Avva Ghelasie, despre Liturghie și Isihasm

Isihasmul este actualizarea în proprie ființialitate a Liturghiei Hristice, de „dărâmarea” turnului Babel cu încurcarea limbilor din propriul limbaj și reclădirea scării-pomului Vieții în proprie existență personală, ca mistica restructurării limbajului-sacralitatea limbajului.

Taina rugăciunii isihaste este: numire de dor, chemare cu doinire-cântare, întâlnire cu așteptare neabătută, ca taină a reîntoarcerii creației „păcătoase” spre Creatorul său.

Este mare nevoie de „reînsuflețire spirituală”. Toţi aşteaptă ca Biserica s-o facă. Într-adevăr Biserica va face această „minune”. Veniţi, toţi doritorii de spiritualitate, veniţi în Biserică, reintraţi în sacralitate și minunea va începe să se arate. Se încearcă o „rememorare” a sacrului, prin tot felul de artificialități până la „tehnicile laice de spiritualizare”. Cultura spirituală este astăzi în mare impas. Valorile spirituale sunt considerate „învechite”, simple exponate de muzeu și bibliotecă. Parcă nimic nu ne mai „atinge” sufletul direct. Învăţătorii nu mai sunt ascultaţi, părinţii parcă sunt străini în propria familie. Prietenii nu mai există... totul este un „tehnicism de interese profane”. Fraţilor, să ne trezim. Nu este altă „cale” decât resacralizarea vieții. Unde găsim sacrul?... Îl cumpărăm, îl fabricăm?... Nu există decât „un Unic Sacru, Dumnezeu”. Reîntoarceţi-vă cu „faţa” către Dumnezeu şi veţi redescoperi sacrul. Cei care „neagă” pe Dumnezeu de fapt îi „întorc” spatele. Mulţi fac „filozofia” căutării lui Dumnezeu. Întoarceţi-vă „faţa” către El şi L-ați și găsit.

Fraţilor, fiţi sinceri căutători de Dumnezeu, altfel vă „autoînşelaţi”. Ca să deveniţi şi voi biserici „proprii”, trebuie să vă adunaţi în Biserica lui Hristos, unde se „săvârşeşte” Liturghia Împărtăşaniei Sale, prin care Dumnezeu va „intra” în sufletele voastre şi vă va face biserici-templele Sale. Fără „împărtăşirea” din Liturghia lui Hristos nu veţi deveni cu adevărat biserici „proprii”. Prin aceasta se va săvârşi minunea „reîn vierii spirituale”, prin împărtăşirea din Liturghia Bisericii lui Hristos. Veniţi, fraţilor, la Liturghia Hristică, aşa vă veţi „trezi” sufletele la spiritualitate. Veniți „aşa cum sunteţi, mai puţin pregătiţi”, că participarea la Liturghie este aceea care vă va „pregăti” sufletul să-L primiți pe Dumnezeu. Orice participare la Liturghie este o „scânteie” ce va aprinde „lumina” întregului suflet. Nu rămâneţi în „afara” Bisericii. Cei lipsiţi de Biserică fac un fel de sacralitate în „gol”. Nu faceţi „spiritualitate în gol”, în „afara” sacrului Bisericii, că este o spiritualitate „artificială”. Ieşiți din „profan şi lacizare” şi intraţi in sacru prin Biserica lui Hristos.

Cei „doritori” de intensă „trăire liturgică” au găsit „calea isihasmului”. Isihasmul este „liturghie hristică necontenită”, în cântarea minţii, inimii şi a sufletului direct. Rugăciunea isihastă este „cântarea liturgică permanentă fără oprire” în cei care vor să fie „biserică vie” a lui Hristos. Isihasm este „prelungire de Liturghie Hristică” în cântare necontenită de minte, inimă şi suflet personal. Pustnicii și călugării au simţit „nevoia” unei „trăiri fără oprire” a Liturghiei lui Hristos. Astăzi se pare că „mulţi laici” din lume vor şi ei „aceasta”. Aşa „isihasmul coboară în mijlocul lumii”. Aşa isihasmul nu este doar al „pustnicilor şi călugărilor”, ci al tuturor. Isihasmul este „prelungire de Biserică de afară în biserică lăuntrică”, fiind aceeași Unică Biserică a lui Hristos”. „Calea isihastă” este „aceeaşi” pentru toţi, fără deosebire...

Unii poate ar vrea „un isihasm laic, fără Biserică”... Dar Isihasmul nu poate fi niciodată „laic-fără Biserică”, Isihasmul însemnând „prelungire de Biserică Hristică în interiorul propriu”. IsihasmuI este „chip de Biserică Hristică în trăire proprie-individuală”.

Isihasmul este Unire întâi cu Dumnezeu şi apoi „regăsirea propriului interior de suflet”. Pare paradoxal. Noi nu putem „intra în sufletul nostru” decât „prin Dumnezeu”. Aici este taina harică a isihasmului. Dumnezeu poate să ne „deschidă uşa propriului nostru suflet”, că doar El „are cheia”... De aceea creştinismul începe cu „primirea lui Hristos”, El apoi „lucrând ce noi nu putem lucra”. Începe „cunoașterea” cu „primirea lui Hristos”, El apoi deschizând în tine cunoaşterea.

Turnul lui Babel își continuă „încurcarea limbilor”... Turnul lui Babel este „negativul” scării lui Iacob pe care „se suie și se coboară îngerii”. „Scara lui Iacob”, pentru noi, Creștinii, este „scara lui Hristos”, scara iubirii-religiei-persoanei pe care Însuși Dumnezeu „coboară” în creație și creația se „urcă” în Divin. Primul „turn al lui Babel” îl începe Lucifer, prin „pomul binelui și răului, prima încurcare a limbii de creație”. Hristos Cel Întrupat dărâmă prin Învierea Sa turnul lui Babel cu încurcarea limbilor și reclădește „Scara-Pomul Vieții”, în propria noastră existență personală. Isihasmul este astfel mistica restructurării limbajului, ca limbaj de dinaintea „turnului lui Babel”.

Haina de Nuntă de care vorbește Evanghelia este „haina Harică” și Ospățul Nunții este „vițelul cel gras”, Cina de Taină a Cuvântului Persoană-Hristos. Euharistia Hristică este Cuvânt-Persoană Întrupat în Creație, este: „Și Cuvântul Trup S-a facut” (Ioan 1, 14). Taina Cuvântului-Persoană ce se face Împărtășire este Mistica Isihastă. Domnul Hristos vine cu „descoperirea” Chipului lui Dumnezeu. „Cine M-a Văzut pe Mine a Văzut pe Tatăl” (loan 14, 9).

Ierom. Ghelasie Gheorghe, Memoriile unui isihast. Filocalie carpatină, vol. 4, ed. Platytera, 2018 (selecție realizată de Florin Caragiu).