După obișnuitul început...
Condacul 1
Sărbătoare preaînfrumusețată a fost venirea ta la sfânta mânăstire Ghighiu, unde ai fost adusă de Mitropolitul sirian Vasile, căruia Maica Domnului i s-a arătat în mai multe rânduri, spunându-i să te așeze aici, spre mângâierea celor ce cântă: Aliluia!
Icosul 1
Izvorâtoare de mir te-ai arătat oarecând în biserica din Bhamdoun, vestind vărsarea de sânge ce avea să fie în muntele Libanului. Pentru acest semn al iubirii de Maică, toți credincioșii strigau:
Bucură-te, pecete a dragostei Sfintei Treimi;
Bucură-te, chip ce luminezi dinlăuntrul tainei;
Bucură-te, odihnă a minții;
Bucură-te, bucurie a inimii;
Bucură-te, strălucire a prezenței și înaintevederii divine;
Bucură-te, cale prin Fiul către Tatăl;
Bucură-te, loc al pogorârii Sfântului Duh;
Bucură-te, îmbrățișare a creației cu Dumnezeu;
Bucură-te, chemare de taină;
Bucură-te, răsărit al nădejdii;
Bucură-te, întărire a credinței;
Bucură-te, trezire a conștiinței sub razele iubirii;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 2-lea
În paraclisul mânăstirii Ghighiu fiind așezată cu mare cinste, închinare de taină ai primit în vremea asupririi comuniste de la credincioșii care-au păstrat aprinsă făclia cântării de Aliluia!
Icosul al 2-lea
„Scoateți-mă de aici, am venit să ajut lumea”, i-a spus în vis Maica Domnului stareței Pelaghia, aflată în pelerinaj la Locurile Sfinte, poruncindu-i ca acum, după căderea stăpânirii potrivnice lui Dumnezeu, să mute icoana Sa în biserica mare, spre bucuria celor ce cântă:
Bucură-te, rug aprins al iubirii Sfintei Treimi;
Bucură-te, poartă spre Schimbarea la Față;
Bucură-te, taină a înfierii dumnezeiești;
Bucură-te, plămadă a învierii Domnului;
Bucură-te, mlădiță a Trupului lui Hristos;
Bucură-te, arcă ce ne salvezi din potopul patimilor;
Bucură-te, scară între cer și pământ;
Bucură-te, punte peste prăpastia despărțirii de Dumnezeu;
Bucură-te, privire peste abisul neființei;
Bucură-te, trecere de la moarte la viață;
Bucură-te, izvor al tămăduirilor;
Bucură-te, necontenită facere de minuni;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 3-lea
Binecuvântarea Maicii Domnului a izvorât prin icoana sa râuri de minuni, împlinind rugăciunile tuturor celor ce o cheamă în ajutor cu credință, cântând împreună cu ea lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Tămăduirea minunată a celor bolnavi, rodire a pântecelor sterpe, grabnică îndreptare a vieții și tot felul de binefaceri și daruri reverși celor ce-ți strigă cu dragoste:
Bucură-te, chip vrednic de închinare;
Bucură-te, prefacere a căderii în înălțare;
Bucură-te, sărut al veșniciei;
Bucură-te, desființare a vrăjmășiei;
Bucură-te, cuprindere a Celui necuprins;
Bucură-te, izvor pururea curgător al harului;
Bucură-te, mugure al împărăției lui Dumnezeu;
Bucură-te, lepădare a măștilor păcatului;
Bucură-te, demascare a idolilor;
Bucură-te, smerenie purtătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, călăuzire spre vederea duhovnicească;
Bucură-te, candelă a isihiei;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 4-lea
Dor arzător de Dumnezeu naște vederea sfintei icoane, ce curățește mintea și face inima lăcaș al Sfântului Duh, descoperind împărăția lui Dumnezeu dinlăuntrul celor ce cântă: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Lacrimile celor ce aleargă la tine nu le treci cu vederea, Preacurată Fecioară, Ceea ce ești plină de dar, grabnica noastră ajutătoare în nevoi și în necazuri, care mijlocești iertarea noastră și lucrarea Fiului tău în noi, cei ce strigăm:
Bucură-te, mărturie a împăcării lumii cu Dumnezeu;
Bucură-te, atingere a harului ce oprești curgerea patimlor;
Bucură-te, chip ce dezgropi comoara din țarina inimii;
Bucură-te, deschidere spre împărtășirea de taină;
Bucură-te, sfărâmarea peretelui despărțitor al păcatului;
Bucură-te, copleșire a legii prin iubire;
Bucură-te, vindecare a firii rănite de moarte;
Bucură-te, tămăduire a bolilor sufletești și trupești;
Bucură-te, răsărit al luminii neapuse;
Bucură-te, prag al întâlnirii lumii cu Dumnezeu;
Bucură-te, potolire a întristărilor noastre;
Bucură-te, acoperământ de sfințenie al vieții;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 5-lea
Înființată datorită izvorului său cu apă tămăduitoare, sfânta mânăstire Ghighiu s-a arătat prin tine și mai mult, icoană a Născătoarei de Dumnezeu, liman al facerii de minuni, împodobit în cântarea de Aliluia!
Icosul al 5-lea
Ocrotitoare a tainei nașterii te-ai arătat, Maica Domnului, dezlegând pântecele de legătura nerodirii, ușurând durerile facerii și în tot chipul mângâind pe cei ce slujesc dragostei dumnezeiești, purtând de grijă celor mai mici.
Bucură-te, deșteptare din închipuirile căderii;
Bucură-te, descoperire a feței lui Dumnezeu;
Bucură-te, sânge al iubirii ce hrănești trupul virtuților;
Bucură-te, suflare a Duhului dătătoare de viață;
Bucură-te, apropiere a Celui neapropiat;
Bucură-te, cunună a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, grabnic ajutor în încercări și necazuri;
Bucură-te, liman al mântuirii;
Bucură-te, spic însutit roditor;
Bucură-te, vedere a creației în lumina lui Dumnezeu;
Bucură-te, chip neatins de stricăciune;
Bucură-te, apă vie ce trezești în noi dorul dumnezeiesc;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 6-lea
Grădini ale Raiului sunt locurile de închinare ale sfântului tău chip, Preacurată, întru care numele Fiului tău se preaslăvește, în cântări de Aliluia!
Icosul al 6-lea
Pomul Vieții în tine a odrăslit, Maica lui Dumnezeu, și viață nouă am aflat prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Fiului tău, prin Care chipul Dumnezeului Celui nevăzut s-a arătat celor ce cântă:
Bucură-te, zidire nouă, întemeiată pe Piatra din capul unghiului;
Bucură-te, scăldătoare a vederii în care ne vindecăm de orbirea sufletească;
Bucură-te, chemare de a păși peste valurile grijilor lumești;
Bucură-te, altar al voii Celui de Sus;
Bucură-te, pământ al fericirilor dumnezeiești;
Bucură-te, rouă ce stingi văpaia patimilor;
Bucură-te, cheie ce descui ușile împărăției lui Dumnezeu;
Bucură-te, alinare a durerilor și neputințelor noastre;
Bucură-te, ceea ce risipești negura deznădejdii;
Bucură-te, ceea ce topești împietrirea mândriei;
Bucură-te, ceea ce nimicești puterea blestemului;
Bucură-te, adiere a binecuvântării dumnezeiești;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 7-lea
„Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”, ne-a spus Hristos cel Înviat și sfânta icoană a Maicii Domnului adeverește cuvântul Său prin necontenita facere de minuni, spre bucuria celor ce cântă: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Semnul șarpelui a înălțat oarecând în pustie proorocul Moise, spre tămăduirea celor ce spre el priveau, iar noi, acum, la icoana Preasfintei Fecioare Maria căutând, aflăm har vindecător și curățitor, cântând:
Bucură-te, întâlnire de taină a lumii cu Dumnezeu;
Bucură-te, zugrăvire a Chipului mai presus de fire;
Bucură-te, lacrimă a iubirii dumnezeiești;
Bucură-te, potir al rugăciunii neîncetate;
Bucură-te, cină de taină a minții în inimă;
Bucură-te, îmbrăcare a hainei de nuntă a harului;
Bucură-te, baie a pocăinței;
Bucură-te, cristelniță a înnoirii vieții;
Bucură-te, legătură a dragostei;
Bucură-te, mângâiere în nevoi și în necazuri;
Bucură-te, fior al libertății duhului;
Bucură-te, noian al milostivirii divine;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 8-lea
Drumul nostru în viață este de multe ori pândit de teribile curse și rătăciri, încât nu aflăm altă scăpare decât înaintea sfintei tale icoane, Maica lui Dumnezeu, prin care vedem adevărul în lumina dragostei și cântăm: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu credință și cu smerenie apropiindu-ne de icoana ta, Preacurată, ne întărim în binele dumnezeiesc neclătinat, întru care nimic nu ne mai poate despărți de dragostea lui Hristos.
Bucură-te, floare cu mireasmă nepământească;
Bucură-te, leagăn al simțirii înțelegătoare;
Bucură-te, prefacere a suferinței în pătimire pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, memorie străluminată de har;
Bucură-te, pace necuprinsă de minte;
Bucură-te, îngemănare de cer și pământ;
Bucură-te, Dumnezeu și creație în împărtășire;
Bucură-te, pom al raiului;
Bucură-te, rod al împărăției cerurilor;
Bucură-te, carte a vieții;
Bucură-te, cărare spre izvoarele Liturghiei;
Bucură-te, unire într-un unic chip a Crucii și Învierii;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 9-lea
Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep să laude după cuviință minunile tale, Născătoare de Dumnezeu, prin care chipurile nostre se luminează și la lumina cunoștinței de Dumnezeu își unesc glasurile, în cântări de Aliluia!
Icosul al 9-lea
Deșertăciunea vieții fără de Dumnezeu ne descoperi, Preacurată Fecioară, prin frumusețea nepământească a icoanei tale, prin care ne atragi către împărăția cea fericită și veșnică a iubirii Sfintei Treimi.
Bucură-te, răscruce unde toate tainele se întâlnesc;
Bucură-te, inimă în care bate liturghia dumnezeiască;
Bucură-te, pod peste prăpastia morții;
Bucură-te, altar al închinării;
Bucură-te, luminătoarea menirii nașterii;
Bucură-te, călăuzitoare spre nașterea cea de sus;
Bucură-te, ploaie dumnezeiască peste pământul însetat al firii;
Bucură-te, frumusețe ce ne întorci fața spre Dumnezeul cel viu;
Bucură-te, foc dumnezeiesc aruncat de Hristos pe pământ;
Bucură-te, moștenire a iubirii Sfintei Treimi;
Bucură-te, luminare a ochilor inimii;
Bucură-te, chipul unirii a toate în Hristos;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 10-lea
Stâlp de foc ne este sfânta icoană, călăuzindu-ne spre pământul făgăduinței, unde pacea lui Dumnezeu nu are hotar, și Biserica pământească împreună cu cea cerească cu bucurie cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Înaintea icoanei tale căzând, ne rugăm pentru sănătatea trupului și a sufletului, pentru luminarea minții și a inimii, pentru iertarea păcatelor și sfârșit bun, ca să aflăm în noi rodul cel bun, iubirea de Dumnezeu și de aproapele, în care toată legea lui Dumnezeu se desăvârșește, și menirea noastră se împlinește.
Bucură-te, hotar al vederii de taină;
Bucură-te, prescură a Liturghiei ce deschizi ușile cerului;
Bucură-te, chivot al chipului lui Dumnezeu;
Bucură-te, vistierie a harului;
Bucură-te, cămară împodobită de Sfântul Duh;
Bucură-te, Dumnezeu coborât și creație înălțată;
Bucură-te, liniștire a valurilor patimii;
Bucură-te, unirea celor neapropiate;
Bucură-te, făclie ce luminezi în întuneric;
Bucură-te, prinos de iubire sfântă;
Bucură-te, pământ al făgăduinței;
Bucură-te, frumusețe neatinsă de stricăciune;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 11-lea
Ca fiul risipitor ne întoarcem spre icoana ta, Preasfântă Fecioară Maria, și la icoana ta alergăm, rugându-te să ne fii grabnic ajutătoare în toată vremea, rugând pe Fiul tău să ne fie milostiv și să ne dăruiască izbăvire de amăgirile dinlăuntru și dinafară, rămânând întru noi împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, ca să cântăm lui Dumnezeu pururea: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Pogorându-se la iad ca un biruitor, Hristos a arătat prin învierea Sa că iubirea e mai tare decât moartea, ce s-a arătat neputincioasă în fața puterii și slavei dumnezeiești. Iar prin înălțarea Sa cu trupul la la Tatăl ne-a vestit înfierea dumnezeiască menită creației unite cu Sine. Pentru aceasta toată făptura se bucură și cu dor suspină, iar noi, cinstind sfânta icoană a Întrupării Sale mântuitoare strigăm:
Bucură-te, pârgă a nemuririi;
Bucură-te, dezlegare a sterpiciunii trupești și sufletești;
Bucură-te, bucuria mamelor doritoare de prunci;
Bucură-te, fereastră a lumii prin care coboară razele dumnezeiești;
Bucură-te, ceea ce faci să rodească ostenelile noastre;
Bucură-te, alinare a suspinului întregii zidiri;
Bucură-te, locaș al purtării de grijă dumnezeiești;
Bucură-te, mărturie a Luminii necuprinse de moarte;
Bucură-te, sărbătoare a ființei;
Bucură-te, vas al slavei lui Dumnezeu;
Bucură-te, vestire tăcută a celor negrăite;
Bucură-te, născătoare a bucuriei ce nu se ia de la noi;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 12-lea
Mutatu-te-ai la viață, Maica lui Dumnezeu, dar lumea nu ai părăsit, ci veghezi pururea asupra fiilor tăi, revărsând prin sfântă icoana ta râuri de minuni spre slava Fiului tău, căruia Îi cântăm neîncetat: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Grădină a Maicii Domnului s-a arătat mânăstirea Ghighiu, în care credincioșii se adună să cinstească pe Dumnezeu și la icoana Maicii Domnului Siriaca închinare aduc, pentru a primi harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, strigând:
Bucură-te, mângâierea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, ajutătoarea femeilor cu nașteri grele;
Bucură-te, mijlocitoare a nașterii de prunci buni;
Bucură-te, chip prin care Dumnezeu se preaslăvește;
Bucură-te, cer întrupat;
Bucură-te, grădină a raiului;
Bucură-te, ocrotitoare a căsniciilor;
Bucură-te, păzitoare a copiilor;
Bucură-te, sprijinitoarea bătrânilor;
Bucură-te, scăparea celor greu încercați;
Bucură-te, împlinire a celor ce sunt cu neputință la oameni;
Bucură-te, ceea ce ne înviezi din mormântul păcatului;
Bucură-te, icoană a Maicii Domnului Siriaca, dar dumnezeiesc revărsat peste lume!
Condacul al 13-lea
O, Preasfântă Fecioară Maria, nu ne lăsa pe noi fără ajutor în valurile ispitelor și încercărilor vieții, că altă scăpare afară de tine nu știm, ci arată-ne prin sfânta ta icoană Siriaca îndurările Fiului Tău, la Care toate sunt cu putință. Sabie a trecut prin inima ta la răstignirea Lui și acum cu inimă milostivă de Maică privești spre suferințele și rătăcirile noastre, mijlocind la El iertarea păcatelor noastre, buna rânduire a vieții și răspuns bun la înfricoșata Sa Judecată. Așa, Preacurată, fii nouă Apărătoare și Izbăvitoare, ca să cântăm împreună cu tine și cu toți sfinții în vecii nesfârșiți: Aliluia! (de trei ori)
Apoi Condacul 1, Icosul 1.
Rugăciune
O, Preasfântă Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, auzi-ne pe noi, cei ce cădem înaintea sfintei tale icoane Siriaca, și fii nouă grabnică ajutătoare, ca o Maică multmilostivă, că afară de tine altă mângâiere și scăpare nu avem.
Tu, ceea ce ai purtat în brațele tale preacurate pe Cel necuprins, acoperă-ne pe noi cu sfintele rugăciuni către Fiul tău, Cel ce pentru noi și pentru a noastră mântuire S-a întrupat, a pătimit răstignire pe Cruce și a înviat, înălțându-Se la Tatăl, ca pe noi toți să ne tragă după Sine în lumina împărăției lui Dumnezeu.
Mulțumim ție pentru toate darurile revărsate prin sfântul tău chip, ca semn al milostivirii dumnezeiești către noi, păcătoșii. Veghează asupra noastră dintru înălțime și ne dă nouă sănătate sufletului și trupului, prunci buni, pace întreolaltă, drum lin și nerătăcit pe marea acestei vieți, ca să ajungem la limanul veșnicelor bunătăți, întru bucuria Tatălui ceresc, de care fie să ne împărtășim împreună cu tine și cu toți sfinții. Amin.
Un comentariu:
ACUM SUNT ÎNCĂLCAT FINANCIAR, DUPĂ ÎNCĂRCĂTORUL L-AȚI DE LA LFDS. Aș dori să aduc acest lucru la cunoștința publicului despre modul în care am intrat în contact cu domnul Benjamin, după ce mi-am pierdut locul de muncă și mi s-a refuzat împrumutul de către banca mea și de alți instituție financiară datorită scorului meu de credit. Nu puteam să plătesc taxele copiilor mei. Eram în urmă cu facturi, pe cale să fiu aruncat din casă datorită incapacității mele de a-mi plăti chiria, a fost în această perioadă copiii mei au fost luați de la mine prin asistență maternă. Apoi mi-am propus să caut fonduri online, unde am pierdut 3.670 de dolari pe care i-am împrumutat de la prieteni, pe care i-am extras de două companii de împrumut online. Până când am citit despre: împrumut online (Lfdsloans@outlook.com) undeva pe internet, Totuși nu m-am convins din cauza prin ce am trecut până când o rudă de-a mea, care este cler, mi-a povestit și despre schema de împrumut în curs la un rata dobânzii foarte scăzută de 1,9%% și condiții de rambursare minunate, fără penalități pentru plata neplătită. Nu am de ales decât să-i contactez, pe care l-am făcut prin text + 1-989-394-3740, iar domnul Benjamin mi-a răspuns în aceeași zi. primiți o alertă de credit de 400.000,00 USD Suma împrumutului USD pe care am solicitat-o. Am utilizat împrumutul în mod eficient pentru a-mi plăti datoriile și pentru a începe o afacere, iar astăzi eu și copiii mei suntem atât de fericiți și împliniți. De asemenea, îi puteți contacta prin e-mail: (Lfdsloans@outlook.com) Linie de asistență WhatsApptext: + 1-989-394-3740 De ce fac asta? Fac acest lucru pentru a salva câțiva care au nevoie de un împrumut pentru a nu fi victima înșelătoriei de pe internet. Mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, sunt Oleksander Artem din Horizon Park BC, Ucraina.
Trimiteți un comentariu