Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Acatistul Pocăinţei"

Icoana Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Iconograf: părintele Ilie












Se citeşte ca pravilă, individual.

Condacul 1

DOAMNE, am căzut din IUBIREA Ta şi în patimile mele m-am afundat, în întunericul cel dinafară, unde de Tine stau despărţit; dar DOAMNE, nu pot fi fără Tine, nu pot să Te uit, încât strig din stricăciunea mea:
Doamne, iartă-mă, peste păcatul meu, Ţie tot mă ÎNCHIN!

Icosul 1

Doamne, eu Făptura ta, sunt PURTĂTORUL CHIPULUI Tău, şi Viaţa mea este să Oglindesc acest CHIP DUMNEZEIESC prin CHIPUL meu, să-L Cresc în mine şi în ASEMĂNAREA Ta să fiu; dar în păcat am căzut, în patimile mele m-am îngropat şi am întunecat CHIPUL Tău.

Doamne, iartă-mă, că din CHIPUL Tău am căzut;
Doamne, iartă-mă, că de CHIPUL Tău m-am „golit“;
Doamne, iartă-mă, că am păcătuit;
Doamne, iartă-mă, că nu pot sta de Tine despărţit;
Doamne, iartă-mă, că orb de stricăciune, nu Te mai VĂD;
Doamne, iartă-mă, am să strig în Veşnicie, iartă-mă;
Doamne, iartă-mă, peste păcatul meu, Ţie tot mă ÎNCHIN!

Condacul al 2-lea

Nu există „ştergerea păcatului“, că de nimic nu poate fi şters, că este „uciderea CHIPULUI DUMNEZEIESC“, şi Tu doar, DOAMNE, poţi TRECE peste el cu „IERTAREA“ Ta şi eu doar cu „ÎNCHINAREA“ mea, în Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 2-lea:

Eu în „Veşnicie voi fi un păcătos“, dar şi Tu cu IERTAREA Ta pe Veşnicie mă vei ÎMBRĂCA, şi doar ÎNCHINAREA mea va fi OCHIUL meu, prin care am să Te VĂD şi am să Te IUBESC.

Doamne, iartă-mă, că „prăpastia“ păcatului am deschis;
Doamne, iartă-mă, că „LUMINA“ am stins;
Doamne, iartă-mă, că am „stricat“ NESTRICĂCIUNEA Ta;
Doamne, iartă-mă, că ce ai Zidit Tu eu am ucis;
Doamne, iartă-mă, că „umbra morţii“ am născut;
Doamne, iartă-mă, că în locul IUBIRII, „foc de iad“ am aprins;
Doamne, iartă-mă, peste păcatul meu, Ţie tot mă ÎNCHIN!

Condacul al 3-lea

ÎMPLINIREA Vieţii este ca şi eu să-Ţi RĂSPUND în ASEMĂNAREA CHIPULUI Tău DUMNEZEIESC, dar eu „gol de CHIP“, pe toate „fără de chip le săvârşesc“ şi în stricăciune mă afund, dar nu „deznădăjduiesc“, ci „STRIG de sparg Pământul şi Cerul şi cele de dedesubt“: IARTĂ-mă, ALILUIA!

Icosul al 3-lea

Stă atârnată „BALANŢA Veşniciei“, într-o parte este „păcatul meu“ cu vremelnicia şi stricăciunea şi în cealaltă IERTAREA Ta şi ÎNCHINAREA mea, şi în „cumpănă“ se dau.

Doamne, iartă-mă, că mereu păcătuiesc;
Doamne, iartă-mă, că mereu cad în amăgirea mea;
Doamne, iartă-mă, că totuşi la Tine alerg;
Doamne, iartă-mă, că spre Tine totuşi „îndrăznesc“;
Doamne, iartă-mă, că doar ÎNCHINAREA mi-a mai rămas;
Doamne, iartă-mă, că doar „STRIGAREA“ o mai pot face;
Doamne, iartă-mă, peste păcatul meu, Ţie tot mă ÎNCHIN!

Condacul al 4-lea

DOAMNE, să nu ajung în „iadul în care nu voi putea să mă ÎNCHIN“, în iadul în care „nu voi mai putea STRIGA IERTAREA Ta“, ci în „iadul IERTĂRII“, spre Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 4-lea

Negrăit este CHIPUL IUBIRII DUMNEZEIEŞTI, care de nimic nu se poate şterge, care şi mai mult, are Taina IERTĂRII şi ÎNCHINĂRII, prin care iarăşi, DOAMNE, ne putem „ÎNTÂLNI“.

Doamne, iartă-mă, că nu „deznădăjduiesc“;
Doamne, iartă-mă, că peste păcatul meu, încă mai „îndrăznesc“;
Doamne, iartă-mă, că IUBIREA Ta o pun ÎNAINTE;
Doamne, iartă-mă, că de ÎNCHINAREA mea mă „agăţ“;
Doamne, iartă-mă, că mă „răscol în propriul meu iad“;
Doamne, iartă-mă, „strig de mă sparg pe mine însumi“;
Doamne, iartă-mă, peste păcatul meu, Ţie tot mă ÎNCHIN!

Condacul al 5-lea

Îngerul căzut, diavolul, nu se mai poate „ÎNCHINA“ şi în „propriul întuneric veşnic aşa va sta“, dar OMUL are tocmai „Veşnica ÎNCHINARE, chiar în veşnica vină“, în Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 5-lea

Cutremurătoare este „strigarea de iad a păcatului“ şi „mistuitoarea Strigare a ÎNCHINĂRII“, şi amândouă „BALANŢA Veşniciei“ o mişcă.

Doamne, iartă-mă, voi striga fără încetare;
Doamne, iartă-mă, că peste păcatul meu eu tot Ţie mă ÎNCHIN;
Doamne, iartă-mă, strig din suferinţa mea;
Doamne, iartă-mă, singurul meu „CUVÂNT Preasfânt“;
Doamne, iartă-mă, singurul meu „CHIP de LUMINĂ“;
Doamne, iartă-mă, ICOANA ultimei scăpări;
Doamne, iartă-mă, peste păcatul meu, Ţie tot mă ÎNCHIN!

Condacul al 6-lea

Păcatul nu poate „ucide“ Veşnicia IUBIRII DUMNEZEIEŞTI, ci la „hotarul IERTĂRII“ se opreşte şi „goliciunea“ de „FOCUL ÎNCHINĂRII“ se acoperă, în Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 6-lea

„Păcatul oprit în Veşnicie“ de Sfinţi şi de cei IERTAŢI are şi el o Taină, că se face „ne-păcătuire Veşnică“, „hotar de netrecut, fără a doua păcătuire“, INTRAREA în „Nesfârşita IUBIRE ce nu se mai uită înapoi“.

Doamne, iartă-mă, că şi eu în IERTAREA Ta Nădăjduiesc;
Doamne, iartă-mă, că în IERTAREA Ta CRED;
Doamne, iartă-mă şi mă ajută „să opresc şi eu păcatul din mine“;
Doamne, iartă-mă, că spre Veşnicia IUBIRII totuşi alerg;
Doamne, iartă-mă, strig din „iadul păcatului meu“;
Doamne, iartă-mă, strig de nimeni nu mă poate opri;
Doamne, iartă-mă, peste păcatul meu, Ţie tot mă ÎNCHIN!

Condacul al 7-lea

DOAMNE, DOAMNE, DOAMNE, Cel ÎNTREIT NUME al IUBIRII DUMNEZEIEŞTI, Cea ÎNTREITĂ IERTARE: IUBIREA de PĂRINTE, MILOSTIVIREA de DUH SFÂNT şi ÎNCHINAREA de FIU, ŢIE Îţi cântăm: ALILUIA!

(Acest condac se repetă de trei ori)

Se citesc apoi din nou Icosul 1, Condacul 1.

(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, pp. 113-118).

Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.