sâmbătă, 18 martie 2017

Interviu despre Medicina Isihastă cu pr. arhim. Andrei Coroian (realizat de Anca Revnic)



1. Ce înseamnă pentru dumneavoastră conceptul de Medicină Isihastă, propus de către Pr.Ghelasie Gheorghe, de la Mănăstirea Frăsinei, la începutul anilor ’90 ?

Arhim.Andrei – Este clar că ființa umană fiind duală, psihosomatică, are nevoi de o tratare adecvată atât a sufletului cât și a trupului, care nu pot fi luate niciodată separat. Învăţătura bisericii, tradiția și învățătura ascetică, duhovnicească, a avut în vedere sufletul, de unde conceptele: de hrană a sufletului (Care este Cuvântul lui Dumnezeu în diferite ipostaze, inclusiv Euharistie), respirație a sufletului (adică rugăciunea neîncetată, simțirea prezenței lui Dumnezeu), sau băutura sufletului formată din bucuriile vieții duhovnicești. Dar nu a neglijat nici hrana și băutura sufletului, chiar dacă nu reies atât de vizibil aceste învățături în Filocalie, Pateric, etc.
Părintele Ghelasie arată mai explicit, mai clar, această necesitate de a hrăni corpul într-un anume mod, cu produse vegetale, cerealiere, într-un climat de liniște, de isihie, de armonie cu Dumnzeu, cu natura și întreg mediul înconjurător. El merge mai departe, arătând importanța sacro-terapiei, adică importanța primirii unei hrane sfinte, care e o sfințenie în sine. Teologic vorbind, Părintele arată această importanță, evocând armonia primordială care era între spirit și materie, între suflet și trup, între om ca Chip al Lui Dumnezeu și creație, acesta fiind în mijlocul acesteia, prefigurând oarecum pe Hristos, Logosul Întrupat, care este centrul, rațiunea și sensul fiecărui Chip de creație.
Desigur așa cum spunea părintele Ghelasie, viața duhovnicească adevărată, frumoasă, nu spoate trăi decât printr-o recapitulare a originilor noastre. În Hristos, care recapitulează întreaga ființă umană și întreaga creație, nu doar se restaurează Chipul cel dintâi, dar are și posibilitatea și puterile duhovnicești (acestea sunt harurile sau darurile Duhului) de a se desăvârși și Îndumnezei.
2.     În ce context din Viaţa dumneavoastră l-aţi întâlnit pe Pr.Ghelasie Gheorghe, sau scrierile sale?
Arhim. Andrei – Pe părintele Ghelasie Gheorghe, l-am întâlnit întâia oară la Mânăstirea Frăsinei, în anul 1995 sau 1996, eu fiind în acea vreme viețuitor la Mânăstirea Nicula. Mi-a plăcut vioiciunea lui, lumina feței și dezinvoltura cu care vorbea. Nu știam atunci decât foarte puține despre dânsul. Adevărata mea întâlnire cu Părintele Ghelasie,a fost însă după mutarea sa în lumina cerească, prin scrierile sale. Prin anii 2003-2004 cred, și mai apoi, am citit unele din scrierile părintelui și unele texte despre Sfinția sa, care mi-au plăcut foarte mult. Amintesc dintre ele : ,,Memoriile unui isihast” ,,Avva Ghelasie Cuvântătorul de Dumnezeu” ,,Iubitorul de Dumnezeu” ,,Dogmatica” ,,Iconarul Iubirii Dumnezeiești” și altele. Prin aceste cărți l-am descoperit și l-am iubit, aceasta și datorită evocările ucenicilor apropiați: părintele Valerian, teologul și poetul Florin Caragiu, pe care le-am citit sau auzit.
Sigur Avva Ghelasie a fost cu totul pătruns de Duhul Iubirii lui Dumnezeu, de pacea Să și de multă înțelepciune și știință. Opera în care se oglindește relația sa de iubire aprinsă,neostoită, față de Dumnzeu, întru multă lumină, înțelepciune și înțelegere, sunt cele peste o sută de imne și acatiste pe care le-a scris. Din ele și prin ele ne împărtășim și noi de iubire și lumina sa. Ele te introduc într-o atmosferă de adâncă taină, în liniștile și tăcerile cerești. Unele sunt de o adâncime, de o mare înălțime teologică și desăvarșită exprimare literară, ex. Acatistul Sfintei Treimi sau Acatistul Iubirii Dumnezeiești. Citindu-le simți acea bucurie de taină, uimire sfântă a sufletului pe care o simți citind Imnele Iubirii Dumnezeiești ale Sfântului Simeon Noul Teolog.
3.     Care a fost primul lucru pe care l-aţi aplicat în Viaţa, din învăţătura Isihastă, a Pr.Ghelasie sau a pustnicilor noştri carpatini?
Arhim.Andrei – Nu știu dacă am aplicat ceva special, pentru că aveam modalitatea aceasta ascetică și mistică (din Pateric și Filocalie) pe care am moștenit-o în tradiția monahală a Bisericii. Ce am remarcat și mi-a plăcut, a fost acest specific carpatin scos în evidență de Părintele Ghelasie. Știm că înaitarea în viața duhovnicească este cuprinsă în cele trei etape sau faze: curățire, iluminare și desăvârșire, potrivit gândirii alcătuitorilor Filocaliii, influențați desigur de gândirea filosofică grecească. Iar la pustnicii carpatini, Sfântul Neofit, purtătorul de Icoană, și alții, această închinare iconică. Deci nu căutăm noi să ne înălțăm prin teorie și iluminare, la vederea de Dumnezeu, la răpire în rai și la unire cu EL, ci în închinare, în chip iconic, atragem pe Dumnezeu cu harul Său să vină la noi, peste noi și în noi. Acesta este specificul spiritualității românești, carpatine.
4.     Care credeţi că e cel mai important aspect de reţinut şi urmat din Medicina Isihastă?
Arhim.AndreiCred că trebuie luat exemplul extraordinar al trăirii ascetice al Părintelui Ghelasie și al învățăturile sale, chiar dacă nu sunt ușor de aplicat. Într-o lume în care datorită şpriţului secular, chiar cei botezați creștini, au pierdut deprinderea, sensul și valoarea ascezei, este un fapt fundamental această deprindere, în vederea creșterii și înaintării duhovnicești. Desigur la performațele ascetice și trăirile duhovnicești, isihaste se ajunge greu, și cred că foarte puțini se încumetă. Dar vorba Părintrului Cuvios Sofronie, de la Essex, un creștinism fără asceză, fără conoaștere dogmatică și nebisericesc, în fapt nu există și nici nu poate exista.
5.     Cine este Omul, şi ce ar putea deveni din punct de vedere al viziunii creştin-ortodoxe?
Arhim.Andrei – Omul este așa cum învață Dogmatica, coroana creației divine. Este singura făptură creată într-un mod aparte, plăsmuit de Creator cu palmele Sale, dar ceea ce îl face diferit de restul făpturilor și îl ridică, deasupra tuturor, este Duhul (Sufletul) care l-a primit prin Suflare Dumnezeiască, care este Chipul Dumnezeului în Sfânta Treime și Iubire.
Acest chip, care cuprinde cele trei mari părți ale sufletului: rațiune, iubire și voință, îi dau posiliblitatea să devină ceea ce trebuie să devină: asemenea cu Dumnezeu. Drumul de la Chip la Asemănare, pe care trebuie să-l parcurgă, nu îl poate face decât sinergic, printr-o conlucrare cu Dumnezeu, cu ajutorul harului Său, dar în egală măsură trudind și respectând cu strictețe și atenție, poruncile lui Dumnezeu și regulile ascetice ale vieții duhovnicești.
6.     Care e sensul Vieţii Omului?
Arhim. Andrei – Așa cum am spus mai sus: Îndumnezeirea ! Ridicarea prin virtuți și prin harul Duhului Sfânt,la asemănarea cu Dumnezeu, spre a trăi cu El într-un dialog etern al iubirii, zice părintele Stăniloae. Numai cei care se aseamănă se iubesc și se unesc deplin, putând trăi în această unire o veșnicie fericită.
7.     Cum pot urma oamenii această învăţătură Isihastă, în contextul multitudinii de informaţii şi tentaţii existente peste tot?
Arhim.Andrei – Oamenii pot urma această învățătură isihastă, pentru că este de fapt o poruncă dumnezeiească pe care trebuie să o urmăm. Neîncetat vă rugați ! scrie sfântul Apostol Pavel ( I Tes. 5.7). Căutaţi pacea cu toţii şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul,( Evrei 12.14). Iar Sfântul Serafim din Sarov îndeamnă să găsim pacea sufletului prin dobândirea Duhul Sfânt și așa mulți din jurul nostru se vor mântui.
Tentații și informații greșite au fost întotdeauna, știm bine această. Dar Dumnezeu nu se schimbă, harul, prezența și ajutorul Său e același în toate timpurile și locurile. Noi oamenii în general, cu atât mai mult noi creștini, suntem datori să cunoaștem și să împlinim poruncile și legile dumnezeiești care aduc fericirea și mântuirea noastră. Dacă pentru o profesie omenească, pământească, trecătoare (medici, profesori, ingineri) studiem zeci de ani, ne împlinim mai mult sau mai puțin în munca noastră, pentru singura profesie care trece pragul veșniciei, cea de creștin, cu atât mai mult trebuie să studiem și să muncim.
8.     De ce credeţi că sunt atraşi oamenii spre practicarea Rugăciunii Inimii?
Arhim. Andrei – Oamenii, creștinii sunt atrași spre rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus, pentru că intuiesc apriori, uneori chiar fără să știe că împărăția lui Dumnezeu, este înlăuntrul lor (Luca 17.21), în inima lor. În inimă se cultivă și cele bune și cele rele. Inima, spun Părinții, este sediul tuturor gândurilor, energiilor și sentimentelor, iar cămara sau altarul inimii, este locul unde trăiește și poate fi găsit Mântuitorul Iisus Hristos, Mirele ceresc al sufletului, prin care intrăm în comuniune de iubire cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, dobândind multă bucurie și fericire.
9.     Cine poate să practice Rugăciunea Inimii şi cum credeţi că ar trebui să se procedeze?
Arhim. Andrei - Orice creștin ortodox botezat. Rugăciunea de toată vremea, ajută sufletul să găseacă pacea, bucuria, iubirea, puterea de a ierta, de a răbda și îndura nedreptăți, prigoniri, de a răspunde răului cu bine, dar ea trebuie făcută în cadrul vieții liturgice bisericești, cu spovedanie regulată, împărtăşire cu Sfintele Taine, cu sfatul duhovnicului. Omul este o ființă Liturgică (lăudătoare de Dumnezeu, precum sunt și îngerii), dar aceasta, într-o stare de comuniune și iubire.
Noi facem parte fiecare, dintr-o familie duhovnicească, dintr-o comunitate Euharistică, care este Biserica și parohia sau mânăstirea de care aparținem. Rugăciunea inimii, ne este dată pentru a păstra această stare Liturgică de har, din biserică, și în afara ei. Ceea ce facem la Sfânta Liturghie, când îmbrăţişăm duhovnicește și ne rugăm pentru toată lumea, trebuie să continuăm în viața de zi cu zi. Rugăciunea lui Iisus, trebuie să ne ducă la mai multă iubire, la lipsă de egoism, la mai multă milă și înțelegere față de frații noștri.
10.                       Ce sfat aţi da oamenilor şi tinerilor în special, care sunt în căutarea lui Dumnezeu?
Arhim. Andrei - Cine caută găsește ! Cine bate i se va deschide !
Să fie sinceri în primul rând ! Iar în al doilea rând să fie stăruitori, să caute până la capăt. Iar capătul poate fi peste zece, douăzeci de ani, la sfârșitul vieții sau în veșnicie.
Să se roage mult ! Să se roage sincer !
Să învețe și mai ales să înțeleagă textele slujbelor bisericești, care ascund în ele toată bogăția împărăției lui Dumnezeu.
Să citească regulat textele Evangheliei, și explicarea lor de către Sfântul Ioan Gură de Aur sau Sfântul Teofilact de Ohrida.
Să cunoască bine Catehismul, învățătura de credință, Patericul, Viețile Sfinților, Zbornicul, Filocalia. Să citească cărțile Sfântului Nicolae Velimirovici: Proloage de Ohrida, Cateheze, Tâlcuiri, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi.
Să citească experiențele unor convertiţi sau trăitori contemporani: ex. Jurnalul Fericiirii, cartea părintelui Nicolae Steinhardt; Scrierile Sfântului Siluan și ale ucenicului său, Cuviosul Sofronie Saharov. Pelerinul Rus, Viața și scrierile Sfinților Simion Noul Teolog, Grigore Palama, Paisie Aghioritul sau a unor Cuvioși contemporani: Gheron Iosif, Daniil Tudor, Serafim Roşe, Arsenie Boca, Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Dometie Manolache, Teofil Părăian, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan, Sofian Boghiu, Ioan Iovan, și mulți alți.
De asemenea sunt folositoare jurnalele celor ce au pătimit în închisoare sau ale unor convertiți contemporani.
11.                       Dacă tot mai mulţi tineri, s-ar îndrepta spre trăirea autentică a valorilor creştine, ce impact credeţi că ar putea avea acest lucru, asupra societăţii şi a viitorului lumii în care trăim?

Arhim. Andrei – Un impact bun, pozitiv. Lumea aceasta a fost o grădină a raiului înainte de păcatul primilor oameni și va deveni din nou rai. Sfârșitul lumii așa cum o știm și o vedem noi acum este de fapt sfârșitul răului. Prin credință, rugăciune și milostenie, binele, lumina, adevărul, puritatea, credința, blândețea, sfințenia, vor triumfa.
Iar în această biruință noi suntem implicați direct. Dumnezeu oricum va birui, dar în acestă biruință suntem (este bine să fim) părtași și noi, care ne-am îmbrăcat în hainele dreptății (Efeseni 6.11) la Sfântul Botez, care purtăm în suflet darurile și roadele Duhului Sfânt: (cf.Galateni 5.22) iubirea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, blândețea, înfrânarea, curăția, credincioșia. Prin acestea purtăm în  ființa noastră, libertatea de fii ai lui Dumnezzeu și moștenitori ai împărăției Sale.
12.                       Cum vedeţi dumneavoastră viitorul ţării noastre şi a lumii în general?

Arhim. Andrei – Văd un viitor cu Dumnezeu, în care oamenii să trăiască prin credință în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Un viitor fără Dumnezeu nu există și nici nu poate exista, căci viața fără Dumnezeu este moarte pentru orice suflet și autodistrugere pentru țări și popoare. Desigur nu întotdeauna, oamenii în general și chiar creștinii, îl caută pe Dumnezeu, să-I asculte poruncile, să-I mulțumească, să-L laude, atunci când sunt în bunăstare, sănătate și bucurie. Dar când se evită constant acest lucru, apar bolile, necazurile, sărăcia, neînțelegerile și atunci, de nevoie oarecum, oamenii se întorc la Dumnezeu. M-a surprins plăcut un fapt întâmplat la Spitalul de Oncologie, unde am mers să spovedesc și să împărtășesc un bolnav. Toți din salon (5-6 persoane) au dorit să se spovedească și să se împărtășească. Vorba unui doctor: la secția reanimare nu există atei, necredincioși.

Așa în concluzie, cred că, de voie de nevoie, țara, omenirea, se va întoarce la Dumnezeu, pentru a fi fericită cu adevărata fericire, care vine din ascultarea de Dumnezeu, din împlinirea poruncilor Lui. Nu avem altă șansă !
Suntem ai Lui, suntem creați să trăim o veșnicie fericită cu El, și ce bine ar fi să conștientizăm acest lucru de bună voie, în bucurie și fericire. Dar dacă o facem când vin necazurile, să ne bucure și atunci. Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă (Efeseni 4.5) ne îndeamnă apostolul, căci Tatăl ceresc ne dă cu bucurie, din iubire nesfârșită, Împărăția Sa (cf. Luca 12.32) așa cum ne-a spus-o însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Anca REVNIC

Prefață la "Dietoterapia Medicinii Isihaste" (în curs de publicare la editura Platytera)




Părintele Ghelasie Gheorghe prezintă „dietoterapia medicinii isihaste” în cadrul unei medicini de orientare creștină, privită ca triplă terapeutică: vindecarea prin relația cu Dumnezeu și împărtășirea cu El (Sacroterapia), refacerea capacităților Sufletului (Psihoterapia), precum și moduri de însănătoșire prin Corp (Mobiloterapia și Dietoterapia). Nefiind un simplu mecanism fizico-chimic, „Boala mai întâi se instalează în Suflet, apoi se oprește în Corp”. Ea exprimă pe diverse planuri contrarietatea față de Chipul firesc al Sănătății, ce este părtășia sufletului cu taina vieții lui Dumnezeu și a corpului cu plinătatea vieții sufletești. Astfel, dacă „boala este contrarietate-distrugere, oprirea contrarietății este începutul Vindecării”.
În adâncul ei, viața creată are „are o SUPRAMEMORIE de RITUAL DIVIN, în care se Actualizează CHIPUL lui Dumnezeu din fiecare formă de creație”. Rugăciunea și participarea la viața Bisericii restabilește legătura cu Izvorul Vieții și hrănirea din seva harului Dumnezeiesc, prin care este posibilă vindecarea integrală a omului. Rugăciunea iconică și Gestul iconic, prin care se exprimă conștiința stării înaintea lui Dumnezeu și intenționalitatea comuniunii cu El, trezesc în Suflet MEMORIILE SACRE, astfel încât viața noastră să poată reveni la VIAȚĂ.
Psihoterapia, la rândul ei, aduce în atenție importanța Conștiinței și a stărilor ei pentru structurarea memoriilor și regăsirea propriei identități, dincolo de memoriile bolnave, afectate de păcat. Semnificativă este în acest sens transpunerea antropologică a învățăturii Sfântului Grigorie Palama despre ființă și energii în Dumnezeu. Omul este astfel „Ființă Creată și energiile sale, după ARHECHIPUL CREATOR DIVIN Pecetluit pe Ființa Creată’. Sunt oferite repere de Psihoterapie ce ajută la vindecarea de contrarietatea sufletească și la refacerea comunicabilității în direcția activării DARULUI Dumnezeiesc din adâncul Vieții.
Mobiloterapia, privită ca o „igienizare prin mișcare”, pune în valoare importanța Mișcării ca o capacitate a Vieții, de valoare egală cu hrana sau cu respirația, necesară pentru eliminarea blocajelor și înfundărilor energetice, precum și a reziduurilor ce se depun ca urmare a sedentarismului. Mobilitatea are prin aceasta un rol important în stimularea imunității, a sistemului de rezistență și autoapărare al organismului.
Dietoterapia Medicinii Isihaste prezintă un model de alimentație structurat iconic, având în centru chipul pâinii (emblematic pentru condiția euharistică a vieții create) și taina vieții, cu accent pe comunicabilitate și împărtășire reciprocă. Hrana, în viziunea părintelui Ghelasie, nu se reduce la o simplă consumație, ci este „împletire și conlocuire energetică, pentru Biologicul nostru. În Hrănire se fac se fac transferuri reciproce de energii, care trec dintr-o parte în alta fără distrugere (ca în consumație)”.
Esențial pentru dietoterapia medicinii isihaste este chipul actualizării unei condiții a hranei  ce poate acționa asupra fixațiilor funcționale, intoxicărilor și memoriilor contrare din corpul nostru, ajutând la tratarea bolilor și având răsfrângeri terapeutice în starea sufletească. Accentul este pus pe cereale, legume, fructe, în principal pe așa-numita hrană vie, obținută prin dospire naturală, cu o cât mai mică intervenție prin procedee termice și adausuri artificiale (cu rol de conservare, stimulare etc.). 
Cele două principii centrale ale dietoterapiei medicinii isihaste apar a fi „neomorârea și autoacidifierea-dospirea-activarea în sine”.
Toate preparatele dietoterapiei isihaste au la bază dospirea naturală, care „înlocuiește fierberea și face predigerarea (atât de necesară)”, precum și o „acidifiere directă și proprie-naturală, cu o îmbogățire de fermenți și enzime”, păstrând astfel echilibrul atât de necesar între Alcalinitate și Aciditate, odată cu trecerea uneia în alta fără contrarietate și autodistrugere. De asemenea, dospirea naturală are rolul de a neutraliza unele toxine din alimente odată cu un rol stimulativ în apărarea imunitară, ce prin fierbere se distruge. Nu în ultimul rând, „prin fenomenul de predigestie al dospirii se face compatibilitatea și înrudirea, de unde ușoara digestie a alimentelor dospite”. 
O altă cerință de bază este cea a discernământului în amestecarea alimentelor, selectarea lor pentru a nu se genera combinații cu efect exploziv, nociv pentru echilibrul organismului sau care păstrează activ focarul bolii.
Nu este neglijată aici nici hidroterapia, pentru a spăla și desfunda organele interne și sângele. Adăugarea prin fierbere sau omorâre a unui memorial de distrugere are un efect nociv asupra sănătății, afectând memorialul primordial al viului și favorizând în timp îmbolnăvirea. O alimentație sănătoasă înseamnă așadar o reconectare la memoriile viului așa cum l-a creat Dumnezeu, la puterea vindecătoare accesată prin „comunicabilitatea plăcută” a dialogului vieții, în direcția activării condiției sale euharistice.
Ni se oferă o paletă largă de rețete și meniuri care să concretizeze dietoterapia medicinii isihaste, pentru a se acoperi necesarul unei alimentații echilibrate.
Arhetipul paradisiac al hranei este „dăruirea fără consumare”. În acest sens, „primul fapt al Sănătății noastre este legătura cu Viul”. În sens opus, memoriile omorârii sau ale forțării prefacerii prin mijloace artificiale din hrana noastră pot avea o influență toxică asupra sănătății. „Nu omorî nici moral”, atrage atenția părintele Ghelasie, „că se face o declanșare de autotoxicitate foarte vătămătoare. Multe boli se declanșează după un zis șoc moral”, suportul multor boli fiind „fondul de autotoxicitate” generat de păcate, având o „prelungire fiziologică”. În acest sens, „a nu ține supărare, a nu dușmăni, a avea credință în Binele DIVIN, a ierta, a nu mai face fapte ce vatămă pe alții etc. nu sunt simple formule psihoterapeutice, ci reale dezintoxicări, atât sufletești, cât și trupești”.
Împărtășirea de Sfintele Taine ale Bisericii și de viața deplină a Trupului lui Hristos cel înviat este în ultimă instanță remediul dumnezeiesc în care se cer integrate toate mijloacele de vindecare ale ființei create, concurând la împlinirea menirii umane.

Florin Caragiu