A VI-a ediție a Seminarului dedicat personalității și operei Părintelui Ghelasie de la Frăsinei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului, în sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a desfășurat astăzi, 27 mai, cea de-a VI-a ediție a Seminarului dedicat personalității și operei Părintelui Ghelasie de la Frăsinei.

Seminarul cu tema Icoana – Rugul aprins al isihasmului carpatin își propune să reunească, în dezbatere, ucenici ai părintelui Ghelasie, oameni care l-au cunoscut şi i-au ascultat îndemnurile duhovniceşti, preoţi şi credincioşi interesaţi de viaţa şi învăţăturile marelui duhovnic de la Frăsinei.

În cuvântul de binecuvântare, transmis de către Părintele Ștefan Zară și intitulat Avva Ghelasie de la Frăsinei – o icoană contemporană a isihasmului românesc, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a subliniat: „Viața creștină autentică este reprezentată de  permanenta luptă pentru dobândirea Împărăției celei cerești, prin transformarea duhovnicească a omului, spre creșterea lui de la chip la asemănarea cu Dumnezeu. Această transformare se realizează cu mult efort, dar mai cu seamă cu ajutorul Preabunului Dumnezeu prin mijlocirile  sfinților, bineplăcuții Săi.

Părinții duhovnicești prin sfințirea vieții proprii devin pentru ucenici modele de urmat întru totul. Urmarea părintelui duhovnicesc ca model de viețuire este strâns legată de imitarea vieților sfinților. Imitarea lor este practic un fel de apropiere de ei la nivel duhovnicesc. Raportarea continuă la sfinți, dar și la părintele duhovnicesc, la părintele cu viață îmbunătățită, îl face pe credincios să își însușească modul de viețuire al acestora, să devină cumva în aceeași cugetare cu ei. Importanța lor în viața credincioșilor ne face să și subliniem importanța revalorificării lor în viața cotidiană. Cuviosul Părinte Ghelasie Popescu, fost viețuitor la Mănăstirea Frăsinei, subliniază în scrierile lui în chip excepțional acest fapt: „Și duhovnicia isihastă de specific carpatin este duhovnicia de moș-avva, care înseamnă duhovnicia de moștenire a sfinților. Sfinții sunt garanția. Sfântul este Moșul-Tata cel mare al nostru. Cultul strămoșilor de aici vine. Cine nu are un moș-strămoș în neamul lui, acela va pieri. Trăinicia, atât spirituală, cât și materială, este în Stră-Moși. Sfinții sunt pentru noi icoanele acestora”.

Aceste realități ale vieții duhovnicești, prezentate în scrierile Cuviosului Ghelasie, au rădăcinile bine înfipte în curentul filocalic, în care iubirea, viața liturgică și orientarea spre asceză joacă rolul principal.

Cuviosul Ghelasie de la Frăsinei prin viața sa deosebită a întărit toate aceste coordonate ale monahismului românesc, ucenicind pe lângă pustnici cu viață deosebită, contemporani nouă, precum Cuviosul Arsenie Praja, și născând, la rândul lui, pe foarte mulți ucenici, spre trăirea autentică în monahismul românesc, pe care cuviosul deseori îl numea carpatin. Părintele Stăniloae într-un cuvânt din volumul VIII al Filocaliei românești sublinia faptul că „sihaștrii aceștia au fost de fapt foarte populari în trecutul nostru. S-a recunoscut rolul lor în susținerea puterii de rezistență a poporului nostru în vreme de rezistență […]. Ei nu erau niște pustnici nepăsători față de lume, în sensul celor ce trăiau în recluziune în Occident, sau chiar din Muntele Athos. Ei ajutau în tot felul poporul în greutățile lui”. În acest sens, îl vedem și pe Părintele Ghelasie de la Frăsinei: cuvioșia sa a fugit de lume, însă a iubit cu putere de nedescris oamenii, purtându-i în rugăciunile sale și povățuindu-i cu timp și fără timp. Puțin dintre cei care locuiesc în afara mănăstirii știu că viața unui monah înseamnă jertfă necontenită, că viața unui monah înseamnă să te rogi fără sfârșit, nu numai pentru cei de lângă tine, ci pentru lumea întreagă. Monahul neavând avere, singura milostenie pe care poate să o facă este rugăciunea. Cuviosul Ghelasie a știut să facă această milostenie, pe care a împlinit-o din preaplinul inimii sale de Cuvântul lui Dumnezeu.

Teologia filocalică subliniază în nenumărate rânduri faptul că în ascultarea fiului duhovnicesc față de îndrumătorul său  stă toată taina isihiei, a dobândirii liniștii. Părintele Ghelasie adâncește în scrierile sale acest aspect al spiritualității isihaste, scriind „Mă aduc ție, Avva, ca pe o prescură pe care primește-o și liturghisește-o ca Liturghie a vieții mele, care să mă împărtășeacă din Euharistia Mântuirii”. Același lucru îl spune și prin versurile următoare, pline de semnificație duhovnicească:

„Avva Părintele meu,

În genunchi sub Binecuvântarea ta stau.

Prin mâinile tale coboară-mi cerul,

Prin ochii tăi, Harul să strălucească,

Prin cuvintele tale

Însuși Dumnezeu să-mi vorbească.

Avva, fii părintele meu,

În care să am nădejdea de credință

Că și eu mă voi mântui”.

Fuga de lume creează climatul propice lepădării grijilor lumești și cultivării iubirii și comuniunii cu Dumnezeu, rămânând în ascultarea față de stareț: „Ascultarea față de un Avvă este o ascultare Ritualică-Sfântă, spune Părintele Ghelasie, care aduce Harul. Cine face ritualul ascultării față de un Avvă primește harul Duhului Isihiei. Cine nu intră în Har nu va primi Taina Isihiei”. Astfel vedem că ascultarea este virtutea monahală cea mai înaltă, prin care se combate iubirea de sine, ceea ce este maica patimilor, cultivându-se smerita cugetare, care constituie esența tuturor virtuților.

Răspunsurile pe care le primim de la Dumnezeu nu vin pe cale nemijlocită, ci întotdeauna prin împreuna sfătuire cu duhovnicul, smerindu-ne pe noi și deschizându-ne cu totul în fața acestuia. Drumul spre Împărăția lui Dumnezeu presupune părtășie, comuniune, împreună sfătuire, de unde și apoftegma plină de înțelepciune: „Nu da sfat celui ce nu ți-l cere”. Niciun avvă nu vorbea fără să fie întrebat, iar nu de puține ori tăcerea era cel puțin la fel de grăitoare ca și răspunsul. Întrebările în Duh în fața părintelui duhovnicesc sunt ziditoare, căci Însuși Dumnezeu vorbește prin gura duhovnicului.

Într-adevăr putem observa că toate aceste răspunsuri sunt cu putere multă, însă, spun Sfinții Părinți, răspunsurile aveau atâta putere în ele tocmai pentru că le cereau cei însetați de ascultare, de a împlini cuvântul pe care îl primeau. Iată ce mărturisește Ieromonahul Ghelasie despre împlinirea cuvântului: „Tu, Avva, mă povățuiești la o practică filocalică de specific carpatin. Mă bucur că mă poți îndruma fără contrarierea care de obicei se face. Mai ales noi, tinerii de astăzi, avem nevoie de o înțelegere mai largă, până reușim și noi să ne însușim sacralitatea sfinților filocalici. Fii însă aspru și curățește-mă de toate falsitățile intelectualismului laic”.

În zilele noastre, pare că Dumnezeu a luat darul cuvântului cu putere, însă nu este așa. Sigur se poate observa că în aceste vremuri a scăzut mult ascultarea față de duhovnic, dorința de a împlini fără ezitare cuvântul primit și de aceea nici cuvântul nu mai are atâta forță, însă nu putem spune că suntem lipsiți de darul cuvântului, de sfătuitori plini de putere duhovnicească. Așa cum până acum câțiva ani am avut în mănăstirile noastre părinți precum Cuviosul Cleopa și Ioanichie de la Sihăstria, Arsenie de la Techirghiol, Justin de la Petru Vodă, Lavrentie și Ghelasie de la Frăsinei, și astăzi în mănăstirile noastre sunt părinți și maici cu viețuire sfântă, care îndrumă ucenici spre o viețuire duhovnicească.

Anul acesta fiind în Biserica Ortodoxă Română anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, este mai mult decât binevenit un colocviu ca acesta de astăzi, Avva Ghelasie de la Frăsinei fiind la modul cel mai autentic o icoană contemporană a isihasmului românesc, dar în același timp și un iconar al chipului lui Dumnezeu din sufletul ucenicilor, și un apărător fără teamă al dreptei învățături, în vremurile grele ale ateismului roșu.

Binecuvântăm cu părintească dragoste lucrările celei de a șasea ediții a seminarului dedicat vieții și lucrării Părintelui Ghelasie Popescu de la Frăsinei, rugându-L pe Dumnezeu să-și reverse Harul Său asupra noastră a tuturor participanților, spre a înțelege cu minte curată învățătura Cuviosului Ghelasie și mai ales spre a-l avea ca model de urmat întru viețuirea cea întru Hristos, ca o icoană ce dăinuie veșnic în sufletele noastre!”

Între participanții la seminarul dedicat Părintelui Ghelasie s-au aflat Florin Caragiu, directorul Editurii Platytera, arhim. Hristofor Bucur, protos. Varsanufie Gherghel, ierom. Valerian Pâslaru, prof. Gheorghe Mustață, Maria Ploae, Manuela Hărăbor, pr. Costin Butnar.

În cadrul evenimentului a avut loc lansarea volumului Ierom. Ghelasie, Memoriile unui isihast. Filocalie carpatină (I),  apărut la Editura Platytera, împreună cu volumul în varianta audio în lectura actorilor Maria Ploae și Damian Oancea.

Sursa:http://arhiepiscopiaramnicului.ro/cultural/vi-editie-seminarului-dedicat-personalitatii-si-operei-parintelui-ghelasie-de-la-frasinei

Icoana – rugul aprins al isihasmului carpatin

Viața și opera părintelui Ghelasie în întregul lor stau sub semnul icoanei. Taina creației omului după chipul lui Dumnezeu apare a fi piatra de temelie a ontologiei creației, fiind descifrată în cheie hristologică, după buna tradiție a creștinismului ortodox. Iar cum Dumnezeu este lăudat și slăvit în Treime, iconologia ce subîntinde alcătuirea creației este pecetluită de taina alcătuirii trinitare a ființei, cu deschidere spre împărtășirea dumnezeiască.

Taina Întrupării și Taina Treimii constituie astfel, după model patristic, cheile de înțelegere ale viziunii isihasmului carpatin. Reflecția duhovnicească a părintelui Ghelasie este unică prin urmarea până la ultimele consecințe a teologiei icoanei, într-o extensie ce circumscrie întreaga istorie a creației și fiecare făptură în parte. Sensul creației este funcție de taina Întrupării dumnezeiești ce are ca orizont intențional și eshatologic părtășia creației la cele dumnezeiești.

Cuvântul teologic își recapătă la părintele Ghelasie naturalețea și spontaneitatea mistică pe care o întâlnim adesea în scrierile sfinților părinți ai Bisericii, mișcate de insuflările neprevizibile ale Sfântului Duh, după nevoile duhovnicești ale epocii. Curgerea textuală capătă un relief variat, în care se împletesc învățătura și practica isihastă, conexiunile generale și particularizările semnificative, tratările comparative și adâncirile specifice, parabolele și poemele mistice, încât pare un organism viu, care se mișcă și respiră, chemând cititorul la o receptare participativă, la propria investiție de sens.

Rugul aprins descoperit lui Moise a constituit o imagine emblematică pentru isihasmul creștin, indicând participarea omului la cele dumnezeiești și necreate, taina unirii cu Dumnezeu în Hristos a creației. Reiterând discursul patristic legat de Întruparea lui Dumnezeu și îndumnezeierea umanului, părintele Ghelasie îi imprimă până în profunzimea alcătuirii sale un caracter iconic, în care se evidențiază consistența dialogică și liturgică a cuvântului.

Structuralismul ce marchează discursul actual expozitiv printr-un deficit de participare este depășit prin recursul la o tratare cu multiple tușe dialogale, prin care se reliefează taina chipului viu, cuvântător și responsiv, imprimat de tensiunea chemării dumnezeiești.

În accepțiunea părintelui Ghelasie, iconicul este un sinonim pentru chpul originar al creației, ce poartă în sine de la creația sa Logosul și chipul lui Dumnezeu întrupat, ca pe o sămânță menită rodirii sale euharistice. Fenomenul despărțirii omului de Dumnezeu a atras după sine întreaga natură într-un mod al vieții spre stricăciune și moarte, în care conștiința propriului chip se estompează și doar Întruparea lui Hristos la plinirea vremii, Jertfa, Învierea și Înălțarea Sa sa mai pot deschide orizontul vieții veșnice, accesul la modul vieții îndumnezeite.

Reconectarea la acest mod de viață prin tainele Bisericii și prin modelarea iconică a vieții apare ca un proces de asimilare duhovnicească în care toate aspectele vieții trec prin degajarea conștiinței de obișnuințele, deprinderile și automatismele Căderii, mergând până la o renunțare la însăși logica antagonistă ce stă în miezul vieții înstrăinate de Dumnezeu, în care are loc afirmarea de sine în detrimentul comuniunii. O viață înnoită presupune tocmai lepădarea de sine, de acest sine afirmat în defavoarea iubirii de Dumnezeu și de aproapele, care în fapt este doar o mască idolească a autenticului sine, creat după chipul lui Dumnezeu. 

Nu în ultimul rând, părintele Ghelasie propune pe acest model iconic o teologie a relației omului cu natura, în care ultima apare în dimensiunea sa logosică, deschisă părtășiei la slava fiilor lui Dumnezeu. Materia și spiritul, natura și persoana sunt eliberate de conotațiile antagoniste, în care ele apar în opoziție fundamentală sau emanate una din alta, principiul unității creației fiind dincolo de ea, în chipul ce pecetluiește integralitatea ființei create și o arată deschisă împărtășirii de cele dumnezeiești.

Isihia exprimă depășirea scindării în sine a zidirii și alipirea acesteia la taina dumnezeiască, activarea condiției sale euharistice, a destinației sale de mlădiță a Trupului lui Hristos. Cunună a creației, omul este chemat să liturghisească această taină a schimbării la față a creației. Rugul aprins al creștinismului este tocmai lumina taborică, întru care înaintând omul își redescoperă libertatea duhului, demnitatea filială și, asemănându-se dragostei dumnezeiești, îi urmează dăruirea chenotică și atrage după sine toată făptura în orizontul părtășiei la cele dumnezeiești. 

Odată cu scrierea sa Memoriile unui isihast, părintele Ghelasie de la Frăsinei deschide în anul 1991 calea unei autentice Filocalii carpatine, care are rara calitate de a asimila întreaga tradiție creștină în specificul isihasmului românesc, având ca liant însăși taina icoanei, cunună a teologiei creștine, ce luminează până în adâncul ființei create taina chipului lui Hristos, din Care „tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste” (Efes. 4, 16).

Cu atât mai relevant este faptul că părintele Ghelasie l-a slăvit după cuviință pe Dumnezeu prin întreaga sa viață, închinată Sfintei Treimi și dăruită cu dragoste părintească semenilor săi, așa încât cuvântul său poartă flacăra duhului, puterea de a preschimba vieți și frumusețea ce ne atrage către adâncul dragostei dumnezeiești.

Florin Caragiu

Lansare de Carte: Filocalie Carpatină - Memoriile unui Isihast (ed. Platytera, 2017)

Icoana - rugul aprins al isihasmului carpatin (Colocviu dedicat personalității și operei părintelui Ghelasie de la Frăsinei)

În curând, la editura Platytera: Ierom. Ghelasie, Dietoterapia Medicinei Isihaste

Părintele Ghelasie Gheorghe prezintă „dietoterapia medicinii isihaste” în cadrul unei medicini de orientare creștină, privită ca triplă terapeutică: vindecarea prin relația cu Dumnezeu și împărtășirea cu El (Sacroterapia), refacerea capacităților Sufletului (Psihoterapia), precum și moduri de însănătoșire prin Corp (Mobiloterapia și Dietoterapia). Boala exprimă pe diverse planuri contrarietatea față de Chipul firesc al Sănătății, ce este părtășia sufletului cu taina vieții lui Dumnezeu și a corpului cu plinătatea vieții sufletești. Dietoterapia Medicinii Isihaste prezintă un model de alimentație structurat iconic, având în centru chipul pâinii (emblematic pentru condiția euharistică a vieții create) și taina vieții, cu accent pe comunicabilitate și împărtășire reciprocă.

Florin Caragiu

Interviu cu Părintele Valerian, realizat de Alexandru Dima, difuzat pe ProTV, Duminică 16 Aprilie 2017, ora. 18.00

În curând, la editura Platytera: Ieromonah Ghelasie, "Memoriile unui Isihast. Filocalie Carpatină" (vol. 1)

CARTEA DE ÎNVĂȚĂTURĂ (TVR): "Răspuns de apărare" - ierom. Ghelasie Gheorghe

Universul Credinței, TVR, duminică 2 aprilie 2017
Cartea de învățătură: Ierom. Ghelasie Gheorghe (mănăstirea Frăsinei, Vâlcea), "Răspuns de apărare", ed. Platytera, 2016
Invitat: Florin Caragiu, director editura Platytera

Poem-Rugăciune (Părintele Ghelasie Gheorghe, "Patericul Sfintei Mânăstiri Frăsinei")

O, inimă de Sfânt Părinte,
Ești peste hotarele grăirii,
Ești Bucurie și lacrimi,
Ești odihnă și trudă
În același Chip al iubirii.

O, inimă de Sfânt Părinte,
Primește-ne și pre noi
Îngenuncheați la icoana ta,
Să simțim cum bate
Din Cer, de se aude pe Pământ,
Să vedem cum străbate
Pe aripe de Duh Sfânt.

O, Sfântul nostru Calinic,
Comoara noastră cea de Duh,
Cântare îți aducem
Și o Rugăciune
Care se măsoară
Cu-al tău Sfânt Nume.

Ierom. Ghelasie Gheorghe