Lumea de astăzi se confruntă cu probleme majore, unele rămase din timpuri străvechi, altele aduse de progresul tehnologic propulsat de descoperirile ştiinţei pozitive, folosite din păcate de prea multe ori cu iresponsabilitate într-o direcţie greşită, şi care se derulează într-un ritm tot mai accelerat. Pe fondul acestei problematici, în atitudinea oamenilor de ştiinţă de cel mai înalt nivel, se întâlneşte tot mai des poziţia de reconciliere a rezultatelor cercetării ştiinţifice cu învăţătura religioasă, de convergenţă a demersului de demonstraţie logică formală urmată de verificarea practică cu adevărurile revelate biblice.
În acest context, o personalitate care iese în evidenţă în mod particular, şi anume prin parcurgerea cu mare succes a căii explicative complementare, de la adevărul revelat la rezultatul actului de cercetare ştiinţifică, s-a dovedit a fi Părintele Ghelasie Gheorghe. Rândurile care urmează se vor referi doar la acest aspect al persoanei Părintelui Ghelasie. Aceasta nu înseamnă că partea cealaltă a relaţiei frumoase pe care am avut-o cu Părintele ar fi mai puţin importantă. Sprijinul pe care l-am primit sub toate formele pentru progresul personal a fost constant, eficient şi de cea mai înaltă valoare. Mai greu a fost să-l pot asimila, fie şi parţial. Dar aceasta este o problemă personală. Mărturia pe care o aduc aici pentru activitatea Părintelui se limitează la cadrul în care eu am competenţă şi voi încerca să rămân cu smerenie în interiorul lui. Înainte de a evoca, fie şi foarte sumar, persoana şi opera Părintelui Ghelasie Gheorghe, lucru care este o onoare pentru mine şi, ca să fiu sincer, constituie şi o mare plăcere, voi face câteva precizări despre mine, necesare, cred eu, stabilirii mai exacte a contextului în care s-a desfăşurat întâlnirea noastră.
Am o formaţie matematică şi logică, pe de o parte şi tehnică, pe de altă parte, riguroasă, şi o experienţă de aproape două decenii în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior. Instituţiile în cadrul cărora am derulat această activitate au fost Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Electronică Bucureşti, filiala Cluj, respectiv Facultatea de Automatizări şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj. Domeniul meu de activitate îl constituie lumea calculatoarelor şi a aplicaţiilor lor. Cea mai mare parte a activităţii de cercetare ştiinţifică a fost dedicată aplicaţiilor de calculatoare în domeniul medicinei, muncă desfăşurată atât în ţară, cât şi în cadrul unor colaborări internaţionale.
Cu aceste date cunoscute, este uşor de înţeles de ce mesajul Părintelui Ghelasie, formulat în limbajul şi termenii specifici începutului de mileniu trei, a găsit un ecou imediat în mintea şi în sufletul meu.
Am primit, cu mulţi ani în urmă, o carte mică, subţire, galbenă, cu un titlu incitant: "Memoriile unui isihast". Textul, nu tocmai uşor de citit, din motive grafice aferente editurii, pe de o parte, şi din cauza stilului foarte particular, pe de altă parte, a reuşit să-mi transmită ceva cu totul aparte. De la prima pagină citită, s-a statornicit în mine sentimentul participării la o experienţă de excepţie, la împărtăşirea unor momente de trăire autentică. Simplitatea şi maniera directă a gândirii, precizia, claritatea detaliului îmi sunau foarte cunoscut: am recunoscut forţa descrierii pe care, în meseria mea, o au numai cei care cunosc perfect subiectul la orice nivel de abordare - profesioniştii. Cartea aceasta, în paginile căreia era cuprinsă o atitudine, un mod de viaţă bazat pe o înţelegere adâncă a universului, mi-a revelat un personaj cu totul aparte, din categoria celor care au ajuns la ŞTIINŢĂ, întâlnisem un trăitor.
Am început apoi să caut scrierile părintelui. Fiecare nouă apariţie constituia o lărgire a tematicii abordate, care, prin profunzimea abordării şi logica discursului mi-au dezvăluit în autorul lor, Părintele Ghelasie, un spirit cu o deschidere impresionantă şi o forţă a explicaţiei pe care nu le-am întâlnit până atunci.
Lucrul care mi-a atras atenţia în cel mai înalt grad a fost integrarea, aş spune naturală, a rezultatelor ştiinţei pozitive în demersul logic explicativ cuprins în textele Părintelui. Locul în care am remarcat cu pregnanţă acest fapt a fost volumul „Medicina isihastă”. în momentul apariţiei cărţii, tema de cercetare de care mă ocupam consta în utilizarea unor tehnici de inteligenţă artificială pentru stabilirea diagnosticului bolnavilor pe diverse categorii de afecţiuni, ca sprijin în activitatea medicului.
Acesta a fost resortul care m-a făcut să-l caut, să încerc să avem un dialog. Colaboram la această temă cu un colectiv de medici din Clinica Medicală V din Cluj, dintre care s-a remarcat colegul medic specialist în boli interne. Ţin să remarc activitatea acestui coleg pentru rigoarea ştiinţifică şi probitatea profesională deosebită ce îl caracterizează şi acum aşa ca şi atunci. După ce am dezbătut împreună cartea Părintelui, am hotărât să îi facem o vizită, să discutăm faţă în faţă problemele de care ne ocupam noi, probleme care ocupau şi în carte un loc important.
Am avut de rezolvat, la început, o problemă delicată de abordare: colegul medic mi-a spus direct „eu vin, dar să ştii că eu sunt ateu şi nu voi accepta o încercare de convertire a mea”. Obiectivul cu care am plecat la drum era o discuţie de aproximativ o oră, în care să ne clarificăm principiile de abordare şi argumentaţia care le susţine. L-am găsit pe Părintele Ghelasie lucrând la stupi. Ne-a primit ca pe nişte cunoştinţe vechi, cu toată grija şi amabilitatea care caracterizau o gazdă perfectă. Voi trece peste detaliile întâlnirii, nu pentru că ar fi nerelevante (dimpotrivă, sunt foarte importante), ci pentru că nu consider că este locul lor în această lucrare.
Am avut toţi trei o primă discuţie, pe teme de medicină, de stabilire de diagnostice şi de cauze ale diverselor tipuri de afecţiuni. Durata discuţiei a fost de mai mult de şapte ore. Ceea ce ne-a impresionat pe noi, clujenii, a fost faptul că, pe toată durata convorbirii, Părintele Ghelasie nu a folosit altceva decât argumentaţie ştiinţifică. Era la curent cu noutăţi dintre cele mai recente şi fierbinţi din bibliografia de specialitate internaţională. Şi mai interesant, aceste noutăţi se integrau cu fluiditate în explicaţiile şi practicile Părintelui, veneau să le argumenteze şi să le susţină. Simţeam că efortul nostru îşi vedea deja rezultatele, că ne folosim de această întâlnire.
A venit discuţia din ziua următoare, care ne-a confirmat că veniserăm unde trebuie, înţelegerea exactă a realităţii, în primă instanţă, urmată de curajul asumării, al integrării în atitudine cu un mare şi responsabil discernământ a rezultatelor muncii ştiinţifice, ne-au revelat o personalitate cu o structură foarte complexă, cu o deschidere impresionantă, fundamentată pe o documentare pe măsură. Venind dintr-un cadru mult mai general, argumentele sale se articulau perfect la orice nivel de detaliu. Firescul, naturaleţea rezultatelor pe care ni le înfăţişa, lăsau să se vadă ceva foarte important: experimentarea spirituală. Sintetizând, Părintele Ghelasie ni se prezenta ca un spirit modern, capabil să absoarbă şi să utilizeze limbajul şi rezultatele timpului său pe puternicul fond al moştenirii lăsate de Sfinţii Părinţi Filocalici, la care făcea iarăşi şi iarăşi referire în scrierile sale.
Ca un alt rezultat, nu lipsit de importanţă, al acestei întâlniri, în care nu am abordat sub vreo formă un subiect religios explicit, colegul medic s-a întors credincios de la Mănăstirea Frăsânei.
Relaţia şi colaborarea noastră s-a prelungit peste ani, cu urmări dintre cele mai fericite pentru noi, cei care l-am căutat şi l-am găsit mereu deasupra aşteptărilor noastre, în timp, pe măsură ce în raftul de bibliotecă în care păstrez scrierile Părintelui Ghelasie creştea volumul apariţiilor editoriale, am constatat cum stilul său se rafinează, devine tot mai plastic, mai uşor de înţeles şi de asimilat, iar tematica se concentrează pe subiecte de nivelul cel mai înalt.
S-a evidenţiat tot mai pregnant capacitatea deosebită a Părintelui Ghelasie de a expune într-un limbaj modern, folosind cu multă uşurinţă concepte şi noţiuni dintre cele mai noi şi mai tari din diverse domenii de activitate, multe din ele reclamând studii de specialitate îngustă pentru a putea fi doar înţelese, şi totuşi păstrând un nivel neaşteptat de confortabil de accesibilitate, subiecte de importanţă fundamentală. Părintele nu folosea ipoteze sau supoziţii, după cum ne-ar lăsa să credem formularea „... se zice...”, de care, în marea şi fireasca sa modestie, făcea uz adesea. El folosea certitudini. Şi nu certitudini la îndemâna oricui. Sunt sigur, şi este simplu de constatat din scrierile sale, că Părintele Ghelasie a primit marele dar al ŞTIINŢEI şi puterea de a-l împărtăşi nouă, celor din jurul lui, într-o formă în care să-l absorbim, fiecare după capacitatea sa. Părintele Ghelasie a ştiut să se adreseze nouă, contemporanilor săi, cu un atât de necesar mesaj la nivelul timpului său.
Voi încheia cu menţionarea unui fragment din ultima întâlnire, pe care am avut-o cu doar câteva zile înainte de despărţirea noastră de Părinte, în acel sfârşit de iunie. Nu bănuiam sub nici o formă că totul avea să se petreacă atât de repede. In ciuda încercării prin care trecea, Părintele Ghelasie era acelaşi, cel pe care îl ştiam de atâta vreme, cu grija permanentă a celui de lângă el, cu aceeaşi seninătate şi putere de concentrare asupra subiectelor importante. Ar fi trebuit să-mi dea de gândit acel „am scris totul în cărţile mele”, răspuns pe care l-am pus pe seama oboselii şi suferinţei din acele momente. Ca de obicei. Părintele Ghelasie era foarte precis şi concret. Nu ne rămâne decât să folosim comoara pe care ne-a lăsat-o, de a cărei valoare, unii dintre noi, nici nu suntem conştienţi, şi pentru care nu găsesc cuvinte să-i putem mulţumi.
Ioan Alexandru Tulai
Cluj-Napoca, 21.12.2003
(text apărut în volumul "Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Iconarul Iubirii Dumnezeieşti", ed. Platytera, Bucureşti, 2004, pp. 224-228)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu