Pentru părintele Ghelasie Gheorghe, Iubirea este „Unitatea Absolută” [1] – având ca temei Persoana lui Dumnezeu Tatăl, „Originea Originilor” şi „Icoana Icoanelor”, care Naşte pe Fiul şi Purcede pe Duhul Sfânt –, cu alte cuvinte „Chipul Unicului Dumnezeu ca Unul”, „Taina în Sine” sau „Adâncul Persoanei în Sine”.
„Agape” este Unitatea lui Dumnezeu ca Treime, „ca Modalitatea Unului în Multiplu, ce nu contrazice pe Unul”, este „Chip de Treime, Evidenţiere de Taină”, „Adâncul de Dragoste între Persoane”, „Iubire-Dragoste-Dăruire”.
Erosul este „Unitatea Har-Energii-Raţiuni, ca Prelungire-Ecou-Inerţie de Iubire şi Agape Unite”, „Chipul Harului, chip de Iubire Energetică” sau „Adâncul de Atracţie Energetică”, traducere şi prelungire de Agape ca „Atracţie-Afecţiune-Simpatie”.
Sufletul, Creat după Chipul lui Dumnezeu, este „Chip de Agape, Beatitudine-Transfigurare-Transpunere, Împărtăşanie-Comuniune-Comunicare”.
Aceste Trei Moduri Distincte se întrepătrund, „nu se amestecă şi nu se despart”, nu se pot transforma unul într-altul, nu pot fi reduse unul la altul, nici confundate între ele, fără a cădea în denaturări sau falsificări. Iubire, Agape şi Eros sunt distincte, „chiar dacă sunt în legături şi influenţe reciproce”. Cum „Iubirea este Unitatea Absolută”, „Integratoare”, ce se Deschide „În Triade de Suflet-Persoane şi în Comunicare de Suflet-Persoane” şi se Prelungeşte în Corp-Energii, rostul specific al Tainei Căsătoriei în Creştinism este de a uni toate în Binecuvântarea Divină.
O eroare răspândită – ni se spune – constă în a amesteca Iubirea cu „Trăirile Energetice ale Erosului, până la confundarea lor vulgară”, până la un „Misticism Erotic, în care Energiile erotice se confundă cu înseşi Trăirile de Suflet”.
Însă „Erosul este iubire Energetică ce este valabilă doar în Corp, în Suflet fiind Agape, iar ca Unire Totală fiind Iubirea-Iubire”. Sensul Erosului de Energii este de a se „reîntoarce în Agape de Suflet din care a ieşit”, pentru că Erosul este „Complexul Energetic-Corp”, care „nu este o realitate de sine şi în sine, ci este ieşire din Agape-Suflet, ca Prelungire de Dragoste de Suflet în afară”, şi astfel „nu are Raţiunea să stea în Corp, ci să se întoarcă iarăşi în Agape-Suflet”.
Ce se întâmplă atunci când Erosul devine independent de Agape-Suflet, când energiile nu se mai întorc în Agape-Suflet? În acest caz, Erosul, „oprit în desfătarea doar de Corp”, se rupe de Agape, dezvoltă o mişcare contrară Sufletului şi „devine pervertire-desfrâu”, „înjosirea Dragostei Agape de Suflet într-o Energie Desacralizată”.
Părintele Ghelasie consideră ca pe o prejudecată conţinând o eroare de fond teoria cu privire la „sublimarea Energiilor Eros în ceva presupus Spiritual de Agape-Suflet”. Sublimarea Energiilor-Sex ca Feciorie, spre exemplu, nu este suficientă „dacă nu intri la Nunta Mirelui, la Agape de Suflet”. Suntem, aici, introduşi pe firul Evangheliei, în Pilda despre cele Zece Fecioare, cinci dintre ele Înţelepte şi cinci nebune. Ce relevanţă are, aşadar, lipsa Untdelemnului din Candelele celor nebune? Părintele Ghelasie tâlcuieşte: „Candela este Erosul-Corpul, Uleiul este Dragostea de Suflet-Agape. Fără Uleiul-Agape nu este posibilă Lumina Iubirii ca Nunta-Ospăţul Ceresc”.
Aşadar, „Erosul nu are Sens să devină desfătare permanentă în realitatea Corp, ci să treacă prin corp pe care să-l antreneze în orientarea de Suflet-Agape”.
Din perspectivă creştină, sunt două moduri fundamentale de a întoarce Erosul în Agape. Astfel, pe de o parte, „Monahii şi Asceţii trec peste Eros direct în Agape şi Iubire, nu sublimând Erosul în Agape, ci sărind direct peste Eros, totodată înlesnind ca Erosul să treacă direct înapoi în Sufletul Agape, de unde iese, fără Ocolişul Sex-Corp”. Un al doilea mod este zugrăvit în Taina Căsătoriei, Nunta fiind „Agape care se prelungeşte în Unire Eros”. Eros care, la rândul lui, „dacă nu trece prin Agape Familie în Lumină-Copii, devine un Eros nebun, fără Uleiul Dragostei adevărate”. Erosul are, aici, „sens şi raţiune de a fi purtător de Agape-Familie-Copii, până la Agape cu Dumnezeu”.
Părintele Ghelasie subliniază că Mistica Isihastă „nu este o mistică energetică, nu foloseşte energiile Corp ca trăire”, „nu cochetează cu ele, nici nu le pune la proba Transformării în Dragoste Sufletească”, ci „sare permanent şi intenţionat peste acestea”, lăsându-le în gol ca de la sine să se întoarcă în Suflet, „în grija continuă de a nu se înşela şi amăgi de magia energetică ca trăire falsă de Suflet”.
Practicile erotice zis spirituale sunt, din perspectivă creştină, o „pervertire mistică”, iar „complexul apariţiilor fantomatice” ca Eros, ce se poate manifesta chiar şi în practica mistică creştină, exprimă „rezistenţa Energiilor Eros de a se întoarce în Suflet”.
Problema spinoasă este că, „după Căderea Creaţiei”, „Corpul devine Realitatea de Bază şi aşa Erosul Corp nu mai este Erosul normal de Chip şi Har, ci decade în tipare demonice, intrate în informaţiile-Minte de la mâncarea din Pomul Binelui şi răului”, înţeles ca pomul îngerilor căzuţi cu toată fenomenologia aferentă căderii lor. Antrenate mai mult într-o mişcare contrară Harului, Energiile de Corp intră pe toboganul unui „consum exagerat”, până la „autodistrugere-moarte”, „decăderea Erosului în Desfrânare de Corp” fiind totodată „despărţirea Creaţiei de Raţiunile Divine-Har, până la înstrăinarea Creaţiei de Dumnezeu”.
Erosul restaurat în Hristos presupune tocmai acea „întoarcere a minţii în inimă” experiată şi zugrăvită de sfinţii isihaşti, întoarcerea în Agape-Suflet în „Aureolarea Iubirii Totale”, dată de Unirea Nedespărţită şi Neamestecată a Creaţiei cu Dumnezeu.
Florin Caragiu
[1] Citatele din prezentarea de faţă sunt extrase din volumul: Ierom. Ghelasie Gheorghe, „Memoriile unui isihast”, I, cap. 17, ed. Platytera, 2005, pp. 42-47.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu