Fotografie realizată de Elena Popa
Toamna
Frunze moarte pe pământul umed
Se lasă!...
Tu le calci, le zdrobeşti
La fiecare pas.
Prin crengile uscate
Rar mai trece vreun zbor...
Tu calci pe frunzele galbene, rupte,
Calci pe visurile tale
Ce mor...
1958, Râmnicu-Vâlcea
Stânca
Valuri repezi se aruncă,
Se izbesc – ea şade –
Şi-o afundă în adânc.
Clocotesc în jurul ei,
Zgomotul se zbate,
Furios de moarte.
În mijlocul mării stă
Rece, umezită...
Valuri repezi tot izbesc:
Piatra, neclintită.
1958, Râmnicu-Vâlcea
La mormânt
(al Sculptorului Mihăilescu)
Adie a vântului suflare,
Frunzele din ramuri se desprind,
Se coboară cu ruginită fremătare
Trist mormântul tău lovind!
De demult stai în colţul rece,
De lemn crucea
E-aproape să se plece,
Şi-aproape ştearsă e amintirea ta!
1959, Râmnicu-Vâlcea
Strada Cetăţuiei
Te-am străbătut
Atât de mult
Cu pasul meu grăbit!
Trotuarul tău smolit
Câte păstrează...
Păstrează dorul meu
Sub ramuri de salcâm,
Şi drumul meu dintâi,
Visul zdrobit de culmi!...
1959, Râmnicu-Vâlcea
Peisaj
Liniştea tristă cuprinde
Natura de toamnă,
Frunzele galbene, moarte,
Cad somnul să-şi doarmă!
Norii întunecă cerul
Şi ceaţa se lasă...
Ramuri plecate, dezgolite
În vânt tresar, amorţite.
1960, Râmnicu-Vâlcea
Un dans
Am dansat
O singură dată amândoi,
Nestingheriţi, până târziu,
Îmbătaţi de visuri!...
Şi-apoi ne-am despărţit
Şi ne-am pierdut...
Un singur dans, odată,
Şi totul a murit!
1960, Râmnicu-Vâlcea
Floare de Colţ
Floare de munte
Sunt,
De sub stânci cărunte,
Din locuri uscate,
De unde nu poate
Să mă răsădească
Şi să mă-ngrijească
Nimeni!
Din piatră tare
Sunt,
Bătută de vânt!...
Floare de munte,
De sub stânci cărunte!
1963, Cluj
Păcatul
Am petrecut o noapte amândoi!...
Am tresărit,
Te-am prins de mână şi tăcut
Ţi-am strâns-o de-ai strigat...
E păcat?...
Totul se-nvârtea ca-n beţie
Şi-am adormit!...
Plutea deasupra noastră un mister
Ce sta înfipt
În cele două inimi, ca un fier!...
1964, Abrud
Căutare
Priveam un fir de praf
Cum se ridică în aer.
Îl urmăresc atent:
Pare din ce în ce mai mic...
Când l-am pierdut din ochi
Credeam că n-am să pot
Să-l regăsesc...
Şi-am tot privit... Şi-am tot privit...
Şi tot privesc!
1964, Cluj
Aniversare
Rodnic august
Cu cerul senin,
Dogoreşti
De flori, fructe, plin.
Din câmpie, munţi,
Îţi sună cântec,
Sute de ecouri se-mpletesc
Înnodând şi norii de pe stânci.
Dunărea şi Oltul
Îşi strâng mâna caldă,
Şi adunate ape
Şerpuiesc în fugă
Marea să o vadă.
Rodnic august
Cu cerul senin
Dogoreşti
De cântece plin!
1964, Cluj
Păgân
Odată am venit la tine
Şi pe patul tău am stat!...
Voiam să plec degrabă,
Deşi doream să mai rămân:
Puternic se zbătea în mine
Fiorul omului păgân!
1964, Cluj
Sonet
Amintire, de ce rămâi,
Să mă îmbeţi mereu,
În pasul tău, alunecând?
Mi-ameţeşti gândirea
Şi trecutul mi-l întorci,
Şi nevrând
Mă răscoleşti... Îmi iei puterea.
1964, Cluj
Toamna în munţi
Munţii prăfuiţi de ceaţă
Îi priveşti din vale,
Priveşti toamna cum îşi trece
Pieptenul agale:
Printre frunze, ramuri,
Perii rupţi, şuviţe valuri...
Soarele după o creastă
Abătut surâde...
Cade rostogol pe colţuri
Cu simţirea amorţită!
1964, Râmeţ
Ziua ta
O zi de aprilie
E ziua ta,
Plină de soare, plină de flori!
O zi de aprilie
Ţi-e ziua dintâi,
Prima lacrimă, primul cuvânt...
Şi tot în aprilie te-am cunoscut!
1965, Cluj
Revedere
Ne-am revăzut trecutul
Şi candela i-aprinsă iară!...
Însă prin nopţi, lumina mică
Se zbate iarăşi ca să piară.
Vom uita, vom fi departe,
Un vis ne va-ntâlni,
Şi se va stinge iarăşi mucul
Ce re-nviat, va pâlpâi...
1965, Cluj
O teamă
Mă înspăimântă nebunia
Şi mi-e teamă de ochiul rece
De râsul ce-ncrispat trece!
Mi-e drag surâsul dulce,
Privirea călduroasă, plină
Şi inima bogată-n lumină.
Mă-ngrozeşte mintea vicleană
Şi prietenul mofturos,
Mi-e teamă de golul
Din albul lucios!
1965, Cluj
Primăvara în Munţii Apuseni
Cerul negricios, mohorât,
E lăsat în ceaţă, peste munţi,
Peste un gol de bâte
Cu muguri nedesfăcuţi.
Pe dealuri fire de iarbă
Stau sub pământ
Şi ploaia se prăvale... se prăvale
Cu săptămâni, în rând.
Aerul e rece cu vânt
Şi murmur de apă,
Tulbure, Arieşul tresaltă,
Se zbate în maluri de piatră.
Târziu, din soare se rupe
Vreo rază, prin nori,
Târziu se desface
Sălbaticul parfum din flori!
1965, Abrud
Prea târziu
M-ai înţeles vreodată
Tu?...
De-ai râs
Când eu am vrut să-ţi spun
Ce ochii mei ţi-au spus?
Te-ai jucat cu mine
Deşi târziu am înţeles,
Dar iată ziua a venit
Când pot să-ţi spun.
Eu mereu,
Cu mintea-nfrigurată
Te-am înţeles!
Te îndoieşti de mine,
Gândeşti
La cine ştie ce?
Ne despărţim!...
Într-o zi
Când vei veni
Să mă-ntâlneşti
Nu te voi mai primi...
1965, Cluj
Ochiul tău
(pe un album)
Ochiul tău,
Cât de-albastru cer!...
Pe a cărui boltă mică
Inima e ca o stea
Care licăre mereu.
1966, Abrud
Dubiu
Prietenul meu cel bun,
Vreodată mă vei urî,
Dispreţuitor, mă vei bârfi
Ca pe un nebun?...
Vei fugi din calea mea
Sau ironic
Îmi vei întinde mâna?
Sau milos, compătimitor
Mă vei privi?...
O, de ai fi
Neschimbător, acelaşi prieten
Chiar nebun de-aş muri,
Răufăcător, nelegiuit!...
1966, Abrud
Nelinişte
Retras, singur,
Arunc privirea către Ceruri
Tăcut, să mă închin!
Chiar în genunchi îmi plec fiinţa
Să pot vedea cât mai adânc,
Să pot simţi cât mai profund!
Singur, retras,
Caut taina, misterul
Care mă tulbură cu şoapte
La fiecare pas.
1966, Abrud
Vântul
Şuieră vântul
Bate sălbatic,
Cu iureş de neanturi
Din lumea uitată!
Şuieră vântul
Şi-o creangă
Izbeşte în mine
Cu frunzele rupte!
Şuieră în geamuri
Şi parcă
Un strigăt coboară...
Şi lumea din visuri
Se clatină-n ramuri!
1967, Abrud
Arieşul
Printre dealuri arcuite
Arieşul trece,
Pe sub umbroase păduri,
Murmurând din apă
Cântecul moţesc de piatră!
Solitar, holtei şi tânăr
Curge mânios prin munţi,
Să înfricoşeze
Tot străinul care-ncearcă
Cu vreun pas trufaş să-l treacă.
Ca din bucium, ca din tulnic
Sună-n undă,
Horia să reapară,
Umbra Iancului-ncruntată,
Cu-o armată de fantome
Ce plutesc pe apă!
Merge vesel spre câmpie,
Leneş moţăie sub sălcii
Şi la soare,
Pe la margine de drumuri
Picoteşte dus pe gânduri.
Trece lung, din munţi de aur
Arieşul,
Ca o cobră-ncolăcită
Pe un vechi, ascuns tezaur!
Abrud, 1967, X
Tainele
La uşile de taină
Încerci şi baţi mereu!...
Aştepţi, apeşi pe clanţe,
Asculţi cu respiraţia
Ţinută-n pieptul greu.
Şi inima îţi bate
Mai tare, cu emoţie:
Parcă un pas se-aude, se-apropie încet
Şi parcă... parcă... uite!
Se răsuceşte cheia...
Ţi s-a părut!... Şi totuşi
În dosul uşii este,
Te-aude şi chiar vine,
Tu repede-ai plecat.
Te strigă... dar zadarnic!
Tu mergi la alte uşi
Şi baţi şi pleci de-asemeni
Fără de răspuns!
1967, X, Abrud
Mă arzi
Mă arzi
Ascunsă privire!...
Şoapta ta mă cheamă
Şi ziua şi noaptea
De în simţiri
Mi-ai făcut rană!...
1968, I, Abrud
Munţii Apuseni
Undeva... sub un Cer
De un albastru sălbatic,
Din neştiute vremi,
Între dealuri pietroase
Sunt Munţii Apuseni!
Stânci încărunţite
Cu fruntea sub ceaţă,
Stânci de piatră albă
Cu muşchiul înnegrit
De sacre morminte!
Păduri dese de brad
Cu cetini lăsate
Peste urme de lupi,
Cu foşnetul rece
În vântul ce bate!
Murmur de ape
Cu maluri gălbui,
Izvoare mărunte
Cu nisipul de aur
Sub frunze căzute.
Tropot de ploaie,
Năvală de nori,
Cojoace de zăpadă
Şi zboruri mărunte
Ale negrelor ciori!
Sunet de tulnic
Pe care Arieşul
Îl suflă din apă
Şi-l poartă din veacuri
Reliqua strămoşească!
Roata lui Horia,
Blestemul lui Iancu,
Pădure de coase,
Prin neguri fantome
Şi glasuri de oase!
Acolo... sub un Cer
De un albastru sălbatic,
Din neştiute vremi
Între dealuri pietroase
Sunt Munţii Apuseni!
Abrud, 1968, III, 1
Gheorghe Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu