Mici întâmplări duhovniceşti (Monah Agatanghel, Sfânta M-re Frăsinei)

Venea la mănăstire, cam o dată pe an, aducând pomelnicele soţiei, un evreu. Soţia sa era ortodoxă. Cum l-a văzut, Părintele Ghelasie i-a spus: „dumneata nu eşti creştin”, iar omul i-a răspuns: „Da, sunt evreu”. A discutat după aceea cu părintele din problemele lui, iar la plecare părintele l-a dăruit cu cărţi.
Revenind acel evreu şi după mutarea părintelui la Domnul, l-a recunoscut pe părinte în fotografia expusă la cancelarie şi a povestit întâmplarea aceasta.

Era un arab care se ocupa cu bioenergia, având rezultate convingătoare, după unii. A venit şi la Avva şi părintele l-a invitat să încerce şi pe el această „putere”, iar în acest timp părintele se ruga. Spre uimirea bioenergeticianului, procedurile nu dădeau efectele aşteptate. A tot încercat şi, fiind încurcat pentru că nu ştia ce se întâmplă, a zis că nu mai simte ca de obicei acea energie, putere şi a zis să încerce din nou după ce vor schimba camera. Au mers în altă cameră, dar lucrurile nu s-au schimbat. Ceea ce funcţiona în lume, la părintele părea să nu mai fie valabil.

A venit la părintele un om care vorbea în limbi. Părintele l-a luat deoparte şi au intrat într-o cameră. Părintele se ruga în taină şi i-a spus omului să vorbească şi cu el în limbi. Dar omul nu a mai putut să facă aceasta. Fără să îşi poată explica, omul nu ştia cum de îi dispăruse puterea de a vorbi în limbi.

Un ucenic era bolnav de gastrită şi avea dureri foarte mari la stomac. A fost de două ori la spital şi s-a întors tot cu dureri mari. Lua medicamente, însă fără efect. A mers la Avva Ghelasie. Ucenicul i s-a plâns că medicamentele nu îi mai ajută şi nu ştie ce să mai facă. Avva i-a zis atunci să renunţe la medicamente, iar ucenicul a întrebat ce mai rămâne să facă. Avva a adăugat simplu: „du-te şi mănâncă fasole cu castraveţi”, dar ucenicul a zis că asta ar fi moarte curată. Avva a mai spus: „Tu fă ce-ţi zic”.
Ascultând, ucenicul a mâncat ce era contraindicat şi, surprinzător, durerea i-a trecut şi nu a păţit nimic. Ca să se vadă că Dumnezeu cu puterea rugăciunii iartă şi tămăduieşte.

Un ucenic a avut odată o aprindere la plămâni. Tuşea foarte tare, încât noapte îl deranja foarte rău pe celălalt părinte cu care dormea în cameră. Tusea lui devenea extrem de deranjantă. S-a hotărât să se ducă la spital şi a cerut blagoslovenie de la părintele stareţ. Potrivit spuselor doctorilor, ar fi avut nevoie pentru o recuperare completă să stea vreo trei săptămâni în spital, dar ucenicul nu a luat de la mănăstire bilet de voie decât pentru două săptămâni. S-a dus, s-a tratat şi după două săptămâni s-a întors de la spital. Încă mai tuşea. Văzând că tusea nu i-a trecut, s-a dus la părintele stareţ ca să-i ceară voie din nou pentru a merge la spital. Stareţul i-a dat blagoslovenie, iar ucenicul s-a dus apoi să ceară binecuvântare şi de la Avva Ghelasie, dar Avva i-a spus: „Uite, dacă vrei să mergi în oraş îţi dau nişte bani şi îţi dau şi blagoslovenie să te plimbi prin oraş. Dar nu ai ce să cauţi la spital”.
Ucenicul îşi pusese totuşi în gând să meargă la spital. A doua zi şi-a făcut rânduielile de mănăstire, urmând să plece după prânz. Totuşi, după ce s-a frământat mai mult timp, la un moment dat a renunţat la ideea de a mai pleca la spital. După vreo 20 de minute a dispărut şi tusea.

În tinereţe, părintele Ghelasie a fost împreună cu părintele Ioanichie la părintele Arsenie Boca, care picta în acea vreme biserica Drăgăneşti. Pe vremea aceea părintele Ghelasie era ieromonah, dar nimeni nu ştia acest lucru. Iar părintele Ioanichie nu era încă preot.



Părintele Arsenie s-a uitat la ei şi le-a spus câte ceva. Părintelui Ghelasie i-a spus: „vei fi pricină de tulburare pentru multe duhuri”, iar părintelui Ioanichie i-a spus că şi el se va face preot.
Când amintea că Părintele Arsenie Boca i-a zis că o să stârnească multe duhuri, Părintele zicea că „lasă că e bine, că mai trebuie puse şi duhurile astea la treabă”. Aceasta ne aminteşte de povestirea de Pateric, când un Părinte a legat pe un diavol care-l ispitea, să îl ducă-n spate până la Ierusalim şi înapoi, ca să vadă şi Părintele Locurile Sfinte. Aşa că, diavolul n-a avut ce face şi prin puterea lui Dumnezeu legat, a slujit chiar şi fără să vrea Părintelui aceluia din Pateric.

Un ucenic avea o butelie mică în chilie pentru făcut ceaiul. Într-o zi părintele Ghelasie îi zice: „Ai grijă să nu scape butelia gaz. Aşa că pune şi tu butelia, după ce o foloseşti, în trei saci de plastic, unul într-altul, şi leagă-i bine”. Ucenicul nu avusese până atunci probleme cu butelia şi, fiind stupefiat de soluţia dată, a cerut iertare pentru că nu poate să facă această ascultare, să scoată şi să pună sacii la loc de fiecare dată când face un ceai.
Părintele a insistat, iar ucenicul nu a părut prea încântat de sfatul dat. În aceeaşi zi, când s-a întors în chilie, pentru prima dată de când avea acea butelie, se simţea mirosul de gaz, semn că butelia avea scăpări. După această întorsătură de situaţie, ucenicul a pus totuşi butelia în saci.

Părintele nu se supăra pe cei ce-l mai vorbeau de rău. Zicea că: „lasă mă tăticule, că trebuie şi din aceştia mai plini de zel, mai stricţi şi mai răi de gură, chiar formalişti, ca să mai sperie pe cei ce vatămă şi strică vieţuirea în Biserică. Ei sunt pentru organism ca nişte celule de apărare care, chiar dacă uneori mai şi greşesc, urmăresc şi au rolul de a păzi sănătatea organismului şi de a distruge viruşii şi microbii. Intenţia lor o apreciază Dumnezeu, dacă este cu adevărat curată”. Aşa că Părintele Ghelasie nu judeca pe nimeni, căci vedea iconomia dumnezeiască lucrând prin oameni în tot chipul. Şi văzând aceasta, se ruga neîncetat spre plinirea voii lui Dumnezeu în lume.

Câteva cuvinte despre importanţa ascultării la Părintele Ghelasie. La începutul vieţii duhovniceşti, omul are o cugetare vicleană, ca un fel de mască a deprinderii pătimaşe devenite o a doua natură, în care binele şi răul sunt foarte amestecate. Asprimea Duhovnicului şi ascultarea strictă îl ajută pe ucenic să iasă din această părere de sine. Dacă de la început este tratat ca înduhovnicit, nu mai ajunge să deosebească binele de rău. Această trăire amestecată, pătimaşă, se întăreşte în el în pofida faptului că încearcă să ducă o viaţă duhovnicească, pentru că de fapt el nu s-a lepădat de sine, nu şi-a golit şi curăţit camera de oaspeţi ca să-L primească pe Dumnrezeu. Mai mult, această asprime a Duhovnicului, asprimea Legii duhovniceşti îl învaţă pe ucenic să fie el însuşi aspru cu sine, cu gândurile pătimaşe, să nu le bage în seamă, să nu se îndulcească cu ele, să le oprească încă de la început. Să se înstrăineze de omul vechi, să lepede masca păcatului ce-i ascunde Chipul. Îl formează pe ucenic până la măsura în care discerne din mişcările inimii voia lui Dumnezeu. Altfel, voia ucenicului ce are conştiinţa tulburată de mişcările pătimaşe ale minţii va tinde să alerge spre plăcere şi să fugă de durere. Şi aşa va ajunge să se rupă de voia lui Dumnezeu, care îi rămâne ascunsă. Ascultarea duhovnicească fereşte pe om de catastrofa acestei slăbănogiri şi orbiri sufleteşti.

A venit odată la Mănăstire un om din Alba, care îl căuta pe Părintele Ghelasie. Avva se mutase deja la Domnul şi, primind vestea săvârşirii sale, omul a rămas înmărmurit de tăcere. Persoana respectivă câştigase o mare încredere şi un mare sprijin în sfatul Părintelui Ghelasie. Aşa s-a făcut că, odată, Avva l-a anunţat, ca să-l pregătească de încercarea ce se apropia, despre ceea ce el văzuse cu duhul, şi anume că fiul său urma să moară. L-a anunţat în două rânduri, prima oară înainte cu şase luni, iar a doua oară cu două luni înainte să se întâmple. În acel timp, când Părintele Ghelasie i-a spus despre ce va să vină, băiatul omului acela era sănătos, aşa că omul a rămas la început uimit, dar lucrurile s-au adeverit întocmai. Acest om se vindecase şi de o boală prin sfaturile şi rugăciunile Părintelui, şi mai avusese parte să simtă pe viu darul înaintevederii Părintelui, care i-a mai spus din unele lucruri ce aveau să i se întâmple în viaţă. Acum, având şi de data aceasta nevoie a cere sfatul Părintelui pentru rezolvarea unor dileme-răscruci de viaţă, persoana respectivă simţea lipsa sprijinului atât de preţios, fără de care îi părea mult mai greu.

Cineva care avusese o cădere şi a doua zi venise la Mănăstire a fost surprins să audă de la Părintele: „Vezi, l-am văzut pe diavolul că rânjea pe umărul tău azi-noapte”.

Un poştaş din zona Olteniei, care se ocupa şi cu grădinăritul, a ajuns la un moment dat să sufere de o boală foarte grea de stomac, în ultima fază. Nu doar că sângera rău, într-una, şi că ar fi trebuit să fie operat, dar chiar mai mult: ajungând la un medic foarte bun din Bucureşti, acesta i-a spus că nici cu operaţia nu se mai poate face nimic ci operaţia ar putea chiar să agraveze boala. Ca ultimă ieşire din această situaţie disperată, a apelat la Biserică. A venit la Mănăstire să dea un pomelnic şi aşa s-a întâlnit cu Părintele Ghelasie, pe atunci cunoscut ca fratele Gheorghiţă. Avva l-a luat foarte cu încetişorul. I-a zis ce să mănânce şi cum să facă. Urmând sfaturile duhovniceşti şi tratamentul de care îi vorbea Părintele, încet-încet s-a înzdrăvenit, s-a pus pe picioare. Şi acum mănâncă orice, fără nici un fel de probleme.

Cu puţin timp înainte de trecerea Părintelui la Domnul, mi-a zis: „Vezi, după moartea mea te loveşti de aia şi aia...”. Chiar de a doua zi după adormirea Părintelui Ghelasie au început să se împlinească cele spuse de Cuvioşia sa.


(din volumul "Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu, ed. Platytera, 2004, pp. 59-63)