Părintele Ghelasie: O critică din perspectivă creştin-ortodoxă a teoriilor reîncarnării din concepţiile filosofico-religioase orientale (I)

(foto: Diana Popescu)


Moartea, în sens Teologic creştin, este „despărţirea” de DUMNEZEU (CREATORUL şi „HRANA” permanentă a Vieţii noastre de Creaţie).
Omul pierde prin „moarte” „Corpul” (reflectarea TRUPULUI SACRU pierdut prin păcatul adamic). Un „Suflet mutilat”, despărţit de SACRUL DIVIN nu mai poate sta în „FAŢA” Lui DUMNEZEU, de aceea se duce în „împărăţia morţii”. Sfinţii şi cei Credincioşi, chiar dacă „pierd Corpul”, se „Îmbracă în SFINŢENIA HRISTICĂ”, care le compensează Corpul şi aşa pot Intra în ÎMPĂRĂŢIA DIVINĂ.
Fiinţa Omului nu poate fi decât „Integrală” (Suflet şi Corp, în UNIRE TRUP şi în HAINA DIVINĂ HRISTICĂ).
Anticii au uitat şi au deformat mitic Memoriile primordiale ale „Omului Integral de Rai”; au păstrat însă „nostalgia” acestuia, de unde miturile „reîncarnării şi transmigraţiei căutării Corpului".
În sens creştin, se ştie clar că Omul nu se poate „reîncarna” în „corpuri succesive” (pentru că ar trebui să aibă tot atâtea Suflete, Corpul fiind reflectarea Sufletului). Mai mult, Omul este DESTIN HRISTIC, nu „auto destin”, încât doar prin „TRUPUL HRISTIC” se poate „mântui” de păcat. Şi TRUPUL HRISTIC este „SUPRACORP” care se „Dăruieşte” doar de către DUMNEZEU, nu se „auto confecţionează” (ca la reîncarnări). Creştinul nu-şi „caută” propriul Corp, ci TRUPUL SACRU HRISTIC, SUPRACORPUL DIVIN care nu mai este propriu, ci „Cosmic şi Supracosmic”. De aici „Taina ÎNVIERII HRISTICE” prin care se va face „Restabilirea” Integralităţii de Rai şi a Mântuirii (cât şi a separării de cei care încă refuză DIVINUL).
Creştinul jinduieşte după „HAINA TRUPULUI SACRU HRISTIC”, ca SUPRA Încarnare, care se „Dăruieşte” doar de către TRUPUL EUHARISTIC LITURGIC HRISTIC. De aceea, „centrul” Vieţii creştine este „ÎMPĂRTĂŞIREA” din TRUPUL EUHARISTIC HRISTIC, ca „Plămadă” şi Reîncepere a „CREŞTERII TRUPULUI HRISTIC” şi în Propria noastră Fiinţialitate. INTRAREA în TRUPUL HRISTIC este Mântuirea creştinului.
Dacă Viaţa noastră nu este „de ajuns” ca să ne „Mântuim” (pentru că păcatul nu se poate auto şterge), compensaţia o face direct SUPRAPERSOANA HRISTICĂ, în PERSONALITATEA Căreia suntem cuprinşi toţi. De aceea, în sens creştin, SACRUL TRUPULUI LITURGIC EUHARISTIC HRISTIC este „reîncarnarea” noastră, pentru că mereu HRISTOS Se „REÎNCARNEAZĂ LITURGIC” în „Trupul Bisericii” (lumea toată) şi-l face „TRUP DE ÎNVIERE”.
În sens creştin, prin TRUPUL EUHARISTIC HRISTIC noi ne „reîncarnăm” mereu şi ÎNVIEM.

(pasaj din Ierom. Ghelasie Gheorghe, "Scrieri Isihaste", ed. Platytera, Bucureşti, 2006, pp. 66-67)