Prefață
Opera
Cuviosului de la Frăsinei răspunde la întrebarea cu privire la existența unui
specific românesc al creștinismului, constituind o excelentă apologie a
isihasmului de nuanță carpatină. În această abordare, isihasmul este eliberat
din chingile unui simplu formalism metodologic, ce îngustează atât conceptul de
rugăciune a inimii, cât și pe cel de icoană.
Dimpotrivă,
la părintele Ghelasie atât icoana, cât și rugăciunea, întrupate în gest, se
lărgesc mistic până la a întâlni într-o tainică îmbrățișare chipul dumnezeiesc
și chipul creat. Gestul iconic devine un nod de semnificații dintru care se
developează arcul de boltă durat în Cuvântul întrupat, între creație și
eshatologie.
În fapt,
creștinismul iconic are o rezonanță liturgică ce atrage realitatea creată în
rugul aprins al învierii lui Hristos, în raza eshatologiei inaugurate. Raportul
dintre cunoaștere și trăire, dintre contemplare și participare, dintre icoană
și Arhechip este fructificat în sensul actualizării potențelor de creștere a
creației în unire cu viața divină de la temelia sa.
Luciditatea
cu care este prezentată drama realității supuse căderii, stricăciunii și
morții, asigură prin multiple discerneri și precauții viabilitatea demersului
iconic de unire neamestecată, în taina trupului făcut altar, a actului
dumnezeiesc cu răspunsul de creștere al vieții create.
Scrierile
părintelui Ghelasie răspund nevoii de continuă modelare a discursului teologic
în lumina icoanei și Întrupării lui Hristos. Dacă se poate vorbi de un specific
al creștinismului carpatin, el atinge problematica înțelegerii raportului
dintre icoană și persoană, dintre ființă și chip, a relației dintre logosul și
viața existenței create, sau dintre conștiință, duh și limbaj după chipul
asemănării omului cu Treimea dumnezeiască.
Recuperarea
consistenței iconice a viziunii oferă oportunitatea unei deplasări de accent în
limbajul teologic în direcția depășirii oricăror posibile reziduuri ale logicii
antagoniste ce marchează făptura sfâșiată de conflictul finalităților; mai
mult, în direcția asumării logicii iconice a creației ce-și află împlinirea în
răspunsul afirmativ al omului la chemarea de dragoste a lui Dumnezeu, în
părtășia sa la iubirea mai presus de fire.
Sinele
uman mișcat de harul divin apare ca punct de fugă al creației atrase de taina
vieții duhovnicești în Trupul lui Hristos, plămada vieții veșnice. Redescoperim
aici dimensiunea terapeutică fundamentală a creștinismului, de recuperare și
valorizare a omului deplin, chip împlinit ca loc de întâlnire și reciprocă
împărtășire între creație și Dumnezeu.
Volumul
Foaie de Practică Isihastă reunește seria de reviste cu același nume
apărută în Colecția Isihasm în perioada iulie 1998-iulie 1999. Adunând laolaltă
momente importante ale misticii iconice, antropologiei și cosmologiei iconice,
precum și ale medicinii isihaste dezvoltate în opera sa, părintele Ghelasie de
la Frăsinei creează printr-un relief divers, ondulat, o matrice carpatină de
asimilare a revelației creștine. Regăsim același spirit viu și pătrunzător, capabil
să confrunte viziunea creștină revelată cu cele mai diverse păreri din câmpul
cunoașterii umane, cu un discernământ de chirurg și restaurator duhovnicesc.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu