Ierom. Ghelasie Gheorghe: "PRACTICA Rugăciunii ICONICE"

*
Din cele anterioare s-a văzut evidenţa ce o face Tradiţionalul Pustnicului Neofit Carpatinul. Modul său de percepere este ICONIC, direct Personalist. Lumea Creată nu este simpla Gândire a Lui DUMNEZEU (cum se zice de obicei), ci este un „Alt” Chip de FIU de Creaţie, Asemănarea Creată a CHIPULUI FIULUI Lui DUMNEZEU. Şi Creaţia are un fond „Fiinţial de Creaţie”, nu este doar un complex de fenomene ce se configurează apoi. Creaţia are şi ea deja prin Naştere-Creaţie, un Chip de Creaţie şi acest Chip este CHIPUL de Fiu, ca „Centrul Fiinţial” de Creaţie. Chipul de Fiu de Creaţie este „Asemănarea” CHIPULUI Lui DUMNEZEU din Lume.
Acest conceptual de Chip de Fiu este începutul şi sfârşitul Viziunii Teologico-mistice ICONICE a tradiţionalului Carpatin.
Logica Pustnicului este astfel în acest sens ICONIC.
Manifestarea-Viaţa Lumii este „RITUALUL SACRU” al RĂSPUNSULUI INTER-relaţional al Chipului de Filiaţie.
DIVINUL CREATOR a Creat Lumea ca Fiinţă-Chip de Filiaţie de Creaţie (Facerea lumii), dar aceasta nu este „manifestarea lumii”, ci RĂSPUNSUL Chipului de Filiaţie al Creaţiei este „manifestarea propriu-zisă”. Aici se încurcă anticii, confundând Facerea lumii cu Răspunsul Fiinţei lumii.
Lumea Creată este TEO-centrică-FILO-centrică. CHIPUL Lui DUMNEZEU în Sine este apofatic-inaccesibil, dar CHIPUL de FIU-ASEMĂNAREA CHIPULUI DUMNEZEIESC este accesibil şi COMUNICABIL.
ACTUL DIVIN de Creaţie are Taina „ÎNTRUPĂRII-Naşterii” FIULUI Lui DUMNEZEU şi în Chipul Lumii. Anticii văd o simplă manifestare de spiritual DIVIN, cu o diversificare de fenomene ale acesteia. ÎNTRUPAREA FIULUI Lui DUMNEZEU este de altă modalitate şi în altă Logică. Lumea nu este o „manifestare”, este un ACT de NAŞTERE, din care apoi iese manifestarea.
Fără această bază, nu se înţelege viziunea ICONICĂ a Pustnicului Neofit Carpatinul.
De aici şi specificul Misticii ICONICE, ca ACTUALIZAREA Permanentă a MEMORIALULUI de NAŞTERE.
LITURGHIA Creştină HRISTICĂ este ICONICĂ tocmai în acest sens, că REMEMOREAZĂ în primul rând NAŞTEREA Neîntreruptă a FIULUI Lui DUMNEZEU în Lumea Sa Creată (care şi mai mult, face o ÎNTRUPARE de FIU ÎNVIAT şi MÂNTUITOR de păcat).
Rugăciunea ICONICĂ a Pustnicului Neofit este un „Chip Preliturgic”, pe care trebuie să-l facă fiecare din Făpturile Create.
LITURGHIA în Sine o poate face doar FIUL Lui DUMNEZEU, ca ACT de Naştere-ÎNTRUPAREA DIVINULUI şi în Chipul Lumii. Noi, Făpturile, însă facem o „Asemănare proprie de Preliturghisire tot proprie”, prin care ne putem încadra în „LITURGICUL DIVIN”.
Aceasta este Rugăciunea Personal-Individuală.
„Mobilul Vieţii” Create este MEMORIALUL de Naştere Permanentă a FIULUI Lui DUMNEZEU în Lume şi totodată RĂSPUNSUL Lumii, ca Act de Memorial al Propriei Naşteri de Creaţie.
Şi noi trebuie să facem ASEMĂNAREA ACTULUI DIVIN, de Permanentă ACTUALIZARE a ÎNTRUPĂRII DIVINE, să facem Actualizarea proprie a „Propriei Naşteri de Creaţie”. Şi aceasta este Taina Rugăciunii.
Viaţa Creştină este o Permanentă LITURGHISIRE HRISTICĂ, Neîntrerupta ACTUALIZARE a ÎNTRUPĂRII FIULUI Lui DUMNEZEU în Lume, fără de care Lumea nu ar mai putea exista. Sistarea LITURGHIEI DIVINE ar însemna sistarea Vieţii Lumii. La fel, sistarea „Rugăciunii proprii” înseamnă sistarea propriei Vieţi, de unde boala şi moartea.
În sens Creştin, CHIPUL DIVIN din Lume este LITURGHIA DIVINĂ şi Chipul Omului este Chipul Rugăciunii Proprii.
Pustnicul Neofit merge concret, identificând Memorialul Vieţii Lumii în Chipul de Filiaţie şi Chipul de Filiaţie Identificându-l în Chipul Actualizării Proprii ca Rugăciune.
Iată cum Rugăciunea nu mai este doar o simplă atitudine faţă de DIVIN, ci este „ACTUL de Viaţă” neîncetat şi însăşi CONŞTIINŢA Propriei Identităţi.
CONŞTIINŢA Creştinului este în Chipul RUGĂCIUNII sale şi SUPRACONŞTIINŢA Rugăciunii Proprii este LITURGHIA DIVINĂ HRISTICĂ. Legătura acestora este strictă.

**
Iată primul fapt al Tradiţionalului ICONIC Carpatin, RUGĂCIUNEA, ca Ritual Propriu de RĂSPUNS faţă de RITUALUL DIVIN.
Redăm câteva repere ale „Pravilei Pustnicului Neofit Carpatinul”.

– Viaţa noastră este Chipul de Filiaţie.
– Chipul Filiaţiei noastre este în „Chipul Gestului de ÎNCHINARE”, ca Dar-Jertfă ce se cuvine Lui DUMNEZEU CREATORUL.
– Actualizarea Chipului de Filiaţie este RE-memorarea ORIGINILOR ca: ACTUL DIVIN de proprie Creaţie; actul de Naştere din NATURA CREATĂ (Părinţi).
– Ritualul de RĂSPUNS propriu al acestor ACTUALIZĂRI, care este RUGĂCIUNEA Personal-Individuală.

Rugăciunea ICONICĂ a Pustnicului Neofit Carpatinul este o Rugăciune RITUALICĂ. Şi RITUALUL în sens tot ICONIC, adică RITUALUL ca RE-memorialul Naşterii de VEŞNIC Chip de Filiaţie.

RITUALUL Cosmic al Lumii îl face direct FIUL Lui DUMNEZEU, prin LITURGHIA HRISTICĂ, dar Ritualul propriu îl face Fiecare în parte, ca o „Pregătire de Integrare” în cel Cosmic.
Nimeni nu poate face ACTUL DIVIN al LITURGICULUI în Sine, decât FIUL Lui DUMNEZEU, iar Rugăciunea noastră este un „Pre-liturgic”, o pregătire de Intrare-Integrare în LITURGICUL HRISTIC. LITURGICUL şi Rugăciunea sunt în Înrudire şi Legătură nedespărţită. Şi fondul ambelor, este Taina RITUALULUI MEMORIALULUI de NAŞTEREA VEŞNICEI FILIAŢII.
Pe acest fapt este toată Practica Rugăciunii ICONICE, după Tradiţionalul Pustnicului Neofit Carpatinul.
Fiecare ZI este o „NAŞTERE din NOU” şi Viaţa este o VEŞNICIE de NAŞTERI din NOU. Taina PERMANENŢEI şi Neschimbării eterne este VEŞNICA NAŞTERE (De aici pesemne şi mitizarea anticilor, ca metempsihoză şi reîncarnare, ca o denaturare a Tainei NAŞTERII din NOU).
Se spune, Teologic Creştin, că TATĂL DUMNEZEU NAŞTE Permanent pe FIUL, şi FIUL Permanent ACTUALIZEAZĂ NAŞTEREA de FILIAŢIE, ca RĂSPUNS Propriu. Şi aici este Originea şi în Creaţie, a LITURGICULUI şi RITUALULUI de Rugăciune. În DUMNEZEIREA TREIMICĂ FIINŢIALĂ în Sine, TATĂL este ALTARUL-NĂSCĂTORUL şi FIUL este LITURGICUL-RITUALUL NAŞTERII Sale.

***
Rugăciunea Filocalică are treapta Orală, Mentală, a Inimii şi a Duhului cu Intrarea în cea HARICĂ. Şi cea mai importantă este „Atenţia”, care este ori pe Cuvintele Rugăciunii, ori pe imaginaţia PREZENŢEI Lui DUMNEZEU, ori pe Înţelesurile Minţii, ori pe Credinţa fără orice imaginaţie a Duhului. Să nu fii orientat pe sentiment, nici pe raţional, nici pe contemplativ, ci pe IUBIREA Lui DUMNEZEU cea peste şi dincolo de toate sentimentele şi înţelesurile. Cea mai grea luptă a celui ce se Roagă este cu „patimile trupului”, cu gândurile-memoriile şi imaginaţiile raţionale şi sentimentele, şi chiar materiale. Sfinţii Părinţi recomandă „Strâmtorarea Minţii”, prin „puterea Minţii de a se opune la toate, atât materiale, cât şi imaginativ-raţionale”. Cea mai grea „nevoinţă” este această „Strâmtorare” a Minţii, pe care cei mai mulţi o abandonează şi chiar renunţă la Lucrarea de Taină a Rugăciunii Curate, fără gânduri şi imaginaţii.
Cea mai mare ispită a Rugăciunii este „autogustarea” Rugăciunii, ce devine o „autoplăcere” dubioasă până la „autodesfrâu mistic”, foarte periculos, ce duce chiar la îndrăcire.

Cum este în Rugăciunea ICONICĂ, ce are Gestul ICONIC?
„Gestul ICONIC” al Pustnicului Neofit este un Gest specific, adică „Gest STATIC”, nu mobil. Atenţie pe această menţiune, de care depinde toată Practica ICONICĂ. ICOANA pur Creştină are tocmai acest specific, este „STATICĂ într-un GEST imobil”, faţă de Icoana occidentală, căreia i se dă „mobilitate-carnaţie şi imagine”.
„STATICUL ICONIC” nu înseamnă „închidere şi limitare”, ci o Tainică „CENTRARE de DESCHIDERE-Adâncire”. Este o Deschidere în expansiune, dar şi o Deschidere în cealaltă Orientare, de Adâncire-Centrare. Atenţie, să nu se confunde Centrarea aceasta cu zisa concentrare-esenţializare sau cu închiderea şi autoabsorbirea. Dacă Deschiderea în „dilatare-întindere” este „Dezvelirea şi Revărsarea” ESENŢEI, Deschiderea în „Centrare” este IDENTIFICAREA ESENŢEI FIINŢIALE. ABSOLUTUL DIVIN FIINŢIAL este în CHIPUL TATĂLUI, care este NECUPRINSUL în infinita sa DESCHIDERE de REVĂRSARE-expansiune. TATĂL NAŞTE pe FIUL Său FIINŢIAL ca „CENTRARE”, ca IDENTIFICAREA ESENŢEI ABSOLUTULUI TATĂ, care nu este „absorbire-esenţializare”, ci „ASEMĂNAREA” de cealaltă Orientare. Dacă ar fi doar o „singură orientare”, ABSOLUTUL, chiar în expansiunea Sa infinită, ar fi „incomplet” şi nu ar mai fi de fapt absolutul. TATĂL-SUPRACHIPUL-NECUPRINSUL ABSOLUT îşi IDENTIFICĂ CHIPUL nu prin esenţializare-autoabsorbire, ci prin „CENTRARE-DESCHIDERE-ASEMĂNARE”, ca „ACELAŞI ABSOLUT”. Dacă ABSOLUTUL nu şi-ar avea IDENTIFICAREA CHIPULUI Său, ar fi insuficient, că ar trebui să se Identifice în „afara” sa, ca o „manifestare” ce nu mai este „FIINŢIALĂ”, ci de reflectare tot incompletă (ne-esenţială)”. Aici se încurcă anticii şi filosofii. ABSOLUTUL fără o AUTOIDENTIFICARE în Însăşi FIINŢA Sa directă nu mai este ABSOLUT. TREIMEA FIINŢIALĂ Creştină este tocmai „ABSOLUTUL Complet”.
Şi de aici, orice lucru fără „centrare-identificare proprie” nu este complet. Mistica pune accent tocmai pe această „IDENTIFICARE-CHIP”, care paradoxal pare o „fixare”; de fapt este o „DESCHIDERE-Identificare” a ceea ce este „Esenţa”. În NECUPRINSUL Său, ABSOLUTUL are CHIPUL de Taină, dar în „IDENTITATEA-CENTRAREA” Sa Taina îşi descoperă CHIPUL. TATĂL este TATĂ prin IDENTIFICAREA CHIPULUI FIULUI Său.

În Practica Mistică, cea mai grea problemă este „Suportul-Chipul” Vieţii mistice. Fiecare Făptură a noastră are „suportul” său ca „Identitatea proprie”, dar care este „Suportul DIVINULUI”? Dacă îl amesteci sau îl confunzi cu propriul suport, este o falsificare. Dar nici un „gol de suport DIVIN” nu este admis.
Rugăciunea curată, fără nici un chip, este Rugăciunea Filocalică, doar în „Credinţa şi Aşteptarea” ARĂTĂRII Sale dincolo de toate chipurile. Este o „centrare-suport pe un Activ” al tău, de „Credinţă şi Aşteptare”.
În Practica ICONICĂ a Pustnicului Neofit, „centrarea-suportul” atît propriu, cît şi al DIVINULUI, este CHIPUL ICONIC de FIU, care este „ÎNRUDIREA DIVINO-Creaţie”.
Dacă Filocalic, între Creaţie şi DIVIN nu există nici o „punte” (ca apofatic-excluderea oricărui chip), în specificul ICONIC, CHIPUL ICONIC de FIU este o „PUNTE”, ca ICONIC deja „ÎNTÂLNIRE de DIVIN şi Creaţie”.
În CHIPUL ICONIC este o „ÎNTÂLNIRE Mistică” a DIVINULUI ÎNTRUPAT, cu Trupul de Creaţie, care nu se mai exclud, ci fac un „COMUN-ACELAŞI TRUP”.
Filocalic, „COMUNUL” nu este în „ÎNTRUPARE”, ci în „De-corporalizare” (în apofatic-dincolo de orice chip al trupului), ca „Împărăţia DUHULUI”.
Misticul Filocalic este o treaptă „Înaltă”, de „Pre-Intrare în CHIPUL VIITOR al DUHULUI”, al Veşniciei şi trecerii în condiţia de „Îndumnezeire”.
ICONICUL nu este „Îndumnezeirea” (CHIPUL direct al DUHULUI), ci este „EUHARISTICUL-TRUPUL DIVINULUI care coboară încă în Lume şi care face „HRISTIFICAREA”.
Filocalicul clasic este „Duhovnicirea prin DUH” (trecerea Creaţiei dincolo, în cele DIVINE), şi Filocalicul ICONIC este „DUHOVNICIREA prin ÎNTRUPAREA Lui HRISTOS” (Venirea DIVINULUI în cele create).
Filocalicul are Orientarea Creaţiei spre DIVIN, iar ICONIC este Orientarea DIVINULUI spre Creaţie.
Filocalic, prin HRISTOS Cel ÎNTRUPAT, se poate „trece” şi dincolo în DIVIN, în DUHUL. ICONIC, prin DUHUL se face o continuă ÎNTRUPARE-Coborâre a Lui HRISTOS în Creaţie.
Pentru Neofit Pustnicul, Coborârea-ÎNTRUPAREA DIVINULUI este „Centrarea-Identificarea” noastră, ca apoi să facem „INTRAREA” în DUH. Păcatul ne-a atins Chipul-centrarea-Identitatea-Persoana, şi recâştigarea acestuia ne este de primă necesitate.
Practica Mistică Iconică este o Mistică cu precădere HRISTICĂ, iar cea Filocalică este o Mistică cu precădere a DUHULUI SFÂNT. În ambele modalităţi, HRISTOS şi DUHUL sunt în acelaşi ACTIV, dar în Orientări diferite, ca „DUH spre HRISTOS” (ICONICUL) şi ca Hristic spre DUH (Filocalicul apofatic).
În ICONIC DUHUL SFÂNT evidenţiază ÎNTRUPAREA DIVINULUI, ca la BUNAVESTIRE şi la Botez; în Filocalic, HRISTOS evidenţiază pe DUHUL SFÎNT, ca la SCHIMBAREA la Faţă în LUMINA Taborică.
Cele două modalităţi de Mistică sunt de fapt nedespărţite, dar în evidenţe proprii.

****
Pravila de Rugăciune ICONICĂ a Pustnicului Neofit este deci în specific de Orientare a DUHULUI spre VEŞNICA ÎNTRUPARE-NAŞTERE a CHIPULUI de FILIAŢIE, atât DIVIN, cât şi de Creaţie, ca ÎNRUDIRE-COMUN (ICONICUL). Este o Mistică pregnant LITURGICĂ EUHARISTICĂ.
În Practica ICONICĂ DUHUL SFÂNT face ACTIVUL de a ÎNTRUPA pe HRISTOS în noi, ca la Buna Vestire, de ÎNTRUPARE a Lui HRISTOS în FECIOARA MARIA.
Fă Gest de ÎNCHINARE-CHIPUL FIULUI, şi se Actualizează-rememorează în tine Taina veşnicei NAŞTERI a DIVINULUI în tine şi a ta în El, şi mai mult a Naşterii tale în lume şi a Lumii în tine. Gestul ÎNCHINĂRII este „LEAGĂN de NAŞTERE”, nu contemplaţie a DUHULUI, este CHIPUL Lui HRISTOS ÎNTRUPAT prin DUHUL SFÂNT.

Într-un Leagăn de COPIL
DIVINUL S-a Coborât,
Într-un CHIP de ÎNCHINARE
ABSOLUTUL
CHIPUL şi-a NĂSCUT.

De aici, ICOANA Practicii ICONICE a Pustnicului Neofit este ICOANA MAICII DOMNULUI cu PRUNCUL DIVIN în Braţe.

Fă Rugăciunea ICONICĂ a Gestului ÎNCHINĂRII în Faţa ICOANEI MAICII DoMNULUI cu DIVINUL PRUNC, ca o Re-memorare a NAŞTERII DIVINE în Lume şi a Naşterii proprii. Cântă zilnic IMNUL NAŞTERII lui HRISTOS, care este însuşi Gestul de ÎNCHINARE. Iată începutul Rugăciunii ICONICE.

Fă această Practică Zilnic a Gestului ÎNCHINĂRII, nu numai în Faţa ICOANEI de NAŞTERE, ci şi în toate împrejurările, ca o Rugăciune de toată vremea. Gestul ÎNCHINĂRII este „ICONIZAREA-HRISTIFICAREA-Naşterea permanentă din NOU” a Vieţii.

IUBIREA Lui DUMNEZEU este să Coboare mereu în Lume, şi Iubirea Lumii este să PRIMEASCĂ mereu ÎNTRUPAREA DIVINULUI în sine, şi aceasta este VEŞNICA NAŞTERE din NOU, este Rugăciunea-LITURGHIA.

Practică Gestul ÎNCHINĂRII neîncetate şi acesta este CHIPUL Rugăciunii LITURGICE. Fiecare Zi este o „NAŞTERE din NOU” atât a DIVINULUI în Lume, cât şi a Lumii în Sine şi în DIVIN.

Pleacă Capul, Mintea şi orice simţire în Gestul ÎNCHINĂRII, orice formă şi orice chip fă-l să se ÎNCHINE, şi aşa totul se face „ICOANĂ-CHIPUL” unde se ÎNTÂLNEŞTE DUMNEZEU cu Lumea şi Lumea cu DUMNEZEU şi se face „ACELAŞI TRUP-ICOANĂ”.

ÎNCHINARE-ICOANĂ
LEAGĂN de NAŞTERE,
ALTAR de Taină.

*****
Neofit Pustnicul insistă pe Practica unui Gest de ÎNCHINARE de specific Personal. Fiecare are un anume comportament, unele calităţi şi unele slăbiciuni, şi pe acestea trebuie acţionat. Să ai un Gest care să te caracterizeze, să te Deschidă, să te mobilizeze şi totodată să te Centreze-Adune, în care să Acţionezi şi să te Odihneşti.
Gestul ICONIC este o anume poziţie a Corpului, a Minţii şi a Duhului, ca Gest al Integralităţii Fiinţiale proprii, dar cu sens de SACRALITATE, care se face prin CHIPUL de ÎNCHINARE (care are o gamă întreagă de forme, de la simpla plecăciune, înclinare, până la metania cu atingerea capului de pământ).
RITUALUL, „Limbaj GESTIC” (care nu se confundă cu Limbajul Psiho-organic pe care-l avem noi în mod obişnuit), ca o „Umbră a VORBIRII DIVINE”. Acest Limbaj GESTIC se „Aude prin toată Fiinţa”, ca Limbaj al Memoriilor şi totodată al COMUNICĂRII. „CUVÂNTUL DIRECT” este Limbajul GESTIC, de aceea „DUMNEZEU ZICE şi se Face”.
Începi să te „Rogi” cu „GESTURI RITUALICE”, care ne „Rememorează” SACRUL din noi. Ridică Mâinile în sus cu Rugăciune către DUMNEZEU Cel din „Înălţime”, din care „curge” Viaţa lumii. Pleacă în Închinare Capul în jos, prin care „recunoşti” pe DUMNEZEU ca DĂTĂTORUL Vieţii. Pune Mâinile la Piept în dreptul Inimii şi fă-te ca un „ALTAR” propriu, pe care să VINĂ DUMNEZEU şi la tine. Desfă Braţele lateral, ca preînchipuire că DIVINUL Se „ÎNTRUPEAZĂ” în toată Fiinţa ta, Suflet şi Corp. Faceţi aceste simple „GESTURI SACRE” şi „MEMORIILE SACRE” se vor „trezi”.
Şi Sufletul are în primul rând „Primirea”, de unde Participarea sa la toate. Sufletul trebuie să-şi „reia” „Stăpânirea Conştientă” asupra Memoriilor. Sufletul nu trebuie să fie „robul” Memoriilor sale. Nu fă auto-sugestie, nici logică-raţiune, ci VOLUTIV autoimpus, ca „AUTO-STĂPÂNIRE” şi auto-orientare în Sine, prin care să se „orienteze” tot Memorialul său. Nu „admite” Psihic o „memorie rea şi anormală”, ci respinge-o şi înlocuieşte-o cu una Bună. Iată câteva „repere”:
Nu fi fixist (adică să faci doar ce crezi tu); cu voinţă ascultă şi de alţii. Astfel te vei vindeca de propriile iluzii şi încăpăţînare. Te vei bucura de Unire şi Comunicare. Nu fi izolat şi însingurat, ci în dialog cu toţi şi cu toate (păcatul demonic face tocmai un gol de dialog). Viaţa este Comunicabilitate. Fii comunicabil chiar dacă te forţezi. Fii Vesel chiar dacă nu te simţi bine, pentru că fondul Vieţii este Bucuria-Lumina. Nimic nu poate copleşi Bucuria Vieţii în sine, tu trebuie s-o cultivi şi peste propriile suferinţe. Impune-ţi un zâmbet permanent. Suportă şi ce nu-ţi place la alţii şi treci peste toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu). Nu mustra direct, nu spune greşelile, fii delicat când faci totuşi câte o observaţie. Nu te enerva că alţii nu sunt ca tine şi-ţi stau chiar împotrivă. Astfel te vei vindeca de contrarietate şi te vei bucura de convieţuire în tot momentul. Încearcă să ai afecţiunea mai tare ca respingerea. Nu admite frica, timorarea, grija zilei de mâine; nu-ţi fă iluzii, lasă totul la momentele lor. Timorarea este slăbănogirea Sufletului. Fii optimist, chiar dacă lucrurile par total încurcate; crezi în rezolvarea miraculoasă. Toate simptomele de boală, toate certurile, toate contradicţiile, greşelile tale şi ale altora, consideră-le trecătoare şi tu astfel vei rămâne neatins. Chiar dacă ai avut şi mai ai crize violente, toate vor trece; nu admite teama că va fi mai rău, ci mai bine. Nu admite tristeţea după greşeli şi conflicte, lasă-le la momentul când te vei analiza pe tine (la spovedanie mai ales). Mulţi fac o scrupulozitate patologică din toate. Nu abandona activitatea, chiar dacă nu te simţi bine şi dai randament puţin. Cât ai fi de bolnav, nu renunţa la un ceva activ, cât de cât. ODIHNEŞTE-te! Viaţa are o Supralege, a ODIHNEI SACRE, indiferent de stare. În această ODIHNĂ nu mai contează nici o evaluare, este DARUL Lui DUMNEZEU peste toate considerentele. Bucură-te şi tu cu adevărat de acest miracol.
Sunt mulţi debili fizic, sclerozaţi, intelectuali anemici, tocmai din lipsa de Mobilitate-mişcare. Mai mult, sunt împiedicări şi înfundări energetice pe diferite zone organice şi funcţionale, ce produc scurgeri şi explozii energetice pemanente, care secătuiesc şi ultimele rezerve. Unii au nişte hiperfuncţii (sau hipofuncţii) în anumite organe, tot din această cauză. Datorită sedentarismului, noi avem părţi ale Corpului aproape fără mişcare, unde se depun majoritatea reziduurilor alimentare. Mobilitatea este pentru noi ca şi Respiraţia, în activul Vieţii. Noi, Creştinii, suntem învinuiţi că neglijăm „îngrijirea” Corpului. În sensul nostru, Mişcarea este o „capacitate” a Vieţii, ce nu are „scop” în sine, ci este doar o modalitate de activ. Nu are scop de a „stăpâni funcţii şi organe”, ci ca să fie o trecere liberă a Mişcării prin tot Corpul. Nu faceţi din Mişcările Corpului „religie”, că este patologic, ci consideraţi-le propriile dumneavoastră mişcări, ce nu au de-a face cu Religiosul. RITUALUL nu este „mişcare”, ci „GEST SACRU”, care înseamnă altceva. Mişcarea este o „dăruire de hrană” organelor izolate şi blocate de boli, care singure nu mai pot primi. Unii prea „religioşi” resping aceasta, ceea ce este o „refuzare de ajutor celor ce nu se mai pot mişca”. Celor fără mâini şi picioare le dai posibilităţi de mişcare sau îi poartă altcineva. Mişcarea este tot aşa de necesară şi „terapeutică” precum „hrana alimentară”. „Energiile corporale”, în natura lor, nu pot fi SACRALIZATE”, ci doar folosite în vederea RITUALULUI SACRU. Nu vă concentraţi pe trasee energetice, că este periculos, noi nu avem în vedere decât „mişcarea ca atare”, restul să se facă după fiziologia propriu-zisă; noi trebuie să păstrăm cu atenţie doar „capacitatea de mişcare”, doar aşa „Memorialul în sine” se va trezi (de intervenim noi cu diferite concentrări, putem preface şi denatura şi mai rău „memorialul fiziologic adevărat”). Nu introduceţi „alt” Memorial în Mobilitatea energetică.
Noi vedem Mobilitatea în trei moduri: – Stoarcere-presare-spălare; – dilatare-întindere; – creştere-acumulare, pe „zonele Corpului”, Cap, Trunchi, Membre (fiecare cu anexele lor). Obişnuiţi-vă să aveţi o „Poziţie de Rememorare mobilă permanentă”, după propriul specific şi boală (de cap, de trunchi sau de membre). Sunt forme de „mobilitate din stare statică” (poziţii diferite fixe ale unor părţi organice); „mobilitate semistatică”; „mobilitatea activă”, prin mişcări directe şi repetative (cum sunt mişcările forţate). Mai este o mobilitate „psiho-mentală directă”, prin concentrări mentale directe. Noi ne ferim de „pericolul magic” al „mobilităţilor energetice”, dar nu excludem „normalul mobil” al energiilor, care este „mişcarea obişnuită” a noastră. Folosiţi Mişcarea în Practica Gestului, ca mobilitatea Memorialului propriu. Ridicarea Capului, plecarea, întinderea mâinilor-braţelor, închiderea sau deschiderea Ochilor, etc. sunt des folosite în Rugăciune. Aplecaţi-vă cu Fruntea la podea, şi staţi aşa un timp, este modul de Rugăciune al Sfântului Moise arapul. Sfântul Pahomie cel Mare se Ruga doar cu Mâinile în sus. Alţii în genunchi, după specific propriu.
În Rugăciune unii folosesc Respiraţia. Şi unii Sfinţi Filocalici o recomandă. Pentru lumea de astăzi, cu atâtea „păcate corporale”, Respiraţia este un punct de mare valoare. Respiraţia deschide, desface şi uşurează mişcarea Memorialului atît corporal, cât şi sufletesc. Respiraţia este corespondenţa „mişcării neîncetate” a Vieţii în general. Respiră adânc mai ales dimineaţa şi seara (pe nemâncate), cu încordarea Diafragmei abdominale şi dilatarea întregii zone viscerale (cât mai mult timp) şi foloseşte această stare în Gestul tău. Isihaştii filocalici erau învinuiţi că se con¬centrează în „buric”. Trebuie înţeles că nu este o concentrare pe zone organice, ci o „mobilitate” folosită de Gest, pentru adâncirea lui. Abdomenul este „locul patimilor” şi al „stricăciunii”, şi de aceea trebuie „spălat” zilnic, deci ca mobilitate, nu ca scop în sine. Intrarea Minţii în Inimă, de asemenea, este o „mobilitate” a „locului gîndurilor rele”, că Inima este „Memorialul Minţii”, care trebuie „spălat şi curăţat” pentru a te putea Ruga „CURAT”. La fel, desfacerea şi dilatarea zonei pieptului, ca şi întinderea membrelor, sau îndreptarea coloanei vertebrale, toate ca „mobilităţi” de „igienizare”, folosite în Gestul ICONIC, pentru facilizarea lui.
Pustnicul Neofit, se zice că şi la bătrâneţe făcea închinăciuni şi metanii şi le indica Ucenicilor săi această Practică de mare importanţă.
Noi pe această bază facem şi o „Medicină Isihastă”, cu includerea unei Terapii cu Pâinea Pustnicească, Mâncarea fiind de asemenea de mare importanţă pentru „curăţirea” Gestului SACRU.
Spălarea cu Apă este importantă nouă celor de astăzi, intoxicaţi de toate murdăriile. Pustnicii care aveau aer curat şi mîncarea naturală şi Minte tot curată, nu „miroseau a hoit”. Noi dacă nu ne spălăm, mirosim a „mort”.
Atenţie, acestea nu se fac în „văzul lumii”, ci intim şi strict particular. Unii caută zise „practici în comun”, care nu sunt creştineşti. În sens Creştin, doar în Biserică se face „RITUALUL COMUN”, în rest este o „proprie intimitate”. Te poate „învăţa” cineva cum să faci, dar tu doar în particular trebuie să le îndeplineşti (mai pe larg, în „Reţetele Medicinii Isihaste”).

Pe baza acestor „repere”, sub îndrumarea Duhovnicului, alegeţi specificul propriu, ca mobilitatea corpului, ca atitudinea Minţii şi ca tinderea de adâncire a Duhului.
Gestul tău Zilnic să fie cu Integralitatea Corp şi Suflet, cu Actualizarea şi Rememorarea fondului DIVIN şi de Creaţie în armonie şi fără contrarieri.
Practica nu e uşoară, dar cei ce „muncesc” vor şi „avea”.
Neofit Pustnicul repeta mereu Ucenicilor săi: „Practica Lucrării Sfinte este doar a celor ce muncesc ziua şi noaptea, fără încetare, peste toate piedicile şi slăbiciunile şi care se învăpăiază mereu de DUMNEZEIESCUL DOR”.

DOAMNE IISUSE, Vin şi eu
La ALTARUL LITURGHIEI Tale,
Unde mă aduc ca pe o „Prescure”,
Pe care să o LITURGHISEŞTI.

Tu m-ai Creat din IUBIREA Ta
Şi Această PECETE fă-o
JERTFELNIC
Pe care mereu LITURGHISEŞTI,
Şi în Fiinţa mea Te Întrupezi.
Eu sunt căzut din Iubire,
Prin multe păcate,
Şi zac în prăpastie de moarte,
Dar, DOAMNE,
Primeşte-mă ca pe o Prescure
Din care fă LITURGHIE,
Şi „Toarnă” în POTIRUL Tău
Şi o „picătură” de Sânge de-al meu,
Ca IUBIREA Ta şi a mea
Iarăşi să se ÎNTÂLNEASCĂ.

Tu mereu, DOAMNE,
Ne Naşti din IUBIREA Ta,
Şi Creaţia
Te Naşte neîncetat, de asemenea
Şi IUBIREA ÎNTÂLNITĂ
Se face EUHARISTIE,
PÂINE de Cer şi de Pământ,
CUVÎNTUL ce TRUP S-a făcut.

Tu, DOAMNE IISUSE HRISTOASE,
FIUL Lui DUMNEZEU
Şi Fiu de Creaţie,
Din LITURGHIA IUBIRII
Naşti Biserica-MAMA Lumii,
Creaţia cu DUMNEZEU în Braţe.
O, IUBIRE
A Lui DUMNEZEU înfricoşată,
Cum Te faci şi Chip de Făptură
Ca şi Lumea să primească
DIVINA Măsură!

O, DUMNEZEU ÎNTRUPAT
Ca şi Lumea să URCE în DUMNEZEU,
DOUĂ IUBIRI ce S-au Găsit
„Peste prăpastia de Absolut”.
De aceea niciodată
Nu se opreşte LITURGHIA IUBIRII,
INIMA Nemuririi.
Dacă vreodată LITURGHIA s-ar opri,
Dintr-o dată „toate ar pieri”.

IUBIREA este
Necontenita LITURGHISIRE,
Nesfârşita NAŞTERE,
IUBIREA, „Absolutul RITUAL”
Ce Se face EUHARISTIE-DAR.

(text apărut în revista "Sinapsa", nr. 4/2009, pp. 216-225)