Aula
„Mitropolit Ioan Meţianu“ a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul
Andrei Şaguna“ din Sibiu a găzduit ieri, 6 noiembrie, cea de-a treia
ediţie a Seminarului „Personalitatea Părintelui Ghelasie Gheorghe de la
Frăsinei“. La seminar au participat ucenici ai părintelui Ghelasie,
oameni care l-au cunoscut şi i-au ascultat îndemnurile duhovniceşti, şi
foarte mulţi preoţi şi credincioşi interesaţi de viaţa şi învăţăturile
marelui duhovnic.
A devenit deja o tradiţie ca în plină toamnă, la Sibiu, să aibă loc la prestigioasa academie şaguniană, un moment academic şi duhovnicesc dedicat părintelui Ghelasie de la Frăsinei. Manifestarea a adunat şi la această ediţie foarte mulţi preoţi, oameni de cultură, ucenici şi apropiaţi ai părintelui Ghelasie, care au adus noi mărturii şi evocări ale personalităţii complexe a duhovnicului de la Frăsinei. Dintre invitaţi îi amintim pe stareţul Mănăstirii „Sfântul Ion Botezătorul“ din Poiana Braşov, arhimandritul Hristofor Bucur, stareţul Schitului Pătrunsa, protosinghelul Varsanufie Gherghel, pr. conf. dr. Constantin Necula, pr. Costin Butnar, conf. dr. Liviu Bogdan Vlad, Traian Belei, precum şi Ştefan Popescu, fratele părintelui Ghelasie.
Conf. dr. Liviu Bogdan Vlad de la Universitatea din Bucureşti, unul dintre organizatorii seminarului de la Sibiu a prezentat obiectivele manifestării dedicate operei şi vieţii părintelui Ghelasie de la Frăsinei.
„Acest eveniment se detaşează de ceea ce s-a lansat în urmă cu şase ani, şi anume colocviul naţional dedicat părintelui Ghelasie de la Frăsinei, manifestare la care au loc dezbateri ştiinţifice, specific teologumenei ortodoxe, axate pe temele predilecte ale părintelui. Seminarul în sine îşi propune trei puncte distincte: apropierea şcolii din Ardeal de scrierile părintelui Ghelasie, ceea ce nu se poate împlini decât prin invitarea profesorilor, teologilor apropiaţi de aceste scrieri, care le înţeleg şi ştiu să le decodifice într-un limbaj accesibil, apoi întâmpinarea nevoii venite din comunitatea laică de a recepta această traductibilitate, de această transpunere într-un mod mult mai firesc a cuvintelor părintelui Ghelasie şi nu în ultimul rând, la final, ne întâlnim după toate discuţiile şi vom da mărturie despre părintele Ghelasie, aşa cum l-am cunoscut fiecare în parte“, a spus conf. dr. Liviu Bogdan Vlad.
„A-l omagia pe părintele Ghelasie înseamnă de fapt a ne aduce aminte că între noi a fost un om care a propus un alt model decât cel obişnuit, un om care ne-a pus pe gânduri, pe gânduri mântuitoare, că în ceea ce priveşte viaţa noastră în Hristos şi în Biserică a fost cineva care a făcut declick-uri, un aruncător în aer, că nu s-a mulţumit doar să ne arunce în aer, ci ne-a cules şi de pe jos şi, când a fost nevoie, ne-a cules şi de pe sus. În această realitate a întâlnirii cu părintele Ghelasie aveai de câştigat şi sufleteşte şi trupeşte, pentru că taina medicinii isihaste este vindecarea omului integral“, a spus pr. conf. dr. Constantin Necula.
Participanţii au primit la seminar mai multe cărţi scrise de părintele Ghelasie, materiale biografice şi numeroase alte scriituri, prin care sunt subliniate caracteristicile gândirii ascetice ale marelui duhovnic. Seminarul a conţinut şi momente de poezie, prin care versurile meditative ale părintelui Ghelasie au răsunat în inimile participanţilor.
Ștefan Mărculeț
(text apărut în ziarul "Lumina", Vineri 7 Noiembrie 2014 )

„Un alt model decât cel obişnuit“
În prelegerea sa, pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Sibiu a surprins câteva aspecte esenţiale din gândirea părintelui Ghelasie de la Frăsinei, care impresiona auditoriul prin profunzimea ideilor şi mai ales prin ineditul comunicării învăţăturii sfinte.
„A-l omagia pe părintele Ghelasie înseamnă de fapt a ne aduce aminte că între noi a fost un om care a propus un alt model decât cel obişnuit, un om care ne-a pus pe gânduri, pe gânduri mântuitoare, că în ceea ce priveşte viaţa noastră în Hristos şi în Biserică a fost cineva care a făcut declick-uri, un aruncător în aer, că nu s-a mulţumit doar să ne arunce în aer, ci ne-a cules şi de pe jos şi, când a fost nevoie, ne-a cules şi de pe sus. În această realitate a întâlnirii cu părintele Ghelasie aveai de câştigat şi sufleteşte şi trupeşte, pentru că taina medicinii isihaste este vindecarea omului integral“, a spus pr. conf. dr. Constantin Necula.
Participanţii au primit la seminar mai multe cărţi scrise de părintele Ghelasie, materiale biografice şi numeroase alte scriituri, prin care sunt subliniate caracteristicile gândirii ascetice ale marelui duhovnic. Seminarul a conţinut şi momente de poezie, prin care versurile meditative ale părintelui Ghelasie au răsunat în inimile participanţilor.
Ștefan Mărculeț
(text apărut în ziarul "Lumina", Vineri 7 Noiembrie 2014 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu