În orizontul eshatologic se dezvăluie dimensiunile așteptării iubitoare a lui Dumnezeu, care invită omul să intre în rugul aprins al prefacerii duhovnicești: „Dumnezeu nu vrea să plivim înainte de coacere, atât a neghinei, cât și a grâului. Este o taină adâncă această afirmație evanghelică. Un timp nu deosebești care este neghina și care este grâul. Apoi Dumnezeu vrea ca multe neghine să se prefacă în grâu ca miracol al dumnezeirii. Este ușor a distruge, dar tainic este a preface. Dumnezeu nu omoară niciodată. Așteaptă întoarcerea păcătosului” (Ierom. Ghelasie de la Frăsinei, „Memoriile unui Isihast”, vol. II, ed. Platytera, 2017).
Este o invitație la dialogul universal, în care taina și descoperirea se potențează reciproc: „Noi, cei de astăzi, nu mai putem rămâne în limitele proprii, trebuie să Coexistăm în cadrul general al realităţii. Culturile se Întâlnesc, Spiritele Dialoghează, Ştiinţa-Cunoaşterea este în Convorbire largă şi Deschisă. Mistica se Întrepătrunde cu Teologia, cu Metafizica şi chiar cu Ştiinţa. Mistica este Realitatea Integrală, ce este totodată Taină şi Descoperire-Concretizare. Taina Tainei este Descoperirea Tainei şi Taina Descoperirii este Taina Permanentă a Descoperirii” (idem).
În cadrul dialogului universal se dezvăluie identitatea iconică a omului, spre care trimite cuvântul dumnezeiesc, porunca de a fi după chipul ființei, ca o creație zidită după chipul lui Dumnezeu: „Porunca nu este Impunere şi nici Lege, deşi are şi această latură-prelungire. Porunca este mai întâi de toate Realitate în Sine din care nu se poate ieşi, fiind Permanenţa Fiinţei ce ‘nu poate fi ceea ce nu este’. (...) Porunca este Să Fii Ceea ce Eşti, nu este o Îngrădire de ‘A fi şi A Nu Fi’” (idem).
Toate nevoințele ascetice sunt subsumate descoperirii și punerii în lucrare a acestei identități orientate spre comuniune: „În Creştinism Postul face parte din Taina Vieţii. Postul este Mistica Puterii de Suflet, a Stăpânirii Energiilor şi însăşi Calea de Regăsire a Lui Dumnezeu” (idem).
Limbajul iconic evidențiază consistența dialogică, participativă a misticii creștine, ce depășește puterea de acoperire a mijloacelor simbolice de comunicare: „Pentru Neofit Limbajul Mistic este mai mult decât Simbolul abstract, este Icoana ce este mai mult decât simplu Simbol. Simbolul te opreşte în Informaţie, pe când Icoana şi Obiectivizează Informaţia şi o face o Realitate Concretă şi Prezenţă Dialogală, nu Monologală. Icoana faţă de Simbol-Imaginare este tocmai esenţa de Dialog în care Eul şi Chipul Reprezentat sunt faţă în faţă în Comunicare Reciprocă şi nedespărţită. Eul nu face Monolog Imaginându-şi, ci face Dialog Comunicând cu o Realitate ce-i stă Faptic în faţă, ca Împletire şi Împărtăşire reciprocă. Aşa în Mistică Simbolurile sunt mai mult decât simplele Informaţii-Reprezentative, sunt Icoane Vii ale Unui Dialog Viu dintre Două Comunicări asemănătoare Vii. Simbolul este doar un Instrument ce produce Dialogul Iconografic” (idem).
Dialogul iconic și vederea lumii în lumina iubirii dumnezeiești sunt ținta vieții isihaste: „Toată Viaţa Isihastului este Restabilirea Dialogului cu Dumnezeu, a Vorbirii cu Dumnezeu. De aici Rugăciunea Neîncetată a Minţii şi Pocăinţa, Iubirea Neîncetată a Inimii şi a Treziei Neîncetate de Duh-Suflet în Lauda-Cântarea Hristică. Străduieşte-te să te Rogi Neîncetat cu Mintea în Pocăinţa-Iubirea Inimii până la Adâncimea Treziei de Duh de Suflet care, cu cât se va Deschide mai mult, cu atât vei vorbi mai real cu Dumnezeu” (idem).
Taina vorbirii cu Dumnezeu transformă în lumina învierii lui Hristos și a împărtășirii dumnezeiești înseși memoriile suferinței: „Vorbirea cu Dumnezeu în Mistica Coexistenţei egale şi Totale este o Supra-Conştiinţă peste Memoriile Suferinţei, în care Memoriile Suferinţei se Prefac Mistic în Euharistia Hristică în care Suferinţa se Întrupează în Dumnezeu Însuşi, din care nu mai poate ieşi tot ca Suferinţă, ci ca Înviere, ştergerea Suferinţei” (idem).
Pecetluirea reciprocă a prezenței dumnezeiești în viața creației și a prezenței creației în viața dumnezeiască se face legătura veșnică a dragostei și taina veșnicei pomeniri cântate de Biserică: „Dumnezeu este Legat de Întipărirea Sa pe Ființa-Conștiința de Creație și Această Pecete a Conștiinței Sale face o Prezență de Neșters în Conștiința de Creație și o Prezență a Creației la fel de Neșters în Conștiința lui Dumnezeu. Noi, Creația, suntem în Veșnică Pomenire în Dumnezeu și Dumnezeu este în Veșnică Pomenire în Conștiința de Creație. Noi, Creația, suntem Memorii Veșnice în însăși Conștiința lui Dumnezeu și Dumnezeu este în Memorii Veșnice în Conștiința de Creație. La acest Arhetip tinde Mistica Isihastă prin Veșnica Rugăciune, Neîncetata Numire-Pomenire a Numelui lui Dumnezeu, ca Revenire la Veșnica Conștiință a Creației față de Dumnezeu, care, la fel, ne are în Veșnica Sa Conștiință” (idem).
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu