Noi, ca „păcătoşi”, avem o „manifestare energetică” anormală şi negativă, o supramanifestare ce bruiază şi traduce contrar reflectările viului de suflet în energii-corp. Corpul nostru nu mai este oglinda sufletului şi prietenul sufletului, ci este „caricaturizarea” şi „duşmanul” lui. De aici, Mistica de reîmpăcare a corpului cu sufletul, de rearmonizare a energiilor cu spiritul. Şi medicina, dacă nu ţine cont de acestea, face mari greşeli terapeutice. În mod obişnuit se face tot o „amplificare energetică”, considerându-se că prin surplus de energii ne hrănim energiile şi aşa ne refacem biologicul. Este foarte greşit. Suprahrănirea cu energii este o „intoxicare” tot aşa de nocivă ca şi orice intoxicare. Se mai vorbeşte de „alegerea” energiilor negative de cele pozitive, dar şi aici se amestecă până la „ghiveci”. Noi nu facem dispute, dar atragem atenţia zişilor „energetişti, radiestezişti”, să nu se joace cu „magia energiilor”, că vor cădea victime ale acestora.
Miracolul de creaţie, de care fac unii caz, este instabil şi iluzoriu dacă se „desparte şi se contrariază” faţă de Cel Haric. Trebuie bine subliniat că fără miracolul Haric toate miracolele creaţiei nu fac „doi bani”. Aici atenţionăm noi pe „radiestezişti şi alţi vindecători energişti” să fie sinceri şi să nu se amăgească de „puterile de creaţie”, care fără Harul cel dincolo de acestea se fac o „autodivinizare demonică”. Trebuie să se deosebească bine (fără să se despartă însă) energiile de creaţie faţă de Energiile Necreate Harice, cele dincolo de creaţie. Mai mult, orice energie creată ruptă şi despărţită, sau contrariată faţă de Cele Harice, devine o energie negativă şi vătămătoare. Dacă totuşi unele energii create par „binefăcătoare”, acestea sunt insuficiente şi instabile. O adevărată medicină trebuie să fie suficientă şi stabilă, nu doar vagă promisiune şi sugestie.
Ierom. Ghelasie Gheorghe
Un comentariu:
Excelentă expunerea Părintelui Ghelasie: scurt și la obiect!
De mirare cum de unii se fac că nu pricep ce spune... sau poate chiar nu pricep!
Dar mai limpede de-atâta, nu cred că se poate explica.
Slavă Ție, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, că în nemărginită Dragostea Ta, încă ne mai dai sfinți...
Trimiteți un comentariu