Ieromonah Ghelasie: Creştinism vs. Iconoclasm

În sens Teologic Creştin, ICOANA de ÎNTRUPARE HRISTICĂ este Taina FIULUI Lui DUMNEZEU CUVÂNTUL care „S-a făcut Trup”. ÎNTRUPAREA este coextensivă cu Planul Veşnic al Lui DUMNEZEU cu privire la Creaţie. FIUL Lui DUMNEZEU în Sine este CHIPUL Născut din DUMNEZEU TATĂL. Prin Naşterea Sa şi într-un Chip de Creaţie, El se face şi Fiul Omului. ICOANA de ÎNTRUPARE este tocmai această Taină a FIULUI Lui DUMNEZEU care se face totodată şi Fiul Omului. Iată ICOANA de ARĂTARE A CHIPULUI Lui DUMNEZEU în ÎNTREGIME. Iată ARĂTAREA CHIPULUI Lui DUMNEZEU care se UNEŞTE mai întâi cu Lumea Sa Creată, ca şi Lumea să se poată UNI cu DUMNEZEU. Iată Practica Isihastă, ca Mistică a UNIRII cu CHIPUL Lui DUMNEZEU Cel ARĂTAT-ÎNTRUPAT.

Iconoclaştii (cei care exclud orice zugrăvire a Chipului) se împiedică cel mai mult de materia Icoanei, considerând că Chipul Spiritual nu se poate reprezenta. Pentru Neofit Pustnicul însă, cel mai important este VIUL ICONIC. Anticii erau obişnuiţi cu „magia” formelor, semnelor şi chipurilor, acestea fiind generatoare de energii de cele mai multe ori nocive. Anticii sunt superstiţioşi faţă de orice formă şi ritualurile lor sunt majoritatea în scopul atenuării negativului acestora.
Şi Ştiinţa de astăzi confirmă multitudinea de „energii” ale formei obiectelor, fiecare formă producând o altă formă de energie. Se încearcă chiar o „manevrare” a energiilor prin specificul formelor respective. Practicile semi-ştiinţifice ale energeticienilor din fizică şi medicină se bazează pe aceste „energii ale formelor”.
Nenorocirea este că Ştiinţa neglijează faptul că Formele mai depind şi de Taina CHIPULUI PERSONAL al acestora. Anticii legau Formele obiectelor de Zei şi spirite, ca cei ce puteau controla energiile Formelor şi Reprezentărilor. Ocultismul de astăzi lucrează tot pe această bază. Moise interzice categoric orice Reprezentare de Chip şi formă, tocmai pentru prevenirea energiilor oculte care pot fi confundate cu HARUL DIVIN (după cum îl confundă şi astăzi mulţi).
Creştinismul Vine, însă, cu Permisiunea CHIPULUI ICONIC, tocmai datorită ARĂTĂRII PERSOANEI CHIPULUI Adevărat care exclude „magia” eronată a CHIPULUI Reprezentat. CHIPUL Reprezentat, dacă nu este legat de PERSOANA CHIPULUI respectiv, produce un „energism rupt de CHIP” care cade în ocultismul magic. Idolatria antică uneşte Zeii şi Spiritele cu energetismul Reprezentării lor. De aceea zic Sfinţii Părinţi că idolii antici sunt „draci”, fiindcă au activul magic ocult.

Mistica ICONICĂ a Pustnicului Neofit este în acest RITUAL Gestic dintre PREZENŢA-VIUL PERSOANEI şi Reprezentarea sa şi într-un Chip Întrupat Zugrăvit. Aşa, Trupul Zugrăvit capătă Sfinţirea SUPRA-VIULUI PREZENŢEI PERSOANEI, care nu transformă materia, ci o face „părtaşă-participantă” la Taina Cea de DINCOLO. De aici şi Practica.

(pasaje extrase din volumul: Ieromonah Ghelasie Gheorghe, "Scrieri Isihaste", ed. Platytera, Bucureşti, 2006, pp. 221, 223-225).

Ava Ghelasie: "DUMNEZEU şi Creaţia Sa, Faţă în Faţă"

Tradiţia Sfinţilor Părinţi Filocalici este distincţia netă dintre DUMNEZEU şi Creaţia Sa (INCREATUL şi Creatul).
Sfântul Dionisie Areopagitul relatează cele două căi, apofaticul şi catafaticul. DUMNEZEU este DINCOLO de toate ale Creaţiei (apofaticul), dar se Revarsă prin HAR (catafaticul). „Trebuie renunţat atât la simţuri cât şi la orice lucrare a Minţii, spre a ajunge la UNIREA cu ACELA care este mai presus de orice cunoştinţă”. Nu este un procedeu dialectic, ci o realitate de URCARE în LOCUL DINCOLO de toate. Moise URCĂ pe Muntele Sinai şi ajunge la „LOCUL unde Se află DUMNEZEU”. AICI NU ESTE „golul filosofic” (apofatismul filosofic), ci SUPRAPREZENŢA Celui mai presus de vedere.

Încerc să Te privesc
Doar o clipă la FAŢĂ…
Ochii mei de Creaţie
În STRĂLUCIREA DUMNEZEIASCĂ
Nu mai pot vedea…

Tu, DOAMNE, mereu îmi zici:
„IUBIREA Mea este
Să Mă ARĂT la FAŢĂ.

Nu închide Ochii,
Încearcă să Mă vezi,
BUCURIA IUBIRII este
În PRIVIREA Ochilor.

Dacă ai şti ce BUCURIE este
În CHIPUL Celui văzut
În veci ai sta cu Ochii deschişi”.

„Dar, DOAMNE, nu Te pot privi,
STRĂLUCIREA Ta Mă orbeşte…
Pune HARUL Tău
Între mine şi Tine,
Care şi acesta
Este aşa de STRĂLUCITOR
De Îţi cad la picioare,
Şi doar din când în când
Ridic Ochii în sus,
Şi aproape orbiţi de LUMINĂ
Îi plec din nou în jos,
Cu DORUL DUMNEZEIESC de Tine,
Ce iarăşi şi iarăşi mă face
Să îndrăznesc o privire”…

Natura Creată se „topeşte”
În FAŢA INCREATULUI,
Şi doar prin HAR se pot privi
Cele DINCOLO de Creaţie.

Aceasta nu înseamnă o „cenzură” la Cele DIVINE, ci tocmai ACCESIBILITATEA.

(pasaj din Ierom. Ghelasie, "Mystagogia Icoanei", ed. Platytera, Bucureşti, 2010, pp. 111-113)

Volumul "Mystagogia Icoanei" se poate comanda aici.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Aspiraţii şi întrebări (Taină, Revelaţie şi Cunoaştere)"

Iisus Hristos şi Apostolul Ioan, frescă de Manuil Panselinos











*

SACRALITATEA Lumii este Taina de care se lovesc toţi, unii izbindu-se dureros de ea, alţii sărind cu uşurinţă şi chiar cu nepăsare.
Omul, după păcatul adamic, înclină spre „autorealităţi” care-l despart şi chiar îl înstrăinează de „LUMINA cea Adevărată”.
S-au întrebat filosofii dacă DIVINUL este „doar în noi înşine” sau este „dincolo”, de unde apoi se „oglindeşte” şi în noi. Şi unde să privim, „în noi înşine” sau „dincolo”? Unii merg şi mai departe, considerând că tainicul „dincolo” este tot în noi înşine şi deci DIVINUL trebuie căutat şi Întâlnit doar în „Cămara ascunsă” a noastră proprie.
Revelaţia Creştină vorbeşte de un CHIP al Lui DUMNEZEU CREATORUL şi de o „Asemănare de Creaţie”, ceea ce înseamnă că sunt „două Realităţi net distincte”. În „esenţa” Fiinţei noastre nu este Însuşi DIVINUL, ci „Asemănarea Creată” a CHIPULUI Său (Cel dincolo de orice asemănare).
Ce este această „Asemănare”? Se tot face caz de „raţionalitatea” Omului, ca semn al DIVINULUI. În sens mistic direct Creştin, este un „CHIP ÎNRUDIT cu DIVINUL”, ce înseamnă „CHIPUL de FIU”, ÎNRUDIREA cu Însuşi FIUL Lui DUMNEZEU, care ASUMĂ Chipul Lumii, ca Lumea să se poată „naşte”.
Omul este în primul rând un „CHIP al SACRALITĂŢII”, şi din acesta apoi ies toate celelalte.
SACRALITATEA DIVINĂ ce coboară în Creaţie este CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU şi acest CHIP SACRU de FIU este şi devine şi „Sacralitatea proprie” a Creaţiei.
Creaţia prin CHIPUL SACRULUI este un „raţional”, altfel devine un „iraţional”, până la un „anti-raţional”.
Primul CHIP al Lumii este deci „CHIPUL TAINEI de SACRU", CHIPUL DIVINULUI în Asemănare de Creaţie. Şi concretul SACRULUI este „CHIPUL de FIU", marea Taină a fondului Fiinţial de Creaţie.
Pentru Mistica direct Creştină, Taina Lumii nu este în cine ştie ce „suprarealităţi ascunse” sau în supracontemplaţii şi lumini supranaturale sau fenomene peste fire, ci este în Taina CHIPULUI SACRU de FIU, Asemănarea Creată a DIVINULUI ce se Revelează Lumii. Din CHIPUL de FIU ies LUMINILE HARICE şi toate fenomenele.
Cine doreşte Practică de Mistică direct Creştină, primul pas este INTRAREA în „SACRALITATEA CHIPULUI de FIU”.
Practica Filocalică tocmai pe acesta insistă, ca Rugăciunea Lui IISUS-FIUL Lui DUMNEZEU, din care şi prin care se vor deschide toate celelalte.
Deci NUMELE Lui IISUS nu este o „formulă simbolică”, ce poate fi înlocuită cu oricare alta; nu este nici o modalitate psiho-fizică de concentrare; nici o ecuaţie ocult-magică.
IISUS HRISTOS este NUMELE SACRU al FIULUI în Sine UNIC şi Absolut al Lui DUMNEZEU, care se DĂRUIEŞTE Lumii, ca să se Nască Lumea.
Iată Taina Creştină, RECUNOAŞTEREA acestui CHIP de FIU ca esenţa Lumii şi totodată „DEZVELIREA Filiaţiei de Creaţie” din Fiecare dintre noi, ca însuşi „mobilul Vieţii”.
Noi avem CONŞTIINŢĂ proprie doar prin CHIPUL de FIU; avem MEMORIA DIVINULUI prin această CONŞTIINŢĂ Ontologică de Origine; trăim prin acest CHIP şi Creştem „DESCHIDEREA” acestuia.
Lumea este „Raţionalul DIVINULUI” prin CHIPUL de FIU, şi nu doar un „principiu de Spiritualitate”.
DUMNEZEU a Creat Lumea din „SĂMÂNŢA CHIPULUI de FIU”, care a „RODIT” SPICUL Lumii, cu „Seminţele Făpturilor”.
Dar nu este de ajuns. „Seminţele Făpturilor” trebuie să Rodească şi ele, să se „ÎNTÂLNEASCĂ” în RĂSPUNS propriu cu CHIPUL FIULUI DIVIN CREATOR. În tine însuţi nu te poţi „oglindi”, iar de te „auto-oglindeşti”, vei vedea doar o „umbră fără chip, sau unul fantomatic”. Sămânţa doar în „RODIRE” se „REMEMOREAZĂ”, se poate „oglindi”.

M-am adâncit
În mine
Ca să te găsesc pe Tine,
CHIPUL DIVIN,
Dar cu-nspăimântare
Am dat de un „loc”
Fără „hotare”...

CHIPUL Tău,
DOAMNE,
Din mine,
E un Absolut
Răsfrânt...

Eu nu mă pot „uita”
Peste acest „abis”,
Tu, DOAMNE,
Trebuie să VII
Din NECUPRINS,
Să Te ARĂŢI la FAŢĂ.
O, cum deodată,
DEZVELIT din mine
Însumi Chipul meu
Se Recunoaşte
Oglindit în Tine,
Şi peste „abisul”
LUMINAT
Şi eu şi TU
Ne-am ARĂTAT...

**

Aceasta este REVELAŢIA Creştină, REVELAŢIA CHIPULUI FIULUI Lui DUMNEZEU, prin care ne IDENTIFICĂM propriul Chip de Creaţie.
Aceasta este şi CUNOAŞTEREA Creştină, CONŞTIINŢA CHIPULUI FIULUI DIVIN, în care ne Oglindim şi propriul Chip de Filiaţie.
Noi nu putem Vedea CHIPUL DIVINULUI, dacă nu mai Întâi ne „ÎNTÂLNIM” CU CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU, care totodată izvorăşte LUMINA, în care se pot privi toate.
Păcatul a „umbrit” CHIPUL de Filiaţie din noi, şi am rămas cu „reflectările atributelor” acestuia, până la „abstractizarea” zis spirituală.
Mistica direct Creştină este Mistica CHIPURILOR PERSONALE.

(text publicat în revista "Sinapsa", nr. 4/2009, pp. 209-211)

Florin Caragiu: "Despre Chipul Bisericii cel dinlăuntru şi din afară" (Prefaţă la "Mystagogia Icoanei", volum în curs de apariţie la ed. Platytera)

„Mystagogia icoanei”, aşa cum este prezentată de autor, face parte dintr-o lucrare mai vastă, care îşi propune să trateze despre Iconicul euharistic.
În „Mic Dicţionar de Isihasm”, cu referire la prezenţa iconică, părintele Ghelasie Gheorghe insistă cu o precizare esenţială pentru gândirea sa teologică. Este vorba de a indica „viul fiinţial” ca pe o realitate a spaţiului „intrafiinţial”, ce nu se confundă cu harul, cu manifestarea în exterior a fiinţei. Astfel, în creştinism persoana – se afirmă – este „perihoreza fiinţialităţii fiinţei în sine”.
Făcând uz de o intuiţie fenomenologică în lumina revelaţiei dumnezeieşti, părintele Ghelasie s-a referit la deschiderea în sine a fiinţei folosind imaginea spaţiului, a unui spaţiu multiplu locuit. Chipul Sfintei Treimi mărturiseşte despre Fiinţa ce îşi este sieşi spaţiu, în chip intrafiinţial. „Taina acestui intrafiinţial este Taina Persoanei, Iconicul Fiinţei”. Pornind de la această afirmaţie, urmează o concluzie importantă: „Treimea Creştină este intrafiinţialul, pe când în celelalte mistici este în afara Fiinţei”. Originea Tainei Iconicului este Paternitatea, ni se spune apoi. Prin aceasta, mystagogia părintelui Ghelasie se acordă cu învăţătura despre Sfânta Treime a Părinţilor Capadocieni, care vedeau în Tatăl „Izvorul Dumnezeirii”.
Cu privire la natura Dumnezeiască, care constituie unitatea Fiinţei Dumnezeieşti, limbajul care poartă asupra acesteia trebuie să evite cu orice preţ sugestia că ar fi vorba de o esenţă impersonală. Astfel, autorul Mystagogiei uzează şi aici de metoda supralogică a numirii, aşa cum însuşi a conceput-o, şi care constă în a iconiciza subînţelesul. Bunăoară, avem cuvinte distincte pentru natură şi pentru ipostas, dar cât priveşte raportul dintre acestea nu există concepte sintetice definitorii, ci doar un univers variat de comentarii şi explicaţii ce ţine de subînţeles.
Demersul iconic al părintelui Ghelasie e menit, însă, să fixeze ideea (altfel volatilă mental) prin cuvânt. Şi astfel propune un concept, un cuvânt pentru tot ceea ce este sugestie nenumită cu potenţial ambiguu şi subversiv. În acest sens, va defini esenţa-substanţa în sine a fiinţei ca fiind „simplul absolut (nici unul absolut, nici treiul absolut)”, adică, o „supraesenţă de trifiinţialitate absolută”.
Trifiinţialitatea supraesenţială nu ţine de matematică, de multiplu, ci de Origine. Această Origine este intuită ca neavând un dincolo, ci doar un dincoace. Mişcarea acestui demers de numire apofatică este contrară procedeului şi intuiţiei comune, care opune verbul ideii vagi, identificând vagul mental cu apofaticul şi acţiunea verbală cu raţionalizarea şi cu simplificarea abstractă.
Dimpotrivă, crede părintele Ghelasie, căderea liberă a unei idei în spaţiul gravitaţional al minţii e un fenomen supus, de regulă, inerţiilor psihologice necontrolabile, astfel încât se întâmplă să gândim şi să simţim abstract nu cuvântând ci mai degrabă necuvântând. De aceea, similară pe un alt plan cu mistica, şi poezia se străduieşte să cuprindă inefabilul prin cuvânt, salvând tot ce-i frumuseţe de la înecul ei în magma trăirilor amorfe. Activul verbal se impune ca o forţă eruptivă cu rădăcini înfipte în apofatic. Verbul curat nu epuizează înţelesurile, ci face posibil ca acestea, în ineditul şi în bogăţia lor ultimă, să apară.
Cuvântul favorizează gândirea, nu doar o exprimă. Ni se descoperă acum relevanţa practică şi imediată pentru om a ideii de existenţă dialogică intrafiinţială. Pentru om, cunoaşterea în semnificaţia sa veritabilă se cuvine să fie un dialog participativ al tuturor facultăţilor sale cu toate modurile de sine şi modalităţile de aprehendare simultan, o „mişcare a totalităţii”, aşa cum se arată.
Posibilitatea de cunoaştere mystagogică presupune aşadar înduhovnicirea, realizarea unităţii lăuntrice a persoanei umane, întemeiată în acordul intrafiinţial. Pe de altă parte, în cultură, remarcăm faptul că tocmai viaţa întrupată în limbaj, această posibilitate a făcut ca filosofia închisă să se mişte spre filosofare, cu intuiţia unei vieţi tainice a cuvântului, ireductibil la un semnificat raţionalizabil fără rest (a se vedea la Heidegger filosofia sa poetică în care gândul nu se epuizează prin cuvânt şi unde tăcerea se dezvăluie paradoxal ca o taină a cuvântului şi a expresiei alese).
În spirit creştin, este identificat Trifiinţialul fără distincţii sau Chipul Dumnezeiesc cu Paternitatea în Sine. Raportul dintre esenţă şi distincţie, dintre impersonal şi personal, constituie o preocupare centrală a teologiei iconice. Clarificarea acestui raport impune gândirea prin cuvânt, iconicizarea astfel a unui conţinut de gândire care se cere puternic nuanţat şi pus în lumină prin acţiunea Majusculei.
Mystagogia continuă cu o hermeneutică creştină aplicată unor elemente de psihologie. Revelaţia paternităţii constituie miezul psihanalizei creştine, axată pe ideea de filiaţie şi cea de ritual pneumatic, în viziunea care ni se propune. Interesant se arată că în genere efortul omului nu se desfăşoară atât în căutarea spiritului pur, cât a „trupului”, înţeles ca o unitate sacră între suflet şi corp, sub pecetea Chipului Dumnezeiesc.
Caracterul teologic al omului, se spune, este „Transcendentul în întrupare”; de aici, necesitatea unei psihologii integrale, aplicată la subiectul creat. Modelul declarat de autor pentru mystagogia sa iconică este Mystagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul, unde găsim tratate corespondenţe între viaţa divină şi cea creată. Aici analogia este întemeiată pe iconicitate şi astfel depăşeşte simpla metodă filosofică a analogiei, care în afara unei întemeieri iconice rămâne nemotivată. Ideea pe care se insistă în volumul de faţă este că interiorul şi exteriorul nu se opun şi că tot ce există în afară este întemeiat şi prefigurat dinlăuntru. Astfel, în „Dialogul Divin intrafiinţial” se întemeiază posibilitatea ca dialogul în genere să existe la toate nivelurile ontologice, fiind împlinit după un „arhechip” liturgic.
Transpunerea antropologică a învăţăturii Sfântului Grigorie Palama despre Fiinţa şi energiile necreate în Dumnezeu – sarcină pe care părintele Dumitru Stăniloae o prezenta ca pe un important deziderat al teologiei creştin-ortodoxe actuale – este dezvoltată de către părintele Ghelasie în mod amplu şi acurat, în acord cu gândirea patristică. Mystagogia icoanei devine posibilă prin această unitate a planurilor de existenţă, fără amestecare şi fără separare. „Astfel”, arată Cuviosul de la Frăsinei, „icoana creştină este Hristicul întrupat”, mai presus de inteligibil, iar spiritualitatea creştină poate fi doar „după chipul Bisericii, Chipul Liturghiei Sale”.

Florin Caragiu

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "O Sută de VERSETE despre Isihasm"

Introducere

Încercăm şi noi să expunem mai direct şi mai Practic TAINA Misticii Creştine, care şi-a consacrat deja Numirea de Isihasm.
Isihie-Linişte este doar o vagă Orientare, sensul ei fiind în TAINA propriu-zisă care o conţine.
Isihasmul este o ANUME MISTICĂ, nu o „mistică în Sine”, cum cer unii.
Mistică înseamnă „TAINA ULTIMĂ, ABSOLUTUL!” Căutarea şi găsirea acesteia este Practica mistică.
Dar „TAINA ULTIMĂ” nu este o „Taină fără Chip”. În Isihasm, este o ANUME TAINĂ, cu CHIP ANUME, de unde Mistica Isihastă ca o Mistică strict specifică.
Tot mai mulţi vor să facă din Isihasm o „mistică universală”, reducând-o la zisa „esenţă” mistică, ce ar fi „Unică” (chiar dacă se îmbracă în forme diferite de exprimare şi manifestare).
Noi susţinem însă că reducerea „Isihasmului” la „mistica esenţială” îi produce o falsificare tocmai în fundamentul ei mistic.
Isihasmul nu poate fi decât o „mistică strict Creştină”, şi mai mult, un Creştinism ANUME – ORTODOX.
Acest „ANUME” să nu fie considerat o „limitare” şi nici o „grandomanie”, de a se părea „superior”, sau cine ştie cum... Nu fac nici dispute şi războire cu alte „feluri” de mistică... Isihasmul îşi păstrează CHIPUL cu mare „grijă”, chiar dacă este „vechi”, zugrăvit ca în Icoanele primare, doar în câteva „linii”.
Necunoscătorii de astăzi se plâng tocmai de această „simplitate-sărăcie” a Isihasmului, pentru care „cer” o „reconstituire şi o reconsiderare” a misticii propriu-zise Creştine.
Teologii au încercat să facă „studii” aprofundate, să încadreze Isihasmul în contextul zisei „Mistici generale” (în comparaţie cu cea Catolică, orientală, până la o reîntoarcere în antichitate).
Este drept că noi cei de astăzi, obişnuiţi cu „emanciparea ştiinţifică”, ni se pare „greu” să ne mai „punem alături” cu „scheletele vechi” (chiar dacă ele sunt „Sfinte Moaşte”).
Isihasmul este tocmai această „SACRALITATE de Schelete-Sfinte Moaşte”. Acest „cult al Tradiţionalismului prefăcut în Sfinte Moaşte” este Mistica Isihastă Veritabilă.
Mistica Isihastă nu este căutarea „esenţei ultime”, ci „Căutarea Originilor”. Practica Isihastă nu tinde la „contemplarea Divină”, ci ÎNGENUNCHEAZĂ la MORMINTELE Sfintelor ORIGINI şi se OPREŞTE în RITUALUL LITURGIC al acestora. Cât despre acel DINCOLO, rămâne „TAINA” faţă de care se STĂ doar în ÎNCHINARE, cu Fruntea şi cu ochii în jos, ca să nu „obosească”.
Isihasmul nu este atât „Vederea Divină” (de care se face mare caz), cât oprirea „ORBIRII” prin TRECEREA HOTARULUI DIVIN. Acest „paradox mistic” este Mistica Isihastă.
Biblic, în Rai erau „Pomul-Hotarul-morţii” şi POMUL-HOTARUL-VIEŢII, „Întunericul şi LUMINA”, „Orbirea şi VEDEREA”.
Adam Omul în Rai nu avea „acces” la POMUL-VEDERII-VIEŢII, că era „TAINA CEA MARE”, dar avea „acces” la „Pomul-Orbirii-morţii”.
Şarpele-demon înşală pe Adam „cu deschiderea ochilor” de a fi ca DUMNEZEU, care se dovedeşte o minciună, pentru că în locul VEDERII DIVINE Adam şi Eva se văd „goi”, suferind căderea în „stricăciunea-întunericul morţii” (Facere 3, 5).
Omul Biblic are „teama ancestrală” a „Orbirii morţii”, încât „Mistica Biblică” este „Isihasmul-Oprirea” acestei Orbiri, singura ce-i va reda „Liniştea”-Isihia.
Omului Biblic îi este frică şi de FOCUL MISTUITOR DIVIN al POMULUI VIEŢII şi de „orbirea morţii”, de aceea Liniştea-Isihia Omului este „între” aceste două HOTARE.
Mistica „INTRĂRII în DIVIN” nu mai este „mistica Omului”, ci SUPRAMISTICA pe care o FACE DIVINUL asupra Omului, de aceea nu se poate vorbi despre această Mistică, ci doar despre Mistica OPRIRII Orbirii Omului.
Filocalic toate relatările mistice ale Sfinţilor Părinţi sunt în acest sens al „ieşirii” din păcatul orbirii-morţii-întunericului, şi de-abia apoi al „STĂRII” în FAŢA de TAINĂ DIVINĂ.
Toate misticile ne-biblice sunt „mistici de iz luciferic”, al „orbirii-morţii” şi al „obrăzniciei demonice”, al „autodivinizării-Vederii false divine”.
Biblic, Omul nu este „Esenţă DIVINĂ”, dar este de ORIGINE Creativă DIVINĂ. Omul are PECETEA CHIPULUI DIVIN care s-a IMPRIMAT pe Fiinţa Omului prin SUFLAREA DIVINĂ. Omul nu are în Sine „Însuşi” SUFLAREA DIVINĂ, ci are ACTIVUL SUFLĂRII DIVINE, care ÎNTIPĂREŞTE Creativ CHIPUL DIVIN.
„Esenţa DIVINĂ” din Om este această PECETE-CHIP DIVIN care Se face totodată un ACTIV DIVIN Veşnic. Această PECETE-CHIP nu este doar o simplă „urmă”, ci un VIU de ACTIV DIVIN în Fiinţa Om.
Mare atenţie la această deosebire între DIVINUL FIINŢIAL în Sine şi ACTIVUL DIVIN. Şi mai mult, ACTIVUL DIVIN este ACT PERSONAL FIINŢIAL DIVIN şi din ACT apoi este şi Energia DIVINĂ HARICĂ.
Mulţi confundă ACTUL cu HARUL. HARUL este Energie de ACT.
ACTUL DIVIN îl face PERSOANA DIVINĂ, şi MODELUL ACTULUI se face Energie HARICĂ fără împărţire sau amestecare.
ACTUL PERSONAL este ORIGINEA şi IZVORUL HARULUI, este CHIPUL Permanent, pe când HARUL ca Energie este şi Schimbare în diferite moduri de transpunere a CHIPULUI ACTULUI. HARUL OGLINDEŞTE CHIPUL ACTULUI, Poartă ACTUL, dar nu produce propriu-zis ACTUL care este doar PERSONAL FIINŢIAL.
Biblic, se face această deosebire între ACT şi Energie HARICĂ, ca să se deosebească net FIINŢA în Sine DIVINĂ de ACTELE şi Lucrările HARICE pe care misticile antice şi metafizice le confundă şi le răstălmăcesc în logica luciferică.
Omul are în Sine PECETE de ACT DIVIN, de aceea are în Sine şi Izvor de HAR, are CHIP al DIVINULUI şi OGLINDIREA acestuia prin HAR.
Adam în Rai era Înveşmântat în HAR, şi prin „Orbirea Pomului morţii” pierde LUMINA HARICĂ şi nu mai OGLINDEŞTE CHIPUL DIVIN, ci doar Chipul „gol” de Om.
HARUL DIVIN OGLINDEŞTE atât CHIPUL DIVIN, cât şi Chipurile de Creaţie şi le Transfigurează în LUMINA de VEDERE. Omul „orbeşte” când HARUL nu mai Transfigurează, nu mai produce VEDEREA.

De aici, Mistica Sfinţilor Părinţi care vorbesc despre VEDEREA HARICĂ (să se vadă pe larg şi Lucrările noastre anterioare, Omul HOTARUL de TAINĂ, Răspuns de Apărare, Moşul din Carpaţi, Ecce HOMO, TRUPUL HRISTIC).
Esenţa CHIPULUI este POMUL VIEŢII DIVINE şi VEDEREA HARICĂ este „Legătura Între” CHIPUL DIVIN şi Chipul de Creaţie-Făptură-Pomul morţii.
Omul nu-şi VEDE Chipul său de Om decât prin HARUL care totodată îi OGLINDEŞTE PECETEA CHIPULUI DIVIN.
Dacă Omul nu VEDE prin HAR, Chipul de Făptură-Om orbeşte şi se Vede ca „mort-gol” şi de nu VEDE prin HAR CHIPUL PECETEA DIVINĂ, orbeşte şi Fiinţial, fără OGLINDIREA DIVINĂ.
Omul are astfel o „dublă-orbire”, de Chip-Făptură Om (goliciune-moarte) şi orbirea DIVINĂ (îndepărtarea de DIVIN).
Iată Mistica Isihastă, care nu se mai potriveşte cu nici o mistică de „Stil-metafizic antic” sau de „esenţă universală”.
Se pune problema dacă Isihasmul Creştin poate face şi un „Ecumenism mistic” – este un lucru Delicat de tot.
Isihasmul nu este nici „mistica-Orbirii-Întunericului-morţii”, nici mistica „Intrării în DIVIN” (cum sunt misticile ne-biblice). Nu este nici mistica trupului, nici mistica Sufletului, ci este Mistica CHIPULUI şi HARULUI, tocmai ceea ce exclud misticile celelalte.
În Isihasm, CHIPUL este FIUL Lui DUMNEZEU Cel ÎNTRUPAT, HRISTOS, şi HARUL este Re-deschiderea TAINEI dintre „moarte şi VIAŢĂ” până la VEŞNICIE-ÎMPĂRĂŢIA Lui DUMNEZEU, tocmai Transfigurarea Raiului-MÂNTUIREA propriu-zisă a Omului.
Isihasmul nu este „UNIREA în Esenţa DIVINĂ”, ci ALTARUL VEŞNICIEI dintre Pomul morţii şi POMUL VIEŢII unde se ÎNTÂLNEŞTE Lumea cu DIVINUL la „CINA cea de TAINĂ”.
Isihasmul este „LITURGHIE”, este NUNTĂ LITIRGICĂ, nu este „Nuntă feministă”.
Isihasmul este total SACERDOTAL, NUNTA FIULUI pe care o Face TATĂL, ca ÎNTÂLNIREA VEŞNICĂ FIU-TATĂ, în TRANSFIGURAREA SFÂNTULUI DUH.
Iată ce este Isihasmul!
Noi punem deocamdată „Reperele” de bază ale Misticii Isihaste.
Nu le puteţi înţelege de la început.
Dacă vreţi Practica Isihastă, va trebui să le luaţi cu de-amănuntul şi doar aşa veţi intra în TAINA Practicii Isihaste.


O Sută de VERSETE despre Isihasm

I

1. Isihasmul este Practica Mistică Ortodoxă Creştină.

2. Practica Isihastă este „Căutarea de TAINĂ a CHIPULUI Omului”, care să devină DAR VIU pe ALTARUL dintre Lume şi DUMNEZEU.

3. Omul în Rai era la RĂSCRUCEA dintre Lume-Pomul morţii şi DUMNEZEU POMUL VIEŢII, HOTARUL de ALTAR unde Omul să facă ALEGEREA VEŞNICIEI, căci Adam în Rai era nemuritor, dar nu avea VEŞNIClA-Isihia-ODIHNA-Liniştea Împlinită.

4. Mistică înseamnă Mister-TAINĂ şi Omul nu este nici Lume, nici DIVINITATE, ci TAINA-Misterul DINTRE Lume şi DUMNEZEU.

5. Aşa, nu căuta TAlNA-Mistica nici în Lume, nici în DUMNEZEU, ci ÎNTRE, pe ALTARUL de TAINĂ, unde este ÎNTÂLNIREA prin Om a Lumii cu DUMNEZEU.

6. Omul trebuie să se recunoască pe Sine ca Făptură, că nu este DIVIN în Sine, ci are MENIREA de a „Face Lumea DAR”, ca DUMNEZEU Să VINĂ să-l PRIMEASCĂ.

7. Omul nu poate INTRA în DIVIN că se mistuie, de aceea face ALTAR-LOC, nici în Om nu poate Intra DIVINUL, că de asemenea îl mistuie, şi doar la HOTARUL dintre Lume şi DIVIN este „LOCUL ÎNTÂLNIRII şi Deschiderii VEŞNICIEI”.

8. În Om este PECETEA CHIPULUI Lui DUMNEZEU, dar ÎNTÂLNIREA CU DUMNEZEU este doar la HOTARUL de TAINĂ.

10. Cum să STAI între Lume şi DUMNEZEU, iată Practica Isihastă.

II

11. A STA între Lume şi DUMNEZEU înseamnă ÎNCHINAREA Proprie; descoperă Taina ÎNCHINĂRII şi vei descoperi Practica Isihastă.

12. Omul nu este nici „dreapta, nici stânga”, ci este ÎNTRE, ca o CRUCIFICARE-ÎNTRETĂIERE, încât zisa Libertate a Omului este acest ÎNTRE, de a nu se cădea în robia Lumii şi mistuirea în DIVIN, pentru că o Libertate doar de dreapta sau de stânga este insuficientă şi falsă, doar Libertatea în ambele sensuri este întreagă şi Adevărată.

13. Aici cad Îngerii şi Omul în păcat.

14. Începe să Practici ÎNCHINAREA.

15. Sfinţii stăteau cu braţele întinse sub formă de CRUCE, sau se ÎNCHINAU cu Mâna, făceau câteva sute până la mii de închinăciuni sau mătănii, pe o durată de ore şi zile chiar.

16. Începe şi tu progresiv şi cât mai mult, chiar forţându-te; fă zeci, sute sau mii de ÎNCHINĂRI zilnic.

17. Pare ceva „formal”, dar la început este ca o zidire de ALTAR din pietre şi pământ, care mai târziu va deveni LOC SFÂNT.

18. ÎNCHINAREA are de la sine un Miracol, că te Ţine în acel TAINIC ÎNTRE Lume şi DUMNEZEU, care îţi trezeşte CONŞTIINŢA de ALEGERE SFÂNTĂ, ce nu este nici în căderea lumii, nici în „demonismul” de a te autodiviniza.

19. Adam în Rai nu s-a ÎNCHINAT şi aşa nu şi-a descoperit MENIREA-CHIPUL, de ÎNTRE – ALTAR între Lume şi DIVIN.

20. Îngerii care nu s-au mai ÎNCHINAT s-au făcut demoni; Omul care nu s-a ÎNCHINAT a început să mănânce-consume Pomul lumii.

21. Omul Vorbea în Rai cu DUMNEZEU, dar nu se ÎNCHINA Lui, că ÎNCHINAREA trebuia s-o facă Liber şi direct Omul, ca Propriu CHIP, pentru că DUMNEZEU nu o Cere, dar o PRIMEŞTE ca pe un DAR.

22. Fă prima DĂRUIRE Lui DUMNEZEU; ÎNCHlNĂ-te Lui, iată începutul Practicii Isihaste.

III

23. Urmează NUMIREA de TAINĂ, la HOTARUL-ALTAR; Omul are în Sine şi Numirea Lumii şi NUMIREA Lui DUMNEZEU; ambele NUMIRI trebuie PUSE ca DAR pe ALTAR.

24. Trebuia ca Omul de Rai să DESCOPERE NUMELE de UNIRE Lume-DUMNEZEU, ce se ÎMPLINEŞTE în NUMELE FIULUI Lui DUMNEZEU care Se ÎNTRUPEAZĂ, ca DUMNEZEU-OM şi Om-DUMNEZEU.

25. CHIPUL Omului din Rai era o Prefigurare a FIULUI Lui DUMNEZEU, care poate ADUCE DARUL ÎNTREG la ALTARUL dintre Lume şi DUMNEZEU.

26. Iată Isihasmul Biblic, CHIPUL Lui HRISTOS, Găsirea CHIPULUI Omului.

27. Începe cu ÎNCHINAREA, Pregătirea ALTARULUI, Descoperă-ţi Propriul CHIP în Oglindirea NUMELUI Lui IISUS HRISTOS şi aşa persistă în Practica Isihastă cu acestea, zilnic, şi noaptea dacă poţi.

28. Fă cât mai mult ÎNCHINĂRI, OPREŞTE-te la HOTARUL ÎNCHINĂRII şi cu Ochii Trupului şi ai Minţii Sufletului Priveşte la DARUL NUMELUI Lui IISUS HRISTOS şi STAI cel mai mult în ÎNCHINARE Faţă de CHIVOTUL NUMELUI de TAINĂ.

29. Trebuie să ajungi ca ÎNCHINAREA însăşi să PRONUNŢE NUMELE şi NUMELE să ÎNVĂPĂIEZE CU HAR DUMNEZEIESC ÎNCHINAREA, până ajungi să STAI şi Nemişcat ca într-o ICOANĂ.

30. De-abia acum, după ÎNCHINARE şi NUMIRE, va începe şi TAINA VORBIRII Mistice, care este propriu-zis RUGĂCIUNEA Isihastă.

31. Nu se poate trece direct la RUGĂCIUNEA Isihastă decât după ÎNCHINARE şi NUMIRE, căci doar prin acestea DARUL ÎNCHINĂRII şi NUMIRII Se pot PREFACE în ÎNTÂLNIRE-RUGĂCIUNE Isihastă.

32. Fă ÎNCHINAREA cu Mintea, cu trupul, cu toată Fiinţa, mergând, stând, lucrând... şi NUMIREA de asemenea, până devine o CONŞTIINŢĂ Permanentă.

IV

33. Adam în Rai nu a ADUS Lumea la ALTARUL ÎNCHINĂRII, unde se PREGĂTEA TAINA ÎNTRUPĂRII FIULUI Lui DUMNEZEU.

34. Adam în Rai nu avea NUMIREA, căci FIUL DIVIN încă nu se ÎNTRUPASE în CHIPUL Omului, şi aşa Adam trebuia să AŞTEPTE în ÎNCHINARE CU DARUL Lumii în OFERIREA SFÂNTĂ.

35. Adam însă nu DUCE Lumea la ALTARUL ÎNCHINĂRII, ci o „mănâncă el” şi aşa păcătuieşte „mâncând din Pomul morţii”.

36. Iată de ce Practica Isihastă are, datorită păcatului, şi Treapta: POSTULUI – a „nu mânca” din cele ale Lumii şi a le Aduce mai întâi la ALTARUL ÎNCHINĂRII.

37. Mai este încă o tradiţie, ca să nu se mănânce nimic până nu se duce la ALTAR un DAR din acestea.

38. Omul se afundă în „robia celor Lumeşti”, ce înseamnă plăcerea-mâncarea, auto-satisfacţia despărţită şi de DUMNEZEU.

39. Omul îşi distruge MENIREA SACRĂ-CHIPUL de Om şi cade în „întunericul morţii”.

40. Omul însă poate să iasă totuşi din „groapa păcatului”, prin Revenirea la Starea de Rai: „să nu mănânce” din „Pomul Oprit”.

41. Începe şi tu Practica de a nu mai „mânca” din Pomul morţii.

42. Este greu, pentru că în tine sunt toate plăcerile păcatului, care s-au „memorat” până în străfunduri.

43. OPREŞTE orice plăcere a celor Lumeşti, şi toate ale Lumii du-le pe ALTARUL ÎNCHINĂRII; orice chip al Lumii ÎNCHINĂ-l mai întâi pe ALTAR.

44. „Păcatul mâncării oprite” a adus „omorârea”, de aceea Postul este să nu mai mănânci în zilele de Post nimic omorât; Pâine cu Fructe şi zarzavaturi; sofisticarea „bucătăriei” este urmare a împătimirii autoplăcerii.

45. Asceza Postului este o Mare TAINĂ a Misticii, căci Postul nu este simpla „interdicţie a mâncării”, ci ÎNCHINAREA de DĂRUIRE a Lumii pe ALTARUL Cel SFÂNT.

46. Cine nu Transfigurează Postul cu DĂRUIREA face un „post în gol de SACRALITATE”, de unde diferenţa netă între un „regim alimentar” şi postul Mistic şi Posturile Ritualice.

V

47. Iată Primele Trei TREPTE ale Practicii Isihaste: ÎNCHINAREA, DĂRUIREA, Postul.

48. Urmează alte Trei TREPTE: RUGĂCIUNEA, ÎNTÂLNIREA, PREFACEREA.

49. Cursurile de Mistică vorbesc de: Purificare, Iluminare, Unire, fiecare cu un complex propriu, adesea complicat (Vedeţi Scrierile Filocalice al Sfinţilor Părinţi).

50. Datorită păcatului, Treapta Întâia poate fi considerată ca: Purificarea, Curăţirea, Pocăinţa.

VI

51. TREAPTA a Doua este doar a celor ce caută şi vor cu adevărat Practica Isihastă.

52. În treapta Întâia, ÎNCHINAREA cu NUMIREA se consideră Rugăciunea, dar RUGĂCIUNEA propriu-zisă peste acestea începe.

53. ÎNCHINAREA şi NUMIREA sunt Activ de a Intra în TAINA RUGĂCIUNII, de aceea trebuie făcute.

54. RUGĂCIUNEA este RITUAL şi RITUALUL este LEGĂMÂNT-JURĂMÂNT şi LEGĂMÂNTUL este PREFACERE reciprocă.

55. În RUGĂCIUNE se continuă şi se Păstrează ÎNCHINAREA şi NUMIREA, dar acestea Intră într-o CONSACRARE de LEGĂMÂNT-JURĂMÂNT între tine şi DUMNEZEU, care Aduce ÎNTÂLNIREA CU PREFACEREA.

56. RITUALUL Aduce FAŢĂ în FAŢĂ DIVINUL şi Lumea, între care se Stabileşte un LEGĂMÂNT-JURĂMÂNT.

57. Înfricoşător este LEGĂMÂNTUL-JURĂMÂNT între tine şi DUMNEZEU; vai şi amar de cel care calcă acest LEGĂMÂNT.

58. ÎNCHINAREA şi NUMIREA nu mai sunt în „gol” de ÎNTÂLNIRE, ci în „JURĂMÂNT” de a STA real şi faptic FAŢĂ în FAŢĂ.

59. Indiferent că faci cu Trupul sau cu Mintea şi Duhul, RITUALUL RUGĂCIUNII nu se mai poate desface sau rupe, intrând într-o „robie fericită” a SACRALITĂŢII.

60. LEGĂMÂNTUL Mistic se face zisa „nebunie mistică”, Consacrarea acesteia fiind „Fecioria mistică”.

61. Misticile vorbesc despre „Nunta mistică”, care la mulţi cade în „false autodesfrânări”.

62. Biblic Creştin, CHIPUL NUNŢII Mistice este CHIPUL FIULUI-MIRELE-FECIORUL DIVINO-Lume.

63. Iată încă o MARE TAINĂ a Practicii Isihaste: nimeni nu poate face RUGĂCIUNEA Mistică, decât în „CHIPUL de FIU-MIRE-FECIOR (FECIOARĂ): nimeni nu poate STA în FAŢA Lui DUMNEZEU TATĂL decât CHIPUL FIULUI Său.

64. De aici tradiţia că RITUALUL Mistic nu-l poate face nimeni, decât cei CONSACRAŢI-FIII Lui DUMNEZEU (Preoţii, Monahii, Asceţii).

65. De aici şi tradiţia Isihastă că aceia care se dedicau RUGĂCIUNII Isihaste trebuiau să primească o „Consacrare-BlNECUVÂNTARE de Filiaţie Mistică” de la un Povăţuitor Mistic (Duhovnicia mistică).

66. De aici, CHIPUL RUGĂCIUNII Isihaste este CHIPUL de FIU al Lui HRISTOS, ICOANA-ARHEMODELUL Accesibilităţii RUGĂCIUNII.

67. Misticile antice metafizice şi cele oculte mai păstrează „vagi amintiri” de RITUAL, dar golit de SACRUL LEGĂMÂNTULUI de TAINĂ, care prin HRISTOS devine IUBIREA DIVINĂ-Transfigurarea prin CHIPUL de FILIAŢIE.

68. Ritualul ca „jertfele antice” (mai ales cele de omorâre-sângerare) este un Ritual de Curăţire-ispăşire, pe când RITUALUL Creştin este fără omorâre şi ca VIUL FIULUI.

69. Iată TAINA RUGĂCIUNII Isihaste: Transfigurarea şi PREFACEREA, ÎNDUMNEZEIREA prin CHIPUL de FIU, care totodată face şi ÎNDUMNEZEIREA prin HARUL DIVIN.

70. Doar PESTE CHIPUL FIULUI poate Coborî DUHUL PREASFÂNT al TATĂLUI cu HARUL Cel Pătrunzător.

71. Practica Isihastă este această RUGĂCIUNE a CHIPULUI de FIU, care DESCHIDE accesibilitatea PESTE HOTARUL Lumii.

72. „Iată-mă, DOAMNE, PĂRINTE a toate, Îmbrăcat în CHIPUL FIULUI TĂU, VIN şi Eu Făptura TA. Şi STAU cu ÎNCHINARE în FAŢA TA, într-o Fericită OPRIRE de TAINĂ, în care aş dori să STAU o VEŞNICIE".

73. „Fac ALTARUL de TAINĂ din CHIPUL FIULUI TĂU şi Transfigurat-Prefăcut şi Eu în Chipul de Fiu de Creaţie, iată-mă PRIMIT în FAŢA TA, unde nu poate Sta nimeni, decât în CHIPUL FIULUI TĂU. Căci Făptura nu se poate Îndumnezei decât prin CHIPUL FIULUI PESTE care se ODIHNEŞTE DUHUL PREASFÂNT”.

74. „RUGĂCIUNEA Mea de Făptură este ALTAR-CHIP de FIU şi RITUAL de a STA la HOTARUL-OPRIREA IUBIRII de FIU, căci IUBIREA este RUGĂCIUNEA”.

75. Iată Practica Isihastă, GĂSIREA şi ÎMPLINIREA în CHIPUL de FIU, în care şi Făptura Creată trebuie să se Îndumnezeiască.

76. RUGĂCIUNEA este VORBIREA de TAINĂ dintre Fiul, care se ÎNCHINĂ şi ÎL MĂRTURISEŞTE pe TATĂL, şi TATĂL, IUBIREA VEŞNICIEI.

77. Practica Isihastă este Urcarea Primei TREPTE: ÎNCHINAREA şi NUMIREA CHIPULUI de FIU, ca să se ajungă la TREPTA PREFACERII în CHIPUL de Fiu, prin care DARUL CHIPULUI de FIU să se facă RITUALUL RUGĂCIUNII-VORBIREA IUBIRII DUMNEZEIEŞTI.

78. Aşa „Practica Isihastă” nu este mistica „zisei spiritualizări” a „esenţializării” Lumii, ci Mistica „ieşirii din păcatul morţii” şi Mistica ÎMPLINIRII CHIPULUI Omului, HOTARUL de TAINĂ dintre Lume şi DUMNEZEU CREATORUL.

79. Omul este UNITATEA dintre Lume şi DIVIN.

80. Omul nu este produs al Naturii, ci Supra-natura, Creat din „Ţărâna Lumii” şi SUFLAREA Lui DUMNEZEU, ce se fac CHIPUL de Om-HOTARUL dintre Lume şi DIVIN. Omul este UNITATEA, niciodată „parte”, nici doar Natură-Lume, nici doar DIVINITATE, ci ÎNTRE-ÎNTÂLNIRE (fără excludere).

81. Omul nu este „Structură de Natură Creată” şi structură de Spiritualitate DIVINĂ (cum zic metafizicienii), ci Omul este doar ÎNTREG-CHIP de Om, HOTAR ÎNTRE Trupul Lumii şi DUHUL DUMNEZEIESC.

82. Păcatul rupe ÎNTREGUL de Om într-o „Structură de Memorial”, ca Trup şi Suflet, ce se autodistrug reciproc.

83. Trupul şi Sufletul în „gol” de CHIP ÎNTREG de Om sunt într-o anormalitate a păcatului.

84. Mistica Isihastă nu este nici Mistica „în” Trup, nici „în” Suflet, ci doar în CHIPUL ÎNTREG de Om, CHIPUL de FIU-Asemănarea DUMNEZEIASCĂ.

85. Trupul păcătos trebuie să-şi Caute CHIPUL de Om şi Sufletul la fel să-şi Caute CHIPUL de Om, nu în propriile „fenomene trupeşti şi Spirituale” (care produc autodivinizări cu înşelări demonice).

86. Şi Trupul şi Sufletul au în Sine „MEMORIALUL” CHIPULUI de Om, care se confundă adesea cu DIVINUL, de unde grija Mistică de a deosebi Duhul din Trup şi din Suflet de DUHUL DUMNEZEIESC al CHIPULUI de FIU ca ÎNTREG CHIP de Om.

87. HARUL DIVIN poate „STRĂLUMINA” şi cele Trupeşti şi cele Sufleteşti, dar VEDEREA de DUH o poate Avea doar CHIPUL ÎNTREG de Om, de aceea Mistica Isihastă este o Mistică ICONICĂ de CHIP.

88. Doar CHIPUL de Om poate LITURGHISI DARUL-PRESCUREA Lumii, ca să se FACĂ TRUPUL DUMNEZEIESC al FIULUI DUMNEZEIESC.

89. Doar Mistica Biblic Creştină este Mistica LITURGICĂ, celelalte sunt mistici ori „premergătoare”, ori de Structuri psiho-fizice în „gol” de CHIP (de unde panteismul şi autodivinizarea în de-personalizarea Omului, până la „esenţa” fără CHIP).

90. Rugăciunea fără CHIP, doar în „esenţă Spirituală”, nu este cea Isihastă, de aceea ca Isihasm Omul îşi Caută CHIPUL de Om-FIU, singurul care poate STA în FAŢA Lui DUMNEZEU TATĂL.

VII

91. Urmează alte Trei TREPTE ale Practicii Isihaste: PREFACEREA EUHARISTICĂ, CINA Cea de TAINĂ, ÎMPĂRTĂŞIREA.

92. Dacă până aici poate avea acces oricine, de aici încolo doar cei care au „HAINA de NUNTĂ” pot fi „admişi”; cine intră pe „furiş şi hoţeşte” va fi aspru pedepsit.

93. Omul ADUS ca DAR de FIU, Înaintea TATĂLUI DUMNEZEU, se mai PREFACE „încă o dată” în TRUPUL EUHARISTIC al Lui HRISTOS, Absolutul FIU DUMNEZEIESC, care ne ASUMĂ şi pe noi în CHIPUL Său, ca BUTUCUL VIEI cu toate „Mlădiţele” Sale.

94. Atenţie! Sunt Două ÎNDUMNEZEIRI în Isihasm, Prima prin PREFACEREA în CHIPUL de FIU (care STĂ înaintea TATĂLUI) şi a Doua, PREFACEREA-ASUMAREA-UNIRE în UNICUL (BUTUCUL) FIU-HRISTOS.

95. Prima este o Îndumnezeire Personală, a DOUA este o ÎNDUMNEZEIRE Cosmică şi Supra-Cosmică EUHARISTICĂ, care se face CINA cea de TAINĂ, Cosmică, la care Cerul şi Pământul deodată sunt, Lumea şi DUMNEZEU se ÎMPĂRTĂŞESC în CHIPUL VEŞNICIEI.

96. La această Treaptă, Practica Isihastă are nevoie de Duhovnic şi Povăţuitor iscusit, pentru că cine este „obraznic şi fur-hoţ” va fi pedepsit ca Îngerii care au devenit demoni.

97. STAI la HOTARUL „Postului şi ÎNCHINĂRII”; STAI în RUGĂCIUNEA ICONICĂ în CHIPUL IUBIRII de FIU în FAŢA TATĂLUI, STAI O VEŞNICIE, şi această STARE-HOTAR de TAINĂ se va DESCHIDE şi în VEŞNICIA EUHARISTICĂ, pe care o face doar PREASFÂNTUL DUH prin TAINA Sa ce UNEŞTE TOTUL în TRUPUL UNIC al FIULUI ÎNTRUPAT, HRISTOS DUMNEZEU şi Lumea deodată, fără amestecuri.

98. Nu te lăsa amăgit de „Şarpele demon” să faci „magia pomului ispitirii-morţii” ori demonismul Îngerilor căzuţi, al Spiritualizării fără chip...

99. STAI la HOTARUL de TAINĂ dintre Lume şi DUMNEZEU, STAI NEMIŞCAT ca într-o ICOANĂ, OPREŞTE-te pe ALTARUL CHIPULUI IUBIRII de FIU; STAI OPRIT în însăşi OPRIREA de HOTAR şi prin aceasta vei TRECE în Cele de DINCOLO.

100. Practica Isihastă este Mistica OPRIRII Absolute, Isihia-Liniştea-PACEA Absolută; dar nu este „Oprirea în gol” (ca în misticile metafizice), ci OPRIREA în DEPLINUL Lumii şi al Lui DUMNEZEU care se ÎNTÂLNESC şi STAU ca în ICOANĂ în IUBIREA VEŞNICIEI, CHIPUL FIULUI-CHIPUL VEŞNICIEI.


(Ierom. Ghelasie Gheorghe, Colecţia "Isihasm"; vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, "O Sută de VERSETE despre Isihasm", revista "Sinapsa", nr. II/2008, pp. 193-197)

Versiunea în limba germană se poate accesa AICI.

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "ASEMĂNAREA, Rod al CHIPULUI"

Un ANUME CUVÂNT al Tău
FIUL Lui DUMNEZEU,
Ne-a Creat pe Fiecare,
CHIP şi ASEMĂNARE.

CUVÂNTUL, CHIPUL Tău,
Se pecetluieşte pe Chipul Creat
Şi fiecare suntem
Între două Firi,
Între SUPRAFIREA CHIPULUI CREATOR
Şi Firea Creată,
Fără amestecare.

CHIP şi ASEMĂNARE.

Fiecare suntem ca un POM
De Fire proprie,
Dar cu Rădăcinile
În CHIPUL Lui DUMNEZEU
Şi RODUL POMULUI
Este această UNIFICARE
CHIP şi ASEMĂNARE.

Firea POMULUI se usucă
Fără CHIPUL Lui DUMNEZEU,
Şi doar deodată
Fără amestecare
Sunt Viaţă şi ROD,
CHIP şi ASEMĂNARE.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 112).

Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.
Versiunea în limba engleză poate fi accesată aici.