Cuviosul Ghelasie este o figură luminoasă a isihasmului carpatin, desprinsă parcă din Pateric. Sunt file de Pateric carpatin zugrăvite în locul binecuvântat de sfântul Calinic de la Cernica, la sfânta Mânăstire Frăsinei. Cu trecerea timpului, statura duhovnicească a Părintelui Ghelasie se reliefează tot mai mult prin dezvelirea sfințeniei ce odihnea în viața sa, pe chipul său, în gesturile sale. Crâmpeiele de trăire și gândire evocate de ierarhi, preoți și simpli creștini care l-au cunoscut dezvăluie toate trăsăturile ce marchează un autentic trăitor și nevoitor, ce ne întâmpină aievea de dincolo de pragul acestei lumi, din lumina dumnezeiască pe care a experiat-o în starea de rugăciune și închinare fără oprire.
Cu această experiență a vederii dumnezeiești, sfinților le este descoperită inima omului, încât iubirea Sfintei Treimi însăși lucrează în ei spre alinarea durerilor lumii, spre trezirea conștiințelor întru o bucurie mai presus de toată apăsarea vieții curgătoare spre moarte. Urmând Mântuitorului Iisus Hristos, Părintele Ghelasie a purtat crucea acestei lumi cu o neînchipuită răbdare, blândețe și dragoste, topind contrastele vieții în culorile unei icoane de suflet, mângâiate de razele harului.
Avva Ghelasie părea desprins dintr-o lume ce va să vină, ca un părinte ce întâmpină pe fiii risipitori. Pentru el taina unirii omului cu Dumnezeu e chemarea definitorie și provocarea esențială a vieții create. Cu toată ființa sa s-a dedicat dezvăluirii acestei taine și deopotrivă adâncirii ei în conștiințe. A aprofundat în scrierile sale o perspectivă iconică asupra tainei întrupării dumnezeiești până la o vedere asupra lumii scufundată în icoana iubirii divine. De parcă ar fi vrut să salveze lumea toată în adâncul ei de nepătruns.
Pentru părintele Ghelasie viața duhovnicească în ansamblul ei este un rod al darului lui Dumnezeu înscris în ființa umană prin pecetea chipului divin, un rod adus la împlinire prin tainele Bisericii, culminând cu dumnezeiasca Împărtășire. Isihasmul apare aici în adevărata sa dimensiune și cuprindere ca o expresie a prefacerii liturgice a vieții omului în perspectiva realității eshatologice deschise de Învierea lui Hristos.
Numai într-o perspectivă iconică și în direcția lucrării liturgice a Bisericii vedem până la ultimele consecințe cum din Hristos tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste (Efes. 4, 16).
Părintele Ghelasie se apropia de oamenii ce-l căutau cu dor de mântuirea lor, ascultându-le păsurile, discernând nevoia lor intimă de schimbare și împlinire, și găsind soluții surprinzătoare pentru a-i scoate din criză, sensibilizându-i față de taina Vieții ce ne stă înainte.
Natura însăși capătă în perspectiva iconică îmbrățișată de isihastul de la Frăsinei irizările așteptării descoperirii fiilor lui Dumnezeu (Rom. 8, 19), atingându-ne suspinul ei după izbăvirea din robia stricăciunii (Rom. 8, 21), în orizontul părtășiei la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu (idem).
Purtarea de grijă a părintelui îmbrățișa toate, urmând cu dedicare de sine iconomiei dumnezeiești. Logica adversității și resentimentului, aerul de superioritate, sau dimpotrivă, de frustrare, postura agresivă sau replierea blindată pe poziții defensive, infatuarea, ignoranța sau indiferența ce blochează atât de ades comunicarea îi erau străine. La el totul se descâlcea printr-o privire curată și pătrunzătoare, în care domnea o înțelegere adâncă asupra neputințelor omenești, dar și un discernământ ce reușea să scoată din iad, tocmai pentru că prin cuvintele sale sădea în fiecare inimă un colțișor de rai.
În fața unui astfel de om, nici măcar trist după adormirea lui nu poți fi, pentru că, așa cum a spus arhimandritul Neonil, starețul mânăstirii Frăsinei, după mutarea la cele veșnice a Părintelui Ghelasie, el este viu!
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu