În
Medicina Isihastă Părintele Ghelasie
Gheorghe propune un model de abordare integrală a vieții și sănătății umane, ce
are în atenție o trezire a sensibilității duhovnicești față de taina
existenței. Alcătuirea ființei create este înfățișată în dimensiunea ei
iconică, ce are în centru chipul vieții dumnezeiești, pecetluit în sufletul și
trupul omului. Înstrăinarea de taina dumnezeiască a vieții duce la o
înstrăinare de sine a omului având drept consecință multiple tulburări
sufletești ce se prelungesc în boli ale trupului.
Aderența
și alipirea la viața dumnezeiască taină constituie șansa regenerării spirituale
și a redobândirii sănătății ființei create. În sens creștin, taina nu
îngrădește accesul la adevăr, ci dimpotrivă, deschide accesul la descoperirea
și experierea adevărului și probarea lui în miezul unui eveniment de relație și
comuniune.
Vindecarea în forma ei integrală nu
poate fi realizată în afara refacerii condiției euharistice afectate de o
deviere de la ținta și menirea făpturii legate de taina unirii cu Dumnezeu. Medicina
isihastă prezintă viziunea privitoare la constituția omului și a creației în
general în deschiderile ei practice, ce vizează conștiința liturgică, precum și
aspecte ce țin de dinamica vieții psiho-fizice în contextul general al
existenței.
Vindecarea omului pleacă de la
restabilirea capacității sale de deschidere și relaționare în sine și dincolo
de sine prin conștiință, memorie și limbaj, ca moduri integrale ale ființei
create după chipul lui Dumnezeu. Apelul la ceea ce transcende planul energetic
al ființei, al reflectărilor mișcărilor sufletești, vizează reintegrarea
funcțiilor scindate între ele, angrenate într-o logică antagonistă a
autonomizării părții și dominației sale asupra întregului. Sunt avute în vedere
influențele reciproce între diversele planuri și importanța reorientării
fiecăruia dintre ele spre participarea la taina Logosului întrupat și la
limbajul sacru al vieții.
Isihasmul creștin urmărește o ieșire
din logica bolnavă a căderii, marcată de conflictul finalităților, și o regăsire
a intenționalității spre comuniune în toate actele și atitudinile vieții.
Alimentația isihastă însăși concretizează acest deziderat, prin modelul iconic
pe care-l asumă.
Distorsiunea profundă a vieții este
remediată nu doar prin tratarea efectelor ei ce merg până în planul inconștient
și biologic, ci prin reconectarea experienței umane sub toate aspectele ei la Trupul
lui Hristos cel Înviat, icoana unirii creației cu Sfânta Treime, Izvorul de har
tămăduitor și sfințitor.
Ierarhia planurilor ființei descoperă
în creștinism ascensiunea spre cele divine nedespărțită de dimensiunea
chenotică a asemănării dumnezeiești, exprimată prin aplecarea cu o grijă
iubitoare spre făpturile și aspectele cele mai umile ale existenței, spre a le
redărui părtășiei la slava dumnezeiască.
În acest sens, împletirea între
viziunea de ansamblu și modalitățile practice de concretizare a sa apare
fundamentală în creștinism, fapt reliefat cu o remarcabilă coerență și
consistență în volumul de față. Dimensiunea terapeutică a liturghisirii darului
lui Dumnezeu este aici nedespărțită de aspirația umană spre integritate și
plenitudine, astfel încât mântuirea omului apare a fi simultan o izbăvire de boală
și o întregire de sine sau desăvârșire în iubire. Conștiința orizontului
eshatologic al creației dospite de taina învierii lui Hristos preschimbă
perspectiva omului asupra lumii și raporturile sale cu făpturile, redăruindu-le
consistența liturgică în lumina chipului Dumnezeiesc. Mai mult decât a fi
dirijată de o simplă intuiție holistică, medicina isihastă face apel la
resursele iconice ale ființei create, prin care omul poate accede la cele mai
presus de fire, autentica sănătate coincizând în ultimă instanță cu împlinirea
în iubire.
Căutările
omului contemporan în domeniul prevenirii și tratării bolilor își găsesc în
medicina isihastă un răspuns cuprinzător și deosebit de actual, cu un accent
deosebit pe o abordare integrală a resorturilor bolilor și tulburărilor vieții,
și pe o înțelegere – confirmată de unele dintre cele mai noi și surprinzătoare
descoperiri din știința actuală – a conștiinței ca realitate fundamentală a
lumii și a științei vieții ca știință fundamentală.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu