Părintele Ghelasie nu a fost un om obişnuit. Deşi simplu, vedea lucrurile într-un mod special. Mişcări legănate, gesturi alese, cu privirea senină îndreptată spre cer, glasul clar şi blând, înfăţişare iconică cu trăsături grav ascetice, cu râvnă neobosită spre frumos şi spre albastrul pufos al cerului, lipsit de barbă (uneori o mândrie ascunsă a călugărului), aduce la iveală un al doilea Pavel Xiropotamul.
Firesc, la asemenea viaţă, asemenea limbaj. Se exprima liber, spontan, fără reţinere sau prejudecăţi, aşa cum şi trăia. Deşi iubea tăcerea, nu putea să treacă pe lângă un om şi să nu-i zică un cuvânt de bucurie. Totdeauna sprinten, zglobiu, medita şi scria cu acelaşi randament. Era foarte iubit şi apreciat de tineret şi lumea intelectuală, spre surprinderea multor călugări împreună vieţuitori. Acestea nu erau decât un dar al duhului lui Dumnezeu, lucru pe care nu-l vedea oricine.
Slujea la altar ca un copil lipsit de patimi, legănându-se de parcă ar fi vrut să ne odihnească pe noi. Cearta dintre oameni era singurul lucru care îl intimida. Nu ştia cum să reacţioneze şi nu reacţiona, doar suferea. Se mâhnea uneori, dar nu era trist. Era foarte interesat de medicina curată a lui Dumnezeu. Gândea ca un biolog, se orienta ca un geograf, se exprima ca un om de ştiinţă, şi se ruga ca un înger uitând de trup.
Nu purta haine alese sau călcate, nici încălţăminte moale sau modernă.
A murit precum a trăit… ca un sfânt.
fratele Ilie, iconar
Sf. Mănăstire Frăsinei, Vâlcea
(din volumul "Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu", ed. Platytera, Bucureşti, 2004, p. 90)
În ordine, sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil, zugrăviţi "prin mâna" părintelui Ilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu