Autentic, viu, realist, Părintele Ghelasie știa să trezească în om conștiința legăturii lăuntrice cu Dumnezeu, simțământul că este iubit de El și nevoia răspunsului de dragoste propriu. Era întotdeauna preocupat de transpunerea în practică a învățăturilor, de întreținerea în multe chipuri a rugului aprins al rugăciunii și închinării creștine. Mereu întâmpina pe aproapele în gest de slujire iubitoare, prezența sa imprimând în partenerul de dialog o trezie inconfundabilă. Ne întărea prin acrivie, dar și printr-un umor revigorant. Prețuia viața fiecărei ființe ca pe un dar dumnezeiesc și avea o relație prietenoasă cu toate cele din jur. Priveghea, așteptând și primind pe Domnul în mod neadormit. Deschidea zi și noapte ușa chiliei pelerinilor, vorbind îndelung cu ei sau spovedindu-i, purtându-i apoi în rugăciunile și vederile sale duhovnicești. Prețuia munca și învăța să dăm slavă și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, și să rămânem în icoana iubirii lui Dumnezeu, ca să prindă rădăcini în inimă și să crească în noi. Socotea isihasmul o strădanie de a prelungi într-o trăire neîncetată taina Sfintei Liturghii. Lumea îi apărea ca un dar, pe care Dumnezeu l-a dăruit omului și omul îl redăruiește Creatorului, ca să-l transfigureze cu prezența și harul Său. Îndemna să nu îngăduim prostia, ci să râvnim la trezvie și să oprim războirile, iertând tuturor toate. Să căutăm pe Dumnezeu nu orbecăind în întuneric, ci într-o întâlnire față către față, în lumina rugăciunii și închinării neîncetate. Să vedem și să râvnim dincolo de darurile Lui prezența Sa iubitoare în viața noastră. Să ne raportăm la răutate și vrăjmășie fără o intenție distructivă, ci cu dragostea smerită ce creează posibilități de convertire, de întoarcere spre bine. Ne spunea să avem constant în vedere integralitatea, taina, prețuind comunicativitatea, dialogul și încununarea lui, care este împărtășirea reciprocă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu