Ava Ghelasie, Despre Logica Trinitară şi Logica Dualistă, Icoană-Chip şi Idol-Mască

Pogorârea la iad (detaliu), frescă de părintele Ilie








Fiul este Descoperirea Icoanei Chipului Tatălui. „Dacă M-aţi văzut pe Mine, aţi văzut pe Tatăl!”, zice Însuşi Fiul. Dar Descoperirea este în Mişcarea Sfântului Duh-Tainei. Creştinismul are o Logică Trinitară, pe care nu o are nici o religie şi nici o filosofie. Logica dualistă este Iconoclastă, nu admite Icoane în cadrul Tainei, considerându-se că Taina în descoperire se distruge ca Taină. Logica dualistă este prin raportare, prin Afirmaţie şi negaţie. Logica Trinitară este Afirmaţie tot prin Afirmaţie şi niciodată prin negare. În Logica dualistă, Afirmaţia, astfel, nu mai este Perfecţiune Absolută, ea putând fi distrusă de negaţie, ceea ce înseamnă, de fapt, că nu există Perfecţiune Absolută. Dar, ca Logică Trinitară este Perfecţiunea absolută, ca Afirmaţie Permanentă în Afirmaţii de Permanenţă. Aşa, negaţia nu există, deşi apare ca parazit al căderii, ca inversare a Afirmaţiei, dar nu ca transformarea Afirmaţiei în negaţie. Răul nu transformă Binele în rău, ci răul se maschează cu un pretins rău, care devine rău prin Participarea la rău. Binele este Chip-Icoană ce nu se poate anihila, dar se poate masca de o Participare rea, care nu Afectează Esenţa, ci doar Mişcarea Esenţei. Astfel, răul nu este o Permanenţă ca Binele, ci este un relativ al Mişcării Binelui. Esenţa este Icoana-Chipul-Permanenţa Absolută. Mişcarea este Taina, Memoria Icoanei, Afirmaţia Icoanei. Prin căderea din Rai, Creaţia face din Mişcarea Tainei tocmai negarea Tainei şi, de aici, pierderea Sfântului Duh şi profanarea-păcătoşenia căderii. Chipul-Icoana nu pot fi distruse şi aşa se acoperă de masca negării-păcatului. Dar păcatul poate fi dat la o parte ca o mască, pentru ca Icoana-Chipul să redevină ceea ce este ca Perfecţiune Nemuritoare. După căderea din Rai noi avem „măşti” de idoli pe Chipul-Icoana de Creaţie şi de aceea interzice Domnul, prin Moise, orice Chip de Creaţie, ca să nu se confunde idolul cu Icoana. Când Vine Hristos cu Chipul cel adevărat, masca idolului cade şi aşa Icoana-Chipul Neîndoielnic se arată la Faţă. Unde este Chipul Lui Hristos nu mai poate fi chip-mască idolească. De aceea, toate Chipurile Hristificate-Creştinate sunt curăţite de masca idolească şi pot fi cu adevărat Chipuri-Icoane. Icoana este greşit asociată cu idolul, căci Icoana este Perfecţiunea Primordială în Sine, iar idolul este negarea Icoanei-Perfecţiunii. Idolul şi Icoana se exclud reciproc, nu se întâlnesc niciodată. Afirmaţia că Icoana este idol este cea mai grosolană confuzie, căci unde este Icoana idolul dispare şi unde este idol, acolo dispare Icoana. Icoana este Perfecţiunea şi idolul este negarea Perfecţiunii. Idolul vrea să fie o Divinizare a imperfecţiunii, de aici frica de idol. Dar Icoana este tocmai Învierea la Perfecţiune prin Hristos şi aşa nu mai este frică de confuzie. Idolul este frica negării de Dumnezeu. Icoana este tocmai Afirmarea Lui Dumnezeu, de aceea nu mai este pericol de negare a Lui.

(în: Ieromonah Ghelasie, "Dialog în Absolut", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 50-52)

Ava Ghelasie: "Ne Naştem cu Menire Hristică"

Noi ne Naştem deodată ca Suflet pe care îl Creează direct Dumnezeu şi ca energii-Corp din Părinţii noştri. Sufletul nostru este Creat de Dumnezeu pe baza Corpului pe care îl Moştenim de la Părinţii noştri. Aici este o mare Taină a Misticii Creştine. Adam şi Eva au fost Creaţi direct şi pe baza Gândirii doar de Dumnezeu. Noi, Urmaşii lui Adam, suntem dublă origine, ca Suflet din Creaţia pe care o face Dumnezeu şi din Părinţi ca Trup. Mai mult, Iubirea Părinţilor noştri determină Crearea Unui Nou Suflet. Dumnezeu ne Creează Sufletul doar în Vederea şi în Măsura Noului Copil-Corp ce se Zămisleşte în Mamă. Astfel, Sufletul nostru nu este Creat doar ca simplă Întrupare într-un Corp Zămislit în Mamă, ci este Un Suflet Special în Măsura Unui Corp anume. De aici Destinul Hristic din noi, că Dumnezeu ne Creează ca Suflet cu Puteri şi Daruri speciale în vederea Mântuirii unui Corp Anume moştenit de la Anumiţi Părinţi.
Noi nu suntem nişte Suflete indiferente faţă de Părinţii noştri, ci suntem Suflete Înrudite cu Specificul Părinţilor. Părinţii noştri sunt Părinţii noştri în Veşnicie, după cum Dumnezeu este Creatorul nostru. Noi nu putem să ne negăm Părinţii noştri, nici să ne rupem de ei, ci în Veşnicie vom fi Înrudiţi şi în Legătură. Prin aceasta, Creştinismul este şi o Religie a Părinţilor ce nu se pot anihila niciodată. Şi în Viaţa Veşnică Părinţii noştri vor fi Părinţii noştri, iar noi, copiii lor. Şi comuniunea Veşnică va fi în Sublimul acestei Taine.
Astfel, Dumnezeu ne Creează ca Suflete cu menire de Mântuire şi de Învierea unor Moşteniri ce au nevoie de Restabilire şi Ridicare din păcat. Prin aceasta, Dumnezeu intervine direct în Restabilirea Creaţiei, fără s-o silească sau s-o oblige. Aşa, Sufletele Înzestrate cu Menire de Mântuire, ele însele fac în mod Firesc Intervenţiile respective. Aici este Împletirea Tainei Iubirii Lui Dumnezeu cu Taina Reînvierii Creaţiei. Creaţia, prin căderea din Rai, a ucis pe Dumnezeu din Creaţie, iar Dumnezeu este Reînviat tot de Creaţie prin Copiii săi Mântuitori. Dumnezeu Răspunde Creaţiei cu Iubire îndoită şi Creaţia Răspunde cu Reîntoarcerea la Dumnezeu. Dumnezeu ne Dăruieşte nouă, Copiilor, o dată cu Sufletele şi Puteri speciale de Mântuire şi Reînviere la starea adevărată de Creaţie care, de asemenea, Răspunde lui Dumnezeu cu Iubire şi Recunoştinţă.
Unii se întreabă cum mai Creează Dumnezeu Suflete Nevinovate pentru nişte Corpuri păcătoase şi bolnave... Aici este Taina Creştină, a Menirii Hristice de Mântuire şi Înviere din moarte a Creaţiei căzute. Unii cred că Sufletul nostru este totodată Naştere din Sufletul Părinţilor, iar alţii că este o Reîncarnare a Unui Suflet ce a mai fost şi face evoluţia Creaţiei. În viziunea pur Creştină, Creaţia nu se poate Crea pe Sine, încât Sufletul nostru nu se poate Naşte din Sufletul Părinţilor, iar Reîncarnarea de asemenea este nedemnă de o Creaţie Completă a Lui Dumnezeu. Creaţia nu evoluează de la inferior la superior, nici nu trece prin planuri Corporale diferite, nici prin renaşteri succesive, ci este o Creaţie Completă şi Deplină ca Rai, dar în involuţie şi destructurare după căderea din Rai, ca şi în Restructurare-Restabilire spre Chipul Perfect primordial pierdut.
Aşa, Dumnezeu Creează direct Orice Suflet Nou de Copil! Cum, un Suflet Nevinovat să se Întrupeze într-un corp păcătos şi bolnav? Este o condamnare?... În sens Creştin nu este o condamnare, ci o „Asumare” de Destin Hristic de Mântuire. După cum Domnul Hristos Vine Nevinovat şi ia păcatele Lumii în Vederea Salvării Lumii, ca Act de Dăruire şi Supremă Iubire, aşa fiecare Suflet nou creat de Copil Vine în Lume cu Destin Hristic de Mântuirea Părinţilor lui. Suflete al meu, dacă eşti Copil Creat al Lui Dumnezeu şi fratele Domnului Hristos, Omul-Dumnezeu, oare nu vrei şi tu să fii Un Urmaş Asemănător lui Hristos pentru Părinţii tăi?... Dumnezeu este Iubire Deplină, tu nu vrei să fii asemenea? Noi ne Naştem totodată ca Trup din Părinţi păcătoşi, fapt care atrage Naşterea Crearea de Suflet din partea Lui Dumnezeu.
Informaţiile păcătoase ale Trupului pătrund până în Conştiinţa Sufletului. Sufletul meu, ca Iubire, nu se murdăreşte de acestea, dar le „Primeşte” ca pe o Cruce în vederea Curăţirii lor. Doamne, eu Moştenesc păcatele adamice care nu îmi distrug Sufletul, ci îl fac Menire Hristică de Curăţirea acestor păcate. Doamne, Tu îmi Ceri, ca Demnitate de Fiu al Tău, să iau aceste păcate ca pe o Cruce a Mântuirii Părinţilor mei. Doamne, Tu mă Creezi cu Daruri Speciale de Suflet tocmai în Vederea acestei Cruci de Moştenire de la Părinţi. Eu nu sunt un condamnat al păcatelor Părinţilor mei, ci un Mântuitor al Părinţilor mei. Doamne, oare să refuz eu această Demnitate pe care Mi-o Dai Tu? Mă simt nedreptăţit?...
Iubirea poate lua Suferinţa nu ca nedreptate, ci ca pură Iubire ce se Depăşeşte pe ea Însăşi. Cine nu se Dăruieşte nu Iubeşte. Păcatul este ucidere de Iubire, dar Iubirea învie din ea însăşi şi aşa păcatul se şterge. Doar Iubirea poate şterge păcatul. Tu, Doamne, îmi înzestrezi Sufletul cu Iubire pentru Mântuirea Părinţilor mei şi aşa este posibilă ştergerea păcatelor. Eu depăşesc egoismul propriei reîncarnări, trec peste condamnarea nedreaptă a unor păcate străine, mă Urc până la Dumnezeiasca Iubire de Jertfire Hristică pentru Părinţii mei şi aşa „Eu” sunt Un Suflet Demn de Chipul de Fiu al lui Dumnezeu şi un Copil Mântuitor al Părinţilor mei.

Doamne, mă înfricoşează Acest Dar de Menire de Taină,
Tu îmi ceri să fiu Menire Mântuitoare,
Tu îmi ceri să Port Această Cruce Podoabă.

Astfel, fiecare din noi suntem o „Restabilire de Creaţie”. Şi Taina acestei Restabiliri este Iubirea nemăsurată a Lui Dumnezeu ce dăruieşte Puteri de Mântuire Sufletelor Copiilor. Vai de Familiile care nu au Copii, că nu au Mântuire, doar dacă ei înşişi fac tot posibilul să se Mântuiască. Vai de Neamul şi Poporul care îşi omoară Copiii Mesianici şi Izbăvitori.

(capitol din Ierom. Ghelasie, "Dialog în Absolut", ed. Platytera, Bucureşti, 2008, pp. 28-32)

Volumul se poate comanda aici.