foto: Diana Popescu
L-am descoperit pe părintele Ghelasie în mai multe trepte, abia in urmă cu trei ani. Mai întâi am ascultat o emisiune radiofonică în care era invitat domnul Dan Papuc să vorbească despre personalitatea părintelui. Felul domniei sale de a relata, cât şi viaţa în sine a părintelui m-au impresionat (faptul că acesta îşi avea chilie într-un butoi lângă stupină, de exemplu). Mi-am spus atunci cu indignare: a existat aşa ceva şi eu n-am aflat? Nu ştiu de ce mi l-am imaginat ca pe un părinte în vârstă, cu plete albe, un fel de Serafim de Sarov. Apoi, în urmă cu doi ani, la o emisiune Universul Credinţei, l-am descoperit pe părintele în imagini. Nu vă pot spune ce impresie mi-a produs întreaga fiinţă a părintelui, precum şi cuvintele şi inteligenţa sa. Apoi, la foarte scurt timp, l-am căutat pe părintele pe internet, unde am găsit o comoară de nepreţuit. Vorbele părintelui păstrate, ca într-o cutie cu perle, în imagini şi înregistrări audio. Foarte repede am făcut rost de toate cărţile publicate ale părintelui sau despre el. Astfel a devenit un fel de duhovnic al meu.
Am spus prietenilor mei, într-o seară din luna mai: mergeţi într-o grădină plină de flori, luaţi Memoriile Unui Isihast şi citiţi cât puteţi din ele. Nu putem, au spus unii, e prea complicat. Nu aţi reuşit, am răspuns, pentru că scrierile lui nu se pot citi ca oricare carte, nici măcar ca una de filozofie. Ai nevoie de o pregătire sufletească pentru asta, ca într-un ritual. Dar poeziile părintelui, de o profunzime, de o delicateţe şi de o clarviziune nepământeană, păstraţi-le la loc de cinste!
S-a întâmplat ca în mod indirect şi suprafiresc aproape, să îmi alunge într-o zi din suflet disperarea. Doar vorbele lui. Prinsă în vârtejul ameţitor al caruselului în care trăim cu toţii, am fost la un moment dat la un pas de înfiorătoarea şi întunecata deznădejde (mă gândeam la deznădejdea unui Adam din Paradisul Pierdut al lui John Milton). Doar auzind câteva cuvinte ale părintelui dintr-o prea scurtă filmare, gândurile mele s-au îndreptat. Am auzit că părintele a fost chirurg de suflete nemaipomenit. Cu atât mai minunat este că, prin firul duhovnicesc care s-a ţesut, a reuşit să aline şi după moartea sa. Mai mult, probleme serioase de sănătate m-au făcut să urmez câteva din sfaturile nutriţioniste date de părintele. Într-adevăr, este extraordinar cum acţionează reţetele sale. Aş dori ca volumul Medicina Isihastă să devină o carte de referinţă pentru mulţi...
Fericiţi sunt cei care l-au cunoscut! Au primit lumina pe care apoi au transmis-o mai departe. De aceea m-a bucurat foarte mult conferinţa despre părintele, precum şi faptul că ucenicii lui s-au reunit şi l-au comemorat. Mi-aş fi dorit ca măcar o parte din fiinţa mea să fi fost acolo (aş fi vrut să văd măcar scurt-metrajul prezentat, daca nu chiar totul). Însă în nordul ţării poate că astfel de evenimente ajung mai greu sau doar prin intermediul televiziunii.
Fie ca părintele să vegheze asupra noastră şi să nu ne părăsească nicio clipă! Mii de mulţumiri pentru că l-aţi făcut cunoscut prin cărţile publicate!
Cu respect,
prof. Georgiana-Mihaela Gabor
