sâmbătă, 19 februarie 2011
Ionuţ Trandafirescu: "Bucuria întâlnirii cu monahul Valerian (Dragoş Pâslaru)"
Pe părintele Valerian îl cunosc de mic copil (de fapt aşa îi şi place să îmi spună, spre bucuria mea) fiind unul dintre părinţii ce mi-au marcat tinereţile prin atitudine şi dedicare. Cu ani în urmă, vreo nouă, l-am zărit în cancelaria Mănăstirii Frăsinei. Tot în acea perioadă l-am cunoscut şi pe părintele său duhovnic, Avva Ghelasie, căruia părintele Valerian îi era ucenic de chilie. Eram surprins de bucurie; parcă găsisem un părinte din cărțile pe care le citeam pe nerăsuflate. Mi se spunea că este talentatul actor Dragos Pîslaru. De necrezut pentru mine… Însă, de atunci, treceam pragul cancelariei de la Frăsinei tot mai regulat și bucuria de a fi în preajma părintelui era din ce în ce mai mare. Îmi spunea multe, având convingerea că acele cuvinte, cândva, vor prinde contur în inima mea, nebăgând în seamă tinereţile mele (sau probabil tocmai asta îl făcea să insiste). Era practic un motiv în plus să ajung, ori de câte ori puteam, în Frăsinei, pe bună dreptare Athosul românesc… Întâlnirea cu părintele Valarian, chiar şi pentru câteva momente, era însăşi o bucurie. Până la un moment dat, când, schimbându-i-se ascultarea, l-am văzut tot mai rar. Însă a venit şi alt moment când nu l-am mai zărit deloc. Abia atunci am îndrăznit să întreb unde-ar fi părintele. Şi mi s-a răspuns, spre surprinderea şi bucuria mea, că părintele a plecat cu binecuvântare în altă obşte... mai la pustie. Nu puteam să mă întristez căci “noul loc” îmi este foarte cunoscut. Şi nu pot să uit nici reîntâlnirea, de data aceasta chiar în Biserică, când în noaptea Învierii, prin bezna din Biserică, mi-a şoptit: „Cât ai mai crescut, tată!”. Am îndrăznit atunci să îl întreb retoric ce a mai făcut şi mi-a răspuns discret, suav: „Ce să fac?! Am venit şi eu aici, mai la pustie...”
Sursa: Blogul lui Ionuţ Trandafirescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Si unde s-a mutat pana la urma?
Într-o chilie din apropierea mânăstirii Pătrunsa.
Trimiteți un comentariu