miercuri, 22 iunie 2016

Rugăciunea VIEŢII



În NUMELE TATĂLUI şi al FIULUI şi al SFÂNTULUI DUH.
VIAŢA este DARUL Tău, DOAMNE. Noi prin păcat l-am rupt şi l-am distrus. Revarsă-L din nou, ca să nu piară CHIPUL Tău din Făpturile Tale.
Nu există moarte, ci doar VIAŢĂ.
Făptura noastră este ca un „Vas”, care dacă este spart nu mai poate ţine DARUL VIEŢII în el. Noi încercăm să „reparăm” Vasul, dar fără o încă Readucere a DARULUI Tău, VIAŢA ne lipseşte.
DOAMNE, Cel în TREIME IUBIRE şi VIAŢĂ, Miluieşte Zidirea Ta cu Mângâierea PALMEI Tale. Binecuvântează-ne, PĂRINTE DUMNEZEU, Iartă-ne, FIULE MÂNTUITOR şi Tămăduieşte-ne, DUMNEZEULE, DUHULE PREASFINTE.
Sfinţii Tăi sunt Mărturia DARULUI VIEŢII. Fă-ne şi pe noi Părtaşi acestora. Pentru Rugăciunile Preacuratei MAICII Tale îndeosebi, dă-ne şi nouă SĂNĂTATEA VIEŢII.
IUBIREA cea ÎNTREITĂ şi absolută, Miluieşte-ne şi pe noi, păcătoşii, ca iarăşi să căpătăm ASEMĂNAREA CHIPULUI Tău, care este VIAŢA cea nepieritoare. Amin."


(din volumul: Ierom. Ghelasie Gheorghe, "Rețetele Medicinei Isihaste pentru cei grav bolnavi", în curs de apariție la editura Platytera)

Un comentariu:

Pelerin spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.