Prof. Univ. Dr. Gheorghe Mustaţă: Un Dialog despre ORIGINILE LUMII cu Părintele Ghelasie Gheorghe

Introducere

Începând cu anul 1990, universul gândirii mistice este susţinut şi de relatările Părintelui Ghelasie Gheorghe.
Lucrările sale ne surprind prin forţa cu care se pun problemele, prin stilul insolit şi prin caracteristicile ortografice. Cu adevărat importantă este însă profunzimea gândirii şi redescoperirea Duhului Misticii. Limbajul Părintelui Ghelasie Gheorghe încercă paradoxal o „desincretizare” a misticii creştine, pentru a fi apoi ,,restructurată”.
Ucenic al pustnicului Arsenie Praja din Cheile Râmeţului (Munţii Apuseni), la rândul său ucenic al ,,tradiţionalului” specific mistic Carpatin, Părintele Ghlasie Gheorghe ne dezvăluie ,,frumoase iconări” mistice ale Isihasmului Românesc.
Mergând pe această linie,Părintele Ghelasie ne reaminteşte că Taina misticii creştine este Taina ,,ÎNTRUPĂRII-ICONĂRII” DIVINULUI în Lume.
Cine nu porneşte de la „CUVÂNTUL care se face TRUP”, nu va înţelege niciodată Taina creştină. .Şi cine nu vede Lumea ca pe o ICOANĂ a FIULUI Lui DUMNEZEU, care ,,Se face PRUNC în Braţele MAICII DOMNULUI, Fecioarei Lumii, nu va şti ce este „Sacralitatea ICOANEI” şi nu va şti să facă „Gestul de taină” al ÎNCHINĂRII DIVINE.
Părintele Ghelasie ne dezvăluie în majoritatea relatărilor sale tocmai acest ,,ICONIC de Taină”, ce reprezintă de fapt însăşi ,,Misticul Lumii”.
,,ORIGINILE” Lumii sunt în Taina ,,TRUPULUI ICONIC” al CUVÂNTULUI DIVIN ce astfel se face şi o ,,Lume de Creaţie”.
Mai mult ca oricând se simte nevoia unor ,,Convorbiri” dintre ,,Ştiinţă şi Religie”. Cum spune Părintele Ghelasie, să nu se confunde ,,Cunoaşterea-Ştiinţă” cu ,,gnosticismul” (ce pretinde că Divinul se poate cuprinde de Cunoaştere). Cunoaşterea –Ştiinţă este ca ,,ceara şi uleiul” în care se poate ,,aprinde” LUMINA cea de TAINĂ a Revelaţiei, fără să se confunde.
Să urmărim scurtul nostru Dialog ce îşi propune tocmai această dezbatere.

Iaşi, Săptămâna Luminată,
Mai 1997,
Mustaţă Gheorghe


Un Dialog despre ORIGINILE LUMII cu Părintele
Ghelasie Gheorghe

Mereu recitesc cartea dumneavoastră ,,Din Memoriile originilor” şi de fiecare dată, surprind noi faţete ale interpretării Originilor noastre. Unele aspecte sunt criptice pentru mine, iar altele au o apropiere paradoxală de teoriile ştiinţifice, în circulaţie astăzi, care încearcă să descifreze tainele Originilor.
Gheorghe Ghelasie – Acestea sunt cu adevărat taine. Ele pot fi înţelese doar prin revelaţie. Misterele Originilor nu se pot descifra doar prin gândire, fie ea şi ştiinţifică, cum pretind unii. Numai Revelaţia Divină ne poate permite accesul la cunoaşterea unor taine atât de profunde care, altfel, sunt de nepătruns pentru Fiinţa umană.
Mustaţă Gheorghe – Pe bună dreptate, D. D. Roşca consideră că tragedia umană este tragedia cunoaşterii. Cu cât cunoşti mai mult, cu atât ţi se deschide hăul necunoaşterii.
G. G. – Cunoaşterea este limitată pentru Om. Numai prin Harul lui Dumnezeu ni se poate deschide calea către Cunoaşterea Divină.
M. G. – Prea Cuvioase Părinte, ştiu că vă daţi silinţa să pătrundeţi în tainele cunoaşterii mistice. Căutarea Originilor este calea misticii pe care o alegeţi.
G. G. – Într-adevăr, trăirea mistică este Regăsirea Originilor în propria Fiinţialitate. Originea Originilor este DUMNEZEU şi noi suntem Chipul şi Asermănarea Lui.
M. G. - Întrucât am descoperit multe afinităţi în gândirea noastră, nu ar fi lipsit de interes să încercăm a găsi elemente comune privind descifrarea Originilor.
G. G. – În prima perioadă, se accepta Creaţia şi se căuta planul după care Dumnezeu a făcut lumea.
M. G. – Au pornit de aici, însă treptat s-au detaşat de ideile creaţioniste şi au încercat să explice lumea ca urmare a unui proces de evoluţie, unde hazardul sau jocul întâmplărilor ar fi avut un rol mai mult sau mai puţin important în realizarea configuraţiei actuale a universului şi în apariţia vieţii.
G. G. – În multe privinţe, gândirea mistică nu intră în contradicţie cu cea ştiinţifică.
M. G. – Pentru mine, a constituit un paradox faptul că multe aspecte privind Căutarea Originilor prezintă elemente comune în gândirea ştiinţifică şi cea mistică, sau vizează aceleaşi esenţe, chiar dacă interpretările sunt adesea diferite.
Biolog fiind, eu văd Cosmosul într-o perpetuă evoluţie. Evoluţia este pentru mine un dat, o dogmă, care caracterizează nu numai viaţa, ci întreg Cosmosul. Putem surprinde multiple aspecte evolutive la nivelul structurii profunde a materiei, la nivelul atomului, de asemenea putem vorbi de o evoluţie a elementelor chimice şi chiar a cristalelor, înainte de evoluţia fiinţelor vii, fiecare palier tinzând parcă spre desăvârşire.
G. G. – În această privinţă, nu cred să găsim puncte comune, deoarece Dumnezeu a Creat Lumea cu adevărat ,,Întreagă” chiar din Actul Creaţiei.
M. G. – Pentru ochiul cercetătorului, pentru cel care încearcă să urmărească fenomenele vitale de la primele începuturi, i se deschide perspectiva evoluţiei. Planeta noastră a început a fi populată cu fiinţe cvasisimple, de tipul Monerelor lui Ernest Haekel, iar treptat au apărut fiinţe din ce în ce mai complex structurate şi cu funcţii mai diversificate şi mai integratoare. Seria fosilelor porneşte chiar de la formaţiuni abiologice, de la microsferele imaginate de S. Fox şi se desfăşoară până la omul de Cro Magnon.
G. G. – În Căutarea Originilor, trebuie să pornim de la faptul că Viaţa este o permanentă Rememorare a Originilor. Viaţa este reproducere din Memoriile Originilor.
M. G. – În biologie există o lege fundamentală, care postulează faptul că ,,ontogenia reprezintă o recapitulare scurtă şi rapidă a filogeniei”. Deci, în dezvoltarea individuală, de la celula ou până la maturitate şi chiar pînă la senectute, pot fi recapitulate anumite etape ale istoriei speciei. Aşa cum aţi afirmat, Viaţa este o reproducere din memoriile originilor.
G. G. – În Adâncul Fiinţei noastre se găsesc Memoriile Originilor, care fără oprire se renasc pe sine.
M. G. – Fiecare fiinţă realizează o recapitulare sau o rememorare a originilor, putând adesea să introducă o notă particulară, o conotaţie de care se va putea ţine seama în dezvoltarea altor fiinţe.
G. G. – Memoriile Originilor din Adâncul nostru ,,Singurul SACRU” căruia trebuie să ne ,,Închinăm” cu adevărat.
M. G. – În căutarea originilor trebuie să pornim de la începutul Timpului,de la Explozia Primordială sau Big- beng.
G. G. – Şi noi, în gândirea mistică vorbim de ,,Big – bangul Creaţiei” deoarece Creaţia începe cu Big – bangul CUVÂNTULUI CREATOR.
M. G. – Expresia folosită de dumneavoastră ,,Big – bangul Creaţiei” m-a lăsat cu respiraţia tăiată. Putem porni alături în descifrarea Originilor.
G. G. – Putem porni de la ipotezele cosmogonice, destinele ,,laicilor” adică publicului general, teoria Universului în expresiune emanând de la o explozie primordială ,,marea explozie” Big – bang, pe care o prezintă atât de bine Steven Weinberg în ,,Primele trei minute ale Universului”.
M. G. – Spre deosebire de animal, omul îşi pune întrebări asupra existenţei şi nemuririi sale în univers. Pentru ce există Existentul? De ce a trebuit să existe ceva ca să existăm şi noi ?
Se încearcă diferite răspunsuri la astfel de întrebări.Apariţia universului ar putea fi rodul hazardului, după unele teorii. Că totul s-ar datora întâmplării, nu poate fi un răspuns. Şi, dacă totuşi, ne este impus ca un răspuns, este fără sens, fără noimă.
G. G. – Şi dacă Existentul există, ne apare o nouă întrebare. Aşa a fost de la începutul Timpului ?
M. G. – Că n-a fost aşa, suntem siguri deoarece în existenţa noastră ca oameni, am surprins unele modificări. Am putea afirma că am pus în evidenţă unele aspecte evolutive majore.
G. G. – Dacă este aşa, atunci ce a fost la începutul Timpului?
M. G. – Într-un fel trebuie să fi existat, chiar dacă un astfel de început pentru noi ar marca un sfârşit sau o fază a unui algoritm etern.
G. G. – De unde s-a pornit şi cum de s-a ajuns la ceea ce percepem noi astăzi?
M. G. – De-a lungul timpului, oamenii au încercat tot felul de răspunsuri. Au fost formulate diferite teorii. Noi ne vom opri asupra unei teorii moderne care, în zilele noastre, pare a fi mai plauzibilă. Este vorba de teoria Big- bangului.
Conform acestei teorii, universul s-a născut în urma unei explozii gigantice, după care a urmat expansiunea materiei şi formarea a tot cea ce percepem astăzi.
G. G. – Ce anume se acumulase înainte de a fi provocată explozia? Este o întrebare pe care ne-o punem cu toţii.
M. G. – O formaţiune care pare a fi egală cu nimicul şi care, totuşi, conţinea în ea atâta energie şi materie încât ne este greu să ne putem imagina. Formaţiunea care ar fi explodat ar fi măsurat 10 -33 cm, ceea ce înseamnă de miliarde şi miliarde de ori mai mică decât nucleul unui atom, care ar măsura 10 -13 cm. Temperatura acestei formaţiuni era de 1032 grade, ceea ce constituie un aşa–numit ,,zid de temperatură”. Presiunea era pe aceeaşi măsură, iar materia nu avea o structură orgrnizată. Materia ar fi putut fi reprezentată printr-o ,,supă” de formaţiuni sau de particule primare, care ar fi constituit strămoşii îndepărtaţi ai cuarcilor, dacă şi cuarcii au avut o evoluţie a lor, după cum afirma Jean Guiton, 1992.
Cele patru forţe fundamentale (gravitaţia, forţa electromagnetică, forţa tare şi forţa slabă) nu erau diferenţiate.
G. G. – Şi ce s-a întâmplat după explozie?
M. G. – După Big- bang, deci după explozia primordială, cosmosul s-a organizat după legi perfecte şi rigide, urmând o traiectorie evolutivă.
Dacă pornim de la începutul Timpului, de la 10-43 de secunde de la declanşarea exploziei originare, atunci universul măsura, aşa cum am mai amintit, 10 -33 cm. În perioada cuprinsă între 10 -35 şi 10 -32 secunde ar fi avut loc cea mai fantastică mărire a universului. Acesta s-ar fi dilatat de 10 50 ori, ajungând până la dimensiunea unei portocale de circa 10 cm diametru. Acest univers ar fi prezentat numeroase striuri şi neregularităţi, care s-ar fi dezvoltat mai târziu şi ar fi dat naştere la galaxii, planete şi stele. În deplasarea sa spaţială şi temporală, universul s-ar fi structurat. Astfel, la 10 -32 secunde ar fi avut loc separarea forţei electro-slabă. La 10 -11 secunde, forţa electro–slabă s-ar fi separat în forţa electromagnetică şi forţa slabă. Fotonii erau diferenţiaţi de alte particule primordiale, de cuarci, leptoni şi gluoni.
În perioada cuprinsă între 10 -15 şi 10 -5 se formează neutronii şi protonii prin asocierea cuarcilor. Se formează apoi celelalte particule elementare şi atomii. Particulele elementare se asamblează pentru a forma izotopii nucleelor de hidrogen şi apoi de heliu. Cam după o perioadă de 100 milioane de ani se formează primele stele.
Urmărind traiectoria evoluţiei cosmosului, putem surprinde faptul că el se organizează după legi perfecte şi rigide, că nimic nu se desfăşoară la întâmplare.
G. G. – Dacă este aşa, atunci unde sunt înscrise aceste legi perfecte şi rigide? Unde se găseşte înscris algoritmul după care se realizează desfăşurarea spaţială şi temporală a cosmosului?
Există o informaţie primordială? Există un cod, asemenea celui genetic, care să fie înscris la nivelul materiei profunde?
M. G. – Aici este o mare taină. În fond, ce a existat înainte de explozia primordială, înainte de ,,zidul lui Planck”? Se pare că, aşa cum afirma J. Guitton, ,,în spatele acestui zid se ascunde o realitate inimaginabilă”.
Un fizician care a încercat să privească dincolo de ,,zidul lui Planck” spune că ,,zărise o realitate ameţitoare în care domină haosul, în care gravitaţia era aşa de puternică încât sfărâma structura spaţiului pentru a-i da alte dimensiuni, pentru care trecutul, prezentul şi viitorul nu mai aveau nici o semnificaţie” (J. Guitton, p. 33).
John Wheeler considera că dincolo de ,,zidul lui Planck” era „un ocean de energie care are înfăţişarea neantului”.
Se pare că John Wheeler are dreptate. În fond, conform teoriei câmpului cuantic, universul fizic este făcut din fluctuaţii minore, care au loc pe suprafaţa unui imens ocean de energie. Deci, particulele materiale elementare şi universul întreg ar proveni din acest ,,ocean de energie”. Spaţiul, timpul şi materia se nasc din acest ocean de energie infinită şi de flux cuantic.
Poate că dincolo de ,,zidul lui Planck” era un ocean de vid cuantic. Vorbim de un vid cuantic deoarece vidul absolut, carectizat aşa cum credem noi, printr-o lipsă totală de materie şi energie nu există. Vidul în stare pură este o imaginaţie a minţii omeneşti, nu există, deoarece nu putem elimina acel câmp electromagnetic rezidual, care constituie ,,fondul” vidului.
G. G. – Nimicul nu ,,există” şi astfel Creaţia este ceva care n-a existat şi de aceea se zice că este Creată din nimic.
M. G. – Ceea ce reuşeşte fizica cuantică să descifreze este de-a dreptul fantastic. S-a descoperit existenţa unei energii reziduale în sânul vidului. Această energie ar putea ca, în cursul ,,fluctuaţiilor ei de stare” să se transforme în materie. Ajungem astfel să acceptăm ideea paradoxală că ,,noi particule se vor naşte din neant” (J. Guitton, p. 34)
În vidul cuantic, particulele pot apare şi dispare într-un timp extrem de scurt. Aici dispare graniţa dintre materie şi energie. Aici putem să surprindem jocul trecerii materiei şi invers, într-o succesiune infinită.
Suntem la graniţa nimicului, a neantului,dar nu a inexistenţei.
G. G. – Nimicul…golul…
Ca viziune Creştină, DUMNZEU este FIINŢA-TOTUL absolut, ca Originea în Sine. Nimicul nu există şi nici nu este noţiunea despre aşa ceva.
M. G. – Nimicul, vidul nu există. „Fizica cuantică demonstrează că materia poate să apară din vid cu condiţia ca să fie injectată o cantitate suficientă de energie; prin extensie, este aşadar îngăduit să presupunem că la orogine, exact înainte de big-bang, un flux de energie incomensurabilă a fost transferat în vidul iniţial, antrenând o fluctuaţie cuantică primordială, din care avea să se nască universul nostru”, afirma J. Guitton, p. 34.
De aici, ideea că în spatele „zidului lui Planck” se găseşte un ocean de enegie primordială, a cărei forţă n-o putem concepe.
După Jean Guitton, „oceanul energiei nelimitate este Creatorul” (1992, p. 35).
G. G. – La început a fost TOTUL –DUMNEZEU.
M. G. – Se mai spune că înaintea „zidului lui Planck” nu exista nimic, sau că exista „împărăţia totalităţii atemporale”, sau o simetrie absolută, sau „un ocean de inteligenţă”.
G. G. – „La început era CUVÂNTUL şi DUMNEZEU era CUVÂNTUL, Care a făcut Cerul şi Pământul” (Ioan 1, 1-3, Fac. 1,1 ).
M. G. – Ce se întâmpla înainte de Big –bang? Se pregătea marea explozie, se cristaliza „codul genetic” al cosmosului. Dacă după explozie totul se desfăşoară după legi perfecte şi rigide, înseamnă că întregul algoritm al evoluţiei cosmosului s-a pregătit în „oceanul de inteligenţă” şi a fost înscris într-un „cod cosmic primordial”.
G. G. – Un astfel de cod nu putea să fie conceput decât de Inteligenţa Divină. E ca şi cum, în nemărginirea oceanului de Inteligenţă, în infinitatea timpului de dinaintea „zidului lui Planck” se concepea şi se scria „codul cosmic primordial”, pregătindu-se Big–bangul Creaţiei.
M. G. – Cum s-a declanşat explozia? Ce s-a întâmplat ?
Jean Guitton îşi imaginează că „apoi «ceva» urmează să se producă. Ce? Nu ştiu. Un suspin al nimicului. Poate un fel de accident al neantului, al fluctuaţiei, al vidului; într-o clipă fantastică, Creatorul, conştient de a fi Cel ce Este în Totalitatea neantului, va hotărî să creeze o oglindă pentru propria-i existenţă. Materia, universul; reflectări ale conştiinţei sale, ruptură definitivă cu frumoasa armonie a neantului originar. Dumnezeu tocmai şi-a creat o imagine a lui însuşi” (1992, p 35)
G. G. – Nimicul Facerii Lumii este legat doar de creaţie. DUMNEZEUL Relevaţiei Creştine este aşa de DEPLIN, încât nu mai poate fi şi „altceva” dincolo de EL. Creaţia trebuie să fie total de „altă natură, de alt spaţiu, de altă mişcare”, şi mai mult, „de altă Fiinţă”.
DUMNEZEUL Relevaţiei Creştine este FIINŢA UNICĂ absolută, care poate Crea şi o „Fiinţă Creată”, care n-a putut exista înainte şi care astfel este Creată din „nimic”. ACTUL Creaţiei produce „nimicul”.
Creaţia începe cu Big–bangul CUVÂNTULUI CREATOR, cu Big–bangul LUMINII.
CUVÂNTUL Creează real şi concret, din nimicul făcut special ca spaţiu de Creaţie. Pentru actul Creaţiei se produce „nimicul”. Dumnezeu trebuie să facă un loc în deplinul Său, deoarece „alt spaţiu” nu există. FIINŢA Lui DUMNEZEU se retrage pe Sine ca să rămână „golul- nimicul” pentru Fiinţa sau Existenţa Creată.
M. G. – Să rămânem la pregătirea exploziei primordiale. Cum poate fi privită aceasta în gândirea mistică?
G. G. – Fizicienii spun că înainte de „zidul lui Planck” era „neantul” sau poate un „ocean de simetrie”, o energie infinită….
Mai bine să spunem că era un „ocean de Inteligenţă”, un „ocean de IUBIRE” sau de LUMINĂ, era TAINA LUI DUMNEZEU, TAINA DIVINĂ, era DUMNEZEIREA ADEVĂRATĂ.
Nu se realizase încă nimic din Creaţie.
Urmează momentul cel de Taină, este momentul exploziei primordiale, este momentul începutului Creaţiei. În acest moment, se revarsă în Cosmos un CEVA DIVIN, Binecuvântarea TATĂLUI DUMNEZEU, care se dăruieşte Lumii.
Începe Dimineaţa Cosmică. Un GLAS ce zguduie Cosmosul rosteşte UN NUME DE TAINĂ. Este GLASUL DIVIN. Este GLASUL LUI DUMNEZEU, ce declanşează Creaţia, explozia primordială.
Să fie LUMINĂ!
Iată rostirea glasului lui DUMNEZEU. Această rostire provoacă explozia.
M. G. – Anticii vorbesc şi ei de un SUNET ce pulsează în cosmos.
G. G. – Pentru Creştini, Numele Lui IISUS HRISTOS este CUVÂNTUL-LOGOSUL, care se face trup de creaţie. Numele lui DUMNEZEU este deci CUVÂNTUL, prin care toate s-au făcut.
M. G. – CUVÂNTUL DIVIN este Glasul Informaţional al Cosmosului, este Inteligenţa Divină după care toate s-au făcut?
G. G. – Anticii ţineau „ascuns” Numele Divin şi doar „corespondenţa” Sa o dezvăluiau. Creştinismul scoate din Chivot Numele lui DUMNEZEU, nu însă şi Taina Numelui Divin. Taina Numelui Divin se poate dezvălui doar celor care vor reuşi să-L audă. El este auzit de cei sfinţi.
Începe DIMINEAŢA SUPRACOSMICĂ, cu aşa-numitul SUNET SUPRACOSMIC, din care izvorăşte şi se menţine lumea.
Glasul FIULUI LUI DUMNEZEU, LOGOSUL a declanşat Creaţia.
Să fie LUMINĂ!
După acest moment Supracosmic urmează un al doilea moment, un al doilea fapt tot atât de intens. Un GLAS tot DIVIN, intră în Cosmos şi se PECETLUIEŞTE în Creaţie. Acest GLAS DIVIN este un GLAS DE TAINĂ în Numele Lui Hristos, este CUVÂNTUL VIU, care se face Trup de Creaţie. GLASUL DIVIN conţine Informaţia, Inteligenţa Divină, Planul Creaţiei. Acesta este format din Cuvintele (codonii cosmici) care curg din CARTEA VIEŢII. Cuvintele se însămânţează şi fac să „crească Lumea”.
GLASUL DIVIN este complex, este asemenea unei Simfonii Divine, care generează Simfonia Creaţiei. GLASUL DIVIN este codul informaţional Divin, care intră în Cosmos şi se pecetluieşte în Creaţie. Conţine acele Cuvinte Arhetipale care au creat şi creează mereu Lumea.
M. G. – Cuvintele Arhetipale sunt „codonii” şi „genele” informaţionale care alcătuiesc Informaţia Cosmică Divină.
G. G. – Prin cele două GLASURI de Taină, Divinul coboară permanent în Creaţie. Creaţia are un fond Divin permanent.
M. G. – Să revenim şi să detaliem încă unele elemente legate de pregătirea Big–bangului Luminii. Cum se face mai departe pregătirea Dimineţii Supracosmice?
G. G. – Ca răspuns la Iubirea TATĂLUI, FIUL îi aduce TATĂLUI şi un Chip de Iubire de Creaţie. – „EU, FIUL TĂU, sunt MĂSURA TA, ŞI IATĂ şi o Creaţie pe Măsura Mea, ca o „CARTE a Creaţiei”. Din bucuria Iubirii Mele de FIU, Eu Creez şi un chip de Iubire de Creaţie. Pentru aceasta, EU Însumi Mă fac şi un Chip de Creaţie. În acest fel, sunt de două ori FIU.
EU, FIUL TĂU, sunt în acelaşi timp şi CUPRINDEREA TA într-o „cuprindere de Creaţie”. Primeşte dar, PĂRINTE al MEU, ca prinos din partea FIULUI TĂU DUMNEZEIESC, şi acest CHIP de Iubire de Creaţie. Astfel vom face OM după CHIPUL NOSTRU.
M. G. – În ce mod a prezentat FIUL Darul Său de Creaţie?
G. G. – Este un aşa zis ICONIC Precosmic, „CARTEA VIEŢII”. În CARTEA VIEŢII se găseşte întregul algoritm al Creaţiei.
CUVÂNTUL este CREATOR.
În acest mod, prin CARTEA VIEŢII care se va desfăşura în Creaţie, FIUL DUMNEZEIESC devine de două ori FIU. Cel Născut direct din TATĂL şi cel făcut şi un Chip de Creaţie.
M. G. – Deci două Chipuri într-un Unic IPOSTAS de FIU.
G. G. – LOGOSUL CREATOR revarsă Chipul TREIMEI DUMNEZEIEŞTI.
M. G. – Şi astfel putem deduce că Chipul Creaţiei îşi are Originea în CHIPUL LOGOSULUI CREATOR.
G. G. – FIUL FIINŢIAL al Lui DUMNEZEU este LOGOSUL în SINE. El îşi Creează SIEŞI un CHIP DE LOGOS DE CREAŢIE, ce este un LOGOS PREHRISTIC sau LOGOSUL CREATOR AL LUMINII (LOGOSUL FĂPTURILOR, LOGOSUL COSMIC şi DEMIURG al LUMII).
M. G. – Lucrurile sunt limpezi acum. La început a fost CUVÂNTUL şi CUVÂNTUL era DUMNEZEU (Ioan, I,1-3).
G. G. – Înainte de Dimineaţa Supracosmică, Inteligenţa Divină pregătise totul. Totul era înscris în CARTEA VIEŢII. Inteligenţa Divină elaborase întregul „cod cosmic” al Creaţiei şi algoritmul după care avea să se desfăşoare. CARTEA VIEŢII este o „MAMĂ” cu Însuşi FIUL LUI DUMNEZEU în Pântece.
M. G. – Codul este CUVÂNTUL. CUVINTELE înscrise în CARTEA VIEŢII se materializează. Decodificarea „codului cosmic” din CARTEA VIEŢII este tocmai materializarea Cuvintelor.
G. G. – Aşa cum se spune în Biblie, Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ”(Fac., cap. 1)
M. G. – Trebuie să înţelegem că toate Cuvintele care erau înscrise în CARTEA VIEŢII în acest „paragraf” al „codului cosmic” se materializează în funcţie de ordinea în care erau înscrise, devenind elemente ale Creaţiei.
G. G. – Încă nu se realizase explozia. Urmează Momentul cel de Taină. În acest moment se revarsă, aşa cum am mai spus, CEVA DIVIN în Cosmos. Începe Dimineaţa Supracosmică. Un GLAS ce zguduie Cosmosul rosteşte Cuvinte de Taină. Este GLASUL DIVIN. Este GLASUL FIULUI LUI DUMNEZEU, este rostirea LOGOSULUI, care provoacă explozia.
Să fie LUMINĂ!
M. G. – Şi s-a făcut lumină. Ce simbolizează în gândirea mistică?
G. G. – Chipul Luminii este Arhechipul MAICII DOMNULUI, care este ARHECHIPUL MAICII COSMICE, care conţine în sine codul COSMIC prin care FIUL se desfăşoară în Creaţie. MAMA COSMICĂ simbolizează BISERICA COSMICĂ, iar în Chivotul din Altarul Cosmic se găseşte Codul Cosmic al Creaţiei.
MAMA COSMICĂ a Chipului Creat, care poate să Întrupeze pe FIUL Lui DUMNEZEU este Taina Posibilităţii Creaţiei. Arhechipul MAICII COSMICE este Taina care poate Întrupa LOGOSUL DIVIN.
M. G. – Cum poate INCREATUL să „treacă” în Creat? Iată o întrebare dificilă a filosofiei antice.
G. G. – Revelaţia Creştină arată că această „trecere” este posibilă prin Iconicul de Creaţie, care este ARHIECHIPUL MAICII DOMNULUI. După cum afirma Sf. Maxim Mărturisitorul, Originea în sine a Creaţiei este FIUL DUMNEZEIESC, care Creează un Chip de Creaţie, pe care îl asumă ca ARHECHIP PREHRISTIC CREATOR.
Acest Arhechip, care este un Chip de Preoţie şi un Chip de Biserică, poate realiza dialogul între Divin şi Creaţie în Facerea Lumii.
M. G. – Trebuie să înţelegem că, după cum Arhechipul Prehristic Creator se Întrupează şi într-un Chip de Făptură de Creaţie, ca OMUL HRISTOS, tot aşa şi ARHIECHIPUL de MAMĂ COSMICĂ (de Biserică Cosmică) se Întrupează în Chipul de Făptură ca MAICA DOMNULUI.
G. G. – Arhechipul Creator Prehristic, ca FIU de Creaţie, creează din „Coasta” Sa pe MAMA COSMICĂ, care devine în acelaşi timp şi MAMA –NĂSCĂTOARE a FIULUI (aşa cum Eva a fost Creată din Coasta lui Adam).
FIUL nu are pe MAMA în Sine, ci din «Coasta” FIULUI de Creaţie Creează Chipul de Mamă-Născătoarea Fiului.
M. G. – Cu alte cuvinte, FIUL nu are în Sine pe MAMA SA, ci are în Sine Naşterea Sa (Coasta) care este „Sămânţa” din care se Plămădeşte Mama – Născătoarea Fiului. Mama are în schimb în Sine, prin natura sa, pe Fiul în Sine (Chipul Fiului spre Naştere).
G. G. – De aici apare ARHECHIPUL MAICII DOMNULUI ca Iconic de Creaţie.
M. G. – Trebuie să înţelegem că Fiul Divin Creator îşi Creează pe Mama Sa, Lumina?
G. G. – Intrarea Divinului în Creaţie se face prin Lumină-Timp. Divinul se înscrie în Cuvântul CREATOR, ca Spaţiu şi intră în Creaţie prin Lumină-Timp. Lumina este Arhechipul Naşterii, este Chipul FIULUI, care Naşte Lumina, care este Propria MAMĂ.
M. G. – Deci, în Creaţie FIUL este Originea MAMEI.
G. G. – În Dumnezeire, TATĂL este Originea FIULUI şi FIUL care „iese” în Creaţie îşi Naşte o Origine de Creaţie, ca MAMA.
M. G. – Putem folosi şi alte simboluri?
G. G. – FIUL este „Coasta” sau Inima TATĂLUI, deoarece mistic, COASTA este Chipul INIMII –Centrul FIINŢEI.
M. G. – Deci, FIUL este Naşterea Inimii TATĂLUI, iar MAMA din Creaţie este Naşterea Inimii FIULUI. În FIUL bate Inima TATĂLUI şi FIUL este Icoana TATĂLUI.
G. G. – FIUL CREATOR Îşi face INIMA SA CUVÂNT de Creaţie. Şi Limbajul Cuvântului Său este CARTEA de Creaţie.
În Actul Creator, Cuvântul Divin Îşi Creează prima dată o Inimă de Creaţie, care este Lumina sau Mama de Creaţie.
De aici Hexaimeronul Facerii Lumii, ca Hexaimeronul Naşterii Cuvântului Creator în Multitudinea de Creaţie, prin Întruparea din Arhechipul Mamei–Lumina Creată.
M. G. – Chipul MAMEI CUVÂNTULUI CREATOR are mai întâi CHIPUL LUMINII Create, care apoi va avea Chipul de Mamă de făpturi.
G. G. – Creaţia este o TAINĂ. FIUL Lui DUMNEZEU nu este doar un arhitect al Lumii, ci chiar Născătorul ei. FIUL LUI DUMNEZEU Se Renaşte în Făpturile Create. „Eu concep şi Nasc totodată Creaţia. Şi aceasta nu este «totul», în «afara» MEA, că EU Însumi Mă RENASC în Făpturile Create. CONCEPEREA MEA o fac VIE mai întâi prin MINE ÎNSUMI, care se face totodată Fiecare Făptură Creată. Aşa, Fiecare Creaţie este o MEMORIE mai întâi a Mea, în care Mă IDENTIFIC, EU însumi. Mă fac în MINE Fiecare Făptură şi după aceea o Creez în „afară”.
M. G. – Este ca şi cum fiecare Concepere a SA din Creaţie este un Cuvânt şi prin fiecare Cuvânt se crează o Făptură individuală, deoarece Cuvântul Se Întrupează.
G. G. – Creaţia este în Originea FIULUI DUMNEZEIESC. „La început era CUVÂNTUL prin care toate s-au făcut” (Ioan. 1. 1-3) .
CARTEA CUVÂNTULUI VIEŢII, APA care Curge din ea şi LUMINA sunt Arhechipurile Luminii Create.
Începe Prima Zi a Creaţiei.
Să fie LUMINĂ!
Cu Chipul LUMINII Create Lumea se Naşte. Primul Chip al Lumii sunt Îngerii LUMINII. Îngerii sunt Făpturi de Lumină. Îngerii sunt Spiritele Luminii Create. Ei sunt primii Cuvântători şi primii Cântători ai CUVÂNTULUI şi ai LUMINII.
Îngerii, Spiritele Luminii Create, apar ca Chip al Cerului, care nu este încă Creat din Apa Primordială, deoarece întâi se creează un Cer Spiritual şi apoi un Cer Spaţial.
Originea Spaţiului Creat este CARTEA CUVÂNTULUI CREATOR din care Curge APA Primordială, Spaţiul se Naşte din CUVÂNTUL Creator.
G. M. – Deci cu Lumina începe Prima Zi.
G. G. – Îngerii stăteau permanent în jurul Altarului, în jurul CĂRŢII DIVINE . Deschiderea CĂRŢII DIVINE avea să declanşeze desfăşurarea Creaţiei. CARTEA VIEŢII era pecetluită, iar Îngerii nu ştiau ce este în ea.
Deschiderea CĂRŢII n-o putea realiza decât FIUL LUI DUMNEZEU. Cartea era înconjurată de Îngeri, iar în fruntea lor stătea Luceafărul. Cu toţii vedeau CARTEA DIVINĂ ca pe o TAINĂ care poartă în „Pântecele” său pe Însuşi FIUL DIVIN. CARTEA SFÂNTĂ este MAMA ce-L va Naşte pe FIUL LUI DUMNEZEU în Creaţie.
Dar iată marea surpriză! Luceafărul se grăbeşte să rupă peceţile CĂRŢII pentru a declanşa El Naşterea Creaţiei, deoarece El dorea ca DUMNEZEU să Creeze prin Îngeri lumea. Luceafărul considera că DUMNEZEU i-a gândit pe Îngeri, iar Îngerii trebuie să gândească Lumea.
Acest comportament a determinat Căderea. Alături de Îngerul Luceafăr au căzut ca un trăznet, prăvălindu-se într-un „gol”, toţi Îngerii care i se alăturaseră.
M. G. – Aceasta a fost deci, căderea Îngerilor.
G. G. – La început DUMNEZEU face Cerul şi Pământul, adică Chipul de Altar de Sus şi de Jos. După acestea trece la „Construirea” Lumii. Pentru aceasta face mai întâi „Materialul – Apa Primordială”. Este „APA VIE”, Arhetipul apei obişnuite, este APA COSMICĂ.
M. G. – Ce simbolizează APA din punct de vedere mistic?
G. G. – Apa ESTE Iconografie Chipul LOGOSULUI-CUVÂNTULUI care „curge” din DUMNEZEIRE şi Naşte Lumea Creată.
Apa este substanţializarea de Creaţie a CUVÂNTULUI, este VIAŢA, „prin care toate s-au făcut”.
Apa este Arhetipul Sângelui – Substanţializarea Vieţii. Lumea se Naşte din Apă – SÂNGELE CUVÂNTULUI DIVIN.
FIUL LUI DUMNEZEU Crează mai întâi Altarul, ca Cer şi ca Pământ, apoi face „Temelia – Apa Primordială”. Chipul CUVÂNTULUI DIVIN Cel A-Cosmic se Cosmicizează prin Chipul Apei.
M. G. – Având Altarul şi Temelia trece la „Facerea” propriu-zisă a Lumii. Urmează „Zidirea”.
Temelia este APA – Spaţiul, iar LUMINA este Timpul Creat.
G. G. – Spaţiul – APA Primordială este Transpunerea CUVÂNTULUI Creator. De aceea Lumina – Timpul şi Spaţiul – Apa sunt cele două paralele ale Creaţiei.
Apa şi Lumina sunt „Împletirea” Divin şi Creaţie În Transpunere reciprocă.
În sens Creştin, Divinul Se Îmbracă în Creaţie şi totodată Creaţia se Îmbracă în Divin.
M. G. – Deci, Apa – Spaţiul este Îmbrăcarea Divinului în Creaţie, iar Lumina – Timpul este Îmbrăcarea Creaţiei în Divin.
G. G. – Divinul coborât din Creaţie este CUVÂNTUL – LOGOSUL – APA, iar Creaţia urcată în Divin este Lumea. Lumea este Pământul care Întrupează APA şi LUMINA.
LOGOSUL Prehristic Creator Creează Chipul de „Substanţă Creată” care este APA Primordială. În APA primordială este „Cerul şi Pământul”, peste care se odihneşte DUHUL DUMNEZEIESC.
M. G. – APA Primordială nu trebuie înţeleasă ca apa fizică substanţializată.
APA Primordială ar putea fi comparată cu Hyle sau materia lui Aristotel, iar DUHUL DUMNEZEIESC ar putea fi asemănat formei aristotelice? Ele sunt elemente care se găseau înaintea exploziei primordiale. Apa reprezintă „substanţa” de Creaţie. LOGOSUL DIVIN creează „Substanţa de Creaţie” care este Însuşi LOGOSUL Creat, pe care o face „Trupul Său”.
G. G. – Lumea Creată nu înseamnă desacralizarea Sacrului Divin, ci Crearea unui „Sacru de Creaţie”. Deci Sacrul nu se pierde, ci se arată într-un Chip Creat.
M. G. – APA primordială este APA VIE, este Chipul LOGOSULUI, care curge din Dumnezeire şi Naşte Lumea Creată.
Cerul este întruparea CHIPULUI DUMNEZEIESC de SUS, iar pământul al Celui de Jos. În Cer au fost creaţi Îngerii, iar pe Pământ Natura, OMUL este unirea celor două Întrupări.
Încep să se limpezească multe lucruri. Să revenim însă la „Zidirea” Lumii. „La început, DUMNEZEU face Cerul şi Pământul” (Fac. 1, 1), adică CHIPUL de ALTAR de Sus şi Jos, după care trece la „zidirea” Creaţiei. Ce simbolizează ALTARUL din punct de vedere mistic?
G. G. – Altarul este CHIPUL LOGOSULUI ÎNTRUPAT, care apoi se face Model al „Bisericii – Lumea Creată”. Aici se încurcă unii care vorbesc de o simplă Biserică fără ALTAR. ALTARUL este originea Bisericii, iar Transpunerea ALTARULUI este Biserica.
ALTARUL reprezintă în aceeaşi măsură Originea PREOŢIEI, care este CHIPUL direct Divin.
FIUL DUMNEZEIESC, ca PREOŢIE, Creează ALTARUL – ÎNTRUPAREA PREOŢIEI şi ALTARUL se ÎNTRUPEAZĂ în PÂNTECELE FECIOAREI – Bisericii.
ALTARUL este LOGOSUL Creat ASUMAT direct de LOGOSUL în Sine CREATOR.
„La început FIUL DUMNEZEIESC a Creat Cerul şi Pământul, CHIPUL de ALTAR, CHIPUL LOGOSULUI DIVIN şi AL LOGOSULUI CREAT, CA CHIP Prehristic. Şi LOGOSUL Prehristic CREATOR Creează Chipul de „Substanţă Creată”, APA Primordială, în care este „Cerul şi Pământul netocmit şi gol”, peste care DUHUL DUMNEZEIESC se ODIHNEŞTE. Şi a Zis : „Să fie LUMINĂ!” şi se zideşte Altarul de Creaţie. Cu LUMINA – ALTARUL de Creaţie începe prima Zi de Creaţie”.
M. G. – Deci trebuie să înţeleg că Cerul, Pământul, APA Primordială sunt ARHECHIPURILE LOGOSULUI CREATOR, care Se ÎNTRUPEAZĂ Prehristic în LUMINA Creată – ALTARUL de Creaţie.
G. G. – Întocmai. Iată cum în Creştinism este ÎMPLINIREA întocmai a BISERICII INTEGRALE,ca ALTAR şi Biserică, PREOŢIE-DIVIN şi Biserică-Creaţie.
De aici cele „Două Hexameroane”, al Facerii Lumii, ca DIVIN închis în CHIVOT, Prehristic şi „cel EUHARISTIC, ca DIVIN HRISTIC, NĂSCUT-ÎNTRUPAT, Ieşit la VEDERE, ca Deschiderea ALTARULUI şi extinderea lui ca Biserică a Tuturor.
M. G. – După câte ştiu, nu este vorba doar de două Hexameroane.
G. G. – Da, este vorba de Hexameronul Facerii Lumii, de Hexameronul EUHARISTIC sau LITURGIC şi de Hexameronul ESHATOLOGIC.
Hexameronul Facerii Lumii este cel al Vechiului Testament. Viziunea Creştină vorbeşte de ENIPOSTAZIEREA LOGOSULUI DUMNEZEIESC, adică de preluarea şi asumarea de către IPOSTASUL FIULUI DUMNEZEIESC şi a Firii de Creaţie. „Şi CUVÂNTUL Trup S-a făcut”(Ioan, 1,14).Aceasta este însăşi ÎNTRUPAREA HRISTICĂ. Astfel, PERSOANA FIULUI LUI DUMNEZEU îşi asumă şi Firea de Creaţie, alături de SUPRAFIREA de DUMNEZEU, în acelaşi IPOSTAS–PERSOANĂ, HRISTOS Cel deodată DUMNEZEU şi OM. Este TAINA esenţială a Revelaţiei Creştine.
În Hexameronul Facerii Lumii sunt „SEMINŢELE” CHIPULUI LUI HRISTOS. LOGOSUL PREHRISTIC şi PREEVANGHELIC, al Templului şi al DIVINULUI „închis” în CHIVOT, trece în LOGOSUL LITURGIC, Nou- Testamentar. Este LOGOSUL ICONIC al CHIPULUI HRISTIC TAINIC, ce se ARATĂ la FAŢĂ. Acum POMUL VIEŢII-PREHRISTICUL-Se face ROD-EUHARISTIE-ÎMPĂRTĂŞANIE.
Acum IPOSTASUL FIINŢIAL direct şi PERSONAL Se ÎNTRUPEAZĂ şi Se ARATĂ ca ICOANĂ.
În Hexameronul Facerii Lumii, DUMNEZEU Se FACE şi Creaţie, iar în Hexameronul LITURGIC, Creaţia se face şi DUMNEZEU.
În Hexameronul EUHARISTIC, lucrurile structurate ca individualităţi se reunesc şi refac CARTEA VIEŢII prin formarea POMULUI VIEŢII.
Este ca şi cum TRUPUL HRISTIC s-a Împărtăşit în lucrurile create, însă prin POMUL VIEŢII are loc refacerea TRUPULUI HRISTIC, ce reface Rodul.
M. G. – De aici practica liturgică şi Împărtăşirea care se face din Trupul lui Hristos.
G. G. – Da, fiecare lucru creat are parte din TRUPUL Lui HRISTOS.
Mântuirea sau preîndumnezeirea se face prin câştigarea condiţiei Hristice, deci prin Împărtăşirea cu TRUPUL Lui HRISTOS.
Datorită păcatului, căderii Îngerilor şi pierderii Raiului, LOGOSUL ICONIC îşi mai adaugă şi MENIREA de MÂNTUITOR şi RESTAURATOR (RESTABILITOR) al Chipului de Creaţie.
M. G. – Şi astfel se furnizează Plămădeala Veşniciei.
G. G. – Şi, în sfârşit, urmează Hexameronul ESHATOLOGIC, al CELEI de a DOUA VENIRI.
Este Hexameronul SFÂNTULUI DUH, care va determina Îndumnezeirea Creaţiei.
M. G. – Am încercat să facem o paralelă între cunoaşterea ştiinţifică şi cea mistică în ceea ce priveşte căutarea Originilor şi constat că am ajuns, poate paradoxal, la o comuniune de idei. Este dificil să privim dincolo de „Zidul lui Planck” şi chiar dacă acest lucru ar fi cu putinţă, ne-ar fi greu să înţelegem ceea ce vedem.
G. G. – Aceasta fiindcă este vorba de o mare TAINĂ DIVINĂ, care nu se descoperă decât prin Revelaţie.
M. G. – În ultima vreme se vorbeşte tot mai mult de o „inteligenţă a materiei”, de capacitatea de a se autoorganiza după legi precise.
G. G. – Şi anticii vorbeau de o inteligenţă Divină, chiar dacă nu o concepeau în sensul creştin.
M. G. – Mihai Drăgănescu, un gânditor contemporan, vorbeşte despre o inteligenţă primordială, la nivelul informateriei. De altfel, Lima de Faria în Teoria autoevoluţiei (Teoria evoluţiei fără selecţie) sugerează existenţa unui cod informaţional la nivelul materiei profunde, care ar putea explica algoritmul desfăşurării cosmosului în traiectoria sa evoluţionistă.
G. G. – Acest algoritm, pentru gândirea mistică, se află în CARTEA VIEŢII. Aşa cum subliniam, întreaga desfăşurare a informaţiei s-a realizat prin Întruparea CUVÂNTULUI înscris în CARTEA VIEŢII.
M. G. – Vă mulţumesc, Prea Cuvioase Părinte, pentru disponibilitatea de a parcurge împreună acest itinerar în căutarea Originilor. Sper să mai avem ocazia să abordăm fenomenele Vieţii şi ale Creaţiei.
G. G. – Se va putea face, chiar dacă gândirea mistică este mai criptică şi nu poate fi abordată fără un limbaj adecvat.
M. G. – Mulţi vă înţeleg greu.
G. G. – Cine „caută“ LUMINA, va trece peste toate „greutăţile” până o va „Găsi”şi Bucuria va fi cu atât mai mare.
M. G. – Mulţumesc, Prea Cuvioase Părinte, şi Dumnezeu să ne dea „Gândul cel Bun de Rai”, nu cel „rupt” după căderea în păcat!


(text publicat în volumul "Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu", Ed. Platytera, Bucureşti, 2005, pp. 179-197)

Alexandru Bogdan Bucur, despre Părintele Ghelasie. Fragmente dintr-un interviu realizat de Mihail Neamţu

Prezentare:
"Bogdan G. Bucur s-a născut in 1976 la Bucureşti, unde a urmat şcoala şi liceul german, iar apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă. Între 2000 şi 2007 a obţinut titlurile de master în Teologie şi doctor în Studii Religioase la Marquette University, în Statele Unite. Din 2007 este assistant professor of theology la Duquesne University în Pittsburgh. Cercetările sale aflate la intersecţia studiilor biblice şi patristice s-au concretizat într-o serie de articole publicate în reviste din Europa şi Statele Unite. Are în pregătire un volum despre creştinismul primar, la prestigioasa editură academică „Brill”. În luna septembrie (a.c.) am înregistrat acest dialog pe continentul nord-american, vorbind despre vocaţia studiilor teologice în secolul XXI." (M. Neamţu)


Extrase din răspunsurile lui Alexandru Bogdan Bucur, legate de întâlnirea sa cu Părintele Ghelasie:

(...)

În ceea ce mă priveşte nu am nici o îndoială că fervoarea căutărilor de atunci a primit răspuns: tot căutând prin Biblie şi Filocalie după cai verzi pe pereţi („dovada” că Ilie s-a reîncarnat în Ioan Botezătorul, „proba” că Iisus fusese iniţiat ori în India ori în Egipt, etc.) am dat peste mărturii ale vieţii în Hristos imposibil de relativizat. După ani în care fusesem convins că nu aveam mai nimic de cules de la bunica din partea mamei—care trecuse prin comunism cu credinţa neştirbită, în bătaia de joc a tuturor „casnicilor” (după cuvântul Evangheliei, Mt 10, 36: Şi duşmanii omului vor fi casnicii lui)—de vreme ce ea era, limpede, „închistată în popismele ei”, acum descopeream că, de fapt, cu ea puteam sta de vorbă despre ceea ce era mai important pentru mine. Mai mult: în vreme ce eu credeam că îi „explic” avantajele unei variante panteiste a creştinismului, cu problema reîncarnării rămasă oarecum în suspensie, cuvintele bunicii se sădeau tainic (Mc 4, 25-26: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ, şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el). Apoi, momentul decisiv, am ajuns printr-un concurs de împrejurări la mănăstirea Frăsinei.

(...)


La Frăsinei l-am cunoscut pe părintele Ghelasie, un călugăr îmbunătăţit, astăzi trecut la cele veşnice, care mi-a rămas în suflet ca o icoană a creştinismului autentic. Era un ascet foarte aspru cu sine, însă apropiat de oameni, senin şi plin de umor, şi desăvârşit, cred, în virtutea cardinală a dreptei socotinţe; mereu imprevizibil în sfaturile pe care le dădea, delicat şi răbdător cu cei care îl asaltau zilnic, dăruit cu o minte brici şi o inimă plină de dragoste, cu care străbătea până în adâncul sufletelor. Omul acesta pentru mine este îngerul lui Hristos. Desigur, curat ca porumbeii, însă şi înţelept ca şerpii (Mt 10, 16): discutam ceasuri întregi, zile în şir, despre tot ce imi poftea inima; era un dialog serios şi intens, mai ales că el citise mai toate bazaconiile cu care veneam eu. El mă îmbia cu Liturghia, cu diferite texte ascetice, cu Sfântul Maxim – „ia, tăticule, citeşte aici, să vezi cum îţi pocnesc măselele de atâta teologie!” O vreme am fost în tranziţie, apoi a venit clipa când am lepădat tot şi am ales mărgăritarul cel de mult preţ. Tot părintele Ghelasie a fost apoi cel care m-a oprit din entuziasmul pentru călugărie şi m-a îndrumat către studiul Teologiei.
Dezamăgit, însă cu încredere în sfatul său, am intrat la Facultate, în 1994, şi am amânat primul an, fiindcă mi se oferise ocazia de a pleca în Germania, la nişte cursuri biblice prin YMCA (CVJM); din 1995 până în 1998 am făcut Teologia la Bucureşti, iar apoi masterul şi, în paralel, cursurile de doctorat în patrologie. În tot acest timp centrul de gravitaţie s-a mutat, duhovniceşte vorbind, de la mănastire la creştinismul „de oraş.” Am început să prind rădăcini într-o biserică de cartier a Bucureştiului, unde slujeşte lui Dumnezeu şi oamenilor un preot deosebit. De la părintele Gheorghe (Sima) am învăţat că nu există creştinism decât dacă eşti membru al unei comunităţi euharistice concrete, în parohie. Ca orice familie, parohia îşi are disfuncţionalităţile ei; însă aceasta este familia duhovnicească în care ne învăţăm, cum spune Liturghia, „pe noi inşine şi unii pe altii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” În comunitatea aceasta ne „lucrăm mântuirea” (Fil 2,12) în ritmul posturilor şi al praznicelor, în ascultare faţă de preotul care ne este şi frate şi părinte.


(...)

La plecarea în Germania, eram destul de bine echipat. Citisem deja din timpul liceului ce era de găsit pe piaţă în domeniul teologiei ortodoxe, citisem şi manualele de Dogmatică, Istorie Bisericească, şi Liturgică Generală pentru admitere. Cea mai importantă descoperire fusese însă participarea liturgică, asupra căreia atât părintele Ghelasie, monahul, cât şi părintele Gheorghe, preotul de mir, insistau foarte tare. Era limpede că înţelegerea Scripturii şi a Părinţilor, aşadar exegeza biblică, dogmele, şi spiritualitatea creştină, erau indisolubil legate de viaţa cultică a Bisericii.

(...)


(Interviul luat de Mihail Neamţu, din care am preluat aceste pasaje, a apărut în revista "Arca", nr. X-XI-XII/2008 şi poate fi accesat aici).

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Viaţa Isihastă"

Motto:

Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
aşa s-a zămislit, s-a întrupat
Cel ce-a păzit nevătămat
trupul rugului de pară.
Cuvântul de rostit s-a făcut
Numele Domnului de Slavă.
Dumnezeul cel nevăzut
ce’n inima focului s-a ghicit,
Faţa frumuseţii cereşti, Chipul cel nemărginit,
Pre sine s-a încăput
Cu măsura s-a măsurat
Şi aevea, Cel nenumit,
aci printre noi s-a arătat
în biruitor smerit
călare pe o asină.
Cercaţi dară şi voi, puterile Numelui de lumină.
Şi de la moarte la viaţă veţi trece
cu firea îndumnezeită;
ca să cântăm cu toţii laolaltă
limpede şi fără ispită:
Bucură-te, Temeiul prin care şi în noi Dumnezeu se încape!

Sandu Tudor, Imnul Acatist



PRIMA PREDICĂ A Isihasmului


Fiilor,
Voi, doritorilor de ISIHIE, veniţi să Primiţi mai întâi „Înfierea”. Isihasmul este Trăirea SACRULUI Dumnezeu doar ca Fii ai lui Dumnezeu. Doar Fiii lui Dumnezeu TATĂL Îl pot Cunoaşte pe Dumnezeu pînă la Unirea cu El.
Voi, Fiilor păcătoşi şi „rătăciţi” ca slugi la „porci - păcate”, Reîntoarceţi-vă ACASĂ la PĂRINTELE CERESC şi deveniţi iarăşi Fii Demni. Sînteţi murdari, buboşi, bolnavi, înrăiţi, îndrăciţi chiar... Veniţi totuşi ACASĂ... ACASĂ este RAIUL cu ÎMPĂRTĂŞIREA DIN EUHARISTIA IUBIRII Dumnezeieşti. În „afară” este „iadul” cu nebunia păcatelor, antiiubirea-negarea. Viaţa este Trăirea IUBIRII. Moartea este „trăirea negării - neiubirii”.
FIILOR, ieşiţi din „împărăţia iadului-morţii-negării-neiubirii”, reveniţi ACASĂ în ÎMPĂRĂŢIA VEŞNICĂ A IUBIRII. Drumul „Reîntoarcerii” în ÎMPĂRĂŢIA IUBIRII Dumnezeieşti este Calea Isihiei. Începeţi să nu mai „suportaţi” iadul morţii neiubirii de „afară”... Nu veţi găsi alinarea suferinţelor decît ACASĂ... Taina ISIHIEI este Taina HARICĂ a „alinării” suferinţelor morţii şi răului.
FIILOR, Calea spre Odihnă - Isihie are „Trei URCUŞURI”, al Minţii, al Inimii şi al DUHULUI direct de Suflet, ca Trei „Reînvieri”. Păcatul-fuga de ACASĂ a produs „nebunia Minţii”, „desfrânarea Inimii” şi „adormirea Duhului” de Suflet. De aici cele „Trei Lucrări Harice” ale Isihiei, asupra Minţii, asupra Inimii, şi asupra Duhului direct de Suflet. Isihasmul Filocalic vorbeşte de „Trei Isihii”, Isihia Minţii, Isihia Inimii şi Isihia Duhului, ca „Ieşirea Minţii” din gîndurile profane, ca Virtuţi Harice Hristice curăţitoare de Inimă şi ca „Harizare şi Hristizare-Îndumnezeire” a Sufletului IUBITOR de Dumnezeu.
Fiilor, opriţi „nebunia Minţii”, ieşiţi din gîndurile profane şi laice, începeţi Sacralizarea Minţii, prin CUVÎNTUL HRISTIC: Gîndurile Minţii sînt „ecouri-umbre” de Cuvînt de Suflet, şi „gîndurile” au natura Cuvîntului, sau „Odihna Cuvîntului”. Descoperiţi Taina Odihnei Gîndului în Cuvînt. Filozofii aici se încurcă... Cuvîntul este Originea Gîndului, nu Gîndul Originea Cuvîntului. Cuvîntul este „Personal”, Cuvîntul este Chip, este Fiinţă, pe când Gîndul este „energie şi Har”, Strălucire de Persoană Cuvînt.
Fiilor, „descoperiţi” Taina Limbajului Cuvîntului Persoană, dincolo de Gîndul „esenţei” de Persoană. Persoana-Chipul nu are altă „esenţă” decât tot Chipul-Persoana. Nu amestecaţi Fiinţa-Persoana cu energiile sale, nu amestecaţi Cuvîntul cu gîndul... Ideea nu este „esenţa” Persoanei – Fiinţei, ci este „energia de afară” a Cuvîntului Chip Fiinţă. „La început era Cuvîntul... şi Cuvîntul era Dumnezeu” (In. 1,1).
Ieşiţi din „limbajul Minţii” şi Intraţi în Taina Limbajului Cuvîntului - Chip - Persoană. Ca isihasm al Minţii, coborîţi mintea din „locul ei capul” şi opriţi-o în „locul gîtului, locul Cuvîntului”. Nu faceţi „filozofie - meditaţie” de „ruperea - separarea” dintre Cuvînt şi Gînd - Idee, ci faceţi „taina Întîlnirii Cuvîntului cu Ideea”. Aceasta este Mistica Minţii Isihaste, „unirea contrariilor Idee şi Cuvînt”, dar nu în „destructurarea” Cuvîntului în Idei, ci în „Restructurarea Ideilor în Cuvânt”.
Iată Taina Misticii Minţii Isihaste.
Naşterea din „Apă - Cuvînt” şi din „Duh-Har”. Mintea se „Creştinează” prin Cuvintele Evangheliei Hristice, se „botează prin Cuvînt”. Isihasmul Minţii este Iconografic, „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, Căruia i se „taie Capul” şi-l poartă pe „tipsie la Inimă-Piept”. Miturile vorbesc de „tăierea capetelor balaurului-şarpelui-păcatului. Sabia este Cuvîntul Hristic. Sabia „fermecată”.
Fă Isihasmul Minţii prin „tăierea capetelor de şarpe” – gândurile profane şi păcătoase, cu Sabia Cuvîntului-Numelui Hristic. Se zice că „Peştii-Cuvintele” Sacre, prin „păcat”, se fac „şerpi-gînduri profane-reale”. Unele mituri reprezintă „Capul nostru” cu un „şarpe cu multe capete”. Mintea la „Origine” este „Peşte cu mulţi pui înotînd în Apa sacră a Cuvîntului Logos”. Prin „căderea” din Rai, Peştii se transformă în „şerpi”, chipurile diavoleşti. Isihasmul Minţii este „ieşirea din chipurile diavoleşti”, ca reîntoarcere în Chipul de peşte – Hristos”.
NUMELE lui HRISTOS este „TAINA” ce readuce Chipul de Peşte Minţii noastre. „Limbile de Foc” de la Pogorîrea Sf. Duh peste Apostoli este HARUL Cuvîntului Hristic. Limbile Cuvîntului, care prefac Mintea în „Propovăduirea- Mărturisirea Cuvintelor” Evanghelice „Hristice”. „Iluminarea Minţii” în Creştinism este „Harul – Limbile de Foc Divin”, ce „Transformă Mintea în Sacralitatea Cuvintelor Hristice”. Iluminarea nu vine din „activitatea – meditaţia Minţii”, ci din Harul ce vine cu „Limbile– Cuvintele Hristice”, care Prefac „Gîndurile Minţii” în „Participare– Mărturisire” la Cuvintele Hristice „dincolo de Minte”.
Iluminarea Minţii nu este o „natură subtilă a Minţii”, ci o „Primire” HARICĂ a CUVÎNTULUI Hristic, ce „Transfigurează” Mintea în CUVÎNTUL HRISTIC, ca „Participare Harică a Minţii la TAINA CUVÎNTULUI” mai presus de Minte. Isihasmul Minţii nu este „Meditaţie Transcendentală”, ci este „primire” HARICĂ a Limbilor de FOC DIVIN – Cuvintele Dumnezeieşti HRISTICE. Deosebiţi „specificul pur” Isihast. În Isihasmul Minţii, nu Mintea „face Mistică”, ci CUVÎNTUL – LIMBILE de FOC HRISTIC , ce „îmbăiază” Mintea şi o fac CUVÎNT. „Prefacerea” Minţii – Ideii în CUVÎNT – LOGOS HRISTIC, este Isihasmul Minţii.
ROSTIREA NUMELUI CUVÎNT al lui IISUS HRISTOS de către Minte, este „Întoarcerea Minţii – Gîndirii în Originea sa CUVÎNTUL – LOGOSUL”. „Descalţă-te” de „încălţămintele” murdare ale gîndurilor păcătoase – profane, şi intră „în RUGUL APRINS al CUVÎNTULUI LOGOS”.
Urmează a „doua Isihie” a INIMII. Din „Rugul Aprins” al Cuvîntului urmează „CÎNTAREA HARICĂ din RUGUL APRINS”.
Cuvîntul se face Biserică – INIMĂ.
Aici CUVÎNTUL se face „PRUNC” în Braţele Maicii Domnului – Biserica PREOŢIEI CUVÎNTULUI Hristos. Isihasmul INIMII este „Chipul Bunei Vestiri”. Isihasmul Minţii este Chipul „Rugului Aprins” peste care coboară Harul Limbilor de FOC Hristic. La Buna Vestire „coboară Sf. DUH” şi face din FECIORIA INIMII Biserica Întrupării CUVÎNTULUI. Isihia INIMII trebuie să Nască pe Hristos, să-L Poarte pe Braţe ca pe cea mai Sfântă, Dumnezeiască COMOARĂ VIE.
Dacă Isihasmul Minţii este în Chip de Cuvînt – PERSOANĂ, Isihasmul Inimii este în „dublă Persoană” a PRUNCULUI DUMNEZEIESC şi a MAICII Domnului ce Naşte pe Hristos. Aici DIALOGUL dintre INIMĂ ca Biserică proprie – Chip de Maica Domnului şi PRUNCUL Hristos este „DIALOG VIU”. Mintea coboară în Inimă şi se face „FRATE cu PRUNCUL Hristos” (vezi Sf. Simeon Noul Teolog). Mintea şi ea este tot ca „Prunc” de-abia născută din Naşterea CUVÎNTULUI Hristic şi aşa Mintea Prunc Dialoghează cu PRUNCUL DUMNEZEIESC.
Iconografic este Mintea – pruncul Ioan Botezătorul ce se „Îmbrăţişează cu PRUNCUL HRISTOS” în directa Privire atentă a MAICII Domnului. În Inimă, Cei Doi Prunci, Cresc împreună, fiecare în Persoana Proprie, ca Înainte Mergător şi Botezător şi ca MÎNTUITOR DUMNEZEU, FIUL HRISTOS. Cele două ISIHII astfel nu se amestecă, ci se Transfigurează în Chipuri distincte, dar „LEGATE în ACEEAŞI LUCRARE DUMNEZEIASCĂ”.
Urmează a treia Isihie a DUHULUI de Suflet, în care Mintea se „Jertfeşte cu totul”, ca Ioan Botezătorul ce este „omorît” de Irod prin „tăierea Capului” ca să se „ARATE ÎNVIEREA lui HRISTOS”. Isihasmul Duhului de Suflet este al ÎNVIERII după RĂSTIGNIREA din Inimă şi Minte. Isihasmul Duhului este cel mai „dur”, că trece prin „RĂSTIGNIRE”.
Aici se „împotmolesc” majoritatea. Nimeni nu este „vrednic de ÎNVIERE” fără „RĂSTIGNIRE”. Să te RĂSTIGNEŞTI din IUBIRE pentru DUMNEZEU şi IUBIREA Semenilor, Asemenea lui HRISTOS. Isihasmul Minţii şi al Inimii pare „poezie şi muzică Mistică”. Isihasmul Duhului este LITURGHIE a RĂSTIGNIRII ce Naşte „Euharistia – ÎMPĂRTĂŞIREA MISTICĂ” propriu-zisă.
Cine nu se face „JERTFĂ LITURGICĂ pe Sine Însuşi”, Jertfa Iubirii ABSOLUTE, nu va „gusta” din ISIHIA DUHULUI direct de SUFLET. Aceasta este ISIHIA de TAINĂ a celor cu adevărat MISTICI ISIHAŞTI.
Fiilor, începeţi cu Isihia Minţii, şi totodată cu Isihia Inimii de Minte ce se face „Prunc – Cuvînt”. Nu coborîţi Mintea în Inimă decît după ce se face „Prunc născut din CUVÎNTUL Hristic”. Altfel falsificaţi Isihasmul Inimii şi faceţi din Biserica Inimii o „mistică magică necreştină”, o „automistică mentală”, fără Întîlnirea cu PRUNCUL LOGOS ce este Adevărata Mistică a Inimii.
Fiilor, Isihasmul nu este „simpla mistică a Minţii”, a contemplării Minţii de care vorbesc filozofii şi alte mistici. Isihasmul este „Triplă Mistică Harică”, este „DIALOG – RITUAL LITURGIC” în ÎMPĂRTĂŞIREA EUHARISTIEI MISTICII propriu-zise. Contemplarea în „Limbaj Creştin” este „ÎMPĂRTĂŞIREA” din DIALOGUL RITUALULUI SF. DUH al LITURGHIEI EUHARISTICE HRISTICE. Cine are „urechi” de auzit, să audă!



A Doua PREDICĂ a Isihasmului


Rostind NUMELE TĂU, Doamne IISUSE,
Se „deschide” în mine „Ceva Cunoscut”.
Parcă se „trezeşte” în mine „Memoria” unei „Vorbiri” uitate.
Eu sînt „Un Anume CUVÎNT” al TĂU ce mi-a Creat un Anume Suflet al meu.
Şi Acest CUVÎNT al TĂU este „Izvorul APEI VII”.
Pe acesta trebuie să-l „Dezgrop”, să înceapă „să curgă” în mine.
Rostirea – Cîntarea – Doinirea NUMELUI TĂU, Doamne IISUSE,
Este „DORUL” Fiinţei mele Create de Întîlnirea cu TINE,
Cu TINE, DOMNUL, CREATORUL ŞI DUMNEZEUL meu.

Fiilor,

Sînteţi nerăbdători să „gustaţi” din „APA VIE” a Trăirii Isihaste. Începeţi cu această „Rostire” a Isihasmului Minţii. Mintea, datorită „păcatului” căderii din Rai, „şi-a încurcat minţile”. În „locul ei din Cap”, Mintea este „bolnavă, răutăcioasă” şi chiar „îndrăcită”... Mintea trebuie să „iasă din Cap”, să intre la „Şcoala lui Hristos”, la „reeducare”.
Noi, Creaţia, sîntem „dihotomie Suflet şi Corp”, Fiinţă Creată şi energiile sale tot Create. Sf. Grigorie Palama ne arată că Dumnezeu este FIINŢĂ TREIME în SINE şi Energii Necreate HARICE. Dumnezeu este „dincolo” de Corp. El are HAR în loc de Corp. Traducerea – transpunerea HARULUI în Creaţie este Corpul, de aceea şi noi avem Suflet Fiinţă Creată şi „har” energii Corp Creat. Sufletul este Chip de Duh şi Spirit „dincolo de energiile Corpului”, iar Corpul este „îmbrăcămintea” Sufletului.
Pe noi, Oamenii, Dumnezeu ne Creează (cum zice Scriptura, Fac. 2, 7) Corp – Pămînt şi Suflet SUFLAT – CREAT direct de Dumnezeu în Corp. Dumnezeu „ne croieşte întîi Hainele – Corp” pe „măsura” Sufletului, întîi ne „face Casa”, ca Sufletul să nu fie „gol şi fără Casă”. Filozofii se încurcă aici, considerînd că Dumnezeu ne Creează „Scîntei – Suflete” şi ne „dă drumul” în Lume să ne construim singuri Corp – Casă Sufletului, ca o „evoluţie – devenire – încorporare”...
Scriptura ne „revelează” clar, că Dumnezeu ne Creează „Complet” de la început, nu pe „jumătate”... Evoluţia – devenirea nu este „prin construirea Corpului”, cum zic unele mistici, de la „foc, aer, apă, pămînt”. Este o „mistică a Stihiilor”, dar în alt „sens”. Cele patru „Stihii” sînt Chipurile Arhetipale ale Lumii Corpurilor, Lumina-focul, Cerul-aerul, Marea-apa şi separarea Pămînt-Apă, ca cele dintîi Trei Zile ale Facerii Lumii (vezi Fac. 1, 3-13).
Păcatul „căderii din Rai” aduce „moartea Corpului” şi desfacerea în „Stihiile Corpului”. Păcatul aduce „orbirea – muţenia Sufletului”, Sufletul mai rămînînd cu „Auzirea”. De aceea Sufletul, prin „Auzirea Cuvîntului Evanghelic, se trezeşte la Conştiinţă”. Sufletul are Conştiinţa şi IUBIREA ca OCHI şi Cap, are Duhul de Suflet ca Inimă şi Piept, are Vorbire – Limbă de Suflet ca „Limbă şi Auz” şi organe de Suflet. Mîini şi Picioare Sufletul le are tot de Duh şi Spirit.
Datorită „acestui Chip Trinitar de Suflet” şi Corpul are cele „trei părţi”, Cap, Trunchi şi Membre, ca treducere în Corp a Chipului de Duh şi Spirit al Sufletului. Viaţa Sufletului este IUBIREA – CONŞTIINŢA pură de Suflet, în Duh Simţire pură de Suflet şi în Vorbire de FOC – Spirit directă de Suflet. Corpul are corespondenţa acestora, ca Minte – conştiinţă de Corp, ca Inimă – simţire de Corp şi ca „organe – Vorbire de Corp”. Aici filozofii se încurcă.
După căderea din Rai, Sufletul „orbeşte de Conştiinţă, muţeşte de Vorbire”, devine nesimţitor ca Duh, rămînînd cu „Auzul pe jumătate”... Sufletul în această „stare” este „purtat” de Corp. Aşa Mintea Corpului se face „Conştiinţa Sufletului”. Simţirea Inimii se face şi ia locul Duhului de Suflet şi Vorbirea – Limba Corpului se face „Vorbirea Sufletului”. Aşa „Psihologicul” nostru este doar „Amintire de Suflet”, nu însuşi Sufletul. De aceea zice „ştiinţa” că nu „vede Sufletul nici în Creier, nici în Inimă”... Aici este Mistica.
Corpul nostru este „ecou – umbră – Informaţie energetică de Suflet”, şi Sufletul nu se „vede cu organele Corpului”, ci doar cu Sufletul direct. Mistica „vrea să deştepte Sufletul, să Vadă el însuşi realitatea”, nu prin „ferestrele ceţoase ale Corpului”.
Fixaţi-vă bine „realităţile”. Sufletul este Fiinţa – Persoana noastră Adevărată. Iar Corpul este „har” energetic de Suflet Creat. Sufletul are Vorbire – Limbaj de Foc – Duh, dincolo de limbajul minţii energetice. Esenţa Sufletului este Vorbirea – Limbaj de Foc – Duh şi „esenţa Corpului” este „Gîndirea – Mintea – Legea – Raţiunea”. Aici, filozofii se încurcă. Uitînd de Suflet ca Viu de Sine, îl cred „Mintea – Legea – Raţiunea” Corpului. Mistica „descoperă” că Sufletul este „dincolo de Minte”, este Duh – Foc Spiritual pur. Filozofii fac Mintea Spirit, ce este „greşit”. Mintea este „harul Creat al Sufletului Creat”, este „puntea de legătură” dintre Sufletul Duh pur şi „materia” Corpului. Mintea este „Vorbirea” Corpului şi Mintea face „legătura” cu Vorbirea Sufletului ce este „Vorbirea de Limbă – Cuvînt de Foc – Duh pur”.
Aici este Mistica Isihastă ca „trecerea” de la Mintea de Corp, la Vorbirea pură de Suflet, Limba de Foc – Duh. Isihasmul începe cu „Taina Pogorîrii SF. DUH de la Rusalii”, cu LIMBILE de FOC. LIMBILE sînt CHIPUL FIULUI – CUVÎNTULUI şi FOCUL e CHIPUL SF. DUH, ca „Naştere din APĂ şi DUH”. Mintea este „harul Creat” ce înrudeşte Sufletul – Duh cu energiile Corp. Aici se încurcă filozofia şi ştiinţa. Mintea este „energia luminoasă ce iese din Sufletul Duh pur”, care se face totodată „întrupare” de Suflet, se face „veşminte materiale”. Corpul este „lumina condensată – materie”, zice mai nou ştiinţa. Mistica Isihastă este Taina „Întoarcerii Minţii” în Originea sa CUVÎNTUL FOC – DUH de Suflet.
Păcatul „rupe” Mintea Corpului de CUVÎNTUL LIMBA de FOC – DUH Suflet. Isihasmul Minţii este „Mistica – Unirea” Minţii cu Limba de FOC – DUH Cuvîntul de Suflet, Asemănare de CHIP de Dumnezeu. Mintea „refuză” reîntoarcerea, dar o „Botezăm”, o „Renaştem din APA - HRISTOS CUVÎNTUL şi din SF. DUH”. „Coboară – îngenunche” Mintea în ROSTIREA NUMELUI lui IISUS, care va face „Miracolul Pogorîrii LIMBII de FOC – DUH”. Mintea de energii Corp trebuie să se „reîntoarcă” în VORBIREA de FOC – DUH a Sufletului. LIMBA de FOC este VORBIREA cu HRISTOS şi SF. DUH, este Mistica, Unirea Minţii cu DUMNEZEU.
RUGĂCIUNEA ISIHASTĂ este LIMBĂ de FOC – DUH, nu este „meditaţie” de Minte. FOCUL din RUGĂCIUNE este ÎNSUŞI HRISTOS şi SF. DUH. Descalţă Mintea de toate „gîndurile” şi intră în „Rugul Aprins al LIMBII de Foc”, unde este „IZVORUL HRISTIC” al APEI VII Isihaste. Apa cea VIE Isihastă este APĂ de FOC – DUH CE „botează Mintea” şi o face capabilă să „ia parte” la „Ospăţul de Nuntă” al FIULUI HRISTOS.

Minte „învăpăiată” de LIMBA de FOC a Domnului Iisus,
De acum nu mai vrei să te „întorci” la „gîndurile reci”,
Un DOR fără seamăn ţi-a intrat pînă în adîncuri.
Rostesc fără încetare NUMELE TĂU, Doamne IISUSE,
Mintea „gătită” de gînduri „se” umple de un FOC Dumnezeiesc,
Mintea începe să „Vorbească” o altă Limbă
Dincolo de Minte...
NUMELE TĂU, Doamne IISUSE, se face un „IZVOR” de APĂ de FOC,
Care „CURGE” în mine şi în „ŞOAPTA LUI” TE Aud pe TINE,
Şi simt că mai trebuie doar „un pas” şi Te voi ÎNTÎLNI
Pe TINE ÎNSUŢI.

De acum va urma Isihia INIMII. Mintea din Rostirea din „gît” a RUGĂCIUNII Isihaste va „intra” în Biserica INIMII unde este CÎNTAREA LITURGHIEI HRISTICE, într-o LIMBĂ pe care Mintea n-a mai „auzit-o”, dar cu „uimire” o „înţelege”, fiind Luminată de „LIMBA de FOC” ce a „primit-o” prin Rostirea NUMELUI DOMNULUI IISUS.



A Treia PREDICĂ a Isihasmului


Fiilor,

Aţi intrat deja în Taina Harică a Rugăciunii Isihaste. Aţi înţeles că Mintea trebuie „scoasă” din „locul Capului” unde are Sistemul Nervos – Creierul ca vehicul. Toţi ştim cîtă „nebunie” este în Capul nostru, ce furtuni de „gînduri”... Sf. Părinţi au înţeles că Mintea, de este „mutată” în alt „loc” i se ia „roata morii”. Mintea este ca „apa”, ce învîrte „roata nervilor” noştri cu simţurile lor. Creierul este „roata”.
Ca Isihasm al Minţii, primul lucru este să dăm „apei Minţii” alt „curs”. Îi dăm „Cîntarea din Gît”. Astfel Creierul se odihneşte, nervii se calmează, exploziile mentale încetează, simţurile îşi potolesc „patimile”. Daţi Minţii Roata Cuvîntului SACRU, ROSTIREA NUMELUI LOGOSULUI CUVÎNTULUI DUMNEZEIESC. În Creier, Mintea avea „Memoriile zisului subconştient nervos şi celular”, cît şi al „obiectelor simţurilor”. Scoasă din Cap, Mintea este „liberă”.
Dar mare atenţie, nu lăsaţi Mintea „liberă”, că se face „ucigătoare”. Mintea începe să se „mişte” prin Minte, aşa zisele „subtilizări de Minte”, ce duc la „magie şi ocultism”. Mulţi încearcă „magia Minţii”, dar Isihasmul nu este aceasta. Isihasmul nu face „meditaţii de Minte”, nu face „detaşări” de Minte, nu face „subtilizări şi alchimisme mentale”, nu face „mistica energetică a Minţii”. Isihasmul are altă Taină. Mintea scoasă din Creier, o „punem la treabă Isihastă”, ce este „Cîntarea Liturghiei NUMELUI SACRU HRISTIC”.
Mintea este obişnuită să aibă gînduri, idei, imaginaţii, să întărîte simţurile, să se lupte cu alte gînduri... Mintea oprită în Cîntarea Isihastă a NUMELUI LUI HRISTOS, va fi „nemulţumită şi revoltată”, va încerca mereu să se întoarcă la vechile gînduri, va fi neatentă la Cîntare, va ploua Cîntarea cu imagini urîte şi hulitoare... Nu vă lăsaţi, ţineţi-vă tari.
Mintea trebuie să „descopere” Taina Cuvîntului SACRU. Aici este tot Isihasmul Minţii. Mintea este o „energie” ce iese din Viul Mişcării Sufletului, ce este dincolo de „toate energiile”. Sufletul este PERSOANA pur Spirituală cu proprie CONŞTIINŢĂ ca EU PERSONAL, cu DUH – MIŞCARE directă de CONŞTIINŢĂ şi cu LIMBAJ - CUVÎNT direct de CONŞTIINŢĂ – PERSOANĂ.
Mintea este „energia primă” ce iese din VIUL TRIFIINŢIALITĂŢII PERSOANEI SUFLET. Mintea prelungeşte în „străluciri de afară” CHIPURILE – VORBIREA de SUFLET. Aşa mintea duce în Corp prin Creier şi sistemul nervos, tocmai VIUL de SUFLET. Mintea este cea care „poartă VIUL de SUFLET” şi-l duce în Corp (vezi mai pe larg despre energiile Corpului din „Medicina Isihastă”). Dar Mintea, datorită „păcatului”, consumă ca din VIUL PERSONAL, şi în Corp duce mai puţin VIU.
De aceea, Mintea „trebuie adusă” la „conştiinţa Sacră”, să nu mai „fure”... Aşa, primul „pas” în Isihasmul Minţii este „Resacralizarea Minţii” prin RUGĂCIUNEA din locul Cuvîntării – Gîtului. Aici „spălăm” Mintea, o purificăm, o deparazităm de gînduri diavoleşti, o „naştem” din nou din APĂ – CUVÎNT şi din DUH SACRU (In. 3, 5). Mintea „păcătoasă” nu poate „Participa” la Dumnezeiasca LITURGHIE a lui Hristos. Mintea, ca să poată „face RUGĂCIUNEA Isihastă”, trebuie să se „Resacralizeze”. În Cap – Creier, Mintea nu se poate Resacraliza, fiind permanent împiedicată de „circuitele nervoase ale Organelor Corp”. Mintea poate apoi „aduce” SACRUL în CREIER şi de aici în Organele Corpului, dar după ce s-a Sfinţit ea în „Baia CUVÎNTULUI SACRU” din locul Gîtului.
Multe mistici încearcă o „mistică a Creierului” şi a Nervilor, făcînd o „magie a energiilor corp”. Mare atenţie, Isihasmul este de altă factură. De asemenea, Isihasmul nu este mistica ocultă a Minţii detaşate de Creier şi „Nervi – Simţuri”. Mintea, de face „desfrîul” propriei Minţi, se „autodivinizează”, ce nu mai este Isihasm, ci „magie” de Minte.
Isihasmul „identifică Mintea” ca „energie de CUVÎNT SUFLET” şi o „repune” în „circuitul adevărat”, de „purtătoare a VIULUI de SUFLET” care Participă la „VIUL de SUFLET”, fără „automagia energiei în energie”, a Minţii în Minte. Mintea nu este „o realitate” în ea însăşi, ci este o „purtătoare” de Realitate de SUFLET şi de face „automagie de Minte”, atunci Mintea se face „contrară” şi negativă SUFLETULUI.
Aici Sf. Părinţi Filocalici insistă pe „curăţirea Minţii” de păcatul „mîndriei Minţii” de a se crede o „realitate în sine”. Mintea să se „smerească, să se despersonalizeze”, ca să Participe la Adevărata Personalizare a SUFLETULUI Chip de CHIP DUMNEZEIESC. Mintea în ea însăşi nu este „persoană”, ci purtătoare de Mişcări de Persoană. Mintea este cea care ne dă „vibraţiile” în tot Corpul nostru. Temperamentul Nervilor noştri este în funcţie de „temperatura” Minţii noastre.
La unii, Mintea este „înceată” şi legată mult de Simţuri. La alţii, Mintea este prea agitată, cu explozii nervoase. Simţurile ne dau „bătăile Inimii” şi Mintea ne dă „ritmul Respirator”. Mulţi „consumă” prin Simţurile lor aproape toată Mintea şi pentru ei a Gîndi înseamnă a Simţi cu Organele. Alţii „consumă” cu Mintea lor „energiile Simţurilor” pînă la un „intelectualism de fier”. Şi Simţirea exagerată şi intelectualismul extrem sînt o „magie a Minţii în ea însăşi”.
Isihasmul caută o „depăşire” atît a Simţurilor cît şi a „Intelectualismului pur”, fără să le „excludă” însă, Sacralizîndu-le în DORUL după ÎNTÎLNIREA cu PERSOANA ca şi în CÎNTAREA – CUVÎNTAREA – LITURGHISIREA din Chipurile Pur Spirituale ale PERSOANEI în SINE. De aceea, fiţi atenţi. Pronunţarea în CUVÎNT – Gît a RUGĂCIUNII Isihaste nu este „vibraţie”, deşi este Cîntare.
Deosebiţi „vibraţia energetică” de NUMIREA – ROSTIREA CUVÎNTULUI DUH din care apoi iese şi „vibraţia energetică”. Întîi este NUMIREA – ROSTIREA – CUVÎNTUL DUH, ce nu este prin „vibraţii”, ci prin însăşi PERSOANA în SINE, care tot ca PERSOANĂ VORBEŞTE. Noi pricepem greu aceasta. Siliţi-vă să „descoperiţi” ROSTIREA – NUMIREA – CUVÎNTAREA DUH „dincolo” de vibraţiile energetice şi aşa aţi „găsit” Taina RUGĂCIUNII ISIHASTE.
Unii se „folosesc de Sunetele” Cuvintelor sacre, ce fixează şi calmează Mintea. Muzica este cunoscută ca o „liniştire” a Minţii. Ca Isihasm, trebuie o „depăşire şi o trecere” Dincolo de „Sunete şi Muzică”, ca o „Intrare în DUH”, altfel nu se ajunge niciodată la adevărata Trăire Isihastă de SUFLET DUH dincolo de „toate energiile”. Numirea este Taina Isihasmului Minţii. NUMIREA NUMELUI lui IISUS, cu Închinăciune şi Rugăciune, cu DORIRE – CHEMARE – ÎNTÎLNIRE directă de PERSOANĂ. Chiar dacă „Sunetul şi muzica” vă însoţesc Aceasta, căutaţi permanent să „treceţi dincolo”, în ÎNTÎLNIREA FAŢĂ către FAŢĂ.
Nu „reduceţi” NUMELE SACRU la „Idee pură”, că de asemenea nu mai este Isihasm. Întîi este CUVÎNTUL SACRU de PERSOANĂ direct DUH şi CUVÎNTUL este DUH – SPIRIT din care apoi energetic iese şi Ideea. „La început a fost Cuvîntul” (In, 1, 1). NUMIREA Isihastă este „dincolo” de Ideaţia pură, este „Intrarea în PERSONALIZAREA PERSOANEI DUH. De aceea, Mintea prin NUMIREA Isihastă, se „opreşte” din proprie activitate de Minte şi Participă la „cele dincolo de Minte”, ca o „reîntoarcere” a Minţii în „originea” ca NUMIREA – CUVÎNTUL. ROSTIREA este înaintea „Sunetului” şi ROSTIREA este „dincolo” de „toate energiile şi sunetele”.

Doamne IISUSE, NUMESC NUMELE Tău în Rugăciunea Minţii,
NUMIREA NUMELUI Tău este dincolo de Minte,
NUMELE Tău este dincolo de „Ideea pură”.
NUMELE Tău, IISUSE, este ÎNTÎLNIREA cu Însăşi PERSOANA Ta.

Doamne IISUSE, în NUMIREA NUMELUI Tău
Mintea mea începe Să-şi descopere „obîrşia” şi Taina,
În NUMELE Tău îşi redescoperă Identitatea.
Mintea şi-a „uitat” Originea sa, NUMIREA – CUVÎNTUL,
Crezîndu-se o „curgere” de Gînduri şi Idei,
Dar NUMIREA CUVÎNTULUI îi descoperă CHIPUL adevărat.

NUMELE Tău, IISUSE, este de acum DORUL Minţii mele,
Numele Tău este CĂUTAREA MEA,
NUMELE TĂU, IISUSE, este „Odihna” Gîndurilor mele.

RUGĂCIUNEA NUMELUI Tău este DOR, CHEMARE, ÎNTÎLNIRE,
NUMELE Tău este DUMNEZEIASCA IUBIRE,
NUMELE Tău este LITURGHIE – EUHARISTIE.

Misticile vorbesc de „fixarea” Minţii. Filocalia vorbeşte mereu de „Paza Minţii”. Fixarea Minţii tot prin Minte este o „magie a Minţii”. Nu Mintea „stăpîneşte” Mintea, ci CUVÎNTUL este Stăpînul Minţii. Descoperiţi „Aceasta” şi veţi înţelege ce este Isihasmul. Fixaţi Mintea nu prin Idei tot mentale, ci prin CUVINTE SACRE. Pronunţaţi CUVINTE SACRE cu atenţie şi îndelungat şi veţi vedea ce efect miraculos au asupra „gîndurilor” Minţii.
„Aruncaţi gîndurile” în „Focul CUVÎNTULUI SACRU” şi „gîndurile” se vor „linişti” şi se vor Sacraliza. Aşa zisele „Repetări” de CUVINTE SFINTE sînt în acest sens, recunoscut experimental. Psihologii vorbesc de „autosugestia prin Cuvînt”. CUVÎNTUL nu este „autosugestie”, ci STĂPÎNUL MINŢII, care apoi „sugestionează–comandă” Minţii. Mintea are în sine „Ascultarea CUVÎNTULUI”, de aceea CUVÎNTUL o poate influenţa pînă la „comandare”. Hipnoza este tot de la Puterea CUVÎNTULUI asupra Minţii. Cine descoperă „Puterea CUVÎNTULUI” a găsit „calea stăpînirii Minţii”.
Unii folosesc aceasta ca „magie pînă la ocultism”. Cuvîntul „rău şi desacralizat” de asemeni „influenţează Mintea”, pînă la declanşarea unor „stări energetice” în Organismul nostru. Aşa zisele „tehnici psiho-energetice” sînt deja cunoscute. Mulţi folosesc „magia puterii Cuvîntului”.
Fiţi atenţi şi nu vă lăsaţi „pradă” acestor magii negative. Cuvîntul „cade” în magie cînd este „despărţit” de PERSOANĂ şi cînd din CUVÎNT SACRU trece în „cuvînt păcătos”. De aceea, Mintea „păcătoasă” are „cuvinte hulitoare – murdare”. Cînd aveţi „gînduri negative”, căutaţi Cuvîntul „Duh” corespondent, şi repetaţi-l mereu, şi veţi vedea cum „răul” scade pînă la atenuare.

Doamne IISUSE, NUMELE Tău mă „izbăveşte” de tot gîndul rău,
În NUMELE Tău CUVÎNTUL se face STĂPÎNIREA Minţii mele,
NUMELE Tău, IISUSE, este ODIHNA Dumnezeiască.

CUVÎNTUL mai are şi Taina GESTULUI – RITUALULUI. Punerea în Lucrare a CUVÎNTULUI este GESTUL – RITUALUL. CUVÎNTUL, de nu este în „GEST SACRU”, se face „nociv şi profan”. „Tehnicile psihoenergetice” folosesc „Cuvinte – informaţii” în mişcări – poziţii corporale. Isihasmul nu are „poziţii corporale”, are RITUALUL SACRU al CUVÎNTULUI SACRU. RITUALUL este „originea” mişcărilor şi poziţiilor – gesturilor corporale. RUGĂCIUNEA Isihastă este ROSTIRE de CUVÎNT HRISTIC în RITUALUL SF. DUH, ca ÎNCHINĂCIUNE SACRĂ. RITUALUL este CHIP de SF. DUH direct.
Cine exclude RITUALUL, se „lipseşte” de Însuşi SF. DUH. Mare atenţie! Sînt multe „secte” care fac paradă de SF. DUH, dar sînt „duşmănoase” faţă de RITUALUL SACRU. Unde nu mai este RITUAL, nici LUCRAREA Harică a SF. DUH nu mai este. Descoperiţi Taina RITUALULUI SACRU şi aşa veţi înţelege Taina Trăirii Isihaste.
Aşa zisele „tehnici de terapii energetice”, cu pase şi masaje, cu gesturi de ridicarea mîinilor şi alte poziţii corporale, sînt un fel de „reîntoarcere” la RITUALUL „pierdut”. RITUALUL este Taina dincolo de „poziţii corporale”, dar este totodată „urmat” şi de „gesturi exterioare”. De aceea, în RITUAL se fac „anumite mişcări ritualice”.
În RUGĂCIUNEA Isihastă, RITUALUL ISIHAST este „DORUL Adînc după DUMNEZEU”, este CHEMAREA Adîncă a lui DUMNEZEU şi este AŞTEPTAREA ÎNTÎLNIRII cu Învăpăierea de DUH a lui DUMNEZEU. RITUALUL Isihast este GEST SACRU de RUGĂCIUNE, de NUMIRE CUVÎNT. Acesta se traduce şi în „gesturi sfinte” corporale, ca Închinăciuni, ridicarea mîinilor, mătănii, prosternări şi alte gesturi Rituale. Aveţi în vedere însă „originea acestora” în RITUALUL SF. DUH ca Adevărat RITUAL.

În Biserica Inimii ÎNSUŞI IISUS şi SF. DUH se ROAGĂ,
Şi Mintea, cu propria ei Rugăciune, PARTICIPĂ doar
La LITURGHISIREA LUI HRISTOS în RITUALUL SF. DUH.

Filă de ACATIST

Doamne IISUSE, LITURGHIA IUBIRII Dumnezeieşti în Sine,
Deschide Inima mea şi Coboară în mine.
Vino în săracul şi smeritul meu Sălaş.
Fă-mă Veşnicei Tale Liturghii, Lăcaş.
Din LITURGHIA IUBIRII TALE m-ai zidit,
Viaţa mea din IUBIREA TA s-a Ivit,
Din IUBIREA TA negrăită Făptură Creată m-ai Născut,
Din ÎMPĂRTĂŞIREA IUBIRII TALE m-ai Făcut.

Sufletul are Inimă de DUH şi Corpul Inimă de Trup
Şi în Amîndouă Doresc LITURGHIA IUBIRII TALE să Cînt.
Inima de DUH are în Sine LITURGHIA CUVÎNTULUI TĂU,
Care LITURGHISEŞTE Permanent IUBIREA în Sufletul meu.
Niciodată nu se „Opreşte LITURGHIA IUBIRII”,
De aceea este „INIMA NEMURIRII”,
De aceea este INIMĂ Bătaie Neîncetată,
Că LITURGHIA IUBIRII nu încetează niciodată.

IISUSE, Bate IUBIREA TA în Inima mea
Şi nu poate Inima niciodată să Stea.
Doamne IISUSE, IUBIREA cea VIE,
Bucură-te, Isihie,
În Taina IUBIRII Necontenită LITURGHIE,
Bucură-te, Isihie,
Ce în Potirul Inimii Te FACI Dumnezeiască Euharistie.
Bucură-te, Isihie, Taina LITURGHIEI IUBIRII LUI HRISTOS,
Bucură-te, Isihie,
Ce Cobori pe DUMNEZEU pînă la cele de „jos”.

Bucură-te, Isihie,
Taina Liturghiei IUBIRII Lui Hristos.
INIMĂ învăpăiată de Dumnezeiescul DOR,
Deschide-ţi Adîncul,
Deschide Uşa Lui Dumnezeu CUVÎNTUL.
Aprinde-te, INIMĂ, de Venirea de Taină
A Celui ce este Liturghie,
Fă-te Potir în care coboară Dumnezeiasca Euharistie.
Fă-te Sf. Masă a Chipului de Sus,
Ca să Slujească Liturghia IUBIRII Dumnezeieşti
Marele PREOT, IISUS.

Vino, Minte, şi îngenunche în INIMĂ
Şi ascultă Liturghia IUBIRII.
Descalţă-te afară de toate „mişcările firii”.
Pleacă-ţi „fruntea” dincolo de podeaua de carne,
Intră în INIMA Vistieriei de Taine.

INIMĂ, biserică de Creaţie,
Fă-te Staul de Betleem,
Fă-te Templu unde se Jertfeşte MIELUL Iertător de blestem.
Fă-te mormînt al Celui Răstignit
Ca să Înviezi cu Cel ce păcatul a biruit.

IISUSE, Cîntarea IUBIRII Dumnezeieşti,
IISUSE, Vino în INIMA mea să Liturghiseşti,
IISUSE, coboară PACEA Ta în cele de jos.

Bucură-te, Isihie,
Taina Liturghiei IUBIRII lui Hristos.


(text publicat în volumul "Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu", Ed. Platytera, Bucureşti, 2005, pp. 131-147)

Părintele Ioanichie de la Frăsinei, despre Părintele Ghelasie

Un dialog cu Avva Ioanichie de la Sf. M-re Frăsinei, despre Avva Ghelasie

(consemnat de Florin Caragiu şi Florin Ganţă, 26 februarie 2005)











Florin Caragiu: Blagosloviţi şi iertaţi.

Pr. Ioanichie: Domnul!

F. C. Ce frumos e, Părinte, astăzi!

Pr. I. Da, aţi văzut? Ca la munte!

F. C. Mai mult ca la munte, ca la Dumnezeu ne simţim aici, la sfânta mănăstire.

Pr. I. Da, e foarte frumos.

F. C. Vă rugăm, dacă se poate, să ne spuneţi câteva cuvinte despre Părintele Ghelasie.

Pr. I. Părintele Ghelasie era un părinte de o mare asceză. Eu, când îl vedeam aşa slab, îi spuneam: „Mai mănâncă şi tu ceva, ca să te mai îngraşi”. Dar el zicea: „Lasă, bă, sufletul e mai important!”

F. C. L-aţi cunoscut de mult timp pe Părintele Ghelasie?

Pr. I. Da, de mult timp. Păi eu am venit aici prin ’70 şi Părintele Ghelasie în 1973. El a fost mai înainte în Apuseni, ucenic la un Părinte Arsenie, pustnic. Şi de acolo a deprins el asceza asta deosebită. La masă venea, dar mai mult de formă, lua aşa, puţină ciorbă, dar ouă sau peşte nu mânca.

F. C. Eu am înţeles de la dânsul că avea chiar un canon primit de la Părintele său, Arsenie Praja, referitor la hrană, la alimentaţia pustnicească. Un canon pe care i l-a lăsat Părintele lui pentru toată viaţa.

Pr. I. Probabil că da.

F. C. Avea mare bucurie să slujească, nu-i aşa?

Pr. I. Oooo! Da, slujea şi atunci când nu era de rând, împreună cu ceilalţi preoţi slujitori.

F. C. Cum l-aţi cunoscut?

Pr. I. El fusese asistent medical şi făcea injecţii la cei din mănăstire, îi îngrijea pe bolnavi.

F. C. Am auzit că aţi fost odată, împreună cu Părintele Ghelasie, la Părintele Arsenie Boca pentru sfat. Ce i-a spus Părintelui Ghelasie Avva Arsenie?

Pr. I. Da, am fost. I-a zis: „Să ai grijă, bă, că tu întărâţi spiritele cu scrisul tău!”

F. C. Scria deja pe atunci Părintele?

Pr. I. Nu, dar Părintele Arsenie era văzător cu duhul.

F. C. Am înţeles că se ducea şi pe la Techirghiol, pe la cursurile de ghizi.

Pr. I. Da, acolo învăţau mai multe lucruri. Cum să prezinte istoricul mănăstirii, cum să vorbească şi să-i îndrume pe oameni şi alte lucruri. Părintele Ghelasie avea darul acesta deosebit al convingerii. Veneau la el mulţi oameni. Veneau şi securişti şi-i puneau întrebări şi Ghelasie le răspundea şi ei nu aveau ce să mai zică nimic. Cum făcea, cum nu făcea, tot în picioare cădea. Nu aveau ce să-i facă, îi dezarma. Ei încercau să-l prindă în cuvânt, dar le răspundea aşa de bine şi frumos, că-i făcea praf. Le impunea respect, şi îi cucerea. Pe unii dintre ei i-a şi convertit. Unul dintre securişti a zis odată că „dacă îl aveam pe ăsta cu propaganda la noi, eram de neînvins”. Avea o mare putere de convingere. Ştia mai mult decât pregătirea teologică.

F. C. Şi artă, şi filosofie, şi medicină...

Pr. I. Şi multe altele, în multe domenii. Veneau profesori mari, din toate colţurile ţării. Vorbea cu toţi şi-i aducea la credinţă. Au fost şi mulţi yoghini pe care i-a adus la credinţă. Da, avea un dar nemaipomenit al convingerii.

Florin Ganţă: Eu personal am fost unul dintre ei. Mă ocupam cu bioenergia şi numai citindu-i Părintelui Ghelasie cărţile, fără să-l fi cunoscut încă, m-am convins că trebuie să mă las. Ajunsesem să mă simt foarte rău, deşi din punct de vedere metabolic nu mi s-a găsit nimic. Era ceva probabil energetic.
Când am citit din cărţile Părintelui Ghelasie, era scris aşa clar totul, că m-am convins să mă las de practicile bioenergetice. Înainte de a mă desprinde definitiv, în timp ce simţeam efectiv că mă sfârşeam pe picioare, mi-a spus şi duhovnicul meu, Teofil Braşoveanu, că trebuie să fiu eu însumi curat ca să se vindece prin mine şi alţii şi nicidecum să nu încerc aceasta în starea de mizerie în care mă aflu.
Mi-a explicat că energiile tămăduitoare vin de la harul Duhului Sfânt şi nu sunt aşa, manevrabile, cum cred unii. În momentul când mi-a spus Părintele Teofil, în gura bisericii, „te laşi de bioenergii din astea”, şi după ce am răspuns „Da, Părinte!” la întrebarea Părintelui Teofil „Acum?”, mi-a trecut instantaneu starea de rău.
Era o stare morbidă, care mă apropia foarte mult de moarte, şi nimeni nu reuşea să-i dea o explicaţie. Ajunsesem că nu mai puteam să respir normal, orice efort mă apropia parcă de moarte, mă epuiza.
Au mai rămas totuşi nişte urme. Abia după mai multe Sfinte Liturghii problema mi-a trecut definitiv, încât chiar nici nu-mi mai aminteam de starea respectivă, revenisem la normal complet.
Părinte Ioanichie, Acatistele acestea făcute de părintele Ghelasie împreună cu părintele Valerian mi se par extraordinare. M-au ajutat foarte mult. Te ajută să rezolvi probleme de viaţă, să intri în starea aceea de duhovnicie, să fii un adevărat iubitor de Dumnezeu, fără să intenţionezi să fii tu cineva, fără să forţezi. Părintele Ghelasie spunea că acatistele sunt o pregătire pentru rugăciunea inimii.

Pr. I. Da, sunt folositoare. Mă bucur că aţi venit la mănăstire. Eu mă duc acum, că e târziu, dar ne vedem la slujba de noapte.

F. C. Vă mulţumim, Părinte. Ne-aţi făcut o mare bucurie. Blagosloviţi şi iertaţi.

F. G. Iertaţi-ne că v-am reţinut. Blagosloviţi.

Pr. I. Domnul şi Maica Domnului să vă binecuvânteze.



(text publicat în volumul "Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu", Ed. Platytera, Bucureşti, 2005, pp. 11-13)

Mitropolitul Serafim Joantă: "Părintele Ghelasie de la Frăsinei. Repere iconice spre depăşirea crizei contemporane"

În scurtul cuvânt despre Părintele Ghelasie, apărut în cartea „Ghelasie Isihastul – iubitorul de Dumnezeu”, mărturiseam că nu cunosc pe nici unul din ucenicii acestui cuvios pentru „ca să pot judeca în ce măsură aceştia sunt integraţi în Biserică şi au duhul Ortodoxiei”. Acum, după ce l-am cunoscut pe fratele Florin Caragiu şi am citit cărţile publicate de dânsul în editura Platytera cu mărturii despre Părintele Ghelasie, mă bucur să pot afirma cu toată convingerea că ucenicii Părintelui aparţin cu trup şi suflet Bisericii şi au duh autentic ortodox. Mai mult, ei sunt buni teologi şi misionari, prin tâlcuirea şi popularizarea gândirii Cuviosului Ghelasie de la Frăsinei – unul din cei mai profunzi monahi români – gândire care se înscrie pe linia înnoirii teologice lansată la noi de Părintele Dumitru Stăniloae – Teologul. Dacă scrierile Părintelui Ghelasie par multora greoaie, datorită stilului şi vocabularului său foarte personal, ceea ce poate descuraja lectura lor, iată că ucenicii lui ni le fac accesibile prin „tălmăcirea” lor, pentru ca de ele să se bucure cât mai mulţi.

Cred că tocmai stilul şi vocabularul său aparte au făcut pe unii să se grăbească să-l condamne ca dezvoltând o mistică nebuloasă, netradiţională, un fel de gnosticism modern. Că nu este deloc aşa o dovedesc nu numai ucenicii săi, ci şi dezamăgirea celor care, ispitiţi de tot felul de sincretisme şi gnosticisme, la modă în zilele noastre, s-au apropiat de Părintele cu nădejdea că vor găsi în el un mentor. Rezultatul a fost că pe mulţi din aceştia, Părintele i-a câştigat pentru singura mistică sănătoasă care este aceea a Bisericii.

Am putea spune chiar că, prin stilul lor, scrierile Părintelui Ghelasie sunt ca o capcană în care se prind tocmai cei ce caută în ele esotericul, ocultul, sincretismul religios.

În fond, în scrisul său, Părintele încearcă o actualizare a tradiţiei mistice ortodoxe într-o viziune iconică prin întoarcerea de la teologia scolastică la teologia biblic-patristică. El a sesizat ca nimeni altul până acum, caracterul iconic al spiritualităţii româneşti ca o pecete inconfundabilă a Tradiţiei ortodoxe în general.

În lucrările Cuviosului Ghelasie se poate urmări o neîncetată strădanie de a concretiza şi prelungi în deschideri mistice chipul liturgic al Ortodoxiei. Ritualul de închinare personal izvorăşte din ritualul eclezial şi în asemănare cu acesta, având ca finalitate prefacerea duhovnicească.

O importantă contribuţie a Părintelui Ghelasie constă astfel în viziunea sa unitară, nefragmentată asupra vieţii creştine: astfel, părintele abordează din numeroase unghiuri legătura dintre viaţa liturgică a Bisericii şi trăirea personală, de taină. Liturghia însăşi a Bisericii este privită după asemănarea Iubirii Intratreimice dumnezeieşti.

Ca un exemplu, înţelegerea biblic-patristică a chipului omului ca şi icoană a Chipului Fiului lui Dumnezeu este concretizată de el în practica isihastă prin rugăciunea iconică, ca gest ce cuprinde omul întreg, suflet şi trup, gest de închinare după asemănarea dăruirii de Sine a Fiului către Tatăl, întru bucuria Preasfântului Duh. Viaţa se descoperă astfel ca o liturghie a prefacerii duhovniceşti.

În contextul devalorizării crescânde a tainei trupului într-o lume asaltată de „valorile de consum”, Părintele Ghelasie oferă deschideri spre regăsirea ethosului creştin, în care trupul are menirea de „altar al întrupării-împărtăşirii dumnezeieşti”.

Asceza creştină atât de puţin înţeleasă într-o lume a comodităţilor şi exploziei informaţionale care ne asaltează şi ne copleşesc, ni se descoperă tocmai în această finalitate de „refacere a condiţiei euharistice”, de „învăpăiere de dumnezeiescul dor” şi pregătire pentru împărtăşirea cea fără de osândă cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

Cititorul este sensibilizat printr-o înţelegere mai profundă şi detaliată asupra unor aspecte cu care se confruntă în mod dramatic lumea de astăzi. În consideraţiile sale, Părintele Ghelasie stăruie asupra „chipului teologic” al omului, ce-şi are originea în iubirea dumnezeiască şi împlinirea în taina naşterii duhovniceşti.

Căsătoria este zugrăvită în aceeaşi modalitate iconic-liturgică ca taină a naşterii. Copiii, arată Părintele Ghelasie, poartă în ei prin moştenirea genetică memorialul – afectat de distructivităţile păcatului – al părinţilor, neamului şi întreg trupului umanităţii. Totodată, ei au menirea şi darul de la Dumnezeu spre a curăţi şi sfinţi memorialul moştenit sau dobândit, prin Sfintele Taine ale Bisericii şi rodirea personală într-o viaţă de rugăciune.

Înţelegerea de către omul de astăzi a acestui adevăr este fundamentală pentru propria sa însănătoşire şi creştere duhovnicească, pentru evitarea unor greşeli tragice ce duc la amplificarea memorialului anarhic şi distructiv. În acest sens, uciderea pruncilor zămisliţi are în acelaşi timp pentru părinţi un caracter de autodistrugere, căci copiii sunt purtători tocmai ai darului lui Dumnezeu spre mântuire.

„Trauma avortului” ce survine mai devreme sau mai târziu şi afectează viaţa celor părtaşi la această faptă, în special pe a mamei, a fost semnalată de numeroşi cercetători din domeniul medicinii, sociologiei, psihologiei şi psihiatriei. Pruncuciderea îl aruncă pe cel răspunzător într-un con de umbră, pe povârnişul unui destin tragic, marcat prin tulburări psiho-fizice din care numai harul dumnezeiesc, prin participarea la Tainele Bisericii, îl poate scoate şi reînnoi.

Pe de altă parte, se descoperă importanţa căsătoriei tocmai ca taină a naşterii ce împlineşte chipul omului. Relaţiile trupeşti în gol de naştere poartă pecetea neîmplinirii, a lipsirii de darul dumnezeiesc, de chipul naşterii ce încununează viaţa conjugală. Căsătoria este înţeleasă de Părintele Ghelasie ca „liturghisire a tainei naşterii”. A naşte şi a creşte după cuviinţă copii sfinţi este taina sfinţeniei conjugale. Această perspectivă oferă generaţiilor actuale reperele creştine spre a înţelege şi depăşi criza relaţiilor familiale, prin resacralizarea înţelegerii trupului şi reînceperea liturghisirii personale în Trupul Bisericii, spre rodirea în viaţa noastră a Tainelor dumnezeieşti.

În acest sens, este important ca părinţii să participe cât mai mult la Tainele Bisericii şi să se facă părtaşi cât mai mult în viaţa lor sfinţeniei Bisericii, nu numai pentru ei, ci şi pentru ca să nu dea copiilor şi tuturor celor pe care-i iubesc o moştenire încărcată de „memorii distructive” sau un „dar otrăvit”. Păcatele Părinţilor slăbesc fondul genetic al copiilor. Avorturile „încarcă” nu numai pe părinţi, ci adaugă şi la „zestrea-crucea” copiilor pe care i-au născut sau îi vor naşte. Astăzi, asistăm la o creştere fără precedent a bolilor pe fond genetic. Numărul de îmbolnăviri de cancer la copii este într-o îngrijorătoare creştere.

Părintele Ghelasie atrage atenţia asupra responsabilităţii omului privind propria menire, propria creştere în drumul său spre „hotarul veşniciei”. Înţelegerea sobornicească a acestei responsabilităţi ajută la ieşirea din tragedia egoismului ce-şi caută în lume o satisfacere oarbă şi individualistă şi susţine dorul după transfigurarea duhovnicească. Soluţia de oprire a derapajului vieţii este una singură: intrarea în baia curăţitoare şi rugul sfinţitor al Tainelor dumnezeieşti.

De asemeni, Chipul monahal este înfăţişat de Părintele Ghelasie lumii de astăzi, în măreţia şi importanţa lui dumnezeiască. Părintele îl descoperă pe acesta ca „taina naşterii de la hotarul veşniciei”, „taina veacului viitor”, a „refacerii şi desăvârşirii chipului de rai în icoana de împărăţie, chipul unirii euharistice şi al vederii eshatologice, al stării faţă către faţă cu Dumnezeu”.

Strădania neobosită a Părintelui Ghelasie de a da „repere iconice” omului contemporan, dezorientat de „pierderea chipului printre cele ale lumii”, grija sa iubitoare de Părinte pentru alinarea şi reîmbisericirea omului de astăzi este o pildă vie şi ziditoare pentru împlinirea menirii creştine de „aluat ce dospeşte toată frământătura” lumii.

Îmi exprim încă o dată bucuria că ucenicii Părintelui Ghelasie s-au angajat în acest demers important al cercetării şi clarificării scrierilor sale, spre folosul şi zidirea noastră, a tuturor. Cele trei volume publicate până acum: „Iconarul iubirii dumnezeieşti”, „Cuviosul Ghelasie Isihastul” şi „Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu” au stârnit un viu interes şi au pus în lumină o viaţă exemplară şi un cuget imprimat de duhul rugăciunii, plin de pătrundere spirituală şi aplecat asupra problemelor presante ale vieţii actuale. Chipul Părintelui Ghelasie se adaugă la pleiada marilor duhovnici şi mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe, de Dumnezeu dăruiţi nouă spre „a umbla întru înnoirea Duhului”, întăriţi fiind pe „Piatra cea din capul unghiului, Hristos, Domnul nostru”.


Nürnberg, 11 aprilie 2005
La praznicul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica

(traducerea în limba engleză poate fi găsită aici).

(text publicat în volumul "Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu", Ed. Platytera, Bucureşti, 2005, pp. 6-10)

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "DUHOVNICUL şi ucenicii"

1. CHIPUL de Duhovnic

Se tot vorbeşte de „iniţiere”. Noi avem Cuvântul de „Duhovnicie”... Cel ce se „iniţiază şi învaţă” în Creştinism este DUHOVNICUL, PREOŢIE HRISTICĂ. HRISTOS este MARELE PREOT–ARHIEREUL, Cel ce „naşte” în Creaţie PREOŢIA–DUHOVNICIA. De aceea Preoţia şi Duhovnicia nu poate fi decât prin Hirotonia de la Arhiereu CHIPUL direct al Lui Hristos.
Fiecare are în sine „potenţă-deschidere de Duhovnicie–Preoţie”, dar prin Hirotonie se face Preoţie–Duhovnicie Sacerdotală „LUCRĂTOARE”. Fiecare în sine este „Biserică–Potenţă de Preoţie universală”, dar nu este ALTAR–PREOŢIE LITURGICĂ. Să se deosebească „potenţa de Preoţie a Bisericii ca Interior propriu”, de PREOŢIA SUPRAPERSONALĂ, de Hirotonie. Fiecare suntem Biserici–Temple ale CHIPULUI Lui DUMNEZEU, Preoţie personală, ce nu poate „ieşi” din propria Persoană. PREOŢIA SUPRAPERSONALĂ LITURGICĂ SACERDOTALĂ este „Primire” prin Arhiereu – Hirotonie.
În Filocalie se vorbeşte de AVVĂ şi de STAREŢ. PREOTUL SACERDOTAL DUHOVNIC este PREOŢIE SUPRAPERSONALĂ LUCRĂTOARE. AVVĂ şi STAREŢ este Biserică Preoţie Personală, ca Duhovnicie personală în Lucrare proprie, ce poate fi „Exemplu” şi altora, dar nu în „LUCRARE asupra altora”. AVVA este „EXEMPLU” de proprie Duhovnicie, ce poate fi un „îndemn” de Duhovnicie proprie şi altora.
AVVA totodată şi PREOT SACERDOTAL, este AVVĂ DUHOVNIC. La fel Stareţul. DUHOVNICUL nu este „Putere proprie”, ci „Putere HARICĂ” peste puterea proprie. AVVA este „un Harismatic” în proprie Persoană. DUHOVNICUL este un „HARISMATIC SUPRAPERSONAL”, ce dă HAR nu din propriile Câştiguri Harice, ci din PUTEREA PREOŢIEI SACERDOTALE.
Ideal este ca să se „împletească” cele două „Puteri Harice”. DUHOVNICUL dă HAR de la DUMNEZEU direct. Dacă are şi Harisme proprii, acestea se fac „însoţitoare”, dar nu „înlocuiesc” HARUL SACERDOTAL. DUHOVNICUL este PUTERE HARICĂ indiferent de harismele proprii, deşi ideal este să fie o Integralitate, de ambele. Se vorbeşte de o „Scară” a Chipurilor DUHOVNICEŞTI.
a. Paternitate, Sacralitatea Preoţiei în Sine;
b. Înfierea, Împărtăşirea Paternităţii – Sacralităţii;
c. Înfrăţirea, înrudirea cu „Înfierea”;
d. Împrietenirea, Comuniunea între „Înfieri”;
e. Învăţătorul, Comuniune între „Împrieteniri”;
f. Duhovnicia, Renaşterea tuturor acestora, ca UNIRE cu Paternitatea – Sacralitatea Preoţiei în Sine.
De aceea, CHIPUL de DUHOVNIC este SUPRACHIPUL tuturor PARTICIPĂRILOR SACRE.
Prin DUHOVNIC se face „Duhovnicie proprie”, prin „Preoţia Sacerdotală” se Actualizează şi se pun în Lucrare Chipurile sacre. DUHOVNICUL este SUPRACHIPUL HRISTIC în Putere Lucrătoare. PUTEREA Lucrătoare a CHIPULUI HRISTIC este SF. DUH. DUHOVNIC este CHIP HRISTIC în LUCRAREA SF. DUH.
Te „duci” în faţa Duhovnicului ca în FAŢA CHIPULUI Lui Dumnezeu, ce se „face Lucrare Duhovnicească”, începând de la „Înfiere şi toată Scara, până la Renaşterea – UNIREA cu DUMNEZEU”.
SPOVEDANIA la DUHOVNIC este „Intrarea în DUHOVNICIE”, în Lucrarea Sacră HRISTICĂ. Prin Spovedanie ai „acces” la Duhovnicia DUHOVNICULUI, la PUTEREA HARICĂ. Duhovnicul Creştin este mai „complex” decât „Învăţătorul şi Iniţiatorul” celorlalte mistici, întrunind în el toată SACRALITATEA, atât de „coborârea” Dumnezeirii în Creaţie, cât şi de „Urcarea” Creaţiei în Dumnezeire ca „Îndumnezeire”.

2. Trăirea ISIHASTĂ şi Duhovnicia

Isihasm este Chip de Duhovnicie Hristică, în Trăire Personală – Individuală. Este Vorbire Transcendentală Sacră, Dialog între Icoane. Chip Personal Hristic este Icoana. Isihasmul este „Iconizarea” Hristică. Mulţi din „lumea laică” ar dori Isihasm, dar le este „frică” de Biserică, de Icoană, de Ritualul Haric al liturghiei Euharistice Hristice. Vor un „isihasm ideatic”, de „esenţe spirituale” fără Chipuri.
Isihasm fără Chipuri Personale nu mai este Isihasm. Mistica „ideilor” nu este Isihasm. CUVÂNTUL Hristic este Chip, nu este „idee”. Trăire Isihastă este „Dialog” între Persoane Chip, între Chipuri sacre, între Icoane, este RITUAL HARIC Liturgic. De aici un fel de „Scară Isihastă”.
a. CHIP de DUMNEZEU, dincolo de toate Chipurile, dar Izvorul tuturor Chipurilor;
b. Chip Hristic, Chip de Dumnezeu „coborât” în Creaţie. „Cine m-a văzut pe Mine a văzut pe TATĂL” (Ioan 14, 9) ;
c. Chip Personal de Fiinţă Creată ;
d. Ritualul – Comuniunea între Chipuri;
e. Împărtăşirea între Chipuri;
f. ODIHNA Chipului de Creaţie în CHIPUL Lui DUMNEZEU, Isihasmul propriu – zis.
RITUALUL între Chipuri – Persoane este RITUALUL HARIC. Sfinţii Filocalici vorbesc de „ISIHIE” ca DOR Dumnezeiesc, Aprindere de Duh. „fericiţi cei învăpăiaţi de Dumnezeiescul DOR”. DORUL este CHIPUL ÎNSUŞI al SF. DUH, Adâncul Fiinţialităţii. Dumnezeu TATĂL este IUBIREA CHIP, SF. DUH este DRAGOSTEA – DORUL CHIP şi FIUL este DĂRUIREA – DOINIREA – CÂNTAREA CHIP.
ISIHASMUL este DOR – DUH Permanent în Sine de DUMNEZEU în DOINIRE – CÂNTARE Permanentă. DUHUL este INIMA SPIRITULUI ce Bate fără încetare Sângele IUBIRII ABSOLUTE în CÂNTAREA – DOINIREA fără Oprire. DORUL Este Bătaia DUHULUI şi DOINIREA este Respiraţia FIULUI. Aici sunt Originile VIEŢII, în CHIPURILE Transcendentale ale Însăşi VIEŢII Dumnezeieşti în Sine.
DUMNEZEU în Sine este TATĂL –IUBIRE în DUH SFÂNT – DOR – DRAGOSTE şi în FIUL – CÂNTAREA – CUVÂNTAREA, VIAŢĂ – IUBIRE în INIMĂ – DUH şi RESPIRAŢIE – CUVÂNTARE SPIRITUALĂ Directă. Acest CHIP de DUMNEZEU este Transpus – tradus şi în Chipul de Creaţie.
De aici Isihasmul este Viaţa Dorului – DUH de Suflet în Respiraţia CUVÂNTAREA – CÂNTAREA de Suflet, a Lui Dumnezeu.

Doamne IISUSE, Viaţa mea este DOR de DUH şi CÂNTARE neîncetată,
Este DORUL şi CÂNTAREA IUBIRII TALE,
Fără de care nu mai trăiesc, şi mor...

Doamne IISUSE, Bate Inima mea în RITUALUL DORULUI după Tine,
În SÂNGELE LITURGHIEI CÂNTĂRII IUBIRII Tale,
Ca RUGĂCIUNE neîncetată de DOR şi CÂNTARE.

Isihasmul este RITUAL şi LITURGHIE HARICĂ Fără Oprire în Fiinţialitatea Proprie.

Fac Fiinţa mea BISERICĂ VIE a DORULUI SF. DUH,
Fac Fiinţa mea ALTAR – LITURGHIE VIE a Lui HRISTOS,
Fac Fiinţa mea LOCUL ÎMPĂRĂŢIEI SACRULUI TATĂL Dumnezeu.

Vino, Dumnezeiescule DUH, în mine cu DORUL Lui Dumnezeu,
Vino, IISUSE, în mine cu LITURGHIA CÂNTĂRII Lui Dumnezeu,
Vino, Dumnezeiescule PĂRINTE, ca să „cad” în BRAŢELE Tale ca Fiu păcătos.


(text publicat în volumul "Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu", ed. Platytera, Bucureşti, 2005, pp. 128-131)

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "DIN TAINELE HARICE ale ISIHASMULUI"

1. Introducere în LIMBAJUL Isihast

Isihasm este Taina Cuvântului – Fiului Lui Dumnezeu „coborât” în Creaţie. Revelaţia Creştină ne vorbeşte de Taina Treimii Dumnezeieşti, ca Viaţă Dumnezeiască în Sine. Dumnezeu Tatăl este IUBIREA absolută, Sf. Duh este Dragostea absolută şi Fiul este Dăruirea – Cuvântul absolut. Iată Originile Vieţii. Chipul lui Dumnezeu este CHIPUL TREIMII Dumnezeieşti. Şi noi, Creaţia, suntem „Chip de Dumnezeu” transpus în „chip creat” (Fac. 1, 26).
Domnul Hristos Vine cu „descoperirea CHIPULUI Lui Dumnezeu”. „Cine M-a văzut pe Mine a Văzut pe TATĂL” (Ioan, 14, 9). Fiul este CUVÂNTUL Tatălui. Iată „esenţa Chip”. „La început a fost Cuvântul” (Ioan 1, 1). CHIPUL Lui Dumnezeu este Vorbirea – Cuvântul. Aici mistica Isihastă îşi identifică „Fiinţa”. „A FI” este „a Cuvânta – Vorbi”. Limbajul este totuna cu Fiinţa. Aici filosofii se încurcă.
CUVÂNTUL este CHIP – PERSOANĂ, nu Idee devenită apoi Cuvânt. Ideea este „energia harică” a CUVÂNTULUI – CHIP – PERSOANĂ. Iată „fiinţa” misticii Isihaste. LIMBAJUL CHIP – PERSOANĂ, din care apoi energetic iese „Ideea” – semilimbajul CUVÂNTULUI CHIP.
Aristotel învinuia „Ideile platonice” că nu au „ideea ideii în sine”, adică nu au „CHIPUL” Ideii. Creştinismul vine cu „redescoperirea” CHIPULUI Ideii, ce este CUVÂNTUL CHIP PERSOANĂ, HRISTOS. Cine vrea mistică Isihastă, trebuie să „descopere” Limbajul CUVÂNTULUI CHIP PERSOANĂ, dincolo de „semilimbajul” filosofic al Ideii.
Isihasmul începe cu „Redescoperirea” Limbajului CUVÂNTULUI CHIP. Isihasmul este mistica „RESACRALIZĂRII” Limbajului, a „Intrării” în Limbajul CUVÂNTULUI CHIP dincolo de „limbajul ideilor”. „Cuvintele Idei”, nu sunt Limbajul Isihast, ci „CUVINTELE LOGOS PERSOANĂ CHIP” sunt Isihasmul. Ideile – esenţele sunt „umbre – informaţii” de CUVÂNT CHIP PERSOANĂ.
Ca „introducere în Limbajul Isihast” este „Intrarea în LIMBAJUL CUVÂNTULUI CHIP”. Taina Trăirii Isihaste este Taina Lui Hristos CUVÂNTUL CHIP PERSOANĂ. Isihasmul Este Taina COMUNICĂRII CHIP PERSOANĂ, ca PERSOANĂ faţă de PERSOANĂ, nu prin „idei” de Persoană. Limbajul de Rai era Limbajul CHIP. Căderea din Rai „întunecă” până la uitare acest Limbaj Fiinţial. Mistica filozofilor este „mistica limbajului Ideilor”, a „umbrelor de LIMBAJ CHIP”.
Isihasmul este „Rememorarea” LIMBAJULUI de Rai. Gramatica Limbajului Ideilor este „logica dualităţii contrare”, bine şi rău, pozitiv şi negativ. GRAMATICA LIMBAJULUI CHIP este LOGICA TRINITARĂ, a Triplei Afirmaţii, ce nu are niciodată „negaţie”. Raiul este „fără negaţie”. Căderea din Rai aduce „negaţia”. Fiinţa LIMBAJULUI CHIP este TREIMEA CHIP Dumnezeiesc, CHIPUL TATĂLUI – IUBIRII, CHIPUL SF. DUH – DRAGOSTEI, CHIPUL FIULUI – CUVÂNTULUI. IUBIREA este Supraafirmaţia, DRAGOSTEA este Afirmaţia şi CUVÂNTUL este Recunoaşterea.
Iată Gramatica Limbajului CHIP, Logica Trinitară de Rai, ce este „readusă” de Hristos. Căderea din Rai aduce „destructurarea” Limbajului. Hristos aduce „RESTRUCTURAREA” Limbajului. Dacă se poate vorbi de o „Filozofie Creştină”, aceasta ar fi Filozofia Restructurării destructurării Limbajului. CUVÂNTUL CHIP este Taina Restructurării. Isihasmul are acest „ideal”. Frumos zice Părintele Stăniloae, că „Restaurarea Omului” este „CUVÂNTUL HRISTOS (CUVÂNTUL CHIP parafrazăm noi).

2. Isihasm, Taina Limbajului PREOŢIEI şi Bisericii Hristice,
Început în „dicţionarul” Isihast

Pentru „lumea de astăzi”, Taina Creştină trebuie „retradusă” în „limbajul specificului său”. Turnul lui Babel este în maximă destructurare a „limbilor”. Trebuie „păstrat” Dicţionarul „Limbajului Unic”, ca „Reidentificarea” limbajelor „încurcate – denaturate”. Creştinismul Vine cu „Rememorarea Limbajului Ancestral”. Isihasmul este Mistica „Limbajului Hristic, Rememorarea Limbajului Sacru” Sfinţii Părinţi s-au străduit să ne „lase” o „Limbă pur Creştină”. Noi cei de astăzi o „destructurăm” până la „neînţelegerea ei”.
Învăţătura Teologică se sileşte să o „salveze”. Dar şi în „Teologie” apare o „încurcare a limbilor”, de unde atâtea confesiuni şi secte. Filosofia şi Ştiinţa sunt de asemeni aşa de „controversate”, încât destructurările sunt în adevărată „avalanşă”. Se încearcă mai nou o „Salvare prin Mistică”. Dar şi „misticile” sunt o „puzderie”...
Mistica Isihastă este astfel în situaţia de a se „Identifica prin Sine”, faţă de celelalte. De aici „situaţia nouă” de „Dialog între Limbaje”. Astăzi vor Isihasm şi „laicii” şi aceştia au nevoie de „Restructurarea Limbajului laic”, Resacralizarea limbajului. Noi cei de astăzi trebuie să „redescoperim” Limbajul „Filocalic”, prin „Resacralizarea” Limbajului „laic”. Relatările noastre despre Isihasm sunt în această „formă de Resacralizarea limbajului”, (fapt, n. red.) ce multora le pare „netradiţional”. Noi vrem „Limbajul Sf. Părinţi”, dar ca să „ajungem” la el trebuie să trecem prin „Sacralizarea” limbajului nostru „laic”.
Încercăm astfel „câteva repere de Dicţionar Isihast”. Alfabetul este în „Origini”. CHIPUL, TRIFIINŢIALITATEA CHIPULUI şi PERSOANA, sunt cele Trei Începuturi, ca Logică şi Gramatică a Limbajului Creştin. Revelaţia Creştină vine cu „descoperirea CHIPULUI TREIMIC” al Lui Dumnezeu. De aici cele Trei Categorii de Limbaj Creştin:
1. CHIPUL, Deplină Fiinţialitate – Totalitate de Sine, permanentă, Indestructibilă, în deschidere nesfârşită de Sine;
2. TRIFIINŢIALITATEA CHIPULUI [1], ca Deplinătate UNUL deschis deja în Sine, în Potenţă dar nu Manifestat. CHIPUL Absolut este DUMNEZEU TATĂL, care este deja în Sine TATĂL – TRIFIINŢIALITATE, ca Potenţă de Purcederea Sf. Duh şi Naşterea Fiului. Aşa CHIPUL este ORIGINEA Originilor, este TATĂL, SPIRITUL DUMNEZEU ABSOLUT.
În Viziunea Creştină, SPIRITUL Absolut DUMNEZEU nu este „neantul divin”, ci « UN DUMNEZEIESC CHIP – TATĂL, nu este „necuprinsul fără formă”, ci Necuprinsul „SUPRAFORMĂ CHIP TATĂL”. CHIPUL este SUPRAFORMA – Deplinătatea şi a Formei şi a Conţinutului şi Dincolo de ele. SUPRAFORMA – CHIPUL are deja în Sine FORMA şi CONŢINUTUL, are pe SF. DUH şi pe FIUL şi aşa din CHIPUL TATĂL deja TRIFIINŢIALITATE POTENTĂ se Naşte TREIMEA de PERSOANE CHIP. De aici:
3. PERSOANA, ca CHIP TRIFIINŢIAL PROPRIU. Revelaţia TREIMII Creştine ne „readuce” Originile „tuturor Chipurilor” de Realitate, ne „rememorează” Limbajul Realităţilor. (Mai pe larg în manuscrisul „Memoriile unui Isihast”, vezi Triadele Chipului – Persoanei).
De aici „Limbajul” nostru Creştin, ca CHIP de Dumnezeu, CHIP de TREIME de PERSOANE, TATĂL, SF. DUH, FIUL. Chipul Creat este „după CHIPUL Lui Dumnezeu” (Fac. 1, 26). CHIPUL Lui Dumnezeu tradus în Creaţie este CHIPUL ALTAR + PREOŢIE. Chipul Creat este Chipul Biserică, Templul CHIPULUI Lui Dumnezeu.
Început în Dicţionarul Limbajului Trăirii Mistice Isihaste sunt acestea: Limbajul Preoţiei – CHIP de Dumnezeu, şi Limbajul Bisericii – Chip de Creaţie. Trăirea Isihastă este astfel Dialogul Haric între CHIPUL Lui Dumnezeu ca Preoţie şi Chipul de Creaţie ca Biserică – Cântare (adusă, n. red.) Lui Dumnezeu.

3. Isihasm, RITUALUL Haric al Liturghiei PREOŢIEI Hristice

Mistica isihastă este UNIREA în DIALOG dintre CHIPUL Lui Dumnezeu şi Chipul de Creaţie, Dialog Liturgic dintre Altar – Preoţie şi Credincioşi – Biserică. Fiinţa Misticii Isihaste este în cele Trei Chipuri de bază:
1. CHIPUL de DUMNEZEU, SACRUL Absolut în Sine, dincolo de toate Chipurile de Creaţie, dar Izvorul tuturor Chipurilor;
2. CHIPUL Dumnezeiesc „coborât” în Creaţie, ca Altar – Preoţie, SACRUL în Dăruire – Împărtăşirea Creaţiei;
3. Dialogul între CHIPUL – SACRUL Dumnezeiesc şi CHIPUL de CREAŢIE, Biserica – Templul SACRULUI, adică RITUALUL HARIC.
SACRUL este CHIPUL Lui DUMNEZEU TATĂL, PREOŢIA + ALTARUL este CHIPUL lui DUMNEZEU FIUL şi RITUALUL este CHIPUL SF. DUH. Fără acestea Trei deodată, neamestecate, nedespărţite şi în egalitate, nu se poate vorbi de o Trăire mistică pur Creştină. Trăirea isihastă este SACRUL CHIP de DUMNEZEU, în RITUAL HARIC CHIP de SF. DUH, prin LITURGHIA PREOŢIEI EUHARISTICE HRISTICE.
Misticile necreştine sunt o „Căutare” a Sacrului fără CHIP, de Sacru „neant divin”, într-un Ritual „gol” de CHIP Dumnezeiesc, fără Liturghie – Preoţie. Ritualul – gesturile misticilor necreştine sunt „autogesturi”, ca „deschidere” de Creaţie spre „divin”. RITUALUL HARIC Creştin este din contră „coborârea” Lui DUMNEZEU în GESTURI de DUMNEZEU şi în LITURGHIE tot de DUMNEZEU.
RITUALUL HARIC Creştin este ÎNSUŞI SF. DUH cu ENERGIILE HARICE NECREATE, Care SĂVÂRŞEŞTE LITURGHIA LUI HRISTOS CEL DUMNEZEU, prin PREOŢIA HRISTICĂ. Preotul de Creaţie trebuie să „Primească PREOŢIA HRISTICĂ”, prin care RITUALUL – PREOŢIA SF. DUH Săvârşeşte LITURGHIA Lui HRISTOS totodată DUMNEZEU şi FIU – Frate de Creaţie, ca DUMNEZEU Întrupat.
Cine nu „descoperă” Taina RITUALULUI HARIC al SF. DUH, nu va „Trăi” Liturghia HRISTICĂ, nu se va „Împărtăşi” de EUHARISTIA Lui Hristos şi nu va şti ce este „Mistica pur Creştină”. Fără RITUALUL HARIC nu este Lucrarea SF. DUH şi fără LITURGHIA HRISTICĂ nu este SACRUL DUMNEZEIESC al TATĂLUI DUMNEZEU, nu este UNIRE cu DUMNEZEU.
RITUAL fără Preoţie, sau Preoţie fără Ritual, nu este RITUAL şi PREOŢIE HARICĂ, ci doar „simboluri – umbre”. Unii vor un „ritual” laic, până la „gesturi tehnice – mecanice”, fără Liturghie Sacerdotală, doar ca „autopreoţie de proprie împărtăşire”. De aici „laicizarea Ritualului” în „tehnici şi gesturi mecanice de energii corporale profane”. Autoritualizarea şi autoliturghisirea până la „desfiinţarea” RITUALULUI şi PREOŢIEI în SINE, este „pierderea” Misticii Harice, şi „căderea” în mistică „laică”.
Isihasmul este prin excelenţă „Mistică HARICĂ”, ca RITUAL şi PREOŢIE HRISTICĂ „peste autoritualul şi autopreoţia proprie de Creaţie”. Fără aceste „repere”, Isihasmul este „falsificat” şi eronat interpretat. Noi Creaţia avem şi „un autosacru” propriu, dar este „Dăruire” de la Dumnezeu, ca Chip Sacru Creat, ca Chip de CHIP de Dumnezeu. Despărţirea de SACRUL CREATOR şi „rămânerea” doar în Sacrul Creat se face „magie ritual laic”, nu „Taină RITUAL HARIC”. Deosebiţi Chipurile. SACRUL CREATOR este HARIC.


Notă:
[1] sau TREIMICITATEA CHIPULUI; în lucrarea sa „Mystagogia Icoanei”, Părintele Ghelasie precizează:
„Esenţa-DUMNEZEIREA este SUPRAESENŢA TRIFIINŢIALĂ, fără să fie „trei fiinţe”, ci o Absolută FIINŢĂ cu Esenţă de Trifiinţialitate...
Ca Teologie, TATĂL DUMNEZEU este MONADA în care este Esenţa – DUMNEZEIREA, ca Identitate şi totodată Distincţie, ca Fire – Natură – Substanţă în deja Distincţie de Persoană. Şi aşa MONADA TATĂL poate NAŞTE pe FIUL şi purcede pe SF. DUH, ca TREIME a UNICEI FIRI – NATURI – a TATĂLUI şi totodată a SUPRAESENŢEI DUMNEZEIRII. Sf. Părinţi au clarificat toate acestea. Noi însă mai insistăm pe „Puntea” dintre TATĂL ca ÎNCEPUT al TREIMII şi DUMNEZEIREA – ESENŢA care este Însăşi PATERNITATEA în Sine. Această Tainică „Punte” noi o Identificăm cu ARHECHIPUL de PATERNITATE, care neputând fi fără IPOSTAS – PERSOANĂ, are deja ca ASUMANT CHIPUL de IPOSTAS – PERSOANĂ ca TATĂL.
Aşa, TATĂL este mai Întâi SUPRACHIP al SUPRAESENŢEI de PERSONALITATE şi apoi CHIP al TREIMII de PERSOANE TREIMICE. Şi aceasta rezolvă greaua problemă a CHIPULUI de PERSOANĂ... Ce face ca ESENŢA DIVINĂ să se facă CHIP de PERSOANĂ? Dacă este deja un ARHECHIP în Sine de PERSOANĂ, atunci CHIPUL de PERSOANĂ nu mai este „o derivaţie de structurare”, ci o „Deschidere tocmai de Esenţă – Natură” în Sine...
Aşa, DUMNEZEIREA nu mai este o Esenţă „separată” de Distincţiile Sale IPOSTATICE şi totodată SUPRAPERSONALUL ARHECHIPAL de PATERNITATE anihilează presupusul „impersonal”, fiind fără „gol” faţă de CHIPUL de PERSOANĂ”. (p. 11-12).
„Puntea” între esenţă şi distincţii este „Taina ICONICULUI”: „Iată Originea ICONICULUI, ca TEO-CHIPUL PATERNITĂŢII ARHEPERSOANEI TATĂL”. „De aceea în Practica Mistică ICONICĂ, Rugăciunea TATĂL Nostru ocupă un loc de mare Valoare, ca ORIGINEA ARHECHIPALĂ în SINE a RUGĂCIUNII. Cu Rugăciunea TATĂL Nostru se începe orice Rugăciune şi tot cu aceasta se sfârşeşte. Este Origine şi ÎNCUNUNARE”. (ibid. p. 12). (n. ns.)

(text publicat în volumul "Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu", ed. Platytera, Bucureşti, 2005, pp. 122-127)