Christian Neacşu (Franţa): "Părintele Ghelasie"

fotografie realizată de Christian Neacşu, Frăsinei, 1992















Părintele GHELASIE

Ultima oară l-am văzut, sau mai bine zis ne-am văzut, într-o zi de octombrie a anului 2001, de Sfântul Dumitru... când cred că mi-a ridicat o mare povară de pe suflet, m-a liniştit şi m-a luminat cu sfatul său. Astfel, am evitat să înţeleg greşit lucruri pe care alţii mi le sădiseră în suflet mai degrabă cu habotnicie şi care mă puteau conduce la pieire.
Prima oară când l-am cunoscut pe Părintele Ghelasie, pe atunci fratele Gheorghiţă, a fost pe 24 mai 1984, la Frăsinei.
Între aceste două coordonate temporale s-au petrecut multe şi minunate întâmplări. Una din aceste întâmplări o voi spune, pentru că este absolut necesar. E un fel de clarificare şi nu o justificare, este mai degrabă o analiză nepărtinitoare şi obiectivă, ponderată si fără nuanţe extremiste. De ce aceasta?
De curând am citit, dintr-o tainică întâmplare, o analiză exterioară sau mai degrabă interpretarea unor Părinţi în vârstă, care, deşi imbunătăţiţi, au interpretat spusele unora ca presupuse fapte, ca pe un ceva viu sau real care s-ar fi petrecut cândva.
Este vorba de coperta uneia dintre primele cărţi ale părintelui Ghelasie, ISIHASM - Dialog în Absolut, apărută la inceputul anilor '90. Copertă care a stârnit comentarii incredibile…
Se cuvine să precizez că am avut ocazia sau bucuria sufletească să particip intr-un anume fel la naşterea unora din ideile pe care părintele le-a aşternut pe hârtie mai târziu... Deci i-am cunoscut destul de bine obiceiurile şi felul de a fi, filosofia personală şi profundă, Credinţa ce-l anima fără tăgadă, credinţa nestrămutată, străbună şi creştin-ortodoxă. Şi nicidecum altceva sau rătăciri „la modă”, pe care unii au inventat că le-ar fi adoptat. Este nedrept şi neadevărat ce-au spus.
În acest sens, vă descriu un episod, trăit pe viu, despre naşterea unei coperţi de carte, de care am pomenit mai devreme, al cărei unic autor sunt.
Părintele Ghelasie mi-a spus intr-o zi: „Oare cum am putea reprezenta – simbolic - mai bine Legea veche si noua Lege, creştinismul?!”...
Şi am decis de comun acord, după ceva timp de reflecţie, că dacă ar fi să reprezentăm cu un simplu şi profund simbol Legea veche acesta ar fi Steaua lui David. David, Regele şi poetul atâtor Psalmi minunaţi şi inspiraţi de Domnul şi care stau la căpătâiul Psaltirii noastre creştin-ortodoxe. Ortodoxe!
Dar Legea nouă pe care Mântuitorul a împlinit-o? Cu ce simbol o vom „scrie”...?
Sfântul Duh este năzuinţa noastră supremă, sufletească, ca El să se coboare, să ne umbrească cu prezenţa Sa, să ne sfinţească şi să ne mântuiască... Iată ţelul fiecărui adevărat creştin, să-şi mântuiască sufletul. Iar pentru Duhul Sfânt avem ca simbol arhicunoscut un porumbel.
Revenind la Legea veche şi pe care Mântuitorul a împlinit-o într-o nouă Lege, iată sensul simbolurilor ce se pot suprapune, pe plan grafic, pe coperta unei cărţi.
Coperta cărţii, iniţial, se dorea să fie color, dar anumite imperative economice ale vremurilor au făcut să alegem o variantă pe alb şi negru.
Din punct de vedere grafic sau plastic, Legea veche – Steaua lui David – este în ultimul plan şi peste ea se suprapune Legea nouă, reprezentată prin Duhul Sfânt, porumbelul. Legea nouă a adus mai târziu in timp ceva minunat în sufletul unor fericiţi Părinţi – Isihia. Ei, aceşti Părinţi, au descoperit cu răbdare, umilinţă şi smerenie Taina Isihiei. Pe urmă, fiind „inspiraţi” au dat un nume acestei stări sau acestui fel de a fi creştin-ortodox, şi care induce pacea sau liniştea sufletească: ISIHASMUL...
Aşadar, făcând o sinteză şi o conexiune cu cele ce am spus, iată cum s-a născut o copertă de carte, care să reprezinte o idee, un fel de a trăi şi un rezumat al acestei trăiri sau un fel de a fi. Atât, pur si simplu.
Nimic din cele false, sau din cele ce s-au afirmat sau inventat, rău-grăit sau fără de bună înţelegere s-au spus nu l-au caracterizat pe părintele Ghelasie. Diverse rătăciri, aiureli, yoga, zen, budism, sincretism, etc. şi alte defecte nu făceau parte din gândirea şi credinţa părintelui Ghelasie, cum au afirmat unii, fie ei chiar cu suflete – să le zicem – îmbunătăţite.
Dumnezeu să le ierte pripeala şi nouă să ne ierte tinereţea şi lipsa de experienţă. Însă sinceritatea, credinţa şi dragostea noastră întru Domnul cred că este suficientă pentru ca mărturia noastră sa fie demnă de încredere şi luată pe drept de bună mărturie.
Doamne-ajută şi fie ca numai cele Bune şi Frumoase, deci Adevărate, să rămână pe veci. Amin.

Artist plastic Christian NEACŞU
Franţa, 6 oct 2010