Suferinţa şi moartea sunt „un accident” al păcatului şi nu o „realitate” implacabilă în sine. Ieșirea din păcat este posibilitatea „tămăduirii suferinței”. Domnul Hristos zice: „iertate sunt păcatele tale” şi „slăbănogul se vindecă”. Pentru suflet terapia este „rugăciunea de împăcare cu Dumnezeu” și totodată virtuțile-faptele bune cu evitarea păcatelor ce îmbolnăvesc sufletul. Odată sufletul „revitalizat”, va „revitaliza” și corpul său.
Mistica „vrea să deștepte sufletul să vadă el însuși realitatea”, nu prin ferestrele cețoase ale corpului”. Rugăciunea isihastă este limbă de Foc-Duh, nu este „meditație” de minte. Focul din rugăciune este Însuși Hristos și Sfântul Duh. Descalță mintea de toate „gândurile” și intră în „rugul aprins al limbii de Foc”, unde este „izvorul hristic” al apei vii isihaste. Apa cea vie isihastă este apa de Foc-Duh ce „botează mintea” și o face capabilă să „ia parte” la „Ospățul de Nuntă” al Fiului Hristos.
Taina isihasmului minții este numirea Numelui lui Iisus, cu închinăciune și rugăciune, cu dorire-chemare-întâlnire directă de persoană. Ritualul isihast este „dorul adânc după Dumnezeu”, este chemarea adâncă a lui Dumnezeu și este așteptarea întâlnirii cu învăpăiere de duh a lui Dumnezeu. Aceasta se traduce și în „gesturi sfinte” corporale, ca închinăciuni, ridicarea mâinilor, mătănii, prosternări și alte gesturi rituale.
Sfinţii filocalici vorbesc de „isihie” ca dor dumnezeiesc, aprindere de duh. „Fericiţi cei învăpăiaţi de dumnezeiescul dor”. Dumnezeu creează din iubire. Prin Harul Său întipăreşte chipurile Iubirii Dumnezeieşti în cele create. Este Suprafrumosul Divin din creaţie. Creaţia ca răspuns propriu trebuie să redăruiască lui Dumnezeu „frumuseţile proprii de creaţie”. Suprafrumosul Divin şi frumosul de creaţie, iată dialogul vieţii de creaţie, iată însăşi mistica.
Ierom. Ghelasie Gheorghe, Memoriile unui isihast. Filocalie carpatină, vol. 4, ed. Platytera, 2018 (selecție realizată de Florin Caragiu).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu