Poziția părintelui Ghelasie față de sincretism (extrase)

Ocultiştii de astăzi amestecă „principiile cu Zeii” şi fac un „sincretism Spiritist”. Creştinismul pur este „Învăţătura Sfinţilor Părinţi”. Este doar un Unic Dumnezeu Chip Treime care Creează Direct şi Personal toată Creaţia. Creaţia este Opera lui Dumnezeu Cel Treime şi nici un Spirit Creat nu are amestec în Creaţia lui Dumnezeu.

Ocultiştii moderni vorbesc de mai mulţi „Fii” ai lui Dumnezeu, de mai multe Logosuri, zise Conştiinţe Cosmice, care se coboară „ierarhic” în „planuri programatoare spiritiste” până în lumea fizică materială. Politeismului antic i se dă o nouă „mască” prin „polispiritismul intelectualist modern”. Toţi care uită şi nu primesc Revelaţia Unicului Logos-Fiul Dumnezeiesc se încurcă în tot felul de filozofii şi mistici de amestec-sincretism ocult.

Toate misticile metafizice antice şi necreştine sunt mistici ale „panteismului”, ori Fiinţial, ori energetic, ori amestecat. Isihasmul este o Mistică Fiinţială, fără să cadă în panteismul Fiinţial, şi este totodată o mistică Energetică fără să cadă în panteismul energetic. Mulţi, superficial, le confundă sau le amestecă; sau, şi mai grav, fac un „sincretism” caricatural. Asupra acestui capitol şi eu, ca Povăţuitor Duhovnicesc, insist cu stricteţe şi exigenţă. „Focul Rugului Aprins” al Isihasmului îl poţi „masca” printr-un „foc înşelător de lumină demonică”. Demonismul se „îmbracă” uşor în haine de înger şi cine nu ştie să risipească „înşelarea” va fi victima cea mai sângeroasă.

Mistica Pustnicului Neofit Carpatinul nu este o mistică „ruptă” de filocalicul Sfinţilor Părinţi şi nici nu este un „sincretism de forme tradiţionale”, ca „neo-forme creştinate”. Este un „specific autohton” în cadrul teologicului creştin. Mulţi fac greşeala de a transpune „fondul creştin” în „neo-forme păgâne”. Teologicul creştin nu admite nicio „prefacere în afara sa”, ci numai în „structurile sale interne”, care nu ating „forma”. Creştinismul este „deschis” în sine însuşi, dar „forma rămâne indestructibilă”. Atunci s-a rupt creştinismul, când s-au generat „alte forme”.

Repetăm, în creştinism nu pot fi „neo-mistici”, chiar dacă vor fi „specificuri mistice” în interiorul acestuia. Sfântul Pahomie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Teodor Studitul etc. au zisele „reguli”, dar nu ca „neo-forme”, ci ca „desfăşurări de propriu conţinut”.

Misticile de astăzi se cred „noi-modele”, ce nu se admit de creştinism. Nu există decât un Unic Model creştin şi acesta poate fi transpus apoi şi în mai multe „specificuri”. Tendinţa de „înlocuire” cu „neo-modele” a Modelului Unic este marea greşeală a misticilor de astăzi. Misticile actuale ce aspiră la darurile şi harismele de reînviere şi revigorare a vieţii mistice nu prin „neo-forme” de mistici vor reuşi, ci prin „Actualizarea” Unicei Forme de mistică, chiar dacă vor folosi modalităţi specifice şi necesare momentului şi condiţiilor noi.

Sincretismele tind către „neo-forme”, amestecând deplorabil „cele contrare cu cele afirmative” într-un „rezultat” forţat şi denaturat. Se vorbeşte mult astăzi de „neo-păgânismele” ce se dau drept „chipurile adevărate”.

Şi noi atenţionăm că evidenţierea de către noi a „tradiţionalului specific Carpatin” nu este o „neo-formă” şi nici un sincretism ca „mascarea de neo-păgânisme”.

Încercarea noastră este şi de a plasa mistica iconică carpatină într-un context de „mistică generală”, ca să se poată încadra în „mistica reală” a creştinismului.

Maniera specifică iconică a Pustnicului Neofit nu-şi arogă meniri profetice şi nici harisme excepţionale, însă noi, cei care facem această relatare, credem că aduce un „plus de adâncire şi lărgire” a vieţii mistice, ce nu are nevoie de „neo-forme”, ci de „rememorări şi actualizări” ale „comorii îngropate”.

Lumea de astăzi are nevoie de „modele de trăire”, dar nu ca „neo-forme” ce inventează şi noi moduri de trăire. Modelele de trăire pot fi multiple, dar fondul şi forma rămân unice şi indestructibile.

Nu vă grăbiţi să declaraţi orice „animare mistică” cu suspiciunea de „neo-forme”. Biserica are datoria să fie adesea cu „multă răbdare şi aşteptare”, până „greşelile se îndreaptă”, până se văd roadele şi până cei rătăciţi se reîntorc. Misticile care se declară, însă, direct „neo-forme” separate, acestea sunt cu adevărat distructive.

Neofit Pustnicul face o „sinteză” mistică, în conturarea tainică de Iconic, fără să facă „sincretismul obişnuit al sintezelor”. În teologicul creştin nu se admit „sincretismele-amestecurile”, dar se admit „adâncirile şi lărgirile teologico-mistice”, aşa cum au făcut marii Sfinţi Filocalici. Specificul Carpatin al Pustnicului Neofit nu este o „neo-mistică”, ci o „transpunere caracterială” a modelului Filocalic.

Sincretiştii semireligioşi de astăzi fac o „hibridizare” a anticilor cu moderniştii. Creştinismul are Supralogica Persoanei ce se prelungeşte în Logica Gândirii. Lupta anticilor a fost între Spirit şi materie.

Semireligiile şi misticile de astăzi sunt o încercare de reînviere a misticismului metafizic antic sau a politeismului senzualist, până la sincretismul unei religii „fără religie”, un fel de „suprareligie impersonală”, ca ultim subterfugiu al „autodivinizării”. 

Nouă, celor de astăzi, în contextul confruntărilor şi al Întâlnirii Culturilor, fără o descifrare sinceră şi neamestecată, nu ne mai este accesibil Adevărul, ci doar ca Sincretism denaturat. În creștinism, se evită permanent tendinţa de sincretism, de amestec şi îmbinare numai de dragul unităţii. Sincretismul este o adevărată degradare şi falsificare a tuturor părţilor. 

„În viziunea Creştină Taina este în Descoperirea Sfântului Duh şi în Limbajul Hristic. De aici şi în Creştinism este totuşi o Împletire între Religie şi Ştiinţă, între Suflet şi Corp, între Taină şi Descoperire, între Fiinţă şi Energii Har. Dar Ştiinţa Creştină nu este Amestec-Sincretism, ci Dialog Egal, Coexistent şi Neamestecat”.

„Noi nu facem Dispute între Sisteme, Descifrăm Creştinismul din Multitudinea de Sisteme, tocmai ca să nu se amestece falsificat Creştinismul cu Sincretismul Mistico-Filosofic occidental”.

 Ierom. Ghelasie Gheorghe