Apariție editorială: Ieromonah Ghelasie, Imnografie II. Acatistier, ed. Platytera, 2016

Prefață

„Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă!” (Mt. 28, 8). Acatistul este o expresie a bucuriei creștine înaintea veștii celei bune a Învierii lui Hristos, ca o încununare a bucuriei ce se revarsă din conștientizarea tainei întrupării dumnezeiești ce stă la temelia vieții create.

Întruparea lui Hristos la plinirea vremii a prilejuit iruperea în lume a unui nesecat izvor de apă vie. Modelul iconic al versurilor din acatistele sfinților și ale sărbătorilor creștine este dat de însăși grăirea îngerului Gavriil către Preasfânta Fecioară Maria: „Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei” (Lc. 1, 28).

Cinstirea sfinților este o punte luminoasă durată peste prăpastia morții între cele vremelnice și cele veșnice. În modul de a fi al sfințeniei, orice act încărcat de intenționalitate euharistică implică reciprocitate. De aceea, orice gând cuvenit îndreptat de noi către sfinți e întâmpinat (și chiar anticipat) de dragostea, binecuvântarea și ajutorul lor, al celor ce locuiesc întru plinătatea harului dumnezeiesc.

Nu întâmplător, pe lângă substanța lor doxologică, în țesătura acatistelor e împletit permanent firul mulțumirii și recunoștinței pentru cei ce ne veghează și participă în mod nevăzut la viața noastră, și cel al bucuriei pentru sporirea în noi a simțământului prezenței lucrătoare a lui Dumnezeu și a sfinților în toate cele ce se întâmplă.

Acatistul exprimă o percepție a istoriei străluminată de sesizarea iconomiei divine, ce atrage timpul spre limanurile eshatologice ale veșniciei. Viețile sfinților ne oferă prilejul unei inversări de perspectivă în raport cu logica luptei antagoniste a conflictului finalităților, expresie a căderii generatoare de stări conflictuale ce macină o ființă în sine însăși și în raporturile ei cu alteritatea.

Umplându-se de harul lui Dumnezeu, sfinții au realizat că alimentarea conflictualității interne și externe nu face decât să perpetueze și să adâncească starea de cădere, și au tins din toată ființa și inima, cu tot cugetul și puterile, spre actualizarea condiției euharistice a creației, după asemănarea iubirii dumnezeiești.

Rodirea sfinților ca mlădițe ale Trupului lui Hristos ne pune înainte faptul că viața străluminată de har sfărâmă în cele din urmă boldul păcatului și al morții și ne așază liberi în fața orizontului infinit al dragostei dumnezeiești, care ne face părtași la un mod de a fi cu adevărat fericit.

În acatistele îngrijite de Părintele Ghelasie de la Frăsinei și Părintele Valerian Dragoș Pâslaru se împletesc ca într-o icoană trăirea liturgică, râvna mistică, simțirea isihastă și lucrarea virtuților, înălțimea contemplației, adâncimea smereniei și lărgimea dragostei, frumusețea versului și puterea lui de străpungere a inimii, cinstirea, lauda și mulțumirea ce ne introduc în intimitatea vieții dumnezeiești.

Rugăciunea apare aici ca o bătaie de inimă a sufletului, o fluturare de aripă a spiritului, rod al tainei Sfintei Liturghii celei mai presus de fire, prin care pregustăm viața cu și în Dumnezeu.

Florin Caragiu

 

Imagini de la Parastasul Părintelui Ghelasie (Sfânta Mânăstire Frăsinei, 2 Iulie 2016). Foto: Cristian Bandi

Reprezentare iconică a Sfântului Neofit, Pustnicul din Stânișoara, realizată de părintele Ghelasie Gheorghe

Rugăciunea VIEŢII

În NUMELE TATĂLUI şi al FIULUI şi al SFÂNTULUI DUH.
VIAŢA este DARUL Tău, DOAMNE. Noi prin păcat l-am rupt şi l-am distrus. Revarsă-L din nou, ca să nu piară CHIPUL Tău din Făpturile Tale.
Nu există moarte, ci doar VIAŢĂ.
Făptura noastră este ca un „Vas”, care dacă este spart nu mai poate ţine DARUL VIEŢII în el. Noi încercăm să „reparăm” Vasul, dar fără o încă Readucere a DARULUI Tău, VIAŢA ne lipseşte.
DOAMNE, Cel în TREIME IUBIRE şi VIAŢĂ, Miluieşte Zidirea Ta cu Mângâierea PALMEI Tale. Binecuvântează-ne, PĂRINTE DUMNEZEU, Iartă-ne, FIULE MÂNTUITOR şi Tămăduieşte-ne, DUMNEZEULE, DUHULE PREASFINTE.
Sfinţii Tăi sunt Mărturia DARULUI VIEŢII. Fă-ne şi pe noi Părtaşi acestora. Pentru Rugăciunile Preacuratei MAICII Tale îndeosebi, dă-ne şi nouă SĂNĂTATEA VIEŢII.
IUBIREA cea ÎNTREITĂ şi absolută, Miluieşte-ne şi pe noi, păcătoşii, ca iarăşi să căpătăm ASEMĂNAREA CHIPULUI Tău, care este VIAŢA cea nepieritoare. Amin."

(din volumul: Ierom. Ghelasie Gheorghe, "Rețetele Medicinei Isihaste pentru cei grav bolnavi", în curs de apariție la editura Platytera)

Apariție Editorială: Ierom. Ghelasie Gheorghe, "Rețetele Medicinei Isihaste pentru cei grav bolnavi" (ed. Platytera, 2016)

Medicina Isihastă prezentată de părintele Ghelasie de la Frăsinei are caracteristicile unei tratări cuprinzătoare a problemelor omului contemporan, în varietatea planurilor lor de manifestare. Putem astfel vedea un demers terapeutic de refacere a memorialului comunicării cu Dumnezeu prin alipirea la Trupul lui Hristos, prin împărtășirea cu Sfintele Taine ale Bisericii și dialogul viu cu Sfânta Treime și cu toți sfinții (sacroterapia), în împletire cu un demers de tămăduire a puterilor sufletului afectate de patimi și de cultivare a virtuților (psihoterapia), un demers de recuperare prin dinamismul mișcărilor fizice a energiilor blocate (mobiloterapia) și un demers de regândire a hranei dintr-o perspectivă iconică (dietoterapia), în care primează aspectul comunicărilor între memorialuri vii, cu finalitatea asumării de către om a naturii spre a o aduce ca dar și a o asimila euharistic în taina Împărăției lui Dumnezeu. 

Florin Caragiu

Apariție Editorială: Ierom. Ghelasie Gheorghe, IMNOGRAFIE I, ed. Platytera, 2016

Opera Imnografică a părintelui Ghelasie de la Frăsinei constituie o cuprindere – modulată de inspirația poetică – în arca simțirii înțelegătoare a chipurilor sfinte ale Bisericii, cele din care iradiază taina unei lumini neînserate, înmuguresc rodurile veșniciei și se revarsă peste orice opreliști bucuria filială a comuniunii înrâurite de suflarea Duhului Sfânt.

Florin Caragiu

Constantin Noica: Experiența românească și înzestrarea pentru conceptele deschise ale gândului

Mistica iconică a părintelui Ghelasie pune în lumină, în acord cu tradiția creștină ortodoxă, tocmai acel rest neprețuit, lamura ființei pierdută printre explicațiile raționale ale vremii noastre, chipul care face din natură, din fire, din persoană realități deschise, inepuizabile. Să ne reamintim în acest punct de cuvintele lui Constantin Noica:

“Nu e oare cumplit să împlinești și să închei ceea ce trebuie să păstreze statornic un rest? E ca și cum ai ucide o ființă cu pruncul în sân. Natura, de care românul nu se putea dezlipi, era altfel decât orașul și cetatea. Acestea puteau fi încinse de ziduri și erau zid, pe când românul era aruncat printre dealuri și munți (...), nu știa de ziduri și porți. Carpații nu încheie un orizont și nu despart: au unit și unesc. Nici orizontul în genere nu e încheiat (așa încît noi spunem mai degrabă zare decît orizont) și nici lumea din jurul tău nu e încheiată, împrejmuită și împietrită în locul ei. Lumea e fire, iar firea nu are cumplire, cum nu ar avea mărirea celui din psaltire. (...)
Dacă ești dator să duci gîndul pînă la încheiere, este totuși cumplit, pentru tine și ceilalți, să-l duci pînă la închidere. Multe cugete, într-o lume lucidă cum e cea de astăzi – unde miturile și credințele nu au dreptul și putința să deschidă gîndul înspre altceva –, se întorc asupră-le și caută ‘completitudinea’, sistemul închis. Într-un fel, lumea contemporană l-a și obținut, ni se spune; dar făcând pe om să plătească un preț greu, cel al unidimensionalizării sale. Din experiența românească veche, una în natură și abia la marginea cetății, s-a desprins totuși o înzestrare pentru conceptele deschise ale gândului, care sînt și cele ale culturii înainte-mergătoare. Ceva în civilizația științifică a zilelor noastre ar sta sub blestem dacă ea n-ar păstra un rest. Este bine atunci să-și însușească o asemenea civilizație tocmai o lume ca a noastră, unde s-a păstrat o bună întâlnire cu restul lucrurilor, unde așadar niciodată un sistem nu ar putea totaliza, cumpli aspirațiile și înțelesurile omului” (Constantin Noica, "Cuvânt împreună despre rostirea românească", ed. Eminescu, 1987, pp. 116-117).

Cristian Iacob - Din lirica Părintelui Ghelasie (partea a II-a), Seminarul dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe, Arhiepiscopia Râmnicului, 27. 05. 2016

Părintele Costin Butnar: Lectură din textele Părintelui Ghelasie, Seminarul dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe, Arhiepiscopia Râmnicului, 27. 05. 2016

Ștefan Popescu, fratele părintelui Ghelasie, Seminarul dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe, Arhiepiscopia Râmnicului, 27. 05. 2016

Pr. Nicolae State Burluși, Seminarul dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe, Arhiepiscopia Râmnicului, 27. 05. 2016

Arhim. Hristofor Bucur, Starețul Mânăstirii Sf. Ioan Botezătorul din Poiana Brașov, Seminarul dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe, Arhiepiscopia Râmnicului, 27. 05. 2016