Dor de Avva (I)
Mi-e dor de tine, Avva, din ce în ce mai dor,
Ca stelelor din lacrimi de stelele ce mor,
Precum tămâia simte un dor adânc de jar
Şi navei în furtună îi este dor de far…
Mi-e dor de mângâierea Cuvântului aprins
Al duhului în rugă, când e de Duh cuprins,
De Primăvara Vieţii înveşnicind de sus
Cu Înflorirea Albă în mine-a lui Iisus!
Cucernice Părinte, îmi este dor de Rai,
De Gestul tău Iconic, de Viul tău de Grai,
De-ngemănarea sfântă de Apă şi de Duh,
De zumzetul de taină al mierii în văzduh…
Fiinţa mea te cheamă în roua de pe fragi,
În bezna-ngrijorării, în râsul celor dragi,
În Sfânt Potir de aur al inimii de lut,
În orice încheiere, în orice început…
Revino-n suflet, Avva, în ucenicul tău,
Şi-ntoarce-mă-n Lumină din calea Celui Rău,
Pecetluieşte-mi ochii cu Dragostea de Fiu
Şi mâinile şi gura cu Focul Celui Viu…
O, Doamne-al Învierii, din moarte şi păcat,
Ţi-ai sfâşiat Iubirea şi-n ea m-ai îmbrăcat,
Sfărâmă Tu tăcerea din Piatra de Hotar
Şi adu-mi-l, Iisuse, pe Avva iar în dar!
(din volumul "Vecernie", de Eugen Serea, Platytera, 2011, p. 56)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu