesiunea ştiinţifică din anul precedent s-a bucurat de un real succes în rândul participanţilor, fapt ce a reprezentat un impuls în continuarea organizării colocviului. Printre specialiştii invitaţi în cadrul conferinţei de anul acesta, se vor număra profesori şi cercetători din numeroase domenii de cunoaştere, dintre care amintim: filosofie, teologie, matematică, geografie, fizică, arte plastice.
În cadrul colocviului vor fi susţinute prelegeri, care vor sublinia importanţa personalităţii ştiinţifice a Părintelui Ghelasie Gheorghe. Cu această ocazie se va lansa cartea sa Mystagogia Icoanei, apărută recent la Editura Platytera. De asemenea vor avea loc microrecitaluri de poezie şi se va prezenta un fragment inedit din creaţia lirică a Părintelui Ghelasie.
Manifestarea va avea loc în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, joi, 7 octombrie 2010, orele 9.00-18.00 (Piaţa Romană, nr. 6, Clădirea Ion Angelescu). Înscrierea participanţilor se va face între orele 9.00-9.30 la intrarea în Aula Magna.

*

Ciclul de conferinţe
Solidaritatea culturală şi intelectuală între generaţii

Colocviu naţional

Personalitatea Părintelui Ghelasie Gheorghe

Ediţia a II-a

7 octombrie 2010, ora 9.30

Invitat special - Prof. dr. Ion Gh. Roşca,
Rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti
Organizator - Conf. dr. Liviu Bogdan Vlad
Cu colaborarea Editurii Platytera din Bucureşti.

Sala Aula Magna

9.30 – 9.45 Cuvânt de deschidere

- prof. dr. Ion Gh. Roşca, rector al Academiei de Studii Economice;
- conf. dr. Liviu Bogdan Vlad, coordonator naţional Centre de Documentare Europeană.
9.45 – 10.30 Conferinţa inaugurală
 Prolegomene la opera Părintelui Ghelasie, prezintă prof. dr. Virgil Ciomoş.

10.30 – 12.00 Conferinţe în plen, partea I
Moderatori – ierom. Neofit, conf. dr. Liviu Bogdan Vlad
 Chipul Maicii Domnului în scrierile Părintelui Ghelasie, prezintă arhim. Hristofor Bucur;
 Fenomenologia iconicităţii, prezintă dr. Carmen Caragiu-Laswell, estetician;
 Limbajul primordial în dialogul iconic. De la răspunsurile lui Socrate la răspunsurile Părintelui Ghelasie, prezintă Lector dr. Iulian Costache;
 Părintele Ghelasie, repere dincolo de contradicţii, prezintă dr. Ionel Popescu, matematician.

 Mărturii despre Părintele Ghelasie Gheorghe
Prezintă protos. Teofan Jurcă, prof. dr. Florin Zamfirescu,
Leonard Velcescu.

Microrecital de poezie din creaţia lirică a părintelui Ghelasie
Moment susţinut de Maria Ploae.

Holul de Onoare, etajul 2

12.00 – 12.15 Pauză de cafea
12.15 – 13.45 Conferinţe în plen, partea a II-a
Moderatori – arhim. Hristofor Bucur, dr. Alexandru Tulai
 Cu faţa spre Dumnezeu.Isihasmul în actualitate, prezintă Florin Caragiu, teolog;
 Apofatismul ultim, prezintă Luigi Bambulea, teolog;
 Proscomidia în viziunea Părintelui Ghelasie, prezintă Silviu Marin, teolog;
 Aspecte din trăirea mistică a Sfintei Liturghii în scrierile Părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei, prezintă pr. Costin Butnar.

 Mărturii despre Părintele Ghelasie Gheorghe
Prezintă pr. Cornel Ilie, Marius Ciulică.

Microrecital de poezie din creaţia lirică a părintelui Ghelasie
Moment susţinut de Manuela Hărăbor.

Holul de Onoare, etajul 2

13.45 – 14.30 Bufet

Sala Aula Magna

14.30 – 17.00 Conferinţe în plen, partea a III-a
Moderatori – pr. Costin Butnar, Florin Caragiu
 Identitate iconică, prezintă ierom. Neofit;
 Dimensiunea iconică a alimentaţiei la Părintele Ghelasie, prezintă conf. dr. Liviu Bogdan Vlad şi dr. Alexandru Tulai;
 Pe urme antropologice, prezintă prof. dr. Gheorghe Mustaţă;
 Câteva delimitări între creştinism şi mistica necreştină, prezintă prof. dr. Natalia Diaconescu;

 Opera Părintelui Ghelasie – limbaj şi receptare, prezintă Alexandru Valentin Crăciun, filosof;
 Despre problema limbajului, prezintă prof. dr. ing. Ştefan Trăuşanu-Matu.

 Mărturii despre Părintele Ghelasie Gheorghe
Prezintă Pr. Nicolae Popescu, Ioan Gheorghian,
Iulian Angel Popescu, Eugen Serea.

17.00 – 17.15 Lansare de carte, Ierom. Ghelasie Gheorghe, Mystagogia Icoanei. Prezintă Florin Caragiu.

17.15 – 17.45 Istoria descoperirii unui manuscris inedit - Mater Dolorosa
Prezintă Ştefan Popescu.

Fragment din piesa menţionată în interpretarea actorilor
Gabriela Iacob şi Cristi Iacob.
17.45 – 18.00 Cuvânt de încheiere - protos. Varsanufie Gherghel

Părintele Răzvan Ionescu (Paris): "Vorbitor din trăire şi nu trăitor din vorbire: părintele scriitor duhovnicesc Ghelasie Gheorghe"

Invitat fiind la Cel de-al Doilea Colocviu Naţional dedicat părintelui Ghelasie de la Frăsinei, părintele Răzvan Ionescu nu a putut ajunge, însă ne-a trimis din Paris un text ce va fi prezentat în cadrul Colocviului. Îl postăm aici ca o avanpremieră la eveniment.


Introducere

Am ajuns să îl cunosc pe părintele Ghelasie Gheorghe întâi de toate prin rândurile unei cărţi care pica în mîinile mele într-un moment de răscruce pentru propria-mi existenţă. Mă refer la „Medicina isihastă”. Acolo, printre idei şi principii care se puteau agăţa întrucâtva de universul meu noţional hrănit la şcoala (cea atât de îndoielnică teologic) a literaturii „de spiritualitate” de după revoluţie, am simţit un cuvânt venind către mine cu prospeţimea aerului tare de munte. Lăuntric, simţeam seva care va opera în mine deschiderea către Cel ce avea să devină centrul existenţei mele, Hristos.
Am descoperit ulterior pe părintele faţă către faţă ca om care se investea în a trăi. M-am lăsat purtat instinctiv de şuvoiul acelui savoir-vivre teologic pe care îl cultiva începând cu proprii ucenici. Activitatea de scris nu era decît o „prelungire” a sa către noi, fiii duhovniceşti pe care seminţele cultivate de el prin bătaia vântului de Sus ne adunau în jurul său pentru „clarificări”. Pe nesimţite intram astfel în atmosfera celui care Îl trăia pe Hristos cu simplitate, dar cu atâta convingere, încât îndoielilor şi ezitărilor noastre le opunea paşnic siguranţa de monolit a omului care se structurează trăindu-l pe Dumnezeu. La părintele mişcarea numărul unu era de „a fi”. A şti sau a vorbi veneau după aceea, ca efecte ale modului său de viaţă. Un părinte străluceşte şi luminează prin forţa convingerii în măsura în care trăieşte ce spune. Părintele trăia, şi trăind spunea şi scria. Îmi părea că ştie atât de multe, şi mai ales că a adâncit atâtea, încât în mintea mea aveam senzaţia că mă aflu în faţa unui munte de a cărui înălţimi nu mă voi putea apropia poate niciodată. Motiv pentru care mă străduiam măcar să parcurg la pas poteci mai din vale, dar care deschideau deopotrivă, pentru viitor, posibilităţi de creştere teologică. Fără pic de ifos sau pretenţie de erudiţie, părintele împărtăşea din înţelegerea lui, din trăirea lui, din viaţa lui, din experienţa lui... văzând învolburările interioare cu care deseori veneam la mănăstire căutându-l, părintele mă ajuta spre vindecare dedramatizând, simplificând şi dându-mi încredere.
Fiind trecut acum prin facultate de teologie, îmi dau seama în ce măsură am avut nevoie de prezenţa părintelui : felul lui de a împărtăşi căutare şi experienţă nu avea nimic de-a face cu felul pretenţios în care ni se livrează deseori cunoştinţele teologice, ca un fel de ştiinţă în care toate lucrurile sunt compartimentate şi deja lămurite. Cu părintele te întâlneai ca cu un cercetător, te invita să guşti cu el adânciri şi reliefări care-ţi erau de folos pe drumul tău, venite din partea cuiva care cu înţelegere de povăţuia în cunoştinţă de cauză, înţelegător al realităţii tale... discuţiile împreună nu au scăzut niciodată fiorul de mister pe care îl resimţeam evocând realităţile teologice, dimpotrivă, lărgirea orizontului venea împreună cu sentimentul profunzimii şi al tainei inepuizabile. Şi se întâmpla ca şi cum era o împărtăşire din partea lui către noi, din ceea ce se mai studia în laboratorul liturgic între timp...
Cu bucurie lăuntrică am simţit că părintele mă purta spre realitatea evocată de acel pustnic Neofit pe linia duhovnicească a căruia mergea, care profeţise răspândirea lucrării inimii întru Hristos nu numai în peşterile şi în crăpăturile pământului, ci şi printre tinerii marilor oraşe, care, aşa, ca mine, spre surprinderea lor existenţială, descopereau libertatea cea din lăuntrul inimii, acolo unde înainte nu fusese decât neîmplinire. Lucrarea aceasta a inimii, care la părintele se exprima firesc, prin modul lui de a fi, contaminantă şi misterioasă, o simţeam ca fiind ceea ce duce pe om spre adâncire, spre regenerare, spre înviere. Discuţiile cu el nu putea decât să provoace entuziasmul căutării, invitaţia de a cerceta în acest laborator al devenirii întru Hristos unde fiecare îşi manifestă unicitatea şi darul primit. Părintele trezea dorul de taină, de mistic, de adevărat… îl trezea întâi de toate prin cum era el, cercetător, pasionat, implicat cu toată fiinţa, ascet, sfătos din dragoste şi plin de compasiune şi înţelegere vindecătoare pentru chipul deseori ascuns în care oamenii se răneau şi chiar se complăceau în a persista întru rănirile de tot felul. Părintele ne primea pe noi cei de la oraş într-un chip care arăta respect pentru demersul nostru, pentru studiile noastre, dar deopotrivă ne scotea din auto-suficienţa care ne-ar fi transformat în robi ai acestora. Studiile nu erau decât mijloace pentru a putea dialoga cu cei de azi având însă coloana vertebrală autentică a trăirii în Hristos.

Ce cultiva părintele în noi?

Înţelegerea că teologia înseamnă trăire din toată fiinţa. Teologia se trăieşte, are nevoie de gest, de faptă, de implicarea a tot ce suntem, nu numai de bucăţi din noi, şi aceasta în acea dinamică care purta la părintele apelativul de „gest de închinăciune”, cea care face marea diferenţă între o construcţie omenească orizontală şi demersul omului petrecut pe verticala dată de harul dumnezeiesc. Îndemnul era pentru o liturghisire continuă, pentru o închinare neobosită către Dumnezeu a toate cele care veneau către noi, un îndemn către gestul de binecuvântare şi sfinţire a tot ceea ce se prezintă în faţa trăirii noastre, prin încredinţarea tuturor acestora, continuu, lui Dumnezeu.

Înţelegerea că teologia se exprimă şi are nevoie de un limbaj capabil să-i poarte adâncimile, un limbaj propriu. Teologia, izvorâtă din taina închinării omului în faţa lui Dumnezeu, se cere exprimată. Pentru părintele era o evidenţă faptul că limbajul obişnuit, „profan”, ne trădează, ca unul care nu poate face faţă realităţilor de taină care se cer a fi exprimate, ca unul care riscă mai curând să profaneze realităţile teologiei. Părintele obişnuia să ne uimească cu literele lui mari, cu sublinierile sale cu aldine ... era vorba de o încercare de resacralizare a limbajului, de mutare a lui într-un alt registru semantic. Părintele înţelesese că reîntoarcerea noastră la sacru, la gest de închinare, la viul evanghelic nu putea trece prin expresia limbajului ordinar, că avem nevoie de un alt fel de vorbire.

Înţelegerea că trăirea teologică trebuie să meargă în întâmpinarea realităţilor lumii de azi. Curajul părintelui, care însufleţea o propunere de dialog iniţiat de pe o poziţie atât de diferită de a celui care se pune călduţ la adăpost de orice punere în discuţie a realităţilor de credinţă, îl purta către a întâlni în special căutătorii de mistică în toate formele ei de expresie. Pentru aceştia părintele era un adevărat partener de dialog : arăta insuficienţele diferitelor căi, pe un ton calm, preocupat, înţelegător, într-un demers apologetic vrednic de mărturia primele secole în care cu siguranţă creştinismul nu era trăit triumfalist, ci cel mai adesea martiric. Propunea „deschideri” pornite tocmai din coordonatele de înţelegere ale interlocutorului, invitându-l prin parfumul descoperirii proprii către „mai adâncul” care era mistica creştină. „Noi nu inventăm un alt Limbaj”, mărturisea părintele celor care ar fi putut să-l acuze de o goană după ineditul teologic la nivel de expresie, ci „încercăm «o corelare de Limbaj pur Filocalic» cu Limbajul general, atât al Filosofiei, cât şi al oricăror mistici necreştine. Noi, cei de astăzi, nu mai putem rămâne la un «singur Limbaj», trebuie, vrând-nevrând, să fim «poligloţi»”. Cu alte cuvinte, creştinul are libertatea problematizărilor, dar acestea se cer contextualizate tocmai pentru a reuşi a da mărturia cea bună lumii de azi. Căutarea reperelor, căutarea acestor răspunsuri necesită o frământare, o dimensiune de cercetare, de laborator ieşită în întâmpinarea omului de azi, oferită în coordonatele lui de înţelegere, pe „limba” lui cel mai adesea înstrăinată de limbajul liturgic şi sacramental. Această muncă de „traducere” era afirmată de părintele ca necesitate a vremurilor noastre.

Înţelegerea că isihasmul este mistica specifică ortodoxiei. Ea este accesibilă oriunde omul botezat îşi descoperă altarul inimii în modul de liturghisire specific creştin care presupune practica închinării lăuntrice, în duh de rugăciune, către Hristos. Mistica isihastă, afirmată de părintele ca «Logica Limbajului Hristic», ca Logica Limbajului Logos Întrupat în creaţie, este accesibilă oricui Îl caută pe Hristos în gest de închinare lăuntric şi de liniştire din împrăştierile de tot felul. De aceea părintele invita pe tot omul căutător de mistică să descopere specificul creştin. În acest context, părintele vorbea de trăirea „iconicului”, care era în teologia părintelui intrare în trăirea tainei icoanei prin tot ceea ce suntem şi facem, respirăm, trăim. Chip al lui Dumnezeu, omul se smulge din ruşinea caricaturală a deformării chipului dumnezeiesc din el şi astfel descoperă nobleţea vieţuirii în conformitate cu Cel care amprentează dumnezeieşte fiinţa noastră încă de la crearea ei.

În loc de încheiere

Părintele a fost pentru mine unul din oamenii care trebuiau neapărat întâlniţi. A alimentat în mine setea de a deveni eu însumi cercetător al realităţilor pe care Dumnezeu le împărtăşeşte tainic celor care Îl caută în chipul vieţii Bisericii, iar „a fi”-ul părintelui mi-a fost o mărturie vie pe drumul descoperirii „Celui ce este” veşnic.

Părintele Răzvan Ionescu,
Paris

Traducerea în limba germană a articolului de mai sus poate fi accesată aici.

Vezi şi articolul: Despre urgenţa redescoperirii apologeticii ortodoxe.

Liviu Bogdan Vlad, cuvânt de deschidere la Colocviul Naţional dedicat Părintelui Ghelasie (ASE, 29 octombrie 2009)

Bună dimineaţa, tăticule!


Deschidem primul colocviu naţional dedicat personalităţii ieromonahului Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei cu formula cu care Părintele ne întâmpina, insuflându-ne putere şi curaj pentru a putea merge mai departe în asumarea destinului propriu.

Astăzi avem privilegiul să ne regăsim în Aula Magna a Academie de Studii Economice, care în ultimii ani a fost gazda unor evenimente remarcabile din punct de vedere ştiinţific şi cultural şi nu numai, deoarece o serie de proiecte manageriale au condus la transformări radicale în peisajul estetic şi funcţional al instituţiei noastre. Acestea sunt vizibile şi nu trebuie precizate, însă permiteţi-mi să vă spun că aceste proiecte au fost coordonate de domnul Rector personal, din a cărui echipă am privilegiul să fac parte, care astăzi este alături de noi.

Îi mulţumesc pentru aceasta!

Împreună am aplicat la un concurs de proiecte iniţiat de Comisia Europeană (CE) pentru înfiinţarea unui Centru de Documentare Europeană (CDE) în Biblioteca Centrală (BC) a universităţii noastre. CDE al BC-ASE a luat fiinţă la începutul acestui an în urma proiectului lansat de bibliotecă şi acceptat de Comisia Europeană. Centrul oferă acces tuturor membrilor comunităţii academice la informaţii economice, politice, sociologice, legislative etc. şi la alte produse informaţionale (publicaţii din întregul spectru al activităţii Uniunii Europene şi politicii de dezvoltare europeană).

Una din priorităţile de comunicare ale UE pentru anul 2009 este reprezentată de împlinirea a douăzeci de ani de la Căderea Cortinei de Fier. Sub auspiciile CDE s-au desfăşurat o serie de conferinţe şi au avut loc evenimente dedicate unor personalităţi din spaţiul românesc, precum Nicolae Steinhardt, Mircea Vulcănescu, Radu Filipescu (disident al anilor ‘80) ş.a. Un eveniment special l-a reprezentat vizita Comisarului European pentru Multilingvism, domnul Leonard Orban.

Toate aceste întâlniri au stârnit un real interes şi, deoarece au reprezentat un succes, ne-am hotărât să încheiem acest an cu un Colocviu Naţional, dedicat unei personalităţi inedite în peisajul spiritual-cultural românesc, în genere, şi creştin-ortodox, în special. Nu este întâmplătoare această alegere întrucât atât mie, cât şi multor prieteni prezenţi aici, Părintele Ghelasie ne-a fost părinte duhovnic. Iscusit duhovnic şi rafinat cunoscător al culturii, Părintele Ghelasie constituie legătura firescă, necesară în această lume, între intelectualitate şi lumea creştină.

Avem bucuria aparte de a avea printre noi Părinţi duhovniceşti veniţi de departe pentru a ne împărtăşi din experienţa lor. Le mulţumim pentru prezenţa lor generoasă astăzi, aici alături de noi.

Sunt convins că în anii care vor urma personalitatea şi opera sa, încă puţin cunoscute, vor constitui o bună rostuire pentru împrospătarea spiritualităţii româneşti.

După editarea a patru volume de mărturii care cuprind relatări venite din partea a numeroase personalităţi, majoritatea oameni de cultură, Editura Platytera reprezentată de domnul Florin Caragiu, a început deja publicarea Operelor Complete ale Părintelui Ghelasie. Ultima apariţie va fi lansată astăzi, în cadrul Colocviului Naţional, ediţia I. De asemenea vom putea urmări imagini documentare cu Părintele Ghelasie, precum şi o expoziţie de pictură a artistului plastic George Alexandrescu.

În speranţa că ne vom bucura împreună de acest eveniment şi vom pleca de aici îmbogăţiţi, astfel încât să putem spune că am câştigat o privire suplimentară asupra propriei noastre cunoaşteri şi înţelegeri, permiteţi-mi să dau cuvântul, în continuarea deschiderii acestui Colocviu, domnului profesor doctor Iulian Costache, unul dintre oamenii de cultură care s-a bucurat de atenţia Părintelui Ghelasie.


Conf. dr. Liviu Bogdan Vlad,
Academia de Studii Economice din Bucureşti

Iulian Costache - cuvânt de deschidere la Colocviul Naţional dedicat Părintelui Ghelasie (ASE, 29 octombrie 2009)

Părintele Ghelasie – tradiţia în modernitatea Noii Europe


Mulţumim în chip deosebit Centrului de Documentare Europeană pentru iniţiativa de a propune spre meditaţie o temă care a constituit un punct important de reflecţie pe agenda Convenţiei privind viitorul Europei, în urma lucrărilor căreia, în iulie 2003, a fost promovat, în cadrul Consiliului European, proiectul de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa. Iată că astăzi suntem foarte aproape de intrarea în vigoare a acestui Tratat..., după ce, recent, chiar în cursul acestui an, un nou referendum organizat în Irlanda, a deblocat punerea în operă a acestuia.

În acest context, ne amintim că, deşi dezbaterile Convenţiei privind viitorul Europei au fost lansate în februarie 2002, dezbaterea fusese iniţiată, în mediul academic, la Universitatea Humboldt din Berlin, încă din mai 2000, prin conferinţa cu titlul „From Confederacy to Federation. Thoughts on the Finality of European Integration”, susţinută de Joschka Fischer, Ministru al Afacerilor Externe al Germaniei, la acea dată, care exprima, pentru prima dată printr-o voce politică, dilema arhitecturii europene, plasată între principiul federalismului şi cel al inter-guvernamentalismului. Era prefigurată, astfel, tensiunea dintre două opţiuni: pe de o parte în favoarea unei „Europe a cetăţenilor”, pe de alta pentru o „Europă a naţiunilor”. Se confirma, în acest mod, faptul că spaţiul academic a constituit dintotdeauna spaţiul optim de acomodare a gândirii libere, inovative, ce poate avea la un moment dat chiar şi accente neconvenţionale.

Tema de astăzi este dedicată „Spiritualităţii creştine în spaţiul Noii Europe” şi chiar dacă în forma finală din „Preambulul Constituţiei” nu mai figurează referirea la „moştenirea creştină” a culturii europene, se face totuşi trimitere la „moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei din care s-au dezvoltat valorile universale ale drepturilor inalienabile şi inviolabile ale drepturilor omului, libertăţii, democraţiei, egalităţii şi domniei legii”, ceea ce reprezintă un pas înainte faţă de precedentul Tratat al Uniunii Europene (TUE), în al cărui Preambul nu se făcea nicio referire la tradiţia culturală sau religioasă a Europei.

Devine tot mai clar faptul că proiectul societal European reprezintă o suită de (sub)proiecte, fiecare cu un metabolism şi o viteză de croazieră diferită. După lansarea proiectului economic European (iniţiat prin Comunitatea Cărbunelui şi a Oţelului), au venit la rând proiectul Europei sociale, al Europei politice (care atinge un grad de maturare important tocmai prin asumarea „Tratatului Constituţional”), precum şi proiectul cultural European, cu importante reflexe antropologice, acesta din urmă fiind însă mult mai difuz şi mai puţin agregat.

Pe de altă parte, încă de la Convenţia Culturală Europeană a Consiliului Europei (1954) se vorbeşte despre existenţa unui „patrimoniu cultural comun european”, precizând că fiecare stat „va lua măsurile necesare în vederea apărării contribuţiei sale la patrimoniul cultural comun al Europei şi încurajarea sporirii acestei contribuţii”(art.1). Or, în condiţiile inexistenţei unui acquis cultural european, respectarea principiului „diversităţii culturale” nu reprezintă decât un transfer de responsabilitate de la nivelul Uniunii către fiecăre stat membru în privinţa promovării propriei identităţi culturale. În aceste condiţii, acceptând caracterul inevitabil asimetric al unor tratamente de promovare între diferitele state europene, persistă totuşi o întrebare: cât de comun va izbuti să fie „patrimoniul cultural comun european”?

Revenind la tema spiritualităţii creştine în spaţiul Noii Europe, desigur se pune problema valorii adăugate de România la patrimoniul cultural comun European. Una din variantele de răspuns în acest dialog între vestul şi estul european poate fi legată tocmai de experienţa fiinţială parcursă sub comunism deopotrivă de elita laică, cât şi de însăşi viaţa bisericească.

În acest context, alături de memorialul închisorilor comuniste pus în evidenţă de elita societăţii româneşti, un loc special îl ocupă experienţa parcursă de reprezentanţii bisericii, care, fără a atinge pragul anulării, a permis apariţia în spaţiul monahal a unei galaxii de mari duhovnici şi cărturari, precum: Ilie Cleopa, Ilarion Argatu, Arsenie Boca, Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Teofil Părăian sau Nicolae Steinhardt, ieromonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Rafail Noica, Bartolomeu Anania, ori Ioanichie Bălan.

Alături de astfel de destine exemplare, între duhovnicii care au prins rădăcini în humusul pregătit de aceşti mari duhovnici trecuţi prin muceniciile închisorilor comuniste, o generaţie nouă de duhovnici veniţi la rând după prigonirile comuniste s-a ridicat. Între aceştia, având a se confrunta cu noile provocări aduse de diferitele epistemologii contemporane, îl regăsim şi pe Părintele Ghelasie de la mănăstirea Frăsinei, gânditor insolit şi autor al unei serii impresionante de scrieri, cu deschideri în mai multe zone de interes. Dar poate este necesar să ne reamintim, o clipă, ce este „Frăsineiul”, pentru că el însuşi reprezintă o oază atipică în contextul vieţii monahale româneşti. Pentru cei care îl cunosc, nimic nu pare nefiresc în rânduiala sa athonită. Însă pentru cei ce nu îl cunosc, pot apărea şi înţelegeri deraiate. Astfel, o profesoară universitară, sociolog de profesie şi promotor al „epistemei fenimismului”, iritată de limitarea accesului femeilor către mănăstire, prezenta panoul cu legătura de blestem lăsată de Sfântul Calinic drept probă a atitudinii incomprehensive pe care biserica o are faţă de femeie (interpretare în sensul deprecierii femeii şi a instituirii unor practici discriminatorii etc.) Or, dacă este vorba de viziunea bisericii asupra femeii, într-un astfel de caz, precum cel al unei mănăstiri athonite, „păzirea văzului” nu depreciază femeia, ci propune o înălţare a femeii, restituindu-i „chipul de icoană”.

Pe de altă parte, ceea ce nu se vede de către un out sider este faptul că, tot astfel cum unele persoane nu pot intra în „cercul sacralităţii”, la fel sunt şi alte persoane care pur şi simplu nu ies din spaţiul mănăstirii ani sau zeci de ani de zile. Dacă e greu să accepţi o interdicţie de acces, poate şi mai greu de imaginat este o „interdicţie” a ieşirii. Şi, totuşi, se întâmplă să existe la Frăsinei călugări care nu ies din mănăstire chiar şi ani sau zeci de ani, dar care cunosc intim viaţa lumii şi a omului contemporan. Cam la fel cum despre Kant se spune că ar fi părăsit atât de rar oraşul natal, Königsberg, încât aproape că putem spune, fără a greşi prea mult, că nu ar fi ieşit toată viaţa din el, tot astfel despre Frăsinei se poate spune că nu este decât un fel de Königsberg al eremiţilor.

Tocmai un astfel de loc, care în mod normal reprezintă falimentul turismului, intensifică compensator cunoşterea lumii, fiind, cum spune Kant, „adaptat dezvoltării cunoaşterii oamenilor şi a lumii, şi în care, fără a călători, această cunoaştere poate fi însuşită”. Frăsineiul este şi el, prin urmare, o „închidere” care „deschide”, care desmărgineşte.

Părintele Ghelasie, apărut într-un astfel de spaţiu atipic în raport cu protocoalele lumii contemporane, era el însuşi purtătorul unor tabieturi insolite, care câştigau instantaneu empatia tinerilor cu gândire neconvenţională. A devenit deja legendar butoiul din curtea mănăstirii în care locuia, funcţionând deopotrivă ca locuinţă şi ca un „citat cultural” ce trimitea la modelul lui Diogene. În acelaşi timp, evidenţia şi o opţiune pentru un stil de viaţă ce nu mai admitea schizoidia dintre „a spune” şi a „face”. Totodată, asceza aspră nu facuse din părinte un om „uscat”, ci tocmai ceea ce surprindea la el era curiozitatea vie pentru tot ce se scria în lume şi gustul neobosit pentru umor. Un umor pe care îl atribuia însuşi patronului Frăsineiului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Aşezat în cutumele sale de apicultor în curtea Frăsineiului, lângă butoiul său, părintele semăna cu un Robinson Crusoe sau un Noe, care îşi reinventa lumea după potop. În mica sa curte, vegetaţia creştea „neatinsă” şi parcă te aşteptai să apară de după un stup camera de filmat a lui Tarkovski, într-un traveling ce simţeai că acompaniază gesturile călăuzei. Odată pus piciorul „în zonă”, intrai pe nesimţite în rol. Nici nu puteai să nu îl iubeşti. Veneai de fiecare dată cu mâna goală şi plecai plin de mere şi cărţi.

Care este astăzi şansa României de a reveni în actualitatea Europei? Europa propune astăzi provocări inimaginabile altădată. Laboratoarele de la CERN au pus la punct un super-accelerator de particule, cel mai puternic instrument construit vreodată de mâna omului, pentru a recrea, timp de o fracţiune de microsecundă, condiţiile existente în Univers imediat după Big Bang. Se speră astfel să se identifice „particula lui Dumnezeu”, sugerată de cercetătorul scoţian Peter Higgs, încă de acum 3 decenii, când spunea că un „boson”, o particulă infimă ar fi aceea care ar înnobila materia, acordând grăunţelor de substanţă atributul de masă.

Iată însă că şi România revine pe harta cercetării europene, angajând în următorii ani construirea alături de Ungaria şi Cehia, a celui mai puternic laser pe care l-a avut vreodată omenirea. Angajând colaborarea dintre ramuri ale fizicii nucleare, a materialelor şi a laserilor, proiectul ELI (Extreme Light Infrastructure), urmează a oferi un astfel de mega-laser cu puteri comparabile cu cel al acceleratorului de particule de la CERN, dar cu dimensiuni infinit mai mici (cca. 80 cm).

În acelaşi timp, într-o zonă mai ferită de interesul departamentelor de ştiri din televiziuni, România mai are, sub camuflaj, şi câteva „acceleratoare de destine”, între care şi biserica veche din cimitirul Frăsineiului, cu o frumoasă şi originală pictură bizantină, acolo unde veghează în chip neştiut sfinţii trecuţi prin această mănăstire, căci destinul nu este doar o ecuaţie pe termen scurt, ci el bate dincolo de limitele fizicii contemporane.



Iulian Costache,
Facultatea de Litere,
Universitatea din Bucureşti