Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Avva şi Ucenicul" (2)

Sfântul Apostol Ioan dictând Evanghelia ucenicului său Prohor, frescă, Mânăstirea Decani



Practica Filocalică de puţini este înţeleasă în Duhul ei veritabil. Atenţie la câteva „repere” de bază.
– Primul este „consacrarea” unei „Lucrări” susţinute ca Rugăciune; un „Activ” al Rugăciunii.

Omul Duhovnicesc împarte timpul în aşa fel, încât o anumită parte să fie ca Rugăciune; să lase orice activitate şi să facă Lucrarea Rugăciunii. Chiar mai mult, să mărească din ce în ce mai mult timpul Rugăciunii; să găsească o modalitate ca şi în timpul altor activităţi să poată continua Rugăciunea, ca „Rugăciunea de toată vremea”, „Rugăciunea neîncetată”. Lucrarea Rugăciunii trebuie să fie înaintea tuturor celorlalte şi acesteia să i se dea cea mai mare importanţă. Începe cu puţin şi insistă până ajungi să te Rogi cu uşurinţă.

– Al doilea reper este „purificarea de patimi”, ca o condiţie a Rugăciunii şi a deschiderii în ea.

O Rugăciune fără „purificarea de patimi, fără pocăinţă (părerea de rău pentru păcate), nu este o Rugăciune Duhovnicească, ci una în „gol”.

– Al treilea reper este Asceza-exersarea „Lucrării Duhovniceşti”, ca „disciplina” corpului (postul şi castitatea), a Minţii (morala şi controlul gândurilor) şi a Duhului (Credinţa curată şi neclintită a IUBIRII de DUMNEZEU).

Omul Duhovnicesc se cunoaşte după „exersarea-asceza” sa. Asceza nu este o simplă „auto-disciplină”, ci o „nevoinţă liber consimţită”, ca o modalitate de acces la cele Duhovniceşti. De aici începe „povăţuirea” Duhovnicului, ca să nu cazi în excese vătămătoare şi bolnăvicioase.

– Un alt reper mai este „trecerea” din ce în ce mai mult de la asceza corpului, la asceza Minţii, că Mintea este cea care face „Lucrarea Sufletului”, ca apoi Sufletul însuşi să intre în Lucrarea Duhului.

Cel doritor de „Sfânta Lucrare a Rugăciunii” trebuie ca încet, încet, să treacă de la Rugăciunea corpului, la Rugăciunea Minţii şi a Inimii, ca să se ajungă la Rugăciunea Duhului. Rugăciunea corpului este cea cu „gura şi cu anumite Cuvinte”, care se repetă şi se continuă zilnic, cu toată atenţia cuvenită. Rugăciunea scurtă „DOAMNE IISUSE, miluieşte-mă pe mine păcătosul” este începutul unei Rugăciuni mistice, pentru cei râvnitori şi doritori de Viaţă Duhovnicească mai intensă. Zilnic ia hotărârea să zici această Rugăciune scurtă de un anume număr, de la câteva sute, până chiar la câteva mii. Încearcă să o zici chiar şi lucrând, să devină o Rugăciune permanentă. Dacă oboseşti, fă pauze, dar insistă şi vei ajunge la o uşurinţă a [spunerii] ei. Zi cu voce tare, şoptit, ca apoi să treci la Rugăciunea Minţii, cu Gândul şi în tăcere, ca apoi să treci la o „intrare” a Minţii în Locul Inimii, ca să se facă şi Rugăciunea Duhului. Atenţie la aceste „modalităţi” de Rugăciune. Rugăciunea corporală nu se rupe încă de simţuri, ci se silesc simţurile ca ele însele să se Roage. În Rugăciunea Minţii, se trece de la simţuri la „imaginaţiile gândurilor”, care de asemenea se silesc să se Roage. Dacă „lupta cu simţurile” cere „post şi trudă trupească”, „lupta cu gândurile” cere multă silinţă şi atenţia Minţii pe Repetarea Cuvintelor Rugăciunii, ca o intrare a gândurilor în înseşi Cuvintele Rugăciunii.

– Fii cu Râvnă tot mai aprinsă şi fă Rostirea Rugăciunii Minţii în Inimă, ca să ajungi la DUHUL Cel dincolo de toate chipurile lumii. Aici este nevoie şi de îndrumarea Duhovnicului. Vor apare tot felul de înşelări cu amestecuri de efecte organice, călduri, sunete, chiar imagini şi vedenii... dar, atenţie, respinge-le pe toate, căci chiar de sunt uneori reale, sunt piedici pentru ajungerea la DUHUL. Fă tot mai multă pocăinţă cu smerenie totală, atenţie la post şi la toate patimile trupeşti şi sufleteşti. Să nu fii mânios, supărăcios, să rabzi ocara şi necinstea, să fii răbdător, cu Nădejde şi Credinţă în Milostivirea DOMNULUI. Citeşte tot mai mult pe Sfinţii Părinţi şi scrierile Filocalice, dar încă întreabă pentru toate pe Duhovnic şi pe cei care de asemenea se ocupă cu această Sfântă Lucrare. Să nu deveniţi „fixişti” şi doar ai „literii şi legii”, lăsaţi „Libertatea şi Deschiderea DUHULUI”. Viaţa Duhovnicească are Tainele ei „nescrise şi nespuse”, dar „ştiute de Trăitorii Duhovniceşti”, care se transmit doar celor care „merită şi dovedesc” sinceritate şi hotărâre pe calea DOMNULUI. Nu căutaţi efecte excepţionale, daruri minunate şi mai ales aveţi „răbdarea cu lepădare”.

Un Ucenic îl ruga pe Avva al lui să-i spună mai amănunţit cele despre Rugăciunea Inimii. –Ai răbdare o lună... mai ai răbdare încă o lună... – Nu, plec, răspunse supărat Ucenicul, mă amâni prea mult... – Dacă spuneai că poţi „aştepta” încă multe luni, dintr-o dată „primeai” ce cauţi, aşa nu „meriţi” şi nici nu vei găsi niciodată ce doreşti.

Nu te crede dintr-o dată mare „lucrător” al Rugăciunii. Cât eşti tânăr, mai ales, ai nevoie şi de „muncă trupească şi o activitate oarecare”. Mulţi fac greşeala să treacă direct la Rugăciunea neîncetată, ce i-a dus la boală trupească şi sufletească, până chiar la „îndrăcire”.
Calea Rugăciunii nu se câştigă prin proprie voie, ci prin DARUL DOMNULUI. Fă Ascultare şi fii smerit, ca să „Primeşti” DARUL DUHULUI Rugăciunii”.

(text publicat în revista "Sinapsa", nr. 4/2009, pp. 215-216)